Pretentii. Decizia nr. 519/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 519/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-01-2014 în dosarul nr. 5084/98/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Decizia civilă nr. 519
Ședința publică din data de 27.01.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. M. D.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: M. B.
GREFIER: M. B.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA, împotriva Sentinței civile nr. 969/19.02.2013 pronunțate de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Z. I. și cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, în cauza având ca obiect „pretenții –taxă de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că în cauză s-a solicitat judecata și în lipsă, după care:
Curtea ia act că, potrivit OUG nr. 74/2013, HG nr. 520/2013 și OPANAF nr. 1104/2013 și nr. 2211/2013, Administrația Finanțelor Publice Slobozia a fost reorganizată în Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, motiv pentru care dispune rectificarea citativului, în sensul menționării denumirii actuale a recurentei.
Curtea reține dosarul în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 969/19.02.2013, Tribunalul Ialomița a admis cererea formulată de reclamantul Z. I. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Slobozia și a obligat pârâta să îi restituie reclamantului suma de 4.143 lei, contravaloare taxă pe poluare încasată necuvenit, cu dobânda legală calculată potrivit art. 124 C.pr.fiscală, de la data de 30.01.2013 și până la plata efectivă a debitului. Totodată, a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâtă și a obligat chemata în garanție să îi aloce acesteia fondurile necesare onorării obligațiilor stabilite prin hotărâre.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut, în fapt, că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand importat dintr-un stat membru UE, pentru a cărui înmatriculare în România a fost obligat să achite taxa pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, în cuantum de 4.143 lei, a cărei restituire, solicitată ulterior organului fiscal, i-a fost refuzată.
A considerat că refuzul organelor fiscale de restituire a taxei pe poluare către reclamant este nejustificat, arătând în esență că ea urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi și este incompatibilă cu dreptul Uniunii Europene, contravenind art. 110 par. 1 din Tratatul UE, care interzice taxarea internă discriminatorie. A arătat astfel că taxa se aplică doar autoturismelor înmatriculate în România după . OUG nr. 50/2008, nu și celor înmatriculate anterior, astfel că autoturismele second-hand introduse în țară din spațiul UE după . ordonanței sunt grevate de o sarcină fiscală care nu se aplică autoturismelor second-hand aflate în circulație, interzisă de legislația europeană. A invocat în acest sens jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.
În temeiul principiului supremației dreptului comunitar și reținând totodată că, potrivit jurisprudenței CJUE, judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, lăsând neaplicate normele interne contrare, fără a solicita sau a aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau pe calea unei alte proceduri constituționale, Tribunalul a concluzionat că taxa a fost percepută reclamantului cu încălcarea dreptului Uniunii, intrând sub incidența prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d C.pr.fisc., astfel că se impune restituirea sa, cu dobânda legală calculată potrivit art. 124 C.pr.fisc., de la data achitării taxei până la restituirea efectivă a acesteia.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termen, pârâta Administrația Finanțelor Publice Slobozia, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., dar și dispozițiile art. 3041 C.pr.civ.
Recurenta a criticat soluția pronunțată pe fondul cauzei, solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
A susținut în esență că OUG nr. 50/2008 nu contravine tratatelor europene, invocând în acest sens poziția Comisiei pentru Petiții din cadrul Parlamentului European. A menționat totodată că taxa pe poluare este încasată în baza unui act administrativ fiscal, și nu în temeiul legii, apreciind că în această situație este inutilă referirea la tratatele europene. Recurenta a invocat și jurisprudența CJUE din care rezultă că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, susținând totodată că prin caracterul ei fiscal taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre. A subliniat că taxa nu contravine art. 90 par. 1 TCE, întrucât la stabilirea valorii taxei de poluare se ia în considerare deprecierea autovehiculului, taxa reprezentând reflecția în plan fiscal a principiului poluatorul plătește.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Problema controversată în speță o reprezintă compatibilitatea reglementării taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu dreptul european, mai exact cu prevederile art. 110 TFUE (90 TCE).
Or, această problemă de drept a făcut obiectul sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene, în procedura trimiterii preliminare, instanțele române cerând Curții să stabilească dacă articolul 90 TCE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008.
CJUE s-a pronunțat în cauza T., având în vedere doar varianta inițială a OUG nr. 50/2008, și ulterior în cauza N., asupra variantelor ulterioare ale ordonanței, statuând că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Din considerentele hotărârilor CJUE rezultă raționamentul ce trebuie aplicat pentru a se stabili compatibilitatea reglementării interne cu prevederile art. 110 TFUE (90 TCE).
CJUE a stabilit că o taxă precum cea pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 constituie un impozit intern, ce intră sub incidența art. 110 TFUE, al cărui scop este acela de asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, garantând astfel neutralitatea deplină a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În acest sens, un impozit intern poate fi nu doar direct discriminatoriu, ci și indirect discriminatoriu, prin efectele pe care le produce. Se constată așadar că argumentul recurentei în sensul că taxa pe poluare nu are caracter discriminatoriu deoarece se aplică tuturor autoturismelor la momentul înmatriculării în România, indiferent de proveniență sau de vechime, nu este întrutotul exact. Aspectele invocate demonstrează doar că regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu este direct discriminatoriu, rămânând de verificat dacă taxa în discuție creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național.
Spre deosebire de jurisprudența sa anterioară în materia impozitelor pe vehicule, în cauzele T. și N. CJUE a aplicat testul neutralității taxei nu doar în raport cu vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008, ci și în raport cu vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, reținând că ambele categorii de vehicule reprezintă produse similare vehiculelor de ocazie importate dintr-un alt stat membru.
Astfel, Curtea a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.
Într-o primă fază(pct. 38-47 din considerentele hotărârii T.), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior, dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008, și deci supuse aceluiași regim de taxare. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.
Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază(pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008, adică înainte de 1.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea aplică criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.
CJUE a statuat că, deși articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, iar interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale.
În cauzele T. și N., CJUE a reținut că OUG nr. 50/2008, în toate versiunile sale, instituie un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală, stabilind totodată că obiectivul protecției mediului nu poate fi invocat pentru a justifica o asemenea reglementare, întrucât acest obiectiv ar putea fi realizat mai complet și mai coerent prin aplicarea unei taxe anuale rutiere tuturor vehiculelor puse în circulație în România, care nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (pct. 60 din considerentele hotărârii T., 27-28 din considerentele hotărârii N.).
Rezultă așadar că reglementarea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 are caracter indirect discriminatoriu, favorizând piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul celor importate, și contravine din acest motiv art. 110 TFUE.
Curtea constată că această concluzie se confirmă și în cauza de față, având în vedere cuantumul deloc neglijabil al taxei plătite de intimat, de 4.143 lei, raportat la prețul tranzacției intracomunitare, de 4.000 euro, valoare ce nu se regăsește sub nicio formă în prețul de piață al unui produs național similar, înmatriculat anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, care nu a fost supus unei taxe echivalente și care devine astfel mai atractiv pentru potențialul cumpărător decât produsul importat dintr-un alt stat membru.
Curtea reține așadar că efectul protecționist al reglementării interne este evident prin simplul fapt al perceperii unei taxe de o valoare considerabilă în cazul vehiculelor de ocazie importate, care nu grevează produsele naționale similare înmatriculate anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008.
În ce privește referirile din cuprinsul motivelor de recurs la poziția Comisiei pentru Petiții din cadrul Parlamentului European față de reglementarea internă a taxei pe poluare, acestea sunt neconcludente prin prisma jurisprudenței recente a CJUE, invocată în prezenta decizie, CJUE fiind singura autoritate abilitată să interpreteze dreptul Uniunii.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut că taxa pe poluare achitată de intimat contravine dreptului Uniunii, fiind percepută în mod nelegal, astfel că se impune restituirea sa, cu dobânda aferentă.
Pentru toate aceste considerente, sentința recurată fiind legală și temeinică, în baza art. 312 C.pr.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge recursul formulat recurenta – pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, împotriva Sentinței civile nr. 969/19.02.2013 pronunțate de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Z. I. și cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. M. D. C. P. M. B.
GREFIER,
M. B.
Red./thred. jud. MB/ 2 ex/20.02.2014
Jud. fond: B. A., Tribunalul Ialomița
← Pretentii. Decizia nr. 3151/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 5081/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|