Pretentii. Decizia nr. 5498/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5498/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 5075/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 5498
Ședința publică de la 26.06.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE- G. D.
JUDECĂTOR- A. Ș.
JUDECĂTOR- L. E. F.
GREFIER- C. A.
Pe rol fiind recursul formulat de recurenții pârâți Direcția Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației sector 3 Finanțelor Publice și Direcția Regională a Finanțelor Publice București, împotriva sentinței civile nr. 3576/19.06.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. S. și intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima strigare, la ordine, cât și la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează Curții că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art.242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată cauza în stare de judecată și în temeiul art.150 C.pr.civ., o reține în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea de chemare în judecată introdusă la data de 06.02.2013 la Tribunalul București – Secția a IX-a, sub nr._, reclamantul M. S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 București, Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București și Administrația F. pentru Mediu, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea Deciziei nr._/05.04.2012 și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 7506 lei, reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule, actualizată cu dobânda fiscală din momentul încasării acesteia și până la restituirea efectivă. Cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 3576/19.06.2013, Tribunalul București – Secția a IX-a a admis acțiunea, a anulat decizia de calcul al taxei de poluare nr._/05.04.2012 emisă de AFP Sector 3 București, a obligat pârâtele Administrația Finanțelor Publice Sector 3 București, Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București și Administrația F. pentru Mediu la restituirea către reclamant a sumei de 7506 lei, actualizată cu dobânda fiscală, începând cu data de 10.04.2012 până la restituirea efectivă și a obligat pârâtele la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în cuantum de 643,6 lei-onorariu avocat, taxă de timbru și timbru judiciar.
În considerente, instanța de fond a reținut că reclamantul M. S. a achiziționat în anul 2012 un autovehicul folosit, marca Toyota, tip Rav 4, cu . JTEHG20V_ an fabricație 2002.
Automobilul a fost înmatriculat pentru prima dată în Marea Britanie, la data de 01.02.2002 – fila 19 dosar (date of first registration).
În vederea înmatriculării în România, reclamantul a fost obligat la plata unei taxe de poluare în sumă de 7506 lei, sumă pe care a achitat-o prin chitanța . nr._/10.04.2012 – fila 13 dosar.
Taxa de poluare a fost stabilită în temeiul art.1 din OUG nr.50/2002 prin Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._/05.04.2012 emisă de Administrația Finanțelor Publice Sector 3 București.
Reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, prin adresa nr._/26.02.2013, înaintată către Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 București, însă această instituție a refuzat restituirea taxei, apreciind că nu a fost percepută în mod legal – fila 42 dosar.
Instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, întrucât refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri este asimilat unui act administrativ potrivit art.2 alin.1 lit. i din Legea nr. 554/2004.
Din coroborarea prevederilor art. 8 alin. 1 și ale art.19 alin.1 din Legea nr. 554/2004, rezultă că acțiunea în pretenții este admisibilă și atunci când se contestă un act administrativ asimilat.
În măsura în care se urmărește repararea prejudiciului cauzat de acțiuni contrare dreptului Uniunii Europene, condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (cauza C-228/96 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato).
Or, reglementarea procedurii de contestare a taxei pe poluare, astfel cum este prevăzută de O.U.G. nr. 50/2002 și de Codul de procedură fiscală nu asigură repararea prejudiciului produs prin încălcarea normelor europene pentru persoanele care cu bună-credință au achitat taxa de poluare.
Potrivit art.117 din O.G. nr.92/2003, se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță; b) cele plătite în plus față de obligația fiscală; c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat; f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii; g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170; h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.
Deși pot fi avute în vedere cerințele principiului certitudinii juridice, în dreptul intern singura cale procesuală prin care se poate realiza repararea prejudiciului produs prin încălcarea dreptului comunitar este cea a cererii de restituire întemeiată pe art. 117 lit.d din O.G. nr.92/2003, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, ea trebuie să fie accesibilă și persoanelor prejudiciate care nu au introdus în prealabil nici o acțiune în justiție si nici nu au formulat vreo altă reclamație echivalentă.
Or, a considera că acțiunea disponibilă în dreptul intern ar fi fost cea de a contesta decizia de stabilire a taxei de poluare și de a cere restituirea numai în situația în care actul este anulat ar însemna a face practic imposibilă sau extrem de dificilă obținerea reparației de către persoanele care cu bună-credință au respectat dispozițiile legale interne.
Din analiza hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție în cauzele reunite C-410/98 și C-397/98 Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Prin urmare, singura cale efectivă în dreptul intern accesibilă tuturor persoanelor, în limitele prescripției dreptului la acțiune, este cererea de restituire, adresată în temeiul art. 117 din O.G. nr.92/2003 organului fiscal, iar în caz de refuz nejustificat, acțiunea în contencios administrativ, fără obligativitatea anulării formale a actului administrativ și a formulării unei plângeri prealabile. Potrivit art.8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Într-o asemenea situație, procedura prealabilă nu este obligatorie, conform art. 7 alin. 5 din raportat la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în același sens, reținându-se că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2002 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Asupra fondului acțiunii împotriva refuzului nejustificat de restituire a taxei de poluare, instanța apreciază că stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei de poluare este nelegală și urmează a fi anulată, urmând să se dispună și restituirea acestei taxe reclamantului, pentru motivele ce vor fi menționate în continuare.
Potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Tribunalul a reținut că dispozițiile art.110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele naționale și produsele importate, având natură similară.
Se observă că prevederile art.1 din O.U.G. nr.50/2002 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele care au fost anterior înmatriculate în România.
Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art.1 din O.U.G. nr.50/2002 încalcă art. 110 TFUE, instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr.C106/77.
Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă de poluare. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Administrazione delle finanze dello Stato).
În hotărârile T. (nr.C 402/09, 7 aprilie 2002) și N. (C 263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr.50/2002 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr.50/2002, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.208/2002, O.U.G. nr.218/2002, O.U.G. nr.7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr.117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2002 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul O.U.G. nr. 50/2002 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2002, modificată, prin obligarea reclamantului la plata taxei de poluare, în vederea înmatriculării autoturismului menționat, s-au încălcat prevederile art. 110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art. 148 alin. 4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, va admite acțiunea reclamantului împotriva refuzului nejustificat de restituire a taxei percepute ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cu consecința anulării Deciziei nr._/05.04.2012 emisă de AFP S3 și obligării pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 3 București la restituirea sumei 7506 lei achitată cu titlu de taxă de poluare.
De asemenea, vor fi obligate în solidar și celelalte două pârâte la restituirea acestei taxe de poluare, DGFPMB în calitatea sa de organ fiscal în subordinea căruia își desfășoară activitatea AFP Sector 3, iar Administrația F. pentru Mediu pentru că suma de bani achitată de către reclamant cu titlu de taxă de poluare s-a constituit venit la Fondul pentru Mediu, administrat de către AFM - potrivit art.1 din O.U.G. nr.50/2008 și H.G. nr.686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
H.G. nr.686/2008 privind normele de aplicare a O.U.G nr.50/2008 reglementează, în cadrul art.3 alin.5-8, modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu, respectiv: Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule",codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 1. sumele colectate în contul prevăzut la alin. 4. Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. 6, unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule.
Prin urmare, în condițiile în care textele de lege prevăd că taxa de poluare se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și administrațiile finanțelor publice, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu.
În ceea ce privește dobânda legală, instanța a constatat că potrivit art.994 C.civ., când cel ce a primit plata a fost de rea-credință, este dator a restitui atât capitalul, cât și interesele sau fructele din ziua plății.
Or, precum în speța de față, s-a reținut de către Curtea de Justiție în cauzele conexate Brasserie du pêcheur și The Queen că instanța națională nu poate, în cadrul legislației naționale pe care o aplică, să condiționeze repararea prejudiciului de existența unei culpe cu prevedere sau neglijență în cazul organismului de stat căruia îi este imputabilă încălcarea, fără a lua în considerare dacă aceasta este suficient de gravă.
Prevederile art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală reprezintă o excepție de la regula instituită de dispozițiile art.1088 C.civ., potrivit cărora: „la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept”.
Textul nu poate fi interpretat în defavoarea persoanei îndreptățite la dobânda legală ce curge de la o dată anterioară, cum este cazul plății nedatorate, atunci când accipiens-ul este de rea-credință (art. 994 C.civ. din 1864), cum este cazul statului român, care prin autoritățile sale – legislativ și executiv – a instituit o taxă neconformă cu Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene și a perceput ilegal sumele pe care este obligat să le restituie.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut, cu referire la hotărârile pronunțate în cauzele C-68/1979 - Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor și C-229/1996 Aprile - S.R.L., că posibilitatea reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității. Or, aceasta presupune aplicarea dispozițiilor de drept comun favorabile persoanei îndreptățite (art. 994 C.civ. 1864), iar nu înlăturarea acestora pe baza unui text de lege instituit pentru cazul în care persoana îndreptățită nu ar fi beneficiat de vreo dispoziție care să prevadă punerea de drept în întârziere a autorităților.
În temeiul art.274 C.pr.civ., căzând în pretenții pârâta, aceasta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în forma onorariului de avocat – 600 lei, taxei de timbru și a timbrului judiciar – 43,3 lei.
Împotriva sentinței civile nr. 3576/19.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a au formulat recurs pârâtele ADMINISTRAȚIA SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI înregistrat pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII-a la data de 15.01.2014.
Rcurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI arată că în mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, învederând faptul că în conformitate cu dispozițiile art.1 din Legea nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurării protecției mediului si finanțării unor programe si proiecte pentru protecția mediului. De asemenea prin actul normativ menționat mai sus, în cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasată, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este, Administrația F. pentru Mediu: "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării taxei de poluare (art.3 alin. 1, lit. a) si b) din HG 686/2008) si încasării acestei taxe prin Trezoreria Statului in cuprinsul dispozițiilor art.5 alin.3 din Legea nr.9/2012 arătându-se încă odată destinatarul acestor sume de bani provenite din încasarea taxei de poluare: "Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu".
Actul normativ in baza căruia a fost achitata taxa de poluare de către petent (respectiv Legea nr.9/2012, prin normele sale de aplicare) arata si expune pe larg in cadrul art.3 alin.5-8 modalitatea in care se transfera suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu.
Având in vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimata-petentă nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 3, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către aceasta, între instituția pârâtă și intimata-reclamanta, nu exista niciun raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care solicită admiterea acestui motiv de recurs si modificarea sentinței recurate in sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive si respingerea acțiunii ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.
În ceea ce privește fondul cererii de chemare în judecată, în sensul restituirii sumei de 7.506 lei, arată faptul că, instanța de fond si-a format o convingere greșita ținându-se cont ca, dispozițiile Legea nr.9/2012 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule sunt in vigoare, iar reclamantul nu le-a contestat considerând ca aceasta taxa este datorata la bugetul de stat. Regimul taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat in vigoare începând cu data de 13 ianuarie 2012, a înlocuit in fapt regimul accizelor prevăzut in Codul Fiscal pentru autoturismele si automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat pana la data de 31 decembrie 2006. In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second¬hand la scurt timp de la introduceți acestora In România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective. F. de prevederile constituționale ale art. 148 precizam următoarele:
Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Ceha, Regatul Danemarcei, Republica Federala Germania, Republica Estonia, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungara, Republica Malta, Regatul Tarilor de Jos, Republica Austria, Republica Polona, Republica Portugheza, Republica Slovenia, Republica Slovaca, Republica Finalanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord ( state membre ale Uniunii Europene) si Republica Bulgaria si România privind aderarea Republicii Bulgaria si a României la Uniunea Europeana, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor."
Totodată precizează faptul că alin. 2 al art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte. Cu privire la prevederile art.9 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene precizam ca acestea se refera la" Interzicerea taxelor vamale la import si la export si la alte taxe cu efect echivalent", or, taxa de primă înmatriculare nu intra in aceasta categorie nefiind o taxa vamala care se percepe numai in cadrul relațiilor comerciale dintre tarile membre ale Uniunii Europene ci se aplica, tuturor autoturismelor/autovehiculelor înmatriculate in România indiferent daca provin din producția interna sau din spațiul comunitar.
Totodată, fata de susținerea reclamantei ca taxa de prima înmatriculare auto, din România este discriminatorie apreciem ca argumentele care stau la baza acestei afirmații nu pot fi reținute întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme/autovehicule in România.
De asemenea, arată că în cazul în care sunt în prezenta acelorași specificații tehnice, legislația noastră prevede plata unei taxe de înmatriculare in România în același cuantum indiferent daca este vorba de autoturismele/autovehiculele din producția interna sau din cele produse in spațiul comunitar.
Astfel, învederează că argumentele invocate sunt neîntemeiate, întrucât legislația europeana nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin urmare, instanța ar trebui sa stabilească prin mijloace procedurale specifice daca taxa achitata in concret de reclamant este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare
In acest context trebuie menționat si faptul ca nici Comisia Europeana nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, precizam ca principiul " poluatorul plătește ", pe care se bazează si instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii europene. Precizam de asemenea ca 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (între care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru ) Prin urmare, existenta unei taxe de prima înmatriculare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare. De altfel, a institui obligativitatea plații taxei de prima înmatriculare numai in cazul importului de autoturisme/ autovehicule ar putea fi considerat la rândul sau un regim fiscal discriminatoriu intre persoanele care importa bunuri si cele care aduc in tara bunuri din spațiul comunitar. Față de cele menționate mai sus, învederează faptul că obligația generica de armonizare a legislației interne cu cea europeana, instituita prin art. 148 alin.2 din Constituție, si cea speciala, prevăzuta de art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu si instanțelor judecătorești. Totodată, trebuie reținut si faptul ca nu ne aflam in prezenta unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plații taxei de prima înmatriculare exista pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de tara de proveniența a acestora, nefiind deci in prezenta unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat in Tratatul Comunității Europene. Mai mult decât atât potrivit art. 126 alin.2 din Constituția României" Competenta instanțelor judecătorești si procedura de judecata sunt prevăzute numai prin lege."
Astfel arată că nicio lege in vigoare nu acorda competenta unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția si cu tratatele internaționale. Aceasta atribuție revine exclusiv Parlamentului si, eventual Curții Constituționale, singurele instituții in măsura sa aprecieze daca legislația referitoare la taxa de prima înmatriculare contravine Constituției sau reglementarilor Uniunii Europene si sa adopte hotărâri in consecința.
Potrivit dispozițiilor art.205 Cod procedura fiscala, „împotriva actelor administrative-fiscale, reclamanta poate formula contestație la organul administrativ fiscal emitent al actului. De asemenea, teza finala a articolului sus menționat arata ca formularea contestației nu înlătura dreptul la acțiune, in condițiile legii, direct in fata instanței.
Astfel ca pentru contestarea actelor administrativ fiscale exista doua cai:
- fie petenta se adresează cu o contestație organelor administrativ -fiscale, in condițiile arătate de art.205-209 Cod procedura fiscala, iar daca este nemulțumit de modalitatea de soluționare a contestației poate ataca in fata instanței de contencios administrativ competente decizia de soluționare a contestației;
- fie, daca nu optează pentru formularea unei contestații in fata organului fiscal, atacata in fata instanței de contencios administrativ actul administrativ fiscal considerat nelegal sau netemeinic, cu respectarea insa a dispozițiilor legii nr. 554/2004, inclusiv in ceea ce privește dispozițiile art. 7 care impun efectuarea procedurii prealabile."
Or, arată că reclamanta nu a urmat niciuna dintre cele doua cai arătate anterior.
Acesta a solicitat doar restituirea taxei de poluare, fără a ataca insa actul administrativ - fiscal prin care a fost stabilita aceasta taxa, respective Decizia de calcul a taxei de poluare.
Corespondenta adresata instituției recurente reprezintă o modalitate de exprimare a nemulțumirilor reclamantei cu privire la legalitatea perceperii taxei de poluare, fără a indica în mod concret actul administrativ fiscal considerat nelegal, pentru care sa fie solicitata anularea.
În situația in care instituția pârâtă nu ar fi emis decizia de calcul a taxei de poluare si ar fi încasat taxa de poluare fără existenta unui act administrativ fiscal care sa o stabilească se putea ataca in fata instanței de contencios refuzul de restituire a sumei.
In prezenta speța exista un act administrativ fiscal, reclamanta neputând primi suma decât daca anulează actul de impunere.
Restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Ori, restituirea solicitata nu poate fi încadrata în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc.).Totodată, menționează că, din textul Legea nr.9/2012 pentru instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai in anumite condiții, condiții reglementate in art.7 din Legea nr.9/2012.
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din Legea nr.9/2012, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezulta fără dubii ca reclamantul nu se regăsește in niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care va solicitam sa considerați taxa de poluare achitata de reclamanta ca legal datorata, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiata.
Cu privire la obligarea Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice la plata dobânzii fiscale, arată că sentința este netemeinica si nelegala.
In acest sens menționează faptul că, potrivit art.124 alin. 1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Prin urmare, fata de textul legal invocat, rezulta ca in cauza nu este îndeplinită condiția prevăzuta pentru acordarea acestora.
Referitor la obligarea pârâtei A.F.P. Sector 3 la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 643,6 lei.
Conform art.274 C.pr.civ., partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca aceasta sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori in situația de fata nu ne încadram in aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina noastră pentru ca sa fim obligați la plata cheltuielilor de judecata.
Or, in cazul de fata, instanța de fond nu a reținut îndeplinirea niciuneia dintre aceste condiții, taxa pe poluare fiind datorata in temeiul legii, motiv pentru care solicitam modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant.
În drept, recurenta-pârâtă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 si 3041din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările si completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
Recurenta pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI a arătat că hotărârea este netemeinica si nelegala, fiind data cu încălcarea și aplicarea greșita a legii (art.304 pct.9 Cod Procedura Civila).
În primul rând a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București.
Prin calitate procesuala a arătat că se înțelege titlul sau modul in care o persoana participa in raportul juridic, îndreptățind-o sa fie parte in proces. Calitatea procesuala pasiva presupune existenta identității intre persoana paratului si cel obligat in cadrul aceluiași raport juridic .
Or, în mod nelegal instanța de fond a obligat instituția pârâtă în solidar cu A.F.P. Sector 3 si A.F.M. la restituirea taxei pe poluare motivat de faptul ca: D.G.F.P.- M.B. are "calitatea de organ fiscal in subordinea căruia își desfășoară activitatea A.F.P. Sector 3".
Astfel, raportat la obiectul acțiunii, învederează faptul că D.G.F.P.-M.B. nu are calitate procesuala pasiva întrucât, așa cum rezulta si din actele depuse la dosarul cauzei în vederea înmatriculării definitive in România a autovehiculului, reclamantul a achitat, la Trezoreria Sector 3, instituție care este o structura in cadrul Administrației Finanțelor Publice a Sectorului 3 taxa pe poluare, in cuantum de 7.506 lei, in baza Deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/05.04.2012 emisa de A.F.P. Sector 3.
Pe de alta parte, arată că, în conformitate cu dispozițiile art.1 alin.(1) din O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, taxa pe poluare se constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de către Administrația F. pentru Mediu: ,,Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului."
Având in vedere considerentele expuse anterior, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București si in consecința respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În al doilea rând, invocă excepția inadmisibilității în ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea la plata dobânzii legale aferente sumei solicitate, pentru următoarele motive:
Potrivit art. 124 Cod procedură fiscală, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70m după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”
Aplicând cele două texte legale art. 124 și art. 117 din Codul de procedură fiscală, coroborate, la speța dedusă judecății, arată că această obligație a instituției pârâte la plata dobânzilor, nu se încadrează în niciuna dintre situațiile legale pentru a beneficia de dobânda aferentă.
Este evident că solicitarea dobânzilor pentru prima dată direct în fața instanței de contencios și acordarea acesteia nu poate fi primită, de vreme ce dispozițiile menționate condiționează acordarea acestora de existența în prealabil a unei cereri adresată organului fiscal competent.
În subsidiar, arată că solicitarea de dobânzi fiind un capăt de cerere accesoriu primului capăt se impune respingerea lui ca neîntemeiat și, în plus, se poate observa că în mod greșit a fost solicitată obligarea pârâtelor la plata accesoriilor atât timp cât reclamantul, nu a făcut dovada producerii unui prejudiciu, această taxă de poluare fiind plătită, în baza unui temei legal.
Pe fondul cauzei, învederează că, instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea formulată de reclamant.
Regimul taxei pe poluare pentru autovehicule a intrat in vigoare de a data de 1 iulie 2008, conform art. 14 din OUG nr. 50 din 21 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 327 din 25 aprilie 2008, care stabilește, începând cu data de 1 iulie 2008, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu destinația de venit la bugetul F. pentru mediu fiind gestionata de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării Programelor si proiectelor pentru protecția mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național urmare abrogării art. 2141-2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările si completările ulterioare.
Prin urmare, câtă vreme legislația fiscala prevede in mod expres plata taxei pe poluare cu ocazia primei înmatriculări, rezulta ca aceasta este in mod legal datorata.
In ceea ce privește prevederile comunitare reținute de către instanța de fond, se retine ca art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, "cu respectarea prevederilor actului de aderare", iar in conformitate art. 1-33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005 "Legea cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor".
Rezulta ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai in privința rezultatului, autoritățile naționale având competenta de a alege forma si mijloacele prin care se asigura obținerea rezultatului.
Astfel, potrivit art. 90 primul paragraf din Tratatul Comunităților (Uniunii) Europene si potrivit art. 111-170 - secțiunea VI -"Dispoziții fiscale" din Tratatul de instituire a Comunității Europene, ratificat prin Legea nr. 157/2005:
"Nici un stat membru, nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare."
Din jurisprudența constanta a Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat ca tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe pe poluare in momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre.
De asemenea, prin HG nr. 686/2008 nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual si starea generala standard si reprezintă reflecția in plan fiscal a principiului "poluatorul plătește", principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Afirmațiile instanței de fond, precum ca, taxa pe poluarea reglementata prin Ordonanța de Urgenta a Guvernului este discriminatorie și încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor nu pot fi reținute întrucât OUG nr. 50/2008 a fost emisa in temeiul art. 115 alin 4 din Constituția României si a fost adoptata: "în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară in acest domeniu, a ținut cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, a avut in vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate in regim de urgentă, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale si a considerat că aceste elemente vizează interesul public si constituie situații de urgență extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată.
De asemenea cu privire la legalitatea instituirii taxei pe poluare prin OUG nr. 50/2008 si la respectarea de către aceasta a dispozițiilor art. 148 alin. (4) din Constituție, Curtea Constituționala prin Decizia 802/2009 din_ (definitivă și general obligatorie) publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 428 din_ referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, in ansamblu, în special, a celor ale art. 11 din aceeași ordonanță de urgență a statuat:
"1. Cu privire la criticile de constituționalitate extrinsecă, și anume pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 115 alin. (4) și (5) din Constituție, se reține că ordonanța de urgență criticată a fost adoptată în contextul în care Comisia Europeană deschisese procedura de infringement împotriva României în temeiul art. 226 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene. Pentru a evita o eventuală procedură în fața Curții de Justiție a Comunității Europene, Guvernul a emis această ordonanță de urgență. în expunerea de motive, pentru a se justifica starea extraordinară, precum și urgența reglementării, se invocă necesitatea adoptării de măsuri pentru a se asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Curtea constată că, in conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (4) din Constituție, autoritățile statului român s-au angajat să garanteze ducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din tratatele constitutive ale Uniunii Europene, din reglementările comunitare cu caracter obligatoriu și din actul de aderare. în acest sens, Guvernul este abilitat din punct de vedere constituțional ca. prin mijloacele pe care le are la îndemână să garanteze îndeplinirea obligațiilor României fată de Uniunea Europeană. Astfel, folosirea ordonanțelor de urgentă pentru punerea de acord a legislației naționale cu cea comunitară in situația in care era iminenta declanșarea procedurii de infringement in fata Curții de Justiție este pe deplin constituționala. In aceste condiții, se constata ca ordonanța de urgenta criticata respecta exigentele art. 115 alin. 4 din Constituție.
De asemenea, Curtea reține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost adoptată in ședința de Guvern din 21 aprilie 2008, depusă spre dezbatere in procedura de urgenta la Senat pe data de 24 aprilie 2008, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008 si a intrat in vigoare la 1 iulie 2008."
Dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene, la care face referire instanța in motivarea hotărârii, nu sunt incidente în cauza, întrucât taxa pe poluare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Astfel, învederează că legislația europeana nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.
În acest context trebuie menționat si faptul ca nici Comisia Europeana nu este împotriva perceperii unei taxe pe poluare cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor ci doar a modului de determinare a taxei.
Precizează de asemenea că 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Prin urmare, existenta unei taxe pe poluare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa pe poluare.
În drept, recurenta-pârâtă a invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod Procedura Civila; O.U.G. nr.50/2008.
Curtea, analizând actele dosarului și susținerile părților în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul nu este fondat.
Excepția lipsei calității procesuale pasive nu este întemeiată, în condițiile în care Administrația Finanțelor Publice Sector 3 este autoritatea emitentă a actului juridic prin care se individualizează obligația concretă ce revine proprietarului autovehiculului supus înmatriculării- decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante.
Pârâta are competențe în ce privește restituirea sumelor conform art.117 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, raportat la Ordinul M.F.P. nr.1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și acordarea dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.
Curtea constată că excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Regionale a Finanțelor Publice București nu este întemeiată, reclamantul justificând chemarea acesteia în judecată, în calitate de pârâtă, în acțiunea în pretenții, având în vedere că administrațiile sectoarelor Municipiului București ale finanțelor publice nu au personalitate juridică, funcționând ca structuri subordonate în cadrul DGRFPB.
Admisibilitatea acțiunii în restituirea taxei de poluare este soluția adoptată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, prin decizia nr. 24/2011 stabilindu-se că procedura de contestare reglementată de art. 7 din OUG nr. 50/2008 aprobată prin legea nr. 140/2011, raportat la art. 205- 218 C.p.fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Taxa pentru emisiile poluante în sumă de 7506 lei a fost calculată în baza dispozițiilor Legii nr. 9/2012, prin decizia emisă la 05.04.2012.
Prin OUG nr.1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 până la 1 ianuarie 2013, situație în care instanța de fond a apreciat în mod corect că discriminarea constatată de Curtea de Justiție a U.E. în cauza T. contra României și neconcordanțele reglementărilor naționale cu normele europene persistă.
Astfel, potrivit art. 4 din Legea nr. 9/2012, „(1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
După soluționarea acțiunii în fond, a fost pronunțată, la 3 februarie 2014, Ordonanța Curții de Justiție a Uniunii Europene (Marea Cameră), în cauzele conexate C‑97/13 și C‑214/13, C. și C..
Prin Ordonanța Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a statuat că „prin adoptarea OUG nr. 1/2012, guvernul român a menținut în vigoare o reglementare națională pe care Curtea o declarase deja incompatibilă cu articolul 110 TFUE în Hotărârea T., citată anterior. Prin urmare, acest guvern nu poate invoca în mod util finalitatea urmărită de legiuitorul național”.
Curtea a reținut că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
În ce privește dobânda legală (fiscală), Curtea constată că repararea prejudiciului produs prin încălcarea dreptului comunitar trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității, având în vedere Hotărârea pronunțată de CJUE în cauza I. C-565/11: „ In plus, trebuie amintit ca, atunci cand un stat membru a incasat taxe cu incalcarea normelor dreptului Uniunii, justitiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fara temei, ci si a sumelor platite acestui stat sau retinute de acesta in legatura directa cu taxa respectiva. Aceasta cuprinde si pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilitatii premature a taxei.”
„In aceasta privinta, Curtea a statuat deja ca, in absenta unei reglementari a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecarui stat membru atributia de a prevedea conditiile in care se impune acordarea unor astfel de dobanzi, in special rata si modul de calcul al acestor dobanzi. Aceste conditii trebuie sa respecte principiile echivalentei si efectivitatii, ceea ce inseamna ca nu trebuie sa fie mai putin favorabile decat cele aplicabile unor cereri similare intemeiate pe dispozitii de drept intern si nici concepute astfel incat sa faca in practica imposibila sau excesiv de dificila exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridica a Uniunii.”
„In ceea ce priveste principiul efectivitatii, acesta impune, . restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu incalcarea dreptului Uniunii, ca normele nationale care privesc in special calculul dobanzilor eventual datorate sa nu aiba ca efect privarea persoanei impozabile de o despagubire adecvata pentru pierderea suferita prin plata nedatorata a taxei.”
Criticile recurentului cu privire la cheltuielile de judecată nu se rețin. Conform art. 274 C.p.civ., partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
Având în vedere aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 C.p.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat recurenții pârâți Direcția Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației sector 3 Finanțelor Publice, și Direcția Regională a Finanțelor Publice București, împotriva sentinței civile nr. 3576/19.06.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. S. și intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. A. Ș. L. E. F.
GREFIER
C. A.
Red. A.Ș./A.N.
2 ex./06.10.2014
Jud. fond T.B.: M. D.
| ← Pretentii. Decizia nr. 6432/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act emis de autorităţi publice locale. Decizia nr.... → |
|---|
