Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3130/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3130/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 2942/122/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.3130
Ședința publică din data de 14.04.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – V. H.
JUDECĂTOR – O. D. P.
JUDECĂTOR – B. C.
GREFIER – C. A.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta –pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. împotriva Sentinței Civile nr. 87 din 07.02.2013 pronunțate de Tribunalul G. – Secția Civilă, în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimata–reclamantă . și intimata – pârâtă Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților la apelul nominal, date fiind dispozițiile art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 24.0.2012, prin serviciul registratură, intimata reclamant a depus întâmpinare și totodată, că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea, față de dispozițiile H.G. 520/2013 și ale Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 2211/2013, constată că în prezenta cauză, a intervenit transmisiunea calității procesuale de la Administrația Finanțelor Publice G. către Administrația Județeană a Finanțelor Publice G..
Totodată, Curtea apreciază că nu se impune comunicarea întâmpinării având în vedere faptul că aceasta nu vizează elemente noi.
Fiind solicitată judecarea cauzei în lipsă, Curtea reține spre soluționare recursul.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului din prezenta cauză, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 87 din data de 07.02.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, instanța a respins excepția necompetenței generale invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice G..
A admis excepția tardivității capătului de cerere privind anularea deciziei de calcul și a respins ca tardiv acest capăt de cerere.
A admis în parte acțiunea reclamantei . împotriva pârâtelor Administrația Finanțelor Publice G. și Administrația F. pentru Mediu.
A obligat pârâtele în solidar să-i restituie reclamantului, suma de 1022 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehiculul, achitată conform chitanței . nr._/FD, plus dobânda la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală conform art.124 Cod procedură fiscală, începând de la data expirării unui termen de 45 de zile de la înregistrarea cererii reclamantei la pârâta AFP mun. G. (20.02.2012) și până la data restituirii efective a sumei.
A respins în fond cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, ca rămasă fără obiect.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /20.11.2012, reclamanta . a chemat în judecată pârâtele Administrația Finanțelor Publice a mun. G. și Administrația F. pentru Mediu, pentru ca prin hotărâre judecătorească, să fie obligate pârâtele, în solidar, la restituirea integrală a sumei de1022 lei, reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, suma actualizată cu dobânda legală aferentă de la data plății și până în momentul restituirii efective.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că a achiziționat un autovehicul M1 marca Opel Tip T98/KOMBI/FZ11/ASTRA-G-C. nr. de identificare WOLOTGF_, an fabricație 2004, . de identitate G775586, iar pentru a-l putea înmatricula în România a fost obligată să plătească taxa specială auto în cuantum de 1022 lei, conform chitanței TS4A nr._/15.10.2008, pe baza deciziei de calcul emise de către A.F.P. G. nr._/09.09.2008. Menționează reclamanta că autoturismul a fost înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru U.E. în data de 17 iunie 2004, precizează faptul că a făcut cerere către A.F.P. G., în vederea recuperării taxei de poluare, la care i s-a răspuns că nu există temei legal pentru restituirea ei. Consideră că plata acestei taxe, numite taxa pe poluare pentru autovehicule, constituie obligație legală, derivată din reglementările Codului Fiscal și OUG nr. 50/ 2008, care contravine art. 90 alin. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene care interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor Tratatului. Art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene prevede: "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare". Potrivit aceluiași articol alineat 1, se interzice discriminarea intre produsele importate si cele aparținând pieței interne si care sunt de aceeași natura, iar alineatul 2 interzice regimurile de protecție împotriva produselor concurente.
Potrivit art. 23 din același Tratat, comunitatea are la baza uniunea vamală, care instituie libera circulație a mărfurilor și care implică interzicerea taxelor vamale, dar și a altor taxe în comerțul dintre statele membre. Se mai arată că taxa de poluare a fost introdusă în legislație prin O.U.G. 50/2008 și a intrat în vigoare la 01.07.2008, fiind modificată prin O.U.G. 208/2008, O.U.G. 218/2008 și recent O.U.G. 7/2009. Reclamanta consideră că prin încasarea acestei taxe nu a fost respectat principiul nediscriminării produselor importate față de produsele interne, iar din analiza aplicării taxei, rezultă că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, în cazul unei noi înmatriculări, taxa nu mai este percepută. Mai mult, s-a decis suspendare taxei auto pe perioada 01.12._09 pentru mașinile noi Euro 4, care nu depășesc capacitatea cilindrica 2000 cm cubi, ceea ce este o discriminare nouă a regimului fiscal și respectiv o diferență de tratament, față de cei care doresc să achiziționeze un autovehicul, condiționându-i să achiziționeze doar un anumit tip de autovehicul, cu o capacitate cilindrica sub 2000 cm cubi, pentru a nu plăti taxa de poluare. In această situație, evidențiază o nouă discriminare, deoarece legiuitorul a stipulat în ordonanță faptul că se asigura protecția mediului pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului ,,poluatorul plătește", or persoanele care au solicitat înmatricularea înainte de data de 01.07.2008, față de cele care au înmatriculat autoturismele după acea dată, nu mai plătesc taxa de poluare, deși este evident că poluează la fel ca celelalte.
In concluzie consideră că taxa speciala auto la prima înmatriculare, în litigiul dedus judecății în sumă de 1022 lei, a fost încasată de către stat în mod ilegal, motiv pentru care solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 90 si 23 din Tratatul de instituire a Comunității Europene; hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F. G. Roders BV; hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Italia; cauza Simmenthal (1976) CJE; art.148,alin 2,4 din Constituția României; art.21 alin 4 si 117 din Cod pr.fisc; Lege 554/2004, art.274, al 1 Cod Procedura Civila, art.242 Cod Procedura Civila, cauza C-402/09 T. împotriva Statului român.
Reclamanta a depus la dosar următoarele acte: decizie de calcul al taxei pe poluare, adresa, răspuns adresa, identitate, jurisprudență.
La data de 13.12.2012, pârâta Administrația Finanțelor Publice G. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității capătului de cerere privind anularea deciziei de calcul taxa poluare nr._/09.09.2008 și excepția de necompetență generală a instanței, în raport de dispozițiile art.12 din Legea nr.9/2012, așadar, competența de soluționare aparține organului fiscal AFP G..
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. G. a depus la dosar cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, solicitând admiterea acesteia, în ipoteza admiterii cererii reclamantei. În fapt, s-a motivat că reclamanta a achitat la Administrația Finanțelor Publice G., taxă de poluare în sumă de 1022 lei pentru înmatricularea autoturismului, taxă care solicită a-i fi restituită deoarece dispozițiile OUG nr.50/2008 contravin dispozițiilor din Tratatul Comunității Europene. OUG nr.50/2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, taxă care constituie conform art. l din ordonanță, venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu în vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului. Conform art.5 din OUG nr.50/2008, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă și se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile trezoreriei statului pe numele Administrației F. pentru Mediu, fapt ce impune admiterea cererii de chemare în garanție.
Procedând la judecarea cauzei, tribunalul a administrat proba cu înscrisurile existente la dosar.
Examinând acțiunea, cererea de chemare în garanție și apărările pârâtei, tribunalul a constatat următoarele:
Excepția de necompetență generală a instanțelor judecătorești invocată de pârâta AFP G. este nefondată întrucât pe de o parte, instanța a fost sesizată cu o cerere de restituire a întregii sume achitate cu titlu de taxă de poluare, considerată de reclamant ilegală, iar nu cu o cerere de restituire a diferenței dintre taxa de poluare și taxa rezultată din aplicarea prevederilor Legii nr. 9/2010, iar pe de altă parte, declinarea de competență solicitată de pârâtă nu este posibilă deoarece organul fiscal prevăzut la art. 12 din legea menționată nu este organ cu atribuții jurisdicționale.
Pe fond, tribunalul a reținut că reclamanta a achitat la data de 15.10.2008 suma de 1022 lei cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, pentru a putea înmatricula în România auto marca Opel, înmatriculat prima dată în Germania, potrivit art. 7 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor și a prevederilor OUG nr. 50/2008, care stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în sensul că taxa constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Considerând nelegală perceperea acestei taxe, reclamanta s-a adresat în prealabil către pârâta Administrația Finanțelor Publice G. cu solicitarea de a-i fi restituită suma de bani plătită.
Tribunalul a apreciat că particularii au la dispoziție calea contenciosului fiscal pentru a solicita instanțelor judecătorești ca, în temeiul art. 148 alin. (4) din Constituția României, să asigure aplicarea cu prioritate a dreptului european. Cu alte cuvinte, instanțele judecătorești vor fi în măsură să cenzureze un eventual refuz al organelor fiscale de a restitui din oficiu taxa de poluare prelevată în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, dispunând restituirea taxei și eventual repararea prejudiciului cauzat contribuabilului prin obligarea fiscului la plata unor despăgubiri conform art. 117, 120 și 124 Cod procedură fiscală. Pentru această ipoteză, trebuie apreciat că cererea de restituire este formulată în temeiul art. 117 alin. (1) lit. d Cod procedură fiscală (taxa de poluare a fost prelevată “ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Referitor la excepția tardivității cererii de anulare a deciziei de calcul taxă poluare, tribunalul a reținut că, deși procedura de contestare prevăzută de art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare, deoarece trebuie apreciat că cererea de restituire este formulată în temeiul art. 117 alin. (1) lit. d Cod procedură fiscală (taxa de poluare a fost prelevată “ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale“), excepția tardivității acestei contestării a deciziei de calcul se impune a fi primită, întrucât restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu este condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Cu alte cuvinte, termenul în care contribuabilii pot să-și exercite dreptul la rambursarea taxei de poluare trebuie să fie unul rezonabil și întotdeauna ulterior datei la care se constată incompatibilitatea reglementării fiscale naționale cu dreptul european, dar termenul de 30 de zile pentru contestarea actului a curs de la pronunțarea și publicarea hotărârii în cauza T., prin care Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, fiind de mult împlinit.
În ce privește cererea de rambursare, sunt aplicabile prevederile art. 135 Cod procedură fiscală, conform cărora dreptul la restituire se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire. Astfel, pentru taxele de poluare achitate în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, dreptul la restituire se prescrie la 31 decembrie 2013.
Pe fondul cererii de rambursare, se constată că, din moment ce Curtea de Justiție a Uniunii Europene a constatat că de la 1 iulie 2008, O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială este incompatibilă cu art. 110 TFUE, este evident faptul că prelevarea taxei de poluare este rezultatul unei aplicări eronate a prevederilor legale (s-a aplicat O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială, deși art. 110 TFUE interzicea acest lucru).
Tribunalul a mai reținut că perceperea taxei este nejustificată, cu exces de putere, văzând argumentele anterioare, dar și caracterul necomunitar al taxei percepute, instanțele române fiind obligate să se supună interpretării pe care instanța de la Luxemburg a dat-o cu privire la caracterul discriminatoriu al taxei pe poluare. Hotărârea preliminară pronunțată de Curte în cauza T., potrivit căreia articolul 110 TFUE trebuie interpretat in sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări in acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea in circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, în virtutea efectului erga omnes, este obligatorie pentru toate instanțele naționale care au pe rol acțiuni ce privesc raporturi juridice născute sub incidența OUG nr. 50/2008 și se aplică situațiilor care au condus la pronunțarea hotărârii preliminare.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008 astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și OUG nr. 117/2009, întrucât toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Tribunalul, aplicând deci norma comunitară, ținând cont de interpretarea dată de Curte art. 110 TFUE și ignorând legislația națională contrară, în speță, OUG nr. 50/2008, constată că taxa percepută reclamantei cu ocazia înmatriculării în România a autoturismului second hand cumpărat din Germania încalcă dispozițiile art. 110 TFUE iar din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, în astfel de situații, Curtea de Justiție decizând că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.110 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin.4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut o astfel de plată, are dreptul la restituirea sumei respective.
În raport de cele reținute, tribunalul, în baza art. 1, art. 2 alin. 2, art. 18 din Legea nr. 554/2004 și art. 117 lit. d Cod procedură fiscală, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâtele Administrația Finanțelor Publice a municipiului G. și Administrația F. pentru Mediu, în solidar, să restituie acesteia suma reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată.
Cu privire la dobânda aplicabilă, tribunalul a apreciat că se impune plata către reclamantă a dobânzii legale în materie fiscală, și anume la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de art. 124 (contribuabilii au dreptul pentru sumele de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat la dobânda la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de acest cod și care se calculează din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz) raportat la art. 120 Cod procedură fiscală. În speță se aplică termenul prevăzut la art. 70 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, potrivit căruia cererile depuse de contribuabili potrivit prezentului cod se soluționează în termen de 45 de zile de la înregistrare.
Față de faptul că Administrația F. pentru Mediu a fost obligată în solidar cu administrația finanțelor publice la restituirea sumei, tribunalul a respins cererea de chemare în garanție a acesteia.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice G., solicitând instanței să constate netemeinicia și nelegalitatea, să caseze sentința civilă recurată și să trimită dosarul spre judecare organului fiscal competent.
În susținerea recursului, pârâta Administrația Finanțelor Publice G. a arătat că critică sentința atacată pentru nelegalitate deoarece instanța fără nici un temei legal a respins excepția de necompetenta generala a instanței de judecata invocata.
Consideră ca instanța de fond trebuia sa admită excepția de necompetenta generala a instanței de judecata si sa decline competenta de soluționare a cauzei la organul fiscal competent sa restituie taxa de poluare, respectiv A.F.P. G., având in vedere ca la data de 10.01.2012 in Monitorul Oficial al României nr. 17 a fost publicata Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, lege care abroga O.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule . Dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 stipulează următoarele:
(1) în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere aceste dispoziții legale și principiul de imediată aplicare a legii consideră că respectiva competență de soluționare a prezentei cauze aparține organului fiscal AFP G. si solicită sa se admită recursul, sa se caseze sentința atacata si sa se transmită cauza spre judecare organului fiscal.
In subsidiar, a solicitat in temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, sa sa modifice sentința atacata, in sensul admiterii in parte a acțiunii, ținând cont de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012, deoarece instanța de fond nu a ținut cont de aceste dispoziții legale la pronunțarea sentinței.
Legal citată, intimata reclamantă a formulat întâmpinare solicitând, în esență respingerea recursului ca nefondat.
A arătat că potrivit art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, României îi revine obligația de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, în speță art. 90 parag. 1 din Tratatul CE. Prevederile art. 2141-2143 C. fisc. sunt contrare prevederilor de la art. 148 alin. (2) din Constituție, fiind abrogate implicit din momentul aderării României la UE. Ca urmare a efectului direct al art. 90 parag. 1 din Tratat, instanța este datoare să constate că art. 2141-2143 C. fisc. nu mai pot fi considerate ca fiind în vigoare după aderarea României la UE. Neputând fi aplicate în dreptul intern aceste reglementări, se impune concluzia că taxa specială achitată pentru înmatricularea automobilului a fost încasată în mod ilegal, că este o plată nedatorată și că a fost plătit din eroare și în mod forțat, plata taxei fiind singura modalitate de a putea pune în circulație mașina respectivă.
Așadar, obligația de plată a taxei de primă înmatriculare este inexistentă. Întrucât plata sumei de 1022 lei a fost efectuată în temeiul unor prevederi inaplicabile si, de altfel, neconstituționale, devin aplicabile prevederile art. 1092 C. civ., conform cărora „ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii".
Taxa de poluare pentru autovehicule prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare este contrară art.90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene, întrucât discriminează autoturismele second-hand provenind din alte state membre ale Uniunii Europene. În același sens s-a pronunțat recent și Curte de Justiție Europeană în cauze contra Ungariei (Nadasdi și N., hotărârea din 05.10.2006) și Poloniei (Brzezinski,hotărârea din 18.01.2007).
În recurs, nu s-a administrat proba cu înscrisuri, potrivit art. 305 Cod Procedură Civilă, părțile neformulând propuneri concrete în acest sens.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 și art. 299 Cod de procedură civilă, precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.
Examinând în continuare, sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, dar și sub toate aspectele de drept și de fapt ale cauzei, potrivit art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, referitor la primul motiv de recurs, Curtea are în vedere dispozițiile art.1 alin.1, art.2alin.1lit.f) și art.8alin.1 din Legea nr.554/2004, modific. și compl.(versiunea în vigoare la data introducerii acțiunii):
,,ART. 1
(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.
,, ART. 2
Semnificația unor termeni
(1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
...............................................................................................................
f) contencios administrativ - activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”;
,,ART. 8
Obiectul acțiunii judiciare
(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.
Din analiza acestor dispoziții legale, rezultă, fără echivoc, că pe calea contenciosului administrativ (intimata reclamantă s-a adresat instanței de contencios administrativ, întemeindu-și, deci, acțiunea pe Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ) pot fi soluționate trei categorii de litigii: cele prin care se atacă un act administrativ propriu-zis; cele care privesc nesoluționarea în termen a unei cereri; cele care privesc un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri sau de efectuare a unei anumite operațiuni administrative.
Cauza prezentă se încadrează, indubitabil, în ultima categorie de litigii, invocându-se prin cererea introductivă, refuzul pârâților de a realiza pretențiile intimatei reclamante privind restituire a taxei de poluare, refuz exprimat prin adresa nr._/27.02.2012 (fila 6 dosar fond), astfel că instanța de judecată are competența generală de a soluționa acest litigiu, motivul de recurs fiind neîntemeiat.
Referitor la cele de-al doilea motiv de recurs, Curtea reține că în Cauza T. c. România, C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 (versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimatul reclamant) este contrară art. 110 din T.F.U.E. în privința autovehiculelor second hand cumpărate în alte state membre ale U.E. (răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, fără echivoc, că ,,articolul 110 din T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”), precum în speță (aspect necontestat în cauză și dovedit cu înscrisurile de la dosarul de fond), în condițiile în care legiuitorul român nu a intervenit corespunzător pentru a reglementa proporția în care regimul acestei măsuri fiscale nu descurajează punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre, astfel că în virtutea principiului priorității dreptului comunitar, consacrat de art. 148 din Constituția României, plata acestei taxe nu mai poate reprezenta o cerință legală pentru înmatricularea unor astfel de autovehicule.
Rezultă, deci, că sunt neîntemeiate toate susținerile recurentei privind legalitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr.50/2008( versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimata reclamantă) și privind legalitatea cerinței de plată a taxei în discuție pentru înscrierea autoturismului second-hand, marca Opel Tip T98/KOMBI/FZ11/ASTRA-G-C. nr. de identificare WOLOTGF_, an fabricație 2004, înmatriculat anterior într-un alt stat membru U.E.
Referitor la incidența în cauză a Legii nr.9/2012, Curtea constată că acest act normativ nu a reglementat expres proporția în care regimul taxei de poluare instituit prin O.U.G. nr.50/2008, nu descurajează punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre, prevăzând necircumstanțiat restituirea diferenței dintre suma rezultată din modul de calcul stabilit de noua lege și suma rezultată din modul de calcul stabilit de O.U.G. nr.50/2008. Prin urmare, întrucât Legea nr.9/2012 nu înlătură viciul de neconformitate cu dreptul comunitar al taxei de poluare plătite pentru autoturismele second hand în temeiul O.U.G. nr.50/2008, concluzia logică este că Legea nr.9/2012 instituie dispoziții de favoare doar pentru cei care au achitat în mod legal, inclusiv din perspectiva dreptului comunitar, taxa de poluare prevăzută de O.U.G. nr.50/2008, ceea ce nu este cazul în speță.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat, recursul promovat, reținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre judecătorească legală, motivele de recurs invocate nefiind fondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta –pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. împotriva Sentinței Civile nr. 87 din 07.02.2013, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimata–reclamantă . și intimata – pârâtă Administrația F. pentru Mediu, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.04.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
V. H. O. D. P. B. C.
GREFIER,
C. A.
Red./Tehnored. H.V./2 ex./
Tribunalul Ialomița – S.C/ Judecător fond: M. A. G.
| ← Anulare act administrativ. Hotărâre din 15-04-2014, Curtea de... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 3149/2014.... → |
|---|
