Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 509/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 509/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-01-2014 în dosarul nr. 7949/2/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.509
Ședința publică de la 27.01.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – O. S.
JUDECĂTOR - V. N.
JUDECĂTOR - D. C. V.
GREFIER - D. Ș.
Pe rol este plângerea formulată de petenta S.C. I. C.&TRUCK SRL, împotriva Deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 4215/381 C7/4772 din 22.11.2013, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA S. BUCUREȘTI, având ca obiect „litigiu privind achizițiile publice”.
Dezbaterile orale ale părților au avut loc în ședința publică de la 13.01.2014 când au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 20.01.2014, 27.01.2014, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 4215/381 C7/4772 pronunțată la data de 22.11.2013 de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, s-a respins ca nefondată contestația formulată de către S.C. I. C. & TRUCK S.R.L., în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA S. BUCUREȘTI și s-a dispus continuarea procedurii de achiziție publică.
Pentru a dispune astfel, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a reținut ca, în vederea atribuirii contractului de furnizare „Furnizare materiale de curățenie și materiale ¡gienico-sanitare, organizată de ADMINISTRAȚIA S. BUCUREȘTI în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de cerere de ofertă, prin publicarea în SEAP a invitației de participare nr._/21.08.2013. Din analiza acestui document, s-a reținut că valoarea estimată a contractului de achiziție publică ce urmează a fi încheiat este de 470,000 lei, fără TVA iar criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut.
Conform mențiunilor existente în procesul-verbal nr._/03.09.2013 al ședinței de deschidere a ofertelor, 2 operatori economici au depus oferte, unul dintre aceștia fiind S.C. I. C. & TRUCK S.R.L, contestatorul din prezenta cauză.
Procedând la soluționarea contestației formulate de S.C. I. C. & TRUCK S.R.L, Consiliul a constatat că aceasta vizează rezultatul procedurii de achiziție publică, fiind formulate critici cu privire la motivul de respingere al ofertei prezentate de acest ofertant, precum și critici cu privire la oferta declarată câștigătoare.
Consiliul a reținut că în adresa nr._/28.10.2013, de comunicare a rezultatului procedurii, autoritatea contractantă a precizat că „(..) comisia de evaluare considera faptul că ofertantul nu îndeplinește cerința referitoare la experiența similară conform fișei de date a procedurii și respinge oferta S.C. I. C. & TRUCK S.R.L. ca inacceptabilă".
Consiliul a reținut că în fișa de date a achiziției, la capitolul III.2.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesionala, este prevăzută obligația ofertanților să prezinte "Declarație și Lista principalelor furnizări de produse în ultimii 3 ani, prezentând cel puțin un contract sau maxim 2 contract care conțin produse similare în valoare cumulată de minim 230.000 lei.
Lista conține valori, perioade de livrare, beneficiari, indiferent dacă aceștia din urmă sunt autorități contractante sau clienți privați. Livrările de produse se confirmă prin prezentarea unor certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate ori de către clientul beneficiar.
În cazul în care beneficiarul este un client privat și, din motive obiective, operatorul economic nu are posibilitatea obținerii unei certificări/confirmări din partea acestuia, demonstrarea livrărilor de produse se realizează printr-o declarație a operatorului economic".
Consiliul a reținut că, în ceea ce privește demonstrarea experienței similare, ofertantul S.C. I. C. &TRUCK S.R.L. a prezentat, la pag. 38-48 din documentele de calificare, următoarele documente:
- declarație privind lista principalelor livrări de produse în ultimii 3 ani, fiind indicat contractul cu S.C. DUAL PROMO S.R.L., în valoare de 293.355 lei, îndeplinit în proporție de 55% și contractul încheiat cu S.C. INSTITUTUL ONCOLOGIC „PROF. DR. I. CHIRICUTA", în valoare de 93.992,4 lei, îndeplinit în proporție de 50%;
- formularul B în care a prezentat contractul nr. 0176/03.04.2013, având ca obiect achiziția de produse de curățenie, încheiat cu S.C. DUAL PROMO S.R.L., cu valoarea inițială de 293.355 lei, contractul fiind în derulare, furnizarea fiind realizată efectiv pentru suma de 150.000 lei;
- formularul B în care a prezentat contractul nr. 5582/03.07.2013, având ca obiect achiziția de produse de curățenie, încheiat cu S.C. INSTITUTUL ONCOLOGIC „PROF. DR. I. CHIRICUTA" Cluj N., cu valoarea inițiala de 93.992,40 lei, contractul fiind în derulare, furnizarea fiind realizată efectiv pentru suma de 25.000 lei;
- acord-cadru de furnizare nr. 5582/11/03.07.2012, încheiat între S.C. INSTITUTUL ONCOLOGIC „PROF. DR.I. CHIRICUTA" Cluj N. și S.C. I. C. &TRUCK S.R.L., în anexa 1 la acesta fiind prevăzută valoarea maximă de 93.992,4 lei;
- contract de vânzare - cumpărare nr. 0176 din 03.04.2012, încheiat între S.C. I. C. & TRUCK S.R.L. și S.C. DUAL PROMO S.R.L;
- anexa 1 la contractul nr. 0176 din 03.04.2012 prin care părțile stabilesc prețul de vânzare/achiziție pentru anumite produse.
Consiliul a reținut că prin adresa nr._/05.09.2013 autoritatea contractantă a solicitat ofertantului S.C. I. C. & TRUCK S.R.L. să precizeze modul în care înțelege să îndeplinească cerința din fișa de date a achiziției referitoare la demonstrarea experienței similare.
Ofertantul S.C. I. C. & TRUCK S.R.L. a răspuns prin adresa fără număr de înregistrare la expeditor, înregistrată la autoritatea contractantă cu nr._/10.09.2013, în care precizează că pentru experiența similară a adus unele adăugiri datorită faptului că unul dintre contracte s-a încheiat, iar pentru cel de-al doilea contract, firma de contabilitate care se ocupă de actele firmei a trimis un sold client pentru anul trecut și anul acesta.
Consiliul a reținut că la acesta adresă, ofertantul S.C. I. C. & TRUCK S.R.L. a atașat următoarele documente:
- formularul B în care a prezentat contractul nr. 5582/03.07.2013, având ca obiect achiziția de produse de curățenie, încheiat cu S.C. INSTITUTUL ONCOLOGIC „PROF. DR. I. CHIRICUTA" Cluj N., cu valoarea inițială de 93.992,40 lei, contractul fiind în derulare, furnizarea fiind realizată efectiv pentru suma de 29.005,89 lei;
- formularul B în care a prezentat contractul nr. 0176/03.04.2013, având ca obiect achiziția de produse de curățenie, încheiat cu S.C. DUAL PROMO S.R.L., cu valoarea inițială de 293.355 lei, contractul fiind finalizat, furnizarea fiind realizată efectiv pentru suma de 293.355 lei;
- o nouă anexă la declarația privind lista principalelor livrări de produse în ultimii 3 ani, în care se precizează că procentul de îndeplinire a contractului încheiat cu S.C, DUAL PROMO S.R.L este de 100%;
- fișa analitică a clientului S.C. INSTITUTUL ONCOLOGIC „PROF. DR. I. CHIRICUTA" Cluj N. pentru perioada ianuarie 2012 - septembrie 2013;
- recomandare din 16.08.2013 din partea S.C. DUAL PROMO S.R.L. privind modul de derulare a contractului cu S.C. I. C. & TRUCK S.R.L, fără a fi specificat numărul și obiectul acestuia.
Consiliul a mai reținut că documentele prezentate de ofertantul S.C. I. C. & TRUCK S.R.L au fost analizate de comisia de evaluare, în acest sens fiind încheiat raportul de evaluare nr._/09.10.2013, în care aceasta a precizat ca „acceptarea completărilor depuse va determina un avantaj în favoarea ofertantului S.C. I. C. & TRUCK S.R.L, conform O.U.G. nr. 34/2006 art. 201 alin. (2) care prevede faptul că autoritatea nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariția unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat”, astfel încât oferta depusă de acest ofertant a fost respinsă ca inacceptabilă în baza prevederilor art. 36 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 925/2006.
Consiliul a constatat că din cuprinsul recomandării prezentate, nu reiese că aceasta se referă la contractul nr. 0176/03.04.2013, nefiind precizat gradul de îndeplinire a contractului, astfel încât deși în fișa de date a achiziției este prevăzut că „în cazul în care beneficiarul este un client privat și, din motive obiective, operatorul economic nu are posibilitatea obținerii unei certificări/confirmări din partea acestuia, demonstrarea livrărilor de produse se realizează printr-o declarație a operatorului economic", ofertantul S.C. I. C. & TRUCK S.R.L. nu justifică modificarea declarației inițiale privind experiența similară prin prezentarea unor noi informații diferite cu privire la contractele indicate inițial pentru demonstrarea experienței similare.
Astfel, Consiliul a constatat că, în mod întemeiat, comisia de evaluare a considerat că acceptarea modificării declarațiilor inițiale prezentate de contestator ar reprezenta un avantaj în favoarea acestuia, raportat la ceilalți participanți la procedura de achiziție publică, motiv pentru care a respins, ca nefondate, criticile formulate de contestator.
In ceea ce privește criticile referitoare la oferta declarată câștigătoare, Consiliul a reținut că S.C. I. C. & TRUCK S.R.L. a criticat faptul că aceasta nu îndeplinește cerințele privitoare la vechimea societății, valoarea cifrei de afaceri globale și prezentarea bilanțului contabil pe trei ani anteriori.
Consiliul a reținut că în fișa de date a achiziției, la cap. III.2.2) Capacitatea economică și financiară nu s-au impus cerințe referitoare la vechimea operatorilor economici participanți.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept mai sus evocate, în temeiul art. 278 alin. (5) și (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice si a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul a respins, ca nefondată, contestația formulată de S.C. I. C. & TRUCK S.R.L, în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA S. BUCUREȘTI, procedura de achiziție publică urmând a fi continuată.
Împotriva deciziei nr. 4215/381 C7/4772/22.11.2013, pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, a formulat plângere petenta S.C. I. C.&TRUCK SRL, prin care a solicitat, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ADMINISTRAȚIA S. BUCUREȘTI, admiterea plângerii formulate, desființarea deciziei NR._ din 22.11.2013 ca netemeinica si nelegala, iar pe fond anularea actului înregistrat sub nr._/28.10.2013 emis de Comisia de Evaluare a Licitației având ca obiect achiziționarea de " MATERIALE DE CURĂȚENIE SI MATERIALE IGIENICO- SANITARE", prin care oferta depusa de petentă a fost respinsă ca inacceptabilă; să se constate ca oferta depusa de petentă este eligibila si dispunerea continuării licitației cu petenta in calitate de ofertant, suspendarea procedurii de atribuire a acordului cadru având ca obiect achizitionarea de "MATERIALE DE CURĂȚENIE SI MATERIALE IGIENICO-SANITARE" pana la soluționarea plângerii petentei; obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu acest proces.
În motivarea plângerii s-a arătat că, potrivit III 2.3. a) din caietul de sarcini, ofertantul trebuia sa depună declarația si lista principalelor furnizări de produse in ultimii 3 ani, reprezentând cel puțin un contract sau maxim doua contracte care conțin produse similare in valoare cumulata de minim 230.000 lei, autoritatea contractanta considerând ca din documentele depuse de petentă, respectiv cele doua contracte reprezentând experiența similara, rezulta o valoare efectiv realizata la data limita a depunerii ofertelor de 175.000 lei, valoare inferioara celei solicitate prin fisa de date a procedurii si anume 230.000 lei.
Apreciază petenta ca actul contestat este netemeinic si nelegal.
In primul rând din actele depuse a rezultat cu certitudine îndeplinirea cerinței stabilite de autoritatea contractanta, LA III 2.3. a) din caietul de sarcini, astfel cum aceștia il interpretează, rezultând o valoare efectiv realizata la data limita a depunerii ofertelor superioara valorii minime solicitate prin caietul de sarcini. Astfel, numai pentru contractul nr. 0176/03.04.2012 beneficiar ., valoarea efectiv realizata este de_ lei, astfel cum rezulta din documentele depuse_in urma clarificărilor solicitate prin adresa nr._/05.09.2013 de către autoritatea contractanta.
In acest sens, in dovedirea îndeplinirii condiției referitoare la experiența similara, a fost depusa declarația din care rezulta ca valoarea efectiv realizata in ultimii 3 ani este de_,89 lei, fiind depusa totodată si recomandarea din partea . din care reieșea ca petenta s-a încadrat in termenii contractuali atât in ceea ce privește calitatea produselor oferite si acceptate cat si in ceea ce privește termenul de livrare si plata, precum si formularul privind experiența similara aferenta livrărilor efectuate care confirmau livrări de produse către aceștia in suma de_ lei.
Având in vedere actele depuse de subscrisa, rezulta in mod evident faptul ca nu poate fi primita argumentația potrivit cărei oferta este inacceptabila pornind de la motivarea potrivit căreia fisa de experiența similara depusa dupa lămuririle solicitate de autoritatea contractanta pentru același contract având client . SRL, este diferita de cea initial depusa, de vreme ce am arătat faptul ca fisa inițiala privea soldul client pentru anul trecut, ulterior, fiind depusa fisa de client pentru anul 2013 din care rezulta o valoarea efectiva a produselor livrate de_ lei.
Totodată, nici motivarea din conținutul deciziei atacate referitoare la faptul ca recomandarea depusa de ., nu are număr de înregistrare si nici nu face referire la numărul contractului derulat, comisia de evaluare neputând stabili astfel gradul de îndeplinire a contractului, nu poate fi primita, de vreme ce înscrisul in discuție a fost însușit de către emitent semnătura reprezentantului legal si stampila societății, neputându-se astfel discuta de faptul ca înscrisul respectiv ar fi afectat de vreo nulitate, comisia dând dovada astfel de un formalism excesiv, exercitat in scopul exclusiv al declarării ca unic participant eligibil la licitație al ., firma care in mod evident nu îndeplinește condițiile impuse de caietul de sarcini, cu privire vechimea societății, valoarea cifrei de afaceri globale si prezentarea bilanțului contabil pe trei ani anteriori, atât timp cat aceasta societate așa cum rezulta din actele constitutive a fost înființată in anul 2012.
Astfel, justificarea oferita de autoritatea contractanta potrivit căreia din analiza răspunsului oferit ar rezulta o valoare efectiva livrata de_,89 lei, mai mult decât valoarea prevăzuta inițial in fisele de experiența similara depuse, ceea ce ar genera un avantaj evident in favoare unui ofertant, nu poate fi primita de vreme ce nu suntem in situația invocata, petenta nefăcând decât sa depună clarificările solicitate de autoritatea contractanta, drept care ii este recunoscut in conformitate cu dispozițiile legale, respectiv art 11l alin. 5 din HG 925/2006, clarificările in discuție fiind solicitate chiar de către autoritatea contractanta si neputând fi considerate in avantajul vreunuia dintre participanți, de vreme ce acestea erau in măsura sa lămurească comisia in legătura cu îndeplinirea condițiilor de eligibilitate, actele fiind depuse in completare, nefăcând referiri la alte contracte sau la situații juridice noi, informațiile in discuție existând si la data depunerii ofertei, înscrisurile in discuție fiind de natura probeze/confirme cerințele de calificare solicitate in documentația de atribuire.
In al doilea rând, a arătat petenta că, soluția atacata este contrara dispozițiilor art. 12 si 13 din Ordinul 509/2011 ANRMAP care nu condiționează ca la momentul participării la licitație, toate bunurile sau serviciile ce fac obiectul unui contract sa fi fost livrate efectiv, acestea putând fi recepționate si numai parțial.
Astfel, solicitarea autorității contractante cu privire la valoarea cumulata de minim_ lei trebuie interpretata in acord cu dispozițiile art 13 alin, 2 din ordinul 509/2011 ANRMAP, care prevede ca " aceasta are obligația de a accepta si de a considera cerința îndeplinită, daca operatorul economic, prezintă ca experiența similara oricare varianta din cele de la aliniatul 1, deci, inclusiv servicii recepționate parțial".
In acest context, petenta îndeplinea condițiile de eligibilitate in ceea ce privește valoarea prag, întrucât cuantumul acesteia se stabilește in funcție de valoarea contractului si nu in funcție de livrările efective, cu atât mai mult cu cat petenta, ulterior, în urma completării documentației a dovedit livrarea efectiva de produse ce depășesc pragul minim impus pentru participarea la licitație.
Este de menționat faptul ca procedura de atribuire a contractului nu era si nu este finalizata astfel încât in mod greșit intimata a considerat ca oferta . a fost declarata câștigătoare, prin folosire in mod nelegal a sintagmei " oferta care a fost declarata câștigătoare".
Referitor la cel de al doilea aspect, deși intimata recunoaște ca . a fost înființată in anul 2012, si, deci, nu îndeplinea condiția vechimii activității economice prin depunerea bilanțurilor contabile pentru anii 2010,2011, 2012, totuși aceasta a considerat ca o astfel de cerința poate fi îndeplinită printr-o declarație pe propria răspundere, deși un astfel de înscris este permis numai in cazul in care ,,din motive obiective, justificate corespunzător, operatorul economic nu are posibilitate de a demonstra situația economica si financiara,,, ceea ce presupune ca, aceasta exista dar nu poate fi prezentata, aceasta nefiind de natura a acoperi si situația in care societatea nu a existat, nefiind vorba de o imposibilitate de dovedire a situației economice si financiare ci de o inexistenta a societății si, implicit, a activității si vechimii acesteia.
Astfel, de vreme ce prin caietul de sarcini s-a stabilit in mod clar faptul ca, "valoarea cifrei de afaceri globale calculata ca medie anuala pe ultimii 3 ani, sa fie de minim 460.000, 00 lei... pentru calculul echivalentei se va aplica cursul mediu anual lei/euro comunicat de BNR pentru fiecare an in parte 2010- 4,2099LEI, -2011- 4,2379 LEI, 2012- 4,4560 LEI... se va prezenta bilanțul contabil aferent anilor 2010,2011,2012", nu se poate considera ca pentru . este suficient doar depunerea bilanțului contabil aferent anului 2012, pentru ca acesta a fost înființata in anul 2012, condițiile impuse de caietul de sarcini sunt obligatorii pentru toți participanții, neputându-se favoriza anumiți participanți, prin interpretarea trunchiata si părtinitoare a anumitor condiții.
Având in vedere cele mai sus menționate, a solicitat petenta admiterea plângerii formulate, desființarea deciziei nr._ din 22.11.2013 ca netemeinica si nelegala, iar pe fond anularea actului înregistrat sub nr._/28.10.2013 emis de Comisia de Evaluare a Licitației având ca obiect achiziționarea de " MATERIALE DE CURĂȚENIE SI MATERIALE IGIENICO-SANITARE", prin care oferta depusa de petentă a fost respinsa ca inacceptabila, sa se constate ca oferta depusa de petentă este eligibila si sa se dispună continuarea licitației cu petenta in calitate de ofertant, suspendarea procedurii atribuire a acordului cadru având ca obiect achiziționarea de "MATERIALE DE CURĂȚENIE SI MATERIALE IGIENICO-SANITARE" pana la soluționarea plângerii petentei.
În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile, art. 2562 si următoarele din OUG 34/2006 si art. 36 si următoarele din HG/925/2006, art. 12 si 13 din ordinul 509/2011 ANRMAP.
Intimata ADMINISTRAȚIA S. BUCUREȘTI a depus, la data de 16.12.2013, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și nefondată, cu menținerea ca legală a Deciziei nr. 4215/381 C7/4772 din data de 22.11.2013.
Examinând decizia CNSC atacată, prin prisma motivelor invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că plângerea este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 4215/381 C7/4772 din 22.11.2013 CNSC a respins ca nefondată contestația formulată de ofertanta S.C. I. C.&TRUCK SRL împotriva rezultatului procedurii de atribuire comunicat de autoritatea contractantă Administrația S. București și a dispus continuarea procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de furnizare „Furnizare materiale de curățenie și materiale igienico-sanitare”.
Petenta susține că Decizia este netemeinică și nelegală, în mod greșit CNSC menținând respingerea ca inacceptabilă a ofertei sale.
Astfel, petenta susține că îndeplinea cerința de la punctul III.2.3 din Caietul de sarcini, făcând dovada unei valori efectiv realizate la data limită a depunerii ofertelor superioară valorii minime solicitate prin Caietul de sarcini.
Curtea constată că CNSC a reținut corect aplicabilitatea art. 36 alin. 1 lit.b din HG nr. 925/2006 și, în consecință, neîndeplinirea, în cazul ofertei petentei, a cerinței referitoare la „experiența similară”, conform punctului III.2.3 lit. a din Caietul de sarcini.
Astfel, petenta însăși recunoaște că înscrisurile doveditoare depuse inițial nu îndeplineau condiția valorii minime efectiv realizată și, totuși, între documentele de calificare a depus o declarație pe propria răspundere în temeiul 11 alin. 4 din HG nr. 925/2006 prin care declara că îndeplinește cerințele de calificare.
Prin răspunsul la solicitarea de clarificări primite din partea autorității contractante, petenta a modificat informațiile din documentele de clarificare, prezentând alte fișe privind experiența similară, și nu simple precizări pe baza datelor prezentate inițial.
Or, prin răspunsul la clarificări, nu se poate modifica oferta inițială și nici nu se poate crea un avantaj pentru un ofertant, opunându-se la aceasta principiul consacrat în art. 201 alin. 2 din OUG nr. 34/2006.
Prin urmare, susținerile petentei că oferta sa era acceptabilă apar ca fiind neîntemeiate în raport cu datele inițiale, soluția CNSC fiind corectă.
Cât privește criticile aduse prin contestație ofertei celuilalt operator economic participant, în sensul că acest operator nu îndeplinea cerințele referitoare la vechime, respectiv nu a prezentat bilanțul contabil aferent ultimilor 3 ani, ci doar pe cel aferent anului 2012, Curtea reține că, într-adevăr, ofertanta . este o societate înregistrată în Registrul Comerțului la 24.02.2012, motiv pentru care a fost în măsură să prezinte doar bilanțul contabil aferent acestui an, nu și pentru anii 2010 și 2011.
Nu se poate considera însă ca fiind neîndeplinite cerințele din Fișa de date a achiziției, de vreme ce în cuprinsul acesteia, la punctul III.2.2 se prevede expres: „Se vor prezenta informații pentru ultimii trei ani, în măsura în care acestea sunt disponibile. Dacă din motive obiective, justificate corespunzător, operatorul economic nu are posibilitatea de a prezenta documentele solicitate, acesta are dreptul de a-și demonstra situația economică și financiară și prin prezentarea altor documente care să prezinte o imagine fidelă a situației economice și financiare a acesteia.”
Or, deși sintagma „din motive obiective” lăsa autorității contractante o marjă mare de apreciere a situațiilor ce puteau interveni, petenta nu a înțeles să conteste, conform art.255 și urm. din OUG nr.34/2006, în termenul prevăzut de lege, documentația de atribuire prin prisma Ordinului ANRMAP nr.509/2011 privind formularea criteriilor de calificare și selecție, invocat în susținerea criticilor sale, ci dimpotrivă, și-a însușit documentația ca atare, depunându-și oferta prin raportare la aceasta.
Față de aceste împrejurări, negăsind întemeiată niciuna dintre criticile aduse de petentă, Curtea – în baza art.283 și art.285 alin.1 din OUG nr.34/2006 - va respinge plângerea ca neîntemeiată, reținând, totodată, că petenta nu a înțeles să mai susțină cererea de suspendare a procedurii de atribuire, iar această cerere a rămas și fără obiect, față de soluția dată plângerii prin prezenta hotărâre.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge plângerea formulată de petenta S.C. I. C.&TRUCK SRL cu sediul în ., ., județ Ilfov împotriva Deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 4215/381 C7/4772 din 22.11.2013, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA S. BUCUREȘTI cu sediul în București, ..1, sector 1, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
O. S. V. N. D. C. V.
GREFIER, D. Ș.
Red. N.V./Tehnodact. M.G.D./2 ex
← Pretentii. Decizia nr. 6073/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 1269/2014. Curtea de... → |
---|