Pretentii. Decizia nr. 6974/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 6974/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-10-2014 în dosarul nr. 112/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 6974 R
Ședința publică din data de 02.10. 2014
Completul constituit din:
Președinte - O. D. P.
Judecător - C.-M. C.
Judecător - G. G.
Grefier - C. I. Ș.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTORULUI 6 FINANTELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.3703/20.05.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a C. Administrativ Și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. E., având ca obiect taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, reține dosarul în pronunțare.
CU R T E A,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3703/20.05.2014, Tribunalul București Secția a IX a C. Administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta A.F.P. S. 6 să restituie reclamantului taxa specială de primă înmatriculare achitată, în valoare de_,83 lei, plus dobânda aferentă acesteia și a respins capătul de cerere privind anularea actului administrativ de calcul al taxei, ca neîntemeiat.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în esență, că taxa achitată în cauză a fost percepută în mod nelegal, fiind interzisă de dispozițiile art.110 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene întrucât instituie o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autotursimele second-hand deja înmatriculate în România, pentru care taxa pe poluare nu este datorată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTORULUI 6 FINANTELOR PUBLICE înregistrat pe rolul Curții de Apel București, sub nr._ .
Recurenta a arătat că pentru restituirea taxei de primă înmatriculare, intimatul-reclamant avea la dispoziție procedura prevăzută de HG nr. 686/2008 pentru a obține restituirea sumelor rezultate ca diferență dintre taxa specială pentru autoturisme plătită în conformitate cu prevederile art. 2141-2143 Cod fiscal și taxa pe poluare pentru autovehicule. A mai arătat că restituirea taxei nu poate fi încadrată în situațiile stabilite de art. 117 lit.a)-h) OG nr. 92/2003.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.304 indice 1 C.pr.civ., OUG nr.50/2008, HG nr.686/2008, Legea nr.554/2004,OMFP nr.1899/2004. A solicitat și judecata în lipsă în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 rap. la art. 229 din OG nr. 92/2003.
Intimata – reclamantă, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Asupra recursului formulat în cauză, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ., reține următoarele:
Recursul este nefondat, în mod corect prima instanță instituind în sarcina pârâtei obligația de restituire a taxei de primă înmatriculare.
În reglementarea internă, taxa de primă înmatriculare a autoturismelor a fost introdusă prin Legea nr. 343/2006, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 110/2006, fiind introduse, prin aceasta, în Codul fiscal, articolele 214/1 – 214/3, care stabilesc obligația achitării, modul de calcul al taxei și scutirile de la plata acesteia:
„ Art. 2141. - (1) Intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea în România. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezentul titlu. Pentru autoturismele și autoturismele de teren a căror primă înmatriculare în România se realizează după data de 1 ianuarie 2007 și pentru care accizele au fost plătite cu ocazia importului sau a achiziționării de pe piața internă în cursul anului 2006, taxa specială nu se mai datorează.
(2) Intră sub incidența taxei speciale și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone, inclusiv cele destinate transportului de persoane cu un număr de peste 8 locuri pe scaune în afara conducătorului auto, cu excepția autovehiculelor speciale destinate lucrărilor de drumuri, de salubrizare, pentru industria petrolului, a macaralelor, precum și a autovehiculelor destinate a fi utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, poliție, jandarmerie, poliție de frontieră, de serviciile de ambulanță și medicină. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4.1 care face parte integrantă din prezentul titlu.
(3) Sumele datorate bugetului de stat drept taxe speciale se calculează în lei, după cum urmează: …
(4) Nivelul coeficienților de corelare și de reducere a taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 5 care face parte integrantă din prezentul titlu.
(5) Vechimea autoturismului/autovehiculului rulat se calculează în funcție de data fabricării acestuia.
Art. 214/2 - Taxele speciale se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România.
Art. 2143. - Sunt scutite de plata taxelor speciale autoturismele, atunci când sunt:
a) încadrate în categoria vehiculelor istorice, definite conform prevederilor legale în vigoare;
b) provenite din donații sau finanțate direct din împrumuturi nerambursabile, precum și din programe de cooperare științifică și tehnică, acordate instituțiilor de învățământ, sănătate și cultură, ministerelor, altor organe ale administrației publice, structurilor patronale și sindicale reprezentative la nivel național, asociațiilor și fundațiilor de utilitate publică, de către guverne străine, organisme internaționale și organizații nonprofit și de caritate.”
Problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă taxa de înmatriculare, a cărei plată este prevăzută ca obligatorie de textele de lege anterior invocate, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene – art. 90, paragraful 1, urmând ca analiza dispozițiilor Codului Fiscal și a Normelor de aplicare, privitoare la problema dedusă judecății, să aibă în vedere și dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, Legii nr. 157/2005 și jurisprudenței Curții de Justiție Europene.
Din economia textelor redate mai sus, rezultă că taxa de înmatriculare se datorează doar pentru autoturismele noi, ca și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare ori în alte state și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară și după data de 1 ianuarie 2007, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
În conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Se constată că normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție, „ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Chiar dacă statul român a adoptat, prin introducerea art. 214/1-214/3 din Codul fiscal, norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regua aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat că, pe rolul Curții de Justiție Europene, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de primă înmatriculare în România contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Susținerea recurentei în sensul că pentru restituirea taxei de primă înmatriculare, intimatul-reclamant avea la dispoziție procedura prevăzută de HG nr. 686/2008 pentru a obține restituirea sumelor rezultate ca diferență dintre taxa specială pentru autoturisme plătită în conformitate cu prevederile art. 2141-2143 Cod fiscal și taxa pe poluare pentru autovehicule, este nerelevantă, cât timp reclamantul nu a solicitat restituirea diferenței dintre taxa pe poluare și taxa de primă înmatriculare, solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare în integralitate, acesta în integralitate fiind nelegal percepută. Nu poate fi reținută nici susținerea recurentei în sensul că restituirea taxei nu poate fi încadrată în situațiile stabilite de art. 117 lit.a)-h) O.G. nr. 92/2003, aceasta încadrându-se în situația prevăzută la art. 117 lit d) care prevede restituirea sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă (1865), va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de recurenta pârâtă recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTORULUI 6 FINANTELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.3703/20.05.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a C. Administrativ Și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. E., având ca obiect taxă de poluare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 02.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
O. D. P. C.-M. C. G. G.
GREFIER,
C. I. Ș.
Red./tehnored./ 2 ex./ O.D.P./22.10.2014
Tehnored. C.I.Ș
Tribunalul București Secția a II a C. Administrativ Și Fiscal
Judecător de fond: L. G.
← Anulare act administrativ. Sentința nr. 3174/2014. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 5339/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|