Obligaţia de a face. Decizia nr. 8029/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8029/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-10-2014 în dosarul nr. 35293/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.8029
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 31.10.2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: V. D.
JUDECĂTOR: U. D.
JUDECĂTOR: B. V.
GREFIER: B. C.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurentul pârât M. A. INTERNE, împotriva sentinței civile nr. 2880/16.04.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, au răspuns recurentul pârât reprezentat de consilier juridic B. D. G., care depune delegație de reprezentare la dosar și intimatul reclamant, reprezentat de avocat A. Boantă cu împuternicire avocațială de reprezentare la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită și că recurentul pârât a depus la dosar note scrise la data de 23.10.2014, prin intermediul serviciului registratură al secției, după care:
La interpelarea instanței, reprezentanții părților învederează faptul că nu mai au alte cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul recursului.
Reprezentanta recurentului reclamant, luând cuvântul, solicită instanței admiterea recursului așa cum a fost formulat și pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul cererii de recurs cât și în notele scrise depuse la dosar pentru acest termen de judecată, precizând că este necesară o lămurire a cererii de recurs în sensul prev. de art. 312 alin. 6 indice 1 teza a doua din vechiul Cod de procedură civilă, astfel încât, instanța de recurs, constatând în primul ciclu procesual litigiul nu a fost cercetat în fond și este necesară administrarea de probe noi, să pronunțe o decizie prin care să admită recursul, să caseze sentința civilă recurată și, în rejudecare să admită proba cu martori care este legală de admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune.
Reprezentanta intimatului reclamant, luând cuvântul, solicită instanței respingerea recursului așa cum a fost formulat și pentru motivele detaliate pe larg în cuprinsul întâmpinării și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond. Cu cheltuieli de judecată.
Curtea în temeiul art. 150 Cod de procedură civilă, constată dezbaterile închise și reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2880/16.04.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune ca neîntemeiată.
A fost admisă cererea formulată de reclamantul M. G. în contradictoriu cu pârâtul M. A. INTERNE.
S-a dispus anularea ordinului nr. II/2830 din 19.03.2007.
A fost obligat pârâtul să restituie reclamantului suma de 7461 lei reprezentând prima acordata, suma ce va fi actualizata cu indicele de inflație pana la data plății efective.
A fost obligat paratul la plata sumei de 904,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin ordinul MAI nr.S/II/2668/22.02.2007 reclamantul a fost premiat, începând cu data de 01.03.2007, pentru rezultate foarte bune obținute in activitatea profesionala, indeplinirea misiunilor si sarcinilor încredințate.
Ulterior, prin ordinul MAI nr.II/2830/19.03.2007 s-a revenit, in parte la ordinul MAI nr.S/II/2668/22.02.2007, in sensul ca prevederile referitoare la comisarul de politie M. G. din Directia Generala Anticoruptie nu se mai aplica.
Cu privire la motivarea acestui din urma act administrativ, atat din comunicarea facuta reclamantului cat si din punctul de vedere depus la dosarul cauzei rezulta ca revenirea asupra ordinului de premiere a avut la baza evenimentele in care reclamantul a fost implicat in perioada respectiva, care au avut un impact negativ in presa centrala scrisa si audio-vizuala si au creat o imagine nefavorabila MAI.
La data de 14.03.2008, ca urmare a solicitarii paratei, reclamantul a achitat suma de 7.461 lei, reprezentand contravaloare prima trimestriala neretinuta, fiind emisa chitanta . WLH, nr._.
Prin adresa nr._/01.03.2011 parata a comunicat reclamantului, la cererea acestuia inregistrata sub nr._/08.02.2011, ca, in conformitate cu Ordinul ministrului administratiei si internelor nr.S/II/2668 din 22.07.2007 a fost recompensat cu prima trimestriala in valoare de 9.000 lei. Ulterior, conform Ordinului ministrului administratiei si internelor nr.II/2830 din 19.03.2007, ne instiinteaza ca prevederile Ordinului ministrului administratiei si internelor nr.S/II/2668 din 22.07.2007, nu se mai aplica.
Analizand cu prioritate exceptia prescriptiei dreptului la actiune instanta constata ca aceasta este neintemeiata pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art.8 al.1 din Decretul nr.167/1958 prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita, incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca, atat paguba cat si pe cel care raspunde de ea.
Conform al.2 al aceluiasi articol, dispozitiile alineatului precedent se aplica prin asemanare si in cazul imbogatirii fara just temei.
In cauza, temeiul restituirii sumei de 7.461 lei il constituie plata facuta la data de 14.03.2008 si care, in viziunea reclamantului nu era datorata intrucat ordinul in baza caruia s-a dispus aceasta plata, in fapt restituirea unui premiu, era ilegal.
Desi dispozitiile art.8 al.2 din Decretul nr.167/1938 se refera la imbogatirea fara just temei, el se aplica, pentru identitate de ratiune si in cazul platii nedatorate, aceasta fiind, in esenta, o aplicatie practica a principiului mai larg al imbogatirii fara just temei.
In aceste conditii, prin raportare la dispozitiile art.8 al.1 din Decretul nr.167/1938, momentul de inceput al curgerii termenului de prescriptie este legat de momentul in care reclamantul a cunoscut caracterul nedatorat al platii precum si cel in favoarea caruia plata a fost facuta.
Din acest punct de vedere, nu pot fi retinute sustinerile petentei conform carora acest moment este legata de data de 14.03.2008, acesta fiind doar momentul platii, fara sa existe vreun indiciu ca la aceasta data reclamantul ar fi cunoscut sau ar fi putut sa cunoasca caracterul acestei plati precum si faptul ca este nedatorata.
Astfel, desi in chitanta . WLH, nr._ de plata a sumei de 7.461 lei se mentioneaza ca aceasta reprezinta contravaloare prima trimestriala, in cadrul acesteia nu se face nicio mentiune la ordinul MAI nr.II/2830/19.03.2007 in baza caruia a fost pretinsa restituirea, reclamantul afland acest lucru ulterior, ca urmare a demersurilor facute la autoritatea emitenta prin cererea inregistrata sub nr._/08.02.2011.
De altfel, reclamantul nici nu putea previziona faptul ca suma de 7.461 lei reprezenta suma incasata in baza Ordinului MAI nr.S/II/2668/22.02.2007, avand in vedere ca valoarea acestei sume, respectiv 9.000 lei, era diferita de valorea sumei pretinse si achitata la data de 14.03.2008.
In aceste conditii, Tribunalul retine ca data de la care reclamantul a cunoscut caracterul platii facute la data de 14.03.2008, ca fiind nedatorata, este 01.03.2011, cand prin adresa nr._/01.03.2011 i-a fost adus la cunostinta actul administrativ in baza caruia s-a pretins plata, in perioada intermediara reclamantul neputand actiona intrucat nu a putut prevedea fundamantul pretentiei de restituire a paratei iar contra non valentem agere non curit praescriptio.
Calculand termenul de 3 ani prev. de art.3 al.1 din Decretul nr.167/1958 de la data de 01.03.2011 pana la data introducerii actiunii, respectiv 03.10.2011, rezulta ca acesta nu s-a implinit, motiv pentru care va respinge exceptia prescriptiei dreptului la actiune ca nefondata.
Pe fondul cauzei, Tribunalul retine ca actul administrativ contestat, respectiv ordinul MAI nr.II/2830/19.03.2007 nu indeplineste una din conditiile exterioare legate de forma actului administrativ, respectiv motivarea acestuia.
Astfel, chiar complinit cu precizarile paratei din intampinare si din punctul de vedere depus la dosarul cauzei, ordinul contestat nu satisface exigentele de motivare ale unui act adminitrativ care sa permita verificarea legalitatii acestuia.
Implicarea reclamantului in evenimente neprecizate, care au avut un impact negativ in presa centrala si audio-vizuala doar in viziunea paratei, fara a fi identificate, nu reprezinta o motivare suficienta care sa permita evitarea riscului unei decizii arbitrare din partea autoritatii emitente.
F. indoiala ca atat acordarea premiului cat si retragerea acestuia reprezinta un drept exclusiv al autoritatii emitente insa actul administrativ in care se manifesta vointa acestuia trebuie sa contina suficiente elemente din care sa rezulte daca masura dispusa este necesara pentru scopul avut in vedere de organul administrativ in contextul conditiilor concrete.
Motivarea lacunara a actului admnistrativ il lipseste de transparenta in relatia cu destinatarul lui si împiedica instanța sa exercite un control eficient asupra legalitatii acestuia, transformând puterea discretionara a organului administrativ .>
Având in vedere aceste considerente, precum si faptul ca motivarea extrinseca ordinului MAI nr.II/2830/19.03.2007 nu ofera suficiente elemente care sa permita efectuarea unui control jurisdicțional eficient, Tribunalul retine ca autoritatea emitenta nu a respectat una din condițiile esențiale legate de forma actului administrativ, respectiv motivarea acestuia, motiv pentru care va dispune anularea lui.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal și motivat pârâtul M. A. Interne, reprezentat prin Direcția Generală Juridică, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în esență următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 3434/16.09.2013 pronunțată în primul ciclu procesual cu ocazia judecării recursului declarat de recurentul-reclamant de către Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a reținut faptul că probatoriul administrat la fond nu este suficient pentru a demonstra că reclamantul a luat la cunoștință de actul administrativ atacat (O.M.A.I. nr. 11/2830 din 19.03.2007) la data achitării la casieria Direcției Generale Anticorupție a primei trimestriale. în consecință, instanța de control judiciar a hotărât că excepția tardivității formulării acțiunii nu s-a susținut cu probatoriul administrat, a casat hotărârea și a retrimis cauza spre soluționare la Tribunalul București, cu obligația ca în rejudecare completul să intre în dezbaterea fondului și să administreze probe noi pentru clarificarea unor împrejurări de fapt. insuficient cercetate în primul ciclu procesual, aspect neîndeplinit de către instanța competentă.
Față de cele expuse, prin Decizia nr. 332/27.11.2001 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 315 alin. (1) V.C.P.C., Curtea Constituțională a statuat că „îndrumările date de instanța de recurs sau de apel sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, numai în privința rezolvărilor de drept, precum și în privința necesității administrării unor probe".
Că instituția recurentă a fost privată de dreptul de a se apăra este susținut și de faptul că, prin încheierea de ședință din data de 26.03.2014 completul de judecată a respins nemotivat cererea de probatoriu cu martori, apreciind că aceasta nu este utilă cauzei. În aceste condiții, s-a arătătat că, deși argumentația instituției privind necesitatea administrării probei testimoniale a fost substanțială, aceasta fiind relevantă pentru a determina momentul la care reclamantul a luat la cunoștință despre existența actului administrativ atacat, instanța de fond a ignorat orice solicitarea a M.A.I., fără a preciza măcar în considerente aspectele de fapt arătate de apărătorul M.A.l. pe care martorii le-ar fi putut releva pentru dezlegarea pricinii.
Astfel, între contabilul - șef al D.G.A., comisar de poliție O. Z. B. (fostă M.) și intimatul-reclamant au avut loc discuții pe parcursul anului 2007 și începutul anului 2008 privitoare la restituirea primei trimestriale și, sub diverse motive, cel din urmă a tergiversat plata sumei de referință până la 14.03.2008 deoarece considera că retragerea primei sale este un act ilegal și dorea să-l conteste la ministrul de interne sau în justiție. Agentul-șef adjunct de poliție S. M., responsabil cu salarizarea din cadrul Direcției Generale Anticorupție, la insistențele intimatului-reclamant a prezentat acestuia copia O.M.A.I. nr. 11/2830/19.03.2007, imediat după . în unitate. Intimatul-reclamant a fost consiliat de către agentul-șef adjunct de poliție S. M. în vederea contractării unui împrumut bancar pentru achitarea sumei datorate D.G.A.
Argumentația instanței de fond construită pentru a demonstra că data cunoașterii de către intimatul-reclamant a actului administrativ atacat a fost 01.03.2011 nu corespunde stării reale de fapt. Prin raționamentul uzitat, instanța de fond nu face altceva decât să instituie un principiu de drept nou, anume suspendarea termenului de prescripție pe o perioadă de trei ani (14.03.2008- data emiterii chitanței . nr._ și 28.03.2011- data formulării plângerii prealabile) în care intimatul-reclamant „nu a putut prevedea fundamentul pretenției de restituire a pârâtei".
Astfel, deși, în mod surprinzător se reține că în chitanța . nr._/14.03.2008 se menționează „contravaloare primă trimestrială", pentru că nu se face nicio mențiune cu privire la actul administrativ prin care s-a dispus retragerea primei trimestriale de la intimatul-reclamant, instanța de fond concluzionează, în mod eronat, că acesta nu putea previziona proveniența sumei restituite instituției la care este angajat.
În acest context, nu există prevederi legale care^să oblige angajații M.A.I. la restituirea unui premiu, context în care prin raportare la modalitatea acordare a primei trimestriale cât și la înscrierea mențiunii „contravaloare primă trimestrială", apreciem că intimatul-reclamant avea reprezentarea provenienței sumei pe care o restituia cât și reprezentarea modalității de retragere a acesteia.
In ceea ce privește fondul cauzei, acesta a fost soluționat în mod greșit de către Tribunalul București.
Intimatului-reclamant i-a fost acordată o recompensă constând în premii în bani prin O.m.a.i. nr. S/II 2668/22.02.2007.
Astfel, prin dispozițiile actului administrativ menționat, începând cu data de 01.03.2007, intimatul-reclamant a fost premiat pentru rezultate foarte bune obținute în activitatea profesională, îndeplinirea misiunilor și sarcinilor încredințate.
Această recompensă reprezintă o prerogativă a conducătorului unității, de a stimula polițiștii care obțin rezultate foarte bune în activitate și nu reprezintă drepturi salariale plătite polițiștilor pentru activitatea curentă, în conformitate cu prevederile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „pentru îndeplinirea exemplară a atribuțiilor de serviciu polițiștilor li se pot acorda recompense morale sau materiale, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne".
Potrivit art. 8 alin. (1) din O.m.a.i. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din M.A.I, cu modificările și completările ulterioare, „recompensarea polițiștilor se realizează în scopul recunoașterii publice în cadrul comunității profesionale și în societate, dacă este cazul, a meritelor personalului care se evidențiază în mod deosebit în îndeplinirea atribuțiilor, misiunilor și a altor acțiuni organizate de poliție, precum și pentru motivarea efectivelor în vederea menținerii/întăririi disciplinei și ordinii interioare", iar potrivit alin. (3) „recompensele nu constituie un drept al polițiștilor, acordarea acestora fiind atributul exclusiv al șefilor care au competențe în domeniu".
Întrucât, recompensarea polițiștilor este o opțiune acordată de lege șefului unității în care intimatul-reclamant și-a desfășurat activitatea sau a eșalonului superior, în exercitarea actului managerial, considerăm că acordarea de recompense este de fapt un drept al șefului unității în care intimatul-reclamant și-a desfășurat activitatea sau a eșalonului superior și nu o obligație legală.
Astfel, la data de 14.03.2007, domnul comisar-șef M. G. a solicitat în scris conducerii M.A.I. aprobarea încetării împuternicirii în funcția de director general adjunct (și șef al Direcției de Investigații) al Direcției Generale Anticorupție, astfel fiind emis O.m.a.i. nr. S/_ .
Acest aspect, precum și evenimentele în care ofițerul a fost implicat în perioada respectivă, care au avut un impact negativ, în presa centrală scrisă și audio-vizuală și au creat o imagine nefavorabilă M.A.I., au constituit motivația conducerii M.A.I. de a emite O.m.a.i. nr._, prin care s-a revenit la O.m.a.i. nr._ .
Legal citat, intimatul M. G. a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând în esență următoarele:
Instanța care a dispus rejudecarea, respectiv Curtea de Apel București, a argumentat astfel, penultimul paragraf pag. 8 din Decizia Civila nr. 3434/2013: „nu exista nicio proba din care sa rezulte ca reclamantului i s-a adus la cunoștința actul prin care s-a luat acesta decizie, numărul si data emiterii actului prin care s-a decis astfel, conținutul ori temeiul legal al actului", insa argumentația aceasta se refera la constatarea instanței ca din probatoriul cauzei fara niciun dubiu rezulta nu poate fi vorba despre dovedirea de către parata a luării la cunoștința a actului de către reclamant, si nicidecum nu reprezintă o constatare a instanței ca nu exista la dosar suficient probatoriu.
In ceea ce privește solicitarea recurentei de a administra proba cu martori sub aspectul luării la cunoștința a actului administrativ atacat, prima instanța de fond a respins-o, acesta fiind lămurită din intreg probatoriu. Chiar si asa proba testimoniala cu martor, vizând luarea la cunoștința a unui act administrativ este inadmisibila, aspectele luării la cunoștința fiind dovedite prin inscrisuri. Dispozițiile Legii nr. 554/2004 art. 7 alin. 1 prevăd procedura comunicării actelor, iar aceste dispoziții imperative fac ca proba testimoniala cu martor pe acest aspect sa fie inadmisibila. Martorul pe care recurenta dorește a fi audiat este o persoana care isi desfășoară activitatea in serviciul acesteia si se afla in relații contractuale de subordonare de munca cu aceasta, depoziția acesteia putând fi incadrata de către instanța sub incidența disp. art. 192 pct 3 Cod proc civ.
Exista dispoziții imperative interne in cadrul Ministerului A. Interne prin care orice act administrativ individual emis de ministru trebuie adus la cunoștința oricărui angajat prin luarea la cunoștința sub semnătura persoanei vizata si datat. Nu numai aceste dispoziții interne ar fi in aceasta materie regula dar si dispozițiile Codului muncii vizează acest aspect ca orice act scris trebuie adus la cunoștința persoanei sub semnătura acesteia. Cata vreme acest act nu mi-a fost adus la cunoștința la data emiterii lui sau ulterior emiterii lui, ci numai in urma insistentelor sale de a i se comunica actul, atunci regula care se aplica este ca momentul luării la cunoștința este data la care sub semnătura a luat cunoștința, respectiv data de 01.03.2011, data de la care incepe sa curgă orice termen de prescripție sau decădere. F. de aceste aspecte, proba testimoniala cu martor, vizând luarea la cunoștința a unui act administrativ este inadmisibila, aspectele luării la cunoștința fiind dovedite prin înscrisuri.
O.m.a.i. nr._ i-a fost adus la cunoștința la data de 01.03.2011 conform adresei Direcției Generale Anticoruptie nr._/01.03.2011, de la aceasta data incepe sa curgă orice termen legal prevăzut de legea contenciosului administrativ.
Pe fond, acordarea primei s-a făcut cu respectarea legii privind salarizarea polițiștilor din M. A. Interne, insa retragerea acesteia s-a făcut fara a exista norme juridice care sa reglementeze aceasta situație, cum si instanța de fond a reținut actul administrativ atacat nu indeplineste condițiile exterioare legate de forma acestuia, respectiv motivarea lui. Ordinul de premiere a intrat in circuitul civil si a produs consecințe juridice, prima fiind încasata pentru merite si rezultate foarte bune in activitate anterioare datei de 14.03.2007.
Ordinul MAI nr. 11/2830 din 19.03.2007 prin care a fost retrasa prima, fara a fi motivat si fara a fi prevăzut de lege, infirma un act administrativ deja născut, care a produs consecințe juridice, in mod abuziv cu încălcarea principiului securității raporturilor juridice.
Actul nu are niciun temei de drept si nicio motivare in fapt si în consecința se impune anularea lui.
Daca pentru acordarea primei, s-au avut in vedere anumite criterii si s-a respectat o anumita Metodologie a M.A.I. desigur ca si pentru retragerea primei sau a altor drepturi salariale trebuia emis un ordin motivat in drept si in fapt.
Ordinul nu satisface exigentele de motivare ale unui act administrativ care sa permită verificarea legalității acestuia.
Instanța de fond constata ca implicarea intimatului in evenimentele de care face vorbire recurenta, creând cum susține acesta o imagine nefavorabila conducerii M.A.I., ar fi trebuit sa faca obiectul unei cercetări prealabile si acesta sa fie sancționat conform prevederilor Legii nr. 218/2008 privind Statutul polițistului, insa nu exista nici o cercetare prealabila si mai mult decât atat, acest eveniment nu reprezintă o motivare suficienta care sa permită evitarea riscului unei decizii arbitrare din partea autorității emitente.
In drept: art. 308,115-118 Cod.proc.civ.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 304 indice 1 Cod pr. civ., Curtea a reținut următoarele:
Prin decizia civilă nr. 3434/2013 a Curții de Apel București, s-a dispus casarea cauzei cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, cu următoarea motivare:nu exista nicio proba din care sa rezulte ca reclamantului i s-a adus la cunoștința actul prin care s-a luat acesta decizie, numărul si data emiterii actului prin care s-a decis astfel, conținutul ori temeiul legal al actului", insa argumentația aceasta se refera la constatarea instanței ca din probatoriul cauzei fara niciun dubiu rezulta că nu poate fi vorba despre dovedirea de către parata a luării la cunoștința a actului de către reclamant.
In ceea ce privește solicitarea recurentei de a administra proba cu martori sub aspectul luării la cunoștința a actului administrativ atacat, prima instanța de fond a respins-o, în mod corect. Astfel, proba testimoniala, vizând luarea la cunoștința a unui act administrativ este inadmisibila, aspectele luării la cunoștința fiind dovedite prin inscrisuri. Dispozițiile Legii nr. 554/2004 art. 7 alin. 1 prevăd procedura comunicării actelor, iar aceste dispoziții imperative fac ca proba testimoniala cu martor pe acest aspect sa fie inadmisibila.
O.m.a.i. nr._ i-a fost adus la cunoștința intimatului la data de 01.03.2011 conform adresei Direcției Generale Anticorupție nr._/01.03.2011, de la aceasta data începe sa curgă orice termen legal prevăzut de legea contenciosului administrativ.
Pe fond, acordarea primei s-a făcut cu respectarea legii privind salarizarea polițiștilor din M. A. Interne, insa retragerea acesteia s-a făcut fara a exista norme juridice care sa reglementeze aceasta situație, cum si instanța de fond a reținut actul administrativ atacat nu îndeplinește condițiile exterioare legate de forma acestuia, respectiv motivarea lui. Ordinul de premiere a intrat in circuitul civil si a produs consecințe juridice, prima fiind încasata pentru merite si rezultate foarte bune in activitate anterioare datei de 14.03.2007.
Ordinul MAI nr. 11/2830 din 19.03.2007 prin care a fost retrasa prima, fara a fi motivat si fara a fi prevăzut de lege, infirma un act administrativ deja născut, care a produs consecințe juridice, in mod abuziv cu încălcarea principiului securității raporturilor juridice.
Actul nu are niciun temei de drept si nicio motivare in fapt si în consecința se impune anularea lui.
Daca pentru acordarea primei, s-au avut in vedere anumite criterii si s-a respectat o anumita Metodologie a M.A.I. si pentru retragerea primei sau a altor drepturi salariale trebuia emis un ordin motivat in drept si in fapt.
Ordinul nu satisface exigentele de motivare ale unui act administrativ care sa permită verificarea legalității acestuia.
Față de considerentele de fapt și de drept reținute mai sus, instanța reține că recursul nu este fondat, astfel că în baza art. 312 Cod pr. civ. îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurentul pârât M. A. INTERNE, împotriva sentinței civile nr. 2880/16.04.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. G., ca nefondat,
Obligă recurentul să plătească intimatului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 31.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
V. D. U. D. B. V.
GREFIER
B. C.
Tribunalul București
Secția a II a C.
Administrativ și Fiscal
Jud. fond G. G. P.
Red. jud. VD
Tehnored. CB
2 ex./08.01.2015
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 6871/2014. Curtea de Apel... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7791/2014.... → |
|---|
