Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 2963/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2963/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-11-2014 în dosarul nr. 5147/2/2014
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2963
Ședința publică de la 04.11.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - P. C. F.
GREFIER - A. P.
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul O. M. C., în contradictoriu cu pârâtul M. A. Interne-Centrul Național SIS, având ca obiect „obligare emitere act administrativ”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28.10.2014, fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 04.11.2014, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ de față, constată următoarele:
I) Circumstanțele cauzei
A)Obiectul acțiunii
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal la data de 13.08.2014 sub nr._, reclamantul O. M. C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. A. Interne – Centrul Național SIS, ca, prin hotărârea ce o va pronunța instanța, să dispună:
- obligarea pârâtului M. A. Interne – Centrul Național SIS la emiterea actelor administrative, respectiv dispoziția directorului CNSIS, în perioada 11.08._14, conform art. 34 din Legea-cadru nr. 284/2010 și potrivit activităților profesionale desfășurate, respectiv la acordarea drepturilor salariale cu majorarea corespunzătoare unui număr mediu de 6 ore/zi lucrătoare, adică 21 clase de salarizare suplimentare;
- obligarea pârâtului M. A. Interne – Centrul Național SIS la emiterea statelor de plată lunare refăcute, pentru perioada de referință, conform prevederilor legale incidente, respectiv art. 1,2,8,14 și 15 din Convenția OIM nr. 95/1949 privind protecția salariului, combinate cu art. 22 și 28 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, raportate la art. 34 din Legea-cadru nr. 284/2010;
- obligarea Ministerului A. Interne să cuprindă sumele necesare în bugetul CNSIS;
- obligarea pârâtului M. A. Interne – Centrul Național SIS la plata efectivă a acestor drepturi salariale, în termen de 30 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, respectiv actualizarea sumelor de plată cu indicele de inflație și dobânda legală, până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
1.2. În motivarea cererii, s-a arătat, în esență, că, prin Decizia nr. 574/2007/CE a Parlamentului European și a Consiliului, respectiv Decizia Comisiei nr. 2008/456/CE, a fost instituit și, respectiv, s-au aprobat normele de punere în aplicare a Fondului pentru Frontierele Externe (FFE) pentru perioada 2007-2013, că, la nivelul MAI, unul dintre beneficiarii finali este Centrul Național SIS, că, începând cu data de 1.01.2011, conform prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010, trebuiau luate măsuri de transpunere în practică a dispozițiilor art. 34, respectiv de a se emite acte administrative de către directorul CNSIS, prin care să se acorde drepturile aferente activității cu fonduri europene nerambursabile, constând în majorarea drepturilor salariale cu până la 25 clase de salarizare, că, la solicitarea reclamantului în acest sens, făcută prin raportul nr._/04.02.2014, directorul CNSIS a răspuns cu adresa nr._/03.03.2014, refuzând recunoașterea drepturilor salariale pretinse, că acest refuz este unul nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004, precum și că, față de prevederile legale citate pe larg, se impune stabilirea și acordarea drepturilor salariale ale reclamantului în perioada 11.08._14 cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea-cadru nr. 284/2010.
1.3. În aplicarea prevederilor art. 201 alin. 2 C.proc.civ., reclamantul, la data de 3.10.2014, a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârât, ca neîntemeiate și admiterea cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată.
Cu privire la soluția pretins a fi dată excepției necompetenței materiale a Curții de Apel București, reclamantul a făcut referiri la prevederile art. 96 pct. 1 C.proc.civ. și ale art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, a susținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, față de statutul reclamantului de funcționar public cu statut special, reglementat de Legea nr. 360/2002 și în raport de lipsa personalității juridice a pârâtului CNSIS.
B)Apărările pârâtului
2. La data de 12.09.2014, pârâtul M. A. Interne a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Interne, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În motivarea excepției necompetenței materiale a Curții de Apel București, s-a susținut că reclamantul are, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 360/2002, calitatea de funcționar public cu statut special în cadrul Centrului Național SIS și pretinde, în virtutea raportului de serviciu stabilit cu unitatea menționată, emiterea unui act administrativ prin care să i se acorde o majorare a drepturilor salariale cu 21 clase de salarizare suplimentare, că sunt aplicabile speței prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999, așa cum au fost modificate prin art. IV din Legea nr. 2/2013 și că Centrul Național SIS este unitate subordonată Ministerului A. Interne, organizată la nivel de direcție și condusă de un director care are calitatea de ordonator de credite.
C)Actele procesuale ale instanței
3. La termenul de judecată din data de 28.10.2014, cu respectarea prevederilor art. 130 alin. 2 și ale art. 131 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), Curtea de Apel București a pus în discuția părților excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârât prin întâmpinare, rămânând în pronunțare pe această excepție, în baza art. 248 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu excepția necompetenței materiale, invocată de pârât prin întâmpinare, Curtea reține următoarele :
II)Considerentele reținute de Curte în fundamentarea soluției adoptate în pricină
4. Obiectul litigiului dedus judecății în prezenta cauză, declanșat de reclamantul O. M. C., în contradictoriu cu pârâtul M. A. Interne – Centrul Național SIS, rezidă în solicitarea de obligare a pârâtului M. A. Interne – Centrul Național SIS la emiterea actelor administrative, respectiv dispoziția directorului CNSIS, în perioada 11.08._14, conform art. 34 din Legea-cadru nr. 284/2010 și potrivit activităților profesionale desfășurate, respectiv la acordarea drepturilor salariale cu majorarea corespunzătoare unui număr mediu de 6 ore/zi lucrătoare, adică 21 clase de salarizare suplimentare, de obligare a pârâtului M. A. Interne – Centrul Național SIS la emiterea statelor de plată lunare refăcute, pentru perioada de referință, conform prevederilor legale incidente, de obligare a Ministerului A. Interne să cuprindă sumele necesare în bugetul CNSIS și de obligare a pârâtului M. A. Interne – Centrul Național SIS la plata efectivă a acestor drepturi salariale, în termen de 30 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, respectiv actualizarea sumelor de plată cu indicele de inflație și dobânda legală, până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
Cu alte cuvinte, analizând și motivele în fapt și în drept ale cererii introductive, se observă că, în prezenta pricină, este dedusă judecății - prin capătul de cerere principal, de soluția dată acestuia depinzând modul de soluționare al celorlalte capete de cerere - cenzurarea unui act administrativ asimilat în sensul art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004, constând în refuzul (pretins) nejustificat al autorității publice pârâte de a rezolva cererea reclamantului referitoare la emiterea unui act administrativ prin care să i se acorde o majorare a drepturilor salariale cu 21 clase de salarizare suplimentare în perioada 11.08._14.
5. Or, având în vedere acest obiect al acțiunii, Curtea apreciază că, în speță, sunt aplicabile prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat prin art. IV din Legea nr. 2/2013.
Conform acestor dispoziții legale, „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.”
Reiese, așadar, că, în ipoteza unor cereri de chemare în judecată înregistrate după data la care, potrivit art. 81 din Legea nr. 76/2012, așa cum a fost modificat prin art. I pct. 1 din OUG nr. 4/2013, a intrat în vigoare noul Cod de procedură civilă, respectiv Legea nr. 134/2010, adică după data de 15 februarie 2013 și care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, competența de soluționare în primă instanță revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului,cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.
6. Concluzia expusă anterior (pct. 5 par. 1) se impune cu evidență:
(a) având în vedere că cererea introductivă de instanță a fost înregistrată la data de 13.08.2014 (fila 1-dosar);
(b) ținând seama că este necontestat că reclamantul este polițist, calitate în raport de care sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, conform cărora „Polițistul este funcționar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului.”;
În acest context, trebuie apreciate ca lipsite de temei afirmațiile reclamantului în sensul că specialitatea raportului de serviciu al polițistului exclude incidența art. 109 din Legea nr. 188/1999, pentru că, potrivit art. 1 alin. 3 din Legea nr. 360/2002, „Statutul special este conferit de îndatoririle și riscurile deosebite, de portul de armă și de celelalte diferențieri prevăzute în prezentul statut”, iar, în legea amintită, nu există nicio diferențiere a polițistului în raport cu funcționarii publici sub aspectul competenței materiale de judecată în primă instanță a litigiilor având ca obiect raportul său de serviciu.
(c) întrucât, în prezenta pricină, reclamantul pretinde, în virtutea raportului de serviciu stabilit cu unitatea menționată în petitul cererii de chemare în judecată (M. A. Interne – Centrul Național SIS), emiterea unui act administrativ prin care să i se acorde o majorare a drepturilor salariale cu 21 clase de salarizare suplimentare;
Nu pot fi primite, așadar, alegațiile reclamantului, inserate în răspunsul la întâmpinare depus la data de 03.10.2014, pct. 5, cum că prezenta cauză nu ar viza raporturi de serviciu, ci drepturi salariale nerecunoscute și neacordate de angajator, cu atât mai mult cu cât unul dintre drepturile de care se bucură reclamantul, în calitatea sa de polițist, este, potrivit art. 28 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 360/2002, este „dreptul la salariu lunar, compus din salariul de bază, indemnizații, sporuri, premii și prime, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege. Salariul de bază cuprinde salariul corespunzător funcției îndeplinite, gradului profesional deținut, gradațiile, sporurile pentru misiune permanentă și, după caz, indemnizația de conducere și salariul de merit”, iar, potrivit art. 66 alin. 2 din aceeași lege, „Raportul de serviciu al polițistului ia naștere o dată cu acordarea primului grad profesional”.
(d) luând în considerare împrejurarea că, în cuprinsul Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, nu există nicio prevedere (nici reclamantul nu a identificat vreo astfel de dispoziție legală expresă) prin care să fie stabilită competența altor instanțe decât secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului pentru soluționarea cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al polițistului;
Nu au o astfel de semnificație prevederile la care se referă reclamantul la pct. 1 și 2 din răspunsul la întâmpinare depus la data de 03.10.2014, atâta vreme cât dispozițiile respective nu sunt inserate în Legea nr. 360/2002, ci în codul de procedură civilă (art. 96 pct. 1) și în Legea contenciosului administrativ, nr. 554/2004 (art. 10 alin. 1).
De altminteri, este de remarcat că, chiar art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, în teza sa finală, statuează că litigiile privind acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Or, o astfel de lege organică specială care prevede altfel este Legea nr. 188/1999, în art. 109, text modificat prin art. IV din Legea nr. 2/2013.
7. Curtea reamintește că, în același sens, respectiv că „Normele de competență prevăzute de art.109 din Legea nr.188/1999, astfel cum au fost modificate prin art.IV din Legea nr.2/2013, sunt aplicabile inclusiv funcționarilor publici cu statut special, în măsura în care statutele speciale ale categoriilor respective nu conțin dispoziții prin care să fie stabilită expres competența unei alte instanțe”, a decis și Plenul Judecătorilor Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție în ședința din data de 18.02.2013, adoptând o astfel de soluție de principiu pentru unificarea practicii judiciare, în aplicarea art. 33 alin. 1 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Această soluție de principiu pentru unificarea practicii judiciare este publicată pe pagina de Internet a instanței supreme în secțiunea rezervată Secției de contencios administrativ si fiscal la rubrica “Soluții de principiu și pentru unificarea practicii judiciare” și, chiar dacă nu este adoptată pe calea unui recurs în interesul legii, este necesar a fi respectată de toate instanțele judecătorești, în virtutea principiului disciplinei jurisdicționale, ținând seama și de rolul constituțional al instanței supreme, de a “asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instante judecătorești” [art. 126 alin. (3) din legea fundamentală].
În justificarea soluției de principiu sus-expuse, s-a arătat că, la adoptarea soluției respective, au fost avute în vedere dispozițiile art.1, art.5, art.6, art.109 și art.110 din Legea nr.188/1999 raportate, cu titlu de exemplu, la dispozițiile art.1, art.10 și art.48 din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului, ale art.1, art.2 și art.34 din O.U.G. nr.10/2004 privind Statutul personalului vamal, ale art.1, art.3, art.57, art.67, art.73, art.76 și art.89 din Legea nr.293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, ale art.72, art.88 și art.97 din Lege nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar și ale art.1 și art.42 din O.U.G. nr.92/2008 privind statutul funcționarului public denumit manager public, că, de asemenea, a fost avut în vedere faptul că Legea nr.188/1999 reprezintă dreptul comun în materia funcției publice, iar funcționarii publici cu statut special se circumscriu categoriei generale a funcționarilor publici și că este necesar a se verifica, în cazul fiecărui litigiu, dacă sunt aplicabile dispozițiile generale de competență în materia funcției publice prevăzute de art.109 din Legea nr.188/1999 sau alte dispoziții cu caracter derogatoriu.
8. În consecință, în raport de considerentele ce preced, se impune a fi reținut că, în speță, competența de soluționare a prezentei cauze în fond aparține tribunalului ca instanță de contencios administrativ și fiscal.
Prin urmare, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 131 din Noul C.proc.civ. raportat la art. 109 din Legea nr. 188/1999, așa cum a fost modificat prin art. IV din Legea nr. 2/2013 și la art. 1, art.10 și art.48 din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului, va admite excepția necompetenței materiale invocată de pârât prin întâmpinare și va declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului București– Secția a II-a C. administrativ și fiscal.
În raport cu dispozițiile art. 132 alin. 3 din Noul C.proc.civ., prezenta sentință nu este supusă niciunei căi de atac, iar dosarul se trimite de îndată instanței competente, urmând ca, Curtea să dispună în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale invocată de pârât.
Declină competența de soluționare a cauzei formulate de reclamantul O. M. C., cu domiciliul în Voluntari, ., nr. 69-71, . Ilfov, în contradictoriu cu pârâtul M. A. Interne – Centrul Național SIS, cu sediul în sector 1, București, Piața Revoluției, nr. 1A, în favoarea Tribunalului București - Secția a II-a C. administrativ și fiscal.
Dispune trimiterea de îndată a dosarului de față la instanța competentă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
P. C. F. A. P.
Red. CFP
4 ex./04.11.2014
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9304/2014.... | Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG... → |
|---|
