Cetăţenie. Decizia nr. 68/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 68/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-01-2014 în dosarul nr. 1967/2/2012*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 68
Ședința publică din data de 06.01.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – B. C.
JUDECĂTOR – V. H.
JUDECĂTOR – O. D. P.
GREFIER – C. M.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții – pârâți A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE și PREȘEDINTELE AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU CETĂȚENIE împotriva sentinței civile nr.2939 din 04.05.2012, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - reclamant S. R., având ca obiect „cetățenie”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, se prezintă recurenții-pârâți prin consilier juridic C. P., care depune delegație la dosar, și intimatul-reclamant prin avocat O. B., cu împuternicire avocațială la fila 18 din dosarul instanței de fond.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele: pricina se află la primul termen de judecată; prin rezoluția de primire a cererii de recurs, în sarcina recurenților s-a stabilit obligația de a depune taxă judiciară de timbru în valoare de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Recurenții-reclamanți, prin consilier juridic, depun la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar aferent, precum și înscrisuri.
Curtea ia act de faptul că recurenții depun chitanța din 18.12.2013 reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru de 2 lei, un timbru judiciar de 0,15 lei și procedează la anularea acestora. Un exemplar al înscrisurilor depuse la dosar de recurenți se comunică apărătorului intimatului-reclamant.
Recurenții-reclamanți prin consilier juridic propun a li se încuviința înscrisurile depuse la termenul de azi.
Apărătorul părții intimate arată că nu se opune înscrisurilor depuse la acest termen.
În condițiile art.305 C.pr.civ. (1865), Curtea încuviințează administrarea probei cu înscrisurile noi depuse în fața instanței de recurs, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, acordă cuvântul pe recurs.
Recurenții-reclamanți, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului avându-se în vedere că cererea formulată de intimatul-reclamant nu îndeplinea condițiile prevăzute de art.8 lit.b) din Legea cetățeniei. Recurenții-reclamanți prin consilier juridic arată că au atacat hotărârea instanței de fond întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. În acest sens, arată reprezentantul părții recurente faptul că instanța de fond nu a ținut seama la pronunțarea hotărârii de condițiile prevăzute de art.8 lit.b) din Legea cetățeniei, și anume de împrejurarea reținută de comisia pentru cetățenie în sensul că petentul, intimatul-reclamant din cauză, a fost sancționat cu amendă de două ori, împrejurare de natură a caracteriza persoana ca fiind lipsită de loialitate, în condițiile în care lit.e) a aceluiași articol prevede lipsa antecedentelor și o bună comportare a petentului. Față de această situație de fapt, ANPC a respins cererea formulată de intimatul-reclamant. Reprezentantul recurenților arată că nu se solicită cheltuieli de judecată.
La interpelarea instanței, recurenții-pârâți prin consilier juridic arată că prin sentința instanței de fond s-a dispus anularea ordinului și emiterea unui nou ordin.
Intimatul-reclamant, prin avocat, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond, avându-se în vedere că în raport de prevederile art.8 lit.b) și lit.e) invocate de recurenți nu s-a făcut dovada faptului că prin trecerea frauduloasă a frontierei se urmărea efectuarea de acțiuni care să aducă atingere siguranței statului. Depunând practică judiciară, apărătorul intimatului arată că nu s-a dispus o condamnare a acestuia, sancțiunea aplicată fiind amenda penală pentru o infracțiune care nu atrage nedemnitatea în a dobândi cetățenia română. Considerând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, apărătorul părții intimate solicită respingerea recursului.
Dând citire dispozitivului sentinței pronunțate de instanța de fond, Curtea solicită explicații părților recurente prin prisma motivelor de recurs invocate, respectiv dacă prima instanță a soluționat fondul cererii.
Recurenții-pârâți, prin consilier juridic, arată că instanța de fond a dispus emiterea unui nou ordin de redobândire a cetățeniei române.
Apărătorul intimatului-reclamant arată că a fost soluționat fondul și că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea reține cauza spre pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Prin sentința civilă nr. 2939/04.05.2012, pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal a dispus: admite cererea formulată de reclamantul S. R. în contradictoriu cu pârâții A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE, PREȘEDINTELE AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU CETĂȚENIE; obligă pârâta să emită ordinul de redobândirea a cetățeniei române, în condițiile legii; obligă pârâta să plătească petentului 4,3 lei cheltuieli de judecată.
În considerentele hotărârii pronunțate, a reținut Curtea că prin cererea înregistrată la data de 09.03.2012 pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal sub nr._ reclamantul S. R. în contradictoriu cu pârâții A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE, PREȘEDINTELE AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU CETĂȚENIE a solicitat anularea Ordinului de respingere a cetățeniei române nr.173/P/22.02.2012 emis de către Președintele A.N.C, respectiv obligarea pârâtei să-i emită un nou ordin prin care să-i fie aprobată cererea de redobândire a cetățeniei române.
A reținut Curtea că, în motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că Legea nr. 290/2004 privind cazierul românesc precizează la art. 1 că în scopul prevenirii și combaterii faptelor prevăzute și pedepsite de legea penală se organizează cazierul judiciar, ca mijloc de cunoaștere și identificare operativă a persoanelor care au comis infracțiuni contra persoanei și a libertății acesteia, a patrimoniului și, în general, a ordinii de drept. Învederează că a atașat copie de pe sentința civilă nr.1395/23.02.2011 pronunțată în dosarul nr.3958/2010 care a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr.235/19.01.2012, unde, într-o speță identică ÎCCJ a confirmat soluția Curții de Apel București anulând ordinul de respingere a cetățeniei române și obligând ANC „la emiterea ordinului de redobândire a cetățeniei române”. Precizează că este vorba de o cauză identică, în cauza respectivă reclamantul având un așa-zis consemn de neintrare în România pentru perioada 28.05._12. Astfel, rezultă indubitabil faptul că instanța „poate” obliga ANC la emiterea ordinului de redobândire a cetățeniei române în situația în care constată faptul că sunt îndeplinite toate condițiile cerute de lege pentru redobândirea cetățeniei române, iar ANC a efectuat o aplicare abuzivă sau eronată a legii. În speță, Curtea de Apel București a reținut „ din cazierul judiciar românesc rezultă că reclamantul nu este înscris în cazierul judiciar; de asemenea, din cazierul judiciar moldovenesc reiese că reclamantul nu are antecedente penale și nu se află în căutare pe teritoriul R.M.. Ca urmare, instanța constată că actele care au stat la baza emiterii ordinului contestat nu fac nicio referire la împrejurări de fapt relevante pentru constatarea neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 8 lit.b din Legea 21/1991 și nu precizează care sunt motivele pentru care s-a considerat că reclamantul nu dovedește prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate față de statul român”. Chiar dacă această speță a fost pronunțată pe vechea legislație de dobândire-redobândire a cetățeniei române este relevantă motivarea acesteia și faptul că instanța „poate” constata îndeplinirea condițiilor necesare redobândirii cetățeniei române. Faptele care ar face o persoană nedemnă a deveni/redeveni cetățeni români sunt prevăzute la Titlul I din Codul Penal, respectiv infracțiuni contra siguranței statului de genul acțiunii dușmănoase contra statului, spionajul, atentatul, subminarea puterii de stat, etc. Solicită a se avea în vedere că la dosarul depus la ANC se află atât cazierul românesc, cât și cel moldovenesc care sunt „curate”. Mai mult, atât timp cât legea prevede ca în cazierul judiciar al persoanei se înscriu anumite fapte pe care legiuitorul le consideră elocvente pentru trecutul fiecărei persoane, la depunerea dosarului de redobândire a cetățeniei române cerându-se acte în mod imperativ, iar cazierul său este „curat”, consideră că nu există niciun motiv pentru respingerea cererii formulate.
A reținut Curtea și faptul că prin întâmpinarea formulată în cauză de către pârâți se solicită respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În motivarea efectivă a soluției pronunțate pe fondul cauzei, Curtea a reținut că petentul a atașat copie de pe sentința civilă nr.1395/23.02.2011 pronunțată în dosarul nr.3958/2010, care a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr.235/19.01.2012, unde, într-o speță identică ÎCCJ a confirmat soluția Curții de Apel București anulând ordinul de respingere a cetățeniei române și obligând ANC „la emiterea ordinului de redobândire a cetățeniei române”.
Precizează că este vorba de o cauză identică, în cauza respectivă reclamantul având un așa-zis consemn de neintrare în România pentru perioada 28.05._12.
Astfel, rezultă indubitabil faptul că instanța „poate” obliga ANC la emiterea ordinului de redobândire a cetățeniei române în situația în care constată faptul că sunt îndeplinite toate condițiile cerute de lege pentru redobândirea cetățeniei române, iar ANC a efectuat o aplicare abuzivă sau eronată a legii.
A mai reținut în drept și reprodus prima instanță textele disp. art. 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20 și 21 din Legea nr. 21/1991.
Conform art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 instanța poate să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.
Curtea a apreciat că tăcerea administrației după expirarea termenelor legale impune obligarea acesteia la soluționarea cererii.
Cu privire la penalitățile de 100 lei/zi de întârziere, Curtea a apreciat că nu se pot acorda de la data introducerii acțiunii așa cum a solicitat petentul, pentru că intimata nu fusese obligată să soluționeze cererea.
II. Împotriva acestei sentințe, ce le-a fost comunicată la 28.06.2012, au declarat recurs, înregistrat la data de 10.07.2012, pârâții A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE și PREȘEDINTELE AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU CETĂȚENIE, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecarea cauzei, pentru a se dispune respingerea tuturor capetelor de cerere din acțiunea introductivă formulată de reclamant.
În motivare, au arătat recurenții că instanța de fond în mod netemeinic si nelegal a admis acțiunea reclamantului.
Au invocat recurenții disp. art. 3041 C.pr.civ., text potrivit căruia recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.
Au mai arătat recurenții că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7 C.pr.civ.). În acest din urmă sens, au susținut că, analizând considerentele sentinței recurate, se observă că argumentele invocate de instanță pentru admiterea acțiunii se reduc la menționarea unei sentințe depusă de reclamant și la citarea art. 13-21 din Legea cetățeniei române. Astfel, nu rezultă motivația în fapt și în drept pentru admiterea acțiunii. Instanța nu aduce argumente în sprijinul măsurii dispuse prin hotărâre. Instanța de fond nu a indicat în sentința recurată motivele care i-au format convingerea pentru admiterea cererii chemare în judecată.
Totodată, au arătat recurenții că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Astfel, cererea de redobândire a cetățeniei române formulate de intimatul-reclamant S. R. a fost înregistrată la Secretariatul Comisiei pentru cetățenie sub nr._/RD/2010. În temeiul dispozițiilor art. 16 al. 2 lit. a) din Legea cetățeniei române, președintele Comisiei pentru cetățenie a dispus "solicitarea de relații de la orice autorități cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) și e)". Conform art. 8 alin. (1) lit. b) și e), cetățenia română se poate acorda, la cerere, persoanei fără cetățenie sau cetățeanului străin, dacă îndeplinește următoarele condiții: (…) b) dovedește, prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate față de statul român, nu întreprinde sau sprijină acțiuni împotriva ordinii de drept sau a securității naționale și declară că nici în trecut nu a întreprins asemenea acțiuni; (...) e) este cunoscut cu o bună comportare și nu a fost condamnat în țară sau în străinătate pentru o infracțiune care îl face nedemn de a fi cetățean român (...).
Urmarea solicitării relațiilor mai sus menționate, Ministerul Administrației și Internelor - Direcția cazier Judiciar, S. și Evidențe Operative a comunicat faptul că reclamantul S. R. figurează înscris în cazierul judiciar cu 500 lei amendă administrativă pentru art. 70/1 din OUG nr. 105/2001 aplicată prin ordonanța nr. 2817/P/26.11.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți. De asemenea, Oficiul Român pentru Imigrări a comunicat că reclamantul figurează în baza de date cu consemn la frontieră valabil până la 18.02.2014, pentru trecere ilegală a frontierei de stat a României.
Având în vedere aspectele menționate în cele două adrese mai sus menționate, Comisia pentru Cetățenie a constatat neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 8 lit. b) din Legea cetățeniei române și a avizat negativ cererea intimatului-reclamant. Ulterior, președintele A.N.C. a respins cererea de redobândire a cetățeniei române prin ordinul nr. 173/P/22.02.2012.
A susținut partea recurentă că instanța de fond a dat textului legal o interpretare neconformă sensului real al acestuia.
Făcând trimitere la o sentință favorabilă intimatului-reclamant, depusă de acesta la dosarul cauzei, prima instanță a ajuns la concluzia că "instanța poate obliga A.N.C. la emiterea ordinului de redobândire a cetățeniei române în situația în care constată faptul că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru redobândirea cetățeniei române, iar ANC a efectuat o aplicare abuzivă a legii." Această afirmație lapidară nu este susținută de argumente care să justifice admiterea cererii intimatului-reclamant S. R.. În plus, situația de fapt din speța invocată este diferită de cea din dosarul de față.
Întrucât petentul a încălcat cerințele impuse de Legea cetățeniei române, avizul negativ al Comisiei pentru cetățenie și ordinul de respingere a cererii sunt măsuri perfect justificate. Este lipsit de relevanță, sub aspectul legalității ordinului de respingere a cererii, faptul că amenda ce i-a fost aplicată reclamantului este una cu caracter administrativ, întrucât condiția impusă de art. 8 al. 1 lit. b) din Legea nr. 21/1991 (a cărei neîndeplinire s-a reținut) nu vizează lipsa antecedentelor penale, ci necesitatea de a dovedi, prin comportament, acțiuni si atitudine, loialitate fată de statul român, precum și lipsa unor acțiuni împotriva ordinii de drept sau a securității naționale.
Chiar dacă în cazierele judiciare eliberate în România si Republica M. nu era trecută vreo mențiune, aceasta dovedea doar faptul că reclamantul nu este înregistrat cu antecedente penale în aceste două țări, dar nu dovedea îndeplinirea condiției prevăzută de art. 8 al. 1 lit. b) din Legea nr. 21/1991.
Conform măsurilor dispuse de organele abilitate ale statului român, intimatul-reclamant nu poate intra pe teritoriul României până la data de 18.02.2014. Acest aspect este unul de importanță crucială, o eventuală avizare pozitivă a cererii reclamantului având la momentul de față consecințe de natură a contrazice măsurile mai sus precizate. Prin considerentele hotărârii recurate se reține că în sentința favorabilă invocată de intimatul-reclamant, irevocabilă prin decizia nr. 235/19.01.2012, s-a instituit un consemn de neintrare în România pe perioada 28.05._12. De remarcat că în speța respectivă consemnul aproape că expirase, aceasta putând să justifice admiterea acelei acțiuni.
Față de disp. art. 5 din Constituția României și art. 11 din Legea 21/1991, republicată, acordarea cetățeniei române reprezintă o facultate și nu o obligație pentru statul român.
In mod eronat prima instanță a obligat la soluționarea favorabilă a cererii intimatului-reclamant, aceasta echivalând cu obligarea președintelui A.N.C. la emiterea unui nou ordin prin care să fie aprobată cererea de redobândire a cetățeniei române. Instanța nu poate obliga președintele A.N.C. la emiterea unui ordin de aprobare a cererii de redobândire a cetățeniei române. Instanța poate să oblige la emiterea actului administrativ, fără a impune rezolvarea cererii într-un anumit sens, deoarece s-ar substitui administrației și ar rezolva cererea în locul ei. Aceasta ar fi o situație incompatibilă cu principiul separației puterilor în stat, consacrat expres prin dispozițiile art. 1 al. 4 din Constituția republicată.
Având în vedere netemeinicia cererii intimatului-reclamant de anulare a ordinului emis de președintele A.N.C, a solicitat partea recurentă a fi respins și petitul privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 4,3 lei.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 299-316 C.pr.civ., Legea nr. 21/1991, Legea nr. 554/2004. Au solicitat recurenții judecata în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 C.pr.civ. (1865).
Aferent cererii de recurs, s-a achitat o taxă de timbru în cuantum de 2 lei și s-a atașat timbru judiciar de 0,15 lei, în cond. art. 11 alin. 1 rap. la art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997 și art. 3 din Og nr. 32/1995.
Dosarul s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de C. administrativ și fiscal sub nr._ .
Prin încheierea din 14.03.2013, Înalta Curtea de Casație și Justiție – Secția de C. administrativ și fiscal a dispus în temeiul art. XXIII alin. 2 și 4 din Legea nr. 2/2013 scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului, pe cale administrativă, la Curtea de Apel București.
Dosarul s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal sub nr._ .
Legal citat, intimatul – reclamant S. R. nu a formulat întâmpinare, asigurându-și reprezentarea în fața instanței la judecarea recursului prin avocat ales, care a solicitat respingerea ca nefondată a căii de atac formulate.
Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ.(1865) rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ.(1865), reține următoarele:
Recursul este fondat.
În acest sens, Curtea reține că art. 312 alin. 3 C.pr.civ. (1865) prevede că „Modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct., 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi. Dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară”. Totodată, disp. art. 3041 C.pr.civ. (1865) prevăd că „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele”.
Se impun a fi amintite și disp. art. 129 alin. 6 C.pr.civ. (1865), text potrivit căruia „În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”.
Mai reține Curtea că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art.261 C.pr.civ.(1865), are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.
Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în cond. art. 261 pct. 5 C.pr.civ.(1865), sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești, față de disp. art. 261 alin. 1 pct. 5 și 6 C.pr.civ.(1865).
În cauză, apreciază Curtea că lectura sentinței civile recurate denotă o nerespectare a disp. art. 129 alin. 6 și art. 261 C.pr.civ.(1865), fiind deci întemeiat primul motivul de recurs.
În acest sens, se observă că partea reclamantă a solicitat anularea actului administrativ reprezentat de Ordinul de respingere a cetățeniei române nr. 173/P/22.02.2012 emis de Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, respectiv obligarea Președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie să emită un nou ordin prin care să îi fie aprobată cererea de redobândire a cetățeniei române.
Prin sentința civilă recurată nr. 2939/04.05.2012, prima instanță, după ce a dispus admiterea cererii formulate, a obligat pârâta să emită ordinul de redobândire a cetățeniei române, în condițiile legii, și să plătească petentului 4,3 lei cheltuieli de judecată. Analizând considerentele sentinței civile menționate, Curtea constată că în motivare judecătorul fondului a reținut considerentele sentinței civile nr. 1395/23.02.2011 pronunțată în dosarul nr. 3958/2010 de Curtea de Apel București, a reprodus disp. art. 12 – 21 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, după care a făcut referire la disp. art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, apreciind că tăcerea administrației după expirarea termenelor legale impune obligarea acesteia la soluționarea cererii, iar în final a făcut aprecieri cu privire la penalități de întârziere.
Or, acțiunea de față privește o cerere în anularea unui act administrativ emis de partea pârâtă în soluționarea unei cereri de redobândire a cetățeniei române în sensul respingerii acesteia, iar nu „tăcerea administrației”, adică nesoluționarea în termen a unei cereri.
Revenea judecătorului fondului să se pronunțe asupra validității actului litigios, respectiv Ordinul nr. 173/P/2012, cel care produce efecte juridice în ceea ce privește cererea dlui. S. R. de redobândire a cetățeniei române.
Astfel, art. 18 alin. 4 din Legea nr. 21/1991 prevede dreptul persoanei interesate de a ataca în fața instanței de contencios administrativ ordinul de respingere a cererii de acordare sau redobândire a cetățeniei române. Totodată, art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, respectiv dreptul comun în materie de contencios administrativ, prevede că „Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrative”.
O astfel de acțiune impune deci instanței de judecată să realizeze o analiză efectivă a motivelor de fapt și de drept pe care s-a întemeiat actul litigios, iar în soluționare să dispună expres dacă ordinul subzistă sau încetează să mai producă efecte juridice ca efect al anulării sale în procedura de contencios administrativ.
Cu toate acestea, prin dispozitivul sentinței recurate judecătorul fondului nu a indicat dacă ordinul litigios este anulat, ci doar a obligat autoritatea publică pârâtă să emită un ordin de redobândire a cetățeniei române în condițiile legii, după cum nici în considerentele hotărârii nu a arătat în concret de ce partea reclamantă îndeplinea cerința legală apreciată de ANC ca fiind neîntrunită. Astfel, simpla reproducere a art. 12-21 din Legea nr. 21/1991 nu este de natură a argumenta îndeplinirea cerinței legale opuse de ANC, respectiv cea de la art. 8 lit. b) din același act normativ, după cum nici indicarea unei hotărâri judecătorești pronunțate într-o altă cauză nu este de natură a substitui sau complini lipsa argumentației primei instanțe în contextul factual și legal propriu cauzei de față, dat fiind că respectivei hotărâri judecătorești, invocată doar ca practică judiciară anterioară, nu îi putea fi recunoscută vreo autoritate sau putere de lucru judecat în ceea ce privește acțiunea reclamantului S. R., lipsind identitatea de părți și obiect.
Apreciază astfel Curtea că, lipsind practic o soluționare a fondului cauzei, față de disp. art. 312 alin. 3 teza a doua C.pr.civ. (1865), se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei în integralitate pentru rejudecare la Tribunal, față de art.19 alin. 4 din Legea nr. 21/1991 astfel cum a fost modificat prin art. VII din Legea nr. 2/2013. Pe cale de consecință, nu se va mai realiza și o analiză a motivului de recurs expus de partea reclamant – recurentă cu raportare la art. 304 pct. 9 C.pr.civ.(1865), întrucât acesta este subsecvent, implicând o antamare a fondului cauzei, ceea ce nu poate însă interveni în fața instanței de recurs față de disp. art. 312 alin. 3 C.pr.civ.(1865) rap. la art. 312 alin. 5 C.pr.civ.(1865), care impun trimiterea cauzei spre rejudecare, atunci când procesul s-a soluționat de prima instanță fără a se intra în cercetarea fondului cauzei.
În consecință, date fiind disp. art. 312 alin. 2, 3 și 5 C.pr.civ.(1865), Curtea va admite recursul, va casa sentința civilă nr. 2939/2012, trimițând cauza spre rejudecare la Tribunalul București – Secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții – pârâți A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE și PREȘEDINTELE AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU CETĂȚENIE împotriva sentinței civile nr.2939/04.05.2012 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul - reclamant S. R..
Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București - Secția de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
B. C. V. H. O. D. P.
GREFIER,
C. M.
Red. Tehnored. Jud.B.C./ 2 ex./febr.2014
C. 8 - SCAF / Judecător fond: M.-C. I.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 8372/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 891/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
