Pretentii. Decizia nr. 5701/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5701/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 1792/87/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.5701
Ședința publică din data de 30 iunie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: G. A. F.
JUDECĂTOR: L. E. F.
JUDECĂTOR: H. P.
GREFIER: E. CHIRĂNUȘ
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN împotriva sentinței civile nr.997/12.06.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. N., având ca obiect „pretenții – taxă de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 223 alin.2 NCPC, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ din 08.04.2013 la Tribunalul Teleorman, reclamantul S. N. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice A. restituirea sumei de 972 lei actualizată cu rata inflației și dobânda legală până la data efectivă a plății achitată cu titlu de taxă de poluare.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că,a achiziționat autoturismul marca Opel, tip Astra, categoria auto M1, cu număr de identificare WOLOAHL_, fiind înmatriculat pentru prima dată într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Solicitând înmatricularea autoturismului în România, a fost obligată să plătească taxă de poluare în sumă de 972 lei calculată conform deciziei de calcul a taxei pe poluare emisă de pârâtă.
Apreciază reclamantul că, este îndreptățit a solicita restituirea sumei încasată cu titlu de taxă poluare din moment ce însuși actul normativ-OUG nr.50/2008 în baza căruia i s-a calculat taxa este lipsit de aplicabilitate și incompatibil cu normele dreptului comunitar.
In plus instanța suprema, prin Decizia 24/2011. s-a pronunțat in soluționarea unui recurs in interesul legii, al cărei dispozitiv are caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești, in sensul ca „acțiunea având ca obiect obligarea (...) la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 este admisibilă.”
Prin urmare, nu se pot face diferente de tratament aplicabil persoanelor care au ales să solicite inmatricularea fără plata taxei si celor care au ales, pentru a nu fi puși în situația de a fi lipsiți de folosința bunului aflat în proprietatea lor, sa achite taxa si să ceară ulterior restituirea taxei.
In ceea ce privește plata de buna voie a obligației fiscale arată ca întrucât caracterul dispozițiilor legale referitoare la impozite si taxe este unul imperativ si nu dispozitiv, neplata taxelor fiind urmata de punerea in mișcare a forței coercitive a statului, alternativa o constituia, in cel mai fericit caz lipsirea sa de folosința unui bun al cărui proprietar era in scopul pentru care el fusese achiziționat.
Practic, la o înmatriculare in România a unui autoturism inmatriculat pentru prima dată . membru UE - unde s-a plătit deja o taxa de poluare i s-a mai aplicat taxarea cu același gen de taxă, incălcându-se principiul evitării dublei impuneri. Consideră că aceasta măsura incalcă prevederile cuprinse in tratate la care România este parte si care au prioritate fata de dreptul intern dupa data aderării tarii noastre la UE. in 1.01.2007.
Arată ca nu se află in ipoteza unei ”prime înmatriculări" a autoturismului ci in situația înmatriculării subsecvente, in România" si prin urmare, sunt aplicabile prevederile art. 23. 25 si 90 din Tratatul UE.
De altfel, prevederile art. 214/1 -214/3 Cod fiscal roman au fost deja declarate de instanțele românești ca fiind neconforme cu dispozițiile art.90 din Tratatul UE si taxa de poluare nu este conforma cu Tratatul UE, respectiv cu art. 25, art. 28 si art. 90, aceasta pentru că taxa de poluare s-ar percepe numai pentru autoturismele înmatriculate in Uniunea Europeană si reînmatriculate pentru prima dată în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate in România, la o nouă înmatriculare taxa nu mai este percepută.
S-a invocat de reclamant art 90 par. I din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene prevede ca "Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare"; scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor.
Jurisprudenta Curții europene este in același sens: hotărârea CJE in cauza Weigel (2004); obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre ; rostul acestor reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.
In cauză sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, fapt ce rezulta din art.148 din Constituția României conf cu care "ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".
Prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse si înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, apreciem ca exista o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul CEE si se încalcă principiul libertății circulației maturilor prin dezavantajarea, direct sau indirect, mașinilor din celelalte tari membre UE, in competiția cu produsele similare indigene.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivarea cererii pârâta a arătat în esență că, oricare ar fi dezbaterile naționale și europene privind legalitatea încasării taxei, acest fapt s-a făcut la cererea expresă a contribuabilului și în temeiul Legii nr.9/2012, temei de drept care nu a fost analizat nici de Înalta Curte de Casație și Justiție, nici la C.J.U.E, abia acum fiind pe rolul instanței europene Cauza C-565/11, I. contra România.
A învederat, de asemenea, pârâta că, potrivit art.I-33 alin.1 din Tratatul de aderare, ratificat prin Legea nr. 157/2005:”Legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea unei forme și a mijloacelor”;că prin jurisprudența sa Curtea de Justiție Europeană a statuat că, tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat prerogativelor suverane ale statelor membre.
Prin sentința 997/12 iunie 2013, tribunalul admite acțiunea și obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 972 lei reprezentând taxă pe poluare actualizată cu rata inflației și dobânda legală până la data efectivă a plății.
Se reține că reclamantul a achiziționat autoturismul marca Opel, tip Astra, categoria auto M1, cu număr de identificare WOLOAHL_, an fabricație 2006, fiind înmatriculat pentru prima dată într-un alt stat membru al Uniunii Europene, la data de 03.04.2006.
În vederea efectuării primei înmatriculării în România a autoturismului i s-a calculat o taxă de poluarea în sumă de 972 lei conform deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule emisă de Administrația Finanțelor Publice a municipiului A., achitată potrivit chitanței . nr._ din 07.07.2009.
Taxa de poluare a fost introdusă prin OUG nr. 50/2008 și se percepea, potrivit dispozițiilor acesteia, doar pentru autoturismele produse în țară sau în alt stat membru UE, dacă erau înmatriculate pentru prima dată în România, fiind exceptate autoturismele, care au fost anterior înmatriculate tot în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminua sau era destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Potrivit art. 90 paragraful 1 din TCE (art. 110 TFUE) „niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare, în scopul de a se asigura libera circulație a mărfurilor”.
În jurisprudența sa Curtea de Justiție a Uniunii Europene (cauza T., cauza N.) a statuat că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
A stabilit CJUE că o taxă precum cea de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 constituie un impozit intern ce intră sub incidența art. 110 TFUE, astfel că argumentul în sensul că taxa în discuție, fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului, nu poate fi asimilată impozitelor interne, este lipsit de orice fundament și nu poate fi primit.
CJUE a reamintit scopul art. 110 TFUE, acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, garantând astfel neutralitatea deplină a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
Se reține astfel că, reglementarea taxei de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 avea caracter indirect discriminatoriu, favorizând piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul celor importate, și încălca din acest motiv art. 110 TFUE.
Având în vedere principiul preeminenței și supremației dreptului comunitar a fost admisă acțiunea reclamantului, obligându-se pârâta să-i restituie acestuia suma de 972 lei, reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală aferentă în temeiul art. 124 Cod procedură fiscală și actualizată cu inflația până la data achitării efective, numai în acest mod realizându-se acoperirea efectivă și integrală a prejudiciului cauzat reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a mun. A., invocând pe cale de excepție, ca acțiunea a fost admisa deși nu a fost îndeplinita procedura prealabila.
Sentința criticata este pronunțata după data de 14 noiembrie, data la care Înalta Curte de Casație si Justiție s-a pronunțat prin Decizia nr. 24/2011.
Pe fond, instanța ar fi trebuit sa tina cont de următoarele aspecte:
Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu s-a pronunțat decât in cadrul procedurii preliminare in doua cauze cu care a fost sesizata: T. si N., ca atare nu se poate institui cu putere de lege ca taxa colectata in temeiul O.U.G. nr. 50/2008 contravine dreptului comunitar;
Potrivit ari 1-33 alin.1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005:,, Legea cadru europeana este un act legislativ care obliga statul membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut lăsând in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor." Taxa in cauza a fost instituita in scopul asigurării protecției mediului reprezentând opțiunea legiuitorului național. Curtea de Justiție Europeană, prin jurisprudența sa, a statuat in mod constant ca Tratatul nu este încălcat prin instituirea unei astfel de taxe in momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre.
Analizând motivele de recurs, Curtea constată că nu sunt fondate.
Curtea constată că nu sunt fondate criticile recurentei cu privire la neîndeplinirea obligației de contestare a actului administrativ pe calea recursului administrativ prealabil. Prin Decizia nr. 24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că procedura de contestare reglementată de art. 7 din OUG nr. 50/2008 aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205- 218 c.p.fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Pe fond, Curtea constată că în mod corect prima instanță a procedat la admiterea acțiunii introductive, față de constatarea încălcării dispozițiilor tratatelor europene de către legislația internă, în speță a obligației plății taxei de poluare, prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008.
Această soluție este confirmată de Hotărârea pronunțată de CJUE la data de 07.07.2011 în cauza N. împotriva României în care s-au reținut următoarele:
„Este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare în cauză în acțiunea principală nu face deosebire nici între autovehicule, în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale”. (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C 290/05 și C 333/05, R.., p. I_, punctul 47).
În ceea ce privește o taxă precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, este necesar, astfel cum Curtea a arătat deja la punctul 38 din Hotărârea din 7 aprilie 2010, T. (C 402/09, nepublicată încă în Repertoriu), să se examineze neutralitatea taxei în cauză, în special între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a acestei taxe.
Desigur, astfel cum a subliniat guvernul român, articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente (Hotărârile Nádasdi și Németh, punctul 49, și T., punctul 50, citate anterior).
În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Această din urmă împrejurare nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme (Hotărârea T., citată anterior, punctul 51).
Cu toate acestea, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale (Hotărârea T., citată anterior, punctul 52 și jurisprudența citată).
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, este cert că vehiculele prezente pe piață într-un stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și cu aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea T., citată anterior, punctul 55 și jurisprudența citată).
Rezultă că, în pofida constatărilor efectuate la punctele 21 și 22 din prezenta hotărâre, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60).
Având în vedere considerațiile care precedă, se reține că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În aceste condiții, recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN, cu sediul în A., ., jud. Teleorman, împotriva sentinței civile nr.997/12.06.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. N., cu sediul în A., ., ., ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.06.2014
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
G. A. FarmathyLiviu E. F. H. P.
GREFIER
E. Chirănuș
Red.L.E.F./4ex.
Tribunalul Teleorman – Secția C. red.V.V.
| ← Pretentii. Decizia nr. 5336/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 585/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
