Obligaţia de a face. Decizia nr. 6181/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6181/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-09-2014 în dosarul nr. 45719/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
Decizia Civilă nr. 6181
Ședința publică din data de 11 septembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: E. C. V.
JUDECĂTOR: M. N.
JUDECĂTOR: B. L. PATRAȘ
GREFIER: B. A. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă Administrației S. 4 a Finanțelor Publice prin DGRFPMB împotriva sentinței civile nr. 1693 din data de 07.03.2014, pronunțată de Tribunalul București-Secția a II-a C. Administrativ Și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. A.-I. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul se află la primul termen de judecată în recurs, recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ., după care:
Curtea constată că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților legal citate și reține cauza spre deliberare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1693 din data de 07.03.2014 ,Tribunalul București-Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocata de parata ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE S. 4. A admis cererea introductiva, asa cum a fost modificata, privind pe reclamantul D. A. I. în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA S. 4 A FINANȚELOR PUBLICE și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, in rest. A anulat decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/29.03.2012 emisa de parata. A obligat parata sa restituie reclamantului suma de 6.424 lei incasata cu titlu de taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cu dobanda legala in materie fiscala, calculata cu incepere din ziua achitarii taxei (30.03.2012) si pana la data stingerii obligatiei de restituire. A obligat pârâta la plata sumei de 1.043,3 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, catre reclamant. A admis cererea de chemare în garanție. A obligat chemata în garanție ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU sa plateasca pârâtei sumele ce fac obiectul cererii introductive.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut, cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, că în general, calitatea procesuala presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului si persoana care este titular al dreptului incalcat (calitatea procesuala activa) sau intre persoana paratului si cel obligat sa respecte dreptul (calitatea procesuala pasiva).
In cadrul actiunii in contencios administrativ, calitatea procesuala pasiva apartine, potrivit legii (art. 1 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004), autoritatii publice care a emis (adoptat) actul atacat (organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale), indiferent de faptul ca aceasta are sau nu personalitate juridica civila, fiind suficienta capacitatea juridica administrativa.
Capacitatea juridica administrativa a autoritatii publice desemneaza aptitudinea acesteia, prevazuta de lege, de a realiza prerogative de putere publica, asigurand organizarea executarii si executarea in concret a legii, altfel spus, aptitudinea de a participa ca subiect independent in raporturi de drept administrativ, inclusiv in litigiile generate de aceste raporturi juridice.
Desi aceasta notiune nu trebuie confundata cu cea de competenta, este evident ca orice autoritate publica este parte in raporturile de drept administrativ nascute din propriile acte de autoritate emise (adoptate) ca urmare a exercitarii atributiilor sale.
Apoi, in raporturile procedural-fiscale, calitatea de subiect activ revine statului si unitatilor administrativ-teritoriale (art. 17 alin. 1 C.proc.fisc.).
In concret, insa, in raporturile juridice de drept procedural fiscal stau “organele fiscale” determinate potrivit prevederilor art. 17 alin. 3-5 C.proc.fisc., statul fiind reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, prin Agentia N. de Administrare Fiscala si unitatile sale subordonate cu personalitate juridica.
Aceste organe au competenta generala privind administrarea creantelor fiscale, astfel ca, ori de cate ori competenta administrarii unor anumite categorii de creante fiscale nu este atribuita printr-un act normativ cu putere de lege altor organe, aceasta competenta apartine organelor fiscale mentionate.
Conform prevederilor art. 5 alin. 1 rap. la art. 2 lit. e) si art. 5 alin. 3 din Legea nr. 9/2012, activitatile privind stabilirea si colectarea taxei sunt in competenta organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, si anume in competenta organului fiscal teritorial în a cărui evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe.
In cauza, analiza cererii reclamantului, prin prisma motivelor de fapt si de drept invocate, releva faptul ca pretentia concreta principala a acestuia vizeaza un act administrativ tipic emis de parata 1 (decizia de impunere prezentata la pct. I.2 de mai sus).
Apoi, potrivit Procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, aprobata prin Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004, organul fiscal competent sa decida asupra restituirii sumelor nedatorate de catre contribuabili bugetului de stat, prevazute la art. 117 C.proc.fisc., este organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 C.proc.fisc.
Cum domiciliul reclamantului este situat pe teritoriul administrativ al sectorului 4 al municipiului Bucuresti, rezulta ca administrarea creantei fiscale constand in taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule pretins nedatorata, a carei restituire formeaza obiectul principal al cererii de chemare in judecata, intra in atributiile paratei 1.
In mod corespunzator, singurul organ fiscal a carui legitimare procesuala pasiva poate fi justificata . contencios fiscal avand ca obiect anularea deciziei prezentata la pct. I.2 de mai sus si obligarea la restituirea sumei reprezentand echivalentul taxei stabilita prin acesta decizie este parata 1 din prezenta cauza.
Pentru aceste motive, instanta va respinge exceptia analizata ca fiind neintemeiata.
Cu privire la fondul cauzei ,se arata ca taxa in discutie, denumita anterior „taxa pe poluare” a fost introdusa prin O.U.G. nr. 50/2008, care a suferit modificari prin O.U.G. nr. 108/2008, O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 117/2009 si O.U.G. nr. 118/2010.
O.U.G. nr. 50/2008 a fost abrogata prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ in vigoare la data emiterii deciziei, respectiv la data la care reclamanta s-a adresat paratei cu cererea de restituire a taxei .
Textul art. 4 din Legea nr. 9/2012 nu face distinctie, sub aspectul existentei obligatiei de plata a taxei, între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia si nici între autoturismele noi și cele rulate.
De la 01.01.2007, România este stat membru al Uniunii Europene.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligatia instanțelor din statele membre de a aplica prioritar T.C.E. a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de C.E.J. în cauzele Flaminio C. vs. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978).
Scopul general al art. 90 din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Paragraful 1 al acestui articol interzice discriminarea fiscala intre produsele importate si cele provenind de pe piata interna, de natura similara.
Analizând efectele conjugate ale Legii nr. 9/2012 si O.U.G. nr. 1/2012, in forma activa la data prelevarii taxei in discutie, sub aspectul compatibilitatii cu art. 110 (ex-art. 90) paragraf 1 din Tratat, rezultă că, in perioada 31.01._13, pentru un autoturism produs in România sau in alte state membre U.E. nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Această taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se percepe, insa, pentru autoturismul produs in țară sau în alt stat membru UE, dacă este inmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme rulate deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați, din punct de vedere fiscal, să achiziționeze autovehicule rulate deja înmatriculate în România.
Prin urmare, legislatia nationala, in forma activa la data perceperii taxei in discutie, este contrară art. 110 (ex-art. 90) din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme rulate deja înmatriculate într-un alt stat membru U.E., precum cel din prezenta cauza (Regatul Belgiei), favorizând astfel vânzarea autoturismelor rulate deja înmatriculate în România.
Or, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
In acest sens, in jurisprudenta referitoare la art. 90 (actual art. 110) din Tratat, Curtea de Justitie Europeana a explicat care sunt conditiile in care se poate retine aplicarea acestui text:
a) trebuie sa existe o discriminare intre produsele nationale si produsele importate (hotararea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F. C. Roders BV s.a. c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen);
b) trebuie sa existe o similitudine sau un “raport de concurenta” intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate (hotararea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Italia);
c) prelevarea fiscala nationala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate, influentand astfel alegerea consumatorilor (hotararea din 7 mai 1987, afacerea 193/85, Cooperativa Co-Frutta Srl c. Amininistrazione delle finanze dello Stato).
Pe cale de consecinta, atunci cand produsele interne si produsele importate se afla . concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale nationale se creeaza o discriminare intre acestea, astfel incat consumatorii sunt descurajati sa aleaga produsele importate, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala nationala contrara art. 90 trebuie inlaturata de la aplicare.
Reglementarea fiscala interna incidenta in cauza indeplineste toate cele trei criterii mentionate mai sus.
Mai intai, exista o discriminare intre autoturismele rulate inmatriculate deja . al Uniunii Europene (in speta, Regatul Belgiei) si care se inmatriculeaza in Romania (“produsele importate”) si autoturismele rulate deja inmatriculate in Romania (“produsele nationale”), numai primele fiind supuse taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu ocazia inmatricularii in Romania.
Apoi, exista un “raport de concurenta” intre produsele importate si produsele nationale. Astfel, in principiu, alegerea consumatorului se poate indrepta fie spre un autoturism rulate deja inmatriculat . membru (asa cum este cazul in speta), fie spre un autoturism rulate deja inmatriculat in Romania.
In fine, taxa in discutie este destinata sa diminueze introducerea in Romania a unor autoturisme rulate deja inmatriculate . membru intrucat, din moment ce este datorata doar pentru “produsele importate”, iar nu si pentru “produsele nationale”, este evident faptul ca obiectivul O.U.G. nr. 1/2012 este diminuarea consumului “produselor importate”. In aceste conditii, alegerea consumatorului este in mod evident influentata din cauza existentei taxei, el fiind inclinat sa achizitioneze un autoturism rulat deja inmatriculat in Romania.
In concluzie, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național incalca principiul libertatii circulatiei marfurilor, dezavantajand, direct sau indirect, produsele provenind din celelalte tari membre U.E. in competitia cu produsele similare autohtone.
In acelasi sens s-a pronuntat si Curtea de Justitie a Uniunii Europene prin hotararea pronuntata la 7 aprilie 2011 in cauza C-402/09 T. c. Romaniei, stabilind ca art. 110 se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor inmatriculari in acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit incat descurajeaza importul de vehicule de ocazie, fara insa a descuraja cumpararea de vehicule de ocazie avand aceeasi vechime si aceeasi uzura pe piata nationala.
Prin aceasta hotarare, Curtea a stabilit, cu valoare de principiu, ca o reglementare nationala care impune un impozit intern aplicabil vehiculelor de ocazie importate dintr-un alt stat membru trebuie (i) sa nu depaseasca valoarea reziduala a aceleiasi taxe incorporate in valoarea vehiculelor de ocazie similare; si (ii) sa nu aiba o valoare atat de mare, astfel incat, raportat la reglementarile anterioare reglementarii evaluate in dosar descurajeaza importurile fara a descuraja si achizitiile de vehicule de ocazie deja existente pe piata nationala.
De asemenea, in hotararea pronuntata in Cauza C-263/10 N./Directia Generala a Finantelor Publice Gorj, Administratia Finantelor Publice Targu Carbunesti, Administratia F. pentru Mediu, C.J.U.E. a statuat, raportandu-se la variantele taxei pe poluare aplicabile in perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010, ca „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat in sensul ca se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor inmatriculari in acest stat membru daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit incat descurajeaza punerea in circulatie in statul membru mentionat a unor vehicule de ocazie cumparate din alte state membre, fara insa a descuraja cumpararea unor vehicule de ocazie avand aceeasi vechime si acceasi uzura de pe piata nationala.”
Interpretarea data de instanta europeana reglementarilor Uniunii Europene, asadar Tratatului de Functionare a Uniunii Europene, face corp comun cu aceste reglementari si este obligatorie pentru particulari, pentru instante si pentru organele fiscale. Astfel, dreptul comunitar acorda autoritatilor administrative aceleasi puteri si obligatii pe care le acorda instantelor nationale, autoritatile administrative fiind obligate sa cunoasca si sa aplice dreptul comunitar din oficiu (Cauza C-198/01Consorzie Industrie Fiammeri (C.)/Autorita Garante della Concorenza e del Mercato).
Angajarea raspunderii administrativ-patrimoniale a paratei presupune, alaturi de existenta actului administrativ fiscal ilegal si existenta unui prejudiciu, precum si existenta raportului de cauzalitate intre actul administrativ si prejudiciul produs.
In cauza, reclamantul a dovedit existenta si intinderea unei pierderi patrimoniale in valoare de 6.424 de lei, pierdere legata cauzal, in mod direct, de emiterea deciziei ilegale si, prin urmare, imputabila paratei 1.
Pe de alta parte, obligatia de plata a dobanzii legale se circumscrie sferei raspunderii civile delictuale, derivand din incalcarea de catre autoritatile fiscale a obligatiei de a aplica prioritar dreptul comunitar si de a inlatura prevederile legii fiscale interne contrare normelor dreptului comunitar.
Asa cum am mai aratat, obligatia de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabila numai jurisdictiilor ci si executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt organele fiscale.
Cu privire la cererea de chemare in garantie
Din interpretarea logico-sistematica a prevederilor art. 1 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, art. 3 alin. 5-8 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 9/2012 aprobate prin H.G. nr. 9/2012 si art. 60 alin. 1 C.proc.civ., rezulta ca:
(i) taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se achita de catre contribuabili, in numerar sau prin virament, la unitatile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care acestia sunt inregistrati ca platitori de impozite si taxe sau isi au domiciliul fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate in contul Administratiei F. pentru Mediu;
(ii) pe baza raporturilor juridice astfel stabilite intre administratiile finantelor publice si Administratia F. pentru Mediu, primele sunt indreptatite a se regresa impotriva celei din urma in situatia in care sunt obligate la restituirea taxelor pentru emisiile poluante incasate intrucat, potrivit dispozitiilor legale relevante, au virat sumele respective la bugetul F. pentru mediu;
(iii) este evident, asadar, ca administratiiile finantelor publice, in situatia in care sunt obligate la restituirea taxei pentru emisiile poluante incasate, se pot indrepta impotriva Administratiei F. pentru Mediu, cel putin pe temeiul imbogatirii fara justa cauza.
Pentru aceste motive, instanta a admis cererea de chemare in garantie formulata de parata si, in consecinta, a dispus obligarea chematei in garantie la plata catre parata a sumelor ce fac obiectul cererii principale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrației S. 4 a Finanțelor Publice prin DGRFPMB solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, si modificarea sentintei recurate, in principal in sensul respingerii actiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva, iar in subsidiar pe fond ca neintemeiata.
În motivare a arătat că hotararea este in parte netemeinica si ne legala fiind data cu aplicarea gresita a legii (art.304 pct.9 Cod Procedura Civila).
A aratat ca in mod nelegal instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Administratiei Sectorului 4 a Finantelor Publice.
A învederat instantei faptul ca in conformitate cu dispozitiile art.1 din Legea nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se stabileste temeiul legal al incasarii acestei taxe pentru emisiile poluante achitată de catre contribuabil cu ocazia inmatricularii autoturismului.
De asemenea prin actul normativ mentionat mai sus, in cadrul articolul 1 alin.2 se arată cărui buget se face venit taxa de poluare incasata, astfel că instituția careia ii revine obligatia administrarii si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este, Administratia F. pentru Mediu: (2)""Taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului., organului fiscal revenindu-i numai obligatia calcularii taxei de poluare (art.5 alin.1) si incasarii acestei taxe prin Trezoreria Statului in cuprinsul dispozitiilor art.3 din Legea nr.9/2012 aratandu-se inca odata destinatarul acestor sume de bani provenite din incasarea taxei de poluare: "Taxa se plateste de catre contribuabil . deschis la unitatile Trezoreriei Statului pe numele Administratiei F. pentru Mediu".
A învederat faptul ca actul normativ in baza caruia a fost achitata taxa de poluare de catre petent (respectiv Legea nr.9/2012, prin normele sale de aplicare H.G. nr.9/2012) arata si expune pe larg in cadrul art.3 alin.5-8 modalitatea in care se transfera suma incasata cu titlu de taxa de poluare de catre Trezoreria Statului catre destinatarul acestei taxe de poluare - Administratia F. Pentru Mediu.
Având in vedere faptul ca taxa pentru emisiile poluante achitata de către intimatul-petent, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administratia Sectorului 4 a Finantelor Publice, conform dispozitiilor art.16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei pentru emisiile poluante de catre acesta, intre institutia noastra si intimatul -reclamant, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind incasarea acestei taxe pentru emisiile poluante, motiv pentru care va solicitam admiterea acestui motiv de recurs si modificarea sentintei recurate in sensul admiterii exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive si respingerea actiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
În ceea ce priveste fondul cauzei, arata ca instanta de fond in mod nelegal a admis actiunea, avand in vedere considerentele urmatoare:
Astfel, a aratat ca urmare solicitarii reclamantului, in temeiul Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, A.F.P. sector 4 a procedat, in baza datelor inscrise in cartea de identitate a autovehiculului, la calcularea si emiterea deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, pentru suma de 6424 lei, taxa ce a fost calculata in raport de documentele din care rezulta dovada dobandirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului si elementele de calcul al taxei, depuse de catre acesta.
Asa cum se poate observa din motivele prezentei actiuni, reclamanta nu contesta modalitatea de calcul al taxei pentru emisiile poluante prevazut in Legea nr.9/2012, ci faptul ca legislatia nationala contravine prevederilor legislatiei Uniunii Europene.
Insa arata ca prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule s-a reglementat eliminarea oricaror forme de discriminare a platii taxei:
Astfel, potrivit dispozitiilor cuprinse in actul normativ mentionat:
Art. 4 (1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule.: conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Astfel, regimul taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a intrat in vigoare de la data de 13.01.2012, potrivit prevederilor Legii nr.9/2012 si care stabileste cadrul legal pentru instituirea taxei, cu destinatia de venit la bugetul F. pentru mediu fiind gestionata de Administratia F. pentru Mediu, in vederea finantarii programelor si proiectelor pentru protectia mediului, reprezentand optiunea legiuitorului national.
Prin urmare, cata vreme legislatia fiscala prevede in mod expres plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu ocazia inmatricularii autovehiculului pentru prima data in Romania, rezulta ca aceasta taxa este legal datorata.
In ceea ce priveste prevederile comunitare invocate in sustinerea actiunii, aratam ca prin Legea nr.9/2012 ce a intrat in vigoare incepand cu data de 13.01.2012 s-a reglementat eliminarea oricarei forme de discriminare a platii taxei pentru autovehicule in conformitate cu dispozitiile art. 4.
Mai mult, a aratat ca prin Legea nr.9/2012 a fost creat cadrul legal si respective obligatia platii taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ce se inmatriculeaza pentru prima data in Romania, cat si pentru cele pentru care se realizeaza prima transcriere a dreptului de proprietate pentru autovehiculele pentru care nu a fost achitata taxa de poluare potrivit O.U.G. nr.50/2008, respective taxa speciala potrivit art.214 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal.
De asemenea, a învederat faptul ca ceea ce se restituie este numai diferenta dintre taxa pe poluare pentru autoturisme si autovehicule platita in temeiul O.U.G. nr.50/2008 si taxa pentru emisiile poluante. in conformitate cu prevederile art. 12 alin.1 din Legea nr.9/2012, respectiv: ". - (1) în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România.
Astfel, avand in vedere ca taxa pentru emisiile poluante a fost achitata de reclamant in baza unor dispozitii legale in vigoare, respectiv Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, consideram ca suma nu poate fi restituita, motiv pentru care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din Legea nr.9/2012, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificarile si completarile ulterioare, rezulta fara dubii ca reclamantul nu se regaseste in niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care a solicitat sa se considere taxa de poluare achitata de reclamant ca legal datorata, cu consecinta respingerii actiunii ca neintemeiata.
In ceea ce priveste obligarea la plata dobanzii fiscale, a aratat ca in materie fiscala sunt aplicabile dispozitiile art.124 alin.(1) din O.G.nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completarile si modificarile ulterioare. Potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completarile si modificarile ulterioate, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobanda din ziua urmatoare expirarii termenului prevazut la art.117 alin.2 sau la art.70, dupa caz. Acordarea dobanzilor se face la cererea contribuabililor".
Referitor la obligarea institutiei la plata cheltuielilor de judecata, a considerat ca nu sunt intrunite conditiile prevazute de art.453 alin.1 Cod procedura civila.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa prin aceasta partea care a pierdut procesul trebuie sa se afle in culpa procesuala, sau prin atitudinea sa in cursul derularii procesului sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta conditie care trebuie indeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata este ca partea care le solicita sa fi castigat in mod irevocabil procesul, ori in situatia de fata nu se incadrează in aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credinta, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi retinute in sarcina acesteia, pentru a fi obligati la plata cheltuielilor de judecata.
Avand in vedere ca nu este indeplinita niciuna dintre aceste conditii, a apreciat ca in mod nelegal instanta a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata.
In drept a invocat dispozițiile art.304. pct.9 Cod Procedura Civila.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Examinând cauza sub toate aspectele sale potrivit disp. art. 3041 C.pr.civ. și cu precădere prin prisma criticilor aduse sentinței de către recurente, Curtea retine urmatoarele :
1.Cat priveste asertiunea recurentei privitor la destinatia bugetara a sumelor incasate cu titlu de taxa pentru emisii poluante ,Curtea retine că este irelevanta ,cata vreme AFP S. 4 se legitimează în calitate de emitent al deciziei de calcul al taxei pentru emisiile poluante ,pe baza careia reclamantul a achitat suma anterior mentionata.
Taxa de poluare achitata de către reclamant a fost încasată de către AFP S4,astfel că reclamantul a justificat abilitarea pârâtei de a sta în judecată ,existand identitate între persona chemată în judecată și aceea obligată în raportul de drept fiscal dedus judecătii.
2.Potrivit dispozițiilor art. 110 TFUE, „niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.”
Aceste dispoziții limitează practic libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin aplicarea unor taxe direct sau indirect discriminatorii ori protecționiste. Actualul art. 110 din TFUE interzice, așadar, discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în Romania.
În ceea ce privește reglementarea internă, Curtea constată ca taxa specială pentru autovehicule a fost introdusă pentru prima dată în România prin Legea nr. 343/2006 de completare a Codului fiscal, sub denumirea de taxă de primă înmatriculare, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar, după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (ex. cele cu handicap, misiuni diplomatice etc), cât și situații de scutire de la plata taxei (ex. vehiculele istorice).
Dispozițiile art. 241¹-241³ din Codul fiscal au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin . OUG nr. 50/2008, care a instituit taxa pe poluare, în legătură cu care CJUE s-a pronunțat că este contrară art. 90 din TCE (art. 110 TFUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România. Astfel, răspunzand întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu la data de 18.06.2009, în cauza 402/09-T.,Curtea de Justitie a Uniunii Europene s-a pronunțat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculari în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât să descurajeze punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. În același sens a fost și soluția în cauza 236/10-N., în care s-au pus în discuție variantele taxei pe poluare aplicate în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010, iar la paragraful 28, Curtea a reiterat faptul că taxa pe poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește”.
Ulterior, OUG nr. 50/2008 a fost abrogată prin . Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (act normativ aplicabil în speța de față), care, prin dispozițiile art. 4, înlătură practic discriminarea constată de CJUE în legislația anterioară. Astfel, potrivit acestui articol, obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul, după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7. De asemenea, potrivit art. 4 alin. 2, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Însă, prin OUG nr. 1/2012 s-a dispus suspendarea, până la data de 01.01.2013, a aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. 2 și acelor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, astfel încât, la acest moment, considerente Curții de Justiție a Uniunii Europene prezentate în cauzele T. și N., ca și în cele ulterioare, soluționate de Curte prin ordonanțe (D., I., I., V., M., O., ., Ș.), sunt în continuare actuale, fiind menținută discriminarea indirectă între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și cele de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, ceea ce conduce la încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (una dintre cele patru libertăți fundamentale pe baza cărora s-a construit Comunitatea Europeană, în prezent Uniunea Europeană).
Astfel, analizând dispozițiile Legii nr. 9/2012, astfel cum unele dintre ele au fost suspendate de la aplicare prin OUG nr. 1/2012, Curtea constată că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pentru emisii poluante, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România. Având acest efect specific, taxa respectivă diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
De altfel, CJUE, prin ordonanța pronunțată la data de 3 februarie 2014, a răspuns întrebărilor preliminare adresate de Tribunalul Sibiu și de Curtea de Apel București în cauzele conexate C. C-97/13 și C. C-214/13 și a decis că taxa instituită prin Legea nr. 9/2012 contravine art. 110 din TFUE, statuând că "art. 110 din TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumcis de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă de poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație în acest stat membru a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională".
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dreptului unional și a principiilor desprinse din jurisprudența CJUE, constatând întemeiat că refuzul recurentului-pârât de restituire a taxei pentru emisii poluante, calculate și încasate în temeiul Legii nr. 9/2012, este nejustificat, fiind dat cu încălcarea dreptului european în materie, care se aplică prioritar față de dispozițiile legale interne contrare.
3.Referitor la critica recurentei de acordare a dobanzilor legale ,Curtea constata ca acordarea dobanzii fiscale reglementata de art.124 C.proc.civ s-a facut cu respectarea dispozitiilor citate chiar de catre recurentă.
Solutia de acordare a dobanzilor legale este in acord si cu principiile rezultate din hotărârea CJUE în cauza 565/11, I., par. 20 și urm., din care rezultă că justițiabilul are dreptul nu numai la restituirea taxei percepută de statul membru cu încălcarea dreptului UE, dar și la acoperirea pierderilor reprezentate de indisponibilizarea sumei, ca o completare a drepturilor conferite justițiabililor de dispozițiile dreptului UE care interzic astfel de taxe.
4.Critica recurentei în ceea ce priveste dispozitia instantei de fond de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecata,este apreciata de catre Curte ca nefondata.
Curtea retine că de vreme ce parata a cazut în pretentii -fiind obligata la restituirea taxei pentru emisii poluante- culpa sa procesuala este evidenta ,fapt ce indreptateste reclamantul ,în temeiul art.274 alin.1 C.proc.civ ,la a pretinde si primi cheltuielile de judecata efectuate in cadrul litigiului dedus judecatii.
Faptul ca taxa pentru emisii poluante are o consacrare in legislatia romaneasca nu indreptateste concluzia recurentei in sensul ca nu se poate identifica vreo culpa a sa in declansarea procedurii judiciare ,cata vreme aplicarea cu prioritate a reglementărilor comunitare nu incumbă doar jurisdicțiilor naționale, ci și celorlalte puteri ale statului în exercitarea propriilor atribuții
Reținând toate aceste considerente, Curtea urmează ca, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ, să respingă ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrației S. 4 a Finanțelor Publice prin DGRFPMB împotriva sentinței civile nr. 1693 din data de 07.03.2014, pronunțată de Tribunalul București-Secția a II-a C. Administrativ Și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. A.-I. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 septembrie 2014.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
E. C. V. | M. N. | B. L. PATRAȘ |
GREFIER |
A. I. B. |
Red. BLP/ 2 ex
Jud. fond A. C./ Tribunalul București-Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2935/2014. Curtea de... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 5714/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
