Pretentii. Decizia nr. 9286/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 9286/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 14794/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 9286
Ședința publică de la 11.12.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: G. G.
JUDECĂTOR: O. D. P.
JUDECĂTOR: C. M. C.
GREFIER: C. O.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul – reclamant N. I. împotriva sentinței civile nr. 4867/08.07.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul reprezentat prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La întrebarea instanței recurentul, prin avocat, învederează că nu a adresat organului fiscal o cerere pentru restituirea taxei de poluare achitate.
Curtea pune în discuție admisibilitatea acțiunii, în raport de precizarea reclamantului.
Recurentul, prin avocat, apreciază că cererea sa este admisibilă chiar dacă s-a adresat direct instanței de judecată.
Având cuvântul pe cererea de recurs solicită admiterea acesteia și casarea sentinței civile pronunțate de instanța de fond și în consecință admiterea cererii de chemare în judecată, fiind incidente dispozițiile art. 488 pct. 8 NCPC. Solicită ca la soluționarea cererii de recurs să se aibă în vedere și cele reținute prin decizia nr. 24/2011 a ÎCCJ în sensul că acțiunea de restituire a taxei este admisibilă și în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 Legea nr.554/2004. Solicită să se aibă în vedere că potrivit considerentelor din respectiva decizie necontestarea deciziei de calcul al taxei nu are relevanță întrucât reclamanții au uzat de disp.art. 117 Cod proc.fisc. Solicită obligarea părții adverse și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în fața instanței de fond.
Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA ,
Prin sentința civilă nr. 4867/8.07.2014, Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal a respins cererea formulată de reclamantul N. I. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice sector 6 prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul invocând în drept dispozițiile art. 488 pct. 8 din noul Cod de procedură civilă.
În motivarea cererii de recurs a invocat Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/2011 susținând că procedura prealabilă nu este incidentă în cauză deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalității de stabilire a cuantumului taxei pe poluare și restituirea diferenței de taxă plătită.
Înalta Curte de Casație și Justiție a exprimat punctul de vedere potrivit căruia nu se impune efectuarea procedurii prealabile în situația în care judecătorul național are obligația să aplice normele comunitare, în mod direct și prioritar, dacă se constată că normele interne contravin acestora.
Pe fondul cauzei a susținut, în esență, că taxa de poluare achitată pentru reînmatricularea autoturismului este discriminatorie și ilegală, raportat la art. 90 din TCE, coroborat cu dispozițiile Legii 157/2005 și art. 148 alin. 2 din Constituție.
Taxa nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România – stat comunitar de la 1.01.2007, fiind percepută exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Pentru autoturismele deja înmatriculate în România taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că taxa se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și este o taxă cu efect echivalent taxelor vamale de import.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază că recursul este fondat, față de următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 4717 lei taxă de poluare, actualizată cu indicele de inflație de la data achitării și până la data restituirii.
Potrivit Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție 24/2011, prin care au fost soluționate recursuri în interesul legii, procedura de contestare prevăzută la art. 7 din O.U.G. 50/2008, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Rezultă că pentru introducerea unei acțiuni în contencios administrativ prin care se solicită obligarea organului fiscal la restituirea taxei de poluare achitată pentru înmatricularea în România a unui autovehicul nu este necesară contestarea de către reclamant a deciziei de calcul al taxei pe poluare (în speță, decizia privind stabilirea taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule).
Dar aceasta nu înseamnă că, anterior sesizării instanței, nu este necesară formularea de către reclamant a unei cereri de restituire a taxei, în conformitate cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din O.G. 92/2003, cerere la care face referire Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/2011.
Conform art. 2 alin. 1 lit. i din Legea 554/2004: „i) refuz nejustificat de a soluționa o cerere - exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;”
În condițiile în care reclamantul nu a formulat o cerere de restituire a taxei, pe care să o adreseze organului fiscal anterior introducerii acțiunii în contencios administrativ având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea taxei, nu se poate vorbi despre un refuz nejustificat de soluționare a unei astfel de cereri.
Instanța este sesizată cu analizarea legalității și temeiniciei actului administrativ asimilat reprezentat de refuzul nejustificat de restituire a taxei pentru emisii poluante, dar un asemenea refuz nu poate fi reținut în absența unei cereri prin care reclamantul să fi solicitat organului fiscal restituirea taxei, acțiunea prin care se solicită direct instanței obligarea pârâtului la restituirea taxei, fără ca în prealabil să fi cerut restituirea taxei administrației financiare care a calculat și încasat taxa, este inadmisibilă.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 498 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, Curtea va admite recursul, va casa sentința și rejudecând, va respinge acțiunea ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul – reclamant N. I. împotriva sentinței civile nr. 4867/08.07.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI.
Casează sentința și rejudecând respinge acțiunea ca inadmisibilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. G. O. D. P. C. M. C.
GREFIER,
C. O.
Red.jud.C.C.M.
Tehnored.R.O./4 ex./5.01.2015
Jud.fond: I. S., Tribunalul București-SCAF
← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2921/2014. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 3094/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|