Pretentii. Decizia nr. 3671/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3671/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 3338/87/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.3671
Ședința publică de la 12.05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE N. V.
JUDECĂTOR I. M. C.
JUDECĂTOR S. O.
GREFIER M. G.-D.
Pe rol se află spre soluționare recursurile formulate de recurentele-pârâte ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN ÎN NUMELE SFM T. M. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 1456/27.11.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale; C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. M., având ca obiect „pretenții-restituire taxă poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, în baza art. 104 alin. 13 din Hotărârea nr. 387/22.09.2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești cu modificările și completările ulterioare, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței de judecată.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Curtea, având în vedere solicitarea recurentei-pârâte de judecare a cauzei și în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare asupra fondului recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman – Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale; C., sub nr._, în data de 12.08.2013, reclamantul Ciocîrlău M. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice a municipiului T. M. și Administrația F. pentru Mediu constatarea refuzului nejustificat de restituire a timbrului de mediu și, pe cale de consecință, obligarea pârâtelor în solidar la restituirea sumei de 7467 lei achitată cu chitanța ., nr._ din data de 04.07.2013 reprezentând timbru de mediu, actualizată cu indicele de inflație și rata dobânzii legale până la data plății efective.
Prin Sentința civilă nr. 1456/27.11.2013, Tribunalul Teleorman a admis acțiunea; a obligat pârâtele să restituie reclamantului suma de 7467 lei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule actualizată cu indicele de inflație și rata dobânzii legale până la data plății efective; a obligat pârâtele la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, reclamantul a achiziționat autoturismul marca Alfa R., model/tip 156, categoria auto M1, an de fabricație 2001, nr identificare ZAR_67, fiind înmatriculat pentru prima dată într-un alt stat membru UE la 10.01.2002.
În vederea efectuării primei înmatriculări în România a autoturismului i s-a calculat timbrul de mediu în sumă de 7467 lei conform deciziei privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule (fila 14 dosar) achitată potrivit chitanței ., nr._ din data de 04.07.2013.
Prin O.U.G. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule s-a adoptat o nouă reglementare intrată în vigoare la data de 15 martie 2013 și în esență quasi-identică cu dispozițiile Legii nr. 9/2012 aflate în vigoare de la data de 1 ianuarie 2013 și până la abrogarea acestui act normativ de către O.U.G. 9/2013.
Dispozițiile art. 110 T.F.U.E. prevăd faptul că „(1) Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare; (2) De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”.
Scopul art. 110 T.F.U.E. este acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 28-30 T.F.U.E. prin taxarea internă discriminatorie.
Cum tratatul interzice taxele vamale la import și la export, precum și taxele cu efect echivalent, aceste din urmă prevederi ar fi lipsite de conținut dacă produsele străine ar putea fi supuse unui regim fiscal mai sever față de produsele interne ulterior traversării frontierei statului membru a acestor produse, dezavantajându-se prin acest procedeu produsele importate aflate în raport de concurență cu produsele indigene.
Art. 110 T.F.U.E. are tocmai rolul de a împiedica acest aspect, în doctrină arătându-se faptul că, această normă impune o „neutralitate totală (s.n. – S.G.) a fiscalității interne în ceea ce privește produsele naționale și cele importate”.
Potrivit jurisprudenței a C.J.U.E., interdicția prevăzută la articolul 110 T.F.U.E. trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale.
Instanța de contencios european, a arătat că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate,.
O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 T.F.U.E., 30 T.F.U.E. și 34 T.F.U.E. referitoare la interzicerea taxelor vamale la import și export, a restricțiilor cantitative la import, precum și orice taxe și măsuri cu efect echivalent.
În hotărârea pronunțată de către C.J.U.E. în C-402/09, I. T., (reglementarea internă anterioară -O.U.G. 50/2008), însă raționamentul C.J.U.E. se aplică, mutatis mutandis, și în ceea ce privește reglementarea anterioară din cuprinsul ex-art. 214/1 C. fisc., și se aplica și în ceea ce privește Legea nr. 9/2012, cel puțin în forma sa în vigoare până la data de 1 ianuarie 2013, era contrară dreptului unional.
Potrivit reglementării aplicabile la momentul respectiv, cu ocazia achiziționării unui autovehicul second-hand deja înmatriculat în România (produs național în sensul art. 110 T.F.U.E.) dobânditorul nu era obligat la suportarea unei sarcini fiscale, în timp ce pentru ipoteza în care problema s-ar pune în raport de un autovehicul de ocazie importat (produs al altui stat membru în accepțiunea art. 110 T.F.U.E.) în vederea punerii sale în circulație în România, respectiva sarcină fiscală prevăzută de normele dreptului intern se aplica.
În aceste condiții, fiind relativ clar caracterul și efectul discriminator a reglementării interne în raport de produsele importate, precum și corelativul efect favorizant în raport de produsele naționale, Curtea, ulterior sublinierii faptului că „articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare”, a concluzionat ferm că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională
Față de cererea reclamantului instanța de fond a analizat compatibilitatea O.U.G. 9/2013 privind timbrul de mediu cu dispozițiile art. 110 T.F.U.E.
Legiuitorul a urmărit în principal găsirea unei formule legislative care să nu mai conțină deficiențele vădite a celor anterioare (care instituiau o clară diferență de tratament în favoarea produselor naționale – care nu erau supuse sarcinilor fiscale – și cele importate – care erau supuse acestor sarcini). Astfel, prin O.U.G. 9/2013 legiuitorul a încercat înlăturarea văditei diferențe de tratament fiscale față de autovehiculele importate din statele membre ale Uniunii Europene în vederea punerii lor în circulație în România și produsele naționale, stabilind faptul că timbrul de mediu se va datora și pentru produsele naționale cu privire la care nu s-au achitat sarcinile fiscale prevăzute de reglementările anterioare [art. 4, alin. (1) lit. c) din O.U.G. 9/2013], precum și pentru acele autovehicule pentru care chiar dacă aceste sarcini fiscale s-au aplicat, ulterior persoanele cărora li s-au efectuat aceste prelevări de natură fiscală au obținut restituirea lor ca urmare a unei proceduri judiciare art. 4, alin. (1), lit. d) din O.U.G. 9/2013.
La art. 4, alin. (1), lit. d) din O.U.G. 9/2013 s-a prevăzut că timbrul de mediu se datorează și cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din O.U.G. 9/2013, timbrul de mediu se datorează: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului;c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
În cauză trebuie analizată situația avută în vedere de art. 4, lit. a) din O.U.G. 9/2013 în ceea ce privește autoturismele importate din alte state membre în vederea punerii lor în circulație în România.
Reglementarea actuală cuprinsă în O.U.G. 9/2013 privind timbru de mediu nu se află în consonanță cu dispozițiile art. 110 T.F.U.E. în ceea ce privește autovehiculele second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene în vederea punerii lor în circulație în România.
Astfel, cum s-a arătat anterior în analiza domeniului de incidență al art. 110 T.F.U.E. și în analizarea hotărârii C.J.U.E. în cauza I. T. în baza normelor unionale aplicabile ( art. 110 T.F.U.E.) normelor fiscale interne nu le este permis să favorizeze vânzarea autovehiculelor second-hand naționale, corelativ descurajând importul de vehicule second-hand similare.
Cu toate acestea, s-a constatat că același efect favorizant față de produsele naționale îl prezintă și dispozițiile O.U.G. 9/2013 privind timbrul de mediu, cel puțin în raport cu autovehiculele de ocazie importate din statele membre ale Uniunii Europene.
Trebuie menționat faptul că, pe de o parte, parcul auto intern este compus într-o proporție relativ importantă de autovehicule, bunuri naționale în accepțiunea art. 110 T.F.U.E.. cu privire la care s-a achitat deja taxa specială pentru autoturisme și autovehicule ,ex-art. 214/1 C. fisc., taxa de poluare O.U.G. 50/2008, sau taxa pentru emisiile poluante ,Legea nr. 9/2012, taxă care nu a fost restituită ulterior prelevării, astfel încât o însemnată parte din piața autovehiculelor de ocazie interne sunt scutite de aplicarea sarcinii fiscale prevăzute de O.U.G. 9/2013.
Pe de altă parte, autovehiculele similare importate din alte state membre UE (bunuri ale altor state membre, în sensul art. 110 T.F.U.E.) vor fi supuse unei astfel de sarcini fiscale cu ocazia primei lor înmatriculări în România (art. 4, lit. a) din O.U.G. 9/2013).
Prin acest efect al O.U.G. 9/2013, persoanele care urmăresc achiziționarea unui autovehicul sunt direcționate înspre dobândirea unui autovehicul național din categoria acelora nesupuse plății timbrului de mediu, în timp ce în ipoteza achiziționării unui autovehicul dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, invariabil această sarcină fiscală se va aplica cu ocazia primei înmatriculări a acestuia în România (art. 4, alin. 1, lit. a) din O.U.G. 9/2013), astfel încât rezultă caracterul indirect discriminator față de produsele importate al actualei reglementări interne, efect contrar dispozițiilor art. 110 T.F.U.E.
Raportat la cele mai sus expuse, dispozițiile O.U.G. 9/2013 privind timbrul de mediu sunt contrare dispozițiilor art. 110 T.F.U.E. în ceea ce privește autoturismele de ocazie achiziționate din alte state membre unionale în vederea punerii acestora în circulație în România întrucât au drept efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale exceptate de la plata timbrului de mediu descurajându-se în acest mod importul produselor similare a altor state membre, aspect care jurisprudența C.J.U.E. l-a sancționat în cauza I. T..
În consecință, s-a admis acțiunea reclamantului, obligând pârâtele să-i restituie suma de 7467 lei, reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule actualizată cu indicele de inflație și rata dobânzii legale până la data plății efective, numai în acest mod realizându-se acoperirea efectivă și integrală a prejudiciului cauzat reclamantului.
Dovedindu-se culpa procesuală a pârâtelor,potrivit art.453 Cod proc.civ. acestea au fost obligate să plătească reclamantului suma de 800 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile nr. 1456/27.11.2013 au formulat recurs pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN ÎN NUMELE SFM T. M. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate și în urm rejudecării cauzei pe fond să se dispună respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.
În motivarea cererilor de recurs s-a arătat că este incident motivul de recurs prevăzut de art 488 alin 1 punctul 8 din C., respectiv sentința recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:
În speță este vorba despre un autoturism rulat care a fost înmatriculat în România și pentru a cărui înmatriculare reclamantul a plătit suma de 7467 reprezentând timbrul de mediu în baza prevederilor art.4 din OUG nr.9/2013 privind timbrul de mediu.
Potrivit art.4 din OUG nr.9/2013, „obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule”.
Potrivit art.110 TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Astfel, în raport cu prevederea comunitară invocată de reclamant, se reține că aceasta are ca obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Este însă de reținut că nu există nicio dispoziție în dreptul UE care să interzică statelor membre să instituie un sistem general de impozite interne aplicate potrivit unor criterii obiective unei categorii determinate de bunuri, precum autovehiculele.
Din examinarea, prin prisma acestor elemente, a OUG nr.9/2013 rezultă că timbrul de mediu este o taxă care se datorează, atât pentru autoturismele noi, cât și pentru cele rulate achiziționate dintr-un stat membru UE, pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme conform Legii nr.571/2003 modificată, taxa de poluare sau taxa pentru emisii poluante și care nu fac parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin urmare, nu se poate reține existența unei diferențe de aplicare a taxei în sensul unei discriminări interzise de prevederile comunitare, discriminarea generată de aplicarea OUG nr.50/2008 și Legea nr.9/2012 fiind înlăturată, în acord cu hotărârile CJUE din cauzele N. și C..
În ceea ce privește încălcarea prevederilor comunitare invocată în susținerea cererii, Tribunalul reține că art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, "cu respectarea prevederilor actului de aderare", iar în conformitate cu art.I-33, alin.1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr.157/2005, "Legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor."
Rezultă așadar că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea rezultatului.
Astfel, potrivit art. 90, primul paragraf din Tratatul Comunităților (Uniunii) Europene ( art. 110 TFUE): "Nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare"
Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene ( art. 110 TFUE) invocat de reclamant, au în vedere reglementarea unor limitări a statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
Potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 90 alin.(1) din Tratatul de instituire a Comunității Europene este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite, astfel acest tratat, cât și alte acte adoptate la nivel european, cum ar fi Directiva a 6-a, respectiv Directiva 77/388/CE, nu interzic perceperea unei taxe precum timbrul de mediu pentru autovehicule.
În acest sens curtea învederează că prevederile art. 33 din Directiva 77/388/CE sunt în sensul că: "fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă [...], în general orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri".
Curtea reține că timbrul de mediu pentru autovehicule reprezintă opțiunea legiuitorului național și a fost instituit în scopul asigurării protecției mediului, cu luarea în considerare a legislației comunitare și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene conform cărora tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe pe poluare în momentul primei înmatriculări în statul respectiv, cu condiția ca taxa să fie conformă cu art. 90 din tratat, ceea ce înseamnă că prin taxa respectivă să nu fie defavorizate produse din alte state membre.
De vreme ce timbru de mediu se percepe pentru toate autovehiculele din categoriile M(l), M(2), M(3) și N(l), N(2), N(3), exceptând cazurile prevăzute la art. 3 alin. (1), iar nivelul timbrului de mediu este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual și starea generală standard și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului poluatorul plătește, principiul unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene, curtea reține că discriminarea între autovehiculele second-hand înmatriculate în alte state UE, și cele înmatriculate în România ( care exista în vechea reglementare ) a fost înlăturată, motiv pentru care cererea reclamantului va fi respinsă.
În esență curtea reține că timbrul de mediu pentru autovehicule reprezintă opțiunea legiuitorului național și a fost instituit în scopul asigurării protecției mediului, cu luarea în considerare a legislației comunitare și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene conform cărora tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe pe poluare în momentul primei înmatriculări în statul respectiv, cu condiția ca taxa să fie conformă cu art. 90 din tratat, ceea ce înseamnă că prin taxa respectivă să nu fie defavorizate produse din alte state membre.
Față de aceste împrejurări de fapt și de drept, Curtea constată incident în cauză motivul de casare reglementat de art.488 alin 1 punctul 8 din C., în raport cu care va admite recursurile autorităților pârâte și va casa în tot sentința, respingând pe fond acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurentele-pârâte ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN ÎN NUMELE SFM T. M. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 1456/27.11.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale; C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. M..
Casează sentința recurată și rejudecând cauza pe fond:
Respinge cererea ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.05.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
N. V. I. M. C. S. O.
GREFIER
M. G.-D.
Red. OS/ 2 ex.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7749/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 6086/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
