Pretentii. Decizia nr. 9036/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9036/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 4155/87/2013
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 9036
Ședința publică de la 04.12.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. Ș.
JUDECĂTOR: L. G. Z.
JUDECĂTOR: G. D.
GREFIER: ANIȘOARA N.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentele-pârâte ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN și ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU împotriva sentinței civile nr. 58/29.01.2014, pronunțate de Tribunalul Teleorman – CSCAF, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. C. V., în cauza având ca obiect pretenții – restituire taxă poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către recurentele-pârâte, declară închise dezbaterile și reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 58/29.01.2014, Tribunalul Teleorman – CSCAF a admis acțiunea formulată de reclamantul B. C. V., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN și M. M. ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE PRIN ADMINSTRAȚIA FODULUI PENTRU MEDIU, a obligat pârâtele să plătească reclamantului suma de 8698 lei, reprezentând timbru de mediu pentru autovehicule achitată conform chitanței . 8, nr._/17.10.2013, actualizata cu indicele de inflație și dobânda legala de la data plații și până la data achitării efective și a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea cauzei.
Împotriva hotărârii Tribunalului Teleorman, au formulat recurs pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN și ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, înregistrate pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII-a la data de 27.02.2014.
Prin recursul formulat, pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU (AFM) a solicitat casarea în tot a hotărârii atacate și, rejudecând cauza, respingerea cererii de chemare în judecată.
În motivare, AFM arată că instanța fondului a respins în mod eronat excepția inadmisibilității ridicată cu privire la cererea de chemare în judecată, pentru nerespectarea de către reclamantă a procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul.
Instanța de fond invocă incidența Deciziei ICCJ nr. 24/2011 asupra prevederilor OUG nr. 9/2013 și procedurii de restituire a timbrului de mediu, în condițiile în care ICCJ în anul 2011 nu putea să se pronunțe asupra procedurii de restituire a timbrului de mediu, deoarece acesta încă nu fusese reglementat, fiind instituit abia în anul 2013, prin OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule.
În cuprinsul întâmpinării a arătat că reclamantul își argumentează întregul său demers invocând o pretinsă neconformitate a prevederilor OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule cu normativele europene și, implicit, printr-o pretinsă neconstituționalitate a acesteia, sens în care sublinia faptul că OUG nr. 9/2013 nu reprezintă un act administrativ emis de către organele fiscale chemate în judecată ca pârâte în speța de față.
A analiza conduita organului fiscal impusă de aplicarea prevederilor OUG nr. 9/2013 și constând în încasarea taxei prevăzute pentru timbrul de mediu este o abordare greșită în condițiile în care organul fiscal nu este emitentul OUG nr. 9/2013, nu are căderea de a examina legalitatea taxei în raport de prevederile dreptului comunitar si nici de a aplica cu prioritate aceste din urmă dispoziții fără a tine cont de legislație internă.
Regimul juridic al acțiunilor împotriva ordonanțelor Guvernului este stabilit printr-un articol distinct din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a cărui examinare, prin raportare la jurisprudența în această materie a Curții Constituționale și a instanțelor judecătorești, relevă o . particularități, cu precădere în ceea ce privește condițiile acțiunii, obiectul acesteia, incidența instituției suspendării executării actului administrativ, aspecte ce vor fi analizate în ceea ce urmează:
Susține recurentul că instanța fondului a apreciat în mod eronat că prevederile OUG nr. 9/2013 contravin prevederilor TFUE.
La 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat hotărârea preliminară în cauza C-402/09 I. T. c. Statul Român și, răspunzând întrebării adresate de Tribunalul Sibiu, s-a pronunțat astfel: ^Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională." Aceeași soluție a fost menținută de instanța europeană în răspunsul la întrebarea preliminară adresată de Tribunalul Gorj în cauza C-263/10 N. c. Statul Român.
Totodată, în răspunsul dat de către Curte în hotărârea T., la pct. 54, se reține astfel: „(54) In ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C-451/99, R., p. 1-3193, par. 40, Hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C-464/02, R., p. 1-7929, par. 74, și Hotărârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimport0rer, C-98/05, R., p. 1-4945, par. 28)".
Cu alte cuvinte, articolul 110TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării autovehiculelor de ocazie naționale și, prin aceasta, descurajarea importului de autovehicule de ocazie similare.
Astfel, O.U.G. nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule a fost promovată tocmai din necesitatea de a corela dezideratele naționale în ceea ce privește scăderea nivelului de poluare prin aplicarea unei taxe factorilor poluanți, cu cele europene, România fiind sancționată pentru taxarea inechitabilă instituită de vechea reglementare în domeniu.
În acest context, O.U.G. nr. 9/2013 a armonizat cerințele comunitare cu necesitățile interne referitoare la menținerea obligației fiscale, ca instrument de combatere a fenomenului poluării, actul normativ amintit înlăturând discriminarea rezultată din aplicarea vechii reglementări legislative. Prin actuala lege s-a înlăturat taxarea discriminatorie, obligația fiscală având în vedere principiul "poluatorul plătește", fiind taxate primordial emisiile generate de mașina. Timbrul de mediu privește nivelul de emisii si tipul de tehnologie folosit (Euro 1, 2, 3, 4, 5) și reprezintă cu adevărat o taxă de mediu, întrucât se calculează în principal în funcție de emisia de C02, (luata în calcul în întregime pentru timbru, fata de reglementările anterioare), înscrisa în cartea de identitate a mașinii sau documentele de omologare.
De altfel, în preambulul O.U.G. nr. 9/2013 se arată că, prin adoptarea actului normativ, se asigură conformarea cu recomandările Comisiei Europene cuprinse în comunicarea din 14 decembrie 2012 potrivit căreia taxarea autoturismelor să nu se bazeze pe criterii specifice tehnologice, ci pe date de performantă obiective, disponibile în mod obișnuit si relevante din punctul de vedere al politicilor, cum ar fi emisiile de CQ2.
Sigur, orice metoda de impunere poate să fie de unii agreată, de alții contestată, dar vrem să subliniem că, în majoritatea statelor europene, si nu numai, poluarea generata de autovehicule este taxata. Metodele de taxare, precum și valorile, sunt diferite de la tara la tara deoarece la nivel de Uniune nu exista o reglementare care sa instituie o taxa unica.
În acest sens menționează că, în Uniunea Europeana, există mai multe state care își calculează taxa de poluare în principal în funcție de emisia de C02: Franța, Spania, Irlanda, Olanda, Portugalia, Slovenia. In unele tari, precum Franța sau Olanda, cotele sunt mult mai mari decât în România, dar acest lucru este permis de puterea de cumpărare diferita.
În contextul intenției de armonizare europeană, dar și pentru a fi în deplin acord cu directivele europene, România a ales o taxare doar in funcție de emisia de C02 si de gradul de poluare a tehnologiei.
În altă ordine de idei, contrar celor reținute de Instanța Fondului, O.U.G. nr. 9/2013 a înlăturat caracterul indirect discriminatoriu, prin taxarea unitară indiferent de proveniența autovehiculului. Astfel, art. 4 din O.U.G. nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule prevede:
" Obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, respectiv indiferent că este vorba de un autovehicul nou, un autovehicul second-hand care se înmatriculează pentru prima dată în România sau un autovehicul second-hand înmatriculat în România, dar pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule, și pentru care se transcrie dreptul de proprietate".
Prin urmare, arată că argumentele și așa zisele exemple ipotetice la care a recurs reclamanta în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu se pot substitui unei analize pertinente a legalității/nelegalității timbrului de mediu institut prin O.U.G. nr. 9/2013, astfel cum în mod eronat a consemnat Instanța de Fond.
Consideră că nu poate fi luată în considerare nici eventuala afectare a dreptului de proprietate al reclamantului prin instituirea timbrului de mediu până la proba contrară făcută de aceasta.
În drept, recurenta a invocat prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ, art. 485, 486, 487 alin. (1), art. 488 alin. (1), pct. 6 și 8, art. 496 și art. 498 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu, art. 1 alin. (7) și art. 9 din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ, precum și pe dispozițiile prevăzute în Constituția României.
Prin recursul formulat, pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE a solicitat admiterea acestuia așa cum a fost formulat.
Consideră că în mod greșit instanța a admis contestația in cauza, întrucât așa cum a invocat si la fond, intervine excepția inadmisibilității, având în vedere că intimatul reclamant solicita restituirea sumei de 8.698 lei reprezentând timbrul de mediu calculat de AJFP Teleorman, ori ca o cerere sa fie admisibila in baza Legii nr. 554/2004 privind Contenciosul administrativ, cu modificările si completările ulterioare, trebuie îndeplinita procedura prealabila impusa de prevederile art. 7, alin(1) din acest act normativ, care stipulează „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocat, în tot sau în parte, a acestuia”.
În aceasta cauza, intimatul reclamant nu face dovada prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, ca a îndeplinit procedura prealabila in termenul legal.
Îndeplinirea procedurii prealabile in termenul legal, prevăzuta de art. 7 alin.(1) din Legea nr. 554, privind Contenciosul administrativ, este reglementata ca o condiție de exercitare a dreptului de acțiune, iar neîndeplinirea acestei condiții in termenul legal, este sancționată cu decăderea din termenul în care se înregistrează acțiunea.
Mai mult decât atât, intimatul reclamant nu face dovada nici ca a îndeplinit procedura prealabila potrivit art. 7 alin. (7), care prevede:"Plângerea prealabila in cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, si peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripție".
În cauza, intimatul reclamant solicita restituirea taxei de poluare, fără a solicita anularea actului administrativ, in baza căruia a fost încasată taxa respectiv decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule, emisa de AJFP Teleorman.
Nu pot fi aplicate in aceasta cauza prevederile art. 135 din Codul de procedura fiscala care stipulează ca ,, Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire."
Textul de lege invocat, se refera la contribuabilii ce realizează venituri si sunt plătitori de taxe si impozite ce se fac venit la Bugetul general consolidat al statului (BGCS).
În cauza de fata, nu se poate vorbi de aplicabilitatea acestui text de lege, întrucât, taxa de poluare nu este venit la BGCS, ci se face venit la Administrația Fondului pentru Mediu, deoarece această taxă este percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, doresc să le utilizeze pe teritoriul României și, în consecință, contribuie la poluarea mediului, potrivit OUG nr. 50/2008phvind taxa pentru emisiile poluante provenite de la Autovehicule.
Tot in sprijinul motivării de mai sus, sunt si dispozițiile art. 5, alin. (3) al aceluiași act normativ, care prevede: "Taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, pe numele Administrației Fondului pentru Mediu, iar dovada plății acesteia va fi prezentată cu ocazia înmatriculării sau transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 4", sumele încasate fiind folosite in exclusivitate de către Administrația Fondului de Mediu.
Un alt motiv de netemeinicie a hotărârii atacate îl reprezintă legislația cadru care reglementează instituirea timbrului de mediu pentru autovehicule. Taxa specială auto se plătea cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor pe teritoriul României și a fost considerată o alternativă de tranziție, instituită ca urmare a faptului că după aderarea la Uniunea Europeană, în conformitate cu principiul liberei circulații a mărfurilor între statele membre, România a renunțat la actele normative care restricționau înmatricularea autovehiculelor cu norma de poluare mare (menționăm că de la 1.07.1998 nu era permisă înmatricularea autovehiculelor non-euro și Euro 1, iar de la 1.01.2002 și a celor cu Euro 2).
Conformându-se acestei cerințe, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în M. Of. nr. 327/25.04.2008, intrată în vigoare la data de 1 iulie 2008, act normativ ce a fost abrogat prin OUG nr. 9/2013 privind autovehicule, fiind înlocuite cu OUG nr. 9.2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule.
Potrivit art. 1 din OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, „ (1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal privind instituirea timbrului de mediu, denumit în continuare timbru.
(2) Timbrul se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se utilizează de Administrația Fondului pentru Mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului".
În condițiile în care, legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei de poluare cu ocazia primei înmatriculări în România, rezultă că această taxă este în mod legal datorată.
În conformitate cu art. I- 33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005 „Legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea unei forme și a mijloacelor".
Învederează că, jurisprudența Curții a stabilit că art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene este încălcat numai atunci când cuantumul taxei de poluare, calculat fără luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculului, exced cuantumul taxei reziduale încorporat în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
Față de aceste aspecte, rezultă că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea rezultatului.
Așadar, potrivit art. 110 primul paragraf din Tratatul de Instituire a Comunității Europene „Nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Comunității Europene a rezultat că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat prerogativelor suverane ale statelor membre.
Legea - cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp, autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor.
Având în vedere cele arătate, învederează că timbrul de mediu pentru autovehicule a fost instituit în scopul asigurării protecției mediului, cu luarea în considerare a legislației comunitare și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene, taxa reprezentând opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art. 13 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia: „Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege".
Apreciază că nu sunt încălcate prevederile art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât taxa de poluare instituită prin OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, nu poate fi asimilată impozitelor interne, deoarece această taxă este percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, doresc să le utilizeze pe teritoriul României și, în consecință, contribuie la poluarea mediului.
Prin OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, s-a stabilit clar când intervine obligația de plata a taxei, intimatul reclamant fiind obligat sa achite in mod legal suma de 8.698 lei.
În drept, recurenta a invocat prevederile art. 483-502 din Codul de procedură civilă.
Curtea, analizând actele dosarului și susținerile părților în raport de prevederile legale incidente, constată următoarele:
Criticile recurenților cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii nu sunt fondate.
Acțiunea introdusă la 15.11.2013 are ca obiect obligarea pârâților la restituirea taxei de poluare, ca urmare a constatării refuzului nejustificat de recunoaștere a dreptului la restituirea taxei și plata sumei, comunicat de AJFP Teleorman prin adresa nr._/05.11.2013.
Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.
Conform art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, „Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal”.
Conform art. 8 alin. 1 teza a doua din același act normativ, „De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.
Soluționarea cererii de restituire a sumei de 8698 lei achitată cu titlu de timbru de mediu presupune cenzurarea actului administrativ asimilat- refuzul de soluționare a cererii.
Faptul că reclamantul nu a solicitat anularea deciziei privind stabilirea sumei reprezentând timbru de mediu nu poate sta la constatarea inadmisibilității acțiunii.
Dispozițiile legale privind recursul administrativ prealabil nu sunt aplicabile în situația plângerii împotriva actului administrativ asimilat- refuzul de recunoaștere a dreptului și soluționare favorabilă a cererii.
Împrejurarea că nu a fost invocată neconstituționalitatea OUG nr. 9/2013 nu poate sta la baza concluziei inadmisibilității acțiunii în pretenții, prin care reclamantul a invocat aplicarea principiului priorității dreptului comunitar.
Pe fond, Curtea reține că regimul fiscal discriminator constatat în baza hotărârilor CJUE invocate de reclamant prin acțiune nu poate fi reținut în privința timbrului de mediu reglementat de OUG nr. 9/2013, în condițiile în care acesta se aplică atât la prima înmatriculare în România a unui autovehicul (art. 4 lit. a), dar și cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (art. 4 lit. c).
În jurisprudența CJUE s-a reținut că o taxa încasată de un stat membru cu ocazia înmatriculării unor autovehicule pe teritoriul său in vederea punerii in circulatie constituie un impozit intern si trebuie examinata in raport cu art.110 TFUE (cauza T.). Acest articol, la paragraful 1 interzice fiecarui stat membru sa aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decit cele care se aplica produselor nationale similare. Aceste produse nationale trebuie considerate “produse similare” cu vehiculele de ocazie importate daca proprietarii lor si nevoile la care raspund le plaseaza . concurenta. Vehiculul de referinta trebuie sa fie cel care prezinta caracteristicile cele mai apropiate de cele ale vehiculului importat, aspect care se stabileste cu luarea in considerare a modelului, tipului si a altor caracteristici precum:modul de propulsive, dotarea, vechimea, kilometrajul, starea generala, marca (cauza Tulliasiamies si Siilin C101/00).
În cauza Nadasdi si N. C-290/05 s-a reținut că „articolul 90 primul paragraf CE trebuie să fie interpretat în sensul că se opune unei taxe precum cea instituită prin Legea privind taxa de înmatriculare, în măsura în care: - este percepută în cazul autovehiculelor de ocazie la prima introducere în circulație a acestora pe teritoriul unui stat membru și – valoarea acesteia, stabilită exclusiv în funcție de caracteristicile tehnice ale autovehiculelor (tip de motor, capacitate cilindrică) și de clasificarea lor în materie de mediu, se calculează fără să se țină seama de deprecierea acestora, astfel încât, atunci când se aplică unor autovehicule de ocazie importate din alte state membre, depășește valoarea respectivei taxe incluse în valoarea reziduală a autovehiculelor de ocazie similare care au fost deja înmatriculate în statul membru de import”.
Prin O.U.G. nr. 9/2013 s-a urmărit evitarea unei astfel de situații fiscale, astfel cum rezultă din art.7 al.2, potrivit căruia „Valoarea reziduală a timbrului reprezintă suma care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național, calculată în baza legislației după care s-a stabilit cuantumul taxei datorate la momentul înmatriculării, în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării sau transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat, folosindu-se vârsta vehiculului de la momentul scoaterii din parcul auto național”.
Curtea reține că timbrul de mediu nu contravine dispozițiilor art.110 TFUE, considerentele Tribunalului privind efectul descurajant al taxei pentru importul și punerea în circulație în România a autovehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre nefiind fondate. Fiind vorba despre un impozit intern, astfel cum s-a reținut chiar din cauza T., simpla existență a acestui impozit nu contravine legislației europene, dacă acesta nu are efecte discriminatorii și nu favorizează, direct sau indirect, produsele naționale în detrimentul celor provenite din alte state europene.
O.U.G. nr. 9/2013 a armonizat cerințele comunitare cu necesitățile interne referitoare la menținerea obligației fiscale, actul normativ înlăturând discriminarea rezultată din aplicarea vechii reglementări legislative.
Având în vedere dispozițiile art. 498 alin.1 NCPC și art. 20 alin.3 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va admite recursul, va casa sentința recurată și va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de către recurentele-pârâte ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN, cu sediul în A., ., județ Teleorman, și ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 58/29.01.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman – CSCAF, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. C. V., cu domiciliul ales la S.C.P.A. C. și Asociații, în A., ., ., ., județ Teleorman.
Casează sentința recurată.
Respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, A. Ș. L. G. Z. G. D.
GREFIER,
ANIȘOARA N.
Red. A.Ș./A.N.
5 ex.
Jud. fond T.T.: T. I.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 5714/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 4493/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
