Anulare act administrativ. Decizia nr. 9132/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9132/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-12-2014 în dosarul nr. 1315/2/2010*
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 9132
Ședința publică din data de 8 decembrie 2014
Curtea constituită din:
Președinte C. P.
Judecător I. C. G.
Judecător C. M. F.
Grefier C. M.
Pe rol soluționarea recursului formulat de reclamanții M. V. și T. V. G. împotriva sentinței civile nr. 1443/25.02.2011 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR și F. R. G. și intimata – reclamantă M. M. B..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul – pârât F. R. G., prin avocat C. N., cu împuternicire avocațială pe care o depune la dosar, lipsind recurenții – reclamanți M. V. și T. V. G. și intimata – reclamantă M. M. B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că intimata – pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a depus la data de 02.12.2014, prin serviciul „registratură”, cerere de comunicare a motivelor de recurs.
Curtea, după deliberare, respinge cererea de comunicare a motivelor de recurs, formulată de intimata – pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, având în vedere că recursul a fost depus la Înalta Curte de Casație și Justiție și comunicat de către aceasta. Nemaifiind alte cereri, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul formulat și pe admisibilitatea excepției de nelegalitate
Intimatul – pârât, prin avocat, referitor la prima critică, aceea că instanța de fond, Curtea de Apel București, ar fi considerat greșit că decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor este un act administrativ pur și nu unul jurisdicțional, consideră că în mod just instanța de fond a constatat că decizia adoptată de C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este un act administrativ pur, motivat prin dispozițiile art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004. Deciziile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sunt acte administrative pure. Referitor la cea de-a doua critică, aceea că în mod greșit a considerat comisia că el ar putea beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001, instanța de fond, în mod corect, a constatat în baza dispozițiilor art. 4 al. 1 din Legea nr. 10/2001, că beneficiază de prevederile legii atât moștenitorii legali, cât și testamentari, ai persoanelor fizice îndreptățite. Referitor la critica adusă soluției instanței de fond, aceea că a luat în considerare un testament și act de moștenitor nelegal, arată că Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus suspendarea pentru a se judeca cererea recurenților de constatare a nulității certificatului de moștenitor și a testamentului. S-a judecat la Judecătoria C. și Tribunalul C., soluția fiind de respingere. Din cele de mai sus nu rezultă că instanța ar fi pronunțat o soluție având în vedere act nelegal. Referitor la motivul de recurs referitor la faptul că intimata – pârâtă C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu ar fi depus dosarul, arată că din înscrisurile aflate la dosar se poate observa că dosarul cu toate actele se află la dosarul instanței. Referitor la excepția de nelegalitate a celor două decizii consideră că aceasta nu e admisibilă față de obiectul cererii. Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței Curții de Apel București - Secția a VIII-a, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată. Depune note scrise.
Curtea rămâne în pronunțare pe excepția de nelegalitate și pe fond, pe recursul formulat.
CURTEA,
Asupra recursului de fata;
Prin sentinta civila nr. 1443/25.02.2011 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, s-a respins actiunea formulata de reclamantii M. V., M. M. B. și T. V. G. in contradictoriu cu parata C. CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPAGUBIRILOR si F. R. G., ca nefondata.
Pentru a se pronunta astfel instanta a retinut ca prin Decizia nr. 4733/23.04.2009 emisă de pârâta CCSD s-a emis titlu de despăgubire în favoarea reclamanților M. V., M. M. I., M. M.-B., T. V. G. și a defunctei T. Lucreția C., în cuantum de 681.950 RON, reprezentând despăgubiri pentru imobilul din Călărași, ., ce aparținuse autorului lor, numitul T. N..
Prin Decizia nr. 6194/29.09.2009 emisă de aceeași pârâtă CCSD, contestată în prezenta cauză, art. 1 din decizia susmenționată a fost modificat, fiind menționat ca beneficiar al titlului de despăgubire, în locul defunctei T. Lucreția C., pârâtul F. R. G., în calitate de moștenitor al acesteia.
Decizia a fost adoptată de pârâta CCSD în considerarea faptului că numita T. Lucreția C. decedase anterior emiterii deciziei, mai exact la data de 25 octombrie 2006, după cum reiese din certificatul de moștenitor nr. 128 din 4 mai 2007.
Din același certificat reiese că, în baza testamentului autentic nr. 4567/2006 al BNP M. I. A., moștenitor testamentar, ca legatar universal, al defunctei T. Lucreția C. este pârâtul F. R. G..
Reclamanții fac o . afirmații care nu au absolut nicio acoperire, nici de reglementare, nici probatorie.
Astfel, aceștia susțin că, potrivit Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005, numai cel care face cerere pentru acordarea despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – decembrie 1989, culege roadele, nu și ceilalți moștenitori ai autorului care n-au formulat notificare.
Ceea ce confundă reclamanții este calitatea în care pârâtul F. R. G. beneficiază de despăgubiri; astfel, acesta nu a pretins și nimeni nu a susținut că este îndreptățit a fi cuprins în titlul de despăgubire în considerarea faptul că ar fi formulat el însuși notificare, în considerarea calității sale de moștenitor al autorului comun de la care s-a preluat imobilul, defunctul T. N.. Îndreptățirea sa la includere în titlul de despăgubire derivă din împrejurarea că unul din titularii notificării, numita T. Lucreția C., titulară a unui drept de creanță împotriva Statului Român, a decedat înainte de realizarea efectivă a dreptului său, astfel că, pentru partea sa din despăgubire, a devenit titular al dreptului de creanță pârâtul F. R. G..
Reclamanții mai critică depășirea competențelor de către C. Centrală, prin aceea că ar fi procedat ea însăși la stabilirea moștenitorilor, a cotelor și eventual a masei succesorale.
Cu privire la acest aspect de pretinsă nelegalitate a deciziei, instanța reține că pârâta CCSD nu a dezbătut nicio succesiune, ci doar și-a pus propria decizie în acord cu situația consacrată de certificatul de moștenitor, dezbaterea succesorală făcându-se, potrivit legii, de notarul public.
De asemenea, instanța de fond a subliniat că nicicând pârâtul nu s-a prevalat de calitatea sa de moștenitor legal, astfel încât să prezinte relevanță discuția în legătură cu calitatea mamei sale de moștenitor legal, pârâtul culegând întreaga masă succesorală a defunctei în calitate de legatar universal.
Pretențiile reclamanților de a fi citați la dezbaterea succesorală nu au nicio acoperire legală.
Dimpotrivă, după cum absolut just a subliniat pârâtul, art. 75 alin. 2 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici prevede expres că „Dacă printr-un testament autentic s-a instituit un legatar universal, se citează, în lipsă de moștenitori rezervatari, numai legatarul; dacă testamentul este olograf sau mistic, se citează și moștenitorii legali. În ambele cazuri se va cita și executorul testamentar, dacă a fost desemnat prin testament”.
Pârâtul fiind instituit legatar universal printr-un testament autentic, în lipsă de moștenitori rezervatari ai defunctei T. Lucreția C., reclamanții neavând o atare calitate, în mod corect s-a dispus doar citarea pârâtului.
Prin urmare, s-a constatat lipsa totală de seriozitate a criticilor aduse certificatului de moștenitor și deciziei CCSD, din această perspectivă.
Reclamanții nu probează stabilirea „indubitabilă” de către doctrina și practica judiciară a naturii deciziilor Comisiei Centrale de acte administrative jurisdicționale.
Dimpotrivă, deciziile Comisiei Centrale sunt acte administrative pure, adoptate de Comisie în exercitarea atribuțiilor sale legale, nicidecum rezultatul vreunei jurisdicții administrative, deciziile comisiei fiind, prin urmare, esențialmente revocabile, cât timp nu au produs efecte juridice. Or, decizia inițială nu produsese niciun fel de efect, dincolo de faptul că, în raport de caracterul neîntemeiat al celorlalte aspecte de pretinsă nelegalitate, analizate mai sus, reclamanții nu justifică nici un interes pentru contestarea deciziei.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantii M. V. si T. G. care au invocat exceptia de nelegalitate a deciziilor 6194/29.09.2009 si 4733/23.04.2009.
In opinia recurentilor decizia sub aspectulînlocuirii defunctei T. Lucreția C. trecută în decizia nr.4733/23.04.2009 ca și moștenitoare a autorului nostru T. N. cu succesorul său (pârâtul F. R. G.) în baza certificatului de moștenitor nr. 128/2007 care nu poate conferi decât calitatea de moștenitor testamentar, legatar universal al acesteia.
Cu privire la calificarea deciziilor emise de C. Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, Curtea de Apel București a făcut o interpretare eronată a prevederilor art. l alin.6 din Legea nr.554/2004, apreciind că acestea sunt acte administrative pure și nu acte jurisdicționale.
Este adevărat că nu este vorba în speță de un act administrativ jurisdicțional tipic (cum sunt cele reglementate de exemplu de Codul fiscal) însă sunt asimilate acestora de doctrină și jurisprudență prin prisma faptului că sunt supuse controlului validării Autorității Naționale pentru Stabilirea Despăgubirilor înființată în temeiul Legii nr. 10/2001, instituindu-se o procedură contencioasă atipică pentru rămânerea irevocabilă.
Pe de altă parte, chiar dacă instanța ar fi calificat aceste decizii ca acte administrative pure, revocarea are caracter retroactiv și este posibilă numai când actul este ilegal prin urmare pe temeiuri de ilegalitate și nu de inoportunitate.
Recurentii au sustinut ca temeiurile revocarii deciziei nr. 4733/2009 prin decizia nr. 6194/2009 sunt de inoportunitate, ceea ce atrage nelegalitatea actului revocator.
Acest aspect este relevat chiar și prin apărarea pe care o face C. Centrală: de Stabilire a Despăgubirilor prin întâmpinare, arătând că „doar a modificat decizia nr. 4733/23,04.2009..." în baza unui certificat de moștenitor a cărui legalitate nu o poate verifica, neavând astfel de atribuții.
Prin menținerea ca legală a Deciziei nr.6149/29.09.2009 instanța de fond le-a îngrădit liberul acces la justiție, garantat de art.6 din CEDO, având pentru C. Centrală de Stabilire a Despăgubirilor o situație de favoare în raport cu beneficiarii Deciziei nr.4733/23.04.2009 care aveau posibilitatea de a o contesta în termenul legal de 1 an de la data emiterii.
A apreciat instanța de fond în mod eronat că nu au justificat un interes pentru a invoca nelegalitatea revocării actului administrativ deoarece, în această materie nefacându-se distincție între termenul de promovare a unei acțiuni în constatarea nulității absolute a acestuia și anularea lui pentru motive de nulitate relativă, au fost puși în imposibilitatea de a-si apăra drepturile prin atacarea lui în termen de 1 an. având în vedere că si Decizia nr.4733/23.04.2009 este nelegală, autoarea pârâtului (T. Lucreția C.) neavând calitatea de moștenitoare a lui T. N., renunțând expres, prin declarație autentică, la succesiunea acestuia.
Defuncta T. Lucreția C. este renunțător expres la moștenirea autorului T. N., astel ca nu putea transmite partului ceea ce nu avea in patrimoniu, respectiv nici dreptul la despagubire conferit de legea nr. 10/2001.
Interesul pe care il justifica prin actiune este acela că prin includerea în calitatea de moștenitor a defunctei T. Lucreția C. și respectiv a succesorului său, dreptul la despăgubiri le este îngrădit, iar cuantumul despăgubirilor ce li se cuvin este diminuat prin încălcarea prevederilor legale, având în vedere că eredele renunțător este renunțător pentru tot și nu numai pentru trecut ci și pentru viitor.
Nu au contestat, așa cum eronat a concluzionat instanța de fond, calitatea de moștenitor testamentar a pârâtului ci invocă nelegalitatea actului de revocare a Deciziei 4733/23.04.2009 tocmai pentru faptul că din masa succesorală acceptată ca legat universal de acesta nu face parte și dreptul de despăgubire conferit de Legea nr. 10/2001 pentru autorul T. N..a dreptul la despăgubiri nu se naște în patrimoniul acesteia și pe cale de consecință nu face obiectul legatului universal al cărui titular este pârâtul.
Considera ca hotararea atacata este netemeinica si pentru ca nu a analizat actele care au stat la baza emiterii celor doua acte administrative, acestea nefiind inaintate instantei si nu le-au fost comunicate nici recurentilor.
CCSD a invocat ca nu a stabilit cotele si masa succesorala, dar au fost prejudiciați de dreptul de a contesta legalitatea primei decizii și a dovedi lipsa calității de moștenitor a defunctei T. Lucreția C. prin această revocare a actului nelegală și intempestivă.
Au solicitat admiterea recursului, desfiintarea hotararii atacate si admiterea actiunii astfel cum a fost formulata.
In drept, a invocat dispozitiile art. 304 pct. 9 si 3041 C.pr.civila (1865).
Recursul a fost inregistrat pe rolul ICCJ, fiind transmis apoi pe cale adminstrativa acestei instante conform dispozitiilor legii nr. 2/2013 (art. XXIII al. 2 si 4).
La 16.02.2012 intimata parata CCSD a depus intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neintemeiat.
La 8.12.2014 intimatul F. R. G. a depus note scrise prin care a solicitat respingerea recuruslui ca nefondat si mentinerea ca legala si temeinica a hotararii atacate.
De asemenea a depus si dovada cheltuielilor de judecata.
In privinta exceptiei de nelegalitate invocata de recurenti se constata ca aceasta exceptie este inadmisibila deoarece prin actiune reclamantii au solicitat anularea deciziei nr. 6194/29.09.2009 cu consecinta mentinerii deciziei nr. 4733/2009.
Atata timp cat obiectul actiunii este anularea unui act administraativ, respectiv a deciziei nr 6194/2009 este inadmisibila exceptia de nelegalitate a aceluiasi act.
Motivele de anulare a unei deciziei nu pot fi decat nelegalitatea actului, ori obiectul analizei in cererea principala este tocmai cercetarea legalitatii actului.
In acelasi timp nu se pot exercita atat actiunea in anulare cat si invoca exceptia de nelegalitate a aceluiasi act.
Recurentii au ales o cale de atac impotriva deciziei nr. 6194/2009 astfel ca este inadmisibila invocarea exceptiei de nelegalitate, cealalta cale de atac impotriva aceleiasi decizii.
Intrucat s-a invocat nelegalitatea deciziei nr. 4733/2009 ca o consecinta a nelegalitatii deciziei nr. 6194/2009, si in privinta acesteia este inadmisibila exceptia de nelegalitate.
Analizand actele si lucrarile dosarului, curtea constata ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente.
Nu se poate retine in niciun caz ca cele doua decizii mai sus indicate ar fi acte jurisdictionale.
Din niciun text din legea nr. 247/2005 (titlul VII) nu reiese ca procedura de emitere a deciziilor de catre CCSD ar fi una jurisdictionala si nici ca deciziile CCSD ar fi supuse controlului validarii de catre ANRP.
Singurul control in privinta legalitatii deciziilor de stabilire a despagubirilor este cel al instantei.
Nu exista temeiuri de inoportunitate asa cum sustin recurentii ci doar poate fi vorba de oportunitatea emiterii unui act administrativ, insa in speta de fata motivul modificarii decizii nr. 4733/23.04.2009 nu este nicidecum legat de motive de oportunitate ci de motive de legalitate, intrucat este nelegala indicarea ca unui beneficiar al despagubirilor o persoana decedata, aceasta nemaiputand fi titlulara de drepturi din momentul decesului, cand a incetat si capacitatea de folosinta si cea de exercitiu.
Este gresita si sustinerea recurentilor ca li s-a ingradit accesul la justitie prin modificarea decziei nr. 4733/2009.
Atata timp cat in decizia initiala a fost inserata ca beneficiar si numita T. L. Constanta, reclamantii trebuiau sa conteste acea decizie, urmand sa se stabileasca ulterior eventualii mostenitori ai acesteia cu care se puteau judeca, deoarece motivele pentru care acestia considera nelegale ambele decizii sunt tocmai faptul ca defuncta sus indicata nu ar fi trebuit sa beneficieze de despagubiri intrucat ar fi renuntat la succesiunea defunctului T. N..
Chiar in cererea de recurs, reclamantii recurenti precizeaza ca nu au contestat calitatea de mostenitor testamentar al paratului persoana fizica.
In fapt motivele de recurs se constrazic cu motivele cererii de chemare in judecata, cand acestia au sustinut ca certificatul de mostenitor era nelegal si ca CCSD nu trebuia sa il i-a in considerare si ca ar fi trebuit sa-i citeze.
In mod corect instanta de fond a analizat aceste sustineri si le-a inlaturat, deoarece, asa cum am aratat, deciziile CCSD nu sunt acte jurisdictionale si niciunde in Titlul VII al legii nr. 247/2005 nu se prevede citarea persoanelor care au formulat notificare.
De asemenea tot corect a retinut ca CCSD nu are atributii privind cenzurarea legalitatii unui certificat de mostenitor.
In recurs, practic recurentii vin cu alte argumente de nelegalitate a deciziei contestate, insa in recurs nu se pot invoca alte motive conform art. 316 raportat la art. 292 cod procedura civila (1865) – « nu se vor putea folosi alte motive ».
Oricum practica judecatoreasca a fost unanima in interpretarea dispozitiilor art. 4 al. 3 din legea nr. 10/2001, in sensul ca cererea de restituire (notificarea) are valoare de acceptare a succesiunii chiar si pentru cei care au renuntat la succesiune, acestia intrand evident in categoria prsoanelor care nu au acceptat succesiunea, insa numai pentru bunurile care au facut obiectul legii sus invocate.
Nu se poate retine nici sustinerea recurentilor ca nu au fost analizate inscrisurile care au stat la baza deciziilor intrucat la filele 70-209 se afla inscrisurile depuse de CCSD cu adresa de la fila 69.
Inscrisurile au fost depuse in octombrie 2010, iar dosarul a fost solutionat abia in 25.02.2011, astfel incat recurentii aveau posibilitatea luarii la cunostinta de inscrisuri de la dosarul cauzei.
F. de cele retinute mai sus se constata legala si temeinica sentinta recurata si nefondat recursul si in baza textelor de lege invocate si a art. 299 si urmatoarele, 3041 cod procedura civila (1865), va respinge ca atare recursul reclamantilor M. V. si T. G..
In baza art. 274 cod procedura civila (1865) va obliga recurentii la plata catre intimatul parat F. R. G. la plata sumei de 2480 lei cheltuieli de judecata, conform ordinului de incasare din 14.02.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția de nelegalitate, ca inadmisibilă.
Respinge recursul formulat de reclamanții M. V. și T. V. G. împotriva sentinței civile nr. 1443/25.02.2011 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR și F. R. G. și intimata – reclamantă M. M. B., ca nefondat.
Obligă recurenții reclamanți la cheltuieli de judecată către intimatul pârât F. R. G. în sumă de 2480 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8.12.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. I. C. G. C. M. F.
GREFIER,
C. M.
Red. C.P. /2 ex./
Jud. Fond. M. N.
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 6871/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
