Suspendare executare act administrativ. Încheierea nr. 4/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Încheierea nr. 4/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-09-2014 în dosarul nr. 146/43/2014

Dosar nr._ .

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV și FISCAL

Încheiere

Ședința publică din data de 4 septembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: D. M. D.

GREFIER: M. G.

Pe rol fiind cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. S. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta A. DE S. FINANCIARĂ.

La apelul nominal făcut în ședință publică răspund reclamanta, reprezentată prin avocat F. C., care depune împuternicire avocațială la dosar, și pârâta, prin consilier juridic L. Arecla Lodor, care depune delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentanții părțillor, având cuvântul pe rând, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.

Curtea, în baza art. 258 alin. 1 raportat la art. 255 alin. 1 din Codul de procedură civilă, încuviințează părților proba cu înscrisuri și, în, temeiul art. 244 alin. 1, constatând terminată cercetarea procesului, acordă părților cuvântul asupra cererii de suspendare a executării.

Apărătorul reclamantei solicită admiterea cererii și suspendarea executării deciziei nr. A/236/27.03.2014, până la pronunțarea instanței de fond, susținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la cazul bine justificat, arată că decizia contestată nu a fost motivată în fapt și în drept. Mai susține că societatea nu se încadrează în prevederile art. 203 din Legea nr. 297/2004, întrucât nu a achiziționat participații la societatea Romcab în condițiile prevăzute de acest text de lege și nu și-a majorat poziția de deținător, prin depășirea pragului de peste 33% din drepturile de vot, prin achiziția ulterioară de participații. Mai mult, prin decizia nr. 865 din 13.03.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit în mod irevocabil că piața Rasdaq nu are statut de piață reglementată în sensul Legii nr. 297/2004, întrucât aceasta nu a fost autorizată să funcționeze ca atare printr-o decizie administrativă a C.N.V.M. În atare condiții, regulile preluării obligatorii nu sunt aplicabile tranzacțiilor bursiere efectuate pe piața Rasdaq.

Referitor la paguba iminentă, susține că situația financiară a societății este precară. În acest sens, a depus la dosar înscrisuri cu privire la faptul că reclamanta a obținut o eșalonare la plată a unei sume provenite dintr-o decizie de impunere aferentă anilor 2007-2008, în cuantum peste 12.000.000 lei. Precizează că, în prezent, societatea a constituit întreg patrimoniul său drept garanție pentru sumele eșalonate la plată. De asemenea, au fost stabilite tranșe aferente eșalonării la nivelul sumei de aproximativ 250.000 lei. Astfel, în situația în care reclamanta va fi obligată să achite suma de 19.660.949 lei, în contextul în care aceasta se află în imposibilitate reală de a susține toate aceste plăți, nu va mai avea posibilitatea de a achita sumele eșalonate, fapt ce va conduce la pierderea valabilității deciziei de eșalonare la plată, cu consecința intrării societății în faliment.

Reprezentantul pârâtei solicită respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește cazul bine justificat, arată că toate argumentele invocate de reclamantă sunt în mod evident veritabile motive de nelegalitate, care urmează a fi analizate de instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.

Referitor la paguba iminentă, învederează că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului. Mai mult, reclamanta invocă un prejudiciu potențial, iar nu unul iminent, atâta timp cât nu s-a făcut dovada începerii executării.

CURTEA

Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunțarea, sens în care

DISPUNE

Amână pronunțarea la data de 10 septembrie 2014.

Pronunțată în ședință publică azi, 4 septembrie 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

D. M. D. M. G.

Dosar nr._ .

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA a VIII-a de C. ADMINISTRATIV și FISCAL

Sentința civilă nr. 2332

Ședința publică din data de 10 septembrie 2014

Completul constituit din:

Președinte: D. M. D.

Grefier: M. G.

Pe rol fiind cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. S. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta A. DE S. FINANCIARĂ.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 4 septembrie 2014, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte din prezența sentință, însă Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când a hotărât următoarele:

CURTEA

Deliberând asupra prezentei cereri de suspendare a executării, constată următoarele:

1. Cererea de suspendare a executării.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 19.08.2014 (urmare a declinării competenței teritoriale de către Curtea de Apel Târgu M., prin sentința nr. 82/06.06.2014), reclamanta . a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. DE S. FINANICARĂ, suspendarea executării deciziei nr. A/236/27.03.2014, până la pronunțarea instanței de fond, susținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, astfel:

În ceea ce privește cazul bine justificat, reclamanta a arătat că îndoiala serioasă asupra legalității deciziei nr. A/236/27.03.2014 rezultă în sinteză din următoarele împrejurări:

1) decizia este nemotivată în drept, fiind emisă fără trimitere exactă la reglementările legale aplicabile, precum și în fapt, situația expusă nefiind de natură a justifica decizia emisă;

2) societății nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 203 alin. 1 din Legea nr. 297/2004, întrucât a dobândit 69% din drepturile de vot asupra Romcab nu în urma unor achiziții, ci în mod neintenționat, o data cu înființarea, prin divizare, a .; prin urmare, societatea nu deține participații la . urma unor tranzacții pe piață, ci în urma unei operațiuni exceptate de la obligativitatea inițierii unei oferte publice de preluare obligatorie, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 205 din Legea nr. 297/2004;

3) a intervenit prescripția aplicării și executării sancțiunii, fiind împlinit termenul de 3 ani calculat de la data săvârșirii faptei;

4) piața Rasdaq nu este o piață reglementată, astfel că prevederile Legii nr. 297/2004 nu se aplică pentru societățile tranzacționate aici, în acest sens fiind atât decizia ÎCCJ nr. 865/3013, cât și hotărârea pronunțată la data de 22.03.2012 de CJUE în cauza C-248/2011;

5) în decizie a cărei suspendare a executării se solicită nu se precizează dacă există persoane care acționează în mod concertat și care ar fi acestea.

Referitor la paguba iminentă, a arătat că prejudiciul material viitor și previzibil rezultă din costurile la care societatea este obligată, în condițiile executării deciziei emise de ASF, ce vizează obligația de a iniția o ofertă publică de preluare obligatorie a acțiunilor deținute de ceilalți acționari ai ., având în vedere situația concretă a societății și a operațiunilor de tranzacționare în ultimele 12 luni, în cazul de față prețul va fi raportat la art. 204 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 297/2004, sens în care suma totală pe care societatea ar trebui să o suporte este de 19.660.949 lei. Or, societatea a constituit întreg patrimoniul său drept garanții pentru suma de 12.855.495 lei, eșalonată la plată prin decizia nr. 1270/11.10.2013. Executarea obligației impuse prin decizia ASF va avea drept consecințe pierderea eșalonării acordate, executarea silită pentru întreaga suma pretinsă, în concret executarea garanțiilor constituite pentru suma de 12.855.495 lei, plus accesoriile, ., concedierea angajaților. A mai arătat reclamanta că trebuie avută în vedere și imposibilitatea de repunere în situația anterioară, în condițiile în care societatea ar intra în faliment, ca urmare a pierderii valabilității eșalonării și a executării silite.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În dovedire, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu încrisuri.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei.

2. Întâmpinarea și răspunsul la întâmpinare.

Prin întâmpinarea depusă la data de 08.05.2014 (filele 114-140), pârâta A. de S. Financiară, succesoare în drepturi și obligații a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, susținând că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2014.

În ceea ce privește cazul bine justificat, a arătat că nu pot fi primite susținerile reclamantei, întrucât decizia a cărei suspendare se solicită conține motivele de fapt și de drept care au condus la emiterea sa, Pieța Rasdaq este o piață reglementată, nu a intervenit prescripția aplicării sancțiunii, întrucât fapta constând în neexecutarea obligației alternative prevăzute la art. 205 din Legea nr. 297/2004 are caracter de contravenție continuă. A mai arătat că aceste motive sunt veritabile cazuri de nelegalitate, specifice acțiunii în anulare și care nu pot fi analizate în procedura sumară a suspendării.

Referitor la paguba iminentă, a arătat că pretinsul prejudiciu material este justificat de reclamantă prin referire la existența unor decizii de eșalonare la plată, context în care, în opinia reclamantei, este imposibilă lansarea ofertei publice de preluare obligatorie a . suma pe care trebuie să o achite ca preț și taxe (19.660.949 lei) ar duce la pierderea eșalonării. Or, aceste împrejurări nu sunt de natură a face dovada prejudiciului, întrucât paguba iminentă trebuie să constea într-o consecință a executării, iar nu în însăși executarea actului administrativ. Pe de altă parte, prin neaducerea la îndeplinire a obligației legale, cei prejudiciați sunt tocmai ceilalți acționari ai emitentului . ar fi trebuit să li se adreseze oferta.

În drept, pârâta a invocat Legea nr. 554/2004, OUG nr. 93/2012, OUG nr. 25/2002, Legea nr. 297/2004, Codul de procedură civilă.

În dovedire, pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 22.05.2014 (filele 249-269), reclamanta nu a învederat aspecte suplimentare celor invocate prin cererea introductivă.

3. Soluția instanței.

Examinând înscrisurile depuse la dosar, prin prisma dispozițiilor legale incidente și a susținerilor părților, Curtea va respinge prezenta cerere ca nefondată, constatând că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor specifice prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, pentru următoarele considerente de fapt și de drept:

a)prezentarea actului administrativ a cărui suspendare a executării se solicită.

Prin decizia nr. A/236/27.03.2014 (filele 21-22 din dosarul Curții de Apel Târgu M.), în baza analizei direcției de specialitate și a hotărârii adoptate în ședința din data de 27.03.2014, vicepreședintele Autorității de S. Financiară-Sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare a hotărât că .. are obligația să depună la A.S.F., împreună cu persoanele cu care acționează în mod concertat, în cel mult 15 zile, documentația aferentă ofertei publice de preluare obligatorie a S.C. Romcab S.A., în caz contrar persoanele responsabile urmând a fi sancționate de către A.S.F. conform legii.

La baza emiterii acestei decizii au stat dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. a) și d), art. 3 alin. 1 lit. d), art. 6 alin. 1 și 3 și art. 27 din OUG nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de S. Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, prevederile Instrucțiunii CNVM nr. 3/2009, dispozițiile art. 203 alin. 1 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital.

Decizia respectivă a fost emisă având în vedere următoarele împrejurări de fapt: hotărârea A. a .. nr. 1/02.12.2009, urmare căreia doamna Dochitoiu R. a ajuns să dețină 95% din capitalul social al ..; notificarea doamnei Dochitoiu R. cu privire la incidența prevederilor art. 203 din Legea nr. 297/2004 (adresa CNVM nr. DGS/2570/05.02.2013); cesiunea de părți sociale de la asociatul Dochitoiu R. la asociatul nou cooptat, Prosszer Z., conform hotărârii A. a .. din 20.05.2013; notificarea domnului Prosszer Z. cu privire la incidența prevederilor art. 203 din Legea nr. 297/2004 (adresa ASF nr. A/7002/05.09.2013); cesiunea de părți sociale de la asociatul Prosszer Z. la asociații existenți, Dochitoiu R. și Tarea I. R., conform hotărârii A. a .. din data de 28.02.2014; faptul că hotărârile .. din datele de 28.02.2013 (privind cooptarea asociatului Amberyce Limited), 13.05.2013 (privind cooptarea asociatului Prosszer Z.) și 28.02.2014 (privind cesiunea de părți sociale de la domnul Prosszer Z. la Dochitoiu R. și Tarea I. R.) au fost luate cu unanimitate de voturi; faptul că, de la data dobândirii controlului în cadrul .., actualii asociați nu au derulat o ofertă publică de preluare obligatorie a S.C. Romcab SA.

Împotriva acestei decizii, la data de 10.04.2014, reclamanta a formulat plângere prealabilă, respinsă ca neîntemeiată prin decizia A.S.F. nr. 635/23.06.2014 (filele 10-17).

b)analiza condițiilor legale specifice cererii de suspendare a executării.

Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral”.

Potrivit art. 2 alin. 1 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înțelegeprejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”, iar prin cazuri bine justificate, se înțelege „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”.

Prin raportare la aceste dispoziții legale, Curtea reține că, bucurându-se de prezumția de legalitate, întemeiată pe prezumțiile autenticității și veridicității, actul administrativ este susceptibil de a-i fi suspendată executarea doar ca o situație de excepție, cu respectarea cumulativă a condițiilor expres prevăzute de lege: cazul bine justificat și paguba iminentă.

În ceea ce privește existența cazului bine justificat, reclamanta a arătat că îndoiala serioasă asupra legalității deciziei nr. A/236/27.03.2014 rezultă în sinteză din următoarele împrejurări: decizia este nemotivată în drept, fiind emisă fără trimitere exactă la reglementările legale aplicabile, precum și în fapt, situația expusă nefiind de natură a o justifica; societății nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 203 alin. 1 din Legea nr. 297/2004, întrucât a dobândit 69% din drepturile de vot asupra Romcab nu în urma unor achiziții, ci în mod neintenționat, o data cu înființarea, prin divizare, a .; prin urmare, societatea nu deține participații la . urma unor tranzacții pe piață, ci în urma unei operațiuni exceptate de la obligativitatea inițierii unei oferte publice de preluare obligatorie, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 205 din Legea nr. 297/2004; a intervenit prescripția aplicării și executării sancțiunii, fiind împlinit termenul de 3 ani calculat de la data săvârșirii faptei; piața Rasdaq nu este o piață reglementată, astfel că prevederile Legii nr. 297/2004 nu se aplică pentru societățile tranzacționate aici, în acest sens fiind atât decizia ÎCCJ nr. 865/3013, cât și hotărârea pronunțată la data de 22.03.2012 de CJUE în cauza C-248/2011; în decizie a cărei suspendare a executării se solicită nu se precizează dacă există persoane care acționează în mod concertat și care ar fi acestea.

Referitor la primul aspect invocat, Curtea constată, la o analiză sumară și fără a antama fondul cauzei, că decizia cuprinde atât motivele de fapt, cât și temeiurile de drept.

Astfel, potrivit preambulului, la baza emiterii acestei decizii au stat dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. a) și d), art. 3 alin. 1 lit. d), art. 6 alin. 1 și 3 și art. 27 din OUG nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de S. Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, prevederile Instrucțiunii CNVM nr. 3/2009, dispozițiile art. 203 alin. 1 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital.

De asemenea, potrivit considerentelor expuse, decizia respectivă a fost emisă având în vedere următoarele împrejurări de fapt: hotărârea A. a .. nr. 1/02.12.2009, urmare căreia doamna Dochitoiu R. a ajuns să dețină 95% din capitalul social al ..; notificarea doamnei Dochitoiu R. cu privire la incidența prevederilor art. 203 din Legea nr. 297/2004 (adresa CNVM nr. DGS/2570/05.02.2013); cesiunea de părți sociale de la asociatul Dochitoiu R. la asociatul nou cooptat, Prosszer Z., conform hotărârii A. a .. din 20.05.2013; notificarea domnului Prosszer Z. cu privire la incidența prevederilor art. 203 din Legea nr. 297/2004 (adresa ASF nr. A/7002/05.09.2013); cesiunea de părți sociale de la asociatul Prosszer Z. la asociații existenți, Dochitoiu R. și Tarea I. R., conform hotărârii A. a .. din data de 28.02.2014; faptul că hotărârile .. din datele de 28.02.2013 (privind cooptarea asociatului Amberyce Limited), 13.05.2013 (privind cooptarea asociatului Prosszer Z.) și 28.02.2014 (privind cesiunea de părți sociale de la domnul Prosszer Z. la Dochitoiu R. și Tarea I. R.) au fost luate cu unanimitate de voturi; faptul că, de la data dobândirii controlului în cadrul .., actualii asociați nu au derulat o ofertă publică de preluare obligatorie a S.C. Romcab SA.

În legătură cu toate celelalte aspecte invocate de reclamantă, Curtea subliniază că soluționarea cererii de suspendare a executării nu implică o analiză specifică fondului, adică constatarea unor cazuri concrete de nelegalitate a actului, instanța învestită cu o astfel de cerere urmând doar să „pipăie fondul”, apreciind în favoarea căreia dintre părți este aparența dreptului afirmat. Or, din această perspectivă, Curtea constată că toate celelalte împrejurări invocate de reclamantă sunt de fapt veritabile motive de nelegalitate, care nu pot fi analizate în procedura sumară specifică cererii de suspendare a executării.

Cu alte cuvinte, analizarea apărărilor formulate de reclamantă în dovedirea cazului bine justificat antamează în mod evident fondul cauzei, confundându-se practic cu acesta, ceea ce nu este permis în procedura de judecată sumară a unei cereri de suspendare a executării, întrucât cazul bine justificat nu se referă la critici de nelegalitate specifice acțiunii în anulare, ci la împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Chiar dacă neîndeplinirea cerinței cazului bine justificat este de natură a atrage respingerea cererii de suspendare, întrucât cele două condiții sunt prevăzute de legiuitor în mod cumulativ, Curtea reține, în subsidiar, că reclamanta nu a făcut dovada necesității prevenirii unei pagube iminente, întrucât din analiza aspectelor învederate rezultă în mod evident că nu se invocă iminența producerii unui prejudiciu, ci doar o pagubă ipotetică.

Astfel, reclamanta a arătat că prejudiciul material viitor și previzibil rezultă din costurile la care societatea ar fi obligată, în condițiile executării deciziei emise de A.S.F., ce vizează obligația de a iniția o ofertă publică de preluare obligatorie a acțiunilor deținute de ceilalți acționari ai . estimate la suma de 19.660.949 lei. A precizat că societatea a constituit întreg patrimoniul său drept garanții pentru suma de 12.855.495 lei, eșalonată la plată prin decizia nr. 1270/11.10.2013, iar executarea obligației impuse prin decizia A.S.F. va avea drept consecințe pierderea eșalonării acordate, executarea silită pentru întreaga sumă pretinsă, în concret executarea garanțiilor constituite pentru suma de 12.855.495 lei, cu accesoriile aferente, ., concedierea angajaților.

Însă, aceste împrejuări nu se subsumează unui prejudiciu previzibil și iminent, pe cale de a se produce, ci, cel mult, unui prejudiciu eventual, dacă nu chiar ipotetic, ceea ce nu este de natură a satisface cerințele prevăzute de art. 2 alin. 1 lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Mai mult, decizia în cauză nu poate produce prin ea însăși pagubele materiale indicate de reclamantă, fiind necesară emiterea altor acte subsecvente. Prejudiciul constând în contravaloarea acțiunilor nu se poate reține la acest moment, întrucât depunerea documentației aferente ofertei publice obligatorii de preluare nu echivalează cu cumpărarea acțiunilor, fiind necesară în prealabil aprobarea documentației. În aceste condiții, Curtea constată că obligarea la depunerea documentației aferente ofertei publice obligatorii de preluare nu este susceptibilă de producerea unei pagube materiale iminente.

Față de aceste considerente, constatând că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiților prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, Curtea va respinge cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamanta .., cu sediul în Târgu M., ., . M., în contradictoriu cu pârâta A. DE S. FINANCIARĂ, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 15, sectorul 5, ca neîntemeiată.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a se depune la Curtea de Apel București-Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Pronunțată în ședință publică azi, 10 septembrie 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

D. M. D. M. G.

Red/thred. DDM/ 4 ex/ 24.09.2014.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ. Încheierea nr. 4/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI