Pretentii. Decizia nr. 3343/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3343/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-04-2014 în dosarul nr. 3474/98/2012
Dosar nr._ .
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr. 3343
Ședința publică din data de 28.04.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. B.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: D. M. D.
GREFIER: M. B.
Pe rol fiind recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA din cadrul DIRECȚIEI GENERALE REGIONALE A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI împotriva sentinței civile nr. 3809/06.12.2012 pronunțate de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. Ș. V. și cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, în cauza având ca obiect refuz restituire taxă emisii poluante (Legea nr. 9/2012).
La apelul nominal făcut în ședința publică nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurenta-pârâtă a solicitat judecata în lipsă, precum și faptul că au fost comunicate relațiile solicitate organului fiscal la termenul anterior, după care:
Nefiind cereri formulate, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cererea de recurs în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra prezentei cereri de recurs, constată următoarele:
1. C. procesual.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la data de 31.08.2012, reclamanta B. Ș. V. a solicitat obligarea pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA la restituirea sumei de 2.124 lei reprezentând taxă pentru emisii poluante, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a aratat în esență că taxa pentru emisii poluante, instituită în dreptul intern prin Legea nr. 9/2012, este contrară art. 110 din TFUE, fiind indirect discriminatorie.
Pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
De asemenea, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, la bugetul căreia se face venit taxa pentru emisii poluante.
2. Soluția instanței de fond.
Prin sentința civilă nr. 3809/06.12.2012, Tribunalul Ialomița a respins excepția inadmisibilității, a admis acțiunea și a obligat pârâta A.F.P. Slobozia să restituie reclamantei suma de 2.124 lei, precum și să plătească dobânda legală aferentă, calculată pentru de la data achitării taxei și până la data restituirii efective, a admis cererea pârâtei de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să vireze pârâtei fondurile necesare restituirii sumei către reclamantă, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității, tribunalul a respins-o ca nefondată, reținând că nu se poate pune în discuție existența obligativității parcurgerii procedurii prealabile, atâta timp cât reclamanta nu a înțeles să atace actul administrativ fiscal, respectiv decizia de calcul al taxei pentru emisii poluante.
Pe fond, tribunalul a reținut în esență că taxa pentru emisii poluante, instituită în dreptul intern prin Legea nr. 9/2012, este contrară art. 110 din TFUE, fiind indirect discriminatorie, întrucât pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o noua înmatriculare taxa, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați, din punct de vedere fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
3. Cererea de recurs.
Împotriva acestei sentințe, la data 18.01.2013, a formulat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA, prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii, în principal, ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.
În motivare, recurenta a arătat, în primul rând, că în mod eronat instanța de fond a respins excepția inadmisibilității, în condițiile în care reclamanta nu a respectat dispozițiile art. 7 alin 1 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, neurmând procedura prealabilă obligatorie.
De asemenea, recurenta a învederat că și soluția de admitere a acțiunii este nelegală, instanța de fond reținând greșit neconformitate taxei pentru emisii poluante cu dispozițiile art. 110 TFUE. Astfel, din jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene rezultă că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar, prin caracterul ei fiscal, taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniul exercitat prerogativelor suverane ale statelor membre.
În ceea ce privește obligarea sa la plata dobânzii fiscale, recurenta a învederat că și această soluție este greșită, întrucât, potrivit art. 124 din Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit de la bugetul de stat se acorda dobânda fiscală din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz, iar acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
În drept, recurenta a invocat art. 304 pct. 9 din codul de procedură civilă de la 1865 și art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Intimații nu au formulat întâmpinare, deși era obligatorie în cauză.
4. Soluția instanței de recurs.
Examinând prezentul recurs, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 304¹ din Codul de procedură civilă de la 1865, Curtea constată că este neîntemeiat, tribunalul făcând o aplicare corectă a legii, prin raportare la situația de fapt.
Critica recurentei-pârâte cu privire la greșita soluționare de către prima instanță a excepției de inadmisibilitate nu poate fi primită, întrucât, atâta timp cât intimata-reclamantă nu a înțeles să atace decizia de calcul al taxei pentru emisii poluante pentru autovehicule, nu se poate invoca cu succes lipsa procedurii prealabile reglementate de art. 7 din Legea nr. 554/2004 sau de art. 205 și urm. din O.U.G. nr. 92/2003, în acest sens fiind și decizia nr. 24/17 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Nici critica recurentei-pârâte privitoare la soluția pronunțată de prima instanță pe fondul cauzei nu este întemeiată, întrucât tribunalul a făcut o aplicare corectă a legii, prin raportare la situația de fapt și la dispozițiile legale în vigoare, reținând în mod întemeiat neconformitatea obligației de plată a taxei pentru emisii poluante, instituită în dreptul intern prin Legea nr. 9/2012, față de prevederile art. 110 alin. 1 TFUE.
Astfel, în baza deciziei nr._ privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule emise de AFP Slobozia la data de 04.07.2012 (fila 12 din dosarul de fond), intimata-reclamantă a achitat, la data de 04.07.2012, cu chitanța . nr._ (fila 11 din dosarul de fond), suma de 2124 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, pentru înmatricularea în Romania a autoturismului marca Ford Focus, an fabricație 2008, înmatriculat pentru prima dată în Germania (stat membru al Uniunii Europene) la data de 13.11.2008 (filele 16-18 din dosarul de fond). La data de 10.08.2012, intimata-reclamantă a adresat AFP Slobozia o cerere de restituire a acestei taxe (fila 10 din dosarul de fond), la care i s-a răspuns negativ prin adresa nr._/16.08.2012 (fila 9 din dosarul de fond). Apreciind poziția pârâtei ca un refuz nejustificat de restituire, reclamanta a învestit instanța cu soluționarea unei acțiuni în restituirea taxei pentru emisii poluante.
În consecință, Curtea constată că instanța de fond a reținut corect că temeiul juridic al acțiunii se circumscrie dispozițiilor art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al sau recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii”.
Calea unei acțiuni în contencios administrativ este deschisă nu doar celui care contestă actul administrativ tipic, ci și celui care atacă în justiție actul administrativ atipic (asimilat), adică al tăcerii administrației sau al refuzului nejustificat. De altfel, Curtea constată că actul vătămător pentru intimata-reclamantă îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligată prin dispozițiile Legii nr. 554/2004 este asigurat prin cererea de restituire din 10.08.2012.
Având în vedere invocarea în cauză a contrarietății legislației interne față de prevederile art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, Curtea reține că, prin art. 11 alin. 1 și 2 din Constituția României, revizuită în 2003, se prevede că „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”. Prin urmare, încălcarea legii și, implicit, excesul de putere survine nu doar în situația în care este nesocotită o normă internă, ci și în ipoteza în care se încalcă o dispoziție comunitară. De asemenea, prin dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României se prevede că legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform, alin. 4 al aceluiași articol, jurisdicțiile interne trebuie să garanteze îndeplinirea acestor exigențe.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar să aștepte abrogarea normelor contrare de puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
În ceea ce privește dreptul unional aplicabil în cauză, Curtea reține că, potrivit unei jurisprudențe constante CJUE, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor încasate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (cauza 199/82-San Giorgio, cauza 62/93-BP Soupergaz, cauzele reunite 441/98 și 442/98-Michailidis).
De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului unional sunt regulile naționale, care, însă, trebuie să respecte principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cerereile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european).
Raportat la jurisprudența mai sus indicată, Curtea constată că dreptul fiscal român nu prevede vreun remediu special, care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor încasate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului unional.
În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca, în temeiul art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție și art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, să solicite restituirea taxei încasate „prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale”.
Potrivit dispozițiilor art. 110 TFUE, invocate de către intimata-reclamantă în susținerea prezentului său demers judiciar, „niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.”
Aceste dispoziții limitează practic libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin aplicarea unor taxe direct sau indirect discriminatorii ori protecționiste. Actualul art. 110 din TFUE interzice, așadar, discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în Romania.
În ceea ce privește reglementarea internă, Curtea constată ca taxa specială pentru autovehicule a fost introdusă pentru prima dată în România prin Legea nr. 343/2006 de completare a Codului fiscal, sub denumirea de taxă de primă înmatriculare, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar, după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (ex. cele cu handicap, misiuni diplomatice etc), cât și situații de scutire de la plata taxei.
Dispozițiile art. 241¹-241³ din Codul fiscal au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin . OUG nr. 50/2008, care a instituit taxa pe poluare, în legătură cu care CJUE s-a pronunțat că este contrară art. 90 din TCE (art. 110 TFUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România.
Astfel, în cauza 402/09-T., răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu,Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât să descurajeze punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Pentru a pronunța această hotărâre preliminară, CJUE a reținut următoarele aspecte relevante, în cadrul analizei având ca obiect neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate:
«50. Trebuie amintit mai întâi, astfel cum Curtea a arătat la pct. 49 din hotărârea Nádasdi și Németh, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente.
51. În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Astfel cum a constatat Curtea la pct. 49 din hotărârea Nádasdi și Németh împrejurarea respectivă nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
52. În schimb, din hotărârea Nádasdi și Németh nu rezultă în niciun fel că competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe este nelimitată. Dimpotrivă, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, C-252/86, pct. 25; hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, pct. 29; hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, pct. 40).
53. Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris, interdicțiile prevăzute la art. 28, 30 și 34 din TFUE.
54. În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie, rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens hotărârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C‑451/99, pct. 40; hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C‑464/02, pct. 74; hotărârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimportører, C‑98/05, pct. 28).
55. În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente (a se vedea în special hotărârile citate anterior Comisia/Danemarca, pct. 17, precum și Kalinchev, pct. 32 și 40).
56. Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
57. În acțiunea principală, în pofida prezenței necontestate a unor date statistice care demonstrează o scădere foarte considerabilă a înmatriculărilor de vehicule de ocazie importate în România de la . OUG nr. 50/2008, guvernul român a subliniat în fața Curții că obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului.
58. Cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
59. În această privință, trebuie precizat că, deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.
60. În plus, trebuie să se constate, astfel cum a subliniat în mod corect domnul T., că obiectivul protecției mediului menționat de guvernul român, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește. »
În același sens a fost și soluția în cauza 236/10-N., în care s-au pus în discuție variantele taxei aplicate în perioada ulterioară datei de 15 decembrie 2008.
Ulterior, OUG nr. 50/2008 a fost abrogată prin . Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (act normativ aplicabil în speța de față), care, prin dispozițiile art. 4, înlătură practic discriminarea constată de CJUE în legislația anterioară. Astfel, potrivit acestui articol, obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul, după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7. De asemenea, potrivit art. 4 alin. 2, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Însă, prin OUG nr. 1/2012 s-a dispus suspendarea, până la data de 01.01.2013, a aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. 2 și acelor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, astfel încât, la acest moment, considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene prezentate în cauzele T. și N., ca și în cele ulterioare, soluționate de Curte prin ordonanțe (D., I., I., V., M., O., ., Ș.), sunt în continuare actuale, fiind menținută discriminarea indirectă între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și cele de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, ceea ce conduce la încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (una dintre cele patru libertăți fundamentale pe baza cărora s-a construit Comunitatea Europeană, în prezent Uniunea Europeană).
Această concluzie a fost confirmată de CJUE prin ordonanța pronunțată la data de 3 februarie 2014 în cauzele conexate C. C-97/13 și C. C-214/13, când a răspuns întrebărilor preliminare adresate de Tribunalul Sibiu și de Curtea de Apel București și a decis că taxa instituită prin Legea nr. 9/2012 contravine art. 110 din TFUE, statuând că "art. 110 din TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumcis de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă de poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație în acest stat membru a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională".
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dreptului unional și a principiilor desprinse din jurisprudența CJUE, constatând întemeiat că refuzul recurentei-pârâte de restituire a taxei pentru emisii poluante, calculate și încasate în temeiul Legii nr. 9/2012, este nejustificat, fiind dat cu încălcarea dreptului european în materie, care se aplică prioritar față de dispozițiile legale interne contrare.
În ceea ce privește critica recurentei-pârâte în sensul greșitei sale obligări la plata dobânzii fiscale, Curtea constată că aceasta este, de asemenea, neîntemeiată.
În acest sens, pe lângă reglementarea internă expresă a dreptului contribuabilului de a solicita și primi dobânzile aferente, Curtea reține că CJUE s-a pronunțat constant că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei. În această privință, Curtea a statuat că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii.
Curtea constată că, la data de 18.04.2013, CJUE, prin răspunsul formulat la întrebarea preliminară în cauza 565/11-I., s-a pronunțat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție din litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Cu alte cuvinte, astfel cum rezultă din paragraful 28, CJUE a statuat că, dobânzile ar trebui acordate de la data plății.
Astfel, în ceea ce privește principiul echivalenței, Curtea a arătat că nu dispune de niciun element de natură să dea naștere unor îndoieli în legătură cu conformitatea cu acesta a regimului în discuție în litigiul principal, în condițiile în care din dosarul de care dispune Curtea pare să rezulte că regimul în discuție în litigiul principal, care nu acordă dobânzi decât începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, se aplică tuturor sumelor care trebuie restituite de la buget, atât celor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, cât și celor percepute cu încălcarea dreptului național, aspect care trebuie însă verificat de instanța de trimitere.
Însă, în ceea ce privește principiul efectivității, Curtea a arătat că acesta impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.
În speță, CJUE a constatat că un regim precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește această cerință. Astfel, această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia (paragraful 28).
Prin urmare, având în vedere hotărârea preliminară din cauza 565/11-I., Curtea constată că CJUE nu numai că a recunoscut dreptul contribuabilului de a i se restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, dar a statuat că dobânda ar trebui achitată de la data plății taxei plătite fără temei.
În aceste condiții, este neîntemeiată critica recurentei cu privire la greșita sa obligare de către instanța de fond la plata dobânzii fiscale de la data perceperii taxei pentru emisii poluante contrare dreptului european.
Față de aceste considerente, constatând că motivul de recurs invocat, astfel cum a fost argumentat, este neîntemeiat și că soluția recurată este legală și temeinică, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă 1865, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA din cadrul DIRECȚIEI GENERALE REGIONALE A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI împotriva sentinței civile nr. 3809/06.12.2012 pronunțate de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. Ș. V. și cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.04.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. B. C. P. D. M. D.
GREFIER
M. B.
Red/thred. DDM/ 2 ex./ 27.05.2014.
Jud. fond: D. I., Tribunalul Ialomița.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5467/2014.... | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 9303/2014.... → |
|---|
