Pretentii. Decizia nr. 4825/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4825/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-06-2014 în dosarul nr. 1629/93/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4825
Ședința publică de la 12.06.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE F. L. E.
JUDECĂTOR D. G.
JUDECĂTOR Ș. A.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – în reprezentarea SERVICIULUI FISCAL ORĂȘENESC B. prin reorganizarea AFP B. împotriva sentinței civile nr.1928 / 11.07.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul – reclamant D. Ș. A. și cu intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea, constatând că prin cererea de recurs recurenta – pârâtă a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1928/11.07.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov a fost admisă acțiunea formulata de reclamantul D. S. A. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B., fiind obligată parata sa restituie reclamantului suma de 5.907 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante, la care se adăuga dobânda fiscala calculata începând cu data când a fost achitată taxa (04.10.2012), pana la data plății efective.
S-a luat act ca reclamantul si-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecata pe cale separata, fiind admisă cererea de chemare in garanție a ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și obligată chemata in garanție sa plătească paratei sumele din acțiunea principala.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Serviciului Fiscal Orășenesc B., în temeiul dispozițiilor art.483 și următoarelor din Codul de procedură civilă, invocând prevederile art. 488 Cod procedura civila: cand hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material.
In fapt, petenta a solicitat restituirea taxei de poluare, precum si obligarea instituției noastre de a achita dobânda legala de la data achitării taxei si pana la data restituirii efective, iar prin sentința recurata instanța de fond a dispus restituirea sumei solicitate.
I. Invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției si a Serviciului Fiscal Orășenesc B..
În conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, privind taxa de poluare si H.G. nr. 686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008, se stabilește temeiul legal al incasarii acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia inmatricularii autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurării protecției mediului si finanțării unor programe si proiecte pentru protecția mediului. De asemenea, prin actul normativ menționat mai sus, in cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare incasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui buget, in calitate de titular este, Administrația F. pentru Mediu: "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului", organului fiscal revenindu-i obligația calculării taxei de poluare (art. 3 alin. 1, lit. a si b. din H.G. 686/2008) si incasarii acestei taxe prin Trezoreria Statului in cuprinsul dispozițiilor art. 5 alin. 4 din O.U.G. nr. 50/2008 aratandu-se inca odată destinatarul acestor sume de bani provenite din incasarea taxei de poluare: "Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu".
Actul normativ in baza căruia a fost achitata taxa de poluare de către petenta (respectiv O.U.G nr.50/2008, prin normele sale de aplicare H.G. nr. 686/2008) arata si expune pe larg in cadrul art.3 alin. 5-8 modalitatea in care se transfera suma incasata cu titlu de taxa de poluare de la Trezoreria Statului către destinatarul taxei -Administrația F. Pentru Mediu - respectiv":
""(5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plăti toii de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în cotitul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.
(6)In ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4).
(7)Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.
(8)Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statidui transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
Având in vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către petenta, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal conform dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către petent, intre instituția recurentă si acesta nu exista niciun raport juridic fiscal, privind incasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a organelor fiscale, solicitând onoratei instanțe admiterea acestei excepții și respingerea prezentei acțiuni ca fiind formulata impotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
II. Pe fondul cauzei menționează ca această taxă de poluare se calculează atât pentru autovehiculele noi, cât și pentru cele second hand, în funcție de mai mulți parametri, în această categorie intrând și autovehiculul pentru care a fost promovată această acțiune. Rațiunea introducerii unei astfel de taxe de poluare este în primul rând reducerea gradului de poluare a mediului, fapt pentru care taxa de poluare este mai mare în condițiile în care norma de poluare Euro este mai scăzută. în aceste condiții, nu putem vorbi de o discriminare sau de o încălcare a principiului egalității în drepturi, taxa fiind introdusă doar pentru a limita gradul de poluare a mediului și a fost stabilită prin O.U.G. nr. 50/2008, act normativ ce nu a fost declarat neconstituțional și care nu încalcă prevederile din Tratatul Comunității Europene. Emiterea acestor acte administrative fiscale s-a făcut in condiții de legalitate ținându-se cont de normele comunitare care au caracter prioritar in raport cu cele naționale, ce rezulta din Constituția României art. 11 al. 1 si 2 precum si de art.148 alin. 2 si 4, din Legea nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana. Susținerile reclamantei că taxa de poluare, așa cum este reglementata în legislația interna a României ar contraveni Tratatului de instituire a Comunităților Europene, sunt neintemeiate, intrucat valorile sociale a căror ocrotire a fost avuta in vedere de legiuitorul național, atunci cand a adoptat norma juridica in temeiul căreia a fost incasata taxa respectiva, sunt diferite fata de cele avute in vedere de legiuitorul comunitar cand a edicat textul art.90 paragraful 1 din T.C.E. Considerăm că instanța trebuie sa circumstanțieze corect, din punct de vedere juridic, cadrul legislativ, atunci cand analizează dispozițiile OUG 50/2008 si ale HG 686/2008, care, susține reclamantul, că ar incălca art. 110 paragraful 1 din Tratatul Institutiv al Comunității Europene, adoptând o abordare cu particularizare strictă la speță, prin administrarea probatoriului propus de către părți. Rugam instanța de judecata, sa observe faptul ca instituția comunitara Comisia Europeana a recomandat instituirea acestei taxe de poluare având la baza principiul ca nivelul taxei de poluare să se reducă pe măsură ce se diminuează valoarea autovehiculul, respectandu-se totuși principiul „poluatorul plătește". In momentul de fata se are in vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului de taxare a autovehiculelor, iar dupa adoptarea unei directive in aceste sens, aceasta va deveni obligatorie la nivelul întregii Uniuni. In prezent exista in vigoare un sistem de taxare a autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări in alte 16 state membre din cele 27 sub o forma sau alta, adică sub forma unei taxe de poluare sau sub forma unui impozit anual. De asemenea, se poate observa ca reclamanta nu face dovada că aceasta taxa de poluare instituita ar fi nelegala, obligația plății acestei taxe de poluare fiind prevăzuta atat pentru autoturismele autohtone noi si second-hand cat si pentru cele achiziționate din spațiul comunitar (noi si second-hand), astfel ca prin achitarea acestei taxe de poluare de către petent, nu i s-a incalcat acestua niciun drept sau interes legitim și nu i s-a cauzat niciun prejudiciu.
De altfel, prin Legea nr. 9/2012, in România a fost inlaturata discriminarea cu privire Ia plata acestei taxe, in sensul ca in acest moment toate autovehiculele ce se înmatriculează in tara noastră plătesc taxa de poluare indiferent ca sunt autohtone sau din import.
Având in vedere cele arătate, a solicitat admiterea recursului asa cum a fost formulat, casarea in tot a sentinței recurate, pronunțata de Tribunalul Ilfov - Secția Civila in acest dosar si pe cale de consecința respingerea cererii formulata de reclamant ca nelegala si neîntemeiata.
In drept, art. 483 si următoarele Cod procedura civila.
Deliberând asupra prezentului recurs, prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate în fața primei instanțe, a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, precum și a sentinței civile recurate, Curtea constată că este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Criticile întemeiate pe disp. art. 488 pct. 8 C.proc.civ. nu sunt fondate.
Astfel cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei-recurente, Curtea reține că există identitate între persoana acesteia și persoana căreia intimatul-reclamant i-a solicitat restituirea contravalorii taxei pentru emisii poluate prin formularea unei cereri administrative, recurenta-pârâtă exprimându-și refuzul de restituire a acesteia, astfel încât în raport de disp. art. 1 și 8 din legea nr. 554/2004 urmând a fi înlăturată această critică ca nefondată.
Pe fondul cauzei, Curtea constată de asemenea că susținerile recurentei-pârâte nu sunt fondate având în vedere că în mod judicios prima instanță a reținut prioritatea în aplicare a dispozițiilor art. 110 TFUE în raport de legislația internă care stabilește o astfel de taxă în cazul reclamantei-intimată, față de caracterul direct aplicabil al principiilor consacrate de jurisprudența stabilită în cauzele împotriva României, respectiv C. și C., de generală și imediată aplicare în egală măsură atât pentru autoritățile administrative, cât și pentru instanțele de judecată.
Astfel în fapt Curtea reține că la data de 02.10.2012 recurenta-pârâtă a emis decizia de calcul a taxei pentru emisiile poluante în temeiul disp. legii nr. 9/2012 pentru suma de 5907 lei.
Prin urmare, la data emiterii acestei decizii de calcul erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 9/2012 astfel cum acestea au fost suspendate prin disp. OUG nr. 1/2012, potrivit cărora prevederile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 au fost suspendate de la aplicare până la data de 01.01.2013.
Pe de altă parte, Curtea constată că prin Ordonanța CJUE pronunțată la data de 03.02.2014 chiar în contradictoriu cu recurenta-pârâtă din prezenta cauză, în cauza C. și C. nr. 214/13, instanța europeană a stabilit că„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În considerentele acestei Ordonanțe, CJUE a reținut următoarele:” În temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când răspunsul la întrebarea formulată cu titlu preliminar poate fi în mod clar dedus din jurisprudență, Curtea, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, poate oricând să decidă să se pronunțe prin ordonanță motivată.
Se impune aplicarea acestei dispoziții în prezentele cauze.
La punctul 55 din Hotărârea din 7 aprilie 2011, T. (C‑402/09, Rep., p. I‑2711), Curtea a amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
În această privință, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
În temeiul acestor principii, Curtea a statuat, la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, că o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, întrucât supune taxei pe poluare vehiculele de ocazie importate, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
La punctul 27 din Hotărârea din 7 iulie 2011, N. (C‑263/10), Curtea a ajuns la aceeași concluzie în ceea ce privește versiunile modificate ale OUG nr. 50/2008. Astfel, fiecare dintre aceste versiuni modificate menținea un regim de impozitare care descuraja înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Prin intermediul prezentelor întrebări preliminare, instanțele de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 110 TFUE se opune și unui regim de impozitare precum cel instituit prin Legea nr. 9/2012.
Este cert, pe de o parte, că, asemenea OUG nr. 50/2008, Legea nr. 9/2012 supunea vehiculele de ocazie importate taxei pe poluare.
Pe de altă parte, Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă.
Trebuie să se constate însă că OUG nr.1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Această concluzie nu este în niciun fel infirmată de faptul că OUG nr. 1/2012 nu a suspendat aplicarea articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 decât începând de la 31 ianuarie 2012, dată ulterioară celei la care doamna C. a achitat taxa pe poluare aplicată autovehiculului de ocazie pe care l‑a importat în România. Astfel, OUG nr. 1/2012 prevedea nu numai suspendarea aplicării articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 începând de la 31 ianuarie 2012, ci și restituirea taxei pe poluare percepute în temeiul articolului 4 alineatul (2) menționat în perioada cuprinsă între 13 ianuarie 2012 și 30 ianuarie 2012.
În consecință, situația creată retroactiv prin OUG nr.1/2012 pentru această perioadă era, la rândul său, caracterizată prin aplicarea unui regim care avea un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi restrâns de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Cu privire la efectele în timp ale prezentei ordonanțe
În ipoteza în care Curtea ar hotărî că articolul 110 TFUE se opune unui regim de impozitare precum cel în cauză, guvernul român a solicitat Curții, în observațiile sale scrise, limitarea efectelor în timp ale deciziei sale.
Conform unei jurisprudențe constante, interpretarea unei norme a dreptului Uniunii dată de Curte în exercitarea competenței pe care i‑o conferă articolul 267 TFUE lămurește și precizează semnificația și domeniul de aplicare al acestei norme, astfel cum trebuie sau cum ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la .. Rezultă că norma astfel interpretată poate și trebuie să fie aplicată raporturilor juridice născute și constituite înainte de decizia asupra cererii de interpretare, dacă sunt reunite și condițiile care permit supunerea litigiului privind aplicarea normei respective instanțelor competente (a se vedea în special Hotărârea din 2 februarie 1988, Blaizot și alții, 24/86, R.., p. 379, punctul 27, Hotărârea din 18 ianuarie 2007, Brzeziński, C‑313/05, Rep., p. I‑513, punctul 55, și Hotărârea N., citată anterior, punctul 32).
Prin urmare, numai în mod excepțional, în aplicarea principiului general al securității juridice, inerent ordinii juridice a Uniunii, Curtea poate să fie determinată să limiteze posibilitatea de a invoca o dispoziție pe care a interpretat‑o (Hotărârea N., citată anterior, punctul 33).
În favoarea unei astfel de limitări, guvernul român subliniază în special faptul că legiuitorul național a acționat cu bună‑credință atunci când a înlocuit OUG nr. 50/2008 cu Legea nr. 9/2012, care avea ca scop să facă taxa pe poluare conformă cu articolul 110 TFUE.
Or, trebuie să se constate că, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 31 și 32 din prezenta ordonanță, prin adoptarea OUG nr. 1/2012, guvernul român a menținut în vigoare o reglementare națională pe care Curtea o declarase deja incompatibilă cu articolul 110 TFUE în Hotărârea T., citată anterior. Prin urmare, acest guvern nu poate invoca în mod util finalitatea urmărită de legiuitorul național.
În plus, potrivit jurisprudenței constante a Curții, o limitare în timp a posibilității de a invoca o dispoziție astfel cum a fost interpretată de Curte nu poate fi admisă decât în hotărârea care se pronunță cu privire la interpretarea solicitată (Hotărârea din 6 martie 2007, Meilicke și alții, C‑292/04, Rep., p. I‑1835, punctul 36).
Astfel, este necesar să existe un moment unic de stabilire a efectelor în timp ale interpretării solicitate pe care Curtea o dă unei dispoziții a dreptului Uniunii. În această privință, principiul potrivit căruia o limitare nu poate fi admisă decât în hotărârea care se pronunță cu privire la interpretarea solicitată garantează egalitatea de tratament a statelor membre și a celorlalți justițiabili în fața acestui drept și îndeplinește astfel cerințele care decurg din principiul securității juridice (Hotărârea Meilicke și alții, citată anterior, punctul 37).
La punctul 33 din prezenta ordonanță Curtea reiterează interpretarea pe care o oferise deja în Hotărârile citate anterior T. și N.. Întrucât Curtea nu a dispus, în acele hotărâri, o limitare în timp a efectelor interpretării menționate, și aceasta în pofida faptului că o astfel de limitare fusese de altfel solicitată de guvernul român în cauza N., o limitare în timp nu poate fi admisă în cadrul prezentei ordonanțe, care este adoptată în temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură.
Prin urmare, nu este necesar să fie limitate în timp efectele prezentei ordonanțe. ”
Prin urmare, Curtea reține ca fiind în mod direct și prioritar aplicabilă în prezenta cauză Ordonanța anterior menționată în virtutea disp.148 din Constituția României, astfel încât vor fi înlăturate toate criticile invocate prin prezentul recurs de către recurentele-pârâte pe fondul cauzei ca nefondate, considerente care coroborate conduc în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 20 din legea nr. 554/2004 la respingerea recursului ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – în reprezentarea SERVICIULUI FISCAL ORĂȘENESC B. prin reorganizarea AFP B.sector 3, București, .. 10 împotriva sentinței civile nr.1928 / 11.07.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul – reclamant D. Ș. A. com. VIDRA, . ILFOV, citat și la DOMICILIUL ALES LA CABINET AVOCAT F. N., CU SEDIUL IN PLOIEȘTI, ..2, JUD. PRAHOVA, J. PRAHOVA și cu intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU,sector 6, București, SPLAIUL INDEPENDENȚEI, nr. 294, .>ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, F. L. E. D. G. Ș. A.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – jud.G.D.
JUD. FOND D. A.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 5116/2014.... | Refuz acordare drepturi. Decizia nr. 7609/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
