Despăgubire. Decizia nr. 7801/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7801/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-10-2014 în dosarul nr. 596/98/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 7801
Ședința publică de la 30.10.2014.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE P. S.
JUDECĂTOR V. R. M.
JUDECĂTOR G. M. E.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta – pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva Sentinței civile nr. 1127 /04.06.2014 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimații – reclamanți C. G., C. G., C. R., P. M. și A. E..
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 30.10.2014 o cerere de amânare formulată de apărătorul ales al intimaților – reclamanți, avocat S. C., pentru imposibilitate de prezentare, motivată de necesitatea prezentării într-o altă cauză înregistrată sub nr._/3/2013 și aflată pe rolul Tribunalului București, ca apărător al .. S-a anexat la cererea de amânare o împuternicire avocațială pentru dosarul de față precum și Extras de pe Portalul Tribunalului București referitor la dosarul nr._/3/2013.
Curtea, deliberând asupra cererii de amânare, astfel cum a fost formulată și motivată de apărătorul ales al intimaților – reclamant, față de înscrisurile atașate în motivarea sa, o respinge, având în vedere că din extrasul de pe portalul Tribunalului București referitor la dosarul nr._/3/2013, atașat la cerere, nu rezultă calitatea domnului avocat de reprezentant legal al ., nefiind atașată și o copie a împuternicirii avocațiale întocmită pentru acel dosar. De altfel, analizând extrasul depus la dosar nu a regăsit ca și parte în dosarul nr._/3/2013 și societatea de care a făcut vorbire domnul avocat în cererea de amânare, respectiv .. Față de toate considerente, respinge cererea de amânare formulată de apărătorul ales al intimaților – reclamanți, ca nefiind temeinic motivată.
Totodată, constatând că, prin cererea de recurs s-a solicitat de către recurenta – pârâtă și judecarea cauzei în lipsă, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 din Noul Cod de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 1127/04.06.2014 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă în dosarul nr._ s-a respins ca nefondată excepția prematurității cererii de chemare în judecată, excepție invocată de pârâtă prin întâmpinare. S-a admis cererea formulată de reclamanții C. G., C. G., C. R., P. M. și A. E. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR. A fost obligată pârâta să achite lui C. G. și moștenitorilor legali ai defunctului C. V., numiților C. R., P. M. și A. E., cu titlu de compensații bănești stabilite potrivit Hotărârii nr. 333 din 12 octombrie 2012, emisă de Comisia județeană Ialomița pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003, suma de 978.272 lei, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective. S-a luat act că reclamanții nu solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, în temeiul art. 483 si urm. din Noul Cod de procedură civilă, considerând-o ca fiind netemeinică si nelegală pentru următoarele considerente:
I. Chestiuni prealabile:
La data de 02.10.2012 Instituția Prefectului Județului Ialomița - Comisia pentru aplicarea Legii 290/2003 a emis pe numele defunctului C. V. și a reclamanților C. G., C. R., P. M. și A. E., Hotărârea nr. 333.
Prin Hotărârea nr. 333/2012 s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 978.272 lei compensații bănești pentru bunurile deținute de autorii C. M. și llionira, în localitatea Volintiri - Republica M., abandonate și sechestrate ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. semnat la Paris în anul 1947.
II. Conform art. 10 alin (2) din Legea 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, „Despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz, (...); plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești (...)".
Acest text de lege se coroborează cu prevederile art. 18 alin. (5) din H.G. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003, "compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea
Legii nr.290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr.290/2003, (...) se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel:
a)integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei;
eșalonat în doua transe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei;
eșalonat în doua transe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei".
Astfel, având în vedere că Hotărârea nr. 333/2012 a fost emisă în data de 02.10.2012, data limită până la care A.N.R.P. poate dispune plata integrală a despăgubirilor fără a fi pusă în întârziere, este 02.10.2014.
În aceste condiții, consideră că cererea de chemare în judecată a fost prematur formulată, termenul stabilit de legiuitor pentru plata despăgubirilor nefiind îndeplinit.
Mai mult, în contextul intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 10/_, precizează recurenta următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 2 din O.U.G. nr. 10/2014, începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, „se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006".
Prin urmare, creanța stabilită prin Hotărârea nr. 333/02.10.2012 emisă de către Comisia Județeană Ialomița pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 nu este exigibilă în momentul de față, astfel că acțiunea formulată de reclamanți este prematură.
În Monitorul Oficial Nr. 184 din 14 martie 2014, a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 10/2014 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, precum și din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.
Așa cum rezultă și din nota de fundamentare a O.U.G. nr. 10/2014, suspendarea plăților pe o perioadă de 6 luni este necesară, având în vedere, urgența și necesitatea adoptării unor măsuri care să permită concretizarea drepturilor privind acordarea despăgubirilor, rezultate din aplicarea Legii nr. 9/1998 republicată și Legii nr. 290/2003 cu modificările și completările ulterioare, astfel încât persoanele îndreptățite să poată beneficia de acordarea unor despăgubiri certe, previzibile și predictibile, în conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, având în vedere necesitatea instituirii unor reglementări speciale care să coreleze modalitatea de plată a despăgubirilor acordate persoanelor îndreptățite potrivit Legii nr. 9/1998, republicată, și Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, cu sursele de finanțare, astfel încât să se asigure menținerea echilibrului bugetar și, în mod implicit, respectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar, dată fiind necesitatea stabilirii unei noi modalități de plată a despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 9/1998, republicată, și Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, și a identificării surselor de finanțare necesare, în contextul admiterii excepției de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013.
Măsurile propuse nu aduc o restrângere a drepturilor persoanelor îndreptățite, întrucât statul român nu numai că nu refuză plata acestor despăgubiri, ci se obligă la plata sumelor prevăzute în deciziile de plată și hotărârile prin care se stabilește cuantumul despăgubirilor.
În aceste condiții, este necesară crearea unui echilibru între interesele generale ale societății și interesele particulare ale persoanelor care intră sub incidența proiectului de ordonanță. în acest sens, precum arată și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, o astfel de măsură trebuie să păstreze un just echilibru între interesele statului și cele ale reclamanților (Hotărârea din 26 aprilie 2006, pronunțată în Cauza Zubko și alții împotriva Ucrainei, paragraful 67 sau Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 107).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Decizia din 4 septembrie 2012 pronunțată în Cauza D. și alții împotriva României, a reținut că nu se poate aprecia că însăși substanța dreptului reclamanților a fost afectată, iar eșalonarea plății creanțelor datorate reclamanților nu poate fi considerată nerezonabilă (paragraful 51). De asemenea, a apreciat că echilibrul dintre interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut, neexistând vreo dovadă potrivit căreia Guvernul nu ar avea intenția să respecte calendarul de plăți (paragrafele 49 - 50).
Concluzia care se impune este aceea că statul nu contestă existența unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor stabilite prin deciziile de plată și hotărârile emise în temeiul Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003, precum și Legii nr. 393/2006, și nu refuză plata acestora.
Măsura reglementată este mai degrabă una prin care se garantează realizarea dreptului de proprietate asupra bunului dobândit, în sensul Convenției, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile respectării țintei de deficit bugetar asumate. Rezultă că prin O.U.G. nr. 10/2014 statul nu afectează esența dreptului de proprietate, nu aduce atingere substanței acestui drept și cu atât mai puțin nu neagă existența acestuia.
III. De asemenea, apreciază recurenta că dispozițiile O.U.G nr. 10/2014 nu sunt în dezacord cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție care prevăd faptul că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile". Consideră că aceasta nu poate fi reținută, întrucât textul legal dedus controlului nu conține, în sine, nici o dispoziție cu caracter retroactiv, textul urmând a-și găsi aplicarea exclusiv de la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 10/2014, și anume de la data de 14 martie 2014, data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României.
Curtea Constituțională a statuat, de exemplu, prin Decizia nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.
În aceste condiții, apreciază ca fiind neîntemeiate susținerile autorilor excepției referitoare la retroactivitatea prevederilor legale criticate, întrucât acestea produc efecte numai pentru viitor, chiar dacă actul normativ nou se aplică și efectelor produse de situațiile juridice anterioare după ..
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 483 și urm., din Noul Cod de procedura civila, a solicitat admiterea recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 1127/F/04.06.2014 pronunțată de Tribunalul Ialomița și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulata de reclamanții C. G., C. G., C. R., P. M. și A. E. ca fiind prematur introdusă, iar în subsidiar ca neîntemeiată
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 483 și urm., din Noul Cod de procedură civilă, Legea nr.290/2003, cu modificările și completările ulterioare, HG nr.1120/2006, O.U.G. nr. 10/2014.
Intimații-reclamanți au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Examinând recursul formulat, prin prisma dispozițiilor art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, astfel:
Reclamanții sunt beneficiari ai dispozițiilor Legii nr. 290/2003, iar, prin Hotărârea nr. 333/12.10.2012 a Comisiei Județene Ialomița pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 s-a aprobat cererea nr. 160/02.12.2003 și s-a propus acordarea de compensații bănești pentru bunurile deținute de autorii lor pe teritoriul Republicii M. în cuantum de 978.272 lei.
Potrivit art. 18 alin. 5 lit. c din același act normativ ”compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul contestațiilor, sau hotărârea judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel: (…) c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei”. Același articol se coroborează cu art. 10 alin. 2 din Legea nr. 290/2003.
Nici până în prezent recurenta-pârâtă nu le-a achitat reclamanților despăgubirile stabilite, deși la data de 02.10.2014 întreaga sumă trebuia să fie plătită.
În susținerea recursului ANRP invocă prevederile unui nou act legislativ, și anume OUG nr. 10/2014, conform căruia „se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006".
Prin urmare, consideră recurenta că, creanța stabilită prin Hotărârea nr. 333/02.10.2012 emisă de către Comisia Județeană Ialomița pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 nu este exigibilă, astfel că acțiunea formulată de reclamanți este prematură.
Curtea apreciază, însă, că dispozițiile ordonanței menționate, pe de o parte, făcând vorbire despre ”plata voluntară” nu are incidență în situația cererilor de obligare la plată pe calea acțiunilor în justiție.
După cum, pe de alta, plecând de la cele reținute în cuprinsul Deciziei Curții Constituționale nr. 528/2013, publicată în Monitorul oficial nr. 63/2014, prin care a fost declarată neconstituțională O.U.G. nr. 10/2013 (ce reglementa plata despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998, republicată, ale Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 393/2006, în tranșe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de zece ani) se constată următoarele:
Conceptul de termen rezonabil trebuie privit atât din perspectiva cetățeanului-creditor, cât și din cea a statului-debitor.
Executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp.
Caracterul rezonabil al unei proceduri se analizează în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate în jurisprudența instanței de contencios european al drepturilor omului, în special gradul de complexitate a cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente, precum și al importanței pentru părți a obiectului procedurii.
Nu este oportun să i se solicite unei persoane care a obținut, în urma unei proceduri judiciare, o creanță împotriva statului să inițieze ulterior o executare silită pentru a obține o reparație. În asemenea cazuri, statul, prin autoritățile sale, trebuie să ia toate măsurile necesare executării, iar sistemul bugetar al statului, lipsa de fonduri sau a altor resurse nu îl pot scuti pe acesta de obligația sa, în baza Convenției, de a garanta fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri judecătorești definitive într-un interval de timp rezonabil.
O omisiune din partea autorităților de a se conforma într-un termen rezonabil unei hotărâri definitive poate genera o încălcare a prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenție și a celor cuprinse în art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, în special atunci când obligația de executare a deciziei în cauză îi aparține unei autorități administrative.
Pot exista situații în care circumstanțe particulare pot justifica întârzierea în executarea unei hotărâri, însă întârzierile nu pot fi de așa natură încât să afecteze însăși substanța dreptului garantat prin art. 6 paragraful 1 din Convenție.
În cauză, ulterior declarării ca neconstituțională a OUG nr. 10/2013, Guvernul adoptă OUG nr. 10/2014 prin care suspendă pe o perioadă de 6 luni plata acelorași despăgubiri.
Aplicând raționamentul expus mai sus noii ordonanțe de urgență, Curtea consideră că măsura instituită nu poate fi considerată una de natură a menține un just echilibru între interesele debitorului – stat și cele ale creditorului – persoană îndreptățită la despăgubiri, ci, dimpotrivă, se poate aprecia că persoana îndreptățită suportă o sarcină disproporționată și excesivă în privința dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege.
Aceasta întrucât, deși se instituie un termen de numai 6 luni, nimic nu împiedică statul ca la expirarea acestuia, să adopte o altă ordonanță de urgență vizând prelungirea sa, neexistând nicio garanție și niciun mecanism de protecție împotriva unei asemenea practici.
Prin urmare, deși Curtea nu se poate substitui atribuțiilor Curții Constituționale, aceasta este chemată să verifice compatibilitatea normei interne cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Or, în temeiul acesteia, văzând și cele decise prin decizia nr. 528/2013 a Curții Constituționale, se poate conchide asupra afectării dreptului fundamental la proprietate al reclamanților, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dacă s-ar aplica prevederile OUG nr. 10/2014, astfel cum a solicitat recurenta-pârâtă.
Pentru aceste motive, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurenta – pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR sector 1, București, CALEA FLOREASCA, nr. 202 împotriva Sentinței civile nr.1127/04.06.2014 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimații – reclamanți C. G., C. G., C. R., P. M. și A. E., toți cu domiciliul ales la CAV S. C. I. - CĂLĂRAȘI, ., ., ., J. CĂLĂRAȘI,ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. S. V. R. M. G. M. E.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – jud.V.R.M/ ex. 8/24.11.2014
JUD. FOND D. R. - Tribunalul Ialomița – Secția Civilă
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2918/2014. Curtea de... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 8841/2014.... → |
|---|
