Pretentii. Decizia nr. 717/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 717/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-02-2014 în dosarul nr. 780/122/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI-SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 717
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 03.02.2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: H. P.
JUDECĂTOR: A. G. F.
JUDECĂTOR: L. E. F.
GREFIER: E. S. M.
Pe rol se află soluționarea recursului civil declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., împotriva sentinței civile nr. 598/13.12.2012, pronunțată de Tribunalul G., Secția Civilă, în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. I. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții.”
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant, prin avocat F. O., care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că recurenta-pârâtă, prin cererea de recurs, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 pct. 2 C.p.c., după care:
La interpelarea Curții, avocatul intimatului-reclamant arată că nu mai are cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Avocatul intimatului-reclamant depune la dosar concluzii scrise și solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea în tot a sentinței recurate, întrucât criticile recurentei-pârâte nu reprezintă adevărate motive de recurs, ci simple nemulțumiri, fără cheltuieli de judecată.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 598/13.12.2012, Tribunalul G., Secția Civilă a admis cererea reclamantului P. I. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului G. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, astfel cum a fost formulată.
De asemenea, a admis în fond cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească Administrația Finanțelor Publice a municipiului G. suma de 3291 lei, ce reprezintă taxă de poluare.
A mai obligat Administrația Finanțelor Publice a municipiului G. să restituie reclamantului suma de 3291 lei, reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule achitată potrivit deciziei de calcul nr. 185/02.02.2011, plus dobânda la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, conform art. 124 C.p.fisc., începând de la data expirării unui termen de 45 de zile de la înregistrarea cererii reclamantului la pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului G. și până la data restituirii efective a sumei.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarele:
„Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.03.2012, sub nr._, reclamantul P. I. a formulat cerere prin care a solicitat restituirea taxei de poluare pentru autovehicule în cuantum de 3291 lei achitată cu chitanța . nr._/02.02.2011 și obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale de la data încasării taxei și până la data restituirii efective.
Arată reclamantul că a cumpărat a un autoturism marca BMW, iar cu ocazia înscrierii autoturismului a achitat suma de 3291 lei reprezentând taxă de poluare fără de care nu se putea înmatricula autoturismul.
A solicitat restituirea taxei de poluare la DGFP G. dar i s-a respins cererea.
Solicită admiterea cererii sale și restituirea sumei de 3291 lei.
În drept au fost invocate dis.art.7,8 din Legea nr. 544/2004, art. 11, 148 din Constituția României și art. 110 TFUE.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus o . înscrisuri .
Cererea a fost legal timbrată.
La dosarul cauzei pârâta Administrația Finanțelor Publice a G. a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației Naționale a F. pentru Mediu, pentru ca în cazul în care se va admite acțiunea reclamantului această instituție să fie obligată să plătească Administrației Finanțelor Publice a municipiului G. suma reprezentând taxa de poluare și dobânzile legale solicitate de reclamant.
De asemenea, a depus întâmpinare, prin care solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât reclamantul a achitat o taxă obligatorie cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculului în România.
Cererea este întemeiată, pentru următoarele considerente:
La data de 02.02.2011 reclamantul a achitat taxa de poluare în sumă de 3291 lei, conform chitanței ., nr._ din 02.02.2011, fiindu-i necesară pentru înmatricularea autoturismului marca BMW neînmatriculată în România, reprezentând taxă specială, taxă pe care aceasta solicită a-i fi restituită deoarece disp. OUG nr. 50/2008, contravin art. 90 din Tratatul de Instituire al Comunității Europene.
Pe fondul cauzei, Tribunalul constată că OUG 50/2008 nu este conformă cu art.90 din T.C.E., actual art. 110 T.F.U.E., ceea ce imprimă un caracter nedatorat taxei percepute în temeiul acesteia.
Astfel, potrivit dispozițiilor O.U.G. 50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-uri alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second -hand deja înmatriculate în România.
Ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 218/2008, intenția legiuitorului de a influența alegerea cumpărătorului a devenit și mai evidentă, aspect care reiese fie și numai din simpla lecturare a preambulului acestui act normativ, al cărui scop este protejarea locurilor de muncă în economia românească.
Scopul general al art.90 T.C.E. (art. 110 T.F.U.E.) este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele - și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele internei.
Tribunalul reține că Administrația Finanțelor Publice a municipiului G. a emis, în regim de putere publică, un act administrativ care reflectă manifestarea sa de voință act în baza căruia taxa de poluare a fost încasată de la reclamant. Ulterior prelevării taxei, administrația refuzat restituirea acestei sume.
Tribunalul nu poate nesocoti legătura strânsă care există între emiterea acestui act administrativ și cererea de restituire formulată de reclamant.
Tribunalul admite că în absența unor reglementări comunitare în materie de restituire a taxelor naționale percepute necuvenit, este de competența ordinii juridice interne din fiecare stat membru să desemneze instanțele competente și să stabilească modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție menite să asigure protejarea drepturilor conferite justițiabililor prin efectul direct al dreptului comunitar, înțelegându-se că aceste modalități nu pot fi mai puțin favorabile decât cele care vizează acțiuni similare din dreptul intern și că, în nici un caz, acestea nu pot fi modificate astfel încât să facă practic imposibilă exercitarea drepturilor pe care instanțele naționale au obligația să le apere (cauza Hans J. I/S împotriva Ministerului danez al impozitelor și accizelor - cauza nr. C/79; cauza Aprile Srl, în lichidare împotriva Amministrazione delle Finanze dello Stato - cauza nr. C -228/96, paragraful nr. 18).
Condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform-jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară.
Tribunalul remarcă faptul că reglementarea procedurii de contestare a taxei de poluare astfel cum este prevăzută de O.U.G. 50/2008 și de Codul de procedură fiscală, este aplicabilă și în cazul contestării dreptului de stabilire a celorlalte impozite interne, oricare ar fi acestea, reglementarea având caracter general.
Din această perspectiva, principiul echivalenței este respectat de legislația română în materia contestării taxei de poluare percepută cu încălcarea dreptului comunitar.
Rămâne de stabilit dacă procedura reglementata respectă principiul eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă, exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară.
Tribunalul observă că potrivit procedurii reglementate prin art. 205 si următoarele C. proc. fiscală, persoana interésala poate formula o contestație în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal sub sancțiunea decăderii - termen stabilit de art.207 C. proc. fiscală, iar împotriva deciziilor emise în soluționarea contestațiilor se poate formula o acțiune în justiție în fața instanțelor de contencios administrativ, în termenele și condițiile prevăzute de Legea 554/2004, respectiv în termen de 6 luni de la comunicarea deciziei emise în soluționarea contestației, conform art. 11 din Legea contenciosului administrativ.
Tribunalul consideră că, față de caracteristicile prezentului litigiu, termenul de 30 de zile prevăzut pentru formularea contestației administrative, nu este unul proporțional și rezonabil, astfel încât persoana vătămată să aibă un interval de timp suficient pentru a acționa.
Taxa internă de poluare a fost instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 care a abrogat prevederile Codului fiscal referitoare la taxa primei înmatriculare, reglementarea taxei de poluare suferind mai multe modificări.
Pentru prima oară a modificată prin O.G. 208 din 4 decembrie 2008 pentru a doua oară, a fost modificată prin O.U.G. 218 din 10 decembrie 2008. La rândul său, primul act de modificare a O.U.G. nr. 50/2008, respectiv O.U.G. 208/2008 a fost abrogată prin art. I din O.U.G. 218/2008. Așadar, la numai un interval de 6 zile legiuitorul a găsit să modifice primul act prin care aducea schimbări în privința reglementării taxei de poluare.
Pentru a treia oară O.U.G. 50/2008 a modificată prin O.U.G. 7/18.02.2009, schimbare care intervine la aproximativ 2 luni de la . OUG 218/2008. Pentru a patra oară, a fost modificată prin O.U.G. 117/2009.
Inițial scopul declarat al adoptării O.U.G. 50/2008 înscris în preambulul acestui act normativ a fost acela de a asigura „protecția mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,. Prin adoptare. O.U.G. 218/2008 legiuitorul s-a îndepărtat substanțial de la scopul urmărit prin adoptarea OUG 50/2008.
În preambulul acestei ordonanțe se relevă faptul că adoptarea acesteia a fost necesara având în vedere: „concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională;faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă in industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare,, Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O.U.G. 50/2008 s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.
Ținând cont de aspectele anterior relevate, Tribunalul apreciază că OUG 50/ 2008 nu îndeplinește cerințele de coerență, claritate și previzibilitate impuse de practica CEDO, ea suferind modificări de substanță de la momentul adoptării ei și pană în prezent, fapt ce a determinat ,într-o măsură considerabilă și schimbarea jurisprudenței naționale în această materie.
În legătură cu reglementarea română a taxei de poluare, au existat și două comunicate ale Comisiei Europene. Dacă în cazul primului comunicat s-a relevat că dispozițiile tratatului de instituire a Comunității Europene nu pot fi invocate pentru a limita nivelul excesiv al taxării, în cel de-al doilea comunicat, comisia europeană a solicitat României să-și modifice legislația în ceea ce privește aplicarea taxei pe poluare pentru autoturisme. Această scrisoare de somare a fundamentat intervențiile legislative care au avut loc după data de 25 iunie 2009, fiind evident faptul că în privința reglementării taxei de poluare nu au fost îndeplinite cerințele de coerență, claritate și previzibilitate impuse de practica CEDO.
Contribuabilii au dreptul să tindă către securitatea fiscală, care include dreptul de a putea prevedea consecințele de natură fiscală ale actelor lor viitoare.
Activitatea de interpretare și aplicare a normelor fiscale trebuie pusă în corelație cu principiile de bază ale dreptului fiscal iar atunci când norma nu este clară, previzibilă și predictibilă pentru utilizatorul normelor fiscale decizia de a contesta sau nu o măsură fiscală nu este facilă.
În litigiile de natura celui dedus judecății de către reclamant se ridica o problemă extrem de sensibilă deoarece ,în logica deciziei de a contesta măsura de prelevare a taxei, intra clarificarea aspectului referitor la dominanța principiului egalității, față de principiul legalității pentru a se stabili dacă doar corpul legii va fi avut în vedere la analiza compatibilității sale cu normele dreptului comunitar sau poate fi avută în vedere ca sursă interpretativă și expunerea de motive. Ori, nu se poate pretinde utilizatorului un standard atât de ridicat ca cel ce poate fi cerut unui profesionist. D. urmare cerința privitoare la instituirea unui termen rezonabil pentru exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară este justificată în opinia Curții.
Pe fond, reclamantul a achitat taxa de poluare în sumă de 3291 lei, conform chitanței ., nr._ din 02.02.2011, fiindu-i necesară pentru înmatricularea autoturismului marca BMW, neînmatriculat în România, reprezentând taxă specială pentru autovehicule, taxă pe care aceasta solicită a-i fi restituită deoarece disp. O.U.G. nr. 50/2008, contravin disp. art. 90 din Tratatul de Instituire al Comunității Europene.
Tribunalul urmărind modificările succesive ale O.U.G. nr. 50/2008, constată faptul că achitarea sumei în litigiu a avut loc după data modificării O.U.G. 50/2008 prin O.U.G. 218/2008 și O.U.G. nr. 7/2009, Legea nr. 329/2009, și O.U.G. nr. 117/2009.
În consecință, compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente trebuie analizată prin raportare la modificările aduse formei inițiale a ordonanței.
Analiza trebuie efectuată în primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor doua ordonanțe de urgenta. Astfel, în preambulului ordonanței de urgență nr. 218/2008 se prevede faptul că adoptarea acesteia a fost necesara având in vedere: ,,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională; faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare,,
Este lipsit de echivoc faptul ca intenția legiuitorului nu mai are nici o legătura cu scopul declarat al adoptării O.U.G. 50/2008, care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmarea inițial ,,asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,.
Schimbarea de intenție declarata expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O.U.G. 50/2008 s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.
Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin O.U.G. 7/2009, nici prin Legea nr. 329/2009 sau prin Legea nr. 117/2009, sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-și înlăturarea discriminărilor intre contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior si ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării in vigoare a O.U.G. 218/2008. Impactul negativ in plan social enunțat in preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, insa acest fapt nu a produs nici o modificare cu privire la scopul declarat al O.U.G. 218/2008, anterior analizat.
Trebuie enunțat în acest context și faptul că, deși inițial taxa de poluare era datorata la prima înmatriculare a autoturismelor in România, indiferent daca este vorba despre autoturisme noi sau second - hand, prin modificările OUG 50/2008, o anumita categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. Astfel ,,autovehiculele Ml cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele NI cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008”.
Într-un mod deloc întâmplător, categoria de autoturisme exceptata de la, plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România, o noua dovada a intenției clare de protejare a industriei interne in detrimentul produselor importate.
Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse O.U.G. 50/2008, taxa de poluare încalcă prevederile art. 90, actual 110, din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele naționale si produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscala naționala trebuie să diminueze sau să fie susceptibila sa diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În consecință atunci când produsele interne si produsele importate se afla într-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarai de protejare a industriei naționale si a Ierurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala naționala contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
În urma modificărilor aduse prin O.U.G. 218/2008, OUG 7/2009, Legea nr. 329/2009 și O.U.G. 117/2009, norma interna îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarata incompatibila cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, exista atât o discriminare intre autoturismele second-hand înmatriculate deja . al Uniunii Europene si care se înmatriculează în România si autoturismele second-hand deja înmatriculate în România și mai mult, exista și o discriminare între o anumita categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse in România si restul autoturismelor noi, discriminare introdusa de către legiuitor cu intenția declarata de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele si rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de munca si capitalului. Există desigur un raport de concurenta intre produsele importate si produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
Criteriul primei înmatriculări nu este o cerința pe deplin obiectiva, deoarece nu tine seama de calitatea intrinseca a mașinilor, iar în anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar pe de altă partea în urma aplicării cerinței de primă înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate în perioada stabilita de legislația româneasca care intra direct pe piața mașinilor de ocazie din această țară, circula fără sa fie supuse acestei taxe, pe de alta parte, mașinile de o calitate asemănătoare care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioada, dar nu pentru prima data și care intră în concurență directa cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale.
Pentru toate aceste considerente, instanța a apreciat că prevederile fiscale referitoare la instituirea taxei de poluare așa cum a fost ea reglementată prin ultimele modificări legislative, sunt incompatibile cu dreptul comunitar.
Așa fiind, tribunalul consideră că cererea reclamantului este întemeiată, astfel cum a fost formulată.
Dacă particularii nu ar avea posibilitatea de a obține o despăgubire atunci când le-au fost lezate drepturile printr-o încălcare a prevederilor dreptului comunitar, imputabilă unui stat membru, atunci s-ar limita însăși eficacitatea normelor comunitare, împiedicându-se și apărarea drepturilor pe care acestea le-a consacră. Organele fiscale din România trebuie să țină cont atunci când fac aplicarea normelor fiscale naționale, de un aspect important și anume că, întotdeauna impozitele și taxele prelevate ilegal, cu încălcarea dreptului comunitar trebuie restituite. Curtea de Justiție Europeană a consacrat de altfel în afaceri precum SpA San Giorgio sau Weber"s Wine World Handels GmbH o jurisprudență în materia îmbogățirii fără justă cauză la nivel european.
Reclamantul s-a plâns în procedura administrativă pe care a declanșat-o tocmai de viciile capitale care afectează decizia de stabilire a taxei de poluare, relevând împrejurarea că această reglementare fiscală este incompatibilă cu prevederile dreptului comunitar.
Este vina autorității că din punct de vedere formal ea nu a încadrat această plângere în tiparul statuat de dispozițiile art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, cu atât mai mult cu cât nu era ținută de calificarea juridică dată de parte acestei cereri.
Totuși, Tribunalul nu poate ignora în considerarea acestui incident formal, viciile de fond ale deciziei de calcul a taxei de poluare și faptul că organul fiscal, atunci când a făcut aplicarea normelor fiscale naționale, a nesocotit reglementările dreptului comunitar.
Sigur că reducerea, sancționarea acestui act administrativ ilegal nu poate fi pronunțată atât timp cât în această procedură contencioasă instanța nu a fost investită cu cercetarea legalității unei decizii date de organul fiscal în soluționarea contestației administrative prevăzute de art. 205 și urm. din O.G. 92/2003.
Acesta este motivul pentru care instanța a verificat condițiile de legalitate internă ale acestui act administrativ pe cale indirectă.
Și constatând că prin emiterea acestui act a fost violată direct o normă de drept comunitar, cu forță superioară normei naționale, va reține că acest viciu concret de ilegalitate, nu poate rămâne nesancționat, doar pentru a se da prevalentă unei cerințe formale.
Chiar dacă, din considerente pur formale, decizia de calcul a taxei de poluare nu a fost anulată, acest act și-a pierdut ireversibil prezumția de legalitate, starea de non valoare la care a fost redus pentru viitor, fiind o consecință firească a constatării existenței viciului de ilegalitate pe cale indirectă.
Cererea de chemare în garanție formulată de Administrația Finanțelor Publice G. privind Administrația F. pentru Mediu este întemeiată, prin prisma art. 60 – 63 Cod procedură civilă și având în vedere că chematul în garanție este persoana juridică în patrimoniul căreia se află contravaloare acestei taxe de poluare.
Față de cele arătate mai sus, va admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. de Mediu formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice G., va anula decizia de calcul a taxei de poluare nr. 1185/02.02.2011 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Orașului G., va obliga chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să restituie Administrației Finanțelor Publice a municipiului G. suma de 3291 lei ce reprezintă taxă de poluare pentru a fi restituită reclamantului ca taxă nedatorată și va obliga pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului G. să restituie reclamantului suma de 3291 lei ce reprezintă taxă de poluare.”
Împotriva acestei sentințe, pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului G. a formulat recurs, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal la data de 22.04.2013, sub nr._, prin care a solicitat, în temeiul art. 299 și 304 pct. 9 C.p.c., admiterea recursului și, pe cale de consecință, modificarea sentinței atacate, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nefondată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de fond nu a ținut seama de dispozițiile legale aplicabile în materie, respectiv O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.
Astfel, recurenta-pârâtă a considerat că această taxă nu încalcă dispozițiile art. 90 din Tratatul de instituire al Comunității Europene. Taxa de poluare instituită de dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, această taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, înțeleg să le utilizeze pe teritoriul țării, contribuind astfel la poluarea mediului.
A mai arătat recurenta-pârâtă că această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second-hand, importate din Uniunea Europeană, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei.
În concluzie, a arătat că această taxă nu contravine legislației comunitare.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în limitele prevăzute de art. 304 indice 1 C.pr.civ., Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a achitat taxa de poluare prin chitanța . nr._/02.02.2011 în baza Deciziei de calcul nr. 1182/02.02.2011, emisă de pârâta A.F.P. Călugăreni. Reclamantul nu a contestat această taxă și, prin urmare, nu se impunea parcurgerea procedurii de contestare prevăzută de art.205 respectiv 209 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, ci a solicitat restituirea taxei la data de 22.03.2012.
În ceea ce privește fondul pretențiilor deduse prin cererea de chemare în judecată, Curtea constată că în mod întemeiat a apreciat instanța de fond că dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr.50/2008 sunt contrare prevederilor art. 117 din T.F.U.E., astfel că se impune restituirea taxei de poluare achitate de intimatul reclamant în baza acestor dispoziții.
Sub acest aspect, este de subliniat că în temeiul art. 148 alin. 2 din Constituția României revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că din chiar cuprinsul legii fundamentale rezultă nu numai competența dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Curtea reține că dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, reluate în cuprinsul dispozițiilor art. 110 TFUE, interzic statelor membre să aplice direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Se observă că obligația de plată a taxei de poluare este datorată, astfel cum prevede art. 4 din O.U.G. nr.50/2008, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire în art. 3 și 9.
Dacă în privința autoturismelor noi O.U.G. nr.50/2008 nu instituie un tratament juridic diferențiat, se observă că în privința autoturismelor vechi, care au fost înmatriculate anterior într-unul din statele membre U.E., cu excepția României, legiuitorul a înțeles să condiționeze circulația autoturismului de plata unei contribuții pecuniare substanțiale, intitulată taxă de poluare. Este evident în atare context că măsura impusă descurajează libera circulație a acestor bunuri în spațiul comunitar.
Sub acest aspect, Curtea ia act că prin hotărârea pronunțată la 29.03.2012, în cauza C-402/09, CJUE a reținut că “pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008. În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008”.
Curtea menționează că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În continuare, Curtea reține la par. 58 din hotărâre că rezultă “fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.”
Având în vedere interpretarea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca răspuns la întrebarea preliminară, în sensul că “Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională “, în mod întemeiat a reținut instanța fondului incompatibilitatea prevederilor art. 4 din O.U.G. nr.50/2008 cu prevederile Tratatului, sub aspectul taxării discriminatorii a autovehiculelor rulate.
Pentru aceste considerente, având în vedere și prevederile art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., împotriva sentinței civile nr. 598/13.12.2012, pronunțată de Tribunalul G., Secția Civilă, în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. I. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.02.2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
H. P. G.A. F. L.E.F. E. S. M.
Red. și dact. jud. H.P./gref. E.S.M./2 ex.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 392/2014. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 1207/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
