Pretentii. Decizia nr. 115/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 115/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-01-2014 în dosarul nr. 23096/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ CU NR. 115
Ședința publică din data de 09 ianuarie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - C.-M. C.
JUDECĂTOR - G. G.
JUDECĂTOR - O. D. P.
GREFIER - R. O.
Pe rol pronunțarea recursului civil declarat în cauză de recurenta pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice sector 6, împotriva sentinței civile cu nr. 246/18.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C., în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant L. M. A., cu intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cererea de chemare în judecată având drept obiect pretenții – taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că intimatul reclamant înaintează la dosarul cauzei, prin intermediul Serviciului Registratură, în data de 03.12.2013 întâmpinare.
În temeiul O.U.G. 74/2013, a H.G. 520/2013 și a Ordinului Președintelui A.N.A.F. cu nr. 2211/2013, Curtea ia act de schimbarea denumirii recurentei pârâte – Administrația sector 6 a Finanțelor Publice reprezentată prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București și apreciază procedura de citare legal îndeplinită la termenul de față având în vedere data citării recurentei în cauză, anterioară datei intrării în vigoare a actelor normative sus indicate.
Nefiind cereri de formulat, excepții invocate în cauză, sau probe noi de administrat în recurs, constatând faptul că se solicită judecarea cauzei în lipsă, Curtea reține recursul spre deliberare.
CU R T E A,
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata sub nr._ pe rolul Tribunalului București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, reclamantul L. M.-A., in contradictoriu cu paratele A. F. PUBLICE SECTOR 6 si A. F. PENTRU MEDIU, a solicitat instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa dispuna: obligarea paratelor, in solidar, la restituirea taxei pe poluare in cuantum de 3.246 lei, cu dobanda legala aferenta, de la data platii si pana la data achitarii efective și obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata.
In dovedirea cererii, reclamantul a depus inscrisuri.
In aparare, conform prevederilor art. 115 si urm. C.proc.civ., AFP Sector 6 a depus intampinare, prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive si exceptia inadmisibilitatii cererii, iar pe fond a solicitat respingerea cererii. Totodata, conform prevederilor art. 60 si urm. C.proc.civ., parata a depus cerere de chemare in garantie a ADMINISTRATIEI F. PENTRU MEDIU (file 31-35).
Administrația F. pentru Mediu - chemata in garantie, legal citata, nu s-a infatisat si nu a depus intampinare.
Prin sentința ciivlă nr. 246 pronunțată la data de 18.01.2013, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFM, respingând excepția inadmisibilității cererii și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta AFP Sector 6 București și, pe fond, a admis în parte cererea introductivă formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta AFP Sector 6 și chemata în garanție AFM, obligând pârâta să restituie reclamantei suma de 3246 lei încasată cu titlu de taxă pe poluare cu dobânda legală în materie fiscală cu începere din ziua imediat următoare expirării termenului de 45 de zile socotit de la data înregistrării cererii de restituire a sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare și până la data stingerii obligației de restituire și la plata sumei de 639,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție a AFM și acțiunea în rest.
Pentru a pronunța această hotărâre, în esență, tribunalul ca instanță de fond a reținut următoarele:
Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de parata AFP Sector 6 si la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei AFM invocata din oficiu, judecătorul fondului a reținut că, referitor la calitatea procesuala aceasta presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului si persoana care este titular al dreptului incalcat (calitatea procesuala activa) sau intre persoana paratului si cel obligat sa respecte dreptul (calitatea procesuala pasiva).
In cadrul actiunii in contencios administrativ, calitatea procesuala pasiva apartine, potrivit legii (art. 1 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004), autoritatii publice care a emis (adoptat) actul atacat (organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale), indiferent de faptul ca aceasta are sau nu personalitate juridica civila, fiind suficienta capacitatea juridica administrativa.
Capacitatea juridica administrativa a autoritatii publice desemneaza aptitudinea acesteia, prevazuta de lege, de a realiza prerogative de putere publica, asigurand organizarea executarii si executarea in concret a legii, altfel spus, aptitudinea de a participa ca subiect independent in raporturi de drept administrativ, inclusiv in litigiile generate de aceste raporturi juridice.
Desi aceasta notiune nu trebuie confundata cu cea de competenta, este evident ca orice autoritate publica este parte in raporturile de drept administrativ nascute din propriile acte de autoritate emise (adoptate) ca urmare a exercitarii atributiilor sale.
Apoi, in raporturile procedural-fiscale, calitatea de subiect activ revine statului si unitatilor administrativ-teritoriale (art. 17 alin. 1 C.proc.fisc.).
In concret, insa, in raporturile juridice de drept procedural fiscal stau “organele fiscale” determinate potrivit prevederilor art. 17 alin. 3-5 C.proc.fisc., statul fiind reprezentat de Ministerul F. Publice, prin Agentia N. de Administrare Fiscala si unitatile sale subordonate cu personalitate juridica.
Aceste organe au competenta generala privind administrarea creantelor fiscale, astfel ca, ori de cate ori competenta administrarii unor anumite categorii de creante fiscale nu este atribuita printr-un act normativ cu putere de lege altor organe, aceasta competenta apartine organelor fiscale mentionate.
Conform prevederilor art. 5 alin. 1 si art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, respectiv art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 686/2008, activitatile privind stabilirea si colectarea taxei sunt in competenta organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
In cauza, analiza cererii reclamantului, prin prisma motivelor de fapt si de drept invocate, releva faptul ca pretentiile concrete principale vizeaza un act administrativ atipic (pretinsul refuz nejustificat de restituire a taxei pe poluare incorporat in adresa mentionata la pct. I.5 de mai sus).
In cadrul unui asemenea litigiu de contencios fiscal, calitatea de parata o va avea autoritatea publica emitenta a actelor administrative atacate, si anume parata 1.
Pe de alta parte, potrivit Procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, aprobata prin Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004, organul fiscal competent sa decida asupra restituirii sumelor nedatorate de catre contribuabili bugetului de stat, prevazute la art. 117 C.proc.fisc., este organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 C.proc.fisc.
Cum domiciliul reclamantului este situat pe teritoriul sectorului 6 al municipiului Bucuresti, iar taxa in discutie a fost achitata de catre reclamant la unitatea trezoreriei din sectorul 6, rezulta ca administrarea creantei fiscale constand in taxa pe poluare pretins nedatorata, a carei restituire formeaza obiectul petitului principal al cererii introductive, intra in atributiile paratei 1.
In mod corespunzator, singurul organ fiscal a carui legitimare procesuala pasiva poate fi justificata . contencios fiscal avand ca obiect obligarea la restituirea sumei reprezentand echivalentul taxei in discutie este parata anterior mentionata.
Pentru aceste motive, in solutionarea exceptiilor analizate, instanta de fond a respins exceptia lipsei calitatatii procesuale pasive invocata de parata AFP Sector 6 și a admis exceptia lipsei calitatii porcesuale pasive a paratei AFM, invocata din oficiu.
Cu privire la exceptia inadmisibilitatii cererii invocata de parata AFP Sector 6, s-a reținut că potrivit art. 8 alin. 1 teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, obiectul unei acțiuni în contencios administrativ poate fi reprezentat nu doar de solicitarea anulării unui act administrativ, ci și de cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri ori a nesoluționării unei cereri în termenul prevăzut de lege.
În condițiile în care particularul se adresează organului fiscal, solicitând restituirea sumei stabilite prin decizia de calcul al taxei pe poluare, solicitare care are configuratia juridica a cererii de restituire reglementata de prevederile art. 117 lit. d) C.proc.fisc., asa cum este cazul in speta, refuzul organului fiscal de a da curs acestei cereri îl îndrituiește pe solicitant să se adreseze instanței de judecată, căci legea învestește instanța cu posibilitatea cenzurării refuzului administrației de a soluționa o cerere, dacă acesta din urmă este nejustificat.
Contestarea sau necontestarea deciziei de calcul nu are absolut nici o înrâurire asupra solicitării adresate instanței de a cenzura un refuz pretins nejustificat al organului fiscal de a soluționa o cerere de restituire a taxei de poluare. Cele două acțiuni operează în planuri diferite, având finalități distincte, prima pentru a înlătura din ordinea juridică un (presupus) act administrativ nelegal, în timp ce cea de-a doua vizează doar simpla restituire a unei taxe de poluare prelevate în mod ilegal; contestarea sau necontestarea deciziei de calcul nu are absolut nicio legătură cu cenzurarea refuzului nejustificat de restituire a unei taxe încasate cu aplicarea eronată a dispozițiilor legale (art. 117 lit. d) C.proc.fisc.).
Procedura prealabila reglementata de dispozitiile art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, art. 205 alin. 1 si art. 218 alin. 2 C.proc.fisc., respectiv art. 2 alin. 1 lit. j), art. 7 alin. 1 si art. 12 din Legea nr. 554/2004 este obligatorie numai in cazul primei categorii de actiuni, in timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter, conform art. 7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004.
Asa fiind, exceptia analizata a fost respinsa ca neintemeiata.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:
Problema dedusa judecății constă în a lămuri, in raport de datele spetei, dacă taxa instituita prin prevederile legale redate la pct. II.1 de mai sus contravine art. 110 paragraful 1 din T.F.U.E. (ex-art. 90 TCE), urmând ca analiza acestor prevederi să aibe în vedere și dispozițiile art. 11 și art. 148 din Constituția României, precum și jurisprudența Curții Europene de Justiție.
Textul art. 4 lit. a) din O.U.G. nr. 50/2008 nu face distinctie între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia si nici între autoturismele noi și cele folosite (second-hand).
Deoarece ordonanta a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin. 1), rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
In expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea O.U.G. nr. 50/2008 depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 si disponibil pe site-ul Camerei Deputatilor, este menționat în mod expres că dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic.
Așadar, s-a vrut ca taxa pe poluare, al cărui scop este, în principiu, corect -“poluatorul plătește” -, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
De la 01.01.2007, România este stat membru al Uniunii Europene.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
In acelasi sens sunt si prevederile constitutionale redate la pct. II.7 de mai sus.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar T.C.E. a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de C.E.J. în cauzele Flaminio C. vs. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978).
Potrivit considerentelor C.E.J., redate în aceste hotărâri, la . T.C.E., acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi si, dacă este necesar, chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art. 10 din Tratat.
Scopul general al art. 90 din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Paragraful 1 al acestui articol interzice discriminarea fiscala intre produsele importate si cele provenind de pe piata interna, de natura similara.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, in forma activa la data prelevarii taxei in discutie, sub aspectul compatibilitatii cu art. 110 (ex-art. 90) paragraf 1 din Tratat, rezultă că pentru un autoturism produs in România sau in alte state membre U.E. nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxă pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Această taxă pe poluare se percepe, insa, pentru autoturismul produs in țară sau în alt stat membru UE, dacă este inmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați, din punct de vedere fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Prin urmare, O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 110 (ex-art. 90) din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru U.E., precum cel din prezenta cauza (Republica Franceza), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
Or, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
In concluzie, taxa pe poluare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național incalca principiul libertatii circulatiei marfurilor, dezavantajand, direct sau indirect, produsele provenind din celelalte tari membre U.E. in competitia cu produsele similare autohtone.
Dealtfel, prin hotărârea preliminară pronuntata de C.J.U.E. în cauza C-402/09, T., taxa reglementata de O.U.G. nr. 50/2008, in versiunea initiala, a fost declarata indirect discriminatorie si deci contrara prevederilor art. 110 T.F.U.E., in masura in care are ca efect descurajarea importului unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, iar prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, relevanta in speta, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a decis, analizand variantele taxei pe poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010, ca „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
In raport de considerentele mai sus expuse, decizia emisa de parata AFP Sector 6 a fost apreciată ca nelegala, astfel ca suma echivalenta taxei pe poluare contrara dreptului comunitar a fost platita de reclamant ca urmare a aplicarii eronate a prevederilor legale de catre parata, intrand sub incidenta prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d) C.proc.fisc. In consecinta, refuzul paratei de a da curs favorabil cererii reclamantului privind restituirea aceastei sume are caracter nejustificat, in sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Referitor la obligatia de plata a dobanzii legale se circumscrie sferei raspunderii civile delictuale, derivand din incalcarea de catre autoritatile fiscale a obligatiei de a aplica prioritar dreptul comunitar si de a inlatura prevederile legii fiscale interne contrare normelor dreptului comunitar.
Obligatia de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabila numai jurisdictiilor ci si executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt organele fiscale.
Imprejurarea ca reclamantul a ales sa faca plata voluntara a obligatiei impusa de lege nu inlatura posibilitatea acesteia de a contesta baza legala in temeiul careia a facut plata, iar in caz de succes sa ceara, apoi, organului fiscal care a incasat respectiva taxa ori jurisdictiei competente sa o restituie, precum si sa il despagubeasca pentru pierderile suferite.
Inclusiv jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului este in acest sens. Astfel, prin hotararea prununtata la 9 martie 2006 in cauza Eko-Etda Avee c. G., Curtea a decis ca refuzul autoritatilor elene de a plati societatii reclamante dobanda legala cuvenita pentru restituirea cu intarziere a unor impozite platite in plus reprezinta o violare a art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventia Europeana a Dreptunlor Omului, care garanteaza dreptul la respectul proprietatii.
In mod evident, prin interpretarea art. 6 (fostul art. F) din Tratatul de la Maastricht, drepturile fundamentale ale omului, precum dreptul la respectul proprietatii, sunt recunoscute in Uniunea Europeana si fac parte integranta, cu titlu de principii generale, din dreptul comunitar.
Pentru aceste motive, a apreciat tribunalul că parata AFP Sector 6 trebuie obligata si la plata dobanzii legale in materie fiscala aferenta taxei prelevate in mod ilegal, dobanda determinata potrivit art. 124 alin. (2) si art. 120 alin. (7) C.proc.fisc.
Chiar asa fiind, dobanda acordata va fi calculata conform prevederilor art. 124 alin. (1) rap. la art. 70 alin. (1) C.proc.fisc., redate la pct. II.4 de mai sus, respectiv cu incepere din ziua imediat urmatoare expirarii termenului de 45 de zile socotit de la data inregistrarii cererii de restituire a sumei achitate cu titlu de taxa pe poluare (18.06.2012) si pana la data stingerii obligatiei de restituire.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, s-a reținut că instituția cererii de chemare în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire și poate fi formulată nu numai în cazul drepturilor garantate legal ori convențional, care reies din lege sau din contractul încheiat de părți, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubire.
Totodată, pretențiile reclamantului împotriva paratului și ale acestuia din urmă împotriva chematului în garanție generează două procese distincte, iar avantajul instituției chemării în garanție este acela al evitării unui proces ulterior, întrucât instanța rezolvă atât cererea principală, cât și cererea de chemare în garanție printr-o singură hotărâre - cu excepția reglementată de art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, respectiv atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, situație în care instanța poate dispune despărțirea ei spre a fi judecate în mod separat.
In cauza, pretențiile AFP Sector 6 fata de chemata in garantie nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, deoarece intre cele doua autoritati publice nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire decurgand din prevederile O.U.G. nr. 50/2008.
Față de prevederile art. 274 alin.1 Cod proc.civ. instanța a dispus obligarea pârâtei AFP Sector 6 la plata sumei de 639,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat parțial . corespunzător pretențiilor admise, taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar) către reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs DGFP București în reprezentarea AFP Sector 6.
Recursul a fost declarat și motivat în condițiile legii, recurenta fiind scutită de obligația achitării taxei judiciare de timbru.
Criticând sentința atacată recurenta critică sentința atacată ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Invocând în drept disp.art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., recurenta susține că în mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 6.
Opinează recurenta faptul că în conformitate cu disp.art. 1 din OUG nr. 50/2008 privind taxa de poluare și HG nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că această taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar și în scopul asigurării protecției mediului și finanțării unor programe și proiecte pentru protecția mediului.
Actul normativ în baza căruia a fost achitată taxa de poluare de către petent ( respectiv OUG nr. 50/2009 prin normele de aplicare HG nr. 686/2008) arată și expune pe larg în cadrul art. 2 alin. 5-8 modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxă de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare – AFM respectiv:
„(5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.
(6) În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4).
(7) Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.
(8) Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
Mai susține recurenta că instanța de fond în mod nelegal a respins cererea de chemare în garanție a AFM formulată.
Conform art. 60 Cod proc.civ. „partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul cînd ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.
De asemenea, potrivit art. 61 alin.1 cod proc.civ. „cererea făcută de pârât se va depune o dată cu întâmpinarea; când întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai tîrziu la prima zi de înfățișare”.
Or, Fodul pentru Mediu, administrat de AFM, este beneficiarul real al taxei pe poluare achitată de intimatul-reclamant, AFP Sector 6 având numai atribuția legală de stabilire a cuantumului taxei de poluare.
În ceea ce privește fondul cauzei, se susține că instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea, fiind reiterate motivele susținute prin întâmpinarea depusă la instanța de fond.
În ceea ce privește obligarea la plata dobânzii se arată că potrivit art. 124 alin.1 din OG nr.92/2003 privind Codul de proc.fiscală republ., cu completările și modificările ulterioare, „pentru sumele de restituit sau rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prev. la art. 117 aln.2 sau la art.70 după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Opinează recurenta că nici una dintre condiții nu este îndeplinită în cauză, respectiv cererea nu a fost adresată organului fiscal, ci direct instanței de judecată, iar instanța nu s-a pronunțat pe capătul de cerere principal, neexistând nici titlul de creanță.
Prin urmare, solicitarea de acordare a dobânzii legale pe calea prezentei acțiuni este inadmisibilă.
Referitor la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, atacată că nu sunt întrunite condițiile art.274 alin.1 Cod proc.civ.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpă procesuală, sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului să fi determinat aceste cheltuieli.
O altă condiție care trebuie îndeplinită pentru a se acorda cheltuielile de judecată, este ca partea care le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul, ori în situația de față nu se încadrează în această categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua-credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina sa pentru ca să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Intimatul-reclamant, prin întâmpinare, a cerut respingerea recursului ca nefondat fiind reiterate motivele de fapt și drept din cererea introductivă de instanță și din considerentele sentinței recurate.
Au fost cerute cheltuieli de judecată în recurs.
Nu s-au cerut și nu au fost administrate probe noi în recurs în condițiile art. 305 Cod proc.civ.
Examinând recursul de față în raport de motivele de invocate Curtea reține următoarele:
În fapt, reclamantul a achiziționat un autovehicul în cursul anului 2011 marca Renault, nr.identificare VF1BMSF_, . auto H957570, an de fabricație 2006, iar pentru a-l putea înmatricula în România_ a fost obligat să plătească taxa pe poluare în cuantum de 3246 lei, conform chitanței . nr._ din data de 16.03.2011, beneficiar Fondul pentru Mediu, în contul Trezoreriei Sector 6 București, pe baza Deciziei de calcul privind stabilirea taxei pe poluare.
Autoturismul a fost înmatriculat pentru prima dată într-un stat UE în anul 2007.
A făcut cerere către AFP Sector 6 București în vederea recuperării taxei pe poluare la care i s-a răspuns că nu există temei legal pentru restituirea ei.
Potrivit art.8 alin.1 teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, obiectul unei acțiuni in contencios administrativ poate fi reprezentat nu doar de solicitarea anularii unui act administrativ, ci si de cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri ori a nesolutionarii unei cereri in termenul prevăzut de lege.
In condițiile in care, organul fiscal refuza sa dea curs cererii petenta este indrituită se adreseze instanței de judecata, legea îvestind cu posibilitatea cenzurării refuzului administatiei de a soluționa o cerere, daca acesta din urma este nejustificat.
Problema dedusa judecații a constat in a lamuri, in raport de datele spetei, daca taxa instituita contavine art. 110 paragraful 1 din T.F.U.E., urmând ca analiza acestor prevederi sa aibe in vedere si dispozițiile art. 11 si 148 din Constituția României, precum si jurisprudenta Curții Europene de Justiție.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut in mod corect ca potrivit art. 90 din TCE statele membre nu au voie sa perceapă in mod direct sau indirect taxe cu efect echivalent pentru produsele achiziționate din spațiul comunitar, daca aceasta taxa a fost achitata pentru prima data in acest sens. Dispoziția comunitara este recunoscuta si de către Constituția României care a fost revizuita in anul 2005 care prevede la art. 158 ca odată cu aderarea României la UE, incepand cu anul 2007, tara noastră se obliga sa respecte angajamentele si legislația comunitara prin transpunerea acesteia in legislația interna. La data de 1 ianuarie 2007 România a devenit stat membru al UE prin semnarea Tratatului de aderare a României si Bulgariei la UE si ca atare este obligata sa respecte si legislația comunitara in acest sens.
In cazul nostru, la data achitionarii mașinii de către recurentul-reclamant, respectiv in anul 2011, România este stat membru al UE iar mașina a fost inmatriculata pentru prima data in Franța, care este stat membru si a fost inmatriculata pentru prima data in anul 2007 in acest stat.
Instanța de fond, considera in mod corect ca instituirea acestei taxe de poluare asa cum prevede OUG nr.50/2008 vine in contradicție cu cu prevederile art.90 din TCE iar conform practicii comunitare in acest sens, instanțele au obligația sa aplice legislația comunitara atunci cand legislația interna vine in contradicție cu aceasta.
Instanța de fond, in aceasta situație considera ca taxa de poluare achitata de recurentul-reclamant este nelegala si ca atare se impune restituirea acesteia.
Cat privește motivul de recurs ce vizează ca in mod nelegal instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Sector 6 București, acesta nu poate fi primit, întrucât AFP-urile pot sta în judecată, deoarece au organ propriu de conducere, astfel cum s-a pronunțat și înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul în care a arătat că „într-un litigiu de contencios administrativ, pentru a avea calitatea de pârât sau intimat este suficient să se facă dovada că acea autoritate publică este emitenta actului administrativ, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării și a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice”. Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 „se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitatului în termenul legal”. Conform art. 17 Cod proc.fisc. raportul juridic s-a incheiat intre AFP Sector 6 si reclamant, intrucât AFP este instituția care calculează si emite decizia de calcul al taxei, incaseaza suma si tot ea a respins cererea de restituire.
Potrivit procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, aprobata prin Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004, roganul fiscal competent sa decidă asupra restituirii sumelor nedatorate de către contribuabili bugetului de stat, prevăzute la art.117 C.proc.fisc, este organul fiscal căruia ii revine competenta de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art.33 C.proc.fisc.
In ceea ce privește motivul de recurs prin care se apreciază ca in speța „nu sunt incalcate disp.art.110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, iar instanța in mod nefondat a reținut ca prin istituirea acestei taxe de poluare s-a produs o incalcare a Tratatului de aderare a României”, acesta este nefondat.
Astfel, potrivit art. 90 paragraful I din Tratatul de instituire a Comunității Europene, nici un stat membru nu aplica direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica direct sau indirect produselor naționale similare.
F. de reglementarea cuprinsa in art. 90 din TUE, taxa pe poluare instituita in legislația interna aplicabila autoturismelor si autovehiculelor second-hand din statele care compun Uniunea Europeana si care nu este aplicabila celor similare din România constituie o măsura discriminatorie care este de natura a impiedica libera circulație a mărfurilor.
Instanța de fond imperios necesar a coroborat textele de lege cuprinse in dreptul intern si cele din dreptul comunitar in raport de Constituția României si Jurisprudenta Curții Europene de Justiție, instanța de fond trebuia sa constate ca in cauza dedusa judecații sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar care au prioritate fata de dreptul național.
O.U.G. nr. 50/2008 este deci contrara art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinata sa diminueze introducerea in România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate . membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de prima înmatriculare in acest litigiu (Franța), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second- hand deja inmatriuclate in România si, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse in România. Or, dupa aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil cand produsele importate sunt din alte tari membre ale U.E., atat timp cat norma fiscala naționala diminuează sau este susceptibila sa diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea.
Astfel, Constituția României, in art. 148, prevede, urmare a aderării la Uniunea Europeana, ca, prevederile tratatelor constitutive precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin. 2) iar Parlamentul, Președintele, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la indeplinirea obligațiilor, din actul de aderare asumate prin Legea 157/2005 de ratificare a tratatului.
Totodată, Jurisprudenta Curții Europene de Justiție a stabiliți ca legea care se îndepărtează de tratat nu ar putea sa duca la anularea lui, data fiind natura sa originala si speciala fara a-l lipsi de caracterul de lege comunitara.
Este evident ca normele interne ce reglementează obligația de plata a taxei pe poluare contravin dispozițiilor Tratului de Instituire a Uniunii Europene, normelor interne dispunând cu privire la o taxa descriminatorie si care incalca principiul liberei circulații a mărfurilor.
Analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, rezulta ca pentru un autoturism produs in România sau in alte state membre UE nu se percepe la o noua inmatriculare taxa pe poluare la autoturismul produs in tara sau in alt stat membru UE, daca este inmatriculat pentru prima data in România. Reglementata in acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinata sa diminueze introducerea in România a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate .: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal sa achiziționeze autovehicule second-hand deja inmatriculate in România.
Pe cale de consecința, tribunalul a constatat corect faptul ca refuzul paratei A.F.P. Sector 6 prin refuzul cerereii de restituire este nejustificat, astfel ca sunt indeplinite cerințele art.1 alin, 1,2,si 8 alin A din Legea nr. 554/2004, republicata, pentru ca reclamanta sa se adreseze instanței de contencios administrativ, in vederea actului vătămător, recunosterea dreptului pretins si repararea pagubei.
Plata acestei taxe numita taxa de poluare pentru autovehicule constituie obligație legală, derivată din reglementările Codului Fiscal, și Ordonanța de urgenta a Guvernului 50/ 2008, care contravine art. 90 alin. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene care interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor Tratatului.
Prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României, Bulgariei la Uniunea Europeana statul nostru si-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatului, dinainte de aderare.
Art. 90 par.I din Tratatul de Instituire a Comunității Europene prevede: "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare". Potrivit aceluiași articol aliniat 1 deci se interzice discriminarea intre produsele importate si cele aparținând pieței interne si care sunt de aceeași natura, iar aliniatul 2 interzice regimurile de protecție impotriva produselor concurente.
Potrivit art.23 din același Tratat, comunitatea are la baza uniunea vamala, care instituie libera circulație a mărfurilor si care implica interzicerea taxelor vamale, dar si a altor taxe in comerțul dintre statele membre.
Prin încasarea acestei taxe nu a fost respectat principiul nediscriminării produselor importate fata de produsele interne, iar din analiza aplicării taxei rezultă că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, în cazul unei noi înmatriculări, taxa nu mai este percepută.
In ceea ce privește dobânda, solicitarea intimatului-reclamant este legală. Astfel, potrivit art. 124 alin. 2 Cod Procedura fiscala, aceasta se acordă de la data plații si pana in momentul restituirii efective, impunandu-se repararea integrala a prejudiciului cauzat acesteia prin încasarea taxei in mod nelegal si lipsirea reclamatului de posibilitatea de a se folosi de suma astfel plătită. În acest sens, s-a pronunțat și CJUE în Cauza C-565/11 din data de 18.04.2013 (M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu): Dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Decizia dată desființează cu efect ex tune prevederea internă și statuează că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie atât cuantumul acestei taxe cât și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil.
În ceea ce privește motivul de recurs privind cheltuielile de judecată, recursul este nefondat.
Potrivit art. 274 alin.1 C., "Partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată."
Răspunderea instituita de prevederile legale precitate privind stabilirea acesteia în sarcina celui care prin culpa sa a cauzat prejudiciul celeilalte parti procesuale este susținuta de asemenea si de prevederile art. 998 C.civ: „Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.”
Ca atare, în mod corect a constatat prima instanță că sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii paratei pentru prejudiciul creat prin fapta proprie existând legătura directa intre fapta paratei si prejudiciul suferit de reclamanta ce este cert exigibil si lichid, mai mult decât atat fiind incidente in speța fara echivoc dispozițiile art. 274 C.p.civ. Practica judiciara si doctrina sunt de asemenea unanime in sensul admiterii acțiunii in repararea prejudiciului, respectiv a cheltuielilor judiciare in integralitatea acestora.
Referitor la motivul de recurs invocat de recurenta-pârâtă privind cererea de chemare în garanței a AFM, recursul este întemeiat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 66 C.p.civ. (1865), „partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție în despăgubire”.
Or, în speță, Fondul pentru Mediu este administrat de Administrația F. pentru Mediu, aceasta fiind beneficiarul efectiv al sumelor încasate cu titlu de taxă pe poluare, AFPS6 având doar atribuția legată de stabilirea și încasarea sumelor în cauză și pe care le virează în contul AFM. Ca atare, cel care administrează, gestionează și utilizează, în calitate de ordonator de credite sumele încasate cu această destinație este AFM, astfel că între părțile în litigiu AFPS6 și AFM s-a născut un raport juridic în sensul art. 66 C.p.civ., astfel că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 66 C.p.civ., și, pe cale de consecință, cererea de chemare în garanție urmează a fi admisă.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1, 2 și 3 C.p.civ., și art. 20 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă Administrația sector 6 a Finanțelor Publice reprezentată prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, împotriva sentinței civile cu nr. 246/18.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C., în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant L. M. A., cu intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Modifică în parte sentința în sensul că admite cererea de chemare în garanție și obligă chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata către pârâtă a sumei de 3246 lei reprezentând taxa de poluare, cu dobânda legală în materie fiscală, calculată cu începere din ziua imediat următoare expirării termenului de 45 de zile socotit de la data înregistrării cererii de restituire a sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare (29.06.2012) și până la data stingerii obligației de restituire.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C.-M. C. G. G. O. D. P.
GREFIER,
R. O.
Red. Gh. G.
Tehnored. C. O../ 2 ex.
Tribunalul București – Secția a IX-a C.
Judecător de fond: A. C.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 6917/2014.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 392/2014. Curtea de... → |
|---|
