Pretentii. Decizia nr. 9026/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9026/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 599/98/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 9026
Ședința publică de la 04.12.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. Ș.
JUDECĂTOR: G. D.
JUDECĂTOR: R. M. V.
GREFIER: ANIȘOARA N.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de către recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE FETEȘTI, împotriva sentinței civile nr. 1010/25.02.2013, pronunțate de Tribunalul Ialomița - Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant N. F., în cauza având ca obiect pretenții – taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, părțile au lipsit.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că judecarea recursului a fost suspendată la data de 13.02.2014, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 din codul de procedură civilă până la soluționarea cauzei înregistrată sub nr. C-214/13 aflată pe rolul CJUE, iar dosarul a fost repus pe rol, din oficiu, pentru verificarea măsurii suspendării.
Curtea, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către recurenta-pârâtă, declară închise dezbaterile și reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1010/25.02.2013, pronunțate de Tribunalul Ialomița - Secția civilă a fost admisă cererea formulată de reclamantul N. F. împotriva pârâtei AGENȚIEI NAȚIONALE DE ADMINISTRARE FISCALĂ- ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE FETEȘTI, fiind obligată pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE FETEȘTI să restituie reclamantului suma de 3845 lei, încasată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante cu chitanța . NR_ din 30.08.2012 pentru autoturismul marca LANCIA cu nr. de identificare (.) nr.ZLA_80, precum și la plata dobânzii legale calculată de la data achitării taxei până la data restituirii efective.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrata pe rolul acestui tribunal sub nr. unic_ la data de 13.02.2013 reclamantul N. F. împotriva pârâtei AGENȚIEI NAȚIONALE DE ADMINISTRARE FISCALĂ - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE FETEȘTI a solicitat obligarea acesteia la restituirea sumei de 3845 lei, încasată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante cu chitanța . NR_ din 30.08.2012 pentru autoturismul marca LANCIA cu nr. de identificare (.) nr.ZLA_80, precum și la plata dobânzii legale calculată de la data achitării taxei până la data restituirii efective.
În motivarea cererii reclamantul arată că a achiziționat autoturismul marca LANCIA cu nr. de identificare (.) nr.ZLA_80, înmatriculat pentru prima data în data de 14.02.2000 într-un stat comunitar, respectiv Italia.
Pentru înmatricularea acestui autoturism în România a fost nevoit să achite suma de 3845 lei, reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Consideră că taxa plătită încalcă normele internaționale care au prioritate in raport cu legile interne, normele europene stabilind libera circulație a mărfurilor si a bunurilor.
Invocă în acest sens jurisprudența CJUE .
In drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Tratatului C.E, Constituția României.
În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele:
Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei rezultă că reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand marca LANCIA cu nr. de identificare (.) nr.ZLA_80 dintr-un stat comunitar, respectiv Italia, iar pentru a fi înmatriculat în România, i s-a calculat și perceput taxa emisiile poluante provenite de la autovehicule în sumă de 3845 lei, taxă achitată conform chitanței . NR_ din 30.08.2012. De reținut că data primei înmatriculări este14.02.2000, astfel cum rezultă din decizia nr. 130/30.08.2012 de calcul a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Instanța constată că prin Legea nr. 9/2012, O.U.G. nr.50/2008 a fost abrogată, reglementările cuprinse la art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 urmând a elimina taxa discriminatorie cuprinsă în O.U.G. nr.50/2008 și a pune reglementările naționale în concordanță cu art. 110 din T.F.U.E. în sensul că obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule există și cu ocazia primei transmiteri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu s-a plătit taxa specială pentru autovehicule și autoturisme, conform Legii nr. 571/2003 .
Numai că prin O.U.G. nr. 1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 până la 1 ianuarie 2012, situație în raport de care instanța consideră că discriminarea constatată de Curtea de Justiție a U.E. în cauza T. contra României și neconcordanțele reglementărilor naționale cu normele europene persistă .
Astfel, potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Coroborând textele de lege cuprinse în dreptul intern și cele din dreptul comunitar în raport de Constituția României și Jurisprudența Curții Europene de Justiție, instanța constată că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, care are prioritate față de dreptul național.
Astfel, Constituția României, în art. 148, prevede urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare ( alin. 2) iar Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinirea obligațiilor, din actul de aderare asumate prin Legea 157/2005 de ratificare a tratatului.
Prin decizia în cauza C./ENEL (1964), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior .
De asemenea, în cauza SIMMENTHAL (1976) Curtea de Justiție Europeană a statuat că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte procedură constituționale.
Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de emisii poluante, tribunalul ajunge la concluzia că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate .
Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr. 1/2012, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pentru emisii poluante diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru ; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România .
Scopul general al art. 110 din T.F.U.E. este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Prin reglementările sale, Legii nr. 9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr. 1/2012 este contrară art. 110 din T.F.U.E, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .
Asupra încălcării art. 110 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV ș.a. x. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen ( discriminare între vinurile din Luxembourg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia C. Italia ( bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia ).
În mod concret, cu privire la faptul dacă prevederile Legii nr. 9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr. 1/2012 încalcă sau nu normele comunitare a avut a se pronunța Curtea de la Luxembourg în cauza C-402/09, cauza T. contra Statului R., cand pronunțand o hotarare preliminară a statuat prin hotararea din 7 aprilie 2011, pct. 61, că instituirea taxei de poluare cu ocazia înmatriculării numai asupra autovehiculelor second – hand achiziționate dintr-un stat membru U.E. nu și a autovehiculelor similare achiziționate de pe piața națională se opune prevederilor art. 110 TFUE, întrucât regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie avand aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Așa fiind, cum din cele arătate până aici, rezultă că perceperea taxei de emisii poluante, potrivit Legii nr. 9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr. 1/2012, este contrară dispozițiilor cuprinse în T.F.U.E. și cum aceste ultime dispoziții au prioritate de aplicare față de dispozițiile interne, instanța privește admisibilă cererea reclamantului, acesta fiind îndreptățit să obțină restituirea taxei instituită de Statul Român cu încălcarea dispozitiilor Tratatului Uniunii Europene .
Tribunalul apreciază că deși reclamantul nu a respectat procedura reglementată de art.117 alin.1 lit.a din O.G. nr.92/2003, în sensul că prealabil formulării acțiunii trebuia să solicite paratei restituirea sumei achitată cu titlu de taxă poluare, acest fapt nu conduce la respingerea cererii reclamantului ca inadmisibilă, deoarece această procedură administrativă s-a dovedit a fi una ineficientă, de vreme ce practica autorităților fiscale este în sensul impuneri taxe și respingerii cererii de restituire . De altfel, în cauza Metallgesellschaft și Hoechst CJUE statuat faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor (par. 105 – 106 din hotărârea Curții). Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Față de aspectele sus – reținute și având în vedere și prevederile art.21 alin.4 din Codul de procedură fiscală conform cărora în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective, a admis cererea și a obligat pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE FETEȘTI să restituie reclamantului suma de 3845 lei, încasată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante cu chitanța . NR_ din 30.08.2012 pentru autoturismul marca LANCIA cu nr. de identificare (.) nr.ZLA_80.
Totodată a admis și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculată de la data achitării taxei până la data restituirii efective, având în vedere jurisprudența Curții Europene de Justiție. În acest sens amintim Hotărârea Fracovich,prin care Curtea a statuat ca statele membre sunt obligate sa repare prejudiciile cauzate particularilor prin încălcări ale dreptului Uniunii, in speța de fata, prin încălcarea art.110 TFUE. Prin Hotararea Brasserie du Pecheur, Curtea a hotărât ca repararea prejudiciilor trebuie sa fie adaptata prejudiciului suferit si sa asigure o protecție efectiva a dreptului încălcat.
De asemenea, prin hotărârile pronunțate în cauzele C-68/1979 – Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor și C-229/1996 Aprile – S.R.L., a stabilit că procedurile reglementate de statele membre pentru restituirea taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității.
Tribunalul apreciază că aceste principii nu pot fi respectate prin aplicarea dispozițiilor legale în baza cărora taxa a fost percepută, ci numai prin aplicarea principiilor specifice instituției plății nedatorate, care impun repararea integrală a prejudiciului, prin restituirea sumei încasate cu titlu de taxă, precum și a dobânzii legale calculate de la data la care taxa a fost încasată și până la restituirea efectivă, ca beneficiu nerealizat.
Apărările și solicitările pârâtei din întâmpinare nu au fost analizate, având în vedere că aceasta a fost depusă la dosar după închiderea dezbaterilor.
, Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Fetești in temeiul art. 486, 488 (299 si următoarele, art. 304, alin. 1, pct. 9 coroborat cu art. 101, alin. 1) din Codul de procedura civila solicitând casarea Sentinței Civile recurate nr.1010F/25.02.2013 pronunțata de Tribunalul Ialomița in Dosarul nr. 599 / 98 / 2013;pe fondul cauzei, admiterea recursului si pe cale de consecința anularea Sentinței Civile nr.1010F/25.02.2013 în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul N. F. ca fiind neîntemeiată.
Instanța de fond in mod nelegal si netemeinic a dispus restituirea sumei de 3.845 lei către reclamantul N. F., deoarece cererea reclamantului N. F. era inadmisibilă.
Referitor la excepția inadmisibititatii cererii - Prin cererea de chemare in judecata, reclamantul N. F. a chemat in judecata Administrația Finanțelor Publice Fetești solicitând restituirea sumei de 3.845 lei, reprezentând taxa pe poluare, suma achitata pentru inmatricularea unui autoturism second hand, precum si calcularea accesoriilor de la data introducerii acțiunii si pana la data restituirii integrale a sumei solicitate.
Prin întâmpinare Administrația Finanțelor Publice Fetești a ridicat excepția inadmisibilității cererii formulate de reclamantul N. F., drept pentru care, judecarea cauzei pe fond nu mai avea sens, conform art. 105 din Codul de procedura civila, care stipulează: " înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se considera vătămata într-un drept al sau ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie sa solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, daca aceasta exista, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia " coroborat cu art. 207, alin. 1 " Contestația se va depune in termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii. "
In Codul de procedura fiscala se stipulează:
-la art. 205, alin. 1 si 2 din Codul de procedura fiscala, " impotriva titlului de creanța, precum si impotriva altor acte administrative fiscale se poate se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativa de atac si nu inlatura dreptul la acțiune al celui care se considera lezat in drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, in condițiile legii. Este indreptatit la contestație numai cel care se considera ca a fost lezat in drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia. "
-la art. 206, alin. 3 " Contestația se depune la organul fiscal, respectiv vamal, al cărui act administrativ este atacat si nu este supusa taxelor de timbru."
-la art. 207, alin. 1 " Contestația se va depune in termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii. "
In speța, organul competent pentru soluționarea contestației este conform art. 209, alin. 1, lit. c din Codul de procedura fiscala D.G.F.P. Ialomița - Biroul Soluționarea Contestațiilor, intrucat Decizia de calcul al taxei pe poluare reprezintă un act administrativ fiscal.
Potrivit art. 218, alin. 2 din Codul de procedura fiscala, împotriva Deciziilor emise in soluționarea contestației, se poate face contestație la instanța judecătoreasca de contencios administrativ competenta ( în speța la Tribunalul Ialomița ) in termen de 6 luni de la comunicarea Deciziei emisa in soluționarea contestației.
Având in vedere faptul ca reclamantul nu a urmat aceasta procedura prealabila, acesta formulând o simpla cerere de restituire a taxei pe poluare, consideram ca inadmisibilitatea cererii era evidenta, iar instanța de fond trebuia sa ridice din oficiu excepția inadmisibilității cererii reclamantului N. F..
In susținerea excepției susmenționate, instanța de fond, era obligata conform art. 105 din Codul de procedura civila, sa o ridice din oficiu, ceea ce nu s-a intamplat.
Urmare a acestei omisiuni, instanța de fond a trecut la judecarea pe fond a cauzei, motiv pentru care a dispus admiterea cererii formulate de reclamantul N. F..
Instanța de fond in mod nelegal si netemeinic a dispus restituirea sumei de 3.845 lei către reclamantul N. F., deoarece aceasta suma a fost stabilita printr-o Decizie care nu a fost contestata de reclamant la organul emitent, devenind astfel definitivă(Decizia emisa de A.F.P. Fetești nu a fost anulata de organul emitent sau de vreo instanța de judecata).
In condițiile in care instanța de fond se pronunță asupra excepției inadmisibilității cererii, judecarea cauzei pe fond nu mai avea sens.
Astfel, prin cererea de chemare in judecata, reclamantul N. F., a chemat in judecata A.F.P. FETEȘTI, solicitând obligarea instituției noastre la restituirea sumei de 3.845 lei, reprezentând taxa pe poluare achitata de reclamant in vederea înmatriculării unui autoturism second hand.
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 9 / 2012, pe baza documentelor anexate cererii de stabilire a taxei de poluare, inspectorii din cadrul Administrației Finanțelor Publice Fetești, au emis Decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, care reprezintă, potrivit Codului de procedura fiscala, act administrativ.
Daca este vizualizata aceasta Decizie, in partea a doua a acesteia, se va gasi inserat foarte explicit calea de atac ce trebuie urmata, precum si termenul in care aceasta se va exercita la organul fiscal competent, in cazul de fata Administrația Finanțelor Publice Fetești, ceea ce reclamantul nu a făcut.
In aceste condiții, potrivit art. 205 si art. 207, alin. 1 din Codul de procedura fiscala "împotriva titlului de creanța, precum si împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație in termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ sub sancțiunea decăderii, " aceasta fiind si procedura prealabila stabilita de art. 7, alin. 1 din Lg. 554 / 2004 privind Contenciosul administrativ.
Competenta de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale este stabilita de art. 209 din Codul de procedura fiscala, iar in soluționarea acesteia, organul competent, in speța D.G.F.P. Ialomița - Serviciul Contestații, se pronunța prin decizie sau dispoziție, dupa caz, ce se ataca la instanța de contencios administrativ, potrivit art. 21 8, alin. 2 din Codul de procedura fiscala ( ceea ce reclamantul nu a făcut).
Reclamantul N. F. formulează o simpla adresa, nicidecum contestație impotriva actului administrativ, prin care solicita restituirea sumei de 5.102 lei, achitata la Trezoreria Municipiului Fetești, reprezentând taxa de poluare, aceasta suma fiind achitata chiar in baza Deciziei susmenționata.
Astfel fiind, taxa de poluare plătită de reclamant si a cărei restituire s-a solicitat, asa cum a menționat mai sus, are natura unei creanțe bugetare, fiindu-i astfel aplicabile dispozițiile Codului de procedura fiscala.
Având in vedere ca procedura prealabila in cazul actelor administrative, stabilita de Legea nr. 544 / 2004 respectiv de Codul de procedura fiscala, prevede o cu totul alta cale de acțiune, începând cu contestarea Deciziei de caiacul al taxei de poluare la organul fiscal emitent, consideram ca adresarea reclamantului direct la instanța de contencios administrativ, face ca inadmisibilitatea cererii sa fie evidenta.
Reclamantul avea obligativitatea contestării Deciziei de calcul a taxei pe poluare la organul fiscal emitent, in speța la A.F.P. FETEȘTI, obligație stabilita de art. 7, alin. 1 din Lg. 554 / 2004.
Având in vedere faptul ca reclamantul nu a urmat aceasta procedura prealabila, acesta formulând doar o simpla cerere de restituire a taxei pe poluare, consideră ca inadmisibilitatea cererii este evidenta, iar instanța de fond era obligata sa o ridice din oficiu, si in consecința, sa respingă cererea reclamantului.
In tot cuprinsul acțiunii reclamantul face referire la obligativitatea respectării tratatelor europene, insa dispozițiile Legii nr. 9/2012 sunt recunoscute de Uniunea Europeana, concludenta in acest sens fiind Comunicarea către membrii transmisa de Comisia pentru Petiții din C. Parlamentului European, potrivit căreia dispozițiile O.U.G. nr.117/2009 pentru aplicarea unor masuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, si care completează dispozițiile O.U.G. Nr. 50 / 2008, sunt conforme cu dreptul comunitar, iar motivele care au stat la baza procedurii de incalcare au incetat sa existe si cazul a fost închis.
Mai mult decât atat, taxa de poluare este stabilita prin emiterea unei decizii, care reprezintă un act administrativ al organului fiscal unde isi are domiciliul fiscal contribuabilului, in speța reclamantul N. F..
In aceste condiții, consideram ca încasarea taxei pe poluare are la baza un act administrativ fiscal si nu un act normativ, situație in care consideram inutila referirea la Tratatele Europene, făcuta atât de reclamant cat si de instanța de fond.
Daca s-ar păstra aceeași doctrina cu privire la obligativitatea respectării tratatelor Uniunii Europene si celelalte acte administrative emise de organul fiscal, ar ajunge in situația in care orice taxa sau impozit ar putea fi contestata in instanța si câștigată, motivat fiind de faptul ca in tarile Uniunii Europene, nu sunt obligatorii.
Din Jurisprudenta Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat ca tratatul nu este incalcat prin instituirea unei taxe de poluare in momentul inmatricularii unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniul exercitat prerogativelor suverane ale statelor membre.
De asemenea, din H.G. nr. 686/2008 rezulta ca nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediul anual anual si starea generala standard si reprezintă reflecția in plan fiscal a principiului poluatorul plătește, principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Mai mult decât atat, instituirea taxei pe poluare reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate sa respecte prevederile art. 13 din Codul de procedura fiscala, conform căruia " interpretarea reglementarilor fiscale trebuie sa respecte voința legiuitorului asa cum este exprimata in lege. "
Potrivit Legii nr. 9 / 2012, taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei inmatriculari in România, de către persoana fizica sau juridica care face inmatricularea, atat pentru autoturisme si autovehicule noi cat si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
In esența invederam instanței ca, nu sunt incalcate in cauza prevederile art. 90 din Tratatul Comunității Europene si totodată ca, obiectul taxei de poluare este protejarea mediului, atat prin modul de utilizare cat si prin modul de impunere, tinandu-se cont ca elementele care staula baza acestuia, sunt emisiile de noxe si de dioxid de carbon.
Legii nr. 9 / 2012 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu si se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului. Conform art. 4 din Legii nr. 9 / 2012" obligația de plata a taxei intervine cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in România. "
Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, organul fiscal a apreciat ca in speța nu sunt incalcate dispozițiile art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene. Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr. 9 / 2012, România, stat membru al Comunității Europene, nu supune direct sau indirect produsele altor tari membre ale Comunității unor impozite interne de orice natura, superioare celor care se aplica direct sau indirect produselor naționale similare. Ori, taxa de poluare instituita de dispozițiile Legii nr. 9 / 2012 nu poate fi asimilata impozitelor interne, aceasta taxa fiind perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin inmatricularea acestora in România, înțeleg sa le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului. Aceasta taxa nu este perceputa doar persoanelor care doresc sa inmatriculeze si sa utilizeze in România autoturisme second - hand, impotrate din Uniunea Europeana, ci tuturor persoanelor care doresc sa inmatriculeze si sa utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel incat nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei.
Nu in ultimul rând, nu trebuie omis nici faptul ca instituirea acestei taxe a fost rezultatul negocierilor dintre România si Comisia Europeana, astfel incat nu se poate aprecia ca ar contraveni legislației comunitare.
Taxa de poluare instituita prin Legii nr. 9 / 201 2, act normativ acceptat de Comisia Europeana, corespunde pe deplin prevederilor art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, taxa fiind neutra din punct de vedere fiscal. Ori, cata vreme chiar Comisia Europeana a recunoscut ca taxa de poluare instituita prin Legii nr. 9/201 2 corespunde normelor comunitare, apreciază ca nu pot fi reținute susținerile reclamantului, potrivit cărora prin instituirea acestei taxe se constituie o discriminare a regimului fiscal si ca aceasta taxa contravine dispozițiilor art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene.
Nici Curtea Europeana de Justiție a CE., nici Comisia Europeana nu au considerat vreodată ca taxa de poluare este nelegala, ca incalca tratatele comunitare sau nu ar trebui plătită, ci doar au solicitat modificare modului de calcul si criteriile la care se raportează nivelul taxării. Apreciază ca, reclamantul trebuia sa producă probe din care sa rezulte ca taxele pe care le aplica statul roman sunt superioare celor din statul care reclamantul si-a achiziționat autoturismul.
Aceasta taxa de poluare nu este perceputa pentru autoturismele deja inmatriculate in România stat comunitar de la 01.01.2007, fiind perceputa exclusiv, pentru autoturismele inmatriculate in celelalte state comunitare si neinmatriculate in România, dupa aducerea lor in tara. Pentru autovehiculele deja inmatriculate in România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează ca aceasta taxa de poluare se aplica doar ca urmare a achiziționării intracomunitare si este o taxa cu echivalent taxelor vamale de import.
Ministerul Mediului si Gospodăririi Apelor a demarat in februarie 2006 o . acțiuni pentru introducerea unei taxe ecologice, un mecanism economico - financiar bazat pe principiul " poluatorul plătește ", care urma sa fie aplicata cu ocazia primei inmatriculari a tuturor vehiculelor cu motor in România, atat in cazul celor noi cat si in cazul celor rulate, achiziționate din afara tarii, dar si celor produse in România. Promovând o politica de armonizare cu legislația si directivele Uniunii Europene in materie de protecție a mediului, Guvernul României a susținut un act normativ care reglementa introducerea unei taxe speciale pentru autoturisme si autovehicule incepand cu data de 01.01.2007.
Parlamentul României, la propunerea Guvernului, a decis instituirea unei taxe speciale pentru autovehicule care, in conformitate cu prevederile art. 214 / 1 – 214/ 3 din Codul fiscal, era plătită de orice persoana fizica sau juridica, care înmatricula pentru prima data in România un autoturism sau autovehicul.
F. de sistemul de calcul al taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule reglementat de Legii nr. 9 / 2012, Comisia Europeana, prin avizul motivat din data de 28.11.2007, a considerat ca se incalca principiile Tratatului de Instituire a Comunității Europene, in sensul ca se aplica un regim discriminatoriu pentru autovehiculule second - hand achiziționate din alte state membre, invitând tara noastră sa adopte masurile necesare pentru a se conforma avizului menționat anterior in termen de doua luni de la primirea cestuia.
Pentru respectarea principiilor comunitare de impozitare si pentru stoparea continuării procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de stat membru, s-a produs abrogarea articolelor din Codul fiscal care reglementau regimul de taxare a autovehiculelor, Guvernul României menținându-si poziția ca trebuie evidențiata diferența dintre mașinile high si low poluatoare si a propus un proiect de ordonanța de urgenta a Guvernului.
Neadoptarea in regim de urgenta a Legii nr. 9 / 2012 in conformitate cu cerințele din avizul motivat putea conduce la sesizarea Curții de justiție a Comunității. Comisia Europeana nu a constatat niciodată instituirea taxei ca atare, ci a solicitat reașezarea modalității de calcul in sensul armonizării legislației romanești cu cea europeana.
F. de aceasta observație a Comisiei Europene, potrivit reglementarilor naționale, taxa pentru autoturismele noi, care se plătește cu ocazia primei inmatriculari in România, este aceeași, indiferent de proveniența lor, respectiv din producția interna, import sau din achiziții intracomunitare.
Atâta vreme cat Comisia Europeana a recunoscut ca taxa de poluare instituita prin Legii nr. 9 / 201 2 corespunde normelor comunitare, apreciază ca nu pot fi reținute susținerile reclamantului potrivit cărora prin instituirea acestei taxe " se constituie o discriminare a regimului fiscal si ca aceasta taxa contravine dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene. "
Procedura demarata de Comisia Europeana impotriva României a fost ridicata in data de 29.01.2009, urmare a faptului ca noua reglementare era compatibila cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Conform jurisprudentei constatate a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art. 90 au in sistemul Tratatului instituind a Comunitatea Europeana ( TCE ) un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import si export si a taxelor cu efect echivalent cuprinse in art. 25 din TCE. Finalizarea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor intre statele membre in condiții normale de concurenta prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii in privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de CEJ in cauzele Air Liquide Industries Belgium, C - 41 / 05, Brzezinski, C - 313 / 05).
De remarcat ca noțiunea de " impozit intern " are accepțiunea diferita de cea din dreptul intern, desemnând in jurisprudenta CEJ ( hotărârea Haar Petroleum, C - 90 / 94, Weigel, C - 387 / 01 ), un sistem general de taxe interne aplicabil in mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
S-a reținut de Curtea de Justiție a Comunităților Europene prin hotărârea pronunțata in cauza Brzezinski, C - 313 / 05, ca o acciza care se aplica tuturor autoturismelor in temeiul primei lor inmatriculari pe teritoriul unui stat membru, iar nu in temeiul faptului ca trec frontiera, nu constituie o taxa vamala la import si nici o taxa cu efect echivalent in intelesul art. 25 din TCE, ci intra in sfera regimului general intern de impozitare a mărfurilor si trebuie, ca urmare, analizata in raport cu art. 90 din TCE.
Se recunoaște in mod constant in jurisprudența comunitara libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiata pentru anumite produse, chiar similare in sensul art. 90, alin. 1 din TCE, in funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri sunt compatibile cu dreptul comunitar daca urmăresc obiectivele compatibile cu exigentele tratatului si ale dreptului derivat si daca evita orice forma de discriminare, directa sau indirecta, in privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție in favoarea produselor naționale concurente (hotărârea outokumpu, C - 213 / 96, nadasdi si N. C -290 / 05).
Un sistem de impozite este compatibil cu art. 90 din TCE daca este conceput de maniera a exclude in orice ipoteza ca produsele importate sa fie taxate la un nivel superior fata de produsele naționale si daca nu are, in nicio situație, efecte discriminatorii ( hotărârea Comisiei din Luxemburg, C - 1 52 / 89, hotărârea Comisiei din G., C - 375 / 1995 ).
Așadar, este incidența incalcarea art. 90, alin. 1 din TCE atunci cand impozitul aplicat produsului importat si cel aplicat produsului național similar sunt calculate in mod diferit, ducând, chiar daca numai in anumite cazuri, la o impozitare superioara a produsului importat.
De asemenea, un sistem de taxare este compatibil cu dispozițiile art. 90 din TCE daca este suficient de precis, astfel incat se poate efectua in temeiul sau un calcul al deprecierii autovehiculului cat mai aproapede realitate, iar cel căruia i se impune taxa are la dispoziție o cale de atac in fata instanțelor naționale, pentru a contesta modalitatea de calculare a valorii deprecierii ( cauza C - 393 / 1998, A. Gomez Valențe C. Fazenda Publica ).
In cauza de fata rezulta din cuprinsul art. 3, alin. 1 din O.U.G. nr. 50 / 2008 ca taxa de poluare se aplica in cazul tuturor autoturismelor, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele prevăzute de art. 3, alin. 2 din O.U.G. nr. 50 / 2008, pe baza unor criterii ce privesc destinația lor si nu proveniența.
Nu se realizează insa o discriminare intre autoturismele second - hand importate din statele comunitare si acestea, in condițiile in care valoarea taxei de poluare nu depășește valoarea taxei reziduale incorporate in valoarea vehiculelor similare deja inmatriculate (hotărârea Brzezinski, c 313 / 05).
Sistemul de taxare stabilit prin O.U.G. nr. 50 / 2008 este suficient de precis in ceea ce privește criteriile legate de calculul deprecierii autoturismului ( emisia de CO 2, capacitatea cilindrica etc....), aceste elemente fiind considerate in jurisprudența Curții Europene de Justiție drept criterii obiective ce pot fi folosite . taxare bazat pe o grila de impozitare ( cauza Nadasdi, C - 290 / 2005 ).
In drept, dispozițiile art. 483, 488 (299, art. 304, alin. 1, pct. 9, art. 166) din Codul de procedura civila si art. 7, alin. 1 din Legea nr. 554 / 2004, O.U.G. 50 / 2008, art. 1 2 din Legea 9 / 201 2.
Deliberând asupra repunerii pe rol a cauzei, precum și asupra fondului recursului, prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate în prima instanță, a dispozițiilor legale aplicabile, precum și a sentinței recurate, Curtea constată următoarele:
Cu privire la repunerea pe rol a recursului, Curtea reține că sunt întrunite cerințele prevăzute de lege în acest sens, respectiv constatându-se că a încetat cauza care a determinat suspendarea judecății recursului, fiind soluționată cauza înregistrată sub nr. C-214/13 la CJUE, astfel încât în temeiul art. 245 C.proc.civ. 1865, va fi repus pe rol din oficiu recursul, măsura suspendării fiind luată anterior urmare a punerii în discuție a acesteia din oficiu de instanța de recurs.
Pe fondul recursului se constată că acesta este nefondat.
Astfel, în privința criticii vizând inadmisibilitatea acțiunii privind neîncadrarea reclamantului în disp. art. 117 alin. 1 lit. d din OG nr. 92/2003, având în vedere considerentele din decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ale cărei considerente(aplicabile pentru identitate de rațiune și prezentei cauze) s-au reținut în esență următoarele:
„Astfel, în primul rând, a susține că nu există acces la procedura restituirii, reglementată de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală (și, implicit, Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal), decât după epuizarea procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală înseamnă practic a înlătura din ordinea juridică prima dispoziție legală indicată.
Într-adevăr, existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare "actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat", un text de lege trebuie interpretat în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul.
Trimiterea la prevederile art. 117 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură fiscală, pe care procurorul general o realizează în cuprinsul memoriului de recurs în interesul legii, nu face decât să întărească argumentația expusă, câtă vreme acesta nu este decât un alt caz distinct (dintre cele 8 reglementate de legiuitor) în care se restituie sumele încasate.
În al doilea rând, nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
Procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În al treilea rând, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
Relevantă în această privință este jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst, în care s-a conchis în sensul că "este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorității fiscale beneficiul regimului fiscal și că nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza beneficiul regimului.
În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.”
Prin urmare în această materie, Curtea apreciază că nu poate fi imputată intimatului-reclamant lipsa parcurgerii procedurii prealabile, având în vedere că prin întâmpinarea formulată în prima instanță, recurenta-pârâtă și-a exprimat refuzul restituirii taxei achitată cu încălcarea art. 110 din TFUE, context în care vor fi înlăturate susținerile recurentei cu privire la excepția inadmisibilității.
Pe fondul cauzei, Curtea constată de asemenea că susținerile recurentei-pârâte nu sunt fondate având în vedere că în mod judicios prima instanță a reținut prioritatea în aplicare a dispozițiilor art. 110 TFUE în raport de legislația internă care stabilește o astfel de taxă în cazul reclamantei-intimată, față de caracterul direct aplicabil al principiilor consacrate de jurisprudența stabilită în cauzele împotriva României, respectiv C. și C., de generală aplicare în egală măsură atât pentru autoritățile administrative, cât și pentru instanțele de judecată.
Astfel, în fapt Curtea reține că la data de 30.08.2012 recurenta-pârâtă a emis decizia de calcul a taxei pentru emisiile poluante în temeiul disp. legii nr. 9/2012 pentru suma de 3845 lei.
Prin urmare, la data emiterii acestei decizii de calcul erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 9/2012 astfel cum acestea au fost suspendate prin disp. OUG nr. 1/2012, potrivit cărora prevederile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 au fost suspendate de la aplicare până la data de 01.01.2013.
Pe de altă parte, Curtea constată că prin Ordonanța CJUE pronunțată la data de 03.02.2014 chiar în contradictoriu cu recurenta-pârâtă din prezenta cauză, în cauza C. și C. nr. 214/13, instanța europeană a stabilit că„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În considerentele acestei Ordonanțe, CJUE a reținut următoarele:” În temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când răspunsul la întrebarea formulată cu titlu preliminar poate fi în mod clar dedus din jurisprudență, Curtea, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, poate oricând să decidă să se pronunțe prin ordonanță motivată.
Se impune aplicarea acestei dispoziții în prezentele cauze.
La punctul 55 din Hotărârea din 7 aprilie 2011, T. (C‑402/09, Rep., p. I‑2711), Curtea a amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
În această privință, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
În temeiul acestor principii, Curtea a statuat, la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, că o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, întrucât supune taxei pe poluare vehiculele de ocazie importate, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
La punctul 27 din Hotărârea din 7 iulie 2011, N. (C‑263/10), Curtea a ajuns la aceeași concluzie în ceea ce privește versiunile modificate ale OUG nr. 50/2008. Astfel, fiecare dintre aceste versiuni modificate menținea un regim de impozitare care descuraja înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Prin intermediul prezentelor întrebări preliminare, instanțele de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 110 TFUE se opune și unui regim de impozitare precum cel instituit prin Legea nr. 9/2012.
Este cert, pe de o parte, că, asemenea OUG nr. 50/2008, Legea nr. 9/2012 supunea vehiculele de ocazie importate taxei pe poluare.
Pe de altă parte, Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă.
Trebuie să se constate însă că OUG nr.1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Această concluzie nu este în niciun fel infirmată de faptul că OUG nr. 1/2012 nu a suspendat aplicarea articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 decât începând de la 31 ianuarie 2012, dată ulterioară celei la care doamna C. a achitat taxa pe poluare aplicată autovehiculului de ocazie pe care l‑a importat în România. Astfel, OUG nr. 1/2012 prevedea nu numai suspendarea aplicării articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 începând de la 31 ianuarie 2012, ci și restituirea taxei pe poluare percepute în temeiul articolului 4 alineatul (2) menționat în perioada cuprinsă între 13 ianuarie 2012 și 30 ianuarie 2012.
În consecință, situația creată retroactiv prin OUG nr.1/2012 pentru această perioadă era, la rândul său, caracterizată prin aplicarea unui regim care avea un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi restrâns de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Cu privire la efectele în timp ale prezentei ordonanțe
În ipoteza în care Curtea ar hotărî că articolul 110 TFUE se opune unui regim de impozitare precum cel în cauză, guvernul român a solicitat Curții, în observațiile sale scrise, limitarea efectelor în timp ale deciziei sale.
Conform unei jurisprudențe constante, interpretarea unei norme a dreptului Uniunii dată de Curte în exercitarea competenței pe care i‑o conferă articolul 267 TFUE lămurește și precizează semnificația și domeniul de aplicare al acestei norme, astfel cum trebuie sau cum ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la .. Rezultă că norma astfel interpretată poate și trebuie să fie aplicată raporturilor juridice născute și constituite înainte de decizia asupra cererii de interpretare, dacă sunt reunite și condițiile care permit supunerea litigiului privind aplicarea normei respective instanțelor competente (a se vedea în special Hotărârea din 2 februarie 1988, Blaizot și alții, 24/86, R.., p. 379, punctul 27, Hotărârea din 18 ianuarie 2007, Brzeziński, C‑313/05, Rep., p. I‑513, punctul 55, și Hotărârea N., citată anterior, punctul 32).
Prin urmare, numai în mod excepțional, în aplicarea principiului general al securității juridice, inerent ordinii juridice a Uniunii, Curtea poate să fie determinată să limiteze posibilitatea de a invoca o dispoziție pe care a interpretat‑o (Hotărârea N., citată anterior, punctul 33).
În favoarea unei astfel de limitări, guvernul român subliniază în special faptul că legiuitorul național a acționat cu bună‑credință atunci când a înlocuit OUG nr. 50/2008 cu Legea nr. 9/2012, care avea ca scop să facă taxa pe poluare conformă cu articolul 110 TFUE.
Or, trebuie să se constate că, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 31 și 32 din prezenta ordonanță, prin adoptarea OUG nr. 1/2012, guvernul român a menținut în vigoare o reglementare națională pe care Curtea o declarase deja incompatibilă cu articolul 110 TFUE în Hotărârea T., citată anterior. Prin urmare, acest guvern nu poate invoca în mod util finalitatea urmărită de legiuitorul național.
În plus, potrivit jurisprudenței constante a Curții, o limitare în timp a posibilității de a invoca o dispoziție astfel cum a fost interpretată de Curte nu poate fi admisă decât în hotărârea care se pronunță cu privire la interpretarea solicitată (Hotărârea din 6 martie 2007, Meilicke și alții, C‑292/04, Rep., p. I‑1835, punctul 36).
Astfel, este necesar să existe un moment unic de stabilire a efectelor în timp ale interpretării solicitate pe care Curtea o dă unei dispoziții a dreptului Uniunii. În această privință, principiul potrivit căruia o limitare nu poate fi admisă decât în hotărârea care se pronunță cu privire la interpretarea solicitată garantează egalitatea de tratament a statelor membre și a celorlalți justițiabili în fața acestui drept și îndeplinește astfel cerințele care decurg din principiul securității juridice (Hotărârea Meilicke și alții, citată anterior, punctul 37).
La punctul 33 din prezenta ordonanță Curtea reiterează interpretarea pe care o oferise deja în Hotărârile citate anterior T. și N.. Întrucât Curtea nu a dispus, în acele hotărâri, o limitare în timp a efectelor interpretării menționate, și aceasta în pofida faptului că o astfel de limitare fusese de altfel solicitată de guvernul român în cauza N., o limitare în timp nu poate fi admisă în cadrul prezentei ordonanțe, care este adoptată în temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură.
Prin urmare, nu este necesar să fie limitate în timp efectele prezentei ordonanțe. ”
Astfel, Curtea reține ca fiind în mod direct și prioritar aplicabilă în prezenta cauză Ordonanța anterior menționată în virtutea disp.148 din Constituția României, astfel încât vor fi înlăturate toate criticile invocate prin prezentul recurs pe fondul cauzei ca nefondate, considerente care coroborate conduc în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 20 din legea nr. 554/2004 la respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Repune cauza pe rol.
Respinge recursul formulat de către recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE FETEȘTI, împotriva sentinței civile nr. 1010/25.02.2013, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant N. F., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. Ș. G. D. R. M. V.
GREFIER,
ANIȘOARA N.
Red. G.D./A.C.
2 ex.
Jud. fond T.I.: V. M.
| ← Pretentii. Decizia nr. 9088/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 6699/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
