Pretentii. Decizia nr. 2008/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2008/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-03-2014 în dosarul nr. 1555/87/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI F.
DECIZIA CIVILĂ NR.2008
Ședința publică de la 14 martie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – R. M. V.
JUDECĂTOR – I. F.
JUDECĂTOR – S. P.
GREFIER - G. P.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ROȘIORII DE VEDE, împotriva sentinței civile nr. 925 din 30.05.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și F., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. A. R. și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții – anulare act”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că, părțile au solicitat judecarea în lipsă conform art.411 alin.2 Noul Cod procedură civilă.
Curtea, față de Ordonanța Guvernului nr.520/2013 și Ordinului președintelui ANAF nr.2211/2013, constată intervenită transmisiunea calității procesuale în cauză de la Administrația Finanțelor Publice Roșiorii de Vede către S. F. Municipal Roșiorii de Vede, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman - din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești.
Curtea, având în vedere că părțile au solicitat judecarea în lipsă potrivit dispozițiilor art. 411 alin.2 Noul Cod procedură civilă, nefiind excepții de invocat ori probe de administrat, în conformitate cu prevederile art.494 Noul Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 925 din 30.05.2013 Tribunalul Teleorman a respins ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâtă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B. A. R., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ROȘIORII DE VEDE, și în consecință a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. Roșiorii de Vede să restituie reclamantului suma de 4143 lei reprezentând contravaloare taxă achitată prin chitanța . nr._/05.12.2008. A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNCIPIULUI Roșiorii de Vede și în consecință a obligat chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. DE MEDIU la plata sumei de 4143 lei, în favoarea pârâtei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ROȘIORII DE VEDE, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare a arătat că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă)
Conform art. 21 alin (1) și (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "(1) Creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezulta din raporturile de drept material fiscal.
(2) Din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezulta atât conținutul, cat si cuantumul creanțelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând in:
a)dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor si a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugata, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor si a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanțe fiscale principale;
b)dreptul la perceperea majorărilor de întârziere, in condițiile legii, denumite creanțe fiscale accesorii."
Art. 117 alin (1) din Codul de procedură fiscală prevede: " (1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
a)cele plătite fara existenta unui titlu de creanța;
b)cele plătite in plus fata de obligația fiscala;
c)cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;
d)cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
e)cele de rambursat de la bugetul de stat;
f)cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente
potrivit legii;
g)cele ramase dupa efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170;
h)cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire,
dupa caz, in temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite."
Conform alin (9) al articolului suscitat, "Procedura de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute la art. 124, se aproba prin ordin al ministrului economiei si finanțelor."
Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal este aprobată prin O.M.F.P. nr. 1899/2004 .
Potrivit acestei proceduri, cererea de restituire este soluționată de către organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, organ care se pronunță asupra cererii prin decizie, care este, potrivit art. 41 din Codul de procedură fiscală, act administrativ fiscal.
În mod greșit și cu aplicarea eronată a art. 25 și 90 din Tratatul Comunității Europene instanța a admis acțiunea intimatului reclamant, având în vedere următoarele considerente:
Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 50/2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului. Conform art. 4 din OUG nr. 50/2008, „obligația de plata a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România".
Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar apreciayă ca in speța nu sunt încălcate dispozițiile art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene. Astfel, potrivit disp. OUG nr. 50/2008, România, stat membru al Comunității Europene, nu supune direct sau indirect produsele altor tari membre ale Comunității unor impozite interne de orice natura, superioare celor care se aplica direct sau indirect produselor naționale similare. Ori, taxa de poluare instituita de disp. OUG 50/2008 nu poate fi asimilata impozitelor interne, aceasta taxa fiind perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, înțeleg sa le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
Aceasta taxa nu este perceputa doar persoanelor care doresc sa înmatriculeze si sa utilizeze in România autoturisme second-hand, importate din Uniunea Europeana, ci tuturor persoanelor care doresc sa înmatriculeze si sa utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel incat nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei.
Caracterul taxei prevăzute de disp. OUG nr. 50/2008, ca fiind unul de poluare, rezulta din dispozițiile art. 1 alin. 2, care enumeră categoria de programe si proiecte pentru protecția mediului care urmează sa fie finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ. Prin urmare, chiar daca legiuitorul nu a găsit o formula foarte potrivita, prin condiționarea înmatriculării autoturismului de plata acestei taxe, acest aspect nu este de natura sa o transforme . prima înmatriculare, cum era cea prevăzuta de disp. art. 214A1 din Codul fiscal si apreciata ca nelegala de către instanțe. Instituirea acestei taxe a fost rezultatul negocierilor dintre România si Comisia Europeana, astfel incat nu se poate aprecia ca ar contraveni legislației comunitare.
In drept, a invocat art. 483 -488 Cod procedura civila.
Intimatul B. A. R., in temeiul art. 205 Cod proc. civ., a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, pentru următoarele motive.
Actul administrativ a cărui revocare o solicită este unul nelegal intrucat incalca prevederi cuprinse in tratatele la care România este parte, acestea având prioritate fata de dreptul intern dupa data aderării la UE - 1.01.2007.
Consecința celor ce preced este ca inmatricularea in România a unui autoturism inmatriculat pentru prima data . membru UE unde s-a plătit deja o taxa de poluare nu poate fi supusa din nou taxării cu același gen de taxa, incalcandu-se principiul evitării dublei impuneri.
Nefiind in ipoteza unei "prime inmatriculari" a autoturismului ci in ipoteza "inmatricularii subsecvente, in România" - in cauza nu sunt incidente disp. art. 5 din OUG 50/2008, ci disp. art. 23 CE, 25 CE, 90 din Tratatul UE.
Prevederile art. 214/1 -214/3 Cod fiscal roman au fost deja declarate de instanțele românești ca fiind neconforme cu dispozițiile art.90 din Tratatul UE si taxa de poluare nu este conforma cu Tratatul UE, respectiv cu art. 25, art. 28 si art. 90, aceasta pentru că taxa de poluare s-ar percepe numai pentru autoturismele înmatriculate în Uniunea Europeană si reînmatriculate pentru prima dată în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate in România, la o nouă înmatriculare taxa nu mai este percepută.
Art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene prevede ca "Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare"; scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor.
Jurisprudenta Curții europene este in același sens: hotărârea CJE in cauza Weigel (2004); obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre ; rostul acestor reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.
In cauză sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, fapt ce rezulta din art. 148 din Constituția României conform cu care "ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse si înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, apreciază ca exista o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul CEE si se încalcă principiul libertății circulației mărfurilor prin dezavantajarea, direct sau indirect, mașinilor din celelalte tari membre UE, in competiția cu produsele similare autohtone.
Cererea de restituire a taxei de poluare este urmarea măsurii administrative nelegale a incasarii sumei si nu are legătura cu legalitatea sau nelegalitatea deciziei de calcul a taxei.
Susținerea de mai sus are in vedere faptul ca in aplicarea jurisprudenței T., Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat ca "art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzură de pe piața națională".
C.J.C.E., in cauza Michel Humblot, similara cazului taxei speciale din legislația romaneasca, a arătat ca "statele au libertatea sa taxeze cum doresc autovehiculele ce circula pe drumurile lor publice, insa acest sistem de taxare nu trebuie sa intre sub incidența articolului 90 din Tratatul C.E., adică sa nu fie discriminatoriu".
In raport de deciziile Curții Europene de Justiție toate cererile de restituire formulate de contribuabili în interiorul termenului de prescripție de 5 ani prevăzut de art. 135 C. proc. fiscala sunt admisibile, pentru simplul motiv că taxa de poluare este incompatibilă cu dreptul european.
Este discutabil daca decizia de calcul a taxei de poluare este sau nu un act administrativ fiscal, insa este de necontestat ca anularea deciziei de calcul nu ar produce practic niciun efect juridic și că procedura contestației îndreptate împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu reprezintă un "recurs efectiv" în sensul art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
In acest sens, urmează a fi avute în vedere următoarele:
1-Conform jurisprudenței stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor, [Culegere 1995, p. I-1883, par. 40; afacerile reunite C-441/98 și C-442/98, Michailidis, Culegere 2000, p. I-7145, par. 30], iar rațiunea acestui drept este aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european [Av. Fennelly în afacerile reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellschaft și Hoechst].
2-Statele membre trebuie să ia măsuri pentru restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european [afacerile reunite C-192/95 și C-218/95, Comateb și alții, în Culegere 1997, p. 1-165, par. 20].
3-Potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptulu comunitar sunt regulile naționale, insa aceste reguli trebuie să respecte principiul echivalentei (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practică imposibilă exercițiul drepturilor conferite de dreptul european) [afacerea C-228/96, Aprile, în Culegere 1998, p. 1-7141, par. 18]; ori, reglementarea fiscală națională este compatibilă cu principiul echivalentei și cu principiul efectivității, întrucât regulile sunt practic aceleași cu regulile aplicabile în cazul în care se solicită restituirea unei taxe prelevate cu încălcarea dreptului național.
4-Conform jurisprudenței instanței de la Luxemburg, sunt considerate rezonabile perioade cuprinse între trei si cinci ani de la data pronunțării hotărârii Curții prin care s-a constatat faptul că impozitul/taxa sunt incompatibile cu dreptul european pentru exercitarea dreptului de rambursare [afacerea C-231/96, Edis, Culegere 1998, p. 1-1451, par. 35; afacerile reunite C-216/99 și C-222/99, Prisco și CASER, în Culegere 2002, p. I¬6761, par. 70; afacerea C-88/99, Roquette Freres, Culegere 2000, p. 1-_; afacerea C-342/96, Dilexport, Culegere 1999, p. 1-579, par. 70].
5-Din analiza pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în afacerea Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plătii, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor (par. 105 - 106 din hotărârea Curții). Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european. în același sens se pronunță și doctrina de drept fiscal european [Servaas van Thiel, în lucrarea Pasquale Pistone (editor), Legal Remedies in European Tax Law, Ed. IBFD, Amsterdam, 2009, p. 309].
6-Dreptul fiscal român nu identifică în prezent vreun remediu special, care să asigure contribuabilul posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor prelevate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului european, deși Statul Român este obligat să ia măsuri pentru a pune în aplicarea hotărârea în cauza T.. în aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca în temeiul art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României și art. 117 lit. d) Cod procedură fiscală să solicite restituirea taxei de poluare prelevate "prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale". O asemenea cerere de restituire poate fi formulată în termen de 5 ani, calculați de la data de 1 ianuarie a anului fiscal următor celui în care s-a născut dreptul la restituire, conform art. 135 C. pr. fisc.
7-Termenul în care contribuabilii pot să-și exercite dreptul la rambursarea taxei de poluare trebuie să fie unul rezonabil și întotdeauna ulterior datei la care se constată incompatibilitatea reglementării fiscale naționale cu dreptul european ; cel mai adesea, această incompatibilitate este constatată printr-o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene, iar termenul se calculează de la data publicării hotărârii Curții. în mod evident însă, atunci când judecătorul național (primul judecător european sau primul judecător "cu putere de jurisdicție comunitară", în sensul jurisprudenței Simmenthal) soluționează el însuși conflictul dintre dreptul național și dreptul european - constatând incompatibilitatea OUG. nr. 50/2008 cu art. 110 TFUE, în cazul nostru - termenul rezonabil se determină în funcție de momentul în care jurisprudența instanței naționale a devenit previzibilă. Ori nu se poate pretinde faptul că termenul rezonabil pentru formularea cererii de rambursare ar fi termenul de 30 de zile rezervat de legiuitor pentru contestarea deciziei de calcul întrucât până și obiectul celor două remedii este diferit: legiuitorul român a conferit contribuabilului dreptul de a contesta calculul taxei de poluare, in vreme ce Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, indiferent și independent de orice contestație asupra actului administrativ prin care a fost stabilită această taxă.
8- Dreptul la rambursare nu poate fi condiționat de un "protest" al contribuabilului, la momentul prelevării taxei de poluare, dresat împotriva deciziei de calcul. Așa cum rezultă din jurisprudența Curții, autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor re2uli naționale incompatibile cu dreptul european.
Pentru argumentele mai sus prezentate apreciază că acțiunea formulata având ca obiect restituirea taxei de poluare este pe deplin admisibilă atâta timp cât a fost formulată în interiorul termenului de prescripție prevăzut de Codul de procedură fiscală, după îndeplinirea procedurii administrative prealabile in sensul formulării unei cereri de restituire a taxei de poluare, care să ofere administrației fiscale posibilitatea de a evita litigiul fiscal si refuzul explicit al organului fiscal de a restitui o taxă încasata cu încălcarea dreptului european.
Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 96 pct. 3 și art. 483 C.pr.civ. rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate, reține următoarele:
Asupra admisibilității acțiunii împotriva refuzului nejustificat de restituire a taxei de poluare, Curtea reține că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, întrucât potrivit art. 2 alin. 1 lit. i coroborat cu art. 8 alin. 1 și art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, rezultă că acțiunea în pretenții este admisibilă și atunci când se contestă un act administrativ asimilat.
În măsura în care se urmărește repararea prejudiciului cauzat de acțiuni contrare dreptului Uniunii Europene, condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (cauza C-228/96 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato).
Or, reglementarea procedurii de contestare a taxei pe poluare, astfel cum este prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 și de Codul de procedură fiscală nu asigură repararea prejudiciului produs prin încălcarea normelor europene pentru persoanele care cu bună-credință au achitat taxa de poluare.
Potrivit art. 117 din O.G. nr. 92/2003, se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță; b) cele plătite în plus față de obligația fiscală; c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat; f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii; g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170; h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.
Deși pot fi avute în vedere cerințele principiului certitudinii juridice, în dreptul intern singura cale procesuală prin care se poate realiza repararea prejudiciului produs prin încălcarea dreptului comunitar este cea a cererii de restituire întemeiată pe art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, ea trebuie să fie accesibilă și persoanelor prejudiciate care nu au introdus în prealabil nicio acțiune în justiție si nici nu au formulat vreo altă reclamație echivalentă.
Or, a considera că acțiunea disponibilă în dreptul intern ar fi fost cea de a contesta decizia de stabilire a taxei de poluare și de a cere restituirea numai în situația în care actul este anulat ar însemna a face practic imposibilă sau extrem de dificilă obținerea reparației de către persoanele care cu bună-credință au respectat dispozițiile legale interne.
Din analiza hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție în cauzele reunite C-410/98 și C-397/98 Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Prin urmare, singura cale efectivă în dreptul intern accesibilă tuturor persoanelor, în limitele prescripției dreptului la acțiune, este cererea de restituire, adresată în temeiul art. 117 din O.G. nr. 92/2003 organului fiscal, iar în caz de refuz nejustificat acțiunea în contencios administrativ, fără obligativitatea anulării formale a actului administrativ și a formulării unei plângeri prealabile. Potrivit art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Într-o asemenea situație, procedura prealabilă nu este obligatorie, conform art. 7 alin. 5 din raportat la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004. Sub acest aspect Curtea constată, contrar susținerilor recurentei că reclamantul a formulat cerere de restituire pe cale administrativă la data de 21.01.2013, răspunzându-i-se cu adresa nr. 684/22.01.2013 în sensul că restituirea integrală a taxei pe poluare nu poate fi efectuată (filele 9-11 din dosarul de fond), fiind deci în prezența „refuzului nejustificat”.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în același sens, reținându-se că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Față de aceste considerente, Curtea constată că excepția inadmisibilității invocată de către recurentă este neîntemeiată.
Pe fond, având în vedere invocarea în cauză a contrarietății legislației interne față de prevederile art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, Curtea reține că, prin art. 11 alin. 1 și 2 din Constituția României, revizuită în 2003, se prevede că „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”. Prin urmare, încălcarea legii și, implicit, excesul de putere survine nu doar în situația în care este nesocotită o normă internă, ci și în ipoteza în care se încalcă o dispoziție comunitară.
De asemenea, prin dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României se prevede că legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform, alin. 4 al aceluiași articol, jurisdicțiile interne trebuie să garanteze îndeplinirea acestor exigențe.
În ceea ce privește dreptul unional aplicabil în cauză, Curtea reține că, potrivit unei jurisprudențe constante CJUE, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor încasate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (cauza 199/82-San Giorgio, cauza 62/93-BP Soupergaz, cauzele reunite 441/98 și 442/98-Michailidis).
De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului unional sunt regulile naționale, care, însă, trebuie să respecte principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european).
Raportat la jurisprudența mai sus indicată, Curtea constată că dreptul fiscal român nu prevede vreun remediu special, care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor încasate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului unional. În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca, în temeiul art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, să solicite restituirea taxei încasate „prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale”.
Potrivit dispozițiilor art. 110 TFUE, invocate de către intimatul-reclamant în susținerea prezentului său demers judiciar, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.” Aceste dispoziții limitează practic libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin aplicarea unor taxe direct sau indirect discriminatorii ori protecționiste. Actualul art. 110 din TFUE interzice, așadar, discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în România.
În ceea ce privește reglementarea internă, Curtea constată ca taxa specială pentru autovehicule a fost introdusă pentru prima dată în România prin Legea nr. 343/2006 de completare a Codului fiscal, sub denumirea de taxă de primă înmatriculare, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar, după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (ex. cele cu handicap, misiuni diplomatice etc), cât și situații de scutire de la plata taxei (ex. vehiculele istorice).
Dispozițiile art. 241¹-241³ din Codul fiscal au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin . OUG nr. 50/2008, care a instituit taxa pe poluare, în legătură cu care CJUE s-a pronunțat că este contrară art. 90 din TCE (art. 110 TFUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România.
Astfel, răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu la data de 18.06.2009, în cauza 402/09-T., Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât să descurajeze punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. În același sens a fost și soluția în cauza 236/10-N., în care s-au pus în discuție variantele taxei pe poluare aplicate în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010, iar la paragraful 28, Curtea a reiterat faptul că taxa pe poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește”.
În atare condiții, având în vedere situația de fapt reținută de instanța de fond, Curtea constată că în speță sunt aplicabile considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene prezentate în cauzele T. și N., ca și în cele ulterioare, soluționate de Curte prin ordonanțe (D., I., I., V., M., O., ., Ș.), fiind vorba despre o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și cele de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, ceea ce conduce la încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (una dintre cele patru libertăți fundamentale pe baza cărora s-a construit Comunitatea Europeană, în prezent Uniunea Europeană).
Astfel, analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, Curtea constată că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pentru emisii poluante, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România. Având acest efect specific, taxa respectivă diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dreptului unional și a principiilor desprinse din jurisprudența CJUE, constatând întemeiat că refuzul recurentei-pârâte de restituire a taxei pe poluare, calculate și încasate în temeiul OUG nr. 50/2008, este nejustificat, fiind dat cu încălcarea dreptului european în materie, care se aplică prioritar față de dispozițiile legale interne contrare.
Față de aceste considerente, constatând că sentința este legală, nefiind incident motivul de recurs prev. de art.488 pct.8 C.pr.civ. invocat de recurentă, Curtea, în temeiul art. 496 alin.1 C.pr.civ va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S. F. MUNICIPAL ROȘIORII DE VEDE, cu sediul în Roșiori de Vede, .. 1, județ Teleorman, PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN DIN C. DIRECȚIEI GENERALE REGIONALE A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în A., ., județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr.925 din 30.05.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și F., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. A. R., CNP_ cu domiciliul în Roșiorii de Vede, ., județul Teleorman și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 14.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. M. V. I. F. S. P.
GREFIER,
G. P.
Red. Jud. S.P. – 6 ex./15.04.2014
jud. fond R. M. Tribunalul Teleorman – Secția C.
Comunicat: 4 exemplare la data de
| ← Pretentii. Decizia nr. 226/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Hotărâre din 02-06-2014, Curtea de... → |
|---|
