Obligaţia de a face. Decizia nr. 9473/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9473/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 290/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.9473
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 18 DECEMBRIE 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. J.
JUDECĂTOR – A. P.
JUDECĂTOR – R. I. C.
GREFIER - G. P.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.2576din 04.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, , în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. S. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal - taxă de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant prin avocat M. M. E., în baza împuternicirii avocațiale ._/2014, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că, la data de 09.12.2014, prin serviciul registratură, intimatul-reclamant a depus întâmpinare în 2 exemplare.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul formulat.
Intimatul-reclamant, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond pentru argumentele expuse pe larg prin întâmpinare.
Solicită cheltuieli de judecată și depune în acest sens, chitanță reprezentând onorariu avocat.
Curtea, în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal sub numărul_, reclamantul S. S. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de calcul a taxei și restituirea sumei de 6206 lei, reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule, achitată, plus dobânda fiscală calculată de la data introducerii acțiunii până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a cumpărat un autovehicul folosit, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene.
În vederea înmatriculării acestui autovehicul în România, a achitat o taxă de poluare stabilită potrivit dispozițiilor din Legea nr.9/2012, în suma solicitată.
Reclamantul consideră că această taxă este nelegal aplicată, în condițiile în care dispozițiile legislației interne contravin legislației comunitare, respectiv art. 110 TFUE, cât și în raport cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Constituției României, astfel că taxa trebuie restituită, cu atât mai mult cu cât aceasta a condiționat înmatricularea autoturismului în România.
S-a adresat pârâtei Administrația Finanțelor Publice cu cerere de restituire a taxei de poluare, însă nu i s-a transmis nici un punct de vedere.
În drept a invocat dispozițiile art.148 din Constituție, lg.554/2004, art.117 C.p.fiscală, art.25, 90 TCUE.
În dovedirea acțiunii s-au depus înscrisuri.
Pârâta a formulat întâmpinare (f.26) prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, întrucât Fondul pentru Mediu administrat de aceasta este beneficiarul real al taxei de poluare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 și art. 60 C.pr.civ.
Chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată.
Instanța a încuviințat tuturor părților proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă recurată, instanța a respins excepția lipsei calității procesual pasive a AFP Sector 4 București.
A admis acțiunea.
A anulat decizia de calcul al taxei pe poluare nr._/23.11.2012, emisă de către pârâtă.
A obligat pârâta AFP Sector 4 să restituie reclamantului suma de 6206 lei reprezentând taxă pe poluare, precum și dobânda fiscală aferentă debitului principal, calculată de la data perceperii taxei menționate și până la data restituirii efective.
A admis cererea de chemare în garanție.
A obligat chemata în garanție la plata către pârâtă a sumei de 6206 lei reprezentând contravaloare taxă poluare, precum și dobânda fiscală aferentă debitului principal, calculată de la data perceperii taxei menționate și până la data restituirii efective.
A obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autovehicul folosit, autoturism importat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, achitând cu prilejul înmatriculării suma de 6206 lei, taxă de poluare ce a fost stabilită în temeiul Legii 9/2012 prin decizia nr._/23.11.2012 a organului fiscal.
După înmatricularea vehiculului, reclamantul s-a adresat pârâtei Administrația Finanțelor Publice cu cerere de restituire a taxei de poluare, nesoluționată .
Împotriva refuzului nejustificat de soluționare a cererii, reclamantul a formulat prezenta acțiune în contencios administrativ, în termen legal, solicitând obligarea la restituirea sumei achitate.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București, tribunalul a considerat că este neîntemeiată, având în vedere că pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale.
Stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei de poluare este nelegală, fiind emisă ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Dispozițiile art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Conform acestui articol din Tratatul de instituire a Comunității Europene „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală intre produsele naționale și produsele importate, având natura similară.
Se observă că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.
Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 încalcă art. 90 din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C106/77.
Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă de poluare. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor, (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Administrazione delle finanze dello Stato).
Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 și C-377/93, F.G. Roders BV s.a., Inspector der Invoerrechten en Accijnzen sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Germania.
În hotărârile T. (nr. C‑402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C‑263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Or, același regim a fost menținut și prin Legea nr. 9/2012, din moment ce aplicarea art. 4 alin. 2 a fost suspendată până în data de 01.01.2013.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din cuprinsul Legii nr. 9/2012 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor Legii nr. 9/2012, prin obligarea la plata taxei de poluare, în vederea înmatriculării autoturismului menționat, s-au încălcat prevederile art. 110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art. 148 alin. 4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, a admis acțiunea reclamantului, cu consecința obligării pârâtei la restituirea sumei de 6206 lei.
În ceea ce privește dobânda fiscală, tribunalul a constatat că reclamantul pretinde un drept de creanță accesoriu, fundamentându-și pretențiile pe lipsirea sa o perioadă de timp de folosința sumei de bani plătite cu titlu de taxă de poluare și pe întârzierea restituirii acesteia. Încadrarea juridică trebuie realizată de către judecătorul cauzei (iura novit curia), având la dispoziție obiectul și motivele de fapt.
Potrivit dispozițiilor art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget):
(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Conform art. 70 din același act normativ (Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor):
(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
(2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.
Prevederile art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 reprezintă o excepție de la regula instituită de dispozițiile art. 994 C.civ. din 1864 și sunt incidente chiar și în cazul în care sumele de bani de restituit au fost „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”, astfel cum prevede art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, respectiv și atunci când cel ce a primit plata a fost de rea-credință, cum este cazul Statului român, care prin autoritățile sale – legislativ și executiv – a instituit o taxă neconformă cu Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene.
Având în vedere posibilitatea reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar, cu respectarea principiului echivalenței și a principiului efectivității, aceasta presupune aplicarea dispozițiilor legale cu caracter special în materie fiscală.
Potrivit art. 9 din O.G. nr. 13/2011, dobânzile percepute sau plătite de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice.
Dobânda legală în materie fiscală este mai mare decât dobânda legală în materie civilă, astfel că dispozițiile în cauză sunt mai favorabile contribuabilului-creditor, cu condiția ca acesta să fie diligent și să solicite restituirea taxelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
În ceea ce privește exigibilitatea dobânzii legale, tribunalul a reținut că prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C‑565/11 s-a statuat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Curtea a avut în vedere principiul efectivității care impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.
Prin urmare, tribunalul a obligat pârâta la plata dobânzii legale în materie fiscală corespunzătoare sumei de 6206 lei, ce va fi calculată potrivit art. 124 alin. 2 C.pr.fisc. și art. 3712 alin. 2 C.pr.civ.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța a constatat că pârâta a căzut în pretenții, motiv pentru care a facut aplicarea dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. și a obligat pârâtele la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în sumă de 500lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar plus onorariu avocat.
Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, taxa pentru emisii poluante se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
H.G. nr. 9/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule reglementează, în cadrul art. 3 alin. 5-8, modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa pentru emisii poluante de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe pentru emisii poluante - Administrația F. Pentru Mediu, respectiv: Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule",codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6. sumele colectate în contul prevăzut la alin. 5 Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. 6, unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule.
Prin urmare, în condițiile în care textele de lege prevăd că taxa pentru emisii poluante se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și administrațiile finanțelor publice, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu. Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei pentru emisii poluante încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru mediu, este evident că administrațiilor finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei pentru emisii poluante încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu cel puțin pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a dispus obligarea acesteia la plata către Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București a sumelor ce fac obiectul cererii principale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Sectorului 4 a Finanțelor Publice.
În motivarea recursului, a arătat următoarele:
Hotărârea este in parte netemeinica si nelegala fiind data cu aplicarea greșita a legii (art.304 pct.9 Cod Procedura Civila).
În mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sectorului 4 a Finanțelor Publice.
În conformitate cu dispozițiile art.1 din Legea nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe pentru emisiile poluante achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului.
De asemenea prin actul normativ menționat mai sus, in cadrul articolul 1 alin.2 se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este, Administrația F. pentru Mediu: (2) "Taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului., organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării taxei de poluare (art.5 alin.1) si încasării acestei taxe prin Trezoreria Statului in cuprinsul dispozițiilor art.3 din Legea nr.9/2012 aratandu-se inca odată destinatarul acestor sume de bani provenite din incasarea taxei de poluare: "Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu".
Actul normativ in baza căruia a fost achitata taxa de poluare de către petent (respectiv Legea nr.9/2012, prin normele sale de aplicare H.G. nr.9/2012) arata si expune pe larg in cadrul art.3 alin.5-8 modalitatea in care se transfera suma încasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu respectiv": "(5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. (6) în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (5). (7) Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. (8) Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule".
Având in vedere faptul ca taxa pentru emisiile poluante achitata de către intimatul-petent, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrația Sectorului 4 a Finanțelor Publice, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei pentru emisiile poluante de către acesta, intre instituția pârâtă si intimatul -reclamant, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind incasarea acestei taxe pentru emisiile poluante.
In ceea ce privește fondul cauzei, a arătat ca instanța de fond in mod nelegal a admis acțiunea, având in vedere considerentele următoare:
Astfel, urmare solicitării reclamantului, in temeiul Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, A.F.P. sector 4 a procedat, in baza datelor înscrise in cartea de identitate a autovehiculului, la calcularea si emiterea deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, pentru suma de 6206 lei, taxa ce a fost calculata in raport de documentele din care rezulta dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului si elementele de calcul al taxei, depuse de către acesta.
Asa cum se poate observa din motivele prezentei acțiuni, reclamanta nu contesta modalitatea de calcul al taxei pentru emisiile poluante prevăzut in Legea nr.9/2012, ci faptul ca legislația naționala contravine prevederilor legislației Uniunii Europene.
Insa prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule s-a reglementat eliminarea oricăror forme de discriminare a plații taxei:
Astfel, potrivit dispozițiilor cuprinse in actul normativ menționat: Art. 4. - (1) Obligația de plată a taxei intervine:
a)cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România si atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare:
b)la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c)la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Astfel, regimul taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a intrat in vigoare de la data de 13.01.2012, potrivit prevederilor Legii nr.9/2012 si care stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei, cu destinația de venit la bugetul F. pentru mediu fiind gestionata de Administrația F. pentru Mediu, in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național.
Prin urmare, cata vreme legislația fiscala prevede in mod expres plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu ocazia inmatricularii autovehiculului pentru prima data in România, rezulta ca aceasta taxa este legal datorata.
In ceea ce privește prevederile comunitare invocate in susținerea acțiunii, arătam ca prin Legea nr.9/2012 ce a intrat in vigoare incepand cu data de 13.01.2012 s-a reglementat eliminarea oricărei forme de discriminare a plații taxei pentru autovehicule in conformitate cu dispozițiile art.4
Mai mult, prin Legea nr.9/2012 a fost creat cadrul legal si respective obligația plații taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ce se înmatriculează pentru prima data in România, cat si pentru cele pentru care se realizează prima transcriere a dreptului de proprietate pentru autovehiculele pentru care nu a fost achitata taxa de poluare potrivit O.U.G. nr.50/2008,. respective taxa speciala potrivit art.214 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal.
De asemenea, ceea ce se restituie este numai diferența dintre taxa pe poluare pentru autoturisme si autovehicule plătită in temeiul O.U.G. nr.50/2008 si taxa pentru emisiile poluante, in conformitate cu prevederile art. 12 alin.1 din Legea nr.9/2012, respectiv: ". - (1) în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul^ diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România.
Astfel, având in vedere ca taxa pentru emisiile poluante a fost achitata de reclamant in baza unor dispoziții legale in vigoare, respectiv Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, considera ca suma nu poate fi restituita.
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din Legea nr.9/2012, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezulta fara dubii ca reclamantul nu se regăsește in niciuna din aceste prevederi.
In ceea ce privește obligarea la plata dobânzii fiscale reglementata de art.124 alin.(1) din O.G.nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare hotărârea este nelegala, intrucat intimatul - reclamant nu se incadreaza in dispozițiile art.117 Cod Procedura Fiscala pentru a fi indreptatit la restituirea taxei pentru emisii poluante, ci aceasta a fost stabilita in conformitate cu dispozițiile Legii nr.9/2012.
Potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, dupa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Prin urmare, fata de textul legal invocat, rezulta ca in cauza nu este indeplinita condiția prevăzuta pentru acordarea acestora.
Cu privire la obligarea la cheltuielile de judecata, hotărârea este nelegala, având in vedere ca nu sunt intrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin. (1) Cod proc.civila.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie indeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina sa.
în cauză reclamantul nu a invocat niciun motiv de nelegalitate a Deciziei de calcul al taxei pentru emisii poluante ci caracterul ilicit al dispozițiilor Legii nr.9/2012, aspect ce nu poate fi reținut în culpa instituției.
In drept, a invocate art.304. pct.9 Cod Procedura Civila.
Prin întâmpinare, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și art. 3041 C.proc.civ., constată următoarele:
Referitor la motivul de recurs privind lipsa calității procesuale pasive, Curtea constată că, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse de reclamant la dosarul de fond, acesta a achitat taxa pentru emisii poluante, la Trezoreria Sectorului 4.
Reclamantul s-a adresat autorității publice fiscale Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4, solicitând restituirea taxei.
Având în vedere că prezenta cauză are ca obiect restituirea taxei pe poluare achitate de către reclamant, are legitimare procesuală pasivă organul care a stabilit și încasat această taxă și căruia îi revine competența de administrare a creanței fiscale, conform dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.
Potrivit acestui text legal, „pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal, județean, local sau al municipiului București, stabilit prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului (…).
Prin urmare, raportul juridic de drept fiscal se stabilește între autoritatea fiscală locală care are competență în stabilirea, colectare și executare silită a unei astfel de taxe și persoana obligată la plata taxei.
În consecință, Administrația Sectorului 4 a Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în situația formulării unei cereri de restituire a taxei sus-menționate.
Conform Cap. I pct. 2 din Anexa 1 a Ordinului nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată.
În consecință, motivul de recurs privind lipsa calității procesuale pasive a Administrației Sectorului 4 a Finanțelor Publice este neîntemeiat.
Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosarul de fond, rezultă că taxa pentru emisii poluante în cauză a fost achitată pentru un autovehicul înmatriculat anterior într-un stat membru al Uniunii Europene.
Taxa a fost plătită, de către intimatul-reclamant, la data de 23.11.2012, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012.
Potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Mai mult, niciun stat membru nu poate să impună asupra produselor altor state membre impozite de natură să acorde protecție indirect altor produse.”
Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală importantă produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
În ceea ce privește compatibilitatea taxei instituite anterior, prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, cu prevederile art. 110 TFUE, se observă că, potrivit Hotărârii Curții de Justiție din data de 7 aprilie 2011, pronunțată în cauza C‑402/09 I. T. împotriva României, ”articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Prin hotărârea pronunțată în cauza C-263/10, N., Curtea de Justiție a statuat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul ca se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzură de pe piața națională.”
A constatat în plus că “o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta, a mai reținut Curtea de Justiție, că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009.”
Prin adoptarea Legii nr. 9/2012, a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008, înlăturându-se discriminarea constatată de Curtea Europeană de Justiție în cauzele C‑402/09 și C-263/10, mai sus-menționate.
Astfel, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 9/2012, „obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
Potrivit alineatului (2) al aceluiași text legal, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin art. 1 din O.U.G. nr. 1/2012, s-a dispus însă suspendarea aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, până la data de 1 ianuarie 2013.
În consecință, ca urmare a adoptării acestei măsuri, redevin actuale considerațiile Curții Europene de Justiție din cauzele T. și N., fiind menținută discriminarea între vehiculele de ocazie achiziționate din alte state membre și vehiculele de ocazie de pe piața națională, cu aceeași vechime și uzură.
Prin urmare, taxa percepută de statul român intimatului-reclamant reprezintă o taxă contrară art. 110 din TCE, de natură a institui o discriminare indirectă între produsele interne și cele importate, discriminare nejustificată de criterii obiective.
Prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și României la Uniunea Europeană, iar în conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituția României, „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.”
În consecință, Curtea constată că în mod legal și temeinic instanța de fond a obligat Administrația Sectorului 4 a Finanțelor Publice la restituirea către reclamant a sumei achitate cu titlu de taxă pentru emisii poluante.
Referitor la critica privind obligarea pârâtei la plata dobânzii, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței constante a C.J.U.E., atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C‑397/98 și C‑410/98, R.., p. I‑1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C‑446/04, R.., p. I‑_, punctul 205).
Prin urmare, constatând că încasarea taxei a avut loc cu încălcarea art. 110 T.F.U.E., în mod legal și temeinic instanța de fond a obligat pârâta la plata dobânzii fiscal aferente sumei a cărei restituire a dispus-o.
În ceea ce privește motivul de recurs privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, este de observat că, potrivit art. 274 C.proc.civ. „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
În cauză, având în vedere că, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a admis cererea reclamantului, pârâta fiind partea care „a căzut în pretenții” iar culpa sa decurgând din refuzul de restituire a taxei solicitate de către reclamant, se impunea obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către partea adversă.
Susținerea recurentei-pârâte în sensul că, pentru a fi acordate cheltuielile de judecată, este necesar ca partea care le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul este neîntemeiată, dispozițiile art. 274 C.proc.civ., fiind aplicabile deopotrivă judecății în primă instanță cât și judecății căilor de atac.
Având în vedere aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 274 alin. (1) C.proc.civ., va obliga recurenta la plata către intimatul reclamant a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței nr. 81/8.12.2014, depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În majoritate:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.2576din 04.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, , în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. S. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata către intimatul-reclamant a cheltuielilor de judecata în cuantum de 500 lei în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.12.2014.
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. P. R. I. C.
GREFIER,
G. P.
Red C.R.I.– 2 ex
Tribunalul București - Secția a-IX-a – jud. C. M. V.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 1370/2014.... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 335/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
