Pretentii. Decizia nr. 2758/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2758/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 19848/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.2758
Ședința publică de la 04 APRILIE 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – R. M. V.
JUDECĂTOR – O. S.
JUDECĂTOR – S. P.
GREFIER - G. P.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurenta pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, împotriva sentinței civile nr. 4767 din 08.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. BT L. T. IFN PRIN ÎMPUTERNICIT S.C. VERSATIL UE CONSULT S.R.L., având ca obiect „pretenții – taxă de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei de ședință, a răspuns recurenta-pârâtă prin consilier juridic L. I., cu delegație pe care o depune la dosar, lipsind intimata-reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul formulat.
Recurenta-pârâtă, prin consilier juridic solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, avându-se în vedere motivele expuse pe larg în conținutul acțiunii.
Curtea, în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 4767 din 08.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ s-a admis actiunea formulată de reclamanta . IFN SA PRIN ÎMPUTERNICIT . SRL în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI prin AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ. A fost obligată parata sa restituie reclamantului taxa de poluare in cuantum de 10.352,00 lei. A fost obligată parata la plata catre reclamanta a dobanzii aferente, de la data platii, 3.12.2010, pana la data restituirii efective. A fost obligată parata sa achite reclamantului cheltuieli de judecata constand in taxe de timbru si onorariu de avocat, in cuantum de 1039,3 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Agenția Naționala de Administrare Fiscala, in temeiul art.299 coroborat cu art. 304 pct. 5 si pct. 9, art. 304 ind. 1 si cu art. 312 alin. 3 Cod proc.civila, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței si trimiterea spre rejudecare si in subsidiar respingerea acțiunii ca neintemeiata, pentru următoarele considerente:
În primul rând, învederează recurenta că in mod eronat precizează instanța de fond in considerentele sentinței atacate ca a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar pe fondul cauzei prevederile O.U.G nr. 50/2008, privind instituirea taxei de poluare.
În al doilea rând, arată recurenta ca, pentru termenul de judecata din data de 10.09.2013, reprezentând primul termen de judecata in fond a cauzei, a formulat cerere de amânare in vederea pregătirii apărării, motivat de faptul ca nu le-au fost comunicate actele anexe, depuse de reclamanta la dosarul cauzei. Astfel, fara acțiune si actele anexe solicitate si in necunostinta de cauza, s-a aflat in imposibilitatea pregătirii apărării.
Or, instanța de fond, in cuprinsul sentinței recurate, nu a făcut referire la cererea de amânare formulată.
Având in vedere cele menționate anterior, consideră recurenta ca instanța de fond i-a incalcat dreptul la apărare si implicit a incalcat principiul contradictorialitatii, pronunțând o hotărâre lovită de nulitate.
In ceea ce privește soluția asupra fondului,consideră recurenta că taxa de poluare a fost corect calculată și percepută, conform OUG nr. 50/2008, neexistând motive pentru restituirea acesteia.
Referitor la plata dobânzii aferente, de la data de 03.12.2010, pana la data restituirii efective, recurenta arată că solicitarea nu este admisibilă.
Cu privire la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 1039,3 lei, recurenta menționează că nu erau întrunite condițiile prevăzute de art.274 alin.1 Cod proc.civila. Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie indeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori in situația de fata nu ne incadram in aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina sa pentru ca sa fim obligați la plata cheltuielilor de judecata.
Analizând sentința prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce urmează:
Instanța de fond nu a nesocotit dreptul pârâtei la apărare și nici principiul contradictorialității, după cum susține recurenta-pârâtă.
Aceasta întrucât corect a reținut instanța de fond, la termenul de judecată din 10.09.2013, că solicitarea pârâtei de comunicare a cererii de chemare în judecată nu este întemeiată, deoarece a fost citată cu copie acțiune în fața Curții de Apel București, pe rolul căreia s-a înregistrat inițial cererea (f. 43 dosar nr._ ), pârâta depunând chiar întâmpinare (f. 31-40). De aceea, nu se mai impunea recomunicarea acțiunii de către Tribunalul București, în favoarea căruia s-a declinat competența.
De asemenea, nu poate fi primită nici susținerea conform căreia nelegal a fost respinsă cererea sa de amânare a judecării cauzei, față de disp. art. 156 C. proc. civ., Curtea constatând că, oricum, judecata a fost amânată la termenul din 10.09.2013 pentru 08.10.2013, pârâta beneficiind de timp suficient pentru pregătirea apărării.
Prin urmare, nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Asupra fondului, Curtea consideră că prima instanță a instituit în mod legal în sarcina pârâtei ANAF obligația de restituire a taxei pe poluare, întrucât reglementarea națională a taxei pe poluare, reprezentată de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin regimul discriminatoriu instituit pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008 pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa pe poluare nu se percepe.
În acest sens, a statuat Curtea de Justiție prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., confirmată prin Hotărârea pronunțată la 7 iulie 2011, în cauza C-263/10 N., prin care a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, după . O.U.G. nr. 50/2008, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie, fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
În ce privește criticile părții recurente - pârâte sub aspectul dobânzii legale, Curtea arată că și acestea sunt lipsite de temei.
Astfel, tribunalul a constatat că reclamanta pretinde un drept de creanță accesoriu, fundamentându-și pretențiile pe lipsirea sa o perioadă de timp de folosința sumei de bani plătite cu titlu de taxă de poluare și pe întârzierea restituirii acesteia.
Având în vedere posibilitatea reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar, cu respectarea principiului echivalenței și a principiului efectivității, aceasta presupune aplicarea dispozițiilor legale cu caracter special în materie fiscală.
Și critica privind acordarea cheltuielilor de judecată este nefondată, căci, potrivit art. 274 alin. 1 C.pr.civ. (1865) „Partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. În cauză, prin admiterea cererii, pârâta a căzut în „pretențiuni”, fiind astfel în culpă procesuală pentru declanșarea și desfășurarea unui litigiu finalizat prin infirmarea apărărilor emise. Pe cale de consecință, este ținută în cond. art. 274 C.pr.civ. să despăgubească partea adversă pentru prejudiciul suferit ca urmare a desfășurării procesului, adică să plătească echivalentul cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă cu litigiul purtat la Tribunalul București.
Cât despre acordarea cheltuielilor de judecată doar părții care a câștigat în mod irevocabil procesul, după cum susține partea recurentă, Curtea subliniază, pe de o parte, că prin soluția de față, câștigă procesul în mod irevocabil partea reclamantă, iar, pe de altă parte, interpretarea pretinsă de partea recurentă nesocotește atât litera, cât și spiritul art. 274 C.pr.civ., reglementare menită a asigura părții care câștigă procesul într-o anumită etapă procesuală posibilitatea de a-și recupera cheltuielile de judecată aferente, efectiva lor recuperare depinzând de măsura în care hotărârea care i le recunoaște rămâne sau nu irevocabilă; a considera că acordarea de cheltuieli de judecată este condiționată de câștigarea irevocabilă a unui proces ar echivala cu dreptul părții interesate de a le recupera exclusiv pe cale separată, abia după soluționarea irevocabilă a acelui proces, căci doar la un astfel de moment se știe cine a câștigat și cine a căzut în pretențiuni, irevocabil, interpretare ce nu poate fi acceptată în raport de textul clar al art. 274 C.pr.civ.
Prin urmare, în temeiul disp. art. 312 alin. (1) teza a II-a C.pr.civ. (1865), Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, împotriva sentinței civile nr. 4767 din 08.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. BT L. T. IFN, PRIN ÎMPUTERNICIT S.C. VERSATIL UE CONSULT S.R.L., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.04.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. M. V. O. S. S. P.
GREFIER
G. P.
Red R.M.V.– 2 ex./19.05.2014
Tribunalul București - Secția a-IX-a – jud.B. R.
| ← Pretentii. Hotărâre din 06-01-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3449/2014.... → |
|---|
