Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 1458/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1458/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-05-2014 în dosarul nr. 1462/122/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1458

Ședința publică de la 30.05.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – F. I.

JUDECĂTOR - P. S.

JUDECĂTOR - V. R. M.

GREFIER - S. I.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant L. G. împotriva sentinței civile nr. 340/18.04.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă . SA.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant L. G. personal, lipsind intimata-pârâtă . SA.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, iar recurentul-reclamant L. G. și-a îndeplinit obligația timbrării recursului, depunând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 2 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei, după care,

Curtea ia act de achitarea taxei judiciare de timbru și timbru judiciar de către recurentul-reclamant, anulându-le.

Recurentul-reclamant L. G., arată că nu mai are cereri prealabile de formulat, solicitând acordarea cuvântului în susținerea recursului.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul în susținerea recursului.

Recurentul-reclamant L. G., solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 340/18.04.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ s-a respins acțiunea reclamantului L. G. împotriva pârâtei . SA.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul L. G., care a susținut, în esență, că intimata-pârâtă nu a răspuns petiției sale, înregistrate sub nr._/23.02.2012, ce se regăsește la fila 5 din dosarul de fond, în termenul de 30 de zile reglementat de OG nr. 27/2002.

Analizând sentința, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce urmează:

Într-adevăr, conform art. 8 alin. 1 din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, ”autoritățile și instituțiile publice sesizate au obligația să comunice petiționarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, răspunsul, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă”.

În cauză, intimata-pârâta a răspuns petiției recurentului-reclamant, înregistrată sub nr._/23.02.2012, este adevărat, doar la data de 12.11.2012, prin adresa nr._ (f. 25 dosar fond), așadar, cu depășirea termenului reglementat de art. 8 alin. 1 din actul normativ menționat.

Depășirea termenului nu poate fi, însă, sancționată de instanță, date fiind circumstanțele concrete ale speței, ce au constat inclusiv în efectuarea de cercetări penale, la sesizarea reclamantului față de intimata . G..

Pentru toate aceste considerente, dat fiind că, în cauză, obiectul acțiunii îl reprezintă refuzul pârâtei de a răspunde unei petiții, în sensul art. 8 alin. 1 raportat la art. 2 alin. 1 lit. h din Legea nr. 554/2004, iar nu de a comunica un anumit răspuns reclamantului, în sensul dorit de acesta, cum Curtea a constat că pârâta a răspuns, de fapt, solicitărilor reclamantului, în baza art. 312 alin. 1 teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant L. G. împotriva sentinței civile nr. 340/18.04.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă . SA, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 30.05.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

F. I. P. S. V. R. M.

GREFIER

S. I.

Red. RV/2 ex./08.07.2014

Jud. fond R. F. - Tribunalul G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 1458/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI