Pretentii. Decizia nr. 7287/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7287/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 7006/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 7287
Ședința publică din data de 09 octombrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: R. I. C.
JUDECĂTOR: A. J.
JUDECĂTOR: A. P.
GREFIER: P. B. B.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR PRIN DIRECTOR GENERAL împotriva sentinței nr. 2846/16.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți S. C. (în calitate de moștenitor a lui D. Leonid), U. L., U. S. I., având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal au răspuns intimații-reclamanți prin avocat B. C. cu împuternicire avocațială nr._/2014 depusă la fila 33 din dosar, lipsă fiind recurenta-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul intimaților-reclamanți depune copia conformă cu originalul a certificatului de moștenitor nr. 32/2014.
Curtea, ia act că a fost transmisă calitatea procesuală de la intimatul-reclamant D. Leonid către S. C..
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de ridicat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Intimații-reclamanți prin avocat solicită respingerea recursului declarat de recurenta-pârâta A. Naționala pentru Restituirea Proprietăților împotriva Sentinței Civile nr. 2846/16.04.2014 pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr._ ca nefondat si menținerea soluției pronunțata de aceasta instanța ca legala si temeinica.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2846/16.04.2014 a Tribunalului București a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții D. LEONID, U. L. și U. S. I. în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, fiind obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 297.447,82 lei reprezentând compensațiile bănești stabilite prin Hotărârea nr. 1036/10.11.2011 a Comisiei Municipiului București pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, actualizată cu indicele prețurilor de consum de la data de 10.11.2011 până la plata efectivă.
A fost respinsă excepția prematurității ca neîntemeiată.
Pronunțând această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere că prin hotărârea nr. 1036/10.11.2011 a Comisiei Municipiului București de aplicare a Legii nr. 290/2003 s-au acordat petenților D. Leonid, S. R. și U. L. despăgubiri bănești în cuantum de_,82 lei pentru bunurile abandonate.
Potrivit art. 18 alin. 5 din H.G. nr. 1120/2006, compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul contestațiilor, sau hotărârea judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel: a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei; b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei; c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.
A reținut Tribunalul, în ceea ce privește exigibilitatea tranșelor, că acestea trebuiau plătite pe parcursul a 2 ani consecutivi după emiterea hotărârii, respectiv prima tranșă în perioadele 10.11._12, iar cea de a doua în anul următor.
Potrivit art. 18 alin. 6 din H.G. nr. 1120/2006, suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior.
Tribunalul a făcut referire la faptul că începând cu data de 14.03.2014 a intrat în vigoare OUG nr.10/2014, prin care s-a dispus suspendarea pe o perioadă de 6 luni, a plății voluntare a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006.
Reține însă instanța de fond că, la momentul intrării în vigoare a actului normativ, exigibilitatea tranșelor era deja împlinită, iar textul de lege vizează doar „plata voluntară” iar nu și executarea silită; fără a propune vreo soluție concretă privind modalitatea ulterioară de plată a despăgubirilor, context în care dreptul reclamanților nu poate fi afectat de o condiție pur potestativă din partea debitorului obligației de plată.
Întrucât exigibilitatea nu este afectată de nerespectarea obligației de includere în buget a sumelor necesare efectuării plății, culpa în acest caz revenind autorității publice, în calitate de debitor, Tribunalul a reținut că depășirea termenului prevăzut de lege pentru plata despăgubirilor atrage actualizarea cu indicele de creștere a prețurilor de consum, conform art.18 alin.6 din HG 1120/2006 consum, inclusiv față de prima tranșă, deoarece debitorul a pierdut beneficiul termenului de grație acordat prin lege, iar creditorul ar suporta în mod nerezonabil devalorizarea monedei pentru întreaga perioadă.
Prin urmare,a fost respinsă excepția prematurității cererii, fiind admisă cererea de chemare în judecată și dispunându-se obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumei de 297.447,82 lei reprezentând compensațiile bănești stabilite prin Hotărârea nr. 1036/10.11.2011 a Comisiei Municipiului București pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, actualizată cu indicele prețurilor de consum de la data de 10.11.2011 până la plata efectivă .
Împotriva sentinței civile nr. 2846/16.04.2014 a Tribunalului București a formulat recurs pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, solicitând în temeiul art. 299 si urm., art. 304 pct. 9. art. 304 din Codul de procedură civilă, modificarea în tot a acesteia și respingerea acțiunii, ca nefondată.
Cu privire la prematuritatea cererii formulate, în contextul intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 10/2014, recurenta arată că creanța stabilită prin Hotărârea nr. 1036/10.11.2011 emisă de către Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 nu este exigibilă, astfel că acțiunea formulată de reclamanți este prematură, termenul de plată fiind prelungit.
Așa cum rezultă și din nota de fundamentare a O.U.G. nr. 10/2014, suspendarea plăților pe o perioadă de 6 luni este necesară, având în vedere, urgența și necesitatea adoptării unor măsuri care să permită concretizarea drepturilor privind acordarea despăgubirilor, rezultate din aplicarea Legii nr. 9/1998 republicată și Legii nr. 290/2003 cu modificările și completările ulterioare, astfel încât persoanele îndreptățite să poată beneficia de acordarea unor despăgubiri certe, previzibile și predictibile, în conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, având în vedere necesitatea instituirii unor reglementări speciale care să coreleze modalitatea de plată a despăgubirilor acordate persoanelor îndreptățite potrivit Legii nr. 9/1998, republicată, și Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, cu sursele de finanțare, astfel încât să se asigure menținerea echilibrului bugetar și, în mod implicit, respectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar, dată fiind necesitatea stabilirii unei noi modalități de plată a despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 9/1998, republicată, și Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, și a identificării surselor de finanțare necesare, în contextul admiterii excepției de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013.
Arată recurenta că măsurile propuse nu aduc o restrângere a drepturilor persoanelor îndreptățite, întrucât statul român nu numai că nu refuză plata acestor despăgubiri, ci se obligă la plata sumelor prevăzute în deciziile de plată și hotărârile prin care se stabilește cuantumul despăgubirilor.
În aceste condiții, este necesară crearea unui echilibru între interesele generale ale societății și interesele particulare ale persoanelor care intră sub incidența proiectului de ordonanță.
Recurenta- pârâtă făcând referire la decizia Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza D. și alții împotriva României, arată că în speță nu se poate aprecia că însăși substanța dreptului reclamanților a fost afectată, iar eșalonarea plății creanțelor datorate reclamanților nu poate fi considerată nerezonabilă.
Statul nu contestă existența unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor stabilite prin deciziile de plată și hotărârile emise în temeiul Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003, precum și Legii nr. 393/2006, și nu refuză plata acestora. Măsura reglementată este mai degrabă una prin care se garantează realizarea dreptului de proprietate asupra bunului dobândit, în sensul Convenției, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile respectării țintei de deficit bugetar asumate. Rezultă că prin O.U.G. nr. 10/2014 statul nu afectează esența dreptului de proprietate, nu aduce atingere substanței acestui drept și cu atât mai puțin nu neagă existența acestuia.
În ceea ce privește obligarea la actualizarea sumei de 297.447,82 lei, reprezentând despăgubirile bănești stabilite prin Hotărârea nr. 1036 din 10.11.2013 emisă de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, cu indicele de creștere a prețurilor de consum calculată de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, recurenta arată că în cazul în care plata despăgubirilor nu ar fi fost suspendată prin O.U.G. nr. 10/2014, instanța ar trebui să aibă în vedere prevederile art. 10 alin (2) din Legea 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora „Despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz, (...); plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești (...)".
În conformitate cu prevederile art. 18 alin (6) din H.G. 1120/2006, actualizarea se face, „în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima luna pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior".
Având în vedere termenul imperativ de 1 an în care urmează a se face plata despăgubirilor sumelor mai mici de 50.000 lei, ori a primei tranșe dintr-o despăgubire mai mare de 50.000 lei, acest interval de timp a fost apreciat de legiuitor ca neglijabil pentru a actualiza sumele cuvenite beneficiarilor.
În consecință, pentru a nu se crea o discriminare între beneficiarii care au primit sumele integral și cei care primesc plata în două tranșe, s-a prevăzut actualizarea sumelor din cea de-a ll-a tranșă, actualizarea care se referă la perioada cuprinsă între scadența primei tranșe și data achitării efective a celei de-a II-a tranșe.
Așadar, având în vedere că Hotărârea nr. 1036/2011 a fost emisă în data de 10.11.2011, termenul de plată al celei de-a II-a tranșe a fost scadent la data de 10.11.2013, actualizarea ar trebui făcută după data scadentă.
Intimații reclamanți au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Arată intimații că în mod corect instanța de fond a respins excepția prematuritatii invocata de recurenta ca neîntemeiata si a admis cererea de chemare in judecata .
In ceea ce privește exigibilitatea transelor, instanța in mod corect retine ca acestea trebuiau plătite pe parcursul a 2 ani consecutivi dupa emiterea hotărârii, respectiv prima tranasa in perioadele 10.11._12, iar cea de a doua in anul urmator; deci cu mult timp înainte ca ordonanța nr.10/2014, intrata in vigoare la data de 14.03.2014 invocata de recurenta sa intre in vigoare. Potrivit art. 18 alin. 6 din H.G nr.1120/2006, suma achitata beneficiarilor in cea de-a doua transa se actualizează in raport cu indicele de creștere a preturilor de consum din ultima luna pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul N. de S., fata de luna decembrie a anului anterior.
Conform art.2 din OUG nr.10/2014, intrata in vigoare la data de 14.03.2014, a intervenit suspendarea pe o perioada de 6 luni, a plății voluntare a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru in temeiul Legii nr. 9/1998, si, respectiv, prin deciziile de plata emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006.
Cu toate acestea, la momentul intrării in vigoare a actului normativ precizat, exigibilitatea transelor era deja împlinita. Textul de lege vizează doar „plata voluntara" iar nu si executarea silita și nu propune vreo soluție concreta privind modalitatea ulterioara de plata a despăgubirilor, context in care dreptul reclamanților -intimați nu poate fi afectat de o condiție pur potestativa din partea debitorului obligației de plata.
Pe fondul cauzei, intimații arată că recurenta este de rea-credință și niciodată nu a incercat sa-si respecte obligațiile si/sau să își îndeplinească măcar, parțial obligațiile impuse de lege.
Documentele pentru plata despăgubirilor stabilite prin acesta hotărâre au fost inregistrate la Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003, in data de 03.02.2012. Desi potrivit art.10 alin.2 din Legea nr.290/2003 compensațiile trebuiau plătite eșalonat in termen de 2 ani consecutivi, respectiv 40% in primul an si 60% in cel de al doilea an, până la momentul prezent nu a fost executată nicio plată.
In aceasta situație, în speța sunt aplicabile dispozițiile art.10 al.2 din Legea nr.290/2003, cu referire la art.18 din Norma metodologică pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, aprobată prin H.G. 1120/2006, arătând că, potrivit adresei nr. 3571/2012 emisă de către pârâtă, dosarul depus de către reclamanți în vederea plătii compensațiilor este complet si Înregistrat sub nr. 1034/03.02.2012.
In baza dispozițiile art.l alin.l din Legea nr.554/2004, trebuie reținut că Hotărârea nr. 1036/10.11.2011 emisă de Instituția Prefectului - Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr.9/1998 si a Legii nr.290/2003 prin care se acordă reclamanților compensații bănești în cuantum de 297.447,82 lei, constituie izvorul unei obligații legale de plată a sumei.
Totodată, prin a nega dreptul persoanelor îndreptățite de a recurge la executarea pe cale silită a dreptului lor de creanță născut dintr-un astfel de act si a lăsa realizarea acestui drept de creanță la latitudinea debitorului ar însemna lipsirea acestora de un bun, în sensul art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Parata nu respecta nici dispozițiile art. 10 al.2 din Legea nr.290/2003, potrivit cu care „Despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face si în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art. 11 alin. (1)".
Totodată, potrivit adresei nr.3571/09.08.2012 emisă de recurenta-pârâtă, dosarul depus de reclamanți, în vederea plătii compensațiilor este complet, adresa existenta la dosar.
Chiar daca intimații au făcut numeroase demersuri scrise către recurenta-parata, nu au primit din partea acesteia decât un răspuns evaziv, prin care se comunica ca sumele datorate se vor achita in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinație de la bugetul de stat si dupa ce se va verifica legalitatea legalitatea actelor administrative emise de comisiile locale.
În aceasta perioada atat de lunga de cand a fost depusă cererea de despăgubiri, respectiv inca din anul 2006, una dintre moștenitoare a decedat, iar anul acesta a decedat si un alt reclamant, D. LEONID.
Analizând recursul formulat, prin prisma disp. art. 304 și art. 3041 C.pr.civ. și a motivelor invocate, Curtea retine:
Obiectul litigiului îl formează pretențiile reclamanților constând în plata compensațiilor bănești stabilite în temeiul Legii nr. 290/2003, actualizate.
Un prim motiv de recurs se referă la prematuritatea acțiunii introduse, față de . Ordonanța de Urgență nr. 10/2014.
Curtea reține prev. art. 1 alin. 1 din Legea nr. 290/2003, republicată, „cetățenii români, deposedați ca urmare a părăsirii forțate a Basarabiei, Bucovinei de Nord și a Ținutului H., precum și ca urmare a celui de al Doilea Război Mondial și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, au dreptul la despăgubiri sau compensații pentru bunurile imobile avute în proprietatea lor în aceste teritorii, precum și pentru recolta neculeasă din anul părăsirii forțate a bunurilor, în condițiile prezentei legi.” Conform alineatului 2, „de prevederile prezentei legi beneficiază foștii proprietari, moștenitorii legali ai acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv, sau moștenitorii testamentari ai acestora, dacă au la data formulării cererii cetățenia română. Dovada calității de moștenitor se face prin certificatul de moștenitor, prin certificatul de calitate de moștenitor sau prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care se atestă calitatea de moștenitor.”
De asemenea, sunt avute în vedere disp. art. 2 alin. 1, art. 3 și art. 4 alin. 1 din Legea nr. 290/2003, republicată, potrivit cărora despăgubirile se acordă celor îndreptățiți, sub forma unor compensații bănești distincte, pentru terenuri, pentru construcții și pentru recoltele de porumb, bumbac și floarea-soarelui, pe baza unor cereri însoțite de acte doveditoare, pe care foștii proprietari, sau moștenitorii acestora le depun la comisia județeană sau a municipiului București pentru aplicarea legii.
Totodată, potrivit art. 8 din Legea nr. 290/2003, republicată, Comisiile județene și a municipiului București primesc, verifică și rezolvă cererile de acordare a compensațiilor, pronunțând hotărâri, în termen de cel mult 6 luni de la primirea cererilor, pe care le comunică Comisiei centrale, spre validare, precum și solicitantului, care în situația în care este nemulțumit de hotărârea comisiei, poate face contestație la comisia centrală, în termen de 15 zile de la comunicare, iar aceasta din urmă, în termen de 60 de zile, are obligația să analizeze, să valideze sau să invalideze măsurile stabilite de comisiile teritoriale, admițând sau respingând, după caz, contestațiile ce i-au fost adresate. Hotărârile comisiei centrale sunt supuse controlului judecătoresc, astfel că pot fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului.
Ulterior, prin Hotărârea Guvernului nr. 361/2005, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea de Guvern nr. 240/2006 și Hotărârea de Guvern nr. 1068/2007 s-a înființat, în subordinea Cancelariei Primului Ministru, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, „organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor”, care a preluat atribuțiile comisiilor în privința soluționării contestațiilor îndreptate împotriva hotărârilor comisiilor teritoriale de aplicare a Legii nr. 290/2003 republicată, analizării și validării/invalidării hotărârilor acelorași comisii, prin care au fost stabilite aspectele patrimoniale și cele civile ale dosarelor de despăgubire.
Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. p din HG nr. 361/2005, astfel cum a fost modificată și completată, printre atribuțiile principale ale pârâtei-intimate A. Națională pentru Restituirea Proprietăților se numără și „p) acordă despăgubirile în numerar beneficiarilor Legii nr. 9/1998, republicată, ai Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, și ai Legii nr. 393/2006, din sumele prevăzute în bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor în acest scop și repartizate Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților”.
Potrivit prev. art. 10 alin. 2 din Legea nr. 290/ 2003, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 171/ 2006, „ (2) Despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art. 11 alin. (1).”
În ceea ce privește temeinicia acțiunii reclamanților, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a statuat că refuzul pârâtei de a efectua plata compensațiilor bănești acordate acestora în calitate de beneficiar al Legii nr. 290/2003 este unul nejustificat, prin raportare la data validării titlului de creanță, data formulării cererii de plată și a prezentei acțiuni, precum și de argumentele invocate de către recurenta-pârâtă referitoare la lipsa disponibilităților bănești.
Curtea reține că reclamanții, titulari ai unui drept de creanță, dețin un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, de care sunt lipsiți pe o perioadă a cărei durată depinde în mod exclusiv de criteriul referitor la disponibilitățile financiare ale statului.
Având în vedere aceste considerente, se analizează cererea reclamanților din prisma aplicării art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția E.D.O.: „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional (…)”.
În jurisprudența sa, Curtea E.D.O. a hotărât că deși art. 1 nu prevede în mod expres, din ansamblul reglementării și principiile generale ale dreptului internațional rezultă condiția indemnizării rezonabile a proprietarului în situația privării de bunul său.
În speța de față, reclamanții sunt lipsiți de la momentul stabilirii dreptului și cuantumului despăgubirii ce li se cuvine și până la momentul existenței disponibilităților financiare, în funcție de data depunerii cererii de plată, de bunul lor.
Criteriul referitor la existența disponibilităților financiare este stabilit în considerarea unor rațiuni de interes public, care rezultă din întreg ansamblul reglementării privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., având în vedere numărul persoanelor care trebuie indemnizate, complexitatea lucrărilor administrative necesare, impactul economic semnificativ.
Însă Curtea constată că termenul stabilit de legiuitor - pe parcursul a 2 ani consecutivi, este unul sub condiție ce depinde în întregime de voința celui obligat la plată, echivalând cu o amânare „sine die” (fără termen). Apreciind că aceste dispoziții încalcă dreptul reclamanților de a fi despăgubiți într-un termen rezonabil pentru lipsirea de bunul lor, Curtea constată că acest motiv de recurs este nefondat.
Mai departe, Curtea constată în cauză incidența dispozițiilor OUG nr. 10/2014 astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 112/2014, aspect invocat și de recurentă în cuprinsul cererii de recurs.
Astfel, în privința exigibilității creanței, Curtea constată că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 10/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 112/2004, în conformitate cu care: „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006.
Împrejurarea că pârâta ar fi emis un refuz nejustificat de plată, anterior introducerii acțiunii, respectiv anterior intrării în vigoare a OUG nr. 10/2014 este lipsită de relevanță sub aspectul incidentei acestui act normativ.
Curtea reține că existența unui refuz nejustificat în sensul art. 2 lit. i) al Legii contenciosului administrativ a fost corect determinată de prima instanță, conform considerentelor respectivei hotărâri. Însă, dispozițiile art. 2 din OUG nr. 10/2014 doar temporizează obligația de plată, acest aspect ținând de procedura propriu-zisă de plată a despăgubirii.
De altfel, aceasta interpretare a Curții este in concordanță cu practica instanței de contencios european de la Strasbourg care a afirmat expres caracterul ferm și intangibil al drepturilor recunoscute judecătorește (raționamentul fiind aplicabil și celor recunoscute prin actele autorităților administrative), ceea ce implica faptul că este în conformitate cu Convenția europeană o eșalonare a debitului, adică o temporizare a executării titlului, iar nu și neexecutarea, în final, a acestuia.
În ceea ce privește incidența art. 6 din Convenția EDO, respectiv a art. 1 din Protocolul 1 la aceeași Convenție, instanța are în vedere considerentele Curții Europene a Drepturilor Omului în Decizia de inadmisibilitate din_ cu privire la Cererea nr. 57.265/08 introdusă de D. D. D. și alții împotriva României, în care reclamanții s-au plâns de întârzierile la executarea hotărârilor judecătorești, având ca obiect acordarea de drepturi salariale, ca urmare a eșalonărilor stabilite prin mai multe acte normative. În cauză, Curtea s-a raportat la criza economică și financiară cu care se confrunta România și la faptul că autoritățile naționale se află într-o poziție mai bună pentru a stabili ce înseamnă „utilitate publică” și, în stabilirea proporționalității măsurilor cu scopul urmărit – restabilirea echilibrului bugetar și evitarea înrăutățirii situației sociale – s-a procedat la verificarea faptului dacă tratamentul aplicat reclamanților a făcut posibilă menținerea unui echilibru între interesele aflate în joc. Curtea a reținut că reclamanții aveau drepturi ferme și intangibile în temeiul unor hotărâri judecătorești definitive și că, deși mecanismul de eșalonare instituit a suferit modificări, autoritățile statului l-au respectat, dând dovadă de diligență în executarea hotărârilor judecătorești menționate. Curtea a concluzionat că plata eșalonată a sumelor datorate reclamanților nu poate fi considerată nerezonabilă.
În cauza D. D. D. și alții împotriva României, Curtea europeană reafirmă faptul că măsurile adoptate pentru salvgardarea echilibrului bugetar dintre cheltuielile și veniturile publice pot fi considerate ca urmărind un scop de utilitate publică.
În cauza de față instanța reține că situația este similară, statului nu i se impută refuzul de executare a creanței, iar prevederile legale adoptate în materie nu elimină efectele titlurilor executorii din care rezultă dreptul la despăgubiri al intimaților. Or, având în vedere considerentele deciziei Curții Europene, instanța apreciază că și în situația de față măsurile luate pentru menținerea echilibrului bugetar pot fi considerate ca urmărind un scop de utilitate publică, astfel că O.U.G. nr. 10/2014 respectă Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Referitor la criticile recurentei – pârâte cu privire la data de la care trebuie actualizate despăgubirile, care ar trebui acordate doar în raport de cea de-a doua tranșă, Curtea urmează a le înlătura, făcând referire la concluziile Înaltei Curți de Casație și Justiție expuse prin Decizia nr. 21/2007 în interesul legii, prin care a reținut cu privire la modalitatea de acordare a despăgubirior cuvenite în temeiul Legii nr. 9/1998, că:
„Existența unei dispoziții de actualizare a sumelor numai pentru perioada ulterioară momentului validării lor de către Cancelaria Primului-Ministru impune să se considere că legiuitorul nu a socotit necesar să dea o reglementare similară și pentru intervalul cuprins între data stabilirii compensațiilor prin hotărâre adoptată de comisie și aceea a emiterii ordinului de validare, deoarece acest interval de timp a fost apreciat ca neglijabil față de cerința prevăzută la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 9/1998, ca actul de validare să fie emis în cel mult 60 de zile de la data hotărârii comisiei. În activitatea practică însă termenul de 60 de zile, indicat prin textul de lege menționat, nu a putut fi respectat, astfel că sumele stabilite prin rapoartele de evaluare nu au mai corespuns totdeauna, datorită evoluției prețurilor, valorii reale a bunurilor pentru care trebuiau acordate despăgubiri.
Or, principiul reparării integrale a prejudiciului, în spiritul căruia au fost elaborate normele prin care sunt reglementate compensațiile cuvenite persoanelor care au avut pierderi patrimoniale în urma aplicării prevederilor Tratatului de la C. din 7 septembrie 1940, impune ca, în momentul validării compensațiilor, sumele stabilite să corespundă valorii reale a bunurilor ce fac obiectul acestora. De altfel, interpretarea de ansamblu a dispozițiilor legale emise în materie impune ca despăgubirile să corespundă, prin cuantumul lor, valorii reale a bunurilor din momentul efectuării plății”.
Aplicând același raționament al ÎCCJ și în ceea ce privește modalitatea de actualizare a despăgubirilor intimaților, cuvenite în temeiul Legii nr. 290/2003, Curtea va constata că în mod corect s-a apreciat de către instanța de fond că reclamanții sunt îndreptățiți la actualizarea întregii sume datorate începând cu data de 10.11.2011 și până la data plății efective.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.pr.civ., Curtea urmează să admită recursul, să modifice în parte sentința recurată, în sensul că va obliga pârâta la plata către reclamanți a sumei de 297.447,82 lei, reprezentând compensații stabilite prin hotărârea nr. 1036/10.11.2011 a Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în condițiile și în termenul prevăzut de O.U.G. nr. 10/2014, actualizată în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum, de la data de 10.11.2011 până la data plății efective.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR PRIN DIRECTOR GENERAL împotriva sentinței nr. 2846/16.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți S. C. (în calitate de moștenitor a lui D. Leonid), U. L., U. S. I..
Modifică în parte sentința recurată în sensul că obligă pârâta la plata către reclamanți a sumei de 297.447,82 lei, reprezentând compensații stabilite prin hotărârea nr. 1036/10.11.2011 a Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în condițiile și în termenul prevăzut de O.U.G. nr. 10/2014, actualizată în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum, de la data de 10.11.2011 până la data plății efective.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. I. C. A. J. A. P.
GREFIER,
P. B. B.
Red: . - 2 ex. / 06.11.2014
Tribunalul București Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal
Judecător: P. G.
| ← Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 1458/2014. Curtea de Apel... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3944/2014.... → |
|---|
