Pretentii. Decizia nr. 3093/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 3093/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 74696/3/2011
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3093
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 14 aprilie 2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. V.
JUDECĂTOR: M. M. P.
JUDECĂTOR: M. D.
GREFIER: R. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 467 din data de 30.01.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ de recurenta – pârâtă Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în contradictoriu cu intimatul – reclamant M. N. G. și intimatele – pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă, la prima strigare a cauzei, intimatul – reclamant M. N. G. prin avocat D. V., fără împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind recurenta – pârâtă Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și intimatele – pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și Administrația F. pentru Mediu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, prin serviciul registratură, s-a depus la dosarul cauzei, cu data de 09.04.2014, de către recurenta – pârâtă Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, adresa nr._/BJC1/03.04.2014, la care a anexat dovada comunicării către intimata Administrația F. pentru Mediu a cererii de recurs.
De asemenea, se învederează instanței faptul că, prin serviciul registratură, s-a depus la dosarul cauzei, cu data de 11.04.2014, de către intimatul – reclamant M. N. G., întâmpinare, în 3 exemplare, la care a anexat practică judiciară.
Avocatul intimatului – reclamant M. N. G., interpelat fiind, arată că are împuternicire avocațială la dosarul de fond și pentru recurs, pe care a depus-o odată cu cererea precizatoare la primul termen de judecată.
Curtea, verificând actele dosarului, constată că în dosarul de fond nu se regăsește împuternicirea avocațială dată de reclamant pentru domnul avocat D. V..
Avocatul intimatului – reclamant M. N. G. solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a depune împuternicire avocațială.
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitate avocatului intimatului – reclamant M. N. G. să depună împuternicire avocațială la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă, la a doua strigare a cauzei, intimatul – reclamant M. N. G. prin avocat D. V., care depune împuternicire avocațială la dosar, fila 21, lipsă fiind recurenta – pârâtă Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și intimatele – pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și Administrația F. pentru Mediu.
Curtea dispune rectificarea citativului și în sistemul Ecris, în raport de dispozițiile OUG nr. 74/2013, în sensul că recurentă – pârâtă este Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, cu privire la care se rectifică și calitatea de intimată – pârâtă.
Intimatul – reclamant M. N. G. prin avocat arată că nu are alte cereri prealabile de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată cererea în stare de judecată și acordă cuvântul intimatului – reclamant pe recurs.
Intimatul – reclamant M. N. G., prin avocat, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat. A invocat faptul că Direcția Finanțelor Publice este instituția care a respins în mod neîntemeiat plângerea administrativă, sens în care are calitate procesuală pasivă și trebuie să stea în judecată. De asemenea, a arătat faptul că taxa de primă înmatriculare a fost deja considerată ca fiind abuzivă prin cauza T., având în vedere că taxa plătită de intimatul – reclamant M. N. G. a fost plătită în același regim fiscal, sub reglementarea veche a Ordonanței, sens în care Curtea Europeană de Justiție s-a pronunțat deja. De asemenea, și cu privire la modificările ulterioare ale acestei taxe, Curtea Europeană de Justiție s-a pronunțat deja în cauza C., în februarie 2014, arătând că și celelalte modificări ale actului normativ sunt abuzive. Totodată, și pe aspectul privind dobânda legală apreciază că este datorată, având în vedere faptul că în relațiile cu administrația financiară contribuabilul datorează penalități, dobânzi de întârziere, tot așa și organul fiscal, la momentul când este obligat să restituie sumele respective, datorează dobânda fiscală. În aceste condiții, solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată pe cale separată. Depune practică judiciară.
Curtea rămâne în pronunțare pe fondul recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 467/30.01.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul M. N. G. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice București, Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București și Administrația F. pentru Mediu, pârâtele Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București și Administrația F. pentru Mediu fiind obligate să restituie reclamantului suma de 4.397 lei, actualizată cu dobânda fiscală de la data de 26.11.2008 până la data restituirii efective.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand din Uniunea Europeană, iar în România a plătit o taxă pe poluare în cuantum de 4. 973 lei. De asemenea, a reținut că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei pe poluare în România pentru autoturismele second-hand înmatriculate anterior în Uniunea Europeană contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele second-hand autohtone.
În ceea ce privește dobânda, tribunalul a constatat că prevederile art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 reprezintă o excepție de la regula instituită de dispozițiile art. 994 C.civ. din 1864 și sunt incidente chiar și în cazul în care sumele de bani de restituit au fost „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”, astfel cum prevede art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, respectiv și atunci când cel ce a primit plata a fost de rea-credință, cum este cazul Statului român, care prin autoritățile sale – legislativ și executiv – a instituit o taxă neconformă cu Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice prin DGRFPB, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în principal, în sensul respingerii acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar pe fond ca neîntemeiată.
În motivare, s-a arătat invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, menționând în acest sens faptul că obligația administrării și gestionării bugetului constituit din colectarea taxelor pe poluare revine Administrației F. pentru Mediu.
Pe fondul cauzei, recurenta a arătat în esență că textele legale care reglementează taxa pe poluare nu contravin prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, iar argumentele prezentate în susținerea caracterului discriminatoriu al taxei pe poluare nu pot fi reținute întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autovehicule în România. S-a menționat că în cazul acelorași specificații tehnice taxa de înmatriculare în România are același cuantum, indiferent dacă este vorba despre autovehicule din producția internă sau cele produse în spațiul comunitar.
În ceea ce privește obligarea sa la plata către reclamant a dobânzii legale, recurenta a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003 pentru acordarea acestora.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., solicitând judecarea cauzei și în lipsă conform conform art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, în limita și în raport de motivele de recurs formulate, precum și în conformitate cu prevederile art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește critica formulată de recurenta Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice referitoare la excepția lipsei calității sale procesuale pasive, Curtea constată că este neîntemeiată în condițiile în care raporturile administrativ-fiscale s-au stabilit între intimatul-reclamant și recurenta-pârâtă, aceasta fiind autoritatea care a emis decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule. De asemenea, Curtea reține că nu prezintă relevanță sub acest aspect destinatarul final al sumelor colectate cu titlu de taxă pe poluare, ci autoritatea publică care a perceput taxa, în cauza de față Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice.
Analizând motivele invocate pe fondul cauzei, reținând în esență problema compatibilității prevederilor OUG nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, Curtea apreciază că soluția de admitere a cererii reclamantului este una legală având în vedere că raportul juridic de drept fiscal dintre părți este guvernat de forma modificată a OUG nr. 50/2008, formă care realizează un tratament discriminatoriu între autovehiculele importate dintr-un stat membru și autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, sub aspectul taxei pe poluare percepute.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. In consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați sa aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala națională contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
Curtea are în vedere și efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Mai mult, C.J.U.E. a decis că taxa de poluare așa cum este reglementată prin O.U.G. 50/2008 are acest efect descurajant și în consecință este incompatibilă cu libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar.
În urma acestei decizii instanța reține că a dispărut cu efect retroactiv temeiul juridic în baza căruia taxa pe poluare a fost percepută reclamantei, iar actul anterior enunțat este total lipsit de un temei legal. Trebuie precizat în acest context faptul că C.J.U.E. nu limitează efectele deciziei analizate doar pentru viitor, iar în lipsa oricărei precizări și limitări în timp a efectelor acestei decizii, consecințele se răsfrâng și pentru trecut (ex tunc), încă de la momentul adoptării actului normativ.
Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea României la Uniunea Europeană, taxa trebuie restituită de către Statul Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de către despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de România prin aderarea la acest spațiu.
În lipsa unei reacții a legiuitorului la decizia pronunțată în cauza nr. C - 402/09 T. împotriva României, reacție prin care să fie armonizată taxa de poluare cu concluziile Curții de Justiție a Uniunii Europene, judecătorul național nu are la îndemână criteriile în baza cărora să aprecieze care ar fi cuantumul care trebuie restituit din taxa percepută și care ar fi cuantumul care poate fi menținut fără riscul de a afecta libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. Orice apreciere în acest moment ar fi una pur subiectivă care ar afecta previzibilitatea actului de justiție, iar în lipsa unor repere obiective care nu pot fi trasate decât de legiuitor taxa trebuie restituită integral.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 (fost art. 90) din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că, deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea aplicată în speță produce efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În raport de aceste aspecte, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății.
Față de aceste împrejurări, soluția tribunalului, de restituire a taxei pe poluare astfel încasată, apare ca temeinică și legală.
Curtea apreciază că sunt nefondate și criticile referitoare la obligarea recurentei-pârâte la plata dobânzii calculate conform art. 124 din OG nr. 92/2003. Astfel, Curtea reține că în cauza C-565/2011 I. c. României, CJUE a statuat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Prin urmare, Curtea constată că intimatul-reclamant este îndreptățit a primi dobânda calculată conform art. 124 C.pr. fiscală.
Pentru aceste considerente, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prev. de art. 304 coroborat cu art. 3041 C.pr.civ., reținând și considerentele sentinței civile recurate, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că în temeiul art. 312 C.pr.civ. acesta va fi respins ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 467 din data de 30.01.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ de recurenta – pârâtă Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, cu sediul în București, .. 13, sectorul 2, în contradictoriu cu intimatul – reclamant M. N. G., cu domiciliul în și intimatele – pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, cu sediul în București, .. 13, sectorul 2, și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sectorul 6, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 aprilie 2014.
Președinte Judecător Judecător Grefier
A. V. M. M. P. M. D. R. B.
Red./Tehnored. M.D./2 ex./18.06.2014
T.B. S.9 – jud. fond M. D.
← Pretentii. Decizia nr. 5013/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 4720/2014. Curtea de Apel... → |
---|