Obligaţia de a face. Decizia nr. 5365/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5365/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 25861/3/2012
DOSAR NR. _
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI-SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 5365
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23.06.2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: H. P.
JUDECĂTOR: A. G. F.
JUDECĂTOR: L. E. F.
GREFIER: E. S. M.
Pe rol se află pronunțarea recursului civil declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 555/04.02.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. B., având ca obiect „obligația de a face.”
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 16.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23.06.2014, când a decis următoarele:
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată că prin cererea înregistrată la Tribunalul București, Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, cu nr. _, reclamantul D. B. a solicitat în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, obligarea acesteia să-i emită și să-i comunice decizia de compensare pentru cererea nr._/25.04.2012, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 555/04.02.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. _, a fost admisă acțiunea și obligată pârâta să-i emită reclamantei și să-i comunice decizia de compensare pentru cererea nr._/25.04.2012, precum și la plata sumei de 4,30 cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut în esență că, în raport de prevederile art.116 alin.7 din Codul de procedură fiscală, și pct.111.5 din Normele Metodologice, pârâta recunoaște că la cererea reclamantului nu s-a emis un act de compensare pe sold, deși dispozițiile legale instituiau această obligație.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că Serviciul Evidență pe Plătitori Persoane Fizice a dat curs, așadar, solicitării părții adverse, comunicându-i că operațiunea fiscală a compensării se efectuează cu obligațiile restante privind impozitul pe venitul din cedarea folosinței bunurilor, aspect care demonstrează lipsa de temeinicie a acțiunii de față.
Prin adresa nr._/27.06.2012, organul fiscal precizează următoarele:
Având in vedere ca pentru compensarea pe sold nu exista un formular reglementat de legislația in vigoare, respectiv Ordinul 585/2005 pentru aprobarea modelelor unor formulare utilizate in domeniul colectării creanțelor fiscale, s-a făcut adresa la Direcția Generală de Reglementare a Colectării Creanțelor Bugetare in sensul conceperii unui formular care sa se încadreze in prevederile art.41 din O.G. nr.92/2003. In acest sens, Direcția Generala de Reglementare a Colectării Creanțelor Bugetare din cadrul A.N.A.F., compartiment cu atribuții de stabilire a metodologiei in cazul efectuării operațiunilor de compensare, a confirmat punctul de vedere al organului fiscal, precizând ca nu sunt deficiente in emiterea formularului înștiințare de compensare potrivit prevederilor secțiunii B lit. BI din Anexa la Ordinul președintelui ANAF nr.1172/2008, fapt pentru care se poate emite si comunica dlui D. acest formular. Aspectele sus menționate, precum si prevederile Ordinului nr.585/2005, pentru aprobarea modelelor unor formulare utilizate in domeniul colectării creanțelor fiscale, astfel cum a fost completat si modificat ulterior prin Ordinele nr.951/2005, nr.1929/2006, nr.486/2007, demonstrează fără echivoc legalitatea măsurii fiscale dispuse de subscrisa, prin compensarea pe sold efectuată de organul fiscal, aspect adus la cunoștința dlui D. B. prin adresa nr._/24.05.2012.
De asemenea, recurenta înțelege sa critice hotărârea judecătoreasca sub aspectul obligării organului fiscal la plata cheltuielilor de judecata, pentru următoarele considerente:
Din examinarea considerentelor sentinței civile atacate, se va putea observa faptul ca suma de 4,3 lei reprezintă taxa judiciara de timbru si timbru judiciar, or, potrivit Legii nr.146/1997, (in vigoare la data pronunțării acesteia):
- art. 23. „(1) Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului, în următoarele cazuri: e) când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă."
Textul de lege sus citat reglementează in mod clar procedura de restituire a taxei judiciare de timbru, stabilindu-se in mod cert faptul ca aceasta poate fi acordata pârtii care a câștigat procesul - acțiunea judecătorească - la momentul la care sentința judecătoreasca a rămas definitiva. Suma achitata cu titlu de taxa judiciara de timbru are un regim juridic distinct de cel al cheltuielilor de judecata, neputând fi acordata in baza art.274 Cod procedura civila, din moment ce se aplica legea speciala - Legea nr.46/1997 (anexam si practica judiciara in acest sens). Rezulta, așadar, ca este incidența regula de drept in conformitate cu care specialia generalibus derogant - norma specială se aplică ori de câte ori ne găsim în fața unui caz ce intră sub incidența prevederilor sale, deci norma specială se aplică prioritar față de norma generală.
Pentru o deplina lămurire a instanței de control judiciar, arătăm că procedura de restituire consta în următoarele etape:
Persoana care a câștigat procesul trebuie sa adreseze o cerere de restituire instanței judecătorești la care s-a introdus acțiunea sau cererea. După ce aceasta este soluționată de instanța de judecată, cererea trebuie depusă (în vederea restituirii) la unitatea administrativ-teritorială la care taxa a fost achitată. Dreptul de a solicita restituirea sumelor poate fi exercitat în maximum un an de la data nașterii acestuia.
Procedura pentru restituirea sumelor achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru este aprobată prin ordin al ministrului justiției, respectiv prin Ordinul nr. 760/1999 din_, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru:
art. 30. - (1) Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie numai în cazurile prevăzute de lege.
(3)Cererea de restituire se adresează instanței judecătorești, Ministerului Justiției sau, după caz, parchetului la care s-a introdus acțiunea sau cererea, în termen de un an de la data nașterii dreptului la restituire.
(4)Instituțiile prevăzute la alin. (3), după avizarea cererii de restituire, o vor transmite organului fiscal în contul căruia s-a virat taxa judiciară de timbru, însoțită de o comunicare din care să rezulte identitatea documentului de plată, cuantumul sumei de restituit, condițiile de fapt și textul legal care îndreptățește restituirea sumei.
(5)Organul fiscal, după analiză și aprobare, cu respectarea normelor în vigoare, transmite trezoreriei statului cererea respectivă, pentru restituirea taxelor judiciare de timbru, care se efectuează astfel:
a)în cazul persoanelor fizice, restituirea sumelor se efectuează prin casieria trezoreriei statului, direct persoanei în cauză;
b)în cazul persoanelor juridice, suma se restituie prin trezoreria statului, cu ordin de plată, în contul beneficiarului indicat în cererea de restituire aprobată, în condițiile legii.
(6)Organele fiscale vor comunica modul de soluționare a cererii și/sau cuantumul sumei restituite, precum și numărul documentului de restituire a sumelor solicitate, după caz, la
organul prestator al serviciului taxabil.
(7)Pe documentul de plată care rămâne la prestatorul serviciului taxabil se va face mențiune cu privire la cuantumul sumei restituite și la textul legal care îndreptățește restituirea".
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și în limitele art.3041 din Codul de procedură civilă, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurenta a susținut că Serviciul Evidență pe Plătitori Persoane Fizice a dat curs, solicitării părții adverse, comunicându-i că operațiunea fiscală a compensării se efectuează cu obligațiile restante privind impozitul pe venitul din cedarea folosinței bunurilor, aspect care demonstrează lipsa de temeinicie a acțiunii de față.
Prin adresa nr._/27.06.2012, organul fiscal precizează că având in vedere ca pentru compensarea pe sold nu exista un formular reglementat de legislația in vigoare, respectiv Ordinul 585/2005 pentru aprobarea modelelor unor formulare utilizate in domeniul colectării creanțelor fiscale, s-a făcut adresa la Direcția Generală de Reglementare a Colectării Creanțelor Bugetare in sensul conceperii unui formular care sa se încadreze in prevederile art.41 din O.G. nr.92/2003.
In acest sens, Direcția Generala de Reglementare a Colectării Creanțelor Bugetare din cadrul A.N.A.F., compartiment cu atribuții de stabilire a metodologiei in cazul efectuării operațiunilor de compensare, a confirmat punctul de vedere al organului fiscal, precizând ca nu sunt deficiente in emiterea formularului înștiințare de compensare potrivit prevederilor secțiunii B lit. BI din Anexa la Ordinul președintelui ANAF nr.1172/2008, fapt pentru care se poate emite si comunica d-lui D. acest formular.
Aspectele sus menționate, precum si prevederile Ordinului nr.585/2005, pentru aprobarea modelelor unor formulare utilizate in domeniul colectării creanțelor fiscale, astfel cum a fost completat si modificat ulterior prin Ordinele nr.951/2005, nr.1929/2006, nr.486/2007, demonstrează fără echivoc legalitatea măsurii fiscale dispuse, prin compensarea pe sold efectuată de organul fiscal, aspect adus la cunoștința dlui D. B. prin adresa nr._/24.05.2012.
Curtea reține, pe de o parte, că recurenta recunoaște că a efectuat operațiunea administrativ fiscală a stingerii unor obligații fiscale prin compensare, invocând imposibilitatea comunicării deciziei de compensare, având in vedere ca pentru compensarea pe sold nu exista un formular reglementat de legislația in vigoare, respectiv Ordinul 585/2005 pentru aprobarea modelelor unor formulare utilizate in domeniul colectării creanțelor fiscale.
Instanța de fond a reținut dispozițiile art.116 alin.7 din Codul de procedură fiscală, și pct.111.5 din Normele Metodologice, care prevăd clar și fără echivoc că există obligația emiterii unui act administrativ fiscal de compensare și de comunicare a acestuia debitorului.
De altfel, Direcția Generala de Reglementare a Colectării Creanțelor Bugetare din cadrul A.N.A.F., a precizat ca nu sunt deficiente in emiterea formularului înștiințare de compensare potrivit prevederilor secțiunii B lit. BI din Anexa la Ordinul președintelui ANAF nr.1172/2008, fapt pentru care se poate emite si comunica d-lui D. acest formular.
În ceea ce privește motivul de recurs privind obligarea pârâtei la plata de cheltuieli de judecată, Curtea îl apreciază în mod vădit nefondat, în contextul în care pârâta a căzut în pretenții prin admiterea acțiunii, față de dispozițiile art.274 din Codul de procedură civilă.
Față de aceste considerente, Curtea, văzând dispozițiile art.312 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 555/04.02.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. B., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.06.2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
H. P. G.A. F. L.E.F. E. S. M.
Red. și dact. Jud. H.P./gref. E.S.M./2 ex.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 6357/2014. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 651/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
