Pretentii. Decizia nr. 1207/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1207/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-02-2014 în dosarul nr. 409/87/2013
Dosar nr.:_ |
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a de C. ADMINISTRATIV și FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.: 1207
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 17.02.2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: F. C. M.
JUDECĂTOR: P. C.
JUDECĂTOR: G. I. C.
GREFIER: C. P.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta–pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPILUI ROȘIORII DE VEDE, împotriva Sentinței civile nr. 190 din data de 12.02.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul–reclamant T. A. G., având ca obiect „pretenții – taxa de poluare”
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței de judecată că, la data de 11.02.2014, intimatul–reclamant depune la dosarul cauzei note de ședință.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și, față de lipsa părților la acest termen de judecată, dar în considerarea faptului că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 150 Cod Procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare inclusiv cu privire la inadmisibilitatea acțiunii de fond.
CURTEA
Deliberand, constata:
Prin sent civ nr. 190/12.02.2013 s-au retinut si dispus urmatoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 408/87/22.01.2013, reclamantul T. A. G., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ROȘIORII DE VEDE a solicitat restituirea sumei de 4.514 lei, taxă pentru emisiile poluante.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, în esență, pentru a înmatricula în România un autoturism deja înmatriculat în Germania a fost obligat să plătească suma de 4.514 lei, taxă pentru emisiile poluante.
Taxa contravine art. 110 din Tratatul Uniunii Europene potrivit căruia nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect producția națională, sens în care este și jurisprudența curții Europene de Justiție, ca de altfel și decizia nr. 24/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Ori, potrivit art. 148 alin. 2) din Constituția României prevederile dreptului comunitar se aplică cu prioritate față de dispozițiile contrare din dreptul național, termenul pentru promovarea unei acțiuni având ca obiect restituirea unei asemenea taxe fiind cel de 5 ani prevăzut de art. 135 din codul de proc. fiscală.
În drept, cererea a fort întemeiată pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d) din codul de proc. fiscală, art. 16 și art. 148 din Constituția României, art. 110 din tratatul U.E. iar spre probă a depus înscrisuri – filele 4 - 11.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Roșiorii de Vede a formulat întâmpinare – fila 16, prin care a cerut respingerea acțiunii ca nefondată pentru că potrivit Legii nr. 9/2012, taxa pentru emisiile poluante nu reprezintă un impozit suplimentar astfel că nu este încălcat art. 90 din Tratatul Uniunii Europene.
În condițiile în care potrivit art. 1 din Legea nr. 9/2012 taxa în discuție constituie venit la bugetul fondului pentru mediu, pârâta a chemat în garanție Administrația Fondului pentru Mediu.
Analizând cererea în raport de probele administrate și prevederile legale incidente în cauză, instanța reține că aceasta este fondată, ca de altfel și cererea de chemare în garanție, pentru următoarele considerente:
Analizând cererea reclamantului prin prisma probelor administrate și a prevederilor legale incidente cauză se apreciază ca fiind întemeiată în considerarea celor ce succed:
Potrivit art. 4 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante de la autovehicule:
1)Obligația de plata a taxei intervine:
a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România;
b) la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8;
c) la reintroducerea in parcul național a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7;
2)Obligația de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in România, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul înmatriculării. "
Alineatul (2) a fost suspendat prin alineatul din Ordonanța de Urgență nr. 1/2012, începând cu 31.01.2012 pana la 01.01.2013.
Rezulta, așadar, ca, in prezent ca urmare a suspendării dispozițiilor alin.2 a art. 4 din lege, taxa este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare in România, nu si pentru cele care au fost deja înmatriculate in România si care sunt deja in circulație.
În privința reglementarilor comunitare in materie, instanța retine ca. potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene(in continuare TFUE) nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne naționale similare. Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele si taxele interne care impun o sarcina fiscala consistenta produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
În temeiul dispozițiilor art. 148 din Constituție, in cauza sunt aplicabile direct normelor comunitare, care au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne. Așadar, instanța va analiza compatibilitatea dreptului intern cu cel comunitar in materie fiscala.
Din dispozițiile Legii nr. 9/2012 - forma in vigoare - rezulta că pentru un autoturism produs in România sau alt stat membru al UE nu se percepe taxa pentru emisiile poluante la o noua înmatriculare, daca anterior autoturismul a fost înmatriculat tot in România. Aceeași taxa se percepe insa daca autoturismul produs in tara sau in alt stat membru este înmatriculat prima data in România.
Se reține astfel că, Legea nr. 9/2012 este contrara art. 110 din TFUE, fiind destinata sa diminueze introducerea in tara a unor autoturisme deja înmatriculate . membru, cum este cazul de fata. Or, după aderarea României la UE, aceasta soluție nu este admisibila, întrucât norma fiscala naționala diminuează sau este susceptibila sa diminueze consumul produselor importate, influențând astfel decizia consumatorilor.
Tratatul CE a consacrat principiul liberei circulații a mărfurilor, ceea ce presupune ca mărfurile pot fi transportate fără impedimente in interiorul comunității si toate obstacolele ce stau in calea acestui demers trebuie eliminate. In acest sens, art. 110 din TFUE interzice impunerea, asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplica produselor naționale similare precum si taxele interne de natura sa protejeze indirect alte produse. Articolul vizează sa asigure libera circulație a mărfurilor intre statele membre, in condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre.
Chiar daca taxa pentru emisiile poluante nu reprezintă o taxa vamala directa, fata de caracterul său special si aplicabilitatea discriminatorie intre autoturismele second -hand deja înmatriculate in România si cele cu proveniența din alte state, este evident caracterul sau echivalent al unei taxe vamale.
În consecința, se apreciază ca taxa pentru emisiile poluante reprezintă un obstacol in calea liberei circulații a mărfurilor in cadrul Comunității, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificata prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.
În același sens s-a pronunțat si Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea pronunțata la 7 aprilie 2011 in cauza C-402/09 T. c. României, stabilind că art. 110 se opune ca un stat membru să instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări in acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura pe piața naționala.
TCE, in prezent Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, a creat „o noua ordine juridica" in dreptul internațional (denumita astfel de Curtea Europeana de Justiție in cazul V. Gend en Loss, 1963), caracterizata prin faptul că are efect direct si se bucura de supremație in raport cu ordinea juridica interna. Aceste principii au fost consacrate si de art. 148 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne.
În consecința, tribunalul a dispus: „Admite cererea, având ca obiect restituire taxă poluare, privind pe reclamantul T. A. G., domiciliat în comuna Stefaru, ., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ROȘIORII DE VEDE, prin reprezentant legal, cu sediul în Roșiorii de Vede, .. 3, județul Teleorman. Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 4514 lei, taxă pentru emisiile poluante, cu dobânda fiscală și la plata sumei de 39 lei cheltuieli de judecată”.
Împotriva acestei sentinte a formulat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ROȘIORII DE VEDE, cu motivarea, in esenta, că regimul taxei de poluare pentru autovehicule a intrat in vigoare de la data de 01.07.2008, conform art. 14 din O.U.G nr.50/2008, acesta stabilind cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu destinatia de venit la bugetul Fondului de Mediu.
Din Jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene a rezultat ca tratatul nu este incalcat prin instituirea unei taxe de poluare in momentul primei inmatriculari a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar in momentul primei inmatriculari a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar in caracterul ei fiscal, taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniul exercitat prerogativelor suverane ale statelor member.
Taxa de poluare prevuzuta de O.U.G. 50/2008 pentru un autoturism fabricat in Romania care anu a fost inmatriculat, este aceeasi cu cea pentru un autoturism produs in orcie afl stat membru comunitat, cu conditia existentei acelorași specificatii tehnice.
Mai mult decat atat, instituirea taxei de poluare reprezinta optiunea legiuitorului national, iar organelle fiscale sunt obligate sa respecte prevederile art. 13 din O.G. Nr.92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala conform căruia: " interpretarea reglementarilor fiscale trebuie sa respecte voința legiuitorului asa cum este exprimata in lege".
Analizand recursul formulat, Curtea reține:
Recursul este fondat.
În acest sens, Curtea reține că art. 312 alin. 3 C.pr.civ. prevede că „Modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 [când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii], iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct., 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi. Dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară”.
Dintre motivele de recurs expuse, Curtea apreciază că prezintă preeminență în analiză cel relativ la inadmisibilitatea acțiunii față de lipsa unei cereri de restituire înregistrată la organul fiscal, ținând de legala învestire a instanței de contencios administrativ.
Astfel, apreciază Curtea că în mod incorect a procedat prima instanță la soluționarea acțiunii formulate de partea reclamantă în sensul admiterii acesteia, câtă vreme aceasta era inadmisibilă.
Spre a judeca în acest sens, Curtea observă că partea reclamantă nu administrează nicio probă în sensul că ar fi formulat în mod efectiv o cerere de restituire a taxei pe poluare, adresată în prealabil organului fiscal competent, aspecte de fapt care nu apar a fi recunoscute nici de partea pârâtă prin actele de procedură întocmite in fața instanței de fond și in recurs.
Mai mult, față de actele dosarului de fond, Curtea, prin incheierea de sedinta din data de 06.01.2014 i-a pus in vedere partii intimat-reclamante să depună cererea de restituire a taxei pe poluare. Partea intimat-reclamanta a depus o copie de pe cererea de restituire a taxei pe poluare (filele 15-16 dosar recurs), insa respectiva cerere a fost depusa la organul fiscal la data de 08.01.2014, sub nr. 163, dupa sesizarea instanteio, direct in calea de atac a recursului, iar nu premergator datei sesizarii instantei.
Mai constată Curtea de apel că prin Decizia nr. XXIV din data de 14 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 01 din data de 3 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii formulate de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și a stabilit că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
Instanța supremă a reținut în considerentele deciziei că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală. S-a menționat că existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Totodată, s-a arătat că nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu. În opinia instanței supreme soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită. În fine, s-a reținut că această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale. Or, a apreciat ÎCCJ că parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Pe cale de consecință, în interpretarea Curții de apel, rezultă din coroborarea dispozitivului și a considerentelor deciziei ÎCCJ, pronunțate în soluționarea unui recurs în interesul legii, că partea nu este ținută să urmeze procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, dar nu rezultă și că nu ar trebui să adreseze organului fiscal nici măcar o cerere de restituire a taxei, căci, față de disp. art. 1 alin. 1, art. 8 alin. 1 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ poate fi învestită în scopul cenzurării unui refuz nejustificat al autorității publice, după cum de altfel subliniază și ÎCCJ în considerentele deciziei citate.
Astfel, în mod logic, din moment ce nu rezultă din probele administrate că partea interesată ar fi adresat vreo solicitare de restituire autorității fiscale, nu poate exista din partea acesteia vreun refuz nejustificat care să fie cenzurat, iar adresarea directă în fața instanței îmbracă forma unei acțiuni inadmisibilă în contencios administrativ.
În acest sens arată Curtea că disp. art. 8 alin. 1 teza finală din Legea nr. 554/2004, prevăd că „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”. Pe cale de consecință, orice acțiune îndreptată în contencios administrativ împotriva unui pretins refuz nejustificat, emanând de la autoritatea publică pârâtă, are ca și premisă, care precede introducerea efectivă a acțiunii, existența unui astfel de refuz cu privire la o cerere concretă a părții reclamante. Deci, asemeni oricărei acțiuni întemeiate pe o pretinsă încălcare a normelor de drept intern, în mod echivalent, și acțiunea prin care se invocă existența unui refuz nejustificat al unei autorități publice, de natură a contraveni normelor de drept ale Uniunii Europene, trebuie să aibă ca premisă preliminară exprimarea de autoritatea publică pârâtă a respectivului refuz.
În plus, nu trebuie a fi confundat refuzul nejustificat cerut expres de art. 8 alin. 1 teza finală din Legea nr. 554/2004 rap. la art. 2 alin. 2 din același act normativ cu cerința procedurii administrative prealabile, care ar implica o cerere prin care s-ar solicita remedierea respectivului refuz nejustificat; or, potrivit art. 7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, doar procedura plângerii prealabile nu este obligatorie în cazurile prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, adică actele administrative asimilate, nu și exprimarea însuși a refuzului pretins nejustificat al autorității pârâte, care să fie ulterior dedus cenzurii instanței de contencios administrativ.
Față de cele arătate în precedent, observând și disp. art. 312 alin. 1, 2 și 3 C.pr.civ., Curtea va admite recursul, modificând sentința civilă recurată în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă. Relativ la celelalte motive de recurs invocate de partea recurent – pârâtă, Curtea le apreciază ca fiind subsecvente, nemaifiind necesară analiza lor din moment ce recursul se admite potrivit celor arătate mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta–pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPILUI ROȘIORII DE VEDE, împotriva Sentinței civile nr. 190 din data de 12.02.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul–reclamant T. A. G. .
Modifică sentința recurată în sensul că:
Respinge acțiunea ca inadmisibilă .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 17.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, C. M. F. P. C. G. I. C.
GREFIER,
P. C.
Redactat / Tehnoredactat F.C.M. |
| ← Pretentii. Decizia nr. 717/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 1743/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
