Pretentii. Decizia nr. 8808/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8808/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-11-2014 în dosarul nr. 4443/87/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 8808
Ședința publică de la data de 25.11.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. M. G.
JUDECĂTOR – O. S.
JUDECĂTOR – H. P.
GREFIER - H. M.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN împotriva sentinței civile nr. 257 din 16.04.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția CMASCA, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. A. L. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la nr._ din 12.12.2013 reclamantul D. A. L. a chemat în judecată pe pârâtul Serviciul Fiscal Municipal T. M. ( fosta Administrație a Finanantelor Publice a mun. T. M. solicitând restituirea taxei de poluare in cuantum de 4186 lei achitata prin chitanța . TS3A nr._ emisa de Trezoreria Operativa a municipiului T. M. la data de 03.11.2008, obligarea paratului la plata dobânzii legale in materie fiscala, calculata de la data plații si pana la data restiturii efective si a cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 257/16.04.2014 tribunalul a admis acțiunea, a obligat pârâtul să restituie reclamantului suma de 4186 lei reprezentând taxă pe poluare cu dobânda fiscală de la data plății și până la data restituirii, iar chematul în garanție la plata acestor sume către pârât, a obligat pârâtul la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată către reclamant,iar chematul în garanție la plata acestei sume către pârât.
Pt a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, la data de 04.09.2008 a achiziționat un autoturism folosit marca BMW TIP 325i, nr. carte identificare: UG921249, nr. de identificare WBABF41090EJ68359 data primei înmatriculări: 06.10.1992 (Germania ), iar in vederea înmatriculării acestuia a fost obligat să achite taxa de poluare in suma de 4186 lei, stabilita conform OUG nr. 50/2008 cu modificările si completările ulterioare.
Apreciază reclamantul ca, taxa de poluare auto, achitata pentru inmatricularea autoturismului cu datele de identificare de mai sus, a fost incasata in contul bugetului de stat cu încălcarea dispozițiilor art. 90 alin.1 al Tratatului Comunității Europene.
A invocat reclamantul un comunicat oficial în care Curtea de Justiție a Comunității Europene de la Luxemburg (CEJ) condamnă decizia statului de a taxa vehiculele second-hand introduse în România.
S-a arătat de reclamant că, deși Uniunea Europeană nu interzice statelor membre introducerea unor taxe proprii, legislația europeană obligă fiecare țară să dezvolte un sistem de taxe care să nu favorizeze vânzările auto second-hand locale, în defavoarea importului de mașini similare din Europa.
Făcând referire la OUG nr. 50/2008 cu toate modificările ulterioare reclamantul a susținut că, regimul de impozitare prevăzut descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Curtea amintește de asemenea că, a menționat reclamantul, obiectivul protecției mediului -invocat de guvernul român pentru justificarea taxei - și care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Apreciază reclamantul că, nefiind in ipoteza unei "prime înmatriculări" a autoturismului ci in "ipoteza inmatricularii subsecvente" in România - in cauza nu sunt incidente disp. art. 5 din OUG 50/2008, ci dispozițiile comunitare, respectiv, art. 23 CE, art.25 CE, art. 90 din Tratatul Uniunii Europene.
Consecința celor ce preced este ca înmatricularea in România a unui autoturism înmatriculat pentru prima data . UE unde s-a achitat deja o taxa de poluare nu poate fi supusa din nou taxării cu același gen de taxa, incalcadu-se principiul evitării dublei impuneri.
S-a învederat de reclamant că, prevederile art. 214/1 – 214/3 Cod fiscal au fost deja declarate de către instanțele judecătorești din România ca fiind neconforme cu art. 90 din tratatul UE asa incat taxa de poluare nu este conforma cu Tratatul UE, respectiv cu art. 25, 28 si art.90 din Tratatul UE.
A arătat reclamantul că, a solicitat paratei restituirea taxei si dobânda aferenta, cerere la care parata a răspuns negativ, printr-un exces de putere publica, refuzând satisfacerea dreptului pretins.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile: art. 1 si urm. din Legea 554/2004, art.16, 148 Constituția României, art. 90 paragraful 1 din Tratatul de înființare a Comunității Europene din 25.03.1957, cu modificările ulterioare, art. 25, 28, 3(3) - Directiva CE 92/12.
A solicitat judecarea in lipsa.
În dovedirea acțiunii au fost depuse înscrisuri.
La data de 23.01.2014, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman a depus la dosar întâmpinare în numele Serviciului Fiscal Municipal T. M., prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată .
În motivarea excepției inadmisibilității a arătat că:
Reclamantul nu a inteles sa formuleze o astfel de cerere de restituire a diferenței de taxa de poluare, conform Legii nr. 9/2012, privind taxa pentru emisii poluante si a solicitat restituirea integrala a sumei de 4186 lei.
In aceasta cauza, in care se solicita restituirea integrala a taxei de poluare, nu pot fi aplicate prevederile art. 117 alin. 1, lit d din Codul de procedura fiscala, întrucât nu se poate vorbi de aplicarea eronata a prevederilor legale, iar decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule, este un act administrativ fiscal, ce se contesta conform Legii nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.
Îndeplinirea procedurii prealabile în termenul legal, prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind Contenciosul administrativ, este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, iar neîndeplinirea acestei condiții în termenul legal, este sancționată cu respingerea acțiunii ca inadmisibilă, conform art.109 alin.2 Cod proc.civ.
Reclamantul solicită restituirea taxei de poluare fără a solicita anularea actului administrativ în baza căruia a fost încasată taxa, respectiv decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule, acțiunea fiind inadmisibilă așa cum prevede art. 205 Cod proc.fiscală.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 5 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei poluare pentru autovehicule "(1) Taxa se calculează de autoritatea fiscala competenta.
(4) Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu."
Având în vedere acest text de lege, SFM T. M. a calculat cuantumul taxei, însă plățile se virează într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu. Față de această situație, beneficiar al acestor sume de bani este Administrația Fondului pentru Mediu,solicitând introducerea acesteia în cauză.
Restituirea taxei de poluare se poate solicita, doar ca diferente de taxe plătite, in anumite cazuri expres si limitativ prevăzute de lege, invocând art. 12 și art.7 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisii poluante.
Întrucât acțiunea formulata de către reclamantului nu se poate incadra in niciuna dintre aceste situații legale in care se poate solicita restituirea taxei de poluare, cererea acestuia este neintemeiata in drept.
Cu privire la aspectele de nelegalitate ale la OUG nr. 50/ 2008, in baza căreia a fost calculata si plătită taxa de poluare, pe care le invoca reclamantul, consideră ca acestea sunt aprecieri subiective irelevante care nu pot fi apreciate ca fiind motive întemeiate in susținerea acțiunii.
Prin instituirea taxei de poluare, prevăzuta de OUG Nr. 50/2008, nu sunt încălcate prevederile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene ( modificat si renumerotat cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene), întrucât aceasta nu poate fi asimilata impozitelor interne, deoarece taxa de poluare este perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme.
Din jurisprudenta constanta a Curții de Justiție a Comunităților Europene, rezulta ca Tratatul Uniunii Europene nu este incalcat prin instituirea unei taxe de poluare in momentul primei inmatriculari a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa de poluare intra in regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre.
Prin aprobarea HG nr. 686/2008, privind Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare, nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual si starea generala standard, .reprezentând reflecția in plan fiscal a principiului „poluatorul plătește", principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
In măsura in care reclamantul considera ca aceasta taxa este nelegala, avea posibilitatea de a cere obligarea autorităților in drept a efectua înmatricularea autoturismului, sa procedeze astfel, fara solicitarea plații taxei de poluare.
Desi in aceasta cauza, reclamantul solicita anularea deciziei de calcul a taxei de poluare, considerand-o nelegala, prin plata taxei de poluare, reclamantul a inteles sa se conformeze dispozițiilor OUG nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.
Solicită instantei sa observe ca actul normativ in baza căruia a fost calculata si incasata taxa de poluare a cărei restituire se solicita, este un act normativ in vigoare, cu aplicabilitate generala, astfel ca, in măsura in care s-ar constata ca acesta contravine normelor comunitare, procedurile legale in material elaborării si adoptării actelor cu caracter normativ, impun abrogarea expresa a acestor dispozitii de către organul emitent.
Mai mult decât atat, eventuala nelegalitate a dispozițiilor OUG nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, nu poate face obiectul controlului exercitat de o instanța judecătoreasca, in cadrul unei acțiuni având ca obiect restituirea taxei de poluare.
Potrivit art. 126, alin.2 din Constituția României ,,Competenta instanțelor judecătorești si procedura de judecata, sunt prevăzute numai prin lege", astfel, nicio lege in vigoare nu acorda competenta unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu tratatele internaționale. Aceasta atribuție revine Curții Constituționale sau Parlamentului României, singurele in măsura sa aprecieze daca legislația referitoare la taxa de poluare, contravine Constituției sau Tratatelor Uniunii Europene si sa adopte hotărâri in consecința.
Instituirea taxei de poluare pentru autovehicule prin OUG nr. 50/2008, reprezintă voința legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate sa o respecte, in baza art. 13 din OG nr. 92/2003, privind Codul de procedura fiscală conform cărora „interpretarea reglementarilor fiscale trebuie sa respecte voința legiuitorului, in scopul realizării cerințelor legii", in condițiile in care, potrivit dispozițiilor constituționale, numai Parlamentul sau Guvernul, pe baza delegării legislative, sunt abilitate sa adopte masuri legislative, pentru modificarea si completarea actelor normative interne, pentru asigurarea compatibilității acestora cu dreptul comunitar.
Cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată a solicitat respingerea acestui capăt de cerere nefiind vinovată de declanșarea activității judiciare.
În drept, a invocat dispozițiile art.205 și urm.Cod proc.civ.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor si apărările de fond invocate de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman pentru următoarele considerente:
In ceea ce privește excepția inadmisibilitatii invocata de parata prin întâmpinare a solicitat respingerea deoarece argumentele invocate in cuprinsul întâmpinării referitoare la excepția inadmisibilitatii se refera numai la situația in care se solicita revocarea in tot sau in parte a unui act administrativ, pe cand in cauza de fata a solicitat restituirea unei taxe încasata abuziv de către parata, fara sa solicite anularea actului administrativ (decizia de calcul).
Cu privire la cererea de chemare in garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, apreciază ca aceasta este admisibila in principiu având in vedere ca beneficiarul direct al sumei de bani încasata de la mine cu titlu de taxa de poluare este chematul in garanție.
In ceea ce privește apărările de fond invocate de parata a solicitat de asemenea respingerea și admiterea cererii sale asa cum a fost formulata.
Față de cererea de introducere în cauză a Ministerului M. și Pădurilor-Administrația Fondului de Mediu în calitate de chemat în garanție prin încheierea din 05.03.2014 s-a admis în principiu cererea de chemare în garanție,dispunându-se conceptarea și citarea acestuia în cauză în calitatea menționată.
Din probele administrate în cauză instanța a reținut că:
Reclamantul a achiziționat autoturismul marca BMV,tip 3251,categorie auto M1 ,an fabricație 1992, cu data primei inmatriculari 06.10.1992 într-un alt stat membru UE.
În vederea efectuării primei înmatriculări în România a autoturismului i s-a calculat o taxă de poluare în sumă de 4186 lei conform deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule (fila 8 dosar), achitată potrivit chitanței . nr._ emisa de Trezoreria municipiului T. M. .
Taxa de poluare a fost introdusă prin OUG nr. 50/2008 și se percepea, potrivit dispozițiilor acesteia, doar pentru autoturismele produse în țară sau în alt stat membru UE, dacă erau înmatriculate pentru prima dată în România, fiind exceptate autoturismele, care au fost anterior înmatriculate tot în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminua sau era destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Potrivit art. 90 paragraful 1 din TCE (art. 110 TFUE) „niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare, în scopul de a se asigura libera circulație a mărfurilor”.
În jurisprudența sa Curtea de Justiție a Uniunii Europene (cauza T., cauza N.) a statuat că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
A stabilit CJUE că o taxă precum cea de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 constituie un impozit intern ce intră sub incidența art. 110 TFUE, astfel că argumentul în sensul că taxa în discuție, fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului, nu poate fi asimilată impozitelor interne, este lipsit de orice fundament și nu poate fi primit.
CJUE a reamintit scopul art. 110 TFUE, acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, garantând astfel neutralitatea deplină a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
Se reține astfel că, reglementarea taxei de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 avea caracter indirect discriminatoriu, favorizând piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul celor importate, și încălca din acest motiv art. 110 TFUE.
Având în vedere principiul preeminenței și supremației dreptului comunitar se va admite acțiunea reclamantului, obligând pârâtul să-i restituie suma de 4186 lei reprezentând taxa de poluare cu dobânda fiscală calculată în cuantumul prevăzut de art.124 Cod proc.fiscală, începând cu data plății conform celor statuate de Curtea Europeană de Justiție prin decizia din 18 aprilie 2013 dată în cauza C-565/11 având ca obiect o cerere preliminară formulată de Tribunalul Sibiu și până la data restituirii, numai în acest mod realizându-se acoperirea efectivă și integrală a prejudiciului cauzat.
Analizând cererea de chemare în garanție formulată în cauză s-a apreciat ca fiind întemeiată reținându-se că, taxa pe poluare pentru autovehicule constituia venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestiona de Administrația Fondului pentru Mediu,sens în care dispuneau prevederile art.1 din OUG nr.50/2008.
Astfel,în baza art.72 Cod proc.civ. se va admite cererea de chemare în garanție,obligând chematul în garanție la plata către pârât a sumelor susmenționate.
În cauză, dovedindu-se culpa procesuală a pârâtului, în temeiul art.453 Cod proc.civ. va fi obligat la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată către reclamant,iar chematul în garanție la plata acestei sume către pârât.
Impotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
În cauză a invocat prevederile art. 488 pct. 4 Cod de procedură civilă, apreciind că hotărârea atacată a fost dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
Intimatul reclamant D. A. L. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, deși legal citați nu au formulat întâmpinare.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit Deciziei ICCJ nr. 24 din 14 noiembrie 2011, pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial la_ și obligatorie pentru toate instanțele, conform art.329 alin. ultim C.pr.civ., în cauzele având ca obiect cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu (cum este și cazul de față), procedura prealabilă nu mai are un caracter obligatoriu, față de prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Așa cum a arătat instanța supremă, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
De asemenea, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
În conformitate cu prevederile art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Reglementarea națională a taxei pe poluare, reprezentată de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, a instituit un regim discriminatoriu pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa pe poluare nu se percepe.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare este destinată să diminueze introducerea în România a unor vehicule de ocazie deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze vehicule de ocazie similare deja înmatriculate în România.
Prin urmare, O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, astfel că refuzul autorității pârâte de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă de poluare este un refuz nejustificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, împrejurare constatată legal de instanța de fond.
Este esențială în cauză Hotărârea Curții de Justiție pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., prin care, pe calea procedurii întrebării preliminare, Curtea de decis că: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Jurisprudența CJUE creată prin pronunțarea Hotărârii în cauza T. a fost confirmată de Hotărârea pronunțată la data de 7 iulie_ în cauza C-263/10, N., prin care s-a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008 creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Cât privește forța obligatorie a hotărârilor CJUE în cauzele T. c. României și N. c. României, trebuie avut în vedere că aceste hotărâri privesc interpretarea dreptului Uniunii Europene, respectiv a art. 110 TFUE. Interpretarea CJUE urmareste cunoasterea sensului exact al unor dispozitii din continutul Tratatelor sau al dreptului derivat al UE, iar soluțiile date de CJUE sunt obligatorii în ceea ce privește modul în care strebuie interpretate dispozițiile dreptului european.
Instanțele naționale (indiferent de gradul de jurisdicție) au obligația de aplicare a normei comunitare ținând cont de interpretarea dată de Curte articolului 110 TFUE, urmând ca, în soluționarea cauzelor cu care sunt sesizate, să respecte interpretarea Curții.
Nici criticile aduse pe fond soluției de către recurenta pârâtă nu sunt fondate, având în vedere că orice taxă achitată de către contribuabili în temeiul unor prevederi neconforme cu dispozițiile dreptului comunitar se impune a fi restituită în aplicarea dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, art. 110 din TFUE (echivalentul art.90 din TCE) și Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană, care instituie obligația tuturor autorităților administrative, legislative și judecătorești de a da eficiență în primul rând principiilor comunitare care prevalează asupra legislației comunitare.
De asemenea se constată pe fondul cauzei caracterul nefondat al celorlalte critici ale recurentei-pârâte având în vedere că în mod corect prima instanță a reținut că art. 90 alin. 1 TCE interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C- 393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Taxa de poluare introdusă prin dispozițiile OUG nr. 50/2008, reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.
Iar această analiză nu poate să înceapă decât de la a observa că, verificarea neutralității taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Aceasta pentru că, așa cum afirmă Curtea Europeană de Justiție în cauza C-290/2005, Akos Nadasdi și C-333/2005, „o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în statul membru înainte de . legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente”. Și nu este inutil de observat că această hotărâre a Curții a fost pronunțată la cererea unei instanțe din Ungaria, țară care, la data intrării în UE, se afla în aceeași poziție ca și România, aceea de a nu fi avut anterior o taxă de primă înmatriculare (sau echivalentă), așa încât valoarea reziduală a acesteia să fie inclusă în prețul autoturismelor aflate în circulație cu care intră în concurență autoturismele second-hand nou importate (acestea din urmă fiind dezavantajate prin faptul că includ valoarea reziduală a taxei, având teoretic un preț mai ridicat).
Prin urmare, caracterul discriminatoriu al dispozițiile OUG nr. 50/2008 poate fi analizat doar prin raportare la autovehiculele intrate în România și cu privire la care s-a perceput taxa de poluare.
In cadrul acestei analize trebuie de precizat că, la data la care recurenta-reclamantă a achitat taxa de poluare, erau în vigoare prevederile art. III din OUG nr. 218/2008 care dispun că „autovehiculele M 1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N 1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.”
Printre argumentele care au stat la baza adoptării acestei măsuri legislative se află protejarea pieței interne prin „ păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar un loc de muncă în industria constructoare reprezintă patru locuri de muncă în industria furnizoare”, așa cum rezultă din preambulul OUG nr. 218/2008.
De asemenea, scopul protejării pieței interne de autovehicule rezultă implicit din faptul că în România, piața este dominată de producătorii autovehiculelor ale căror caracteristici tehnice permit scutirea de la plata taxei de poluare.
În această modalitate de reglementare, prin modul în care este formulată legislația românească, se urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi.
În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale (în acest sens, s-a pronunțat recent Curtea și în cauza T. contra României).
În urma cerinței de „primă înmatriculare” toate mașinile noi, înmatriculate în perioada 15.12._09, care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din România, circulă fără să fie impuse taxei de poluare.
Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare, care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată, și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supune unei taxe substanțiale.
În acord cu aceste principii, instanța de control judiciar reține și aplicarea cu prioritate a deciziei pronunțată în cauza C 402/09 T. împotriva României, în cadrul căreia s-a reținut faptul că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Astfel în considerentele acestei decizii de principiu s-au reținut următoarele:
„ Nu este mai puțin adevărat că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (a se vedea în special Hotărârea din 11 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, C 47/88, R.., p. I 4509, punctul 9, Hotărârea Brzeziński, citată anterior, punctul 27, și Hotărârea din 3 iunie 2010, Kalinchev, C 2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37).
În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, citată anterior, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C 387/01, R.., p. I 4981, punctul 66).
În acțiunea principală, este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa în cauză este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 47).
Pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008.
Neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe
Potrivit unei jurisprudențe constante, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C 345/93, R.., p. I 479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C 393/98, R.., p. I 1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C 101/00, R.., p. I 7487, punctul 55).
În această privință, Curtea a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într-un un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C 74/06, Rep., p. I 7585, punctul 28).
Pentru a obține acest rezultat, deprecierea reală a vehiculelor de ocazie importate trebuie luată în considerare la calcularea valorii taxei. Această luare în considerare nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau la o expertiză a fiecărui vehicul.
Astfel, evitând dificultățile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ și calculate pe baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generală, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regulă generală, ar fi foarte apropiată de valoarea lor reală (Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctul 24, Weigel, punctul 73, și Comisia/G., punctul 29).
Aceste criterii obiective care servesc la evaluarea deprecierii autovehiculelor nu au fost enumerate de Curte într o manieră imperativă (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 37). Prin urmare, acestea nu trebuie în mod necesar să fie aplicate cumulativ. Cu toate acestea, aplicarea unui barem întemeiat pe un singur criteriu de depreciere, precum vechimea autovehiculului, nu garantează că baremul reflectă deprecierea reală a acestor vehicule (a se vedea în acest sens Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctele 28 și 29, precum și Comisia/G., punctele 38-42). În special, în lipsa luării în considerare a rulajului, baremul reținut de legislația în cauză nu conduce, ca regulă generală, la o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculelor de ocazie importate (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43).
Pe de altă parte, în cazul în care apreciază că vechimea și rulajul mediu anual real nu reflectă, în mod corect și suficient, deprecierea reală a vehiculului, contribuabilul poate, în temeiul articolului 10 din OUG nr. 50/2008, să ceară ca aceasta să fie determinată printr-o expertiză ale cărei costuri, suportate de contribuabil, nu pot depăși costul operațiunilor aferente expertizei.
Prin introducerea, în calculul taxei, a vechimii vehiculului și a rulajului mediu anual real al acestuia și prin adăugarea, la aplicarea acestor criterii, a luării în considerare facultative, cu costuri neexcesive, a stării acestui vehicul și a dotărilor sale prin intermediul unei expertize obținute din partea autorităților competente în materie de înregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea în cauză în acțiunea principală garantează că valoarea taxei este redusă în funcție de o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculului.
Această concluzie este confirmată de împrejurarea că, în baremele forfetare care figurează în anexa nr. 4 la OUG nr. 50/2008, s-a ținut seama în mod corespunzător de faptul că diminuarea anuală a valorii autovehiculelor este în general mai mare de 5 % și că această depreciere nu este lineară, în special în primii ani, în care se dovedește mult mai pronunțată decât ulterior (a se vedea Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43 și jurisprudența citată).
Din considerațiile de mai sus rezultă că un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008.
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C 451/99, R.., p. I 3193, punctul 40, Hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C 464/02, R.., p. I 7929, punctul 74, și Hotărârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimportører, C 98/05, R.., p. I 4945, punctul 28).
În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente (a se vedea în special Hotărârile citate anterior Comisia/Danemarca, punctul 17, precum și Kalinchev, punctele 32 și 40).
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În această privință, trebuie precizat, în lumina principiilor amintite la punctele 50-53 din prezenta hotărâre, că, deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.
În cauza T. contra României, CJUE a statuat că actualul art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Având în vedere considerentele și dispozitivul acestei decizii obligatorii nu numai pentru instanțele de judecată, dar și pentru organele puterii executive(inclusiv funcționarii publici care au obligația de a se conforma deciziilor CJUE în aplicarea acestora în raporturile cu particularii) și legislative, conform celor anterior menționate, se constată că instanța europeană a reținut neconformitatea între legislația națională și art. 110 din TFUE, considerente care conduc la concluzia că în mod corect prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile legale naționale și comunitare, nefiind incident cazul de modificare prevăzut de art. 488 alin 1 punctul 8 din C..
De asemenea, în ceea ce privește critica adusă soluției date cererii de obligare la plata dobânzii, Curtea apreciază că și aceasta este nefondată, reclamantul având dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit (lucrum cessans si damnum emergens).
În același sens a hotărât recent Curtea Europeană de Justiție în cauza C‑565/11 (hotărârea din 18.04.2013), arătând că, în cazul dobânzilor cuvenite, “această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia”.
Prin urmare, la chestiunea preliminară cu care a fost sesizată într-o cauză identică de un tribunal din România, Curtea a statuat că „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
Cât privește posibilitatea conferită de art. 12 din Legea nr. 9/2012 plătitorilor taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008 de a solicita restituirea unei părți din taxă, noua reglementare nu împiedică analiza legalității perceperii taxei de poluare în temeiul OUG nr. 50/2008, conform considerentelor precedente, analiză în baza căreia s-a dispus restituirea taxei.
Pe de altă parte, în cauza C. și C., CJUE a reținut că Legea nr. 9/2012, așa cum a fost amendată prin OUG nr. 1/2012, este, la rândul său, caracterizată prin aplicarea unui regim care are efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Rezultă, astfel, o concluzie general valabilă, în sensul că OUG nr. 50/2008, prin modul în care a fost concepută impunerea taxei de poluare, contravine prevederilor art. 110TFUE.
În ceea ce privește soluția asupra cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată, Curtea va constata că în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 452 din C. potrivit cărora partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, reținând că recurenta se află în culpă procesuală, față de aceea că refuzul său de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă pe poluare a fost unul nejustificat.
Nu se poate susține așadar că recurenta nu s-ar afla în culpă procesuală, aplicarea corectă și prioritară a normelor de drept comunitar nefiind exclusiv atribuția instanțelor de judecată, așa cum în mod eronat a indicat aceasta ci, în același timp, și o obligație pentru organele administrative ale statului.
Pentru aceste motive curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN împotriva sentinței civile nr. 257 din 16.04.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția CMASCA, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. A. L. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.11.2014.
Președinte Judecător Judecător
A. M. G. O. S. H. P.
Grefier
M. H.
Red OS/4 ex
Jud fond V. V.
Tribunalul Teleorman
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3546/2014.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7825/2014.... → |
|---|
