Anulare act administrativ. Decizia nr. 572/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 572/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-01-2014 în dosarul nr. 5313/87/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 572
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.01.2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – V. H.
JUDECĂTOR – O. D. P.
JUDECĂTOR – B. C.
GREFIER – A. I. B.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentele – pârâte ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANTELOR PUBLICE TELEORMAN (fosta AFP A.) și DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI (fosta DGFP Teleorman) împotriva sentinței civile nr.227 din 15.02.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ Fiscal - Complet specializat pentru contencios administrativ fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și cu intimatul-reclamant L. I., având ca obiect „anulare act administrativ - rejudecare”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 20.01.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie civilă, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 27.01.2014.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Prin sentința civilă nr.227/15.02.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ Fiscal a dispus: respinge ca nefondate excepțiile tardivității și inadmisibilității invocate de pârâtele Administrația Finanțelor Publice A. și Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman; admite acțiunea formulată de reclamantul L. I. în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice A., Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman și chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu; obligă pârâții să restituie reclamantului suma de 3541 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare conform chitanței . nr._ și la plata dobânzii calculată potrivit art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (r), cu modificările și completările ulterioare, până la plata efectivă.
În considerentele hotărârii pronunțate, a reținut Tribunalul că prin cererea înregistrată sub nr._ din 27.11.2011 reclamantul L. I. în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice A. și Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care pârâții să fie obligați la anularea deciziei de calcul al taxei de poluare nr._ din 28.11.2008 și restituirea sumei de 3541 lei sumă achitată cu titlu de taxă de poluare, achitată cu chitanța nr._ din 03.12.2008, cu dobânda legală până la restituirea efectivă; cu cheltuieli de judecată. A reținut Tribunalul că, în motivarea cererii, reclamantul a aratat în esență că taxa percepută contravine normelor dreptului Uniunii Europene.
La data de 12.12.2011, pârâta DGFP Teleorman a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
A mai solicitat pârâta introducerea în cauza a Administrației F. de Mediu ca și chemat in garanție, întrucât taxa pe poluare nu este venit la Bugetul General Consolidat al Statului, ci este o taxa ce este încasată si administrata de Administrația F. de Mediu.
La data de 04.01.2012, pârâta Administrația Finanțelor Publice A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. În primul rând, pârâta a invocat excepția lipsei calitatii procesuale deoarece taxa a fost încasata . de către Administrația F. pentru Mediu. Cu privire la fondul cauzei, pârâta a reiterat argumentele invocate de cealaltă parata DGFP Teleorman.
Prin sentința civilă nr.59/24 ianuarie 2012 Tribunalul Teleorman respinge ca nefondate excepțiile tardivității și inadmisibilității invocate de pârâte, admite acțiunea formulată de reclamant, modifică decizia nr.376/21.10.2011 și dispune restituirea sumei de 3541 lei.
Prin decizia civilă nr.1442/29.03.2012 Curtea de Apel București respinge ca nefondat recursul Administrației Finanțelor Publice A., admite recursul declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman, casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare pentru a se pronunța pe cererea de chemare în garanție formulată de Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman.
Cauza a fost înregistrată spre rejudecarea la Tribunalul Teleorman - SCMASCAF la data de 24.10.2012.
În motivarea efectivă a soluției pronunțate pe fondul cauzei, Tribunalul a reținut următoarele:
Art. 110 versiunea consolidată a Tratatului Comunității Europene reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent.
Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din statele membre.
Aceasta nu înseamnă că statele membre ale Uniunii Europene trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminarea produselor similare importate.
În jurisprudența Curții Europene de Justiție noțiunea de „impozit intern” are accepțiune diferită de cea din dreptul intern deoarece Curtea Europeană de Justiție a statuat că sistemul general de taxe interne trebuie să fie aplicat sistematic diferitelor categorii de produse cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor, iar criteriul primei înmatriculări nu poate fi o cerință pe deplin obiectivă deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor și duce în anumite cazuri la discriminări între produsele naționale și produsele importate cu scopul declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă.
Art. 3 pct. 1 și art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 prevăd că autovehiculelor din categoriile M 1 – M 3 și N 1 – N 3, cu ocazia primei înmatriculări în România, li se aplică taxa de poluare.
Reclamantul L. I. a achiziționat la data de 07.11.2008 un autoturism marca Mercedes Benz, tip Vito, număr identificare vsa_27, an fabricație 1996 din alt stat membru al Uniunii Europene și a solicitat înmatricularea pentru prima dată în România a acestui autoturism, fiind emisă decizia de calcul pentru suma de 3541 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, sumă achitată de reclamant.
Art. 3 pct. 1 și art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehiculele din categoriile M 1 – M 3 prevăd că obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca textul să facă distincția între autovehiculele produse în România și cele din afara acesteia sau între autoturismele noi și cele second-hand.
Astfel, taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară.
Conform art. III al O.U.G. nr. 218/2008 pentru modificarea O.U.G. nr. 50/2008, autovehiculele cu norma de poluare Euro 4 sau Euro 3, a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc, precum și toate autovehiculele M 1 cu norma de poluare Euro 4 sau Euro 3 care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în state membre ale UE în perioada 15.12.2008 – 15.12.2009 inclusiv se exceptează de la obligația de plată a taxei de poluare pentru autovehicule stabilită potrivit OUG 50/2008.
Autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 sau Euro 3, a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc, precum și tuturor autovehiculelor M 1 cu norma de poluare Euro 4 sau Euro 3 înmatriculate pentru prima dată în afara Uniunii Europene și care se înmatriculează în România, li se aplică taxele prevăzute în anexele 1 și 2.
În noua reglementare, O.U.G. nr. 50/2008 modificată prin O.U.G. 218/2008, rezultă că diferența plătită în plus, sub incidența Codului Fiscal – art. 2141 – 2133, se restituie contribuabilului.
În această modalitate de reglementare, prin modul în care este formulată legislația românească, se urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi.
În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale.
În urma cerinței de „primă înmatriculare” toate mașinile noi înmatriculate în perioada 15.12._09 care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din România, circulă fără să fie impuse taxei de poluare.
Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare care urmează să fie înregistrate în România, în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale.
OUG nr. 50/2008 în forma în care era în vigoare la data emiterii deciziei de calcul al taxei de poluare nr. 1433/05.03.2009 îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 110 din Tratatul Comunității Europene. Astfel, există o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al UE și care se înmatriculează în România și autoturismele second-hand deja înmatriculate în România, precum și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare creată de legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului din cadrul Uniunii Europene.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse, prin care se reține încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul Comunității Europene, rolul judecătorului național fiind acela de a aplica normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne (potrivit art. 148 din Constituție), acțiunea formulată de reclamantul L. I. în contencios administrativ conform art. 1 și 18 din Legea nr. 554/2004 este admisă cu consecința obligării pârâților să restituie reclamantului suma de 3541 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare conform chitanței . nr. nr._ și la plata dobânzii calculată potrivit art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (r), cu modificările și completările ulterioare, până la plata efectivă.
Pârâtele Administrația Finanțelor Publice Roșiori de Vede și Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman au invocat excepțiile tardivității și inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile reglementată de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004. Instanța reține în cauză aplicabilitatea prevederilor TCE art.110, astfel că procedurile prealabile ce decurg din prevederile legale române constatate neconforme cu legislația europeană sunt nefondate.
II. Împotriva acestei sentințe, ce i-a fost comunicată la 22.03.2013, a declarat recurs, la data de 27.03.2013, pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a județului Teleorman.
În motivare, a arătat recurenta că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C.pr.civ.).
Astfel, prin întâmpinarea depusă la Tribunalul Teleorman, recurenta susține că a invocat excepția tardivității, motivată de faptul că in cauză reclamantul solicită în baza Legii nr. 554/2004 restituirea sumei de 3541 lei, reprezentând taxa de poluare calculata conform Deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule.
Invocând art. 7 din Legea nr. 554/2004, recurenta susține că reclamantul nu face dovada, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, că a îndeplinit procedura prealabilă în termenul legal. Or, îndeplinirea procedurii prealabile în termenul legal, prevăzută de art. 7 alin.(l) din Legea nr. 554/2004 este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului de acțiune, iar neîndeplinirea acestei condiții este sancționată cu decăderea din termenul în care se înregistrează acțiunea.
A mai susținut recurenta că în mod eronat instanța de fond a admis acțiunea intimatului reclamant, obligând paratele la restituirea sumei de 3541 lei, plătită cu titlu de taxa de poluare, considerând ca taxa plătită este una interzisa de dispozițiile art. 110 din Tratatul CE. Mai mult decât atât, obligarea recurentei pârâte la restituirea taxei de poluare este nelegală, atât timp cât intimatul reclamant nu a contestat Decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule.
In această cauza nu se poate vorbi de încălcarea principiului discriminării produselor importate față de produsele interne, cât timp potrivit reglementărilor naționale taxa pentru autoturismele noi, care se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, este aceeași, indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții intracomunitare. Comisia Europeană nu a contestat niciodată instituirea taxei ca atare, ci a solicitat reașezarea modalității de calcul, în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană, invocând necesitatea respectării prevederilor art. 110 din Tratat.
Pentru a se conforma acestor cerințe, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în M.Of. nr. 327/25.04.2008, intrată în vigoare la data de 1 iulie 2008.
In această cauză, în mod greșit, instanța de fond a admis cererea intimatului reclamant, obligând paratele la restituirea sumei de 3541 lei, achitată cu titlu de taxa de poluare, întrucât aceasta nu s-a aflat in niciuna dintre situațiile expres și limitativ prevăzute de lege, conform cap. VI din Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, privind restituirea taxei de poluare.
Prin instituirea taxei de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 nu sunt încălcate prevederile art. 110 din Tratatul Comunităților Europene ( modificat si renumerotat cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene), aceasta neputând fi asimilata impozitelor interne, deoarece taxa de poluare este perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme.
A mai arătat recurenta că în mod greșit instanța de fond nu s-a pronunțat pe cererea privind introducerea in cauza a chematului in garanție Ministerul Mediului si Pădurilor - Administrației F. de Mediu, întrucât taxa pe poluare nu este venit la Bugetul General Consolidat al Statului, ci este o taxa ce este încasata si administrata de Administrația F. de Mediu.
Invocând art. 1 din OUG nr. 50/2008, recurenta arată că DGFP Teleorman nu face decât oficiul de încasare a sumelor, deoarece Administrația F. de Mediu nu are o structura in acest sens. Sumele urmează a se restitui din contul Administrației F. de Mediu ce este deschis la unitățile de Trezorerie din cadrul DGFP.
Prin urmare, Administrația F. de Mediu trebuie conform legii să stea în instanță în calitate de chemat in garanție, aspect întărit de dispozițiile prevăzute de HG nr.686/2008.
Față de cele menționate anterior, a solicitat recurenta DGFP Teleorman admiterea recursului și, în consecință, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii intimatului reclamant L. I..
În drept, a invocat dispozițiile art. 299 - 316 C.pr.civ., cerând judecata în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 C.pr.civ. (1865).
III. Împotriva acestei sentințe, ce i-a fost comunicată la 22.03.2013, a declarat recurs, la data de 01.04.2013, și pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE a municipiului A..
În motivare, a arătat recurenta că nu a fost dovedită culpa instituției în încasarea taxei la cererea expresă a contribuabilului.
Invocând decizia ÎCCJ nr. XXI/2011, recurenta a susținut că instanța de fond a dispus restituirea taxei fara a ține cont că reclamantul a sesizat instanța înaintea îndeplinirii procedurii prevăzute de Legea nr. 9/2012 care permite recalcularea taxei și restituirea diferenței de bani.
Atât acțiunea formulată de reclamant, cât și sentința criticată dezbat in favoarea reclamantului aspecte de drept european, însa instanța ar fi trebuit sa tina cont de următoarele aspecte:
a) Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu s-a pronunțat decât in cadrul procedurii preliminare in doua cauze cu care a fost sesizata: T. și N., ca atare nu se poate institui cu putere de lege că taxa colectata in temeiul O.U.G. nr. 50/2008 contravine dreptului comunitar;
b) dacă aspectele de drept erau lămurite, Institutul N. al Magistraturii s-ar fi pronunțat ferm in aplicarea corecta a legii, îndrumând spre respectarea principiului unitar, insa, cu ocazia dezbaterii pe tema aplicării hotărârii preliminare a C.J.U.E. in cauza C-402/09, T., dezbatere ce a avut loc la București în data de 10 mai 2011, s-a opinat ca până și CJUE a fost reticentă în ceea ce privește taxa instituita prin O.U.G. nr.50/2008.
Legea nr. 9/2012 prevede un termen în care plătitorii acestei taxe, cărora li s-a aplicat O.U.G. nr. 50/2008, beneficiază de recalcularea taxei și restituirea diferenței, iar instanța de fond le atribuie, prin exonerarea totala de plata taxei pe poluare un drept pe care in realitate nu il au, ajungându-se astfel ca hotărârea judecătoreasca sa aibă efecte peste prevederile legale in materie.
In loc să lămurească soluționarea spețelor privind contestarea taxei auto, Decizia nr.24/2011 a I.C.C.J. conduce instanțele de fond spre admiterea tuturor acțiunilor formulate împotriva deciziilor de calcul a taxei pe poluare, deși din argumentația expusă, studiul ar trebui individualizat și nu aplicat in sensul admiterii acțiunilor, in special in aceasta speța in care reclamantul nu a respectat legea noua in materie solicitând restituirea taxei la A.F.P. A. conform Legii 9/2012 privind calculul taxei pe poluare.
A mai invocat recurenta art. 1-33 alin.1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005.
Taxa în cauza a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național. Curtea de Justiție Europeana, prin jurisprudența sa, a statuat in mod constant ca tratatul nu este încălcat prin instituirea unei astfel de taxe in momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre. Nivelul taxelor este corelat cu vechimea, rulajul mediu anual și starea generală standard reprezentând reflecția in plan fiscal a principiului „poluatorul plătește”, principiu acceptat unanim la nivelul Uniunii Europene.
În drept, a invocat dispozițiile 304 pct.9 C.pr.civ., solicitând și judecata în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 C.pr.civ. (1865).
Cererile de recurs sunt scutite de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 rap. la art. 229 din OG nr. 92/2003.
Legal citați, intimatul – reclamant și intimatul – chemat în garanție nu au formulat întâmpinare.
Asupra recursurilor formulate, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ. (1865) rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ. (1865), reține următoarele:
Recursurile sunt fondate.
În acest sens, Curtea reține că art. 312 alin. 3 C.pr.civ. (1865) prevede că „Modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct., 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi. Dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară”.
Totodată, disp. art. 3041 C.pr.civ. (1865) prevăd că „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casareprevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele”.
Se impun a fi amintite și disp. art.312 alin. 61 C.pr.civ. (1865), text potrivit căruia „Casarea cu trimitere poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului pentru cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, pentru cazul în care judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului, respectiv pentru cazul casării pentru lipsă de competență. În cazul în care, după casarea cu trimitere potrivit alin. 5 sau 6, intervine o nouă casare în aceeași cauză, tribunalele și curțile de apel vor rejudeca în fond cauza, dispozițiile alin. 4 fiind aplicabile”, în același sens fiind și disp. art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004.
În cauza de față, Curtea observă că într-un prim ciclu procesual, în dosarul nr._, Tribunalul Teleorman – SCMASCAF prin sentința civilă nr. 59/24.01.2012 a respins ca nefondate excepțiile tardivității și inadmisibilității invocate de pârâtele DGFP Teleorman și AFP A., a admis acțiunea formulată de reclamantul L. I., a modificat decizia nr. 376/21.10.2011 emisă de DGFP Teleorman în sensul admiterii contestației formulate de reclamant sub nr._/06.10.2011 la AFP A. și a dispus restituirea către reclamant a sumei de 3541 lei plătită conform deciziei de clacul a taxei pe poluare nr._/28.11.2008 emisă de AFP A., cu dobândă prevăzută de Codul de procedură fiscală.
Ulterior, prin decizia civilă nr. 1442/29.03.2012, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal a dispus: respinge ca nefondat recursul AFP A. formulat împotriva sentinței civile nr. 59/24.01.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman – SCMASCAF în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant L. I.; admite recursul DGFP Teleorman, casează sentința recurată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru a se pronunța asupra cererii de chemare în garanție formulate de DGFP Teleorman, menținând soluția dată acțiunii principale.
În motivarea deciziei amintite, a arătat instanța de recurs următoarele:
«(…) Curtea constată că recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice A. este neîntemeiat. Pe de o parte, trebuie observat că, potrivit deciziei pronunțate în cauza Metallgesellschaft și Hoechst Curtea de Justiție a Comunităților Europene a statuat că restituirea unei taxe încasate în baza unor norme interne contrare Tratatului nu poate fi condiționată de parcurgerea unor proceduri administrative. Curtea a reținut în cuprinsul hotărârii lipsa de finalitate a unor astfel de proceduri în condițiile în care legislația națională nu recunoaște un anumit drept conferit de legislația europeană.
În speță formularea unei contestații împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare sau chiar formularea unei cereri de restituire a acesteia erau lipsite de finalitate în condițiile în care taxa este reglementată de norme legale naționale.
Cât privește fondul cererii, Curtea contată că hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele T. și N. sunt lipsite de echivoc în sensul că o taxă care se aplică doar autovehiculelor second hand importate nu este conformă cu art. 110 din TFUE fiind de natură să descurajeze importul. În aceste condiții statul român nu era îndreptățit să încaseze respectiva taxă. Sub acest aspect soluția instanței de fond este legală și temeinică.
În ceea ce privește recursul formulat de Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman, Curtea constată că acesta este întemeiat sub un singur aspect în sensul că instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de recurent.
Cât privește motivele de fond, Curtea constată că neconformitatea legislației naționale cu normele europene, neconformitate confirmată de cele două hotărâri ale Curții de Justiție a Uniunii Europene citate mai sus, impun soluția de obligare la restituirea taxei nelegal încasate.
Față de toate aceste considerente Curtea va admite recursul Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman, și casa sentința în ceea ce privește nesoluționarea cererii de chemare în garanție, trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță.»
Față de cele arătate în precedent, Curtea constată că efect al deciziei de casare, prima instanță era învestită în rejudecare doar cu soluționarea cererii de chemare în garanție formulate de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman, dat fiind că instanța de recurs menținuse, potrivit dispozitivului deciziei pronunțate în calea de atac, sentința civilă nr. 59/24.01.2012 în ceea ce privește soluția dată acțiunii principale formulate de reclamantul L. I..
Cu toate acestea, în rejudecare, prin sentința civilă nr. 227/15.02.2013 recurată în dosarul nr._, Tribunalul Teleorman – SCMASCAF, fără a soluționa cererea de chemare în garanție, s-a pronunțat din nou asupra cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul L. I., deși sub acest din urmă aspect sentința precedentă nr. 59/2012 intrase în puterea lucrului judecat.
Potrivit art. 129 alin. 6 C.pr.civ. (1865), „În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”. Totodată, art. 315 alin. 1 și 2 C.pr.civ. (1865) prevede că „(1) În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. (2) Când hotărârea a fost casată pentru nerespectarea formelor procedurale, judecata va reîncepe de la actul anulat.”.
Astfel, dat fiind că prima instanță nu s-a pronunțat în sentința civilă nr. 227/2013 asupra cererii de chemare în garanție, astfel cum dispusese instanța de recurs prin decizia civilă nr. 1442/2012, ci asupra cererii de chemare în judecată, fiind încălcate astfel disp. art. 315 alin. 1 și 2 rap. la art. 129 alin. 6 C.pr.civ. (1865), Curtea va dispune admiterea recursurilor și casarea sentinței civile nr. 227/15.02.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – SCMASCAF.
Date fiind disp. art. 312 alin. 61 C.pr.civ. (1865) și art. 20 din Legea nr. 554/2004, casarea se face cu reținere spre rejudecare în limita cererii de chemare în garanție, iar nu cu trimitere spre rejudecare la prima instanță, întrucât în precedent a mai intervenit o casare cu trimitere spre rejudecare prin decizia civilă nr. 1442/29.03.2012 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a C..
Rejudecând cauza în limita cererii de chemare în garanție formulate de pârâta DGFP Teleorman (în prezent Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, în urma transmisiunii calității procesuale prin HG nr. 520/2013 raportat la Ordinul Președintelui ANAF nr. 2211/2013), Curtea o va admite, obligând chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata către pârâtă a sumei de 3541 lei taxă pe poluare, cu dobânda prevăzută de Codul de procedură fiscală.
În acest sens, Curtea reține că efect al sentinței civile nr. 59/24.01.2012 a Tribunalului Teleorman – SCMASCAF, irevocabilă în ceea ce privește cererea principală, adică cererea de chemare în judecată, s-a dispus restituirea de organul fiscal către reclamant a sumei de 3541 lei plătită conform deciziei de calcul a taxei pe poluare nr._/28.11.2008 emisă de AFP A., cu dobânda prevăzută de Codul de procedură fiscală.
Or, potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008 (forma în vigoare la data încasării taxei) „Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului”.
Mai reține Curtea că potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ.(1865) că “Partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.
Observând și disp. HG nr. 686/2008, Curtea apreciază că se impune admiterea cererii de chemare în garanție, existând necesitatea lămurii raportului juridic dintre organul fiscal și Administrația F. pentru Mediu.
Textul relevant este cel de la art. 8 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, aprobate prin HG nr. 686/2008, în care este reglementată ipoteza contestării taxei plătite sub imperiul OUG nr. 50/2008 și a solicitării restituirii. Astfel, analizându-se cu atenție textul amintit se observă că pot exista situații, în cond. alin. 6 al art.8, în care suma să nu se încadreze în soldul creditor al contului sintetic anume prevăzut, caz în care organul fiscal trebuie să se adreseze cu o solicitare în scris către Administrația F. pentru Mediu pentru transferarea în contul anume indicat a sumei necesare efectuării restituirii.
Pe cale de consecință, pe fondul căderii în pretenții a părții pârâte, se impune a se lămuri inclusiv raportul juridic dintre acesta și AFM, tocmai spre a nu se da loc unor refuzuri nejustificate de plată către pârât din partea chematului în garanție.
În concluzie, Curtea va admite recursurile formulate de recurentele – pârâte ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANTELOR PUBLICE TELEORMAN (fosta AFP A.) și DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI (fosta DGFP Teleorman), va casa sentința civilă nr. 227/15.02.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman - SCMASCAF și rejudecând cauza în limita cererii de chemare în garanție, astfel cum s-a dispus prin decizia civilă nr. 1442/29.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal, va dispune admiterea cererii de chemare în garanție formulată de pârâta DGFPJ Teleorman ( în prezent Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești), obligând chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata către pârâtă a sumei de 3541 lei taxă pe poluare, cu dobânda prevăzută de Codul de procedură fiscală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurentele – pârâte ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANTELOR PUBLICE TELEORMAN (fosta AFP A.) și DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI (fosta DGFP Teleorman) împotriva sentinței civile nr.227 din 15.02.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ Fiscal, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și cu intimatul-reclamant L. I..
Casează sentința civilă nr. 227/15.02.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman - SCMASCAF și rejudecând cauza în limita cererii de chemare în garanție, astfel cum s-a dispus prin decizia civilă nr. 1442/29.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal, dispune:
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta DGFPJ Teleorman (în prezent Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești) și obligă chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata către pârâtă a sumei de 3541 lei taxă pe poluare, cu dobânda prevăzută de Codul de procedură fiscală.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, V. H. O. D. P. B. C.
GREFIER
A. I. B.
Red. Tehnored.jud.B.C./ 2 ex./18.02.2014
Tribunalul Teleorman – C. / Judecător fond: Z. L.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7825/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 1994/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
