Despăgubire. Sentința nr. 297/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 297/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-01-2014 în dosarul nr. 6312/2/2012*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 297
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 31.01.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: V. D.
GREFIER: B. C.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul C. D. PRIN SINDICATUL POLIȚIȘTILOR DIN ROMÂNIA „DIAMANTUL”în contradictoriu cu pârâții INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV ȘI M. A. INTERNE, având ca obiect „excepție nelegalitate act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns pârâții, reprezentați de consilier juridic, cu delegație de reprezentare la dosar, lipsind reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
La interpelarea instanței, reprezentantul pârâților, învederează faptul că nu mai are alte cererii de formulat și nici excepții de invocat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat, sau probe noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe excepțiile invocate de pârâți prin întâmpinări, pe excepția de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 400/2004 și pe fondul cauzei.
Reprezentantul pârâților, luând cuvântul, pune concluzii de respinge în ceea ce privește excepția inexistenței Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 189/20.10.2004.
În ceea ce privește excepția inexistenței Instrucțiunilor Ministerului Administrației și Internelor nr.1111/2005, reprezentantul pârâților, solicită respingerea acestei excepții.
Cu privire la excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate cu privire la Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, reprezentantul pârâților, luând cuvântul, solicită instanței respingerea acestei excepții ca inadmisibilă având în vedere faptul că soluționarea acestei excepții nu are legătură cu cauza de față.
În ceea ce privește excepția de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 400/2004, reprezentantul pârâților, luând cuvântul, solicită respingerea acestei excepții ca neîntemeiată, având în vedere faptul că, ordinul, deși este un act cu caracter normativ a fost exceptat de la publicare la momentul apariției sale având în vedere caracterul limitativ care se aplică personalului M.A.I. .
Curtea, în temeiul art. 150 Cod de procedură civilă, reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin decizia nr. 6992 din 31 octombrie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al ÎCCJ a fost admis recursul declarat de C. D. împotriva Sentinței nr.6829 din 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
A fost casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:
Prin cererea formulată în Dosarul nr._/3/2011 înregistrat pe rolul Tribunalului București, reclamantul C. D., prin Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr.400/2004, în raport cu dispozițiile Legii nr.24/2000 și ale Codului Muncii ,și excepția inexistenței juridice a Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr.400/ 2004.
prin Încheierea din data de 25 mai 2012, Tribunalul București a sesizat Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal cu soluționarea excepției de nelegalitate a Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr.400/2004, invocată de reclamantul C. D., suspendând judecata cauzei până la soluționarea irevocabilă a acestei excepții.
În motivarea excepției de nelegalitate a Ordinului MAI nr.400/ 2004, reclamantul a arătat că formula introductivă a acestui act s-a întocmit cu încălcarea prevederilor coroborate ale art.1 alin.(2), art.40 alin.(4) și art.75 din Legea nr.24/2000 (în forma în vigoare la 28.10.2004); art.64 alin. (1) din Ordin contravine art.268 alin. (3) din Codul Muncii (în forma în vigoare la 28.10.2004), cu observarea art.1 alin. (2) Codul Muncii; art.130 din Ordin este lovit de nulitate, fiind întocmit cu încălcarea prevederilor art. 53 alin. (1) din Legea nr.24/ 2000 (în forma în vigoare la 28.10.2004); Ordinul a încălcat prevederile art.53 alin. (1) din Legea nr.24/2000, întrucât dispozițiile finale ale ordinului nu au cuprins și măsurile necesare pentru aplicarea ordinului, indicate de legiuitor prin art.1 alin. (2) și art.10 din Legea nr. 24/2000.
În motivarea excepției inexistenței juridice a Ordinului MAI nr.400/2004, reclamantul a arătat că în perioada cercetării disciplinare desfășurate împotriva sa și cu ocazia emiterii dispoziției de sancționare disciplinară, pârâta i-a opus prevederile acestui ordin pe care, în perioada referită, aceasta l-a apreciat ca fiind un act administrativ normativ în vigoare.
A susținut că, în acea perioadă, Ordinul MAI nr.400/2004 nu era publicat în Monitorul Oficial, nu avea caracter secret și nu se afla nici în evidența oficială a legislației României, ținută de către Consiliul Legislativ, în conformitate cu art.79 din Constituție.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr._ .
La termenul de judecată din 7 septembrie 2012, reclamantul a invocat și excepția inexistentei Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr.189 din 20 Octombrie 2004 prin care s-a înființat Secția de contencios administrativ si fiscal din cadrul Curții de Apel București, față de neîndeplinirea obligației de publicare a normei în Monitorul Oficial, împrejurare care, în opinia sa, a atras, în principal, neîndeplinirea condiției de formă ad probationem a Hotărârii CSM nr.189 din 2004 și în subsidiar, neîndeplinirea condiției de "intrare în vigoare" a acestei Hotărâri.
La termenul de judecată din 19 octombrie 2012, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a prevederilor art.1, art.2, art.3, art. 4, art.8 lit.k) și i) din Regulamentul de organizare si funcționare al Direcției Generale Juridice (R.-ui DGJ), aprobat prin Ordinul Ministrului Administrației si Internelor nr.100/2011, în măsura în care se înțelege că Direcția Generală Juridică, un compartiment fără personalitate juridică din structura MAI, ar fi dobândit atribuții de "reprezentare" a intereselor Ministerului Administrației si Internelor, în fața instanțelor judecătorești,
În fine, prin notele de ședință formulate în data de 16.11.2012, reclamantul a invocat și excepția inexistenței Instrucțiunilor MAI nr.1111/2005, la data soluționării excepției. Instrucțiunile nu îndeplineau condiția de publicitate a actelor administrative emise de miniștri, prevăzută de art.1 și art.5 din Legea nr.2020/1998, condiție necesară atât pentru opozabilitate erga omnes, cât și pentru probațiunea legală a existenței și conținutului unui act administrativ normativ.
1.2. Prin întâmpinare, pârâtul M. Administrației și Internelor a invocat inadmisibilitatea excepției de nelegalitate formulată de reclamant, arătând că Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 este un act administrativ cu caracter normativ care reglementează regimul disciplinar al personalului din M. Administrației și Internelor, motiv pentru care nu poate forma obiectul unei excepții de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art.4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. În plus, există posibilitatea părții de a cere anularea respectivei prevederi. Pe fond, a susținut că excepția nu este întemeiată.
1.3.Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr.6829 din 29 noiembrie 2012, a respins excepțiile inexistenței Hotărârii CSM nr.189/2004, inexistenței Instrucțiunilor MAI nr.1111/2005.
Prin aceeași sentință a respins, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a prevederilor art.1, art.2, art.3, art.4, art.8 lit.k) și l) din Regulamentul de organizare și funcționare al Direcției Generale Juridice, aprobat prin Ordinul MAI nr.100/2011 invocată de reclamant, precum și excepția de nelegalitate a Ordinului MAI nr.400/2004, ca inadmisibilă.
1.4. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:
Cu privire la excepțiile inexistenței Hotărârii CSM nr. 189/2004, și Instrucțiunilor MAI nr.1111/2005, instanța a avut în vedere că prin acțiunea inițială reclamantul a solicitat anularea unei dispoziții de sancționare emise de către I.P.J. Ilfov, dispoziție de sancționare care nu s-a întemeiat pe prevederile Hotărârii CSM nr.189/2004 și Instrucțiunilor MAI nr. 1111/2005.
Raportat la aceste aspecte, a reținut că nu este îndeplinită condiția ca de actul administrativ atacat pe calea excepției de nelegalitate să depindă de soluționarea procesului inițial.
Referitor la excepția lipsei calității de reprezentant a Direcției Generale Juridice pentru M. Administrației și Internelor, invocată de reclamant, a reținut că, în fața instanțelor de judecată, M. Administrației si Internelor este reprezentat de Direcția Generală Juridică, în raport cu prevederile art.1, art. 7 alin.(1) și (4) din O.U.G. nr. 30/2007.
În acest sens, Ministrul Administrației și Internelor a emis Instrucțiunile nr.1111/2005 privind activitatea de asistență juridică în M. Administrației și Internelor care, la art. 16 alin. (1), stabilesc cu claritate faptul că „Direcția Generală Juridică este împuternicită să reprezinte și să angajeze M. Administrației și Internelor în raporturile cu instanțele de judecată și alte organe de jurisdicție".
În speță, au mai fost avute în vedere prevederile art.18 din actul normativ cu caracter intern amintit, prevederile art.1 din Ordinul M.A.I. nr.100/2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a direcției generale juridice precum și ale art. 4 alin.(1) din același act administrativ.
Curtea de apel a reținut că excepția de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr.100/2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a
direcției generale juridice invocată de reclamant este inadmisibilă, în raport cu prevederile art.4 alin.(1) din Legea nr.554/2004.
Astfel, a avut în vedere că prin acțiunea inițială reclamantul a solicitat anularea unei dispoziții de sancționare emise de către I.P.J. Ilfov, dispoziție de sancționare care nu s-a întemeiat pe prevederile Ordinului M.A.I. nr.100/2011, or, raportat la aceste aspecte nu este îndeplinită condiția ca de actul administrativ atacat pe calea excepției de nelegalitate să depindă soluționarea procesului inițial.
În ceea ce privește inadmisibilitatea excepției de nelegalitate a Ordinului nr.400/2004, Curtea de apel a reținut, din interpretarea prevederilor 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr.554/ 2004, cu modificările și completările ulterioare, că excepția de nelegalitate poate viza doar un act administrativ cu caracter individual.
În acest context, a avut în vedere că actul administrativ contestat emană de la o autoritate publică centrală și are un caracter normativ, caz în care nu poate forma obiectul unei excepții de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art.4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, domeniul de aplicabilitate al excepției de nelegalitate fiind restrâns la actele administrative cu caracter individual.
2.1. Împotriva sentinței pronunțate a formulat recurs reclamantul, care a susținut, în esență, că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, invocând în mod generic dispozițiile art.304 și următoarele din codul de procedură civilă – 1865.
Astfel, în ceea ce privește respingerea ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate a Ordinului nr.400/2004, susține că soluția este contrară dispozițiilor art.4 din Legea nr.554/2004 și jurisprudenței constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție și Curții de Apel București, care au stabilit că excepția de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ este admisibilă, chiar dacă acesta poate fi atacat cu acțiune în anulare oricând.
În ceea ce privește respingerea ca inadmisibilă a excepției de inexistență a Hotărârii nr.189/2004 a C.S.M. și a Instrucțiunilor nr.1111/2005 ale MAI, susține că instanța de fond a reținut în mod greșit că soluționarea cauzei nu depinde de legalitatea/ nelegalitatea acestor acte, ignorând că nu a fost invocată excepția de nelegalitate pentru a fi aplicabile dispozițiile art.4 din Legea nr.554/2004, ci inexistența acestora.
În ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant al MAI a Direcției generale juridice, susține că instanța de fond a reținut în mod greșit că temeiul reprezentării îl constituie Instrucțiunile nr.1111/2005 și Ordinul nr.100/2011 al MAI, care este, la rândul său nelegal, din moment ce „procedura de judecată se stabilește prin lege”, potrivit art.126 alin.(2) din Constituție.
În fine, mai susține recurentul-reclamant, soluția instanței de fond este nelegală și pentru că încălcarea prevederilor art.6 din CEDO, cauza sa nefiind judecată de către o „instanță”, ci de o entitate care nu era înființată legal, din moment ce Hotărârea nr.189/2004 a C.S.M. este un act inexistent juridic.
2.2. M. A. Interne a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, susținând, în esență, că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
2.3. Inspectoratul de Poliție al județului Ilfov a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului și susținând, în esență, că instanța de fond a respins în mod legal excepțiile de nelegalitate invocate de reclamant, acestea fiind inadmisibile.
3. Recursul este întemeiat pentru motivul și considerentele următoare:
Prin soluția recurată, instanța de fond a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a Ordinului nr.400/2003, cu motivarea că, potrivit prevederilor art.4 din Legea nr.554/2004, pot forma obiect al unor excepții de nelegalitate exclusiv actele administrative cu caracter individual, în timp ce ordinul în litigiu are caracter normativ, care are ca obiect reglementarea regimului disciplinar al personalului din M. A. Interne.
Într-adevăr, potrivit art.4 alin.(4) din Legea nr.554/2004, forma în vigoare începând cu data de 15.02.2013, actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate, însă jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind dispozițiile art.4 în forma anterioară acestei date, a fost în sensul că o astfel de excepție de nelegalitate este admisibilă, reținându-se că textul anterior nu distingea între actele administrative cu caracter normativ și cele cu caracter individual, în această privință.
Or, instanța de fond, reținând că la data pronunțării, excepția de nelegalitate a Ordinului nr.400/2003 ar fi inadmisibilă, a pronunțat o hotărâre nelegală, deși era datoare să analizeze excepția de nelegalitate pe fond, ceea ce impune casarea sentinței pronunțate și trimiterea cauzei pentru rejudecare.
Având în vedere dispozițiile art.315 alin.5) din Codul de procedură civilă – 1865, urmează ca instanța de rejudecare să analizeze și celelalte critici formulate în cauză, de către recurent.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de 03.12.2013.
Analizându-se actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepțiile inexistenței Hotărârii CSM nr. 189/2004, Instrucțiunilor MAI nr. 1111/2005, instanța urmează a le respinge, câtă vreme se reține că prin acțiunea inițială reclamantul a solicitat anularea unei dispoziții de sancționare emise de către I.P.J. Ilfov, dispoziție de sancționare care nu s-a întemeiat pe prevederile, Hotărârii CSM nr. 189/2004 și Instrucțiunilor MAI nr. 1111/2005. Raportat la aceste aspecte se reține că nu este îndeplinită condiția ca de actul administrativ atacat pe calea excepției de nelegalitate să depindă soluționarea procesului inițial, fapt pentru care urmează a le respinge.
Referitor la excepția lipsei calității de reprezentant pentru M. Administrației și Internelor a Direcției Generale Juridice invocată de reclamantul C. D..
Așa cum rezultă din cuprinsul acțiunii care formează obiectul prezentului dosar reclamantul a chemat în judecată M. Administrației și Internelor.
În conformitate cu art. 1 din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, această instituție este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică și sediul în municipiul București.
Potrivit art. 7 alin. 1 din acest act normativ, ministrul administrației și internelor reprezintă și angajează M. Administrației și Internelor în raporturile cu celelalte autorități publice, precum și cu alte persoane fizice și juridice din țară sau din străinătate. în acest scop poate da împuternicire de reprezentare unor persoane din subordine.
„În exercitarea atribuțiilor legale, ministrul administrației și internelor emite ordine și instrucțiuni, care pot avea caracter normativ sau individual" (art. 7 alin. 4 din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor).
În acest sens ministrul administrației și internelor a emis Instrucțiunile nr. 1111/2005 privind activitatea de asistență juridică în M. Administrației și Internelor care, la art. 16 alin. (1). stabilesc cu claritate faptul că „Direcția Generală Juridică este împuternicită să reprezinte și să angajeze M. Administrației și Internelor în raporturile cu instanțele de judecată și alte organe de jurisdicție".
Totodată art. 18 din actul normativ cu caracter intern amintit prevede că „directorul general, precum și directorii generali adjuncți ai D.G.J. semnează, în numele ministrului administrației și internelor și pentru acesta, acțiuni în justiție, căi de atac și orice mijloace legale de apărare a intereselor Ministerului Administrației și Internelor în fața instanțelor de judecată și a altor organe de jurisdicție".
În același context, sunt și prevederile art. 1 din Ordinul M.A.I. nr. 100/2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a direcției generale juridice, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 400 din data de 8 iunie 2011, conform cărora „Direcția generală juridică, este unitatea centrală de specialitate a Ministerului Administrației și Internelor, fără personalitate juridică, cu competență materială și teritorială generală în domeniul asistenței juridice, care este organizată și funcționează în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică și efectivele Ministerului Administrației și Internelor, cu modificările și completările ulterioare".
De asemenea, la art. 4 alin. 1 din același act administrativ se prevede că „Direcția generală, prin directorul general, directorii generali adjuncți, sau personalul desemnat de către aceștia, reprezintă și angajează ministerul în raporturile cu instanțele de judecată și a altor organe de jurisdicție și îndrumă, coordonează, controlează și monitorizează activitățile din domeniul său de competență desfășurate de către structurile de profil ori de personalul desemnat în acest scop la nivelul unităților din aparatul central al ministerului, al instituțiilor și structurilor aflate în subordinea ministerului și al unităților din subordinea acestora, în limitele și în condițiile stabilite potrivit reglementărilor în vigoare".
Așadar, în fața instanțelor de judecată, M. Administrației si Internelor este reprezentat de Direcția Generală Juridică.
Excepția de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 100/2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a direcției generale juridice invocată de reclamant este inadmisibilă, pentru următoarele motive:
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate, dacă instanța constată că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului în fond.
Conform acestei prevederi legale, pentru ca excepția să fie admisibilă trebuie întrunite următoarele condiții:
-să existe un proces pe rol;
-de actul administrativ cu privire la care s-a invocat excepția să depindă soluționarea procesului în care a fost invocată:
-motivele pentru care se invocă excepția trebuie să privească doar legalitatea și nu alte aspecte a căror soluționare face obiectul acțiunii în anulare a actului.
Se reține că prin acțiunea inițială reclamantul a solicitat anularea unei dispoziții de sancționare emise de către I.P.J. Ilfov, dispoziție de sancționare care nu s-a întemeiat pe prevederile Ordinului M.A.I. nr. 100/2011, or raportat la aceste aspecte se reține că nu este îndeplinită condiția ca de actul administrativ atacat pe calea excepției de nelegalitate să depindă soluționarea procesului inițial, fapt pentru care urmează a respinge excepția de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 100/2011 ca fiind inadmisibilă.
În ceea ce privește excepția de nelegalitate a Ordinului MAI nr. 400/2004, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul C. D. a solicitat instanței să constate nelegalitatea Ordinului MAI nr.400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din M. Administrației si Internelor, invocând ca principal motiv de nelegalitate nepublicarea ordinului menționat în Monitorul Oficial.
Momentul în raport cu care se apreciază asupra conformității actului administrativ a cărui legalitate se cercetează este cel al încheierii acestuia, astfel încât, cauzele de nelegalitate nu pot fi decât anterioare sau concomitente momentului de referință.
Or, în situația de față, reclamantul nu a indicat un considerent pentru care actul administrativ cu caracter normativ contestat ar putea fi considerat nelegal, prin prisma neconformității cu actele normative în virtutea cărora a fost emis.
Ordinul MAI nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din M.A.I. a fost emis de către ministrul administrației și internelor „în temeiul art. 9 alin. (4) din O.U.G. nr. 63/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor”, în forma în vigoare în perioada de referință, având în vedere „prevederile Legii nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare” și că, astfel cum rezultă din cuprinsul excepției de nelegalitate formulate în cauză, reclamantul nu a înțeles să raporteze prevederile actului administrativ- vizat la cele ale actelor normative sus-menționate.
Potrivit art. 59 alin. (2) din legea nr. 360/2002, în forma în vigoare la data emiterii ordinului a cărui nelegalitate se invocă, legiuitorul a conferit ministrului administrației și internelor dreptul de a reglementa regimul disciplinar al polițiștilor, prin ordin, astfel încât motivele de nelegalitate ar fi trebuit să se raporteze la aceste prevederi și nu la prevederile altor acte normative care nu au constituit actele normative de nivel superior în baza și executarea cărora să fi fost emis ordinul în discuție.
Referitor la invocarea nelegalității Ordinului m.a.i. nr. 400/2004, în sensul că acesta nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, se reține că art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 555/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, în vigoare la data emiterii ordinului, stabilea că „nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională”.
Acest act normativ a fost abrogat prin H.G. nr. 50/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, care menține prevederile mai sus menționate la art. 35 alin. (3).
Modificările ulterioare intervenite asupra cadrului normativ incident în această materie, respectiv dispozițiile Legii nr. 194/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care au instituit în mod explicit în Legea nr. 24/2000 excepțiile privind nepublicarea unor acte normative, au condus la asigurarea de către M.A.I. a publicității actelor normative emise cu începere de la . acestor prevederi. În acest context, dispozițiile normative anterior menționate se aplică de la data intrării în vigoare a Legii 194/2007, pentru situații apărute sub imperiul noii reglementări.
Rațiunea nepublicării O.m.a.i nr. 400/2004 este legată și de domeniul său de reglementare limitat, fiind aplicabil doar unei categorii profesionale delimitate, și anume personalului M.A.I., situație în care nu se impunea să fie adus la cunoștința tuturor cetățenilor prin publicare în Monitorul Oficial.
Față de motivul invocat de reclamant pentru producerea vătămării este imposibilitatea luării la cunoștință de către polițiști a conținutului O.m.a.i. nr. 400/2004, se reține că potrivit art. 26 alin. (3) din Regulamentul privind măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de acte normative în M. Administrației și Internelor aprobat prin O.m.a.i. nr. 533/2003, „actele normative interne, nesecrete, nebroșate, se multiplică și se difuzează, unităților din subordine de către comandamentele de armă, inspectoratele și direcțiile generale, direcțiile Apărutului Central (similare)...”.
Art. 28 din același act normativ prevede că în unitățile din structura MA.I. actele normative interne primite se iau în evidență și se difuzează celor interesați de către compartimentele speciale, cu respectarea întocmai a prevederilor legale referitoare la documente secrete și nesecrete. Prin compartimente speciale se înțeleg: structurile de registratură, secretariat, securitate sau persoane anume desemnate.
Așadar, Ordinul m.a.i. nr. 400/2004 a fost transmis structurilor M.A.I. interesate în aplicarea acestuia, personalul M.A.I. (categorie din care face parte și reclamantul în calitate de „ofițer de poliție și organ de cercetare al poliției judiciare în cadrul Inspectoratului de Politie al Județului Ilfov -Politia orașului Popești-Leordeni.
Reclamantul susține, de asemenea, că formula introductivă a actului administrativ este întocmită contrar prevederilor art. 1 alin. 2. art. 40 alin. 4 și art. 75 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. în vigoare în perioada de referință.
Această susținere nu poate fi reținută, întrucât, din simpla lecturare a Ordinului m.a.i. nr. 400/2004 se poate observa că cerințele impuse de prevederile Legii nr. 24/2000 sunt îndeplinite. Astfel, în formula introductivă a actului atacat este prevăzută autoritatea emitentă (M. Administrației și Internelor), denumirea generică a actului (regimul disciplinar al personalului din M.A.I.) și temeiurile juridice în baza și în executarea cărora a fost emis (Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare), în conformitate cu prevederile art. 40 alin 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Nu sunt încălcate nici dispozițiile art. 53 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în vigoare în perioada de referință, care stabilesc că „dispozițiile finale cuprind măsurile necesare pentru punerea în aplicare a actului normativ, data intrării în vigoare a acestuia conform art. 11, implicațiile asupra altor acte normative, ca: abrogări, modificări, completări, precum și dispoziția de republicare, dacă este cazul”, întrucât în cuprinsul actului atacat, la art. 130 alin. 1 se prevede în mod neechivoc că „prezentul ordin intră în vigoare la data de 15.12.2004”.
În ceea ce privește faptul că art. 64 alin. 1 din actul administrativ atacat contravine prevederilor art. 268 alin. 3 din Codul muncii, se reține că instanța de fond învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate, trebuie să verifice concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția României, republicată și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, or actul atacat nu a fost emis în baza și în executarea Codului muncii.
Invocarea de către reclamant a prevederilor Codului muncii este eronată, întrucât acestea nu au aplicabilitate în cauza de dedusă judecății, raporturile de muncă ale polițiștilor nefiind reglementate de dispozițiile Codului muncii, aceștia având calitatea de funcționari publici cu statut special.
În acest sens sunt și prevederile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, în vigoare în perioada de referință, dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului, or domeniul răspunderii disciplinare este reglementat în legislația specifică polițistului.
Față de considerentele de fapt și de drept învederate anterior, instanța reține că este nefondată excepția de nelegalitate a Ordinului MAI nr. 400/2004, urmând a o respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepțiile inexistenței Hotărârii CSM nr.189/2004, inexistenței Instrucțiunilor MAI nr.1111/2005 ca nefondate.
Respinge ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a prevederilor art.1, art.2, art.3, art.4, art.8 lit. k) și l) din Regulamentul de organizare și funcționare al Direcției Generale Juridice, aprobat prin Ordinul MAI nr. 100/2011.
Respinge ca nefondată excepția de nelegalitate a Ordinului MAI nr. 400/2004 invocată de reclamantul C. D. PRIN SINDICATUL POLIȚIȘTILOR DIN ROMÂNIA „DIAMANTUL”, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, București, .. 17A, sector 4, în contradictoriu cu pârâții INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, cu sediul în București, . nr. 5-7, sector 2 și M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în București, Piața Revoluției nr. 1A, sector 1.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 31.01.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
V. D. B. C.
Red. Jud.DV
Tehnored. CB
5 ex./24.03.2014.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6780/2014.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4165/2014.... → |
|---|
