Excepţie nelegalitate act administrativ. Decizia nr. 144/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2014

Decizia nr. 144/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-01-2014 în dosarul nr. 34752/3/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCURESTI

SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.144

Ședința publică de la 10 ianuarie 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – R. M. V.

JUDECĂTOR – I. F.

JUDECĂTOR – S. P.

GREFIER - G. P.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurenta-reclamantă V. E., împotriva sentinței civile nr. 4519 din 27.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimați-pârâți C. M. BUCUREȘTI PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, SUBCOMISIA DE A. A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR DE PE LÂNGĂ C. LOCAL AL SECTORULUI 3 BUCUREȘTI ȘI C. G. AL M. BUCUREȘTI, având ca obiect „excepție de nelegalitate act administrativ”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenta-reclamantă, prin avocat Trofăilă M. V., în baza împuternicirii avocațiale ._/2013, pe care o depune la dosar, intimata pârâtă Subcomisia de A. a Legilor Fondului Funciar de pe lângă C. Local al Sectorului 3 București, prin consilier juridic D. Z., cu delegație aflată la fila 17 dosar, lipsind intimatele-pârâte C. M. București pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar și C. G. al M. București.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că, la data de 13.02.2013, prin serviciul registratură intimata-pârâtă C. M. București pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar a depus note scrise în 3 exemplare, precum și faptul că la data de 30.12.2012 intimatul-pârât C. G. al M. București a depus întâmpinare în 4 exemplare.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul formulat.

Recurenta-reclamantă, prin avocat solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate in sensul admiterii excepției de nelegalitate și anulării parțiale a Hotărârii Consiliului G. al M. București nr.160/2001 în ceea ce privește terenul, în suprafața de 31.684 mp., identificat conform expertizei efectuate de expertul A. I..

Precizează că încă din anul 1998 a formulat cerere de restituire pe vechiul amplasament a întregului teren, a susținut că este nelegala Hotărârea Consiliului G. al M. București nr.160/2001, prin care o parte din terenul proprietatea sa, in suprafața de 31.684 mp., identificat conform expertizei, a fost trecut in domeniul public al M. București si administrarea Primăriei Sector 3 ("Parcul P."), situat in ..1M, având număr cadastral 9351, intabulat in CF nr._.

Prin efectul cererii de reconstituire pe vechiul amplasament a terenului, acesta era indisponibilizat, neputând fi trecut in mod valabil in domeniul public al M. București, cu atât mai mult, schimbarea administrativa a regimului juridic nu putea fi opusa drept cauza juridica a imposibilității de restituire în natura a acestei parți din teren.

De asemenea arată că în cauză, Statul R., Municipiul București și Primăria Sector 3, nu au dovedit existența niciunui titlu valabil asupra terenului, deoarece nu situația de fapt si destinația bunului creează domeniul public si titlul de proprietate publica asupra bunului, ci dobândirea legala.

Solicită admiterea recursului modificarea hotărârii recurate in sensul admiterii excepției de nelegalitate si anularii parțiale a Hotărârii Consiliului G. al M. București nr.160/2001 in ceea ce privește terenul, in suprafața de 31.684 mp., identificat conform expertizei efectuate de expert A. I.. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Intimata pârâtă Subcomisia de A. a Legilor Fondului Funciar de pe lângă C. Local al Sectorului 3 București, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului ca nefondat.

Curtea, în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 21.05.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._ s-a dispus sesizarea instanței de C. Administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului București cu excepția de nelegalitate a H.C.G.M.B. nr. 160/2001.

Excepția de nelegalitate a fost invocată de reclamanta V. E. în procedura acțiunii având ca obiect plângere împotriva Hotărârii nr. 924/28.03.2007 a Comisiei M. București, aflată în faza judecății de fond (după trimiterea spre rejudecare).

Cauza s-a înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal la data de 03.09.2012 sub nr._ .

Referitor la nelegalitatea H.C.G.M.B. nr. 160/2001, tribunalul a reținut că prin plângerea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 10.05.2007, sub nr._, reclamanta V. E. le-a chemat in judecata pe paratele C. M. București pentru Aplicarea Legii Fondului Funciar si Subcomisia de A. a Legii Fondului Funciar de pe lângă CLS 3, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța sa se anuleze Hotărârea 924/28.03.2007 a Comisiei M. București si sa fie obligata C. sa-i reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafața de 6 ha teren pe vechiul amplasament.

In motivarea cererii, reclamanta a arătat ca a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament pentru terenul in suprafața de 8,726 ha, proprietatea autorului I. S., anexând toate actele necesare soluționării cererii. Prin Hotărârea nr. 924/28.03.2007, C. Municipala de A. a Legii 18/1991 a respins contestația, reținând propunerea subcomisiei de aplicare a Legii fondului Funciar, cu următoarea motivare: in calitate de moștenitor al defunctului S. I., reclamantei i s-a reconstituit in ., suprafața de 50 ha teren agricol; suprafața revendicata face parte din Parcul P. si deci rămâne in proprietatea statului in temeiul art. 5 din legea 18/1991 completat cu art. 3 din legea 47/2007.

Prin sentința civilă nr._/22.11.2007, pronunțată în dosarul nr._, instanța a respins plângerea reținând că terenul nu poate fi restituit în natură întrucât se află în domeniul public al M. București, conform Hotărârii CGMB nr. 160/2001.

Prin decizia nr. 222R/07.02.2008, Tribunalul București a admis recursul declarat de reclamanta V. E. și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, fiind înregistrată sub nr._ .

Prin sentința civilă nr. 9563/19.08.2010, pronunțată în dosarul nr._ instanța a obligat paratele la reconstituirea dreptului de proprietate in favoarea reclamantei, in echivalent, in condițiile Legii nr. 18/1991, reținând că destinația actuală a terenului nu permite reconstituirea dreptului de proprietate în natură, pe vechiul amplasament, fiind practic incidente dispozițiile art. 5 din Legea 18/1991.

Prin decizia nr. 2070R/01.07._.02.2008, Tribunalul București a admis recursurile declarate în cauză și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, fiind înregistrată sub nr._ .

Reclamanta a invocat excepția de nelegalitate la data de 17.04.2012, pe motiv că, în condițiile in care încă din anul 1998 reclamanta a formulat cerere de restituire pe vechiul amplasament a întregului teren, este nelegala Hotărârea Consiliului G. al M. București nr. 160/2001, prin care o parte din terenul proprietatea sa, in suprafața de 31.684 mp., identificat conform expertizei A. I., a fost trecut in domeniul public al M. București si administrarea Primăriei Sector 3 („Parcul P.”), situat in .. 1M, având număr cadastral 9351, intabulat in CF nr._. Prin efectul cererii de reconstituire pe vechiul amplasament a terenului, acesta era indisponibilizat, neputând fi trecut in mod valabil în domeniul public al municipiului București, iar cu atât mai mult, aceasta schimbare administrativa a regimului juridic nu-i poate fi opusa drept cauza juridica a imposibilității de restituire in natura a acestei părți din teren.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 4 din Legea nr.554/2004, Legea nr. 18/1991, art. 480 Cod Civil, art.6 din Legea nr. 213/1998 in vigoare la data emiterii actului administrativ.

Pârâta Subcomisia Locală pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Sector 3 București a formulat întâmpinare (f.30 dosar fond), prin care a solicitat respingerea excepției de nelegalitate ca neîntemeiată.

Pârâta C. municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a formulat întâmpinare (f.70 dosar fond), prin care a solicitat respingerea excepției de nelegalitate ca neîntemeiată.

Emitentul actului administrativ normativ, C. G. al M. București a depus întâmpinare (f.26 dosar fond), prin care a invocat excepția inadmisibilității, iar în subsidiar a solicitat respingerea excepției de nelegalitate ca neîntemeiată.

Prin încheierea de ședință din data de 13.09.2013 Tribunalul București a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate.

Prin sentința civilă nr. 4519/27.09.2013 Tribunalul București a respins ca neîntemeiată excepția de nelegalitate formulată de reclamanta V. E..

Pentru a pronunța această soluție Tribunalul a reținut următoarele:

Prin H.C.G.M.B. nr. 160/2001 C. G. al M. București a hotărât transmiterea în administrarea directă a Consiliilor Locale ale Sectoarelor 1-4 a grădinilor publice, parcurilor și zonelor verzi prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din hotărâre, printre care se regăsește și „Parcul P.”.

Actul administrativ contestat pe calea excepției de nelegalitate este emis în temeiul H.C.G.M.B. nr. 141/05.07.2001 privind repartizarea pe bugete componente a veniturilor si cheltuielilor bugetului local al M. București pe anul 2001 și a următoarelor dispoziții ale Legii administrației publice locale nr. 215/2001, forma în vigoare la data de 23.08.2001:

Art. 2. - (1) Administrația publică în unitățile administrativ-teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și al consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit.

Art. 7. - (1) Exercitarea competențelor și atribuțiilor stabilite prin lege revine autorităților administrației publice locale care se găsesc cel mai aproape de cetățean.

(2) Stabilirea de competențe și atribuții pentru alte autorități decât cele prevăzute la alin. (1) trebuie să țină seama de amploarea și de natura răspunderii ce le revine, precum și de cerințele de eficiență și eficacitate.

Art. 46. - (1) În exercitarea atribuțiilor ce îi revin consiliul local adoptă hotărâri, cu votul majorității membrilor prezenți, în afară de cazurile în care legea sau regulamentul de organizare și funcționare a consiliului cere o altă majoritate.

Art. 95. - (2) Consiliile locale ale sectoarelor municipiului București exercită, în principal, următoarele atribuții:

f) administrează, în condițiile legii, bunurile proprietate publică sau privată a municipiului, de pe raza sectorului, pe baza hotărârii Consiliului G. al M. București;

m) acționează pentru protecția și refacerea mediului înconjurător, în scopul creșterii calității vieții; contribuie la protecția, conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și de arhitectură, a parcurilor și a rezervațiilor naturale;

Art. 99. - Hotărârile Consiliului G. al M. București și dispozițiile cu caracter normativ ale primarului general sunt obligatorii și pentru autoritățile administrației publice locale organizate în sectoarele municipiului București.

Art. 125. - (1) Consiliile locale și consiliile județene hotărăsc ca bunurile ce aparțin domeniului public sau privat, de interes local sau județean, după caz, să fie date în administrarea regiilor autonome și instituțiilor publice, să fie concesionate ori să fie închiriate. Acestea hotărăsc cu privire la cumpărarea unor bunuri ori la vânzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat, de interes local sau județean, în condițiile legii.

Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, de legalitatea actului administrativ depinzând în aparență soluționarea litigiului pe fond.

H.C.G.M.B. nr. 160/2001 nu are ca scop trecerea unui anumit teren în proprietatea publică, ci numai transmiterea în administrarea directă a Consiliului Local al Sectorului 3 a unor imobile identificate prin natura lor și printr-o denumire ce permite individualizarea certă, printre care se regăsește și „Parcul P.”.

Conform celor rezultate din litigiul principal, părțile se află în divergență atât în ceea ce privește stabilirea situației de fapt, respectiv în ceea ce privește existența unei suprapuneri reale între terenul a cărei reconstituire se solicită de către reclamantă și terenul Parcului P., situat in .. 1M, cu număr cadastral 9351, intabulat in CF nr._, dar și în ceea ce privește problema de drept a reconstituirii dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991.

Întrucât limitele învestirii instanței de contencios administrativ constau în verificarea legalității H.C.G.M.B. nr. 160/2001, a fost avută în vedere numai aparența rezultată din probele administrate.

În acest sens, tribunalul a constatat că dreptul de administrare al Consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București, ca drept real derivat, se exercită atât cu privire la bunuri proprietate publică, cât și cu privire la bunuri proprietate privată a municipiului, cu condiția să se afle pe raza sectorului, iar constituirea acestui drept de administrare se face prin hotărârea Consiliului G. al M. București, în conformitate cu prevederile art. 95 alin. 2 lit. f din Legea nr. 215/2001, citate anterior.

Art. 12 alin. 1 și 2 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia prevede același mod de constituire a dreptului de administrare, cu precizarea că vizează numai situația în care bunurile fac parte din domeniul public: (1) Bunurile din domeniul public pot fi date, după caz, în administrarea regiilor autonome, a prefecturilor, a autorităților administrației publice centrale și locale, a altor instituții publice de interes național, județean sau local. (2) Darea în administrare se realizează, după caz, prin hotărâre a Guvernului sau a consiliului județean, respectiv a Consiliului G. al M. București sau a consiliului local.

Prin urmare, nu era necesar a se determina prin hotărâre natura bunurilor care fac obiectul dreptului de proprietate al unității administrativ-teritoriale, respectiv dacă acestea fac parte din domeniul public sau din domeniul privat, și nici a se realiza identificarea topografică exactă a acestora.

Sfera bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului sau unităților administrativ-teritoriale este determinată prin lege, fiind incluse în anexa Legii nr. 213/1998, pct. III - Domeniul public local al comunelor, orașelor și municipiilor este alcătuit din următoarele bunuri: […] 2. piețele publice, comerciale, târgurile, oboarele și parcurile publice, precum și zonele de agrement.

A arătat tribunalul că este necontestat în cauză că „Parcul P.” exista la momentul adoptării H.C.G.M.B. nr. 160/2001, dovadă fiind și inventarul din Anexa 3 la aceeași hotărâre, Planul Urbanistic G. al M. București (H.C.G.M.B. nr. 269/2000, conform înscrisurilor depuse de partea reclamantă la dosarul de fond), fiind în proprietatea unității administrativ-teritoriale Municipiul București, care avea dreptul de a dispune prin hotărârea Consiliului G. constituirea unui drept de administrare în favoarea Consiliului Local al Sectorului 3 București.

Revine instanței de trimitere să stabilească limitele fizice ale dreptului de proprietate al unității administrativ-teritoriale asupra parcului public (suprafața și limitele de hotar conform titlurilor de proprietate, documentației cadastrale, topografice și de urbanism etc.) în funcție de obiectul acțiunii cu care a fost învestită, iar nu instanței de contencios administrativ, în condițiile în care actul administrativ contestat este unul de organizare și funcționare a autorităților publice locale, în temeiul principiilor autonomiei locale, și nu de transfer a unui teren din proprietatea privată în proprietatea publică.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 213/1998, dreptul de proprietate publică se dobândește: a) pe cale naturală; b) prin achiziții publice efectuate în condițiile legii; c) prin expropriere pentru cauză de utilitate publică; d) prin acte de donație sau legate acceptate de Guvern, de consiliul județean sau de consiliul local, după caz, dacă bunul în cauză intră în domeniul public; e) prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică; f) prin alte moduri prevăzute de lege.

În ceea ce privește influența procedurilor prevăzute de Legea nr. 18/1991 asupra prerogativei unității administrativ-teritoriale de a constitui un drept de administrare în favoarea Consiliului Local, tribunalul a reținut că niciuna din legile invocate de reclamantă - Legea nr. 215/2001, Legea nr. 213/1998 sau Legea nr. 18/1991 – nu prevăd drept condiție prealabilă pentru adoptarea hotărârii de dare în administrare a unui teren obligația de a efectua verificări cu privire la existența vreunei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru aceleași suprafețe.

Dimpotrivă, art. 5 din Legea nr. 18/1991 prevede că aparțin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate construcții de interes public, piețe, căi de comunicații, rețele stradale și parcuri publice, porturi și aeroporturi, terenurile cu destinație forestieră, albiile râurilor și fluviilor, cuvetele lacurilor de interes public, fundul apelor maritime interioare și al mării teritoriale, țărmurile Mării N., inclusiv plajele, terenurile pentru rezervații naturale și parcuri naționale, monumentele, ansamblurile și siturile arheologice și istorice, monumentele naturii, terenurile pentru nevoile apărării sau pentru alte folosințe care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes public. Terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile. Ele nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public.

Rezultă, așadar, că dispozițiile Legii nr. 18/1991 se raportează la situația juridică a terenurilor aflate în proprietatea unității administrativ-teritoriale, și nu invers. Așa fiind, tribunalul a respins excepția de nelegalitate ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta V. E., solicitând admiterea recursului; modificarea hotărârii recurate in sensul admiterii excepției de nelegalitate si anularii parțiale a Hotărârii Consiliului G. al M. București nr.160/2001 in ceea ce privește terenul proprietatea sa, in suprafața de 31.684 mp., identificat conform expertizei "A. I.".

în motivare a arătat că hotărârea recurata este nelegala - in mod eronat, cu interpretarea si aplicarea greșita a legii, a dispus instanța de apel respingerea excepției de nelegalitate.

a) Prin raportare la problema de drept dedusa judecații, si la motivele pentru care s-a formulat excepția de nelegalitate, pentru pronunțarea unei hotărâri judecătorești in condiții de legalitate in cauza, in fata instanței de contencios administrativ se impunea suplimentarea probatoriului prin administrarea probei cu înscrisuri care sa clarifice daca s-a stabilit in mod legal (printr-o hotărâre a consiliului local emisa expres in acest scop) care este actul administrativ prin care s-a stabilit caracterul de domeniu public al terenului, aceasta solicitare fiind formulata de reclamantă la termenul de judecata din data de 13 Septembrie 2013 si respinsa in mod greșit de instanța.

Prin notele scrise depuse in fata primei instanțe in ședința publica din data de 13.09.2013 a solicitat instanței să pună in vedere paratelor sa precizeze care este actul administrativ prin care terenul proprietatea sa, in suprafața de 31.684 mp (identificat conform expertizei A. I.), situat in ..1M, sector 3, a trecut in domeniul public al M. București.

Solicitarea sa a pornit de la cele reținute anterior in dosarul având ca obiect cererea de restituire formulata in baza Legii nr. 18/1991 in care, anexat raportului de expetiza "A. I.", a fost depusa adresa nr._/05.05.2010 a Primăriei Sectorului 3 București - Direcția Juridica si Patrimoniu (Serviciul Patrimoniu Evidenta Proprietății si Cadastru), ce conține următoarele mențiuni:

"Referitor la situația juridica si destinația actuala a terenului — suprafața de teren revendicata ce face obiectul dosarului mai sus menționat aparține domeniului public al M. București care, prin Hotărârea de Consiliu G. al M. București nr. 160/2001, a fost transmis in administrarea Consiliului Local Sector 3."

A mai arătat că, pornind de la mențiunea din raportul de expertiza topo "A. I." si de la constatările expertizei raportate la aceste precizări ale Primăriei Sectorului 3 din care reiese faptul ca terenul in suprafața de 31.684 mp (având număr cadastral 9351, intabulat in CF nr._), apare ca făcând parte din domeniul public al M. București, a invocat excepția de nelegalitate a Hotărârii de Consiliu G. al M. București nr. 160/2001, fara a avea insa la acel moment Hotărârea de Consiliu G. si, cu atat mai puțin, actele ce au stat la baza emiterii acesteia.

In condițiile in care inca din anul 1998 a formulat cerere de restituire pe vechiul amplasament a întregului teren, a susținut ca este nelegala Hotărârea Consiliului G. al M. București nr. 160/2001 (aceasta Hotărâre fiind la acel moment, in mod aparent actul administrativ prin care o parte din terenul proprietatea sa, in suprafața de 31.684 mp) a fost trecut in domeniul public al M. București).

Totodată, a arătat că, prin efectul cererii de reconstituire pe vechiul amplasament a terenului, acesta era indisponibilizat, neputând fi trecut in mod valabil in domeniul public al M. București, iar cu atât mai mult, aceasta schimbare administrativa a regimului juridic nu-i poate fi opusa drept cauza juridica a imposibilității de restituire in natura a acestei părți din teren.

Din analiza hotărârii ce face obiectul excepției de nelegalitate si din actele depuse de către parați ca reprezentând documentația ce a stat la baza emiterii acesteia (inscrisuri depuse pentru prima oara in fata instanței de contencios administrativ), nu rezulta ca prin aceasta a avut loc trecerea terenului in domeniul public al M. București.

In aceste condiții si tinand cont de obiectul si scopul excepției, se impunea ca parații sa precizeze si sa depună actul administrativ prin care imobilul - teren - a trecut in domeniul public al M. București.

In cazul in care nu exista un astfel de act administrativ, se impunea ca parații sa precizeze care este regimul juridic al terenului, cu indicarea si depunerea actului administrativ care atesta apartenența terenului la domeniul public al M. București si in administrarea Consiliului Local al Sectorului 3, însă in mod greșit prima instanța a respins aceasta solicitare.

b) Se impune anularea parțiala a Hotărârii Consiliului G. al M. București nr. 160/2001, prin care terenul proprietatea sa, in suprafața de 31.684 mp., identificat conform expertizei "A. I.", ", a fost "inclus" in terenul situat in ..1M, sector 3, trecut in domeniul public al M. București si administrarea Primăriei Sector 3, reprezentând "Parcul P." si având număr cadastral 9351, intabulat in CF nr._.

Prin raportul de expertiza topo A. I. (fila 153-162 din dosarul primei instanțe) s-a stabilit suprapunerea existenta intre terenul a cărei restituire o solicită si terenul aflat in domeniul public (Parcul P.), respectiv de 31.684 mp. (răspunsul la obiectivul 3 si planul anexat expertizei - pag. 157 din dosarul primei instanțe).

Restul suprafeței de teren, de 31.750 mp. nu se suprapune cu domeniul public (Parcul P.), astfel cum rezulta din aceeași expertiza topografica.

In condițiile in care inca din anul 1998 a formulat cerere de restituire pe vechiul amplasament a întregului teren, este nelegala Hotărârea Consiliului G. al M. București nr.160/2001, prin care o parte din terenul proprietatea mea, in suprafața de 31.684 mp., identificat conform expertizei A. I., a fost trecut in domeniul public al M. București si administrarea Primăriei Sector 3 ("Parcul P."), situat in ..1M, având număr cadastral 9351, intabulat in CF nr._.

Prin efectul cererii de reconstituire pe vechiul amplasament a terenului, acesta era indisponibilizat, neputand fi trecut in mod valabil in domeniul public al M. București, iar cu atat mai mult, aceasta schimbare administrativa a regimului juridic nu-i poate fi opusa drept cauza juridica a imposibilității de restituire in natura a acestei parti din teren.

In cauza, Statul R., Municipiul București si Primăria Sector 3, nu au dovedit existenta nici unui titlu valabil asupra terenului, deoarece nu situația de fapt si destinația bunului creează domeniul public si titlul de proprietate publica asupra bunului, ci dobândirea legala.

Astfel, deși parații au susținut ca terenul are destinația de parc si ca face parte din domeniul public local, fiind declarat ca atare prin diferite acte normative subordonate legii, art. 3 și art. 6 din Legea nr. 213/1998 prevăd ca domeniul public este alcătuit din bunuri care sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege si, de asemenea, ca fac parte din domeniul public bunurile care au intrat in proprietatea statului in temeiul unui titlu valabil.

Dispozițiile legale menționate, in vigoare la data formulării cererii de restituire sunt reluate . de orice echivoc in cuprinsul art. 554 din Noul Cod Civil, care definește proprietatea publica precizând ca bunurile statului si cele ale unităților administrativ teritoriale care, prin natura lor sau prin declarația legii, sunt de uz sau interes public formează obiectul proprietății publice, însă numai daca au fost legal dobândite de către acestea.

Deoarece destinația de parc public a terenului in litigiu in raport de amenajările efectuate de către Primăria Sector 2 București au reprezentat in prezentul proces, inclusiv pentru prima instanța de casare, o problema de fapt care trebuie lămurită, precizează ca aceasta destinație nu este relevanta in condițiile in care terenul nu a intrat in proprietatea statului sau a unității administrativ teritoriale in modurile prevăzute de lege.

Daca zonele de agrement (parcurile publice) ar putea intra in domeniul public al unei unități administrativ teritoriale prin declarația consiliului local sau prin simpla incadrare generica in anexele prevăzute de Legea nr. 213/1998, fara ca statul sau unitatea administrativ teritoriala sa fi dobândit un drept asupra bunului in condiții legale, atunci, . parc public ar avea relevanta in speța, insa, acest raționament juridic ignora atat dispozițiile Legii nr. 213/1998, cât și dispozițiile art. 136 alin. 5 din Constituția României, care prevăd ca proprietatea privata este inviolabilă.

În drept, a invocat art. 299 si urm.; art. 304 Cod Proc.Civ.; art.4 din Legea nr.554/2004, Legea nr. 18/1991, art.480 Cod Civil, art.6 din Legea nr.213/1998 in vigoare la data emiterii actului administrativ.

C. G. al M. București a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat.

A arătat că actul contestat reprezintă un act administrativ unilateral cu caracter individual, emis de C. G. al M. București cu 3 ani înainte de . Legii nr. 554/2004.

Dispozițiile art. 4 alin.l din Legea nr. 554/2004, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, contravin: dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O. și în practica C.E.D.O., precum și de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securității și dreptului la justiție garantat de art. 6 din Convenție, precum și practicii Curții de Justiție de la Luxemburg, în cauze similare, care a reținut că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepție de nelegalitate.

Judecătorul național, în calitate de prim judecător al C.E.D.O., are obligația de a asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor, așa cum s-a pronunțat C.E.D.O. în cauzele V. împotriva Belgiei, Hotărârea din 29 noiembrie 1991 și Hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza D.P. împotriva României.

În acest sens. Curtea de Justiție de la Luxemburg s-a pronunțat că judecătorul național, în calitate de prim judecător comunitar, este competent să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ național precum legea generală privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune.

Astfel, Curtea a apreciat că acestea dovedesc ca judecătorul poate înlătura dispozițiile dintr-un act normativ, cum sunt cele din Legea nr. 554/2004, care permit cenzurarea fără limita de timp, pe calea excepției de nelegalitate a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării in vigoare a legii pentru ca acestea încalcă principii fundamentale convenționale si comunitare.

In acest sens, s-a pronunțat și Plenul Secției de contencios administrativ si fiscal a Înaltei Curți de Casație si Justiție în ședința din 26 mai 2008, când a decis in aplicarea art. 20 alin. (2) si art. 148 alin. (2) din Constituție, prin raportare la Convenția europeana a drepturilor omului si la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum si la jurisprudenta CEDO si a Curții de Justiție de la Luxemburg, înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării in vigoare a Legii nr. 554/2004, a cărui legalitate se contesta pe calea excepției de nelegalitate. De asemenea prin decizia nr. 2307 din 4 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație si Justiție C.A.F. a fost adoptata aceeași soluție.

Pe de altă parte, a apreciat că recursul formulat este nefondat având în vedere că recurenta - reclamantă nu a făcut dovada nelegalității Hotărârii Consiliului G. al M. București nr. 160/23.08.2001. Formularea de către recurenta -reclamantă a cererii de restituire în baza Legii 247/2005, nu are drept efect indisponibilizare/imobilului respectiv, cum în mod netemeinic a susținut recurenta - reclamanta.

C. M. București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a depus note scrise prin care a solicitat respingerea recursului promovat de recurenta-reclamantă V. E., având în vedere aceleași motive expuse de către prima instanță în sentința recurată.

A mai arătat că motivele invocate de recurentă în susținerea recursului constau în prezentarea unor aspecte care țin exclusiv de soluționarea pe fond a cererii de restituire în natură a terenului în cauză, nefiind nicidecum motive propriu-zise care să atragă constatarea nelegalității actului atacat.

În drept a invocat Legea nr. 215/2001, republicată, Legea nr. 213/1998, Legea nr. 554/2004, precum și dispozițiile legale menționate în cuprinsul notelor.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a disp. art.304 indice 1 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:

Mai întâi Curtea va analiza posibilitatea invocării excepției cu privire la actul emis de CGMB anterior adoptării Legii nr. 554/2004. Curtea are în vedere decizia Curții Constituționale nr. 404/10.04.2008 publicată în Monitorul Oficial nr.347 din 06.05.2008, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate invocată, reținându-se că:

„Textul de lege criticat instituie un mijloc procedural prin care partea interesată poate contesta legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual de care partea adversă înțelege să se prevaleze pentru a-și demonstra pretențiile sau pentru a-și apăra ori valorifica un drept.

…principiul stabilității raporturilor juridice, deși nu este în mod expres consacrat de Constituția României, se deduce atât din prevederile art.1 alin.(3), potrivit cărora România este stat de drept, democratic și social, cât și din preambulul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa.

Acest principiu al stabilității raporturilor juridice nu poate implica însă promovarea unui drept prin intermediul unei ilegalități. Obținerea sau apărarea unui drept ori protejarea unui interes, chiar legitim, nu se poate fonda pe un act a cărui legalitate este îndoielnică și care nu ar putea fi dovedită altfel decât prin ridicarea excepției de nelegalitate. Contestarea pe cale incidentală a legalității, indiferent de data la care a fost emis actul administrativ, se justifică prin necesitatea exercitării unui control de legalitate fără de care soluția pronunțată de instanță riscă să fie fondată pe un act ilegal. Or, astfel ar fi zdruncinat însuși fundamentul statului de drept, căci ar fi posibil ca instanța de judecată să pronunțe, în numele legii, o hotărâre bazată pe un act încheiat cu încălcarea legii. Din această perspectivă, posibilitatea contestării legalității unui act administrativ unilateral cu caracter individual pe cale de excepție apare ca o modalitate de contracarare a efectelor principiului potrivit căruia fraus omnia corrumpit. Acesta este motivul pentru care nici nu a fost limitat în timp dreptul de a ridica o asemenea excepție.

De altfel, ideea pe care se întemeiază instituția excepției de nelegalitate se numără printre acele constante ale dreptului care au disciplinat gândirea juridică a sistemului de drept romano-germanic și a fost consacrată prin maxima quae temporalia sunt ad agendum perpetua sunt ad excipiendum, a cărei semnificație este că cele ce sunt vremelnice pentru o acțiune juridică sunt permanente pentru constituirea excepției.

Tot cu referire la necesitatea asigurării stabilității raporturilor juridice, Curtea constată că prevederile art.4 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 nu au caracter retroactiv, întrucât, deși excepția de nelegalitate poate fi invocată și în ceea ce privește actele administrative emise anterior intrării în vigoare a legii amintite, totuși legalitatea acestora se examinează în funcție de condițiile de validitate prevăzute de reglementările cuprinse în actele normative care erau în vigoare la momentul emiterii actului contestat, iar nu prin raportare la Legea nr.554/2004.

…în practică este foarte posibil ca necesitatea examinării legalității unui asemenea act să se impună și după împlinirea termenului de exercitare a acțiunii în anularea actului. Din acest motiv, excepția de nelegalitate se constituie într-un mijloc eficient de apărare, justificat de înseși exigențele unui proces echitabil.”

Totodată Curtea Constituțională a reiterat aceste argumente și în cadrul deciziei nr. 416/07.04.2011 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 419 din 15.06.2011.

Ca atare, având în vedere considerațiile instanței de contencios constituțional, Curtea apreciază că excepția de nelegalitate poate viza un act ca cel în cauză.

Referitor la temeinicia excepției invocate, Curtea are în vedere faptul că H.C.G.M.B. nr. 160/2001 nu are ca scop trecerea unui anumit teren în proprietatea publică, ci numai transmiterea în administrarea directă a Consiliului Local al Sectorului 3 a unor imobile identificate prin natura lor și printr-o denumire ce permite individualizarea certă, printre care se regăsește și „Parcul P.”. De altfel din chiar titlul acestui act normativ rezultă că se referă la transmiterea in administrarea Consiliilor locale ale sectoarelor 1 – 4 a unor grădini publice, parcuri si zone verzi de pe teritoriul M. București.

Dreptul de administrare al Consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București, ca drept real derivat, se exercită atât cu privire la bunuri proprietate publică, cât și cu privire la bunuri proprietate privată a municipiului, cu condiția să se afle pe raza sectorului, iar constituirea acestui drept de administrare se face prin hotărârea Consiliului G. al M. București, în conformitate cu prevederile art. 95 alin. 2 lit. f din Legea nr. 215/2001, cum în mod corect a arătat prima instanță. Hotărârea a fost dată în temeiul prevederilor art.2 alin.1, art.7 alin.1 si 2, art.46(1), art.95 lit."f" si "m", art.99 si art.125 alin.1 din Legea administrației publice locale nr.215/2001, al căror conținut a fost expus de către prima instanță și din care reiese clar că au în vedere doar condițiile de exercitare a dreptului de administrare.

Chiar recurenta recunoaște că „Din analiza hotărârii ce face obiectul excepției de nelegalitate si din actele depuse de către parați ca reprezentând documentația ce a stat la baza emiterii acesteia (înscrisuri depuse pentru prima oara in fata instanței de contencios administrativ), nu rezulta ca prin aceasta a avut loc trecerea terenului in domeniul public al M. București.”

Prima instanță s-a pronunțat corect în limitele învestirii sale, respingând solicitarea reclamantei de obligare a pârâților să depună actul prin care imobilul - teren - a trecut in domeniul public al M. București, o asemenea cerere putând forma obiectul unei acțiuni distincte în contencios administrative ori putând fi formulate, în cadrul probatoriului, în fața instanței învestite cu cererea de anulare a Hotărârii nr. 924/28.03.2007 a Comisiei M. București.

Prin hotărârea CGMB nr. 160/2001 nu a fost afectat dreptul la reconstituire al reclamantei, întrucât apartenența terenului sau a unei părți din terenul ce pretinde că i se cuvine, la domeniul public al municipiului București preexista adoptării actului în discuție. Cu alte cuvinte, transmiterea dreptului de administrare este subsecvent dobândirii bunului în proprietate de către Mun. București.

Pe de altă parte, în mod corect a arătat tribunalul că formularea unei cereri de reconstituire în temeiul legii nr. 18/1991 nu are ca efect indisponibilizarea bunului respectiv, din contră, art. 5 din legea nr. 18/1991 prevede că aparțin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate, printre altele, parcurile publice.

Relevanța existenței sau nu a unui act administrativ care să ateste apartenența terenului la domeniul public al M. București trebuie apreciată de către instanța de trimitere, învestită cu soluționarea litigiului de fond funciar, această chestiune excede cadrului legal de soluționare a excepției de nelegalitate.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 teza a II-a C., Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă V. E., împotriva sentinței civile nr. 4519 din 27.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a - IX-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimați-pârâți C. M. BUCUREȘTI PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, SUBCOMISIA DE A. A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR DE PE LÂNGĂ C. LOCAL AL SECTORULUI 3 BUCUREȘTI ȘI C. G. AL M. BUCUREȘTI, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.01.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

R. M. V. I. F. S. P.

GREFIER

G. P.

Red. Jud. S.P.– 2 ex.

Tehnored. GP

jud. fond I. M. - Tribunalul București - Secția a IX-a C.

← Anulare act administrativ. Decizia nr. 335/2014. Curtea de Apel...		Anulare act administrativ. Decizia nr. 1023/2014. Curtea de Apel... →

Excepţie nelegalitate act administrativ. Decizia nr. 144/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Excepţie nelegalitate act administrativ. Decizia nr. 144/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI