Pretentii. Decizia nr. 5492/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5492/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 57062/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.5492
Ședința publică de la 26.06.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - G. D.
JUDECĂTOR - A. Ș.
JUDECĂTOR - L. E. F.
GREFIER - C. A.
Pe rol fiind recursul formulat de recurenta pârâtă Direcția Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației sector 1 Finanțelor Publice(fosta D,G,F,P.M.B. – A.F.P.S.1), împotriva sentinței civile nr.4221/30.10.2012 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. M. și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima strigare, la ordine, cât și la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează Curții că prin Serviciul Registratură, la data de 24.06.2014, intimatul reclamant a depus întâmpinare și că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art.242 alin.2 C.pr.civ.
Curtea constată cauza în stare de judecată și în temeiul art.150 C.pr.civ., o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 4221/30.10.2012 pronunțată de Tribunalul București, SCAF a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 1 București.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul T. M. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 BUCUREȘTI, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, fiind anulată decizia de calcul și obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 8618 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare.
A fost respinsă cererea privind actualizarea sumei cu indicele de inflație, ca neîntemeiată.
A fost respinsă și cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independentei nr.294, Corp A.
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /CA/2011, reclamantul T. M. a chemat în judecată pe pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, solicitând anularea deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/30.07.2008 și restituirea sumei de 8618 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare, urmând a actualiza această sumă în raport de indicele de inflație de la data achitării și până la data restituirii efective, în lumina reparării integrale a prejudiciului consacrat de art.1084 C.civ.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în cursul anului 2008, a achiziționat din Germania un autoturism second-hand, marca Opel Astra C., număr de înmatriculare_, nr.de identificare WOLOTGF35X2213022, an fabricație 1999, înmatriculat prima oară 31.12.1999, norma de poluare Euro 2, categoria M1. În data de 29.06.2011, prin Decizia nr._ a Administrației Finanțelor Publice Sector 1 a fost obligat, pentru a putea înmatricula autoturismul în România, să achite taxa pe poluare în cuantum de 8618 lei, conform OUG nr.50/_.
Precizează reclamantul că prin adresa nr._/11.08.2011 a solicitat AFP Sector 1, restituirea taxei pe poluare și implicit anularea dispoziției de calcul a acesteia. Prin adresa nr._/10.08.2011, AFP Sector 1 a răspuns că se poate solicita restituirea sumei numai în baza unei hotărâri judecătorești conform ar.117 C.pr. fiscală.
Consideră reclamantul că taxa pe poluare stabilită de dispozițiile OUG nr.50/2008 nu este legal percepută de către statul român în condițiile aderării României la spațiul comunitar. Această taxă este asimilată impozitelor interne și este percepută exclusiv autovehiculelor înmatriculate în celelalte state membre comunitare și care sunt reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Or, în condițiile în care, pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa pe poluare nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, rezultă clar că voința legiuitorului a fost ca această taxă să se aplice doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare, fiind evident o taxă cu efect echivalent taxelor vamale de import.
Dispozițiile OUG nr.50/2008 cu modificările ulterioare sunt în incompatibilitate cu art.90, art.25 și cu art.28 din TCE. Un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art.90 din TCE trebuie să excludă de la aplicare orice posibilitate ca produsele să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și să nu producă, în nici un caz, efecte discriminatorii. Or, statul român, prin instituirea taxei pe poluare, independent de maniera de determinare a acesteia, prin raportare la art.6 din OUG nr.50/2008 și clasificarea din punct de vedere al poluării, instituie o discriminare în regimul fiscal aplicabil la înmatricularea unui autoturism în România, căci de fapt instituie o taxă similară taxei de primă înmatriculare, diferențierea constând în noțiunea utilizată: taxă pe poluare, în loc de taxă de primă înmatriculare.
Astfel, în timp ce autovehiculele second-hand ce sunt înmatriculate pentru prima dată în România după 01.07.2008 sunt taxate, această taxă nu se aplică și celor din țară, înmatriculate anterior acestei date sau nu se aplică celor înmatriculate și taxate în România la o nouă înmatriculare.
Mai arată reclamantul că, potrivit art.148 din Constituția României, din momentul aderării, legislația comunitară primară și secundară face parte din dreptul intern, are caracter obligatoriu și prioritar față de dispozițiile interne și în consecință, în temeiul practicii CEJ, instanțe judecătorești pot ignora legislația națională. Prioritatea dreptului comunitar rezultă din Legea nr.157/2005 de ratificare a tratatului de aderare al României și Bulgariei la UE și se explicitează cel mai bine în prevalența sa asupra oricărei norme de drept intern, contrare normei comunitare.
În drept, au fost invocate art. 25, 28 și 90 par.1 din Tratatul Comunității Europene, art.148 din Constituția României, art.1082-1084 C.civ., OUG nr.50/2008 cu modificările ulterioare, dispozițiile Codului de procedură civilă, art.7 din Legea nr.554/2004.
În dovedire au fost depuse înscrisuri.
Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 conform O.P.A.N.A.F. nr.3411/08.11.2011, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, arătând că plata efectuată de reclamant a fost legal încasată, la data plății fiind în vigoare OUG nr.50/2008 privind instituirea taxei pe poluare ca urmare a respectării normelor de drept comunitar, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene. Arată pârâta că taxa se aplică tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie românești, fie străine și că pretinsa discriminare nu este fundamentată prin nici un argument de către reclamant. Prin urmare, existența unei taxe pe poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru a se dispune restituirea. Mai arată că restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art.117 din OG nr.92/2003, or restituirea solicitat de reclamant nu poate fi încadrată în niciuna dintre situațiile stabilite de art.117 lit.a)-h) din actul normativ menționat. În ceea ce privește solicitarea de acordare a dobânzii, reclamantul nu se încadrează în niciuna dintre situațiile legale pentru a beneficia de dobânda legală.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU.
În drept, art.60 și 61, art.115-118 C.pr.civ., OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Legea nr.571/2003, Legea nr.554/2004, OMFP nr.1899/2004, OUG nr.50/2008, HG nr.686/2008, art.126 alin.2 din Constituția României.
Analizând cauza cu prioritate conform art.137 C.pr.civ., tribunalul a constatat următoarele:
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 1 tribunalul a reținut că titularul obligației în raportul juridic dedus judecății este pârâta, ca autoritate fiscală competentă ce a calculat și perceput taxa pe poluare (f.13). Excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal nu poate fi primită pe considerentul că suma se face venit la bugetul F. pentru Mediu, neavând relevanță modul de utilizare ulterioară a sumei de bani în stabilirea legitimării procesuale, de vreme ce raportul juridic de drept fiscal s-a născut între reclamant - contribuabil și pârâta AFP Sector 1, căreia îi aparțin deopotrivă competențele privind restituirile de sume, potrivit art.117 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că, după cum reiese din materialul probatoriu administrat în dosar, reclamantul a achiziționat un autovehicul de ocazie dintr-un stat membru U.E. (Italia), cu nr. de identificare – . W0L0TGF35X2213022 și data primei înmatriculări în circulație în acest stat 31.12.1999 (f.11-13, 60), pentru înmatricularea căruia în România a achitat taxa pe poluare în sumă de 8618 lei cu chitanța . nr._/22.08.2008, așa cum reiese din adresa de confirmare a încasării sumei (f.14), în baza deciziei de calcul nr._/30.07.2008 emise de pârâta A.F.P. Sector 1 conform prevederilor OUG nr.50/2008 (f.13).
Reclamantul a solicitat restituirea sumei achitate (cererea nr._/10.08.2011 - f. 51), primind răspuns nefavorabil prin adresa A.F.P. Sector 1 nr._/11.08.2011 (f.9-10).
Potrivit art.3 din OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, aceasta taxă se datorează pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul MLPTL nr.211/2003. Autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare, prevăzute de art.3 alin.2 si art.9 alin.1.
Obligația de plată a taxei pe poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România conform art.4 lit.a), fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele de ocazie („second-hand”).
Actul normativ menționat a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008, așa cum se prevede la art.14 alin.1, rezultând ca taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
Analizând dispozițiile OUG nr.50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că nu se percepe taxa pe poluare pentru autoturismele (produse în România sau în alte state membre) deja înmatriculate în România, în cazul unor vânzări ulterioare.
Dar se percepe aceasta taxă de poluare pentru autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa în discuție este contrară art.110 din T.F.U.E. (fost art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene), întrucât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea: cumpărătorii sunt orientați, din punct de vedere fiscal, spre achiziționarea de autovehicule deja înmatriculate în România.
Însă, în conformitate cu articolul Tratatului, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Potrivit art.11 alin.1 și 2 din Constituție, „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art.148 alin.2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CJE, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art.10 din Tratat.
Pe rolul CJE s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art.90 par.1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
De asemenea, conform hotărârii curții din data de 7 aprilie 2011, pronunțată în cauza C‑402/09 I. T. împotriva României – ”Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În cauză, astfel cum s-a menționat anterior, legea internă face o evidentă diferențiere de regim fiscal între aceste bunuri similare, o persoană interesată preferând să cumpere o anumită marcă de mașină de ocazie („second hand”) din România, pentru care nu va plăti taxa pe poluare, în locul unei mașini identice dintr-un alt stat al Uniunii Europene pentru care ar trebui să plătească această taxă, dezavantajarea acestora din urmă fiind evidentă, aspect ce atrage incompatibilitatea OUG nr.50/2008 cu art.110 din Tratat, în sensul celor statuate prin hotărârea menționată a CJUE.
În aceste condiții, se reține că normele interne aplicabile cererii reclamantului au dispus cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor. Discriminarea a fost creată de legiuitor prin faptul că acesta a legat plata taxei de faptul înmatriculării pe teritoriul național.
Pentru considerentele expuse, văzând și prevederile art.1, art.7 și art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, tribunalul a admis în parte acțiunea, a anulat decizia de calcul contestată și a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de achitate cu titlu de taxă pe poluare.
Cât privește cererea de actualizare a sumei cu indicele de inflație de la data plății taxei până la data restituirii efective, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată, de vreme ce normele legale aplicabile în materie fiscală nu reglementează o atare operațiune de actualizare a sumelor de fac obiectul restituirii, ci prevăd doar posibilitatea contribuabilului de a solicita dobânda în materie (art.124 C pr.fiscală), iar în raportul juridic dedus judecății nu sunt incidente principiile generale care guvernează obligațiile civile, cum este cel invocat în cererea introductivă (art.1084 Cod civil).
Cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâtă a fost respinsă, față de inexistența unei obligații de garanție sau despăgubire rezultată din transmiterea unui drept subiectiv, pârâta fiind autoritatea publică ce a efectuat operațiunile pentru colectarea taxei și singurul titular al obligației de restituire către contribuabil.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Direcția (Generala Regionala a Finanțelor Publice București in reprezentarea pârâtei Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, în temeiul art.304 ind.1 C.pr.civ., solicitând modificarea, hotărârii recurate, pentru următoarele motive:
Hotărârea recurată este netemeinică și nelegală, instanța de recurs urmând a examina cauza sub toate aspectele, nefiind limitată la motivele de casare prevăzute la art. 304 C.pr.civ., deoarece recursul privește o hotărâre care potrivit legii nu poate fi atacata cu apel - art.304 ind.1 C.pr.civ.
În motivarea respingerii excepției calității procesuale pasive, instanța de fond retine faptul ca raportul juridic de drept fiscal s-a născut intre administrație si reclamant, instituția noastră fiind emitenta actului administrativ atacat in prezenta cauza.
Instanța de fond a interpretat greșit textele normative, pe care le-a citat în motivare, schimbând sensul juridic al acestora. Astfel, faptul că taxa de poluare se plătește într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu arată clar că titularul contului și în același timp destinatarul direct al taxei de poluări este exclusiv Administrația F. pentru Mediu.
Din interpretarea textelor legale sus citate, art.5 al.4 din OUG 50/2008, rezultă fără dubiu că prin plata taxei pe poluare, de către reclamant, se naște un raport juridic direct între plătitorul taxei și Administrația F. pentru Mediu, și nu între acesta și Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, nici această instituție și nici bugetul general consolidat al statului nefiind titular al contului deschis la Trezoreria Statului.
Prin interpretarea făcută în motivarea sentinței recurate, instanța de fond schimbă sensul vădit neîndoielnic al textului normativ citat, astfel că și concluzia la care ajunge (respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice) este nelegală.
De asemenea, HG nr. 686/2008, actul normativ in baza căruia a fost achitată taxa de poluare de către petent în cuantum de 8.618 lei, arata si expune pe larg, in cadrul art.3 alin.5-8, modalitatea in care se transfera suma incasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu respectiv:
"5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.
(6)în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4).
(7)Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.
(8)Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
Având in vedere faptul ca taxa pe poluare achitata de petent, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrația Finanțelor Publice Sector 1, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr. 92/2003, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind incasarea acestei taxe de poluare asa cum greșit a reținut instanța de fond prin sentința recurată.
Pentru considerentele expuse mai sus, a solicitat a se constata nelegalitatea Sentinței civile nr.4221/30.10.2012 si pe cale de consecința modificarea sentinței atacate, in sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, cu consecința obligării AFM la restituirea taxei solicitate de către petent.
lnstanta de fond in mod nelegal a respins cererea de chemare in garatie a Administrației F. pentru Mediu formulata.
Conform art.60 C.pr.civ. "partea poate sa cheme in garanție o alta persoana impotriva căreia ar putea sa se indrepte, in cazul cand ar cădea in pretentiuni cu o cerere in garanție sau in despăgubire."
De asemenea, potrivit art.61 alin.1 C.pr.civ. "cererea făcuta de parat se va depune o data cu întâmpinarea; cand intampinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de infatisare."
Asa cum am arătat mai sus (pct.l supra) Fondul pentru Mediu, administrat de Administrația F. pentru Mediu, este beneficiarul real al taxei pe poluare achitata de intimanta-reclamanta, Administrația Finanțelor Publice Sector 4, având numai atribuția legala de stabilire a cuantumului taxei de poluare.
Întrucât prin plata taxei de poluare de către petentul in temeiul dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008 către Fondul Pentru Mediu, s-a născut un raport juridic intre cele doua parti, reclamantul, in eventualitatea in care s-ar constata de către instanța nelegalitatea plații acestei taxe de poluare putând solicita restituirea acestei taxe numai de la destinatarul dreptului legal de încasare a acestei sume - Administrația F. Pentru Mediu.
Prin urmare, fata de dispozițiile menționate anterior, instanța de fond in mod nelegal a respins cererea de chemare in garanție formulata constatând ca nu sunt întrunite condițiile art.60 Cod Procedura civila.
In ceea ce privește fondul cauzei, menționează ca instanța de fond in mod nelegal a admis acțiunea, având in vedere considerentele următoare:
Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Totodată, faptul ca motivarea instanței in sensul ca prin instituirea acestei taxe de poluare s-a produs o încălcare a Tratatului de aderare a României este nefondata, întrucât analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, apreciind că în speță nu sunt încălcate dispozițiile art. 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Taxa de poluare a intrat in vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării ei in vigoare abrogandu-se art.214/1- 214/3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii si introducerea ei in Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind inmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se inmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, invocate de instanța de fond, precizează următoarele:
Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Buigaria și României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar inf ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lasand in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor".
Totodată, precizam faptul ca art. 148 alin. (2) din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte.
Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, reținute de instanța de fond precizează următoarele:
Incidența in cauza a prevederilor art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, o apreciem ca fiind inexistenta intrucat taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificările si completările ulterioare, cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in România si la repunerea in circulație a unui autovehicul dupa încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 si art.9.,
Totodată, in speța de fata, intimatul-reclamant nu se încadrează nici in situațiile de excepție prevăzute de art.3 alin.2 din OUG nr.50/2008, si, ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 dupa consolidarea tratatului au in vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
In același sens, menționează ca potrivit jurisprudentei Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este încălcat atunci cand taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atat tratatul menționat mai sus, cat si alte acte adoptate de instituții si organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. In susținerea acestui punct de vedere invocam (astfel cum am precizat) si prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri -sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată- baza unitară de stabilire, care reglementează: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri". Menționam ca aceasta directiva a fost adoptata de Consiliul Comunităților Europene având in vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum si avizele Parlamentului European si Comitetului Economic si Social.
De asemenea, precizează ca principiul " poluatorul plătește", pe care se bazează si instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. Precizam de asemenea ca 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia inmatricularii autovehiculelor (intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Mai mult decât atat, se are in vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, in prezent, fiind in discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive in acest sens, proiect care, dupa aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
In ceea ce privește susținerea instanței de fond, respectiv ca taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, învederează următoarele:
In literatura de specialitate s-a arătat ca, in conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene, taxele vamale asupra importurilor sau exporturilor si orice*) taxe cu efect echivalent cuprind " orice taxe pecuniare, indiferent de mărimea lor si de denumirea sau de modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra mărfurilor naționale sau străine pentru ca ele trec o frontiera si care nu sunt taxe vamale in sens strict". (O. M. - D. comunitar, E.. ALL ediția a 3-a, pag. 212).
Rezulta din aceasta interpretare a Curții ca de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru ca acestea trec o frontiera, in cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculului in România aceasta discriminare nefiind fundamentata prin nici un argument de către reclamanta.
Așadar, taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate in România, fie romanești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactivitatii legii, intrucat aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior înmatriculate in România. In acest caz, legislația arătata se aplica, iar taxa este perceputa, pentru o prima înregistrare a autovehiculului in tara si pentru utilizarea pe teritoriul statului si nu pentru ca acesta tranzitează o frontiera.
In aceeași ordine de idei, învederează ca la data de 26.06.2009, Comisia Europeana a emis o scrisoare de punere in întârziere prin care insista ca România sa modifice aceste prevederi controversate.
La data de 28.09.2009, autoritățile romane au răspuns printr-o scrisoare in care isi exprimau poziția fata de chestiunea in discuții si, la data de 12.01.2010, au informat comisia cu privire la existenta OUG nr. 117/2009 de abrogare, cu începere de la 01.01.2010, a scutirii acordate in temeiul OUG nr. 218/2008.
In acest context, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de parare ca autoritățile romane au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare si, in momentul de fata, legislația romana privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art. 110 din TFUE.
Acesta a fost motivul pentru care, departamentul responsabil va propune comisiei clasarea cazului, ceea ce s-a publicat in Jurnalul Oficial al U.E. nr. C29/8 din 05.02.2010.
Prin urmare, existenta unei taxe de poluare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.
In ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, in completarea celor de mai sus, învederează ca restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O. G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare.
Ori, restituirea solicitata nu poate fi încadrata in niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc).
Totodată, menționează ca, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai in anumite condiții reglementate in art.8 din OUG nr.50/2008, astfel:
"(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului în România, potrivit prevederilor alin. (2).
(2)Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.
(3)Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în baza următoarelor documente:
a) documentul care atestă că solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculului scos din parcul auto național;
b)dovada radierii din circulație a autovehiculului; /
c)documentul care atestă faptul că autovehiculul a fost transferat în alt stat membru sad declarația vamală de export, după caz;
d)certificatul de distrugere a vehiculului, după caz.
(4) Cererea de restituire se depune ia autoritatea fiscală competentă .
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezulta fara dubii ca intimatul- reclamant nu se regăsește in niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care solicită sa se constate că taxa de poluare achitata de reclamant este legal datorata, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiata.
F. de argumentele prezentate, solicita admiterea recursului astfel cum a fost formulat, si modificarea sentinței recurate, in principal in sensul respingerii acțiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva, iar in subsidiar pe fond ca neîntemeiată.
In drept, dispozițiile art.304 indice 1 C.pr.civ., OUG nr.50/2008 privind taxa pe poluare, HG nr.686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG 50/2008, Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, OMFP nr.1899/2004 privind procedura de restituire a sumelor de la buget.
Intimatul-reclamant T. M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat si menținerea sentinței nr.4221/30.10.2012 a Tribunalului București ca fiind temeinica si legala.
Cu privire la caracterul necomunitar al OUG nr.50/2008 si a Legii nr.9/2012 precizează următoarele:
Cazul T. (cauza C-402/09) este un succes al petentului, intrucat Curtea Europeana de Justiție a constata atat in acest caz, cat si in cazul N. si altele ca, reglementările OUG nr.50/2008 au ca efect descurajarea importului si punerii in circulate in România a unor vehicule de ocazie cumpărate in alte state membre. Este vorba despre al doilea aspect al neutralității taxei de poluare examinat de Curtea Europeana de Justiție, respectiv daca taxa este neutra intre vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similar care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național inainte de . taxei respectiv la 01.07.2008. Reglementarea romana are ca efect faptul ca vehiculele de ocazie importate si caracterizate printr-o vechime si uzura importante sunt supuse,- in pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei de poluare care tine seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piața, in timp ce vehiculele similar puse in vânzare pe piața naționala a vehiculelor de ocazie nu sunt in niciun fel grevate de o astfel de sarcina fiscal.
Prin acest argument invocat de Curtea Europeana de Justiție, se dovedește faptul ca taxa de poluare creează o discriminare indirecta intre autovehiculele de ocazie importate si autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național pana la . OUG nr.50/2008
Așadar taxa nu mai este neutra si favorizează anumite autovehicule incalcandu-se evident art.l 10 din T.F.U.E (fost art.90 din T.C.E.).
Tot Curtea de Justiție mai analizează un alt aspect al neutralității taxei de poluare instituite de OUG nr.50/2008 si anume daca aceasta taxa este neutra fata de concurenta dintre vehicule de ocazie importate si vehiculele de ocazie similar inmatriculate anterior pe teritoriul național si supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei in cauza. Aici se analizează aspectul care a stat la baza admiterii recursului, obiectiv unic al expertizei tehnice si anume daca valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduala a taxei incorporate in valoarea vehiculelor de ocazie similar deja inmatriculate pe teritoriul național. In aceasta privința, Curtea constata ca reglementarea romana este conforma cu dreptul Uniunii.
In concluzie, a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinica si legala.
In drept, invocă cazul T. - Cauza C-402/09 A Curții Europene de Justiție, art.l 10 din TFUE si art.322 [19] - 308 din Vechiul Cod de Procedura Civila.
Deliberând asupra prezentului recurs, prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate în fața primei instanțe, a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, precum și a sentinței civile recurate, Curtea constată că este fondat urmând a fi admis în limitele și pentru considerentele care urmează:
Cu privire la greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei-AFP Sectorul 1, Curtea constată că prima instanță a respins această excepție în mod corect având în vedere că a constatat că există o identitate între persoana acestei pârâte și persoana căreia reclamantul i-a solicitat restituirea taxei de poluare achitată acesteia, neavând relevanță sub acest aspect împrejurarea că potrivit dispozițiilor OUG nr. 50/2008 contravaloarea acestei taxe a fost virată în contul administrat de către Administrația F. pentru Mediu, având în vedere că această taxă a fost determinată de calculul efectuat de către recurenta-pârâtă concretizat prin decizia de calcul atacată de către reclamant cu contestație administrativ-fiscală, respinsă de asemenea ca neîntemeiată.
De asemenea, criticile vizând fondul cauzei nu pot fi reținute având în vedere în mod judicios prima instanță a reținut prioritatea în aplicare a dispozițiilor art. 110 TFUE în raport de legislația internă care stabilește o astfel de taxă în cazul reclamantei-intimate, având în vedere caracterul direct aplicabil al principiilor consacrate de jurisprudența stabilită în cauzele împotriva României, respectiv T. și N., de generală aplicare atât pentru autoritățile administrative, cât și pentru instanțele de judecată.
În acest context, împrejurarea că instituirea unei asemenea taxe prin OUG nr. 50/2008 a fost justificată de necesitatea înlocuirii unei metodologii de calcul al accizelor, devenită inaplicabilă și evitarea pătrunderii în România a unui mare de autoturisme având o normă de poluare inferioară Euro 3, cu nivel ridicat de poluare, nu poate fi reținută în admiterea recursului și constatarea caracterului conform al normelor interne în raport de dispozițiile art. 110 TFUE, având în vedere că acest articol instituie principiul nediscriminării în stabilirea sarcinilor fiscale de către statele membre pentru aplicarea liberei circulații a mărfurilor în cadrul U.E., principiu constatat a fi încălcat prin OUG nr. 50/2008 conform jurisprudenței CJUE în cauzele anterior menționate.
Nefondate sunt și criticile vizând greșita aplicare și interpretare a disp. art. 148 din Constituția României și a prevederilor legii nr. 157/2005, având în vedere că dispozițiile OUG nr. 50/2008 care a stat la baza calculării în sarcina reclamantei a taxei de poluare încalcă, potrivit aceleiași jurisprudențe, dispozițiile art. 110 TFUE și principiul nediscriminării în materia stabilirii unor asemenea taxe.
În esență, prin cele două decizii pronunțate împotriva României de CJUE, s-au reținut următoarele:
„Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia.”
Din această perspectivă, se constată că susținerile recurentei-pârâte privind necesitatea încadrării reclamantului în dispozițiile de excepție ale art. 3 alin. 2 din OUG nr. 50/2008, precum și art. 33 din Directiva a șasea privind sistemul comun al TVA nu pot fi apreciate ca întemeiate având în vedere că sunt străine cadrului procesual invocat de către reclamantă și nu înlătură concluzia primei instanțe în sensul încălcării principiului nediscriminării în materia stabilirii taxei de poluare, în sensul reținut prin jurisprudența menționată.
De asemenea, faptul că o . state membre UE practică o asemenea taxă nu conduce la concluzia conformității între dispozițiile OUG nr. 50/2008 și art. 110 TFUE.
Nu vor fi reținute nici criticile privind greșita interpretare și aplicare de către prima instanță a principiului nediscriminării instituit prin disp. art. 110 TFUE, având în vedere că potrivit dispozițiilor OUG nr.50/2008 se instituie o discriminare între cele două categorii de autovehicule, având aceleași particularități și vechime, inclusiv uzură, însă prima incluzând exclusiv autoturismele second-hand provenind din import, neînmatriculate pe teritoriul României, iar secunda, autoturismele second-hand înmatriculate pe teritoriul României, care nu sunt însă supuse obligație de a plăti o asemenea taxă.
Este nerelevantă și împrejurarea potrivit căreia a existat o corespondență între autoritățile din România și Comisia Europeană, finalizată prin concluzia că legislația internă respectă dispozițiile comunitare, nefiind introdusă procedura de infringement, având în vedere că în fapt CJUE a constatat o asemenea încălcare în cadrul cauzelor împotriva României cu referire la formele aflate în vigoare ale OUG nr. 50/2008.
De asemenea, nu poate fi reținută nici susținerea potrivit căreia a fost imposibilă stabilirea unei asemenea taxe de poluare cu privire la autovehiculele înmatriculate anterior intrării în vigoare a disp. OUG nr. 50/2008 având în vedere că principiul neretroactivității implica exclusiv stabilirea unei asemenea taxe pentru viitor, începând cu operațiunile juridice având ca obiect aceste autovehicule încheiate ulterior intrării în vigoare a noilor prevederi, astfel încât principiul poluatorul plătește să fie pe deplin respectat în sensul reținut în cadrul cauzelor T. și N. împotriva României.
Nefondate sunt și susținerile recurentei privind aplicarea disp. art. 8 din OUG nr. 50/2008 având ca obiect condițiile de restituire a contravalorii taxei reziduale, reclamanta solicitând restituirea taxei de poluare percepută la data înmatriculării autoturismului, iar nu la data scoaterii acestuia din circulație, nefiind dovedită o identitate între cuantumul celor două taxe.
În plus, Curtea reține că deși legislația fiscală internă a instituit obligația plății unei astfel de taxe o asemenea împrejurare nu conduce la înlăturarea încălcărilor principiului instituit de art. 110 TFUE.
Astfel, faptul că dispozițiile OUG nr. 50/2008 au fost adoptate în temeiul procedurii prevăzută de art. 115 alin. 4 din Constituția României și în acest context, pronunțarea Deciziei nr. 802/2009 de Curtea Constituțională a României, nu pot conduce la admiterea recursului, având în vedere necesitatea respectării principiilor stabilite de CJUE în cele două cauze pronunțate împotriva României în temeiul art. 110 TFUE cu referire la dispozițiile OUG nr. 50/2008, cauze ulterioare acestei jurisprudențe a Curții Constituționale, având o aplicare directă și prioritară față de aceasta.
De asemenea, vor fi înlăturate și susținerile recurentei-pârâte privind neîncadrarea reclamantei în disp. art. 117 alin. 1 lit. d din OG nr. 92/2003, având în vedere considerentele din decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ale cărei considerente s-au reținut în esență următoarele:
„Astfel, în primul rând, a susține că nu există acces la procedura restituirii, reglementată de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală (și, implicit, Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal), decât după epuizarea procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală înseamnă practic a înlătura din ordinea juridică prima dispoziție legală indicată.
Într-adevăr, existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare "actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat", un text de lege trebuie interpretat în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul.
Trimiterea la prevederile art. 117 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură fiscală, pe care procurorul general o realizează în cuprinsul memoriului de recurs în interesul legii, nu face decât să întărească argumentația expusă, câtă vreme acesta nu este decât un alt caz distinct (dintre cele 8 reglementate de legiuitor) în care se restituie sumele încasate.
În al doilea rând, nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
Procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În al treilea rând, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
Relevantă în această privință este jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst, în care s-a conchis în sensul că "este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorității fiscale beneficiul regimului fiscal și că nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza beneficiul regimului.
În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.”
Pe de altă parte însă, Curtea va reține ca fondat motivul de recurs privind greșita respingere de către prima instanță a cererii de chemare în garanție formulată de către recurenta-pârâtă, având în vedere împrejurarea că există înregistrată cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtă în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu prin care a solicitat instanței obligarea acesteia din urmă la suportarea contravalorii taxei de poluare plătită de către intimatul-reclamant în conturile administrate de către chematul în garanție, neavând relevanță că aceeași parte figura ca pârâtă în cadrul acțiunii principale, față de disp. art. 60 C.proc.civ. 1865 care permit formularea de către pârât a unei astfel de cereri în cazul în care apreciază că, urmare a admiterii cererii principale, ar putea cădea în pretenții.
Din această perspectivă, Curtea constată că această cerere este admisibilă și întemeiată având în vedere că Fondul pentru Mediu, administrat de Administrația F. pentru Mediu este beneficiarul real al taxei pe poluare achitata de intimatul-reclamant, Administrația Finanțelor Publice Sector 6, având numai atribuția legala de stabilire a cuantumului taxei de poluare.
Întrucât prin plata taxei de poluare de către reclamanta-intimată în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008 către Fondul Pentru Mediu, s-a născut un raport juridic între cele doua părți, în eventualitatea în care s-a constatat de către instanță nelegalitatea plații acestei taxe de poluare pârâta poate solicita restituirea acestei taxe numai de la destinatarul dreptului legal de încasare a acestei sume - Administrația F. Pentru Mediu, considerente față de care în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1-3 C.proc.civ. va fi admis recursul, va fi modificată în parte sentința recurată în sensul admiterii cererii de chemare în garanție formulată de către pârâtă în contradictoriu cu chemata în garanție și va fi obligată aceasta din urmă la plata către pârâtă a sumei de 8618 lei, reprezentând taxă de poluare.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate având în vedere considerentele expuse anterior și motivele de recurs formulate de către recurenta-pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat recurenta pârâtă Direcția Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației sector 1 Finanțelor Publice(fosta D,G,F,P.M.B.– A.F.P.S.1), împotriva sentinței civile nr.4221/30.10.2012 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. M. și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Admite cererea de chemare în garanție.
Obligă chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata către pârât a sumei de 8618 lei, taxă de poluare.
Menține celelalte dispoziții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. A. Ș. L. E. F.
GREFIER
C. A.
Red. GD/AC
2 ex
Jud. fond:B.S.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 7710/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Despăgubire. Sentința nr. 3230/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
