Obligaţia de a face. Decizia nr. 2177/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 2177/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-03-2014 în dosarul nr. 2711/122/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2177
Ședința Publică din data de 21.03.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: U. D.
JUDECĂTOR: B. V.
JUDECĂTOR: V. D.
GREFIER: I. C. D.
****************
Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de recurentul chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE și de recurenta pârâtă U. S. HARET împotriva sentinței civile nr. 587/12.12.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant M. F. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, prin cererea de recurs recurentul chemat în garanție a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, Curtea, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. sub nr._ /22.10.2012, reclamantul M. F. C. a chemat în judecată pârâții U. S. HARET și M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, pentru ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună obligarea pârâtei U. „S. Haret" București la eliberarea diplomei de licență și suplimentul de diplomă, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, sub sancțiunea unei penalități în cuantum de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere și obligarea pârâtului M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în diplomele de licență și suplimentele la diplome pentru reclamanți, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, sub sancțiunea unei penalități în cuantum de 100 iei pentru fiecare zi de întârziere.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că este absolvent al ciclului l - studii universitare de licență (sistem Bologna) - Facultatea de D. și Administrație Publică din București, specializarea D., din cadrul Universității „S. Haret", promoția 2009. In anul 2009 a susținut și a promovat examenul de licență, organizat de către pârâta U. S. Harel", obținând titlul de „licențiat în drept". După susținerea și promovarea examenului de licență, i-a fost eliberată de către pârâta U. „S. Haret", adeverința nr. 6360/09.07.2009, cu termen de valabilitate până la eliberarea diplomei de licență, prin care se atestă calitatea sa de absolvent și licențiat în D., prin promovarea examenului de licență. Menționează reclamantul că anterior susținerii examenului de licență, a urmat cursurile Facultății de D. și Administrație Publică, Specializarea D., din cadrul Universității „S. Haret", începând cu anul 2004, îndeplinindu-și obligațiile asumate în calitate de student, susținând și promovând toate examenele, inclusiv pe cel de licență și achitând taxele de studii.
Pârâta U. „S. HareU a procedat la organizarea cursurilor și a examenelor, eliberând actele de studii, mai puțin diploma de licență și suplimentul acesteia. S-a creat, astfel, din partea pârâtei U. „Spini Haret" o aparență de legalitate a Formei ele învățământ urmate și absolvite. Mai mult, pârâta și-a îndeplinit obligația legală de a elibera adeverința de studii, însă nu și pe cea privind eliberarea diplomelor de licență și suplimentele la acestea (foi matricole), deși a solicitat expres acest fapt, prin cererea din data de 27.03.2012, transmisă prin fax către pârâta U. „S. Haret", la numărul 02_, însă până la momentul prezent nu a primit nici un răspuns.
Conform art. 20 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în învățământul superior, publicat în Monitorul Oficial, Partea 1, nr. 716/23.10.2007, instituția de învățământ superior are obligația să elibereze diploma de licență și suplimentul de diplomă, completate, în termen de cel mult 12 luni de la data finalizării studiilor. Aceeași obligație revine și instituției de învățământ superior U. S. Haret, având în vedere dispozițiile Metodologiei Universității S. Haret de organizare și desfășurare a examenelor de finalizare a studiilor nr. 1405/21.05.2009, potrivit căreia: „U. S. Haret, ca instituție organizatoare a examenelor de licență/diplomă/disertațic, eliberează Diploma de Licență, respectiv Diploma de Mașter, însoțite de Suplimentul de Diplomă, după cel mult 12 luni de la încheierea examenului de licență/diplomă/master." Mai arată reclamantul că are cunoștință de faptul că pârâta U. „S. Haret” a făcut însă, demersuri către pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în vederea comunicării necesarului de materiale tipizate pentru actele ele studii destinate absolvenților din anul 2009, spre a putea comanda S.C. ROMDIDACT S.A. tipărirea acestor formulare, însă pârâtul nu a aprobat tot necesarul de formulare tipizate pentru actele de studii, tăcând astfel imposibilă eliberarea diplomelor de licență și a suplimentelor.
S-a ajuns în această situație, la o discriminare evidentă față de alți absolvenți ai aceleași promoții, însă alte specializări, dar și a promoțiilor anterioare și ulterioare pentru aceeași specializare, deși studenții s-au înscris la studii în același an ca și noi (2006, respectiv 2005). Finalizarea cursurilor universitare organizate de către U. „S. Haret" București, în cadrul formei de învățământ la distanță, prin susținerea examenului de licență este o consecință a recunoașterii formei de învățământ, urmată de către noi, de către pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
Aprobarea de către U. „S. Haret"” a admiterii la forma de învățământ la distanță cu specializările acreditate sau autorizate în ceea ce privește cursurile de zi este efectul autonomiei universitare garantate de către art. 32 alin. 6 din Constituția României și din Legea nr. 84/2005, iar recunoașterea la art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006, al Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a posibilității organizării ele către universitățile acreditate de forme de învățământ la distanță pentru domeniile în care acestea erau autorizate să organizeze cursuri de zi, ne conferă nouă, reclamanților, dreptul de a cere să ni se elibereze diplomele de licență, însoțite de suplimentul ele diplomă, drept recunoscut deja prin emiterea adeverințelor de studii anexate, acte administrative valabile, care se bucură de prezumția de legalitate și de caracter executoriu.
Față de aceste considerente, reclamantul solicită să se dispună obligarea pârâților la aprobarea tipăririi formularelor tipizate, constând în diplomele de licență și suplimentele diplomelor, și la eliberarea acestor acte de studii către noi, reclamanții.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 60 din Legea nr. 84/1995, art. 20 din Regulamentul aprobat de Ordinul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 2284/2007 și prevederile Legii 554/2004.
La data de 08.11.2012 pârâta U. S. Haret București a depus la dosar întâmpinare și cerere de chemare în garanție.
Prin întâmpinare solicită să se constate ca și-a îndeplinit obligațiile legale față de reclamant în sensul că, după finalizarea completă a studiilor și susținerea examenului de licență, la cerere, a eliberat adeverința de absolvire a studiilor cu termen de valabilitate de 12 luni, potrivit Metodologiei organizării si desfășurării examenelor de finalizare a studiilor, emisă de U. S. Haret sub nr. 1405/ 21.05.2009 si cu prevederile art. 20 si art. 38 din Ordinul MECTS nr.2284 din 28 septembrie 2007. Potrivit art. 7 din "Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ" (Ordinul nr.2284/2007): ,,Formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate, în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de MECT, unitate care poartă întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții și pentru asigurarea securității tipăririi și păstrării formularelor până la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare. "Pârâta arată că a informat și Romdidac SA- compania de material didactic desemnată de MECT, aducându-le la cunoștință că solicită tipărirea unor formulare tipizate, însă Romdidac SA prin mai multe adrese, a comunicat că nu poate să tipărească și să livreze decât cu aprobarea scrisă a MECTS-Direcția Generală Juridică și Control. S-a adresat Ministerului, prin adresele nr. 385/06.04.2009; nr.769/25.08.2009; nr. 31/21.06.2010; nr.557/12.10.2010; nr.569/18.10.2010; nr.573/26.10.2010; nr.1054/03.02.2011; nr.960/08.10.2009; nr. 278/05.08.2010, a solicitat să fie dată aprobarea pentru a putea tipării formularele tipizate la . absolvenții anului 2009, dar nu a primit un răspuns oficial din partea autorității administrative.
Prin urmare, reclamantul a urmat cursurile pe care le-a organizat la formele de învățământ legal stabilite, a emis acestora adeverințe sub egida MECTS, din care rezultă calitatea de licențiat, dar în prezent, se află în imposibilitatea practică de a obține în totalitate tipărirea formularelor tipizate constând în actele de studii solicitate de reclamanți, din cauza refuzului MECTS. Câtă vreme au fost respectate dispozițiile legale aplicabile, dreptul reclamantului la obținerea actului de recunoaștere al studiilor este un drept câștigat, opozabil oricărui subiect de drept. Pe de altă parte, nu se pot face discriminări între reclamanți și alți absolvenți întrucât, în cazul tuturor au fost respectate dispozițiile aplicabile formei de învățământ urmate.
Prin cererea de chemare in garanție pârâta a chemat în judecată M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului pentru ca prin hotărâre judecătorească acesta să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamanți, sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin.2 din Legea 554/2004, în cuantum de 50 lei/zi de întârziere, începând cu a 30 zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
În motivarea cererii pârâta U. S. Haret arată că a fost înființată prin Legea nr.443/2002, ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, iar prin HG nr. 693/2003 și HG nr. 676/2007 au fost acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, pentru forma de învățământ la zi, domeniile de licență: drept, sociologie, psihologie, management, științe ale educației, matematica, informatică si altele. Potrivit dispozițiilor art. 60 (1) din Legea nr._: ,,activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: zi, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi". In aplicarea dispozițiilor Legii nr. 84/1995, M. Educației a emis la data de 7 martie 2006, Ordinul nr.3404, în cuprinsul căruia se stabilește la art. 2, că: „Admiterea în învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studii de licență, pe baza metodelor stabilite de fiecare universitate", iar la art. 8 se prevede că formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământul la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate. " Specializarea urmată de reclamant la forma de învățământ fost confirmată de MECTS prin emiterea formularelor cu sigla acestui minister până în anul 2009, dată de la care s-a refuzat eliberarea pentru acest an. U. S. Haret, s-a conformat cu promptitudine și întocmai condițiilor impuse de Minister, prin adresa nr._/25.06.2009, în vederea obținerii aprobării pentru tipizarea de formulare tipizate. Prin adresele formulate pârâta a anexat necesarul pentru anul 2009, oferind autorității decidente MECTS, toate informațiile cerute prin adresa susmenționată, în care impun tuturor instituțiilor de învățământ de stat și particulare să atașeze la cererile lor și situațiile centralizatoare.
Potrivit art.2 din H.G. 366/2007, în vigoare la data când reclamantul a parcurs studiile superioare și a susținut licența, „M. Educației, Cercetării și Tineretului conduce sistemul național de educație, învățământ, tineret și cercetare, exercitând și atribuțiile stabilite prin legi și prin alte acte normative din sfera sa de activitate ", iar conform art.3 și 4 din H.G. 366 din 18 aprilie 2007, „evaluează și controlează realizarea politicilor și programelor în domeniu și stabilește sau propune, după caz, măsuri de corectare a lor, controlează și monitorizează aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și Instituțiilor de învățământ particular”. Factorii cu atribuții de decizie din sistemul asigurării calității educației, dar mai ales M. Educației, nu au sesizat nereguli după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002, nici după emiterea HG nr. 676/2007 și a HG nr. 635/2008, și nici după . OUG nr.75/2005, privind asigurarea calității educației. În concluzie, pârâta arată că MECTS nu a aprobat în totalitate necesarul de formulare solicitate și prin urmare, chematul în garanție MECTS, în baza atribuțiilor legale care îi revin, trebuia să o avertizeze ca furnizor de educație, dacă ar fi constatat că nu sunt îndeplinite standardele de calitate, să procedeze la aducerea activității educaționale la nivelul standardelor de calitate, urmând ca în cazul în care și al treilea raport de evaluare ar fi fost nefavorabil, M. Educației să elaboreze și să promoveze, după caz, hotărâre de guvern sau lege, decizia prin care încetează definitiv școlarizarea în cadrul respectivului program. Aprobarea în parte a tipizării formularelor de diplomă echivalează cu recunoașterea din partea METCS, că a funcționat într-un cadru legal, care i-a permis să organizeze formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță.
La data de 14.11.2012 pârâtul M. Educației, Cercetării și Tineretului a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție formulată de pârâta U. S. Haret. Învederează acesta că instituția a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din promoțiile 2008, 2009 si 2010 prin adresele_/21.06.2010,_,_? 23.10.2010,_/29.11.2010,_,_,_/13.10.2010. Se mai arată că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. Prin urmare universitatea nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neautorizate/neacreditate. U. S. Haret a solicitat ministerului eliberarea avizului pentru ridicarea formularelor tipizate de la ROMDIDAC S.A.-Compania de Material Didactic, pentru absolvenții din anii 2008, 2009 și 2010. Prin urmare, M. și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în ceea ce privește emiterea avizului în vederea achiziționării tipizatelor de către U. S. Haret, iar dacă aceste tipizate nu au fost gestionate în mod corespunzător, în conformitate cu prevederile legale, nu este culpa instituției. Din faptul că în Hotărârile de Guvern privind structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior, anumite specializări ale Universității S. Haret sunt prevăzute ca fiind autorizate provizoriu sau acreditate la forme de învățământ I.D. sau F.R., după caz, rezultă în mod evident că pârâta știa că procedura autorizării provizorii/acreditării este obligatorie pentru organizarea studiilor la forma de învățământ I.D. sau F.R. Astfel, este evident faptul că U. S. Haret a încălcat cu bună știință legea atunci când a organizat studii la forme de învățământ pentru care nu avea autorizare provizorie sau acreditare.Consideră că MECTS nu poate fi obligat să aprobe emiterea de diplome pentru activități desfășurate ilegal, deoarece o astfel de aprobare ar însemna că organul de specialitate al administrației publice centrale în domeniul învățământului confirmă o fraudă organizată de o instituție de învățământ superior. Mai arată acesta că eliberarea actelor de studii implică o responsabilitate majoră față de întreaga societate. Învederează că activitatea de învățământ superior este reglementată pentru ocrotirea unui interes general major. Este vorba de interesul major al asigurării unui învățământ de calitate, astfel încât diplomele de studii emise în România să fie recunoscute automat în Uniunea Europeană, fără a mai exista suspiciuni asupra corectitudinii studiilor desfășurate.
În concluzie, solicită respingerea cererii de chemare în garanție, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 84/1995, Lefii nr. 288/2004, O.U.G. nr. 75/2005.
Prin sentinta civila nr. 587/12.12.2012, Tribunalul G. a admis acțiunea, a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului formulată de pârâta U. „S. Haret” București, a obligat pârâta U. „S. Haret” București să elibereze reclamantului diploma de licență și suplimentul de diplomă în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, sub sancțiunea plății unei penalități în cuantum de 100 lei pentru fiecare ti de întârzieresi a obligat pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă pentru reclamanți, în termen de 30 de zile de la data irevocabilă a prezentei, sub sancțiunea plății unei penalități în cuantum de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere.
In motivare, prima instanta a aratat ca reclamantul a urmat cursurile Facultății de D. și Administrație Publică, specializarea D., din cadrul Universității S. Haret, care i-a eliberat în iulie 2009 adeverințe conform cărora reclamantul a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, obținând Titlul de Licențiat în D..
Ulterior, reclamantul s-a adresat pârâtei U. S. Haret, cât și pârâtului M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu solicitarea de a i se elibera diploma de licență, respectiv recunoașterea studiilor absolvite.
Din adresele depuse de pârâta U. S. Haret la dosar, rezultă că aceasta a făcut demersuri repetate către pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în vederea aprobării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților promoției 2009.
Tribunalul reține că U. S. Haret din București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ și că, prin HG nr. 676/2007, au fost acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, pentru forma învățământ de zi, mai multe domenii.
Potrivit Legii nr. 84/1995, în vigoare în perioada în care reclamații au urmat cursurile acestei instituții de învățământ superior, U. S. Haret se bucura de autonomie universitară, ceea ce implica dreptul de a înființa și de a asigura funcționarea facultăților, a colegiilor și a specializărilor universitare. În aplicarea dispozițiilor acestei legi a fost emis Ordinul Ministrului Educației nr. 3404/2006, prin care s-a prevăzut că admiterea în învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studii de licență, pe baza metodologiilor stabilite de fiecare universitate, cu precizarea că, la art. 8 se prevedea în mod expres faptul că „Formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate.”
Totodată, se reține că specializarea urmată de reclamant a fost confirmată de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului prin emiterea formularelor până în anul 2009, dată de la care s-a refuzat eliberarea acestora. Prin urmare, tribunalul constată că prevederile legale în vigoare în acea perioadă permiteau pârâtei U. S. Haret să organizeze formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță, pentru domeniile pentru care era acreditată/autorizată să organizeze cursuri de zi, deci și pentru specialitatea (domeniul) urmată de reclamant, aceasta ținând de exercițiul autonomiei universitare, garantate de Constituție și de lege. Este important de subliniat aspectul că, după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002, după adoptarea OUG nr. 75/2005, a HG nr. 676/2007 și a HG nr. 635/2008, factorii de decizie din sistemul de învățământ nu au sesizat existența vreunor nereguli semnificative în organizarea și desfășurarea activității educaționale la nivelul Universității S. Haret, nu a fost demarată și finalizată vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că universitatea a acționat în afara cadrului legal, cu precizarea că, în conformitate cu prevederile art. 6 din Legea nr. 443/2002, ministerul de resort avea inclusiv dreptul de a propune încetarea activității de învățământ și desființarea prin lege a acestei instituții de învățământ superior.
Pe de altă parte, tribunalul reține că, potrivit art. 20 din Ordinul Ministrului educației și cercetării nr. 2284/2007, „Titularii sau împuterniciții acestora au dreptul să solicite eliberarea actelor de studii completate, după termenul aprobat de senatul instituției, care poate fi de cel mult 12 luni de la finalizarea studiilor, respectiv de două luni de la confirmarea titlului științific de doctor.” Este relevantă și împrejurarea că reclamantului i-a fost eliberată adeverință care atestă faptul că a obținut titlul de licențiat, adeverință care a intrat în circuitul civil, nefiind revocată sau anulată de instanța de judecată sau de o autoritate administrativă, și care se bucură deci de prezumția de legalitate și veridicitate a unui act administrativ.
Tribunalul reține că, și în ipoteza în care specializarea reclamantului nu ar fi fost recunoscute, acesta a fost de bună-credință, necunoscând acest aspect, iar eroarea comună în care s-au aflat produce efecte juridice, în virtutea principiului de drept „error communis facit jus”, în sensul validității adeverinței de licență care atestă promovarea studiilor și a examenului de licență.
În consecință, tribunalul constată că în raport de cadrul normativ precizat, precum și de buna-credință a reclamantului, acesta are dreptul de a solicita eliberarea diplomelor de licență, drept recunoscut și de Metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor, aprobată de Senatul Universității S. Haret la data de 13 mai 2009.
Din aceste considerente, tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâta U. S. Haret să elibereze reclamantului diploma de licență și suplimentul de diplomă, ca urmare a studiilor universitare efectuate, finalizate prin susținerea și promovarea examenului de licență organizat în cadrul acestei universități.
Dată fiind interdependența obligațiilor ce revin universității și Ministerului Educației, prima instanta a admis cererea de chemare în garanție și acțiunea reclamantului împotriva ministerului și a obligat acest din urmă pârât să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă pentru reclamanți, pentru următoarele considerente:.
Potrivit prevederilor art. 60 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „Partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire.”
Este de necontestat faptul că pârâtul chemat în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a refuzat eliberarea avizului necesar pentru aprobarea tipăririi de către . formularelor tipizate care să poată fi folosite de către Universitate la eliberarea diplomelor de licență. Ca urmare, dreptul absolvenților reclamanți de a li se elibera diplomele de licență nu poate fi realizat efectiv în lipsa admiterii cererii de chemare în garanție, dată fiind interdependența între cele două obligații, în raport de competența fiecărei autorități.
Tribunalul apreciază acest refuz nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât Ordinul nr. 3404/2006 recunoaște posibilitatea organizării de către universitățile acreditate a formei de învățământ „la distanță”, pentru domeniile în care acestea erau autorizate să organizeze cursuri de zi, deci și pentru domeniul urmat de reclamanți.
Acest refuz constituie un exces de putere, în condițiile în care în perioada 2005 - 2009 M. Educației sau Agenția Română de Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS), nu au derulat nicio procedură administrativă în urma căreia să se constate funcționarea în afara cadrului legal a Universității S. Haret, pasivitatea factorilor de decizie din sistemul național de educație neputând fi imputată reclamanților care au acționat cu bună-credință.
Având în vedere soluția de admitere a cererii având ca obiect eliberarea diplomelor (căderea în pretenții a pârâtei) și constatând că pârâta U. S. Haret este în imposibilitate de a elibera reclamantului, diploma de licență fără concursul efectiv al chematului în garanție care, în calitate de autoritate publică, gestionează materialele și tipizatele cu regim special necesare, în temeiul art. 60-63 din Codul de procedură civilă, tribunalul va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și va obliga M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă pentru reclamanți.
În ceea ce privește solicitarea de stabilire a termenului de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii, având în vedere că recursul este suspensiv de executare (art. 20 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare) și că hotărârea devine executorie numai după rămânerea irevocabilă, tribunalul a stabilit un termen de 30 de zile în vederea executării hotărârii, în temeiul art. 18 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, care va curge de la rămânerea irevocabilă, și pentru nerespectarea căruia pârâtii vor plăti o penalitate de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 18 alin. 5 rap. la art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs paratul M. Educației Naționale, considerand-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
I. In mod neîntemeiat instanța de fond a "Obligat MECTS să aprobe tipărirea formularelor tipizate (...) în termen de 30 de zile de la data irevocabilă a prezentei, sub sancțiunea plății unei penalități de 100 lei/zi întârziere."
Referitor la acest aspect, soluția instanței de fond este neîntemeiată fiind încălcate prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Daca în urma admiterii acțiunii autoritatea publica este obligata sa încheie, sa înlocuiască sau sa modifice actul administrativ, sa elibereze un alt înscris sau sa efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive si irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. In cazul în care termenul nu este respectat, se aplica conducătorului autorității publice sau, dupa caz, persoanei obligate o amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere. "
Astfel, potrivit dispozițiilor art.24 din Legea nr.554/2004 a fost reglementată o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile. Această procedură este subsecventă etapei judiciare care s-a efectuat în fața instanței de fond, astfel că obligarea plății de 100 lei/zi întârziere este prematură și lipsită de temei legal.
Deci, pentru aplicarea amenzii sau obligarea la despăgubiri trebuie sa existe o hotărâre irevocabila iar autoritatea publica sa refuze sa o puna in executare in termenul stabilit de instanța sau în lipsa acestuia, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. Nu se afla in aceasta situație si nici nu s-au depus probe din care sa rezulte ca MECTS ar refuza sa se conformeze unei eventuale hotărâri definitive și irevocabile, motiv pentru soluția data de instanța de fond acestui capăt de cerere este vădit neîntemeiată.
II. Instanta a admis în mod greșit cererea de chemare în judecată și în garanție a Ministerului Educației Naționale hotărârea pronunțată de acesta fiind lipsită de temei legal fiind astfel incidente prevederile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Astfel, conform prevederilor art. 60 Cod proc. civilă "partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia âr putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire."
În genere, partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri, dacă există un raport juridic. De asemenea în doctrina de specialitate se arată faptul că instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire și revine, în principiu, tuturor acelor care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune s-a făcut cu titlu oneros.
Admiterea cererii de chemare în garanție formulată de U. "S. Haret " din București este neîntemeiată întrucât între M. Educației Naționale și U. „S. Haret" București, instituție de învățământ superior cu personalitate juridică nu există un raport juridic care ar putea determina admiterea unei asemenea cererii.
Formularele diplomelor nu se eliberează oricui și oricând. Instituția de învățământ superior care solicită un anumit număr de exemplare trebuie să facă dovada ca a înmatriculat studenții la forme de învățământ acreditate, autorizate să funcționeze provizoriu. Astfel, acest aviz este condiționat de desfășurarea în condițiile legii a procesului educațional.
Potrivit legii, în speță Legea nr.288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de M. Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.
U. S. Haret din București a solicitat ministerului eliberarea avizului pentru ridicarea formularelor tipizate de la ROMDIDAC S.A. -Compania de Material Didactic, pentru absolvenții din anii 2008, 2009 și 2010.
Deci M. Educației Naționale și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în ceea ce privește emiterea avizului în vederea achiziționării tipizatelor de către U. S. Haret. Dacă aceste tipizate nu au fost gestionate corespunzător, în conformitate cu prevederile legale, nu este culpa Ministerului Educației Naționale.
Conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare - "Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării."
In consecință admiterea cererii de chemare în garanție și obligarea Ministerului Educației Naționale de a "aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și supliment la diplomă pentru reclamanta", care nu a urmat o formă de învățământ acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu excede cadrului legal. Pentru a fi vătămată vreun drept trebuie ca acel drept să existe mai întâi. Cu toate acestea, în lipsa unui drept, M. Educației Naționale este obligat prin sentința pe care o criticăm să aprobe tipărirea de formulare tipizate.
Se poate vorbi de un drept doar dacă o persoană a urmat cursurile organizate conform prevederilor legale ale unei instituții de învățământ superior și ulterior finalizării i s-a refuzat eliberarea diplomei de licență.
Nu ne aflăm în această situație. Legea este foarte clară. OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației, act normativ de forță juridică superioară Ordinului MECTS nr.5560/2011 la care se raportează instanța de fond statuează la art. 29 din OUG nr.2005: (4) Acreditarea presupune parcurgerea a două etape succesive:
a)autorizarea de funcționare provizorie, care acordă dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea la studii;
b)acreditarea, care acordă, alături de drepturile prevăzute la lit a), și dreptul de a emite diplome, certificate și alte acte de studii recunoscute de M. Educației și Cercetării și de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat "
Astfel, instituția de învățământ superior are dreptul de a organiza admiterea la studii dacă este autorizat să funcționeze provizoriu.
Ori, la momentul înscrierii la studii a reclamantei U. S. Haret nu era autorizată să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ urmată de reclamantă, aspect ignorat de altfel de către instanța de fond.
In consecință soluția instanței de fond cu privire la admiterea cererii de chemare în garanție este nelegală.
Sistemul de drept românesc se bazează pe aplicarea și interpretarea legii. Mai mult fiecare caz este studiat în mod individual. Instanța de fond în speța dedusă judecății a refuzat practice să judece cauza prin prisma prevederilor legale existente, raportat la înscrisurile depuse și s-a raportat doar la susținerile reclamantei.
Motivarea instanței de fond legată de adeverințele emise absolvenților USH nu reprezintă o justificare legală și pertinentă pentru eliberarea actelor de studii.
Adeverințele sunt emise în primul rând de instituția care a organizat procesul de învățământ. Adeverința are termen limitat de valabilitate și mai mult nu este un înscris opozabil Ministerului Educației Naționale.
M. Educației Naționale este obligat să respecte și să aplice legea și nu înscrisurile emise de terți.
Acest aspect a fost omis de către instanța de fond care a admis în mod neîntemeiat cererea de chemare în garanție.
Într-adevăr instituțiile de învățământ superior au dreptul să solicite MECTS formulare tipizate pentru absolvenții săi, dar MECTS are dreptul de a analiza dacă instituția de învățământ superior a organizat în mod temeinic și legal procesul de învățământ. In caz contrar oricine poate organiza fară drept proces de învățământ și primi dipomă doar pentru că absolventul are o adeverință emisă chiar de către instituția care a organizat procesul de învățământ fară să respecte legea.
IlI. Instanta și-a depășit atribuțiile, conferind legitimitate unui proces de învățământ organizat în afara cadrului legal și mai ales pentru că a dat o hotărâre cu încălcarea atribuțiilor judecătorești fiind astfel incidente prevederile art. 304 pct.(4) Cod procedură Civilă.
Actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.
Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de Guvern care se actualizează anual.
Conform prevederilor legale formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică. De asemenea potrivit prevederilor art.29 din O.U.G. nr.75/2005, rezultă că dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea la studii, îl are numai o instituție care a parcurs pentru programul de studiu respectiv procedura de autorizare de funcționare provizorie.
U. "S. Haret" din București a solicitat în dosarul nr._ anularea H.G. nr.676/2007 și HG nr.635/2008.
Prin Decizia nr.4726/29.10.2009 pronunțată în dosarul nr._, Inalta Curte de Casație și Justiție a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către U. "S. Haret" din București.
De precizat este faptul că în considerentele acestei hotărâri judecătorești, instanța supremă a reținut următoarele: "Guvernul are competența atât de a reglementa durata cursurilor la formele de învățământ cu frecvența redusă și la distanță, cât și de a exercita controlul asupra duratei stabilite de universități pentru cursurile de zi, în raport cu criteriile oferite de standardele europene de calitate și eficiență a învățământului și pe baza procedurilor de evaluare prestabilite prin acte normative speciale.
Prin urmare o instituție care înscrie „studenți" și eliberează diplome la formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță care nu au parcurs procedura obligatorie autorizării nu este îndreptățită să înmatriculeze, să elibereze diplome, să desfășoare procesul de învățământ pentru formele de învățământ care nu au parcurs etapele obligatorii ale acreditării și autorizării provizorii.
Astfel prin dispoziția dată instanța de fond obligă MECTS aprobarea tipăririi formularelor tipizate necesare pentru eliberarea diplomelor de licență pentru reclamanți, ignorând astfel în mod vădit cadrul legal în vigoare respectiv Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, Legea învățământului nr. 84/1995, republicată cu modificările și completările ulterioare, OUG. 75/2005.
In cazul Universității „S. Haret" din București, specializările/ programele de studii de la forma de învățământ la distanță au fost organizate și desfășurate fără respectarea prevederilor legale, respectiv cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.88/1993, a OUG. nr.75/2005 și ale H.G. nr.1011/2001. Nu s-a parcurs procedura prevăzută de către legiuitor în vederea desfășurării procesului de învățământ.
Pentru a exista studii universitare trebuie ca acestea să fie reglementate, să existe atât în fapt cât și în drept. Nu e suficient ca o persoană să afirme că a urmat niște studii pentru a primi o diplomă. Pentru a fi numit absolvent trebuie să fi înscris la o facultate din cadrul unei instituții de învățământ superior care a fost acreditată /autorizată să funcționeze la forma de învățământ specializarea ce urmează a fi trecută pe diplomă.
Conform prevederilor legale formele de învățământ la distanță și fară frecvență trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.
In concluzie instanța de fond încălcând principiul separației puterilor în stat dispune peste atribuțiile trasate acesteia de către legiuitor și admite în mod netemeinic și nelegal acțiunea reclamantei care nu au urmat o formă de învățământ reglementată conform dispozițiilor legale.
Faptul că au fost emise niște adeverințe nu presupune că au fost urmate forme de învățământ cu respectarea dispozițiilor legale. Instanța de fond se raportează la adeverințele emise, deși acestea sunt înscrisuri cu valabilitate redusă și care nu pot înlocui legea.
Ca să te prevalezi de un drept trebuie ca acesta să existe. MECTS nu i se poate opune un proces de învățământ care nu a fost desfășurat în condițiile legii și nici nu poate aproba eliberarea de tipizate peste numărul de studenți care au fost admiși la forme de învățământ cu nerespectarea prevederilor legale.
Pentru o hotărâre temeinică și legală, era suficient a se analiza cuprinsul hotărârilor de guvern care reglementau în privința structurii fiecărei instituții de învățământ superior, inclusiv a Universității S. Haret a specializărilor autorizate/acreditate să funcționeze provizoriu. O lecturare a H.G. nr.410/2002, H.G. nr.940/2004, H.G. nr.1609/2004, H.G. 676/2007 în paralel cu lectura rea adeverințelor de studii ale reclamantei din care să reiasă și forma de învățământ erau suficiente pentru corecta dezlegare a pricinii.
Admiterea cererii de chemare în judecată și garanție a MECTS este nelegală, acesta fiind obligat să încalce actele normative menționate mai sus prin aprobarea de formulare tipizate pentru specializări nereglementate de legiuitor.
In drept: art.60, art. 304 pct.(4), (5) și (9), art. 304 indice 1 din Codul de Procedură Civilă, Legea nr. 288/2004, O.U.G. nr.75/2005, OMECT nr.2284/2007.
Impotriva aceleasi sentinte a mai declarat recurs parata U. "S. HARET", considerand-o nelegală si netemeinica.
In motivare, recurenta parata a aratat ca:
1. Instanța de fond, greșit a stabilit ca se impune sancțiunea plații de 100 lei penalități pe zi de întârziere, aplicabile atat recurentei cat si chematului in garanție MECTS, pornind de la termenul de 30 zile de la rămânerea definitiva si irevocabila a hotărârii, pentru ambele parti.
Având in vedere ca obligația sa este subsecventa obligației Ministerului, considera ca nu se impune ca termenul in care trebuie sa isi indeplineasca obligația sa coincidă, ca punct de plecare cu termenul in care trebuie sa-si îndeplinească obligația MECTS(MEN), si apoi sa curgă penalitățile.
In acest fel este prejudiciata, intrucat MECTS poate sa aprobe tipizarea formularelor destinate diplomei de licența in a 30-a zi de la data cand hotărârea ramane definitiva si irevocabila, dupa aceasta zi penalitățile curg pentru recurenta.
Dupa obținerea avizului de la MECTS, recurenta face comanda la ROMDIDAC-SA pentru tipărirea acestor formulare urmând apoi sa-i comunice reclamantului ca poate fi ridicata diploma de licența.
Intrucât dispozitivul trebuie sa fie clar si fara echivoc, sa rezolve toate cererile pârtilor, sa arate in mod expres si concret care sunt limitele "condamnării" fara a fi tinuti in respectarea obligațiilor impuse de instanța, de nerespectarea obligației MECTS, se impune admiterea recursului.
Astfel este necesar a se inlatura dispozițiile instanței de fond, privind termenul comun de îndeplinire a obligațiilor stabilite in sarcina subscrisei cu cel al Ministerului.
Intrucat obligația recurentei este corelativa obligației MECTS, daca M. si-ar fi indeplinit obligația de a aproba tipizarea formularului destinat diplomei de licența pentru intimata, in a 30-a zi de la data cand sentința a rămas irevocabila, subscrisa USH, urmând mai departe procedura de eliberare a diplomei in conformitate cu legea, respectiv tipărirea si difuzarea acesteia către reclamanta, tot prejudiciata ar fi fost penalitățile incepand sa curgă dupa acest termen.
In drept, 304 pct. 9 Cod proc. si art.3041 Cod proc. Civ..
Examinand recursul formulat de recurentul parat MEN, Curtea retine ca reclamantul a urmat cursurile Facultății de D. și Administrație Publică, specializarea D., din cadrul Universității S. Haret, care i-a eliberat în iulie 2009 adeverințe conform cărora reclamantul a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, obținând Titlul de Licențiat în D..
Ulterior, reclamantul s-a adresat pârâtei U. S. Haret, cât și pârâtului M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu solicitarea de a i se elibera diploma de licență, respectiv recunoașterea studiilor absolvite.
Din adresele depuse de pârâta U. S. Haret la dosar, rezultă că aceasta a făcut demersuri repetate către pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în vederea aprobării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților promoției 2009.
Pârâta U. „S. Haret” a fost înființată prin Legea nr. 443/5 iulie 2002, iar prin HG. nr. 693/2003 și HG nr. 676/2007 a fost acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu, pentru forma de învățământ la zi, domeniile de licență fiind drept, sociologie, psihologie, management, științe ale educației,matematică, informatică și altele.
Potrivit dispozițiilor art. 60 alin. 1 din Legea nr. 84/1995 „Activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi”, astfel că U. „S. Haret”, conform HG nr. 940/2004, a organizat formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă, respectând prevederile din Legea învățământului nr. 84/1995.
Curtea considera ca reclamantul este îndreptățit la eliberarea diplomei de licența si a suplimentului de diploma dat fiind faptul ca a absolvit cursurile Facultății de D. si Administrație Publica din București, specializarea D., a susținut si promovat examenul de licența, astfel cum rezulta din adeverința eliberata de intimata U. S. Haret. Termenul de valabilitate al acestei adeverințe este potrivit art. 38 din Regulamentul privind regimul actelor de studii din sistemul de Invatamant superior, aprobat prin Ordinul Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului nr. 2284/2007, de maxim 12 luni. Adeverința de studiu eliberata de U. S. Haret reprezintă un act premergător diplomei finale, reprezintă un act ce atesta licențierea subsemnatului ce a obținut in urma promovării examenului de licența Titlul de Licențiat in D..
Intimata U. Sipru Haret avea obligația de a efectua demersurile necesare ca in acest interval de 12 luni sa obtina avizele necesare si sa completeze actele de studii care sa ateste absolvirea de către recurent a studiilor, respectiv diploma de licența si suplimentul de diploma, având obligația legala de a completa si elibera actele de studii absolvenților.
Specializarea urmata de reclamanta de forma de invamant, a fost confirmata de MECTS prin emiterea formularelor cu sigla acestui minister pana in anul 2009, data de la care s-a refuzat eliberarea pentreu acest an.
OUG 75/2005 obliga pe furnizorii de educație ca, dupa obținerea acreditării, sa transmită anual A.R.AC.I.S rapoarte anuale de evaluare interna.
Paratul MECTS, trebuia sa avertizeze pe furnizorul de educație, daca ar fi constatat ca nu sunt indeplinite standardele de calitate, sa procedeze la aducerea activității educaționale la nivelul standardelor de calitate, urmând ca in cazul in care si al treilea raport de evaluare ar fi fost nefavorabil, M. Educației sa elaboreze si sa promoveze dupa caz, hotărâre de Guvern sau lege, prin care sa inceteze definitiv școlarizarea in cadrul respectivului program.
Nici dupa incheierea perioadei de monitorizare, prevăzuta de art.8 din Legea 443/2002, si nici dupa emiterea HG nr. 676/2007 si HG nr. 635/2008, precum si nici dupa . OUG 75/2005 privind asigurarea calității educației, M. Educației nu a sesizat nereguli semnificative in procesul de organizare si desfășurare a procesului educațional la nivelul paratei.
Reclamantului i-a fost eliberata o adeverința care atesta faptul ca a obținut titlul de licențiat, care a intrat in circuitul civil, nefiind revocata sau anulata de instanța de judecata sau de o autoritate administrativa.
Si in ipoteza in care specializarea sa nu ar fi fost recunoscuta, reclamantul a fost de buna credința, necunoscand acest aspect, iar eroarea .-a aflat produce efecte juridice, in virtutea principiului de drept "error communis facit jus", in sensul validității adeverinței de licența care atesta promovarea studiilor si a examenului de licența.
Atat M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului, cat si U. S. Haret, trebuia sa respecte principiile de drept, dreptul la instruire conform art. 2 Protocol 1 la CEDO, precum si dreptul la educație potrivit Constituției României.
Pe de alta parte, Curtea considera ca prima instanta nu a depasit atributiile puterii judecatoresti, fiind de competenta unei instante de judecata de a verifica daca un drept subiectiv sau un interes legitim a fost incalcat de o autoritate publica, prin emiterea unui act administrativ, prin nesolutionarea in termenul legal a cererii de emitere a unui act adminidtrativ sau prin refuzul nejustificat de emitere a junui act administrativ. In spet, instanta de judecata este competenta sa examineze daca reclamanta are dreptul de a obtine licenta de diploma si suplimentul la aceasta, ca o componenta a dreptului la instruire conform art. 2 Protocol 1 la CEDO, precum si dreptului la educație potrivit Constituției României.
Din aceste motive, in baza art. 304 pct. 4, 304 pct. 9 si 312 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul formulat de recurentul parat M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE ca nefondat.
Cu privire la recursul formulat de recurenta parata USH, Curtea observa ca acesta a fost obligata să elibereze reclamantului diploma de licență și suplimentul de diplomă în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, sub sancțiunea plății unei penalități în cuantum de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, iar paratul MEN a fost obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă pentru reclamanți, în acelasi termen de 30 de zile de la data irevocabilă a prezentei, sub sancțiunea plății unei penalități în cuantum de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere.
Curtea apreciaza ca termenul in care parata USH sa fie obligata să elibereze reclamantului diploma de licență și suplimentul de diplomă trebuie sa fie mai mare decat termenul in care paratul MEN a fost obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul de diplomă pentru reclamant.
Acest fapt se impune pentru a asigura paratei USH timpul necesar pentru asi indeplini efectiv obligatia impusa dupa ce paratul MEN isi indeplineste obligatia ce-i revine. Obligația paratei USH este subsecventa obligației paratului MEN.
Din aceste motive, in baza art. 3041 si 312 C. proc. civ., Curtea va admite recursul formulat de recurenta U. S. HARET BUCUREȘTI, va modifica în parte sentința în sensul că va obliga pârâta U. S. Haret București să elibereze reclamantului diploma de licență și suplimentul la diploma de licență în termen de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, sub sancțiunea plății unei penalități de întârziere în cuantum de 100 lei, menținand restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE împotriva sentinței civile nr. 587/12.12.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant M. F. C. și cu recurenta pârâtă U. S. HARET BUCUREȘTI, ca nefondat.
Admite recursul formulat de recurenta U. S. HARET BUCUREȘTI.
Modifică în parte sentința în sensul că, obligă pârâta U. S. Haret București să elibereze reclamantului diploma de licență și suplimentul la diploma de licență în termen de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, sub sancțiunea plății unei penalități de întârziere în cuantum de 100 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
U. D. B. V. V. D.
GREFIER
I. C. D.
Tribunalul G.
Secția Civila
Jud. fond F. R.
Red. jud. B.V./2 ex./7.04.2014
← Anulare act administrativ. Decizia nr. 6147/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 1668/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|