Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 453/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 453/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 9109/3/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.453
Ședința publică din data de 23 ianuarie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A. J.
JUDECĂTOR: A. P.
JUDECĂTOR: R. I. C.
GREFIER: E. S.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de recurentul-reclamant L. I. și recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. 6 prin DGFPMB, împotriva sentinței civile nr. 2657/14.05.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU având ca obiect contestație act administrativ –taxa de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recurentul-reclamant L. I., a depus prin serviciul registratură, la data de 08.01.2014, cerere de lăsare a cauzei la sfârșitul ședinței de judecată, după care:
Față de lipsa părților, Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul-reclamant L. I. prin avocat Dobrogeau P. M. N. cu împuternicire avocațială pe care o depune la dosarul cauzei, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea ia act de faptul că, urmare intrării în vigoare a dispozițiilor OUG nr. 74/2013, a intervenit o modificare în ceea ce privește denumirea recurentei-pârâte, acesta denumindu-se în prezent Administrația S. 6 a Finanțelor Publice, iar nu Administrația Finanțelor Publice S. 6, precum și faptul că Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București s-a subrogat în drepturile și obligațiile Direcției Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, urmând a se face modificările cuvenite în sistem ecris.
Nefiind cereri de formulat, excepții de invocat, probe noi de administrat în faza procesuală a recursului, Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Având cuvântul pe recursul formulat de recurentul-reclamant L. I., apărătorul acestuia solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii capătului de cerere privind acordării dobânzii legale fiscale încă de la momentul plății. Arată că, și prin cererea introductivă, au solicitat actualizarea cu dobânda legală fiscală încă de la momentul plății, în acest sens pronunțându-se și Curtea Europeană de Justiție, însă, din eroare, instanța de fond a apreciat în mod greșit acest aspect.
Pe recursul formulat de partea adversă, solicită respingerea acestuia ca nefondat și menținerea hotărârii legală cu modificările ulterioare ca fiind corect aplicată.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și le reține în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului București, sub nr._ /CA/2012, reclamantul L. I., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. 6 prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și chematul în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU a solicitat instanței sa dispună anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr._/16.11.2009 emisa de AFP S. 6 și obligarea paratei la restituirea contravalorii taxei de poluare, în cuantum de 5.160,00 lei, precum și actualizarea acestei sume cu rata dobânzii de la momentul perceperii taxei pana la momentul restituirii.
În motivarea acțiunii, arata reclamantul a cumpărat un autoturism marca Volkswagen fabricat în anul 2002, iar pentru înmatricularea acestuia în România a achitat taxa de poluare în cuantum de 5.160,00 lei, autovehiculul în cauza fiind achiziționat din Comunitatea Europeana.
Pe fondul cererii de chemare în judecată, apreciază reclamantul apreciază în esența că taxa de poluare este ilegală, aceasta fiind percepută în baza unor texte legale aplicabile în dreptul intern care contravin prevederilor de drept comunitar, respectiv dispozitiilor art. 110 din TCUE.
Potrivit art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, României îi revine obligația de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, în speță art. 110 prag. 1 din Tratatul CE.
În apărare, în conformitate cu dispozițiile art. 115 și urm. C.proc.civ., pârâta, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, legal citată, a depus întâmpinare în reprezentarea AFP S. 6, care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive, pârâta a invocat dispozițiile art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule precum și ale art. 5 alin. 1 și 4 din același act normativ potrivit cărora :” taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă (…) taxa se plătește într-un cont distinct, deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu”. Astfel, taxa pe poluare se constituie venit la bugetul Administrației F. pentru Mediu și se administrează de către această instituție.
Pe fondul cauzei, pârâta apreciază în esența că plata efectuata de reclamanta a fost legal incasata de către organul fiscal prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare la data plații fiind în vigoare prevederile O.U.G. nr. 50/2008, privind instituirea taxei de poluare, ca urmare a respectării normelor de drept comunitar, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Aceeași pârâtă, în temeiul dispozițiilor art. 60 și urm. a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, participant introdus în cauză.
Prin sentința civilă nr. 2657/14.05.2013, Tribunalul București, Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive.
A admis acțiunea formulată de reclamantul L. I., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. 6 prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
A anulat decizia_/16.11.2009 emisa de AFP S. 6.
A obligat parata sa restituie reclamantului taxa de poluare în cuantum de 5.160,00 lei.
A obligat parata la plata către reclamant a dobânzii fiscale aferente conform art. 124 Cod procedura fiscala, de la data expirării termenului prevăzut de art. 70 alin. 1 Cod procedura fiscala, pana la data plătii.
A respins cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, ca neîntemeiata.
A luat act ca se vor solicita cheltuieli de judecata pe cale separata.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
În ceea ce privește exceptia lipsei calității procesuale pasive a paratei AFP S. 6, instanța a respins-o având în vedere ca Decizia de calcul a taxei de poluare a fost emisa de parata, în consecința exista identitate intre persoana chemata în judecata și emitentul actului administrativ contestat, parata fiind parte în raportul juridic de drept administrativ substanțial dedus judecații.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele:
Problema de drept dedusa judecații vizează incompatibilitatea dispozitiilor OUG nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CEE, art. 110, cu consecința caracterului nejustificat al refuzului de restituire a taxei de poluare.
Din analiza înscrisurilor administrate în cauza, tribunalul a constatat că refuzul paratelor de restituire a taxei de poluare are un caracter nejustificat.
În conformitate cu art. 90 par. 1 (actualmente art. 110) din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Este adevărat că normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție, „ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Chiar dacă statul român a adoptat, prin introducerea art. 214/1-214/3 din Codul fiscal, și ulterior prin OUG 50/2008, norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, relua aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat că, pe rolul Curții de Justiție Europene, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
Recent, în cauza C-402/09. T. vs. statul roman, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care tine seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piată, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecință, Curtea a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Concluzionând, tribunalul a reținut ca normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare în România pentru autoturismele second-hand înmatriculate anterior în Uniunea Europeana contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturimele second-hand autohtone.
În speța, reclamantul a probat faptul că autovehiculul achiziționat era second-hand, respectiv că autoturismul a fost inițial înmatriculat în Uniunea Europeana, respectiv în Germania, (fila 20); în consecința instanța a constatat ca acesta este îndreptățit să îi fie restituită taxa de poluare.
Pe cale de consecință, tribunalul a considerat că sunt îndeplinite cerințele art.1 din legea nr.554/2004, republicată, în vederea anularii actelor administrative-fiscale nelegale și recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei, prin restituirea taxei achitate reclamantei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, pe fondul cauzei, instanța a admis în parte acțiunea, a anulat decizia de calcul a taxei de poluare nr._/16.11.2009 emisa de AFP S. 6 și a obligat pârâta AFP S. 6 să restituie reclamantei taxa de poluare în cuantum de 5.160,00 lei, actualizata cu dobânda fiscala conform art. 124 Cod procedura fiscala, de la data expirării termenului prevăzut de art. 70 alin. 1 Cod procedura fiscala, pana la data plații.
Având în vedere raportul juridic de drept public dedus judecații, născut intre stat, reprezentat prin organele fiscale, și contribuabil, în speța sunt aplicabile art. 124 Cod procedura fiscala în privința dobânzilor datorate, iar nu dispozițiile incidente în materia dreptului privat privind dobânda legala.
Totodată, tribunalul a respins cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, formulata de parata, ca neîntemeiata, având în vedere inexistenta unor dispoziții legale sau a unor clauze de alta natura care sa fundamenteze obligația acestei instituții de a garanta îndeplinirea obligației de restituire a taxei de poluare de catre parata.
Din moment ce taxa a fost incasata ca efect al actelor emise de parata AFP S. 6, fiind achitata la dispoziția acestei instituții, împrejurarea ca aceasta a primit ulterior o alta destinație bugetara nu este de natura sa justifice admiterea unei cereri de chemare în garanție în cadrul litigiului de contencios administrativ, ci constituie un aspect legat de modalitatea concreta în care parata va asigura îndeplinirea efectiva a obligației de restituire ce-i incumba în mod direct.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul și pârâta Administrația Finanțelor Publice S. 6 (în prezent Administrația S. 6 a Finanțelor Publice).
Primindu-se dosarul la Curtea de Apel București, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._ .
În motivarea recursului, recurentul-reclamant a arătat că, prin sentința civilă pronunțată la data de 14.05.2013, instanța i-a admis cererea de chemare în judecată, obligând pârâta să-mi restituie suma de 5.160 lei, și a dobânzii legale fiscale aferente conform art. 124 Cod procedură fiscală - de la data expirării termenului prevăzut de art. 70 alin. 1 Cod procedura fiscală, până la data plătii, fără a se pronunța însă, și cu privire la actualizarea acesteia cu dobânda legală în materie fiscală calculată de la data plății până la data restituirii efective a acesteia.
Însă, prin hotărârea pronunțată la data de 18.04.2013, în afacerea c - 565/2011, M. I. contra României, Curtea Europeană de Justiție a stabilit că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care cure începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Cu atât mai mult cu cât art. 120 C. proc. civ, privind majorările de întârziere prevede la alin. (7) că nivelul majorării de întârziere este de 0.1% (perioada 01.01._10), 0.05% (perioada 01.07._10) și 0.04% (începând cu data de 01.10.2010) pentru fiecare zi de întârziere, și poate fi modificat prin legile bugetare anuale, iar art. 124 C. proc. civ. referitor la dobânzile în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget prevede la alin. (1) că pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă, acordarea dobânzilor făcându-se la cererea contribuabililor. În ceea ce privește dobânda datorată, aceasta este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori - art. 124 alin. (2).
Cât privește obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale, derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne contrare normelor dreptului comunitar.
Obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt autoritățile fiscale.
Inclusiv jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este în acest sens. Astfel, prin hotărârea pronunțată la 09 martie 2006 în cauza Eko-Etda Avee c. G.. Curtea a decis că refuzul autorităților elene de a plăti societății reclamante dobânda legală cuvenită pentru restituirea cu întârziere a unor impozite plătite în plus, reprezintă o violare a art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la respectul proprietății.
În mod evident, prin interpretarea art. 6 (fostul art. F) din Tratatul de la Maastricht, drepturile fundamentale ale omului, precum dreptul la respectul proprietății, sunt recunoscute în Uniunea Europeană și fac parte integrantă, cu titlu de principii generale, din dreptul comunitar.
Obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a sumei de 5.160 lei plătită cu titlu de taxă auto specială de primă înmatriculare, pe care să o actualizeze cu dobânda legală fiscală calculată de la data plății taxei până la data restituirii efective a acesteia.
Pentru toate aceste motive, este evident faptul că pârâta trebuie obligată și la plata dobânzii legale fiscale aferente taxei prelevate, determinată potrivit hotărârii pronunțată de Curtea Europeană de Justiție la data de 18.04.2013 în afacerea c - 565/2011, M. I. contra România, la nivelul majorării de întârziere, adică 0.1% (perioada 01.01._10), 0.05% (perioada 01.07._10) și 0.04% (începând cu data de 01.10.2010) pentru fiecare zi de întârziere.
Văzând toate acestea, a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2) teza I-a C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii capătului de cerere privind obligarea pârâtei Adminstrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 București la restituirea către reclamant a sumei de 5.160 lei plătită cu titlu de taxă auto specială de primă înmatriculare, actualizată cu dobânda legală în materie fiscală până la data restituirii efective a acesteia.
În ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu desfășurarea acestui proces, a arătat că le va solicita pe cale separată.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea este în parte netemeinica și nelegala fiind data cu aplicarea greșita a legii (art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila).
A arătat ca în mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 6.
A învederat instanței faptul ca în conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, privind taxa de poluare și H.G. nr.686/2008, privind aprobarea norme metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar și în scopul asigurării protecției mediului și finanțării unor programe și proiecte pentru protecția mediului.
De asemenea prin actul normativ menționat mai sus, în cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării și gestionarii acestui bugetului în calitate de titular este, Administrația F. pentru Mediu: "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediulur, organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării taxei de poluare (art.3 alin.1, lit.a) și b) din HG 686/2008) și încasării acestei taxe prin Trezoreria Statului în cuprinsul dispozițiilor art. 5 alin. 4 din O.U.G. nr. 50/2008 arătându-se inca odată destinatarul acestor sume de bani provenite din încasarea taxei de poluare: "Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu".
Actul normativ în baza căruia a fost achitata taxa de poluare de către petent (respectiv O.U.G nr.50/2009, prin normele sale de aplicare H.G. nr.686/2008) arata și expune pe larg în cadrul art. 3 alin. 5-8 modalitatea în care se transfera suma incasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu respectiv":
"(5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.
(6) În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6. sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4).
(7) Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.
(8) Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
Având în vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimatul-petent, nu se face venit la bugetul de stat aflat în administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice S. 6, conform dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către acesta, intre instituția pârâtă și intimatul -reclamant, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare.
Instanța de fond în mod nelegal a respins cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulata.
Conform art. 60 C.pr.civ. "partea poate sa cheme în garanție o alta persoana împotriva căreia ar putea sa se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretentiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire."
De asemenea, potrivit art. 61 alin.1 C.pr.civ. "cererea făcuta de parat se va depune o data cu întâmpinarea; când întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de infatisare."
Fondul pentru Mediu, administrat de Administrația F. pentru Mediu, este beneficiarul real al taxei pe poluare achitata de intimatul-reclamant L. I., Administrația Finanțelor Publice S. 6 având numai atribuția legala de stabilire a cuantumului taxei de poluare.
Prin urmare, fata de dispozițiile menționate anterior, instanța de fond în mod nelegal a respins cererea de chemare în garanție formulata constatând ca nu sunt întrunite condițiile art. 60 Cod Procedura civila.
În ceea ce privește fondul cauzei, a arătat ca instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea, având în vedere considerentele următoare:
Astfel, a arătat ca O.U.G. nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Totodată, a arătat faptul ca motivarea instanței în sensul ca prin instituirea acestei taxe de poluare s-a produs o incalcare a Tratatului de aderare a României este nefondata, întrucât analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul apreciază că în speță nu sunt încălcate dispozițiile art. 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, niciun stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Taxa de poluare a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării ei în vigoare abrogându-se art. 214A1- 214A3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii și introducerea ei în Legea nr. 571/2003 privind Codul j fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 1 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003. j Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și elimina reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și ] care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. În aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, în locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, invocate de instanța de fond, a precizat următoarele:
Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005:" Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lasand în același timp autorităților naționale competenta în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor".
Totodată, a precizat faptul ca art. 148 alin. (2) din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, reținute de instanța de fond a precizat următoarele:
Incidența în cauza a prevederilor art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, o apreciază ca fiind inexistenta întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui autovehicul dupa încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și art. 9.
Totodată, în speța de fata, intimatul-reclamant nu se încadrează nici în situațiile de excepție prevăzute de art. 3 alin. 2 din OUG nr. 50/2008, și, ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 dupa consolidarea tratatului au în vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
În același sens, a menționat ca potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este incalcat atunci când taxa aplicata produselor importate și taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atât tratatul menționat mai sus, cat și alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. În susținerea acestui punct de vedere a invocat (astfel cum a precizat) și prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată - baza unitară de stabilire, care reglementează: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri". Menționam ca aceasta directiva a fost adoptata de Consiliul Comunităților Europene având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum și avizele Parlamentului European și Comitetului Economic și Social.
De asemenea, a precizat ca principiul" poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. Precizam de asemenea ca 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor ( intre care Ungaria, G.," Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Mai mult decât atât, se are în vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, în prezent, fiind în discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive în acest sens, proiect care, dupa aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
În ceea ce privește susținerea instanței de fond, respectiv ca taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, a învederat următoarele:
În literatura de specialitate s-a arătat ca, în conformitate cu jurisprudenta Curții de Justiție a Comunităților Europene, taxele vamale asupra importurilor sau exporturilor și orice taxe cu efect echivalent cuprind " orice taxe pecuniare, indiferent de mărimea lor și de denumirea sau de modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra mărfurilor naționale sau străine pentru ca ele trec o frontiera și care nu sunt taxe vamale în sens strict". (O. M. - D. comunitar, E.. ALL ediția a 3-a, pag. 212).
Rezulta din aceasta interpretare a Curții ca de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru acestea trec o frontiera, în cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculului în România aceasta discriminare nefiind fundamentata prin nici un argument de către reclamanta.
Așadar, taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie romanești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactiovitatii legii, întrucât aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior înmatriculate în România. În acest caz, legislația arătata se aplica, iar taxa este perceputa, pentru o prima înregistrare a autovehiculului în tara și pentru utilizarea pe teritoriul statului și nu pentru ca acesta tranzitează o frontiera.
În aceeași ordine de idei, a învederat instanței ca la data de 26.06.2009, Comisia Europeana a emis o scrisoare de punere în întârziere prin care insista ca România sa modifice aceste prevederi controversate.
La data de 28.09.2009, autoritățile romane au răspuns printr-o scrisoare în care isi exprimau poziția fata de chestiunea în discuții și, la data de 12.01.2010, au informat comisia cu privire la existenta OUG nr. 117/2009 de abrogare, cu începere deja 01.01.2010, a scutirii acordate în temeiul OUG nr. 218/2008.
În acest context, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de parare ca autoritățile romane au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare și, în momentul de fata, legislația romana privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art. 110 din TFUE.
Acesta a fost motivul pentru care, departamentul responsabil va propune comisiei clasarea cazului, ceea ce s-a publicat în Jurnalul Oficial al U.E. nr. C29/8 din 05.02.2010.
Prin urmare, existenta unei taxe de poluare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, în completarea celor de mai sus, a învederat ca restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările și completările ulterioare. Ori, restituirea solicitata nu poate fi încadrata în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc.).
Totodată, a menționat ca, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai în anumite condiții, reglementate în art.8 din OUG nr.50/2008, astfel:
"(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului în România, potrivit prevederilor alin. (2).
(2)Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul
autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.
(3)Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în baza următoarelor
documente:
a)documentul care atestă că solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculului scos din parcul auto național;
b)dovada radierii din circulație a autovehiculului;
c)documentul care atestă faptul că autovehiculul a fost transferat în alt stat membru sau declarația vamală de export, după caz;
d)certificatul de distrugere a vehiculului, după caz.
(4)Cererea de restituire se depune la autoritatea fiscală competentă .
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art. 9 din OUG nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, rezulta fara dubii ca intimatul-reclamant nu se regăsește în niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care taxa de poluare achitata de reclamant ca legal datorata, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiata.
În ceea ce privește obligarea la plata dobânzii fiscale aferente calculata conform art. 124 Cod procedura fiscala, de la data expirării termenului prevăzut de art. 70 alin. 1 Cod procedura fiscala, pana la data plații, a arătat ca sentința este netemeinica și nelegala.
Potrivit art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările și modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, dupa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Prin urmare, fata de textul legal invocat, rezulta ca în cauza nu este îndeplinita condiția prevăzuta pentru acordarea acestora.
F. de argumentele prezentate, a solicitat instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat, și modificarea sentinței recurate, în principal în sensul respingerii acțiunii ca fiind formulata împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva, iar în subsidiar pe fond ca neîntemeiata.
În drept art. 304. pct. 9 Cod Procedura Civila.
Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și art. 3041 C.proc.civ., constată următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă:
Referitor la motivul de recurs privind lipsa calității procesuale pasive a Administrației Sectorului 6 a Finanțelor Publice, Curtea constată că, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse de intimatul-reclamant la dosarul de fond, acesta a achitat taxa pe poluare în cauză la Trezoreria Sectorului 6.
Pe de altă parte, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat anularea deciziei de calcul nr._/16.11.2009 emisă de A.F.P. S. 6.
Având în vedere că prezenta cauză are ca obiect anularea deciziei de calcul și restituirea taxei pe poluare achitate de către reclamant, are legitimare procesuală pasivă organul care a emis decizia sus-menționată și care a încasat această taxă, revenindu-i competența de administrare a creanței fiscale, conform dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.
Potrivit acestui text legal, „pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal, județean, local sau al municipiului București, stabilit prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului (…).
Prin urmare, raportul juridic de drept fiscal se stabilește între autoritatea fiscală locală care are competență în stabilirea, colectare și executare silită a unei astfel de taxe și persoana obligată la plata taxei.
În consecință, Administrația Sectorului 6 a Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în situația formulării unei cereri de anulare a deciziei de calcul și de restituire a taxei sus-menționate.
Împrejurarea că, prin art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, se stabilește destinația sumelor încasate cu acest titlu, nu poate determina lipsa calității procesuale pasive a Administrației Sectorului 6 a Finanțelor Publice.
Astfel, cererii ce face obiectul prezentei cauze îi sunt aplicabile dispozițiile art. 117 din O.G. nr. 92/2003.
Conform Cap. I pct. 2 din Anexa 1 a Ordinului nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată.
În consecință, motivul de recurs privind lipsa calității procesuale pasive a Administrației Sectorului 6 a Finanțelor Publice este neîntemeiat.
Taxa a fost plătită, de către intimatul-reclamant, în baza dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008 și care a intrat în vigoare la data 1 iulie 2008.
Potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Mai mult, niciun stat membru nu poate să impună asupra produselor altor state membre impozite de natură să acorde protecție indirect altor produse.”
Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele si taxele interne care impun o sarcină fiscală importantă produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
În ceea ce privește compatibilitatea taxei instituite prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2009 cu prevederile art. 110 TFUE, invocată de către recurenta-pârâtă, se observă că, potrivit Hotărârii Curții de Justiție din data de 7 aprilie 2011, pronunțată în cauza C‑402/09 I. T. împotriva României, ”articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Prin hotărârea pronunțată în cauza C-263/10, N., Curtea de Justiție a statuat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul ca se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzură de pe piața națională.”
A constatat în plus că “o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta, a mai reținut Curtea de Justiție, că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009.”
Taxa pe poluare instituită de O.U.G. nr. 50/2008 nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar din data de 1.01.2007, fiind percepută exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, rezultând că această taxă se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
Prin urmare, taxa percepută de statul român intimatului-reclamant reprezintă o taxă contrară art. 110 din TCE, de natură a institui o discriminare indirectă între produsele interne și cele importate, discriminare nejustificată de criterii obiective.
Ca atare, susținerile recurentei-pârâte în sensul inaplicabilității în cauză a dispozițiilor art. 110 T.F.U.E., nu pot fi reținute.
Prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și României la Uniunea Europeană, iar în conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituția României, „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.”
În ceea ce privește critica recurentei-pârâte privind aplicarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 117 din O.G. nr. 92/2003, se observă că, în mod corect a reținut aceasta incidența dispozițiilor art. 117 alin. (1) lit. d) din acest act normativ, text care reglementează procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Referitor la motivul de recurs privind obligarea pârâtei A.F.P. S. 6 la plata dobânzii fiscale, Curtea reține că, instanța de fond, prin sentința recurată, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, conform cărora „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (21) sau la art. 70, după caz (…)”, adică după trecerea unui termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii de restituire a sumei.
În ceea ce privește critica recurentei-pârâte privind respingerea cererii de chemare în garanție, Curtea constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Conform art. 60 alin. (1) C.proc.civ. „partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea înn pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.
Prin urmare, în materie procesuală, noțiunea de garanție are o sferă mai largă decât în dreptul material, chemarea în garanție, prin raportare la dispoziția legală sus-menționată, fiind admisibilă nu doar în cazul drepturilor garantate legal sau convențional, ci ori de câte ori partea care cade în pretenții are posibilitatea să solicite de la o altă persoană despăgubiri pentru dreptul pierdut sau pentru obligația stabilită în sarcina sa prin hotărâre judecătorească.
Conform art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2008, taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Potrivit art. 5 din același act normativ, taxa pe poluare se calculează și se încasează de către autoritatea fiscală competentă, în speță, Administrația Sectorului 6 a Finanțelor Publice, în sarcina căreia a fost stabilită obligația de restituire a acesteia, însă este virată în contul Administrației F. pentru Mediu, autoritate care gestionează sumele încasate cu acest titlu.
Prin urmare, Curtea, prin raportare la accepțiunea noțiunii de garanție ce rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 60 C.proc.civ., constată că în mod greșit a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, în cauză fiind îndeplinite condițiile textului de lege sus-menționat, având în vedere prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008.
Dispunându-se restituirea taxei pe poluare încasate nelegal, se impune obligarea destinatarului acestei sume să o returneze celui obligat la plată.
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul-reclamant:
Prin sentința civilă recurată, instanța de fond a obligat pârâta la plata către reclamant a dobânzii fiscale aferente taxei pe poluare achitate, de la data expirării termenului prevăzut de art. 70 alin. (1) Cod procedură fiscală până la data plății.
Critica recurentului-reclamant cu privire la această soluție este întemeiată.
Astfel, prin hotărârea din data de 18 aprilie 2013, pronunțată în cauza C-565/11, M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu, Curtea Europeană de Justiție a statuat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea va admite recursurile și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va admite cererea de chemare în garanție și va obliga Administrația F. pentru Mediu la plata către Administrația S. 6 a Finanțelor Publice a taxei de poluare de 5.160 lei.
Va obliga pârâta la plata către reclamant a dobânzii fiscale de la data plății taxei până la data restituirii efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul promovat de ADMINISTRAȚIA S. 6 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI cu sediul în București, ..13 sector 2, împotriva sentinței civile nr. 2657/14.05.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței nr.294, Corp A.
Modifică în parte sentința în sensul că:
Admite cererea de chemare în garanție și obligă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU la plata către Administrația S. 6 a Finanțelor Publice a taxei de poluare de 5.160 lei.
Admite recursul introdus de L. I. cu domiciliul în București, sector 6, ..2B, ., .> Modifică sentința atacată în sensul că:
Obligă pârâta AFP la plata către reclamant a dobânzii fiscale de la data plății taxei până la data restituirii efective.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. J. A. P. R. I. C.
GREFIER,
E. S.
Red./ Tehnored. C.R.I. - 2 ex.
Tribunalul București
Jud. fond B. R.
| ← Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 1607/2014.... → |
|---|
