Despăgubire. Decizia nr. 2877/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 2877/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 10833/2/2011*
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2877
Ședința publică de la 10.04.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE F. L. E.
JUDECĂTOR D. G.
JUDECĂTOR Ș. A.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta – pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR (fosta COMISIE CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, ce și-a încetat activitatea) împotriva sentinței civile nr. 2049 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal la data de 21.03.2012 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă K. M. ASTRYDA SYMONA.
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-au depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 20.04.2014, din partea Comisiei Naționale Pentru Compensarea Imobilelor, Note de ședință, în cuprinsul cărora se menționează că, în calitate de continuatoare în drepturi a Comisiei Centrale Pentru Stabilirea Despăgubirilor, își însușește recursul declarat de aceasta.
La data de 31.03.2014 s-a mai depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, din partea intimatei – reclamante, cerere de judecare a cauzei în lipsă, în cuprinsul căreia solicită și respingerea recursului.
Curtea constatând că, atât recurenta – pârâtă, prin cererea de recurs, cât și intimata – reclamantă, prin Nota depusă la dosar la data de 31.03.2014 a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2 C.pr.civ.; nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal sub nr._, reclamanta K. M. ASTRIDA SYMONA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN prin C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, obligarea pârâtului să transmită dosarul înregistrat sub nr. 9995/CC către evaluator sau societatea de evaluatori desemnată în vederea întocmirii raportului de evaluare.
Pârâta C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR a formulat întâmpinare, invocând excepția nulității Dispoziției nr. 20/27.02.2006. emisă de Primăria Comunei Diosti, Județul D..
Prin sentința civilă nr. 2049/21.03.2012, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâta ca, în măsura în care se constată legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, să transmită dosarul nr. 9995/CC către evaluator sau societatea de evaluatori desemnată, în vederea întocmirii raportului de evaluare, după expirarea perioadei de suspendare a procedurilor privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
În considerente, instanța de fond a reținut că, prin Dispoziția 20/27.02.2006, emisă de Primăria Comunei Dioști, Județul D. (fila 4 dosar), s-a propus acordarea către reclamanta K. M. Astrida Symona, de masuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul C. R. situat în satul R., . restituit în natură.
Dispoziția nr. 20/27.02.2006 a fost înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, constituindu-se dosarul nr. 9995/CC, în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor și acordării acestora, conform dispozițiilor Titlului VII din Legea nr.247/2005.
S-a constatat că, deși au trecut circa 6 ani de la data transmiterii și înregistrării la autoritatea pârâtă a dispoziției emise pe numele reclamantei, dosarul a rămas în nelucrare până în prezent.
Având în vedere că dispozițiile speciale ale Legii nr. 247/2005, Titlul VII se completează, în ceea ce privește procedura administrativă reglementată, cu dreptul comun în materia contenciosului administrativ, respectiv Legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Curtea reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin 1 teza a doua din acest act normativ, „De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative.”
Curtea a mai reținut că, în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, sunt parcurse mai multe etape – etapa transmiterii și înregistrării dosarului, etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării, etapa evaluării și etapa finală constând în emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire și valorificarea acestui titlu.
Din analiza înscrisurilor probatorii, s-a constatat că pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a finalizat, până în prezent, nici măcar etapa verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură, deși au trecut aproximativ 6 ani de la data înregistrării dosarului.
Este adevărat că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen limită în care să fie parcursă întreaga procedură, finalizată prin emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire dar această împrejurare nu trebuie interpretată în sensul că autoritatea competentă poate amâna nejustificat efectuarea demersurilor necesare, în condițiile în care nu există niciun impediment care să reprezinte un motiv obiectiv de amânare.
Pe de altă parte, Curtea a avut în vedere și împrejurarea că, în lipsa unui termen stabilit de lege, decizia reprezentând titlu de despăgubire trebuie emisă într-un termen rezonabil care se calculează însumând durata procedurilor administrative care trebuie parcurse de reclamantă, or, în cazul de față, având în vedere că notificarea a fost formulată în anul 2001, cu atât mai mult apare ca nejustificată întârzierea pârâtei în parcurgere procedurii administrative finalizate prin emiterea titlului de despăgubiri.
În ceea ce privește excepția nulității Dispoziției nr. 20/27.02.2006, Curtea a reținut că aceasta este, de fapt, o apărare de fond a pârâtei care invocă drept cauză de nulitate faptul că dosarul transmis de Primăria comunei Dioști este incomplet.
Curtea nu a putut primi argumentul pârâtei, în sensul că, dosarul era incomplet, motiv pentru care a fost remis autorității emitente, întrucât, potrivit dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, autoritatea locală nu are atribuții de procurare a altor înscrisuri pe care nu le-a avut în vedere la emiterea dispoziției iar dosarul transmis pârâtei trebuie să conțină toată documentația care stă la baza emiterii actului.
De asemenea, Curtea a apreciat că în condițiile în care pârâta a constatat eventuala lipsă a unor documente din dosarul administrativ, avea posibilitatea să solicite persoanelor îndreptățite la despăgubiri depunerea înscrisurilor respective, nefiind justificată măsura returnării dosarului către emitentul dispoziției.
Pe de altă parte, s-a constatat că demersul pârâtei, constând în remiterea dosarului Primăriei Dioști, prin adresa nr. 9995/CC, a avut loc abia la data de 01.02.2012, cu o întârziere nejustificată, Curtea apreciind că, și în condițiile în care s-ar admite faptul că acest demers s-ar circumscrie atribuțiilor pârâtei, ar fi trebuit să aibă loc imediat după înregistrarea dosarului administrativ și nu după aproape 6 ani în care dosarul a rămas în nelucrare.
Pe de altă parte, faptul că dosarul administrativ este incomplet, nu atrage nulitatea dispoziției emise, în condițiile în care acesta poate fi completat cu înscrisurile lipsă, eventualele cauze de nulitate putând fi examinate numai în raport de documentația completă.
În acest sens, este relevantă împrejurarea că, reclamanta a depus la dosarul aflat pe rolul instanței înscrisurile de la filele 87-92, înscrisuri care completează dosarul administrativ aferent dispoziției emise de primarul comunei Dioști.
Se impune precizarea că, potrivit dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu are atribuții în ceea ce privește verificarea legalității dispoziției atacate, ci numai în ceea ce privește verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură, controlul de legalitate asupra dispoziției emise de primar fiind atributul prefectului județului, în condițiile legii.
Având în vedere faptul că notificarea a fost formulată în anul 2001 și că, până în prezent, nu au fost parcurse etapele administrative, deși dreptul reclamantei a fost recunoscut prin dispoziția emisă în anul 2006, Curtea apreciază că durata excesivă a procedurilor administrative a încălcat principiul termenului rezonabil, conduita pârâtei neputând fi justificată de faptul că Legea nr. 247/2005 nu prevede expres un termen pentru derularea etapelor procedurii reglementate.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen de finalizare pentru fiecare etapă a procedurii administrative nu îndreptățește autoritatea să determine în mod discreționar acest interval de timp, întrucât aceasta ar însemna a impune reclamantei o sarcină disproporționată și excesivă care încalcă justul echilibru între interesul general și imperativul apărării dreptului acesteia la respectarea bunurilor sale, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Pe de altă parte lipsa unor documente nu poate fi invocată pentru a justifica pasivitatea pârâtei care, în mod evident, a efectuat primele demersuri abia la data de 01.02.2012, la aproape 6 ani de la înregistrarea dosarului.
În concluzie, constatând culpa evidentă a autorității pârâte în ceea ce privește neparcurgerea până în prezent, a etapelor procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu consecința depășirii termenului rezonabil al acestor proceduri, Curtea apreciază că acțiunea formulată de reclamantă este întemeiată, urmând a fi admisă în consecință.
Pe de altă parte, Curtea a mai reținut că, potrivit dispozițiilor art. 16 alin.(4) din același act normativ, „Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.”
Din analiza textului legal citat rezultă, fără echivoc, că parcurgerea acestei etape administrative este exclusiv de competența autorității pârâte, or, în cazul de față, ne aflăm în situația în care autoritatea nu a soluționat în niciun fel această etapă, etapa următoare constând în transmiterea dosarului la evaluator, în vederea întocmirii raportului de evaluare, depinzând de rezultatul etapei verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.
Prin urmare, reținând că, potrivit prevederilor Titlul VII al Legii nr. 247/2005, transmiterea dosarului la evaluator poate fi realizată numai în condițiile în care măsura respingerii cererii de restituire în natură este legală și că această etapă de verificare nu a fost finalizată de pârâtă, instanța neputându-se substitui acesteia, Curtea va obliga pârâta ca, în măsura în care se constată legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, să transmită dosarul nr. 9995/CC către evaluator sau societatea de evaluatori desemnată, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
În ceea ce privește executarea de către pârâtă a obligației impuse de instanța de judecată, se impune precizarea că, la data de 15 martie 2012 a intrat în vigoare OUG nr. 4/2012 alineatul (1) al articolului unic din actul normativ prevăzând că, la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005.
Împotriva sentinței instanței de fond a formulat recurs pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, înregistrat la 13.06.2012 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și înaintată spre competentă soluționare Curții de Apel București-Secția a VIII-a în temeiul art. XXIII alin. 2 și 4 din Legea nr. 2/2013), solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
Consideră recurenta-pârâtă că sentința civilă nr. 2049/21.03.2012 pronunțată de către Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, a fost dată cu aplicarea greșită a legii (ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă), întrucât a respins sesizarea cu privire la soluționarea excepției nulității Dispoziției nr. 20/27.02.2006, emisă de Primăria Comunei Dioști, Județul D..
Afirmă că în susținerea admisibilității excepției nulității Dispoziției nr. 1679/2005, a menționat următoarele aspecte:
Prin Dispoziția nr. 20/27.02.2006, emisă de Primăria Comunei Dioști, Județul D. s-au acordat despăgubiri în favoarea doamnei K. M.-Astrida-Symona, care a formulat notificarea nr. 1352/2001, fără a se preciza care este obiectul propunerii de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin notificarea nr. 1352/2001 reclamanta K. M.-Astrida-Symona a solicitat acordarea de despăgubiri pentru construcția reprezentând fosta culă din satul R., ., alcătuită din trei nivele: o pivniță boltită, un subsol, un parter cu o sală încăpătoare, amenajată ca hol și un singur etaj, imobil ce a aparținut mamei sale, R. Clemența și a fost expropriat prin Decretul nr. 83/1949.
La dosar a fost atașat certificatul nr. 1632/16.12.1996 eliberat de Direcția Județeană O. a Arhivelor Naționale, din cuprinsul căruia reiese că printre cei expropriați cu Decretul nr. 83/1949 s-a aflat și numita R. Clemența, din Județul D., plasa Dioști, cu teren în suprafață totală de 50 ha, din care curți-2 ha și conace în . asemenea, la dosarul administrativ s-a regăsit și adresa nr. 1586/20.08.2001 eliberată de Consiliul Local al Comunei Dioști din care s-a reținut faptul că doamna K. M.-Astrida-Symona figurează înscrisă în anexa 8 cu suprafața de 45,120 ha teren și în anexa 46 cu o suprafață de 2 ha teren intravilan și construcțiile aferente-magazie și birouri CAP. Se precizează expres faptul că în cuprinsul suprafaței de 2 ha teren intravilan se află zidăria de la fosta pivniță a culei.
Arată faptul că în virtutea dispozițiilor art. 16 alin. 4 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură. Prin urmare, este necesar să cunoaștem situația juridică actuală a imobilului obiect al notificării, respectiv lămurirea situației juridice actuale a pivniței, dat fiind faptul că din adresa nr. 1586/20.08.2001 eliberată de Consiliul Local al Comunei Dioști reiese că zidăria de la fosta pivniță a culei Există Si în Prezent.
Arată că dosarul trebuie completat cu:
- înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat de către reclamantă, care să dateze din perioada de referință a legii (în acest sens prevederile art. 23 alin. 1 lit. a din legea nr. 10/2001);
- anexa decretului de expropriere nr. 83/1949, însoțită de anexa în care figurează R. Clemența, autoarea reclamantei, și de toată documentația întocmită cu prilejul preluării imobilului notificat, inclusiv procesul verbal de inventariere și evaluare a patrimoniului numitei R. Clemența din plasa Dioști, Județul D.;
- înscrisuri din care să reiasă descrierea imobilului- construcție reprezentând fosta culă din satul R., ., alcătuită din trei nivele: o pivniță boltită, un subsol, un parter cu o sală încăpătoare, amenajată ca hol și un singur etaj, ce a aparținut doamnei R. Clemența și a fost expropriat prin Decretul nr. 83/1949. în aceste sens, prezintă relevanță documentația întocmită la data preluării/demolării - procesul verbal de preluare, fișa imobilului, releveul etc.
- situația juridică actuală a imobilului obiect al notificării, respectiv lămurirea situației juridice actuale a I pivniței, dat fiind faptul că din adresa nr. 1586/20.08.2001 eliberată de Consiliul Local al Comunei Dioști reiese că zidăria de la fosta pivniță a culei există si în prezent.
Prin urmare, precizează că, pentru a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, este necesar a se cunoaște dacă imobilul ce face obiectul propunerii de acordare de despăgubiri este restituibil în natură total/parțial.
În cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sunt parcurse mai multe etape:
- etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, aceasta etapă fiind prevăzută de dispozițiile art.16 alin. 1 și 2 din Capitolul V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, modificat și completat prin O.U.G nr.81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, etapă parcursă în speța de față, dosarul reclamantei fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 9995/CC;
- etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării, etapă parcursă în speța de față, dosarul reclamantei fiind incomplet pentru considerentele mai sus-amintite, iar parte din imobilul revendicat fiind posibil restituibil în natură, și
- etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizandu-se prin emiterea de către C. Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlul în condițiile prevăzute de pct.26 din O.U.G nr.81/2007, prin care este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr.247/2005, Capitolul V1, Secțiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire".
Aceste din urmă etape (respectiv, etapa evaluării și cea a emiterii titlului de despăgubire pentru imobilul notificat) nu au fost încă parcurse, astfel că, în cauza dedusă judecății, procedura administrativă, la care a făcut referire mai sus, nu a fost finalizată, în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr. 20/2006, emisă de Primăria Dioști, Județul D., deși a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea declanșării procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, fiind înregistrat sub nr. 9995/CC, în urma verificării înscrisurilor obligatorii ce ar trebui să se regăsească în dosarul de despăgubire, s-a constatat că dosarul trebuie completat cu înscrisurile sus-mentionate.
Cât privește etapa evaluării, învederează că aceasta este condiționată de completarea dosarului nr. 9995/CC cu înscrisurile si informațiile mai sus-amintite.
În drept, recurenta-pârâtă a invocat Legea nr. 10/2001, republicată, Legea nr.247/2005, H.G. nr. 250/2007, H.G nr. 1095/2005, art. 299 și urm., art. 304 pct. 9, art. 3041 din Codul de Procedura Civilă.
Recurenta a formulat note de ședință prin care a invocat dispozițile Legii nr. 165/2013, solicitând respingerea acțiunii ca prematură.
În cauză a fost introdusă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, continuatoarea în drepturi a Comisiei Centrale Pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Analizând actele depuse la dosar, susținerile părților și dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Dosarul nr. 9995/CC privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea intimatei reclamante a fost analizat de CCSD sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură, fiind solicitate înscrisuri cu privire la situația juridică a imobilului.
Despăgubirile nu au fost stabilite, imobilul nefiind evaluat.
Curtea constată că cererea reclamantei de obligare a pârâtei la emiterea deciziei conținând titlu de despăgubire nu este întemeiată, având în vedere următoarele considerente:
În soluționarea cauzei în fond, instanța a analizat aplicarea de către autoritatea pârâtă a dispozițiilor Legii nr. 247/2005 și a sancționat nerespectarea unui termen rezonabil pentru evaluarea despăgubirilor și emiterea deciziei.
Cu privire la procedura reglementată de Legea nr. 247/2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în Hotărârea- pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, că „părților interesate nu le era oferită nicio garanție în ceea ce privește durata sau rezultatul procedurii în fața comisiei centrale” și că „Fondul "Proprietatea" nu funcționează într-o manieră care să permită acordarea efectivă a unei despăgubiri tuturor beneficiarilor legilor de reparație care aleseseră să primească acțiuni” (pct. 184).
CEDO a reținut prin aceeași hotărâre că „faptul că reclamantele nu au primit încă o despăgubire și nu au nicio garanție cu privire la data la care o vor putea primi le-a impus o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1”.
Deasemenea, CEDO a reținut (pct. 237) că „procedura hotărârii-pilot are menirea de a permite ca remediul cel mai rapid posibil să fie oferit la nivel național tuturor persoanelor afectate de problema structurală identificată prin hotărârea-pilot. Astfel, în hotărârea-pilot se poate decide amânarea tuturor cererilor similare în esență pentru perioada de timp necesară punerii în aplicare a măsurilor cu caracter general menite să rezolve respectiva problemă structurală”.
Conform pct. 238 și 239, Curtea EDO a enunțat modul său de abordare în hotărârile- pilot anterioare- în ceea ce privește cererile introduse pe rolul său înainte de pronunțarea Hotărârii- pilot „ar fi nedrept să li se ceară reclamanților să sesizeze din nou autoritățile naționale cu capetele de cerere respective, ținând cont de faptul că sufereau deja de mai mulți ani consecințele încălcării drepturilor lor garantate prin Convenție”, iar în ce privește cererile introduse după pronunțarea Hotărârii –pilot, „reclamanții ar putea fi invitați să formuleze capetele de cerere, în primul rând, în fața autorităților naționale”.
În toate cazurile, arată Curtea Europeană, „analiza cauzelor similare a fost amânată, în așteptarea punerii în aplicare a măsurilor cu caracter general” (pct. 240).
Curtea E.D.O. a hotărât, la pct. 6 al Hotărârii din 12.10.2010, ca „statul pârât să ia măsurile care să garanteze protecția efectivă a drepturilor enunțate de art. 6 § 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, în contextul tuturor cauzelor similare cu cauza de față, conform principiilor consacrate de Convenție (paragrafele 229-236 de mai sus). Aceste măsuri vor trebui să fie puse în practică în termen de 18 luni de la data la care prezenta hotărâre va rămâne definitivă”.
La pct. 7 a hotărât să „suspende pentru o perioadă de 18 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri analiza tuturor cererilor rezultate din aceeași problematică generală, fără a prejudicia posibilitatea Curții de a declara inadmisibilă oricare dintre cauzele de acest tip sau de a lua act de o soluționare amiabilă la care vor fi ajuns eventual părțile, în aplicarea art. 37 sau art. 39 din Convenție”.
Termenul de 18 luni a fost prelungit până la 12.04.2013, și ulterior cu o lună.
La data de 17 mai 2013 a fost publicată în M. Of. Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Conform art. 4 din această Lege, „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
Legea nr. 165/2013 a fost adoptată tocmai în scopul enunțat prin Hotărârea- pilot- „adoptarea de către autoritățile române a unor măsuri capabile să ofere un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație”.
Din prevederile art. 4, rezultă neechivoc faptul că această lege este aplicabilă în speță.
Normele tranzitorii, reglementate de art. 41 din Lege, nu se referă la situația reclamantei, dosarul nefiind aprobat de CCSD, iar despăgubirile nefiind stabilite prin hotărâre irevocabilă la data intrării în vigoare a Legii. (art. 41: „ (1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. (2) Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 5.000 lei. (3) Pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. (1), C. Națională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. (4) Titlul de plată se emite de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere. (5) Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21”).
Mai mult, astfel cum se observă din dispozițiile art. 41 alin. 5, și obligația privind emiterea titlului de despăgubire stabilită prin hotărâre judecătorească irevocabilă la data intrării în vigoare a legii se va executa potrivit art. 21. Cu atât mai mult, procedura instituită de acest articol se va aplica în cazul cererilor privind emiterea titlului de despăgubire aflate în curs de soluționare pe rolul instanței.
Or această procedură se va desfășura în viitor, cu respectarea etapelor și în cadrul termenelor stabilite de lege.
În majoritate, Curtea apreciază că a modifica sentința recurată în sensul obligării autorității la emiterea deciziei de compensare în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 165/2013 presupune constatarea unui posibil viitor refuz al autorității de îndeplinire a obligațiilor legale.
Dreptul reclamantei de a obține soluționarea dosarului cu respectarea condițiilor reglementate de Legea 165/2013 și în termenul legal nu este contestat de C. Națională pentru Compensarea Imobilelor. Dimpotrivă, aplicarea dispozițiilor legii noi este afirmată în notele scrise.
Este adevărat că a existat un refuz nejustificat de soluționare a cererii, constatat în mod corect de instanța care a soluționat cauza în fond.
Însă acest refuz nu poate fi sancționat, în aprecierea Curții, prin impunerea unei obligații în sarcina autorității competente în finalizarea procedurilor reglementate de legea nouă, obligație care este impusă prin lege și care nu a fost încălcată de aceasta prin emiterea vreunui act administrativ, tipic sau asimilat.
Dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 stabilesc, dealtfel, norme speciale privind procedura și instanța competentă în analiza refuzului de emitere a deciziei în termenele legale: „(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1)” - secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității- „în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.
Curtea apreciază că excepția prematurității invocată de recurentă nu poate fi reținută, având în vedere dispozițiile Legii nr. 165/2013.
Având în vedere aceste considerente, reținând dispozițiile art. 3041 C.proc.civ. și art. 312 alin. 1-3 C.proc.civ., va admite recursul formulat de recurenta pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (fostă C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor), și va modifica sentința recurată în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Opinie majoritară:
Admite recursul declarat de recurenta – pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, continuatoarea în drepturi a Comisiei Centrale Pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 2049 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal la data de 21.03.2012 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă K. M. ASTRYDA SYMONA.
Modifică sentința recurată.
Respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.04.2014.
Judecător, Judecător, D. G. Ș. A.
Grefier
M. Lucreția
Redactat/tehnoredactat – A.Ș./2 ex/
jud. fond C. P. - Curtea de Apel București – Secția a VIII-a de C. Administrativ și Fiscal
Cu opinie separată, în sensul admiterii recursului declarat de recurenta – pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, continuatoarea în drepturi a Comisiei Centrale Pentru Stabilirea Despăgubirilor, a modificării sentinței și obligării pârâtei C. Națională pentru Compensarea Imobilelor la soluționarea dosarului în condițiile și termenele Legii nr. 165/2013.
Contrar punctului de vedere al majorității completului, care și-a găsit expresia în Decizia de mai sus, apreciez că, pentru argumentele ce vor fi prezentate succint în continuare, soluția legală și temeinică era de admitere a recursului și de modificare a sentinței recurate, în sensul obligării CNCI să soluționeze dosarul în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 165/2013, având în vedere următoarele:
Astfel, recursul este fondat, în raport de situația creată prin apariția Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Potrivit art.4 din lege, aceasta se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, la data intrării sale în vigoare.
Acest act normativ a fost adoptat având în vedere hotărârea CEDO din cauza-pilot M. A. și alții c. României, prin care s-a decis ca statul pârât să ia măsurile care să garanteze protecția efectivă a drepturilor enunțate de art. 6 & 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, în contextul tuturor cauzelor similare cu cauza de față, conform principiilor consacrate de Convenție, măsuri ce trebuiau să fie puse în practică în termen de 18 luni de la data la care hotărârea a rămas definitivă.
Legea nr.165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, prin art.4, preia și cererile formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.
De asemenea, legea nouă, prevede la art.16-35 din lege o nouă procedură de acordare de măsuri compensatorii, prin înființarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru, care validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii și dispune emiterea deciziilor de compensare a imobilelor și preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (art. 18 alin. 3) și funcționează până la finalizarea procesului de retrocedare.
Prin art.16-24 din lege, se reglementează procedura de soluționare a cererilor, în vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate. Deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege.
Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect.
Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante.
Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat.
Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit.
În cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.
De asemenea, potrivit art. 25, Decizia de compensare emisă de C. Națională se comunică persoanelor îndreptățite, în termen de 45 de zile de la data emiterii, iar Decizia de invalidare emisă de C. Națională se motivează și se comunică atât titularilor, cât și entităților învestite de lege, în termen de 60 de zile de la data emiterii.
În ceea ce privește valorificarea deciziei de compensare noul act normativ prevede la art.27 că punctele acordate prin decizia de compensare pot fi valorificate prin achiziționarea de imobile din Fondul național la licitația publică națională, începând cu data de 1 ianuarie 2016, iar la art.31 că, în termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, deținătorul poate opta pentru valorificarea punctelor și în numerar.
În aplicarea acestei din urmă dispoziții, deținătorul poate solicita, anual, după 1 ianuarie 2017, Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților emiterea unui titlu de plată pentru cel mult 14% din numărul punctelor acordate prin decizia de compensare și nevalorificate în cadrul licitațiilor naționale de imobile. Ultima tranșă va reprezenta 16% din numărul punctelor acordate. Sumele cuprinse în titlurile de plată se plătesc de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere. Punctele netransformate în numerar se pot valorifica în continuare în cadrul licitațiilor naționale de imobile.
În privința măsurilor privind urgentarea soluționării cererilor de retrocedare, prin art. 32 din lege, se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 90 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluționării cererii sale. Acest termen poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptățită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entității învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situația în care persoana care se consideră îndreptățită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituții.
De asemenea, prin art.33, se instituie mai multe termene înlăuntrul cărora, entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora.
În fine, potrivit art. 34 din lege: ”Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.
(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.
(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) și data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și se comunică, la cerere, persoanelor îndreptățite.”
Prin urmare, din analiza de ansamblu a acestor dispoziții se conturează următoarele concluzii:
a) legea nouă, în concordanță cu prin hotărârea pilot a Curții, preia atât cererile vechi aflate pe rolul la entităților învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a acesteia, cauzele în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a legii, prin urmare, se aplică și cauzei de față;
b) legea nouă, a creat o altă autoritate administrativă, CNCI, care are ca atribuții principale, validarea/invalidarea în tot sau în parte a deciziilor emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii și emiterea deciziilor de compensare a imobilelor, preluând atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin urmare, este autoritatea competentă să emită decizia de compensare și în dosarul nr._/CC, preluat de la CCSD.
c) legea nouă, după faza înregistrării dosarelor, reglementează o procedură diferită de cea prevăzută de dispozițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005, în care, după cum s-a arătat, Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii, spre deosebire de C. Centrală, care potrivit art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, verifica doar dacă în mod legal cererea de restituire în natură a fost respinsă,
Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a legii de către Secretariatul Comisiei Naționale, se exprimă în puncte, un punct are valoarea de un leu, numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat, total diferit decât în procedura anterioară, în care se efectua un raport de evaluare de către un evaluator sau o societate de evaluare, care putea fi contestat și, ulterior aprobării de către Comisie, în baza lui se emitea decizia privind titlul de despăgubire.
Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit, iar în cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv, care se comunică persoanelor îndreptățite, în termen de 45 de zile de la data emiterii, iar Decizia de invalidare emisă de C. Națională se motivează și se comunică atât titularilor, cât și entităților învestite de lege, în termen de 60 de zile de la data emiterii.
Pe cale de consecință, în condițiile în care în Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, Curtea a considerat ca măsuri adecvate, fie ca persoanele afectate să fie invitate să formuleze noi capete de cerere, în primul rând, în fața autorităților naționale, fie să fie valorificate și procedurile anterioare, considerând că ar fi nedrept să li se ceară reclamanților să sesizeze din nou autoritățile naționale cu capetele de cerere respective, ținând cont de faptul că sufereau deja de mai mulți ani consecințele încălcării drepturilor lor garantate prin Convenție, iar Legea nr.165/2013, prin art.4, a înțeles să aibă în vedere toate categoriile de cereri, inclusiv, cele aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzele aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A., Curtea urmează să analizeze, având în vedere procedura parcursă în cauza de față, potrivit Titlului VII din Legea nr.247/2005, în ce măsură poate fi valorificată potrivit măsurilor dispuse în noul act normativ.
Or, în speța de față, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire.
Deși, în raport cu noua procedură, așa cum s-a arătat, această obligație este imposibil de executat, în contextul în care nu se mai efectuează un raport de evaluare, iar decizia de compensare se adoptă prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a legii de către Secretariatul Comisiei Naționale, se exprimă în puncte, iar un punct are valoarea de un leu, totuși, în considerarea faptului că la momentul înregistrării acțiunii se putea considera, față de întârzierea în soluționarea dosarului de despăgubiri, că a existat un refuz al autorității iar consecințele acestui refuz nu pot fi anihilate prin apariția unei reglementări ulterioare, chiar dacă vechile obligații nu mai pot fi aduse la îndeplinire în forma de la acel moment, consider că sancțiunea obligării judiciare a autorității ce a preluat atribuțiile fostei Comisii Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la soluționarea dosarului de despăgubire în noile condiții și termene prevăzute de Legea nr. 165/2012 satisface nu doar cerința de echitate a procedurii, ci și necesitatea desfășurării acesteia în noile modalități legale de imediată aplicare ori rațiunea valorificării procedurii deja declanșate și aflată în calea de atac, fiind nerezonabil a pune partea interesată în fața respingerii unei cereri pornite în urma unui refuz real al autorității publice de a-i soluționa o cerere și a cerinței de a introduce, dacă va fi necesar, o nouă acțiune în viitor în cazul unui nou refuz.
Prin urmare, consider că în speța de față nu se poate valorifica procedura anterioară Legii nr.165/2013, decât în sensul în care, admițând recursul în baza art. 312 C.pr.civ., să fie modificată în parte sentința recurată, în sensul obligării pârâtei C. Națională pentru Compensarea Imobilelor să soluționeze dosarul de despăgubire în condițiile și termenele prevăzute de noua lege, Legea nr. 165/2013.
Președinte
F. L. E.
← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2184/2014.... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 222/2014. Curtea... → |
---|