Pretentii. Decizia nr. 5843/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 5843/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-09-2014 în dosarul nr. 47585/3/2012

­­­­­­­­­­­­­­ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._ /C./2012

DECIZIA CIVILĂ NR.5843

Ședința publică din data de 01.09.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – B. C.

JUDECĂTOR – V. H.

JUDECĂTOR – O. D. P.

GREFIER – C. M.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta - pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE (fostă Administrația Finanțelor Publice A Sectorului 6 prin DGFPMB) împotriva sentinței civile nr.1694/07.03.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții – taxă poluare”, în contradictoriu cu intimata - reclamantă S.C. D. L. TRANS .. și intimata - chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, nu se prezintă părțile.

Față de lipsa părților la apelul nominal, date fiind dispozițiile art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează: recursul se află la primul termen de judecată.

Părțile fiind lipsă, Curtea rămâne în pronunțare asupra recursului.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1694/07.03.2014, Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocata de parata, a admis cererea introductiva, a obligat parata sa restituie reclamantei suma de 1.147 lei încasata cu titlu de taxa pe poluare, cu dobânda legala in materie fiscala, calculata cu începere din ziua achitării taxei (19.09.2008) si pana la data stingerii obligației de restituire.

De asemenea, a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție la plata către pârâta a sumelor ce fac obiectul cererii introductive.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în esență, că taxa achitată în cauză a fost percepută în mod nelegal, fiind interzisă de dispozițiile art.110 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene întrucât instituie o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autotursimele second-hand deja înmatriculate în România, pentru care taxa pe poluare nu este datorată.

În temeiul art. 124 Cod proc.fiscală, tribunalul a obligat pârâta la plata dobânzii fiscale, iar în temeiul art. 60 Cod proc.civ., a admis cererea de chemare în garanție a AFM.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs partea pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, sub nr._ .

În primul rând, recurenta a arătat că înțelege să reitereze excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 6 București. învederând că în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui buget, in calitate de titular este Administrația F. pentru Mediu.

Astfel, având in vedere că taxa de poluare achitata de către reclamant nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrația Finanțelor Publice Sector 6, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr. 92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către petent, intre instituția recurentă si reclamant nu exista niciun raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe pe poluare.

Cu privire la netemeinicia sentinței privind obligarea AFP Sector 6 la restituirea către petentă a sumei achitata de către aceasta cu titlu taxă pe poluare, recurenta – pârâtă arată că plata efectuata de reclamant a fost legal încasata.

Potrivit legislației naționale in vigoare la data plații taxei de poluare, aceasta taxa speciala trebuie achitata cu ocazia primei înmatriculări in România, atât pentru autovehiculele noi, indiferent de proveniența acestora, producție interna sau achiziții din afara tarii, cat si pentru autovehicule la mana a doua, achiziționate dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau din afara spațiului comunitar, chiar daca acel autovehicul a mai fost înmatriculat in circulație in tara de proveniența. A arătat în esență că taxa prevăzută de OUG nr.50/2008 nu contravine prevederilor dreptului comunitar.

Referitor la obligarea pârâtei la plata dobânzii fiscale legale aferente, recurenta – pârâtă susține că soluția instanței de fond este nelegală, ÎNTRUCÂT reclamantul nu a solicitat în prealabil, prin cererea de restituire plata dobânzii conform art. 124 Cod proc.civ.

In drept, s-au invocat dispozițiile art.304 indice 1 C.pr.civ., OUG nr.50/2008, HG nr.686/2008, Legea nr.554/2004,OMFP nr.1899/2004. A solicitat și judecata în lipsă în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 rap. la art. 229 din OG nr. 92/2003.

Deși legal citat, intimatul – pârât nu au formulat întâmpinare.

Asupra recursului formulat, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și a prevederilor legale incidente, reține următoarele:

Din analiza înscrisurilor atașate la dosar Curtea constată că taxa litigioasă a fost stabilită și percepută la data de 19.09.2008, fiind achitată pentru un autoturism a cărui primă înmatriculare a intervenit în anul 2003 într-un alt stat membru al Uniunii Europene.

Curtea arată astfel că perceperea taxei pe poluare s-a făcut sub incidența OUG nr. 50/2008, publicată în M.Of. nr. 327/25.04.2008 și care a intrat în vigoare la 01.07.2008.

Astfel, Curtea apreciază că în mod legal instanța de fond a instituit în sarcina pârâtei A.F.P. Sector 6 București obligația de restituire, întrucât reglementarea națională a taxei pe poluare, reprezentată de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin regimul discriminatoriu instituit pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa pe poluare nu se percepe.

În acest sens, a statuat Curtea de Justiție prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., confirmată prin Hotărârea pronunțată la 7 iulie 2011, în cauza C-263/10, N., prin care a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, după . O.U.G. nr. 50/2008, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie, fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de autovehicule similare existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.

Astfel, în hotărârea N., instanța din Luxemburg a arătat că „(26) (…) o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. (27). Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia. (28) În sfârșit, trebuie amintit că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”. Astfel, considerentele CJUE susțin în mod evident concluzia efectului descurajant al taxei pe poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, relativ la importul și punerea în circulație în România a autovehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre.

Or, disp. art. 117 alin. 1 lit. (d) din Codul de procedură fiscală prevăd că „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: … d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; …”. De principiu, instanța nu poate fi legată de temeiul de drept indicat de parte în cererea de chemare în judecată, dacă acesta este eronat sau incomplet indicat, întrucât judecătorul este cel chemat să realizeze încadrarea în drept corectă, având la dispoziție obiectul și motivele de fapt, în condițiile în care reclamantul nu insistă cu privire la o anumită cale procesuală (principiul iura novit curia).

În plus, referitor la efectul hotărârilor pronunțate de CJUE, se impun a fi amintite disp. art. 19 alin. 3 lit. (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în care se arată: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene hotărăște în conformitate cu tratatele: (…) b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanțelor judecătorești naționale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituții”, dar și pe cele ale art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene unde s-a prevăzut: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii; În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea. …”.

Totodată, art. 148 alin. 2 și 4 prevede că „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, respectiv „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)”.

De asemenea, relativ la jurisprudența instanței din Luxemburg, se impun a fi amintite, cu titlu exemplificativ, cauza V. Gend & Loos, hotărârea din 5 februarie 1963, unde CJCE a judecat că „… faptul că tratatul, în articolele menționate anterior, permite Comisiei și statelor membre să sesizeze Curtea despre fapta unui stat care nu și-a îndeplinit obligațiile nu înseamnă că persoanele de drept privat nu pot invoca aceste obligații, după caz, în fața unei instanțe naționale …”, sau cauza The Queen și Secretary of S. for Transport, Ex parte: Factortame LTD și alții, hotărârea din 19 iunie 1990, în care s-a statuat că „Dreptul comunitar trebuie să fie interpretat în sensul că instanța națională care, sesizată într-un litigiu privind dreptul comunitar, consideră că singurul obstacol care se opune ca aceasta să dispună măsuri provizorii este o normă de drept național, trebuie să înlăture aplicarea acestei norme”. Totodată, potrivit hotărârii pronunțate la data de 9 martie 1978 în cauza Administrazione delle finanze dello stato c. Simmenthal S.p.a., „[i]nstanța națională însărcinată cu aplicarea, în cadrul competenței sale, a dispozițiilor dreptului comunitar, are obligația de a asigura deplina aplicare a acestor norme, în cazul în care este necesar refuzând aplicarea, din oficiu, a oricărei dispoziții contrare din legislația națională, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta abrogarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional”.

Arată Curtea că, în plus, unele dintre apărările expuse de partea recurentă au caracter generic și lipsit de substanță, fiind limitate la afirmații cu caracter general, pretextându-se că prima instanță nu ar fi circumstanțiat „corect și legal cadrul legislativ”, fără a se detalia în concret ce a avut recurenta – pârâtă în vedere în acest sens, cu atât mai mult cu cât AFP Sector 1 prin DGFPMB este cea care ignoră principii esențiale și elementare rezultate din dreptul Uniunii Europene și jurisprudența CJUE în materie.

Cât despre calitatea procesuală pasivă a pârâtei AFP Sector 1 București, Curtea arată, în esență, că pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale. Pe cale de consecință, nu se poate reține că pârâta nu ar avea calitate procesuală în cauză, iar faptul că suma a fost virată în beneficiul AFM implică un raport juridic distinct stabilit între AFP și AFM, indiferent din perspectiva pretenției părții reclamante.

În ce privește criticile părții recurente - pârâte sub aspectul dobânzii fiscale, Curtea arată că și acestea sunt lipsite de temei.

Prevederile art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală reglementează dobânzile în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget, respectiv nivelul și modul de calcul al acestora. Astfel, textul menționat prevede că „(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (2^1) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. (2) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori”.

Curtea reține că fiind formulată cerere de restituire a taxei pe poluare și fiind admis capătul principal privind restituirea acesteia, apare și raportul de accesorietate cu privire la dobânda prevăzută de Codul de procedură fiscală.

Față de cele arătate în precedent, în raport de disp. art. 312 alin. 1 C.pr.civ. (1865), Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta - pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE (fostă Administrația Finanțelor Publice A Sectorului 6 prin DGFPMB) împotriva sentinței civile nr.1694/07.03.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții – taxă poluare”, în contradictoriu cu intimata - reclamantă S.C. D. L. TRANS .. și intimata - chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 01.09.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

B. C. V. H. O. D. P.

GREFIER,

C. M.

Red./Tehnored. O.D.P. /2 ex./10.10.2014

Judecător fond: A. C. / Tribunalul București - SCAF

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 5843/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI