Pretentii. Decizia nr. 3775/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3775/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 13978/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3775
Ședința publică din data de 15 mai 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: R. I. C.
JUDECĂTOR: A. J.
JUDECĂTOR: A. P.
GREFIER: P. B. B.
Pe rol soluționarea recursului promovat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI prin ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTARE FISCALĂ împotriva sentinței civile nr.3660/25.06.2013, pronunțate de Tribunalul București-Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „restituire taxă pe poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimata-reclamantă a formulat concluzii scrise, înregistrate la dosar la data de 21.11.2013,după care:
Curtea, față de solicitarea de judecare în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 3660/25.06.2013 a Tribunalului București a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta D. G. DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI REPREZENTATĂ DE ANAF și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, fiind obligată pârâta ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili să restituie reclamantei suma de 1044 lei reprezentând taxă poluare.
Totodată, a fost admisă cererea de chemare în garanție a AFM și a fost obligată chemata în garanție să restituie pârâtei taxa încasată în valoare de 1044 lei.
A fost respinsă ca inadmisibilă cererea reclamantei având ca obiect restituire dobânzii fiscale.
Pronunțând acestă hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a dobandit autoturismul marca Renault, tip Clio, categorie auto M1, norme de poluare E4, . nr. VF1SBTJ_, an de fabricatie 2007, . auto J003750, avand data primei inmatriculari 14 iulie 2007, iar pentru înmatricularea acesteia pe teritoriul României a fost nevoită să achite o taxă pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 în sumă de 1.044 lei. Suma a fost achitata prin O.P. 1406/12.04.2011.
Reține instanța de fond că reclamanta a solicitat restituirea sumei achitate iar parata a raspuns cererii, prin refuzul restituirii sumei solicitate.
Referitor la caracterul acestui refuz, Tribunalul a considerat că este vorba despre un refuz nejustificat, pentru aceea că taxa pe poluare stabilita de dispozitiile O.U.G. 50/2008 intră în contradictie cu normele comunitare privind interzicerea discriminării între produsele interne și cele provenind din spațiul UE.
Retine Tribunalul ca aceasta taxa prevăzută de OUG nr. 50/2008 este asimilata impozitelor interne (desi perceputa in vederea asigurarii protectiei mediului tuturor proprietarilor de autovehicule care inteleg sa utilizeze aceste autovehicule pe teritoriul Romaniei), intrucat legiuitorul nu a inteles sa aplice aceasta taxa si autovehiculelor inmatriculate deja in Romania (stat comunitar incepand cu data aderarii 1.01.2007), ci aceasta taxa este perceputa exclusiv pentru autovehiculele inmatriculate in celelalte state membre comunitare si care sunt reinmatriculate in Romania, dupa aducerea in tara.Ori, in conditiile in care, pentru autovehiculele deja inmatriculate in Romania taxa de poluare nu se mai percepe, cu ocazia vanzarii ulterioare, rezulta clar ca vointa legiuitorului a fost ca aceasta taxa sa se aplice doar ca urmare a achizitiilor intracomunitare, fiind evident o taxa cu efect echivalent taxelor vamale de import.
Pe cale de consecință, admițând în parte cererea, Tribunalul a obligat pârâțta la restituirea sumei achitată cu titlu de taxă pe poluare și, admițând cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu AFM, a dispus obligarea chematei în garanție la restituirea către pârâtă a sumei.
Referitor la exceptia inadmisibilitatii privind capatul de cerere prin care se solicita plata dobanzii legale/ fiscale aferente sumei ce se solicita a se restitui, Tribunalul a constatat că reclamanta nu s-a adresat, anterior formularii acțiunii cu cerere privind plata dobanzii, acordarea dobanzilor urmand a se face la cererea contribuabililor.
Pe cale de consecință, Tribunalul a considerat că neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. art. 124 al. 1 din O.G.92/2003 atrage respingerea cererii ca inadmisibilă.
Împotriva sentinței civile nr. nr. 3660/25.06.2013, a Tribunalului București a formulat recurs in temeiul art.299 coroborat cu art.304 pct.5 si pct.9, art.304/1 si cu art.312 alin.3 Cod proc.civila, pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu interpretarea greșită a nromelor de drept material, mai exact a dispozițiilor OUG nr. 50/2008, arătând că suma plătită de către reclamant, in cuantum de 9293 lei, nu se face venit la bugetul de stat, ci A.N.A.F. are competenta doar de a calcula si incasa taxa de poluare si ulterior de a o vira in contul Administrației F. pentru Mediu (cu sediul in București, Splaiul Independentei nr.294, Corp A, sector 6 ).
Arată recurenta că instanța de fond a admis in mod nelegal acțiunea si nu a manifestat rol activ in soluționarea cauzei, limitandu-se doar la administrarea probelor reclamantului.
Prima instanța era obligata sa lămurească împrejurările de fapt cu privire la cauza cu care a fost investita.Instanța de fond nu trebuie sa se limiteze a expune, in hotărâre, toate criticile invocate de reclamant fara a-si manifesta rolul activ vederea aflării adevărului, aceasta având obligația de a se pronunța cu privire la fiecare motiv, pentru a da posibilitate instanței de recurs sa exercite controlul judiciar. Analizarea direct in recurs a criticilor aduse hotărârii primei instanțe ar duce la privarea pârtii de un grad de jurisdicție si la încălcarea principiului "non omisso medio", ceea ce este inadmisibil.
Arată recurenta, ca prim motiv de recurs, că instanța de fond nu si-a exercitat rolul activ in ceea ce privește administrarea probelor in vederea aflării adevărului.
Un alt motiv de recurs invocat de recurentă constă în aceea că în mod greșit a fost obligată A.N.A.F.- D.G.A.M.C. la restituirea sumei de 9293 lei reprezentând taxa de poluare actualizata cu dobânda calculata cf.art.124 din OG nr.92/2003, deoarece suma se constituie venit la bugetul F. pentru Mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, care are calitate procesuală pasivă.
Al treilea motiv de recurs se referă la aceea că hotărârea instanței de fond a fost data cu aplicarea greșita a legii (304 pct. 9 din Codul de procedura civila).
Astfel, taxa pe poluare percepută în temeiul OUG nr. 50/2008 a fost în mod legal plătită, iar prevederile legale menționate nu sunt de natură a încălca normele de drept comunitar, discriminarea invocata, prin asimilarea taxei prevăzute de art.214/1 Cod fiscal unei taxe cu efect echivalent taxelor vamale nu exista si nu poate fi reținuta de către instanța.
Incidența in cauza a prevederilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, este inexistenta intrucat taxa pe poluare se achită, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificările si completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România si la repunerea in circulație a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 si art.9.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene au in vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
Un al 4-lea motiv de recurs privește ilegala obligare a recurentei la plata dobânzii.
Arată recurenta că Astfel, actul normativ care stabilește nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești este O.G.nr.13/2011. In articolul 9 din O.G.nr.13/2011 este prevăzut imperativ faptul ca: "Dobânzile percepute sau plătite de Banca Națională a României, de instituțiile de credit, de instituțiile financiare nebancare și de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice."
Acest texte se coroborează cu dispozițiile Codului de procedura fiscala, potrivit cărora cererea de acordare a dobânzii se face de catre contribuabil la organul fiscal, in temeiul titlului ("ce/e stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii"" .art.117 alin.1 lit.f).
In acest sens, potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, dupa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Prin urmare, cererea de acordare a dobânzilor adresată direct instanței de judecată este inadmisibila.
Intimata-reclamantă . a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond.
La data de 27.02.2014 recurenta a depus o nouă cerere de recurs, în afara termenului de 15 zile de la comunicare prevăzut de art. 20 din legea nr. 554/2004) diferită de prima cerere, prin care se dezvoltă, în mare, motivele de recurs prezentate cu ocazia cererii inițiale.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate (în termen) și prin raportare la dispozițiile legale incidente, Curtea urmează a constata că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
1/ În ceea ce privește lipsa rolului activ al instanței de fond în aflarea adevărului, Curtea urmează a constata că acest motiv nu a fost justificat de recurenta- pârâtă, care nu a arătat în ce măsură Tribunalul nu a manifestat rol activ și care adevăr anume nu a fost relevat de aceasta.
Mai mult, Curtea va avea în vedere și faptul că lipsa rolului activ manifestată prin neadministrarea unor probe suplimentare, în lipsa indicării precise a acestora, nici nu poate fi analizată de instanța de recurs, neputând constitui un motiv de nelegalitate ori netemeinicie a hotărârii instanței de fond în sensul art. 304/1 ori 304 C..
Pe cale de consecință, Curtea va înlătura ca nefondat acest prim motiv de recurs învocat de recurenta.
2/ Referitor la motivul de recurs privitor la lipsa calității procesuale a pârâtei, motivat prin aceea că în raport de dispozițiile OUG nr. 50/2008 calitate procesuală deține Administrația F. pentru Mediu, Curtea îl va înlătura ca nefondat, considerând că în contencios calitatea procesuala pasiva aparține, potrivit legii (art. 1 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004), autorității publice care a emis actul atacat.
Prin raportare la dispozițiile art. 5 alin. 1 si art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, respectiv art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 686/2008, activitățile privind stabilirea si colectarea taxei sunt in competenta organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Pe cale de consecință, raportul juridic fiscal si, implicit obligația de restituire a sumelor nedatorate s-a născut în patrimoniul organului administrativ care a perceput-o nefiind relevant organul administrativ beneficiar final al acestei sume.
In concluzie, în mod corect instanța fondului a decis că are calitate procesuală pasivă în cauza fosta Direcție Generală a Marilor contribuabili din cadrul ANAF iar nu Administrația F. pentru Mediu.
3/ Referitor la soluția pronunțată pe fondul cauzei, Curtea va reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C., Tribunalul realizând o corectă interpretare și aplicare a legii.
Astfel, se va reține că în ceea ce privește situația de fapt, reținută corect de prima instanță, intimata reclamantă a achiziționat autoturismul marca Renault Clio, an de fabricație 2007, data primei înmatriculări 14.06.2007, și a solicitat înmatricularea pentru prima dată în România a acestui autoturism, fiind emisă decizia de calcul pentru suma de 1044 lei reprezentând taxa pe poluare, calculată în baza OUG nr. 50/2008.
În privința legalității instituirii și perceperii taxei de poluare de către recurenta pârâtă, Curtea reține că, prin art. 11 alin. 1 și 2 din Constituția României, revizuită în 2003, se prevede că „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte” Prin urmare, încălcarea legii și, implicit, excesul de putere survine nu doar în situația în care este nesocotită o normă internă, ci și în ipoteza în care se încalcă o dispoziție comunitară.
Pe de altă parte, se va mai reține și faptul că obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională.
În consecință, prin hotărârea pronunțată de instanța de fond nu s-a dispus armonizarea legislației interne cu cea comunitară, ci s-a făcut aplicarea directă a unui principiu de drept comunitar, atribut atât al legiuitorului cât și al puterii judecătorești, așa cum s-a decis în hotărârile enunțate anterior.
În continuare, Curtea va reține că în speță devin incidente atât prevederile art. 110 TFUE cât și jurisprudența CJUE, conform căreia contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor încasate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (cauza 199/82-San Giorgio, cauza 62/93-BP Soupergaz, cauzele reunite 441/98 și 442/98-Michailidis). De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului unional sunt regulile naționale, care, însă, trebuie să respecte principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european). Raportat la jurisprudența mai sus indicată, Curtea constată că dreptul fiscal român nu prevede vreun remediu special, care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor încasate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului unional. În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca, în temeiul art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, să solicite restituirea taxei încasate „prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale”.
Actualul art. 110 din TFUE interzice discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele din comunitate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în România.
Analizând reglementarea internă, incidentă în speță, Curtea constată că taxa specială pentru autovehicule a fost introdusă pentru prima dată în România prin Legea nr. 343/2006 de completare a Codului fiscal, sub denumirea de taxă de primă înmatriculare, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar, după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (ex. cele cu handicap, misiuni diplomatice etc), cât și situații de scutire de la plata taxei (ex. vehiculele istorice).
Dispozițiile art. 241¹-241³ din Codul fiscal au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin . OUG nr. 50/2008, care a instituit taxa pe poluare, în legătură cu care CJUE s-a pronunțat că este contrară art. 90 din TCE (art. 110 TFUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România – cauza 402/09-T.. În același sens a fost și soluția în cauza 236/10-N., în care s-au pus în discuție variantele taxei pe poluare aplicate în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010, iar la paragraful 28, Curtea a reiterat faptul că taxa pe poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește”, principiu la care s-a referit și recurenta în cuprinsul motivelor de recurs.
Față de toate aceste considerente, având în vedere și situația de fapt reținută în mod corect de instanța de fond, Curtea va constata că în mod corect a apreciat aceasta că în speță sunt aplicabile considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene prezentate în cauzele T. și N., fiind vorba despre o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și cele de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, ceea ce conduce la încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (una dintre cele patru libertăți fundamentale pe baza cărora s-a construit Comunitatea Europeană, în prezent Uniunea Europeană).
Analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, Curtea constată că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România. Având acest efect specific, taxa respectivă diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dreptului unional și a principiilor desprinse din jurisprudența CJUE, constatând neîntemeiat refuzul recurentei-pârâte de restituire a taxei pe poluare, calculată și încasată în temeiul OUG nr. 50/2008, fiind dat cu încălcarea dreptului european în materie, care se aplică prioritar față de dispozițiile legale interne contrare.
4/ În ceea ce privește ultimul motiv de recurs, privitor la modalitate de soluționare a cererii având ca obiect plata dobânzilor, Curtea urmează a-l înlătura, constatând că prin hotărârea recurată instanța de fond a respins ca inadmisibilă această cerere, soluție nerecurată de reclamanta, astfel că recurenta nu prezintă interes în a o ataca prin prezentul recurs.
Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 312 C. rap. la art. 304 pct. 9 și art. 304/1 C., Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat, menținând hotărârea instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu opinie majoritară:
Respinge recursul promovat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTARE FISCALĂ împotriva sentinței civile nr.3660/25.06.2013, pronunțată de Tribunalul București-Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
R. I. C. A. P.
GREFIER
P. B. B.
Red: ..07.2014
Tribunalul București, Secția a IX-a C. – jud. fond L. G.
Cu opinia separată a judecătorului A. J., în sensul următor.
Admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul că respinge cererea, ca neîntemeiată.
JUDECĂTOR,
A. J.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1370/2014. Curtea de... | Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 6046/2014.... → |
|---|
