Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1879/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1879/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-03-2014 în dosarul nr. 9360/3/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1879/2014
Ședința publică de la 13 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. R.
Judecător D. C. V.
Judecător D. G. S.
Grefier M. P.
Pe rol recursului formulat de recurenta-pârâtă A. F. PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței civile nr. 2047/16.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. S..
La apelul nominal făcut în ședința publică n-au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 C..
Constatând că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 pct. 2 C., Curtea apreciază recursul în stare de judecată și –l reține pentru soluționare.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 2047/16.04.2013 Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul I. S. și a obligat pârâta AFPS2 să restituie reclamantului suma de 3575 lei reprezentând taxă pe poluare, cu dobânda calculată conform art.124 din OG nr.92/2003.
Totodată, instanța a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 43,6 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamantul a achiziționat dintr-un stat comunitar un autovehicul second hand, iar pentru înmatricularea în România a fost obligat la plata unei taxe care a fost apreciată ca fiind contrară prevederilor art. 110 din Tratatul de Funcționare a Comunității Europene.
Pârâta a declarat recurs împotriva sentinței, arătând în esență că Tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe cu ocazia înmatriculării unui autovehicul în România.
Analizând actele dosarului în raport cu susținerile recurentei, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere hotărârile pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 07.04.2011 în cauza T. vs. Statul român și ulterior în cauza N. vs. Statul român, în care s-a reținut că taxa de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrară art. 110din TFUE. Așa fiind, soluția instanței cu privire la obligația de restituire a sumelor încasate este corectă, fiind în acord cu normele dreptului comunitar, toate criticile recurentei cu privire la acest aspect fiind nefondate.
În plus, Curtea observă că instituirea unei taxe este opțiunea legiuitorului național, însă această opțiune nu trebuie să contravină normelor comunitare ce sunt obligatorii pentru toate autoritățile române, inclusiv pentru recurentă.
În ce privește chestiunea cheltuielilor de judecată Curtea, fără a intra în discuții teoretice elaborate, observă că art. 274 C. proc. civ. nu prevede obligația ca hotărârea judecătorească să devină irevocabilă pentru ca partea care cade în pretenții să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată, această chestiune vizând executarea hotărârii, iar nu temeinicia soluției.
În plus, Curtea constată că pârâta se află în culpă procesuală, întrucât atitudinea sa a determinat reclamanta să recurgă la concursul justiției pentru a-și realiza dreptul său de creanță.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea va înlătura toate susținerile recurentei și pe cale de consecință va respinge ca nefondat recursul, în temeiul art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă A. F. PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței civile nr. 2047/16.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. S., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Martie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
I. R. D. C. D. G.
V. S.
Grefier,
M. P.
Red.dact R.I.
Jud. fond: C. I. – TB – Sec. a IX a
M.P. 09 Mai 2014
← Suspendare executare act administrativ. Încheierea nr. 4/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 7863/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|