Pretentii. Decizia nr. 4924/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4924/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-06-2014 în dosarul nr. 32587/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 4924
Ședința publică din data de 12 iunie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: R. I. C.
JUDECĂTOR: A. J.
JUDECĂTOR: A. P.
GREFIER: P. B. B.
Pe rol se află pronunțarea în cauza ce are ca obiect soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă A. F. PUBLICE SECTOR 2 BUCURESTI PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.4733/08.10.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. N. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.06.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea în cauză la data de 12.06.2014, când a hotărât următoarele.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.4733/08.10.2013 a Tribunalului București a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul B. N. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 BUCUREȘTI, prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, fiind obligată pârâta AFPS2 să restituie reclamantului suma de 4637 lei reprezentînd taxă pentru emisiile poluante, cu dobânda aferentă de la data plății taxei și pînă la data restituirii efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
A fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, formulată de pârâtă.
Pronunțând această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere, în esență, că reclamantul a achiziționat un autoturism înmatriculat anterior într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea acestuia în România a plătit taxă specială în cuantum de 4637 lei.
Tribunalul a considerat nelegale pretinderea și refuzul de restituire a taxei de către pârâta AFPS2, cea care a calculat și a încasat suma de la reclamant, nefiind deci un simplu încasator care să se conformeze dispozițiilor AFM.
A reținut Tribunalul că deși alin.2 al art. 4 din legea nr. 9/2012 a prevăzut că obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, acest text a fost suspendat prin art.1 din OUG nr.1/2012, începând cu 31.01.2012 până la 01.01.2013.
D. urmare, la momentul achitării taxei de către reclamant, taxa pentru emisiile poluante era datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima inmatriculare in Romania, nu si pentru cele aflate deja in circulatie inmatriculate in tara. Asadar, se creeaza o diferenta de tratament fiscal intre autovehiculele inmatriculate in Romania înainte și după . legii nr.9/2012, astfel cum s-a creat și prin OUG nr.50/2008. Aceste dispoziții legale încalcă prevederile art. 110 TFUE, care se aplică cu prioritate.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că taxa a fost în mod nelegal pretinsă de organele fiscale, astfel că sunt îndeplinite cerințele art.1 al.1, 2 al.2 și 8 al.1 din legea nr.554/2004, republicată, pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a AFM, Tribunalul a reținut că AFPS2 este instituția care a pretins și a încasat suma calculată prin decizie proprie, nr._/27.02.2012 – fila 7, nefiind deci un simplu încasator care să se conformeze dispozițiilor AFM.
Cu privire la lipsa calității procesuale pasive va fi respinsă ca neîntemeiată de către tribunal, avînd în vedere că AFPS2 este emitentul deciziei de stabilire a taxei pentru emisiile poluante în baza căreia s-a pretins și încasat suma de la reclamant, deci nu este doar un simplu încasator pentru AFM, Tribunalul a constatat că aceasta are calitate procesuală pasivă.
Împotriva sentinței civile nr. 4733/08.10.2013 a Tribunalului București a formulat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea Administrației Sector 2 a Finanțelor Publice, solicitând prin raportare la art. 304 pct. 9 C. modificarea acesteia și respingerea acțiunii, în principal, ca nefondată.
Un prim motiv de recurs se referă la greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 2, care nu are calitate date fiind prevederile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, si ale H.G.R nr.686/2008, prin care se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare se face venit la bugetul F. pentru Mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu, singura care are calitate procesuală pasivă.
Al doilea motiv de recurs invocat îl reprezintă greșita respingere a cererii de chemare în garanție.
Prin raportare la artr. 60, 61 C., arată că cererea trebuia admisă Administrația Finanțelor Publice Sector 1, având numai atribuția legala de stabilire a cuantumului taxei de poluare.
Întrucât prin plata taxei de poluare de către petenta in temeiul dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008 către Fondul Pentru Mediu, s-a născut un raport juridic intre cele doua parți, reclamantul, in eventualitatea in care s-ar constata de către instanța nelegalitatea plații acestei taxe de poluare pârâta poate solicita restituirea acestei taxe numai de la destinatarul dreptului legal de încasare a acestei sume - Administrația F. Pentru Mediu.
Pe fondul cauzei, recurenta arată că sentința este nelegală deoarece taxa a fost achitată în baza Legii nr. 9/2012 care nu contravine prevederilor din dreptul comunitar avute în vedere de instanța de fond.
In ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, arată recurenta că restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 02/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Ori, restituirea solicitata nu poate fi încadrata în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc).
Referitor la plata dobânzii legale de la data încasării pana la data restituirii efective, arată recurenta că potrivit O.G. nr. 13/2011, ordonanța ce a a abrogat O.G. nr. 9/2000, dobânda legala se aplica in raporturile civile si comerciale, nu si in materie fiscala, unde, potrivit art.124 Cod Procedura Fiscala, pentru sumele de restituit de la bugetul de stat se acorda dobânda fiscala.
In acest sens, potrivit art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, dupa caz. Acordarea dobânzilor se tace la cererea contribuabililor".
Prin urmare, fata de textul legal invocat, rezulta ca in cauza nu este îndeplinita condiția prevăzuta pentru acordarea acestora.
În final, cu privire la cererea privind cheltuielile de judecată, recurenta - pârâtă arată că potrivit art. 274 C. partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, însa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori in situația de fata nu sunt îndeplinite aceste condiții.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in speță.
Intimatul- reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, menținerea sentinței recurate ca legală și temeinică.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
1/ În ceea ce privește soluția asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 2 (actual Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice):
Astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, în contencios calitatea procesuala pasiva aparține, potrivit legii (art. 1 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004), autorității publice care a emis actul atacat.
Prin raportare la dispozițiile art. 5 alin. 1 si art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, respectiv art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 686/2008, activitățile privind stabilirea si colectarea taxei sunt in competenta organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Pe cale de consecință, raportul juridic fiscal si, implicit obligația de restituire a sumelor nedatorate s-a născut în patrimoniul organului administrativ care a perceput-o nefiind relevant organul administrativ beneficiar final al acestei sume.
In concluzie, în mod corect instanța fondului a decis că are calitate procesuală pasivă în cauza Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice și nu Administrația F. pentru Mediu.
2/ Pe fondul cauzei, se constată că recurenta a invocat, în fapt, greșita aplicare și interpretare a legii, motiv ce se circumscrise prevederilor art. 304 pct. 9 C..
Cu privire la acest aspect, Curtea va constata că reclamantul în anul 2012 a achiziționat din Germania un autoturism second hand, marca Opel, înmatriculat pentru prima dată în spațiul comunitar la data de 25.04.2008, pentru înmatricularea căruia în România a fost obligat să plătească taxa pentru emisii poluante prev de Legea nr. 9/2012, în cuantum de 4637 lei.
Curtea va avea în vedere, în primul rând, că normele interne cu privire la stabilirea și încasarea taxei pentru emisii poluante, mai exact dispozițiile art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012, au fost suspendate începând cu data de 31.01.2012 prin OUG nr. 1/2012, astfel că din acest moment nu s-a mai perceput taxa pentru emisii poluante în cazul înmatriculării autovehiculelor second-hand achiziționate de la un prim proprietar, care nu achitase taxa specială prevăzută de Legea nr. 571/2003.
Cu toate acestea, dispozițiile art. 4 alin 1 din legea nr. 9/2012 au continuat să-și producă efectele, astfel că, pentru un autoturism second-hand dobândit de primul proprietar din România și înscris pentru prima dată în evidențe se percepe taxa pentru emisii poluante.
În acest mod, prin suspendarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin 2 din legea nr. 9/2012, se revine la sistemul anterior, consacrat prin OUG nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, aplicabile devenind astfel și dispozițiile CEJ din cauzele T. și N. împotriva României.
Astfel, Curtea va avea în vedere că în mod corect prima instanță, prin raportare la cauza C-402/09 T. contra Statului Român, a reținut că există o încălcare a dispozițiilor art. 110 TFUE, prin obligarea intimatului reclamant la plata taxei pentru emisii poluante, în condițiile în care pentru un autoturism nou, pentru care nu se achitase această taxă cu ocazia primei înmatriculări în România, taxa nu se percepe nici la redobândirea dreptului de proprietate ulterior.
Se reține astfel că în mod corect instanța de fond, prin raportare la jurisprudența CEJ, cauza Siemmenthal și cauza C./Enel, a decis că este necesară aplicarea directă a normelor comunitare, cu nesocotirea dispozițiilor intern contrare, dând astfel eficiență principiului preeminenței dreptului comunitar.
Astfel, Curtea își va însuși concluziile instanței de fond, în sensul că în speță devin incidente atât prevederile art. 110 TFUE cât și jurisprudența CJUE, conform căreia contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor încasate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (cauza 199/82-San Giorgio, cauza 62/93-BP Soupergaz, cauzele reunite 441/98 și 442/98-Michailidis).
De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, se reține că regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului unional sunt regulile naționale, care, însă, trebuie să respecte principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european). Raportat la jurisprudența mai sus indicată, Curtea constată că dreptul fiscal român nu prevede vreun remediu special, care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor încasate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului unional. În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca, în temeiul art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, să solicite restituirea taxei încasate „prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale”.
Actualul art. 110 din TFUE interzice discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele din comunitate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în Romania.
Față de toate aceste considerente, având în vedere și situația de fapt reținută în mod corect de instanța de fond, Curtea va constata că în mod corect a apreciat aceasta că în speță sunt aplicabile considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene prezentate în cauzele T. și N., fiind vorba despre o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și cele de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, ceea ce conduce la încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (una dintre cele patru libertăți fundamentale pe baza cărora s-a construit Comunitatea Europeană, în prezent Uniunea Europeană).
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dreptului unional și a principiilor desprinse din jurisprudența CJUE, constatând întemeiat că refuzul recurentei-pârâte de restituire a taxei pentru emisii poluante, calculate și încasate în temeiul Legii nr. 9/2012, este nejustificat, fiind dat cu încălcarea dreptului european în materie, care se aplică prioritar față de dispozițiile legale interne contrare
3/ Referitor la motivul de recurs privind acordarea dobânzilor fiscale, Curtea va constata că în mod corect instanța de fond a acordat dobânzile de la data plății taxei de către intimate – reclamantă, având în vedere și concluziile CJUE din hotărârea pronunțată în cauza M. I., când s-a reținut că dobânda se datorează de la data plății taxei și nu de la o dată ulterioară, pentru a se respecta principiului reparării efective și integrale a prejudiciului creat prin încălcarea unei norme comunitare.
4/ În ceea ce privește soluția asupra cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată, Curtea va constata că în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C., reținând că recurenta se află în culpă procesuală, față de aceea că refuzul său de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă pe poluare a fost unul nejustificat.
Nu se poate susține așadar că recurenta nu s-ar afla în culpă procesuală, aplicarea corectă și prioritară a normelor de drept comunitar nefiind exclusiv atribuția instanțelor de judecată, așa cum în mod eronat a indicat aceasta ci, în același timp, și o obligație pentru organele administrative ale statului.
5/ În final, în ceea ce privește soluția asupra cererii de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, Curtea reține că potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ.(1865) că “partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.
Observând și disp. HG nr. 686/2008, Curtea apreciază că în mod eronat a respins prima instanță cererea de chemare în garanție, lămurind în mod eronat raportul juridic dintre organul fiscal și Administrația F. pentru Mediu.
Astfel, textul incident este cel de la art. 8 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, aprobate prin HG nr. 686/2008, în care este reglementată ipoteza contestării taxei plătite sub imperiul OUG nr. 50/2008 și a solicitării restituirii. Astfel, analizându-se cu atenție textul amintit se observă că pot exista situații, în cond. alin. 6 al art.8, în care suma să nu se încadreze în soldul creditor al contului sintetic anume prevăzut, caz în care organul fiscal trebuie să se adreseze cu o solicitare în scris către Administrația F. pentru Mediu pentru transferarea în contul anume indicat a sumei necesare efectuării restituirii.
Pe cale de consecință, nu poate fi primită interpretarea primei instanțe, ci, pe fondul căderii în pretenții a părții pârâte AFP, se impune a se lămuri inclusiv raportul juridic dintre acesta și AFM, tocmai spre a nu se da loc unor refuzuri nejustificate de plată către pârât din partea chematului în garanție.
În aceste condiții, fiind întemeiate în parte criticile părții recurente – pârâte AFP Sector 2 București, în raport de disp. art. 312 alin. (1), (2) și (3) C.pr.civ., Curtea va admite acest motiv de recurs, modificând în parte sentința recurată și în sensul admiterii cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă și va obliga chematul în garanție AFM la plata către recurenta-pârâtă Administrația Sectorului 2 a Finanțelor Publice a sumei stabilite prin sentință și prin prezenta decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă A. F. PUBLICE SECTOR 2 BUCURESTI PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.4733/08.10.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. N. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că:
Admite cererea de chemare în garanție.
Obligă chematul în garanție la plata către pârâta AFP a sumei de 4637 lei.
Menține în rest sentința atacată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. I. C. A. J. A. P.
GREFIER
P. B. B.
Red: ..07.2014
Tribunalul București Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal
Judecător: C. I.
| ← Pretentii. Hotărâre din 12-06-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6999/2014.... → |
|---|
