Pretentii. Decizia nr. 8742/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8742/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-11-2014 în dosarul nr. 7252/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ /C./2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 8742
Ședința publică din data de 24.11.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – B. C.
JUDECĂTOR – V. H.
JUDECĂTOR – O. D. P.
GREFIER – C. M.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI – ADMINISTRAȚIA SECTOR 5 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 3546/14.05.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții - taxă poluare”, în contradictoriu cu intimatul – reclamant M. P. și intimata – pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, se prezintă intimatul-reclamant, personal și asistat de avocat D. F. B., ce depune la dosar împuternicire avocațială ._ / 2014, fiind lipsă celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează: recursul se află la primul termen de judecată.
Conform dispozițiilor instanței, se verifică identitatea intimatului-reclamant M. P., prin legitimarea acestuia cu C.I. provizorie . nr._ elib. de SPCEP S5 la 4.09.2014.
Nefiind alte chestiuni de discutat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul părții intimate-reclamante solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, de asemenea, a excepțiilor invocate de recurenta-pârâtă.
În ce privește solicitarea părții recurente-pârâte de respingere a cererii privind plata dobânzii legale ca inadmisibilă, intimatul-reclamant arată că la judecata în fond, prin răspunsul la întâmpinare s-a precizat că se solicită dobândă conform dreptului fiscal.
Apărătorul părții intimate-reclamante arată că se solicită cheltuieli de judecată, în măsura în care instanța de control judiciar va dispune respingerea recursului. În acest sens, depune la dosar dovada cheltuielilor efectuate cu titlu de onorariu avocat.
Curtea rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA,
Asupra recursului în contencios administrativ fiscal de față:
Prin sentința civilă nr. 3546/14.05.2014 pronunțatĂ de Tribunalul București – Secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._ , s-a dispus respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată prin întâmpinare de Administrația Finanțelor Publice Sector 5 București, ca neîntemeiată.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul M. P., cu domiciliul în București, sector 5, ., .. 2, ., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 5 prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, cu sediul în București, .. 13, sector 2.
A fost anulată decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr._/18.08.2010.
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5 București la restituirea către reclamant a sumei de 2534 lei reprezentând taxa de poluare, la care se adaugă dobânda legală în materie fiscală care va fi calculată de la data de 20.08.2010 până la data restituirii efective.
A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 539,3 lei.
A fost admisă cererea pârâtei de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, cu sediul în București, sector 6, . A, nr. 294.
A fost obligată chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, la plata către pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5 București, a sumelor ce fac obiectul cererii principale.
Împotriva acestei sentințe judecătorești, pârâta Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice București, in reprezentarea Administratiei Finanțelor Publice Sector 5, in calitate de recurenta, in temeiul art. 483 si următoarele din noul Cod procedura civila, prin reprezentanții săi legali si in termen conform art.483 si art.488 pct.8 din Cod de procedura civila, art.20 din Legea nr.554/2004, a formulat recurs pentru următoarele motive:
Considera ca hotărârea instanței de fond a fost data cu încălcarea si aplicarea greșita a legii, motiv de recurs prevăzut de art.488 pct.8. Cod procedura civila.
1.Precizări Prealabile
Potrivit O.P.A.N.A.F. nr. 1104/2013 "Cu data de 01.08.2013 se aproba structura organizatorica a Direcției Generale Regionala a Finanțelor Publice București pentru aparatul propriu si administrațiile finanțelor publice municipale si orășenești.
Având in vedere dispozițiile legale menționate, începând cu data de 01.08.2013, parata Administrația sector 5 a Finanțelor Publice urmează sa fie reprezentata de către Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice București - Biroul Juridic C. 5.
II. In mod eronat, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate in prima instanța, având in vedere următoarele:
In temeiul art. 1 alin (1) si (2), art. 5 alin (1) si (4) si art. 11 din O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, reinvocă lipsa calității procesuale pasive a instituției in acest litigiu, solicitand ca in baza motivelor pe care le va învedera sa se admită excepția invocata, iar pe fond sa se respingă acțiunea formulata de reclamanta ca fiind îndreptata împotriva unei persoane lipsita de calitate procesuala pasiva.
Articolul 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, prevede ca "prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului".
Alineatul 2 al aceluiași articol prevede ca "din sumele colectate potrivit prezentei ordonanțe de urgență se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului, după cum urmează:
a) programul de stimulare a înnoirii parcului auto național;
b) programul național de îmbunătățire a calității mediului prin realizarea de spații verzi în localități;
c) proiecte de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală și energie eoliană;
d) proiecte privind producerea energiei din surse regenerabile: eoliană, geotermală, solară, biomasă, microhidrocentrale;
e) proiecte privind împădurirea terenurilor degradate sau defrișate;
f) proiecte de renaturare a terenurilor scoase din patrimoniul natural;
g) proiecte de realizare a pistelor pentru bicicliști".
Articolul 5 alin (1) din același act normativ prevede ca "taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă", iar alin. (4) prevede expres faptul ca taxa se plătește ., deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu.
De asemenea, Administrația Finanțelor Publice Sector 5 poate proceda numai la restituirea diferenței dintre taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule plătită cu respectarea art. 2141 - 2143 Cod fiscal si taxa pe poluare pentru autovehicule, in conformitate cu prevederile art. 11 din O.U.G. nr. 50/2008, respectiv: "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență."
Din economia prevederilor legale menționate anterior, rezulta faptul ca taxa pe poluare pentru autovehicule, instituita prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, constituie venit la bugetul F. pentru Mediu si se administrează de Administrația F. pentru Mediu.
Faptul ca autoritățile fiscale calculează aceasta taxa si emit decizii, justifica legitimarea procesuala pasiva a autorităților fiscale doar cu privire la competenta si modalitatea de calcul a taxei de poluare.
Având in vedere aspectele învederate, solicita instanței admiterea excepției invocate si pe cale de consecința respingerea acțiunii ca fiind îndreptata împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuale pasiva.
III.1 In fapt, taxa de poluare a intrat in vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării ei in vigoare abrogându-se art.2141- 2143 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt care a condus la reașezarea acestei metodologii si introducerea ei in Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003.
O dată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau in România, autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
III.2 Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, invocate de reclamant, precizează următoarele:
Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: "Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsand in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor".
Totodată, art. 148 alin. (2) din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, însa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte.
III.3 Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, invocate de reclamant in susținerea acțiunii formulate, precizează că incidența in cauza a prevederilor art.110, fost art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, este inexistenta întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificările si completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România si la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 si art.9.
Totodată, in speța de fata, reclamanta nu se încadrează nici in situațiile de excepție prevăzute de art.3 alin.2 din OUG nr.50/2008, si ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 după consolidarea tratatului au in vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
In același sens, potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este incalcat atunci când taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atât tratatul menționat mai sus, cat si alte acte adoptate de instituții si organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE), nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. In susținerea acestui punct de vedere invoca (astfel cum am precizat) si prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată - baza unitară de stabilire, care reglementează: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri”. Aceasta directiva a fost adoptata de Consiliul Comunităților Europene având in vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum si avizele Parlamentului European si Comitetului Economic si Social.
De asemenea, principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează si instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Mai mult decât atat, se are in vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, in prezent fiind in discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive in acest sens, proiect care, dupa aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
In ceea ce privește susținerea reclamantului, respectiv ca taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, susține că în literatura de specialitate s-a arătat ca in conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene, taxele vamale asupra importurilor sau exporturilor si orice taxe cu efect echivalent cuprind "orice taxe pecuniare, indiferent de mărimea lor si de denumirea sau de modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra mărfurilor naționale sau străine pentru ca ele trec o frontiera si care nu sunt taxe vamale in sens strict" (O. M. - D. comunitar, E.. ALL ediția a 3-a, pag. 212).
Rezulta din aceasta interpretare a Curții ca de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale, este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru ca acestea trec o frontiera, in cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculului in România aceasta discriminare nefiind fundamentata prin nici un argument de către reclamanta.
Așadar, taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate in România, fie romanești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactiovitatii legii, întrucât aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior înmatriculate in România. In acest caz, legislația arătata se aplica, iar taxa este perceputa, pentru o prima înregistrare a autovehiculului in tara si pentru utilizarea pe teritoriul statului si nu pentru ca acesta tranzitează o frontiera.
In aceeași ordine de idei, la data de 26.06.2009, Comisia Europeana a emis o scrisoare de punere in întârziere prin care insista ca România sa modifice aceste prevederi controversate. La data de 28.09.2009, autoritățile romane au răspuns printr-o scrisoare in care îsi exprimau poziția fata de chestiunea in discuții si la data de 12.01.2010, au informat comisia cu privire la existenta OUG nr.117/2009 de abrogare, cu incepere de la 01.01.2010, a scutirii acordate in temeiul OUG nr.218/2008.
In acest context, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de parare ca autoritățile romane au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare si, in momentul de fata, legislația romana privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art.110 din TFUE. Acesta a fost motivul pentru care departamentul responsabil va propune comisiei clasarea cazului, ceea ce s-a publicat in Jurnalul Oficial al U.E. nr.C29/8 din 05.02.2010.
Prin urmare, existenta unei taxe de poluare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.
III.4. In ceea ce privește dispoziția instanței privind restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, in completarea celor de mai sus, invederează ca restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Or, restituirea solicitata nu poate fi încadrata in nici una din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport, etc).
Totodată, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai in anumite condiții, condiții reglementate in art.8 din OUG nr.50/2008, astfel:
"(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului în România, potrivit prevederilor alin. (2).
(2) Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.
(3) Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în baza următoarelor documente:
a) documentul care atestă că solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculului scos din parcul auto național;
b) dovada radierii din circulație a autovehiculului;
c) documentul care atestă faptul că autovehiculul a fost transferat în alt stat membru sau declarația vamală de export, după caz;
d) certificatul de distrugere a vehiculului, după caz.
(4) Cererea de restituire se depune la autoritatea fiscală competentă.
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezulta fara dubii ca reclamantul nu se regăsește in nici una din aceste prevederi, motiv pentru care taxa de poluare achitata de reclamant a fost legal datorata, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiata.
Ca practica judiciara, menționează sentința civila nr.5030/18.10.2013 pronunțata de Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ si Fiscal in dosarul nr._/3/2012. In motivare, s-a arătat că "taxa pentru emisiile poluante provenita de la autovehicule stabilita in sarcina reclamantului are caracter neutru, înscriindu-se in limitele autonomiei statului roman in materia impozitării interne. O asemenea taxa nu este contrara prevederilor art.110 par. 1 din T.F.U.E. (ex-art.90 TCE)”.
IV In ceea ce privește obligarea la plata sumei actualizate cu dobânda legala, potrivit O.G. nr. 13/2011, dobânda legala se aplica in raporturile civile si comerciale, nu si in materie fiscala, unde, potrivit art.124 Cod Procedura Fiscala, pentru sumele de restituit de la bugetul de stat se acorda dobânda fiscala.
In acest sens, potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Termenul prevăzut de art.117 alin.2 din O.G. nr.92/2003 se calculează de la data formulării solicitării de restituire in baza titlului care atesta dreptul la restituire.
In cauza, nu exista nici un titlu care sa ateste acest drept in favoarea reclamantei.
Prin urmare, fata de textul legal invocat, rezulta ca in cauza nu este îndeplinita condiția prevăzuta pentru acordarea acestora.
VI. Referitor la capătul de cerere privind cheltuielile de judecata, solicita instanței respingerea lui, ca neîntemeiat, având in vedere ca nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) Cod procedură civila.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, însa prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori in situația de fata nu ne încadram in aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua-credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina sa pentru ca sa fie obligată la plata cheltuielilor de judecata.
Or, in speța, nu este îndeplinita nici una dintre aceste condiții, actele atacate de către reclamant fiind temeinic si legal întocmite, motiv pentru care solicita respingerea si a acestui capăt de cerere.
Ca practica judiciara. învederează instanței, sentința civila nr. 167/14.01.2011 pronunțata de Tribunalul Salaj - Secția civila, in dosarul nr._ .
În măsura în care cheltuielile de judecată la care a fost obligată intimata AFP Sector 5 includ și taxa de timbru, hotărârea recurată este nelegală, instanța de fond neaplicând corect dispozițiile legii, respectiv art. 19 alin.(1) din Legea 146/1997.
Potrivit art.19 alin.(1) din Legea 146/1997, "Taxele judiciare de timbru se plătesc in numerar, prin virament sau in sistem on-line, in contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale in care iși are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul fiscal debitorul taxei. Costurile operațiunilor de transfer al sumelor datorate ca taxa judiciara de timbru sunt in sarcina debitorului taxei".
Prin urmare, instanța de fond, pronunțând admiterea cererii de chemare in judecata, trebuia sa dispună restituirea taxei de timbru către reclamant, iar nu obligarea intimatei AFP Sector 5 la plata cheltuielilor de judecată reprezentând și taxa de timbru.
In cazul in care AFP Sector 5 nu ar formula prezentul recurs si s-ar conforma hotărârii instanței de fond, plătind reclamantului taxa de timbru, acesta, dupa rămânerea irevocabila a sentinței civile recurate, ar beneficia la cerere, si de restituirea taxei de timbru, îmbogatindu-se fara just temei.
Astfel, dupa rămânerea irevocabila a hotărârii judecătorești de admitere a cererii de chemare in judecata, reclamantul poate cere instanței restituirea taxei judiciare de timbru, aceasta taxa fiind restituita de instituția care a încasat-o, respectiv Direcția de Impozite si Taxe Locale Sector 5 - organ al administrației publice locale (Primăria Sectorului 5) - diferit de Administrația Finanțelor Publice Sector 5, instituție fără personalitate juridica din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscala - Ministerul Finanțelor Publice.
După obținerea sumei restituite de către DITL Sector 5, reclamantul s-ar putea îndrepta si împotriva Administrației Sector 5 a Finanțelor Publice prin punerea in executare silita a hotărârii instanței de fond, si astfel ar obține încă o data aceeași suma, îmbogățindu-se fără justă cauză.
Având in vedere cele prezentate, solicita instanței admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea in totalitate a sentinței atacate si in consecința, respingerea cererii de chemare in judecata formulata de intimata - reclamanta, ca netemeinica si nelegala si respingerea cererii cu privire la restituirea taxei de poluare.
Și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 483 alin.8 din noul Cod de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, potrivit art. 490 al.2 Cod Procedură Civilă, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri, potrivit art. 492 noul Cod Procedură Civilă, recurenta depunând la dosar, în copie, acte în dovedirea calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 96 noul Cod de procedură civilă.
Examinând în continuare, sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 496 din noul Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, sub aspectul primului motiv de recurs, Curtea are în vedere faptul că pârâta recurentă are calitate procesuală pasivă în cauză, ca urmare a faptului că suma aferentă taxei pe primă înmatriculare a fost calculată și încasată de către ea, ca organ fiscal competent, independent de destinația ulterioară a sumei.
Referitor la următoarele două motive de recurs, întemeiate pe art. 488 al.1 pct.-ele 4 și 8 din Legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă, care vor fi examinate împreună deoarece reprezintă două fațete ale aceleiași probleme (privind maniera instanțelor naționale/instanței de fond de a examina conformitatea legii interne cu dreptul comunitar și de a da prioritate dreptului comunitar, înlăturând, dacă este cazul, legea internă de la aplicare), Curtea reține că în Cauza T. c. România, C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 (versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimatul reclamant) este contrară art. 110 din T.F.U.E. în privința autovehiculelor second hand cumpărate în alte state membre ale U.E. (răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, fără echivoc, că ,,articolul 110 din T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”), precum în speță (aspect necontestat în cauză și dovedit cu înscrisurile de la dosarul de fond), în condițiile în care legiuitorul român nu a intervenit corespunzător pentru a reglementa proporția în care regimul acestei măsuri fiscale nu descurajează punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre, astfel că în virtutea principiului priorității dreptului comunitar, consacrat de art. 148 din Constituția României, plata acestei taxe nu poate reprezenta o cerință legală pentru înmatricularea unor astfel de autovehicule.
Rezultă, deci, că sunt neîntemeiate toate susținerile recurentei privind legalitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr.50/2008( versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimata reclamantă) și privind legalitatea cerinței de plată a taxei în discuție pentru înscrierea autoturismului second-hand, marca Mercedes-Benz, având număr de identificare WDB20201B1A086109, autoturism importat dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, respectiv din Germania.
Totodată, constatând și împrejurarea că judecătorul național este obligat să aplice cu prioritate dreptul comunitar, atunci când constată necorelarea sa cu dreptul intern, obligație dedusă din prevederile exprese ale art.148 al.2 și 4 din Constituție, Curtea apreciază criticile ca neîntemeiate și sub acest aspect. De altfel, obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
De asemenea, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că hotărârea sa, prin care s-a constatat neconformitatea cu dreptul comunitar a actului normativ național, este aplicabilă pentru toate cazurile care nu au fost soluționate definitiv și irevocabil, cu excepția situațiilor în care chiar Curtea de Justiție a Uniunii Europene restricționează producerea unor efecte, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Pe de altă parte, deoarece cererea de restituire formulată de către intimata reclamantă vizează în mod clar, cazul de restituire prevăzut de dispozițiile art. 117 al.1 lit. d din Codul de Procedură Fiscală (Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale), în mod eronat recurenta apreciază că în privința intimatei reclamante, nu ar fi incidentă nici una dintre situațiile de restituire reglementate de textul de lege în discuție.
De asemenea, în raport de forța juridică superioară a hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene, urmează a fi înlăturate propunerea departamentului responsabil al Comisiei Europene și soluția Comisiei privind aplicarea O.U.G. nr.117/2009.
În concluzie, soluția instanței de fond sub acest aspect, este legală și temeinică, nefiind aplicabile nici prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene, întrucât acestea se referă la un domeniu diferit, respectiv la armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri.
Pe de altă parte, Curtea are în vedere și faptul că art.8 și art.9 din OUG nr.50/2008 reglementează cazuri de restituire a taxei de poluare legal achitată, situație care nu se regăsește în prezenta speță, în care este vorba despre o taxă de poluare încasată cu încălcarea dreptului comunitar, deci în mod nelegal.
Referitor la al patrulea motiv de recurs (în ordinea aleasă de recurentă), privind criticile legate de dobânda legală fiscală imputată, Curtea observă următoarele:
Conform disp. art. 70, art.117 alin.1 lit. d) și alin.2 și art.124 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată (versiunea în vigoare la data la care s-a solicitat restituirea sumelor):
„ART. 70
Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor
(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
(2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.
(…)
ART. 117
Restituiri de sume
(1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
(…)
d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
(…)
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.
(…)
ART. 124
Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget
(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori”.
Din analiza acestor dispoziții legale rezultă, indubitabil, pe de o parte, că Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată (versiunea în vigoare la data la care s-a solicitat restituirea sumelor), act normativ cu caracter special în raport cu O.G. nr.9/2000 sau O.G. 13/2011, reglementează exhaustiv drepturile părților raportului de drept fiscal în privința sumelor ce le au de primit în virtutea acestui raport, iar pe de altă parte, că pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul doar la dobânda prevăzută de Codul de Procedură Fiscală, iar nu la dobânda legală prevăzută de O.G. nr.9/2000 sau O.G. 13/2011.
Pe de altă parte, este adevărat că din analiza acestor dispoziții legale interne rezultă că dobânda fiscală se datorează de la momentul punerii în întârziere și deoarece în acest caz, este vorba despre o restituire care se efectuează la cerere, data punerii în întârziere ar echivala cu data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluționarea ei, dar aceste prevederi au fost înlăturate parțial, pentru ipotezele în care sumele sunt reținute în temeiul unui act normativ fiscal neconform cu legislația comunitară, precum în speță, prin Hotărârea C.J.U.E. din 18 aprilie 2013, pronunțată în cauza C-565/11, conform căreia „dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim national, precum cel in discutie in litigiul principal, care limiteaza dobanzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu incalcarea dreptului Uniunii la cele care curg incepand din ziua care urmeaza datei formularii cererii de restituire a acestei taxe”.
Cu alte cuvinte, dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Practic, Hotărârea C.J.U.E. din 18 aprilie 2013, pronunțată în cauza C-565/11, desființează parțial (doar sub aspectul datei și pentru ipotezele indicate mai sus), cu efect ex tunc, prevederea internă și statuează că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie atât cuantumul acestei taxe cât și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil.
Prin urmare, dobânzile solicitate de intimata reclamantă, aferente sumei reținute în temeiul unui act normativ care este neconform legislației comunitare, curg, în principiu, de la data plății sumei de către contribuabil.
Totodată, aspectul că art.124 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată, prevede că dobânzile se acordă „la cererea contribuabililor” nu poate fi interpretat în sensul restrictiv propus de recurentă (respectiv, că solicitarea acordării dobânzilor trebuie adresată, exclusiv, organului fiscal competent), deoarece legea nu prevede o astfel de distincție (or, ubi lex non distinquit nec nos distinquere debemus). De altfel, chiar dacă legea ar fi făcut distincția invocată, ea ar fi privit doar ipoteza solicitării dobânzilor pe cale principală, iar nu și situația solicitării dobânzilor odată cu debitul principal, când se aplică principiul accesorium sequitur principale, în caz contrar încălcându-se principiile generale de drept.
Având în vedere împrejurarea că recurenta a pierdut procesul atât în primă instanță, cât și în recurs, având așadar culpă procesuală din perspectiva dispozițiilor art. 453 Cod Procedură Civilă, Curtea apreciază că în mod corect a fost impusă în sarcina acesteia obligația procesuală de a plăti cheltuielile de judecată ale intimatului, iar referitor la taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, nu există temei legal pentru restituirea lor către intimata reclamantă, recurenta indicând un temei eronat sub acest aspect. Nu poate fi reținută apărarea recurentei în sensul lipsei culpei sale pe motiv că taxa pe poluare a fost încasată în temeiul legii, deoarece dreptul U.E., conform art.148 al.2 și 4 din Constituție, se aplică direct și în mod prioritar față de toate normele interne, iar respectarea acestor principii incumbă tuturor autorităților și instituțiilor publice, inclusiv recurentei. Totodată, art. 453 Cod Procedură Civilă obligă instanța să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată indiferent de caracterul irevocabil sau nu al hotărârii pe care o dă, critica recurentei sub acest aspect fiind neîntemeiată.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.496 noul Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat, recursul promovat, reținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre judecătorească legală, motivele de recurs invocate nefiind fondate.
Reținând culpa procesuală a recurentei în declanșarea și desfășurarea prezentei căi de atac, o va obliga la plata de cheltuieli de judecată în cuantum rezonabil de 600 lei către intimatul reclamant, potrivit art.453 al. 1 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI – ADMINISTRAȚIA SECTOR 5 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 3546/14.05.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții - taxă poluare”, în contradictoriu cu intimatul – reclamant M. P., CNP_, cu domiciliul în București, Prel. Ferentari nr. 102, sector 5 și domiciliul ales pentru comunicare acte de procedură la Cabinet Individual de Avocatură D. Florența B., în București, ., ., ., sector 5 și intimata – pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, . A nr. 294, sector 6, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata către intimatul-reclamant a sumei de 600 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
B. C. V. H. O. D. P.
GREFIER,
C. M.
Red./Tehnored. V.H. /5 ex.
Judecător fond: P. G. / Tribunalul București – SCAF
Comunicate 3 ex./…………….……
Semnătură grefier ………....
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 5754/2014.... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 6917/2014.... → |
|---|
