Pretentii. Decizia nr. 2478/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2478/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-03-2014 în dosarul nr. 1286/87/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2478
Ședința publică de la 28.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE P. S.
JUDECĂTOR V. R. M.
JUDECĂTOR F. I.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN (din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești) în reprezentarea SERVICIULUI FISCAL MUNICIPAL T. M., prin reorganizarea Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Teleorman – Administrația Finanțelor Publice T. M. împotriva sentinței civile nr.908/28.05.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul – reclamant P. I. D. și cu intimatul –chemat în garanție M. M. ȘI PĂDURILOR – ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 24.03.2014, un set de înscrisuri din partea intimatului – reclamant, conținând Decizia de calcul a taxei de poluare prin care s-a stabilit în sarcina sa suma de_ lei, a cărei restituire o solicită prin cererea ce face obiectul pricinii dedusă judecății, precum și dovada înmatriculării anterioare a autoturismului într-un stat membru al Uniunii Europene, înscrisuri solicitate de instanță, conform Încheierii de ședință de la termenul anterior.
Curtea, constatând că prin cererea de recurs recurenta – pârâtă a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 din Noul Cod de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 908/28.05.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – SCMASCAF s-a admis acțiunea formulată de reclamantul P. I. D. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului T. M. și chematul în garanție M. M. și Pădurilor – Administrația Fondului pentru Mediu, au fost obligați pârâta și chematul în garanție la restituirea către reclamant a sumei de_ lei achitată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante conform chitanței . nr._ din data de 27.07.2012. Totodată a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 544 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. Teleorman în numele AFP T. M., solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii acțiunii, pentru următoarele motive:
Hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal si a fost data cu aplicarea greșita a legii ( art. 304 pct. 9 Cod procedura civila).
1. Referitor la invocarea excepției inadmisibilității acțiunii
1.1 Intimatul reclamant, solicita restituirea sumei de 11.740 lei reprezentând taxa de poluare calculata de AFP T. M., fara a fi urmat procedura prealabila impusa de Legea nr. 554/2004 privind Contenciosul administrativ, cu modificările si completările ulterioare.
Pentru ca o cerere sa fie admisibila in baza Legii nr. 554/2004 privind Contenciosul administrativ, cu modificările si completările ulterioare, trebuie îndeplinita procedura prealabila impusa de prevederile art. 7, alin(1) din acest act normativ, care stipulează „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocat, în tot sau în parte, a acestuia."
In aceasta cauza, reclamantul, nu face dovada prin inscrisurile depuse la dosarul cauzei, ca a îndeplinit procedura prealabila in termenul legal.
Îndeplinirea procedurii prealabile in termenul legal, prevăzuta de art. 7 alin.(1) din Legea nr. 554, privind Contenciosul administrativ, este reglementata ca o condiție de exercitare a dreptului de acțiune, iar neindeplinirea acestei condiții in termenul legal, este sancționată cu decăderea din termenul in care se inregistreaza acțiunea.
Mai mult decat atat, intimatul reclamant nu face dovada nici ca a indeplinit procedura prealabila potrivit art. 7 alin. (7), care prevede:"Plangerea prealabila in cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, si peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripție".
1.2 Restituirea sumei nu poate face obiectul, cauzei de fata, întrucât nu pot fi aplicate prevederile art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedura fiscala, care se refera la restituirea taxei, având in vedere ca, nu se poate vorbi de aplicarea eronata a prevederilor legale, iar decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule, este un act administrativ fiscal, ce se contesta conform Legii nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, cu modificările si completările ulterioare.
De asemenea, nu pot fi aplicate in aceasta cauza prevederile art. 135 din Codul de procedura fiscala care stipulează ca ,, Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire."
Textul de lege invocat, se refera la contribuabilii ce realizează venituri si sunt plătitori de taxe si impozite ce se fac venit la Bugetul general consolidat al statului (BGCS).
In cauza de fata, nu se poate vorbi de aplicabilitatea acestui text de lege, întrucât, taxa de poluare, nu este venit la BGCS, ci se face venit la Administrația Fondului pentru Mediu, deoarece această taxă este percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, doresc să le utilizeze pe teritoriul României și, în consecință, contribuie la poluarea mediului, potrivit Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
1.3 In cauza, intimatul reclamant solicita restituirea taxei de poluare, fara a solicita anularea actului administrativ, in baza căruia a fost incasata taxa, respectiv decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule, emisa de AFP T. M..
Vazand dispozițiile art. 205 din OG nr. 92/2003, privind Codul de procedura fiscala, care prevede posibilitatea de contestare a actelor administrative fiscale:
(1) împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii.
(2)Este îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.
(3)Baza de impunere și impozitul, taxa sau contribuția stabilite prin decizie de impunere se contestă numai împreună", având in vedere ca, reclamantul nu solicita anularea deciziei de calcul a taxei de poluare, restituirea sumei de 11.740 lei, fara anularea titlului de creanța in baza căruia a fost plătită, este inadmisibila.
In consecința, solicită admiterea excepției asa cum a fost invocata si motivata.
2. F. de retinerile instanței de fond
Potrivit legislației cadru care reglementează instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, taxa specială auto se plătea cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor pe teritoriul României și a fost considerată o alternativă de tranziție, instituită ca urmare a faptului că după aderarea la Uniunea Europeană, în conformitate cu principiul liberei circulații a mărfurilor între statele membre, România a renunțat la actele normative care restricționau înmatricularea autovehiculelor cu norma de poluare mare (menționăm că de la 1.07.1998 nu era permisă înmatricularea autovehiculelor non-euro și Euro 1, iar de la 1.01.2002 și a celor cu Euro 2).
Conformându-se acestei cerințe, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în M. Of. nr. 327/25.04.2008, intrată în vigoare la data de 1 iulie 2008, act normativ ce a fost abrogat prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule "(1) Prezenta lege stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă.
(2) Taxa se face venit la bugetul Fondului pentru mediu si se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, in vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului."
În condițiile în care, legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei de poluare cu ocazia primei înmatriculări în România, rezultă că această taxă este în mod legal datorată.
In conformitate cu art. I- 33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005 „Legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea unei forme și a mijloacelor".
Jurisprudența Curții a stabilit că art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene este încălcat numai atunci când cuantumul taxei de poluare, calculat fără luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculului, exced cuantumul taxei reziduale încorporat în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
Față de aceste aspecte, rezultă că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea rezultatului.
Așadar, potrivit art. 110 primul paragraf din Tratatul de Instituire a Comunității Europene „Nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Comunității Europene a rezultat că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat prerogativelor suverane ale statelor membre.
Legea - cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp, autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor.
Având în vedere cele arătate, învederează că taxa de poluare pentru autovehicule a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului, cu luarea în considerare a legislației comunitare și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene, taxa reprezentând opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art. 13 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia: „Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege".
Apreciază că nu sunt încălcate prevederile art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât taxa de poluare instituită prin Legea nr. 9/2012, nu poate fi asimilată impozitelor interne, deoarece această taxă este percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, doresc să le utilizeze pe teritoriul României și, în consecință, contribuie la poluarea mediului.
Prin art. 4 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, s-a stabilit clar cand intervine obligația de plata a taxei, reclamantul achitând in mod legal suma de 7.019 lei, si nu din eroare.
Potrivit art. 5 al aceluiași act normativ:"(1) Organul fiscal competent calculează cuantumul taxei, pe baza documentelor din care rezultă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului și elementele de calcul al taxei, depuse de către contribuabilul care intenționează să efectueze înmatricularea sau prima transcriere a dreptului de proprietate. Lista documentelor este prevăzută în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.*)
(2)Valoarea în lei a taxei se determină pe baza cursului de schimb valutar al monedei euro stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(3)Taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, pe numele Administrației Fondului pentru Mediu, iar dovada plății acesteia va fi prezentată cu ocazia înmatriculării sau transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 4".
Restituirea sumelor reprezentând taxă pe poluare, este prevăzuta de art. 7 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, si se efectuează numai in condițiile prevăzute de dispozițiile acestui text, iar reclamantul nu se afla in niciuna din situațiile prevăzute de lege, astfel încât, consideră ca cererea acesteia este neîntemeiata si nelegala.
De asemenea, Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prin dispozițiile art. 8, prevede si situația in care taxa nu se plătește, situație in care nu se afla reclamanta.
Vazand si dispozițiile art. 9 din actul normativ precizat, suma ce reprezintă taxa, „poate fi contestata atunci cand persoana care urmează sa înmatriculeze sau sa transcrie dreptul de proprietate asupra unui autovehicul rulat poate face dovada ca autovehiculul sau s-a depreciat . mare decât cea indicata de grila prevăzuta de anexa nr. 4".[....], situație in care nu se regăsește reclamantul.
F. de prevederile Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, taxa de poluare, nu reprezintă un impozit suplimentar, perceput de Statul R., ca urmare a primei înmatriculări a unui autoturism sau autovehicul pe teritoriul României, ci a fost instituita in vederea constituirii si colectării de fonduri pentru protejarea mediului si a aerului, împotriva poluării acestuia.
3. Cu privire la cheltuielile de judecata
In mod greșit instanța de fond a obligat si AFP T. M. si Administrația Fondului pentru Mediu la plata sumei de 544 lei, reprezentând cheltuieli de judecata, intrucat fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții care cade în pretenții.
Materia cheltuielilor de judecata, este reglementata de art.274-277 din Codul de procedura civila si reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie sa le suporte părțile in legătura cu activitatea procesuala.
Culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul unei instanțe a unei cereri, acțiuni ce se dovedește a fi neîntemeiată (deci determinarea pârâtului de a ieși din pasivitatea confortabilă pe care i-o asigură prezumția că nu datorează nimic nimănui), fie susținerea unor apărări neîntemeiate (care echivalează cu zădărnicirea reclamantului în încercarea sa de a răsturna prezumția relativă sus amintită). Astfel înțeleasă culpa procesuală pe care se întemeiază reglementarea din art. 274 C.pr.civ., partea care cade în pretenții" poate fi atât reclamantul, cât și pârâtul.
Rolul cheltuielilor de judecata este si acela de a acționa ca veritabile sancțiuni procedurale, fiind suportate in final de partea din vina căreia s-a promovat acțiunea. Cheltuielile de judecata nu pot fi limitate numai la finalitatea de a constitui o sancțiune procedurala. Ele au rolul de a despăgubi partea care a câștigat procesul si care nu este vinovata de declanșarea activității judiciare.
Prin aceasta, cheltuielile de judecata constituie si o frâna in calea, adeseori uzitata, a procesivității excesive.
In aceasta cauza nefiind vinovata de declanșarea activității judiciare, AFP T. M. nu poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata.
Apreciază ca Administrației Fondului de Mediu ii revine obligația plații cheltuielilor de judecata, întrucât AFP T. M. nu face decât oficiul încasării acestor sume, ele fiind folosite in exclusivitate de către Administrația Fondului de Mediu, si nu se fac venit la Bugetul General Consolidat al Statului.
Pentru aceste motive, solicitam admiterea recursului asa cum a fost formulat si motivat, in sensul modificării sentinței atacate.
In drept, a invocat prevederile art. 483 - 502 Cod procedura civila si dispozițiile legale la care a făcut referire în cuprinsul motivării.
Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că prin plata taxei de poluare a fost încălcată legislația comunitară.
La solicitarea Curții, intimatul-reclamant a depus la dosar în fotocopii: Decizia de calcul a taxei de poluare prin care s-a stabilit în sarcina sa suma de_ lei, a cărei restituire o solicită prin cererea ce face obiectul pricinii dedusă judecății, precum și dovada înmatriculării anterioare a autoturismului într-un stat membru al Uniunii Europene
Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 96 pct. 3 și art. 483 C.pr.civ. rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate, reține următoarele:
Asupra admisibilității acțiunii împotriva refuzului nejustificat de restituire a taxei de poluare, Curtea reține că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, întrucât potrivit art. 2 alin. 1 lit. i coroborat cu art. 8 alin. 1 și art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, rezultă că acțiunea în pretenții este admisibilă și atunci când se contestă un act administrativ asimilat.
În măsura în care se urmărește repararea prejudiciului cauzat de acțiuni contrare dreptului Uniunii Europene, condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (cauza C-228/96 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato).
Or, reglementarea procedurii de contestare a taxei pe poluare, astfel cum este prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 și de Codul de procedură fiscală nu asigură repararea prejudiciului produs prin încălcarea normelor europene pentru persoanele care cu bună-credință au achitat taxa de poluare.
Potrivit art. 117 din O.G. nr. 92/2003, se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță; b) cele plătite în plus față de obligația fiscală; c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat; f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii; g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170; h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.
Deși pot fi avute în vedere cerințele principiului certitudinii juridice, în dreptul intern singura cale procesuală prin care se poate realiza repararea prejudiciului produs prin încălcarea dreptului comunitar este cea a cererii de restituire întemeiată pe art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, ea trebuie să fie accesibilă și persoanelor prejudiciate care nu au introdus în prealabil nicio acțiune în justiție si nici nu au formulat vreo altă reclamație echivalentă.
Or, a considera că acțiunea disponibilă în dreptul intern ar fi fost cea de a contesta decizia de stabilire a taxei de poluare și de a cere restituirea numai în situația în care actul este anulat ar însemna a face practic imposibilă sau extrem de dificilă obținerea reparației de către persoanele care cu bună-credință au respectat dispozițiile legale interne.
Din analiza hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție în cauzele reunite C-410/98 și C-397/98 Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Prin urmare, singura cale efectivă în dreptul intern accesibilă tuturor persoanelor, în limitele prescripției dreptului la acțiune, este cererea de restituire, adresată în temeiul art. 117 din O.G. nr. 92/2003 organului fiscal, iar în caz de refuz nejustificat acțiunea în contencios administrativ, fără obligativitatea anulării formale a actului administrativ și a formulării unei plângeri prealabile. Potrivit art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Într-o asemenea situație, procedura prealabilă nu este obligatorie, conform art. 7 alin. 5 din raportat la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004. Sub acest aspect Curtea constată, contrar susținerilor recurentei că reclamantul a formulat cerere de restituire pe cale administrativă la data de 21.02.2013, răspunzându-i-se cu adresa nr. 4285/21.02.2013 în sensul că restituirea integrală a taxei pe poluare nu poate fi efectuată, fiind deci în prezența „refuzului nejustificat”.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în același sens, reținându-se că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Față de aceste considerente, Curtea constată că excepția inadmisibilității invocată de către recurentă este neîntemeiată.
Pe fond, Curtea constată că intimatul-reclamant a achiziționat un autovehicul second-hand marca Seat Alhambra, . VSSZZZ7MZYV512523, provenind din Spania, conform înscrisului depus la fila 33, care a fost pentru prima dată înmatriculat în acest stat la data de 19.01.2000, și pentru înmatricularea căruia în România, la data de 27.07.2012, a fost obligat să achite o taxă pentru emisii poluante în sumă de_ lei, astfel cum rezultă din chitanța aflată la fila 7 din dosarul de fond.
Curtea constată că instanța de fond a dezlegat în mod corect problema supusă judecății, respectiv împrejurarea dacă taxa auto respectivă contravine art. 90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene (în prezent art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene).
Curtea reține că regimul de impozitare instituit de Legea nr. 9/2012 coroborat cu OUG nr. 1/2012, a fost considerat ca discriminatoriu prin prisma art. 110 TFUE de către Curtea de Justiție Europeană în Cauzele reunite C. și C. C-97/13 și C-214/13, conform Ordonanței pronunțate la data de 03.02.2014: ”articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă de poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. Practic Legea nr. 9/2012, în forma în vigoare după adoptarea OUG nr. 1/2012, a menținut regimul discriminatoriu instituit prin OUG nr. 50/2008, cu privire la care CJUE se pronunțase în cauzele T. și N..
Abia ulterior datei de 01.01.2013, când art. 4 alin. 2 din Lege a redevenit aplicabil, nu se mai poate vorbi de discriminare, derivată din taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate.
În ceea ce privește obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, Curtea observă că observațiile recurentei sunt eronate, acțiunea reclamantului a fost admisă în totalitate în raport cu pârâta și chemata în garanție, astfel că în mod corect tribunalul le-a obligat la suportarea acestor cheltuieli, întrucât au căzut în pretenții. Totodată, exercițiul acțiunii în justiție pentru recuperarea taxei pentru emisii poluante încasate nelegal nu poate fi asimilat procesivității excesive.
Față de aceste considerente, constatând că sentința este legală, nefiind incident motivul de recurs prev. de art.488 pct.8 C.pr.civ. invocat de recurentă, Curtea, în temeiul art. 496 alin.1 C.pr.civ va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN (din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești) în reprezentarea SERVICIULUI FISCAL MUNICIPAL T. M., prin reorganizarea Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Teleorman cu sediul în A., ., J. TELEORMAN împotriva sentinței civile nr. 908/28.05.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul – reclamant P. I. D., CNP_, domiciliat în mun. T. M., . 5, ., J. TELEORMAN și cu intimatul –chemat în garanție M. M. ȘI PĂDURILOR – ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, cu sediul în București, .. 294,corp A, sectorul 6, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. S. V. R. M. F. I.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – jud. S.P./5 ex./29.04.2014
JUD. FOND Z. L. - Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 1607/2014.... | Despăgubire. Decizia nr. 6822/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
