Anulare act administrativ. Hotărâre din 23-06-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 30206/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A-VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Î N C H E I E R E
Ședința publică de la 16.06.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE I. C. G.
JUDECĂTOR C. M. F.
JUDECĂTOR C. P.
GREFIER I. P.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta - reclamantă .> împotriva sentinței civile nr.5096/22.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul – pârât C. JUDEȚEAN G..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta - reclamantă . avocat D. G. M., cu împuternicire avocațială . nr._/2013, lipsind intimatul – pârât C. JUDEȚEAN G..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentului-reclamant depune la dosar ordinul de plată_/13.11.2012, prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Curtea ia act de depunerea la dosar de către apărătorul recurentului-reclamant a ordinul de plată_/13.11.2012, prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 4 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei și constată legal timbrată cererea de recurs.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta - reclamantă . avocat, solicită admiterea recursului, întrucât apreciază că sentința recurată este nelegală și netemeinică fiind incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod de procedură civilă.
Apărătorul recurentei-reclamante arată că tribunalul a reținut în mod greșit aplicabilitatea în speță a art. 282 alin. 1 din Codul fiscal și a art. 47 alin. 8 din O.G. 43/1997 și a interpretat greșit dispozițiile art. 91 alin.3 lit. c din Legea nr. 215/2001. Totodată învederează că tribunalul apreciază în mod eronat că HCJ G. nr. 343/2011 nu contravine OUG nr.79/2002 și că HCJ G. nr.343/2011 nu aduce o vătămare drepturilor recurentei-reclamante.
Apărătorul recurentei-reclamante invocă dispozițiile art. 23 din OUG nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicațiilor. Totodată arată că obligațiile operatorilor de comunicații privind rețelele lor de comunicații constituie obligații comerciale, care pot decurge fie din contractul încheiat cu proprietarul terenului, fie cu administratorul bunului, iar în lipsa unui astfel de contract pot rezulta numai dintr-o hotărâre judecătorească.
CURTEA,
Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260 Cod de procedură civilă,
DISPUNE :
Amână pronunțarea asupra cererii de recurs la data de 23.06.2014.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. C. G. C. M. F. C. P.
GREFIER
I. P.
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.5278
Ședința publică de la 23 iunie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – I. C. G.
JUDECĂTOR – C. M. F.
JUDECĂTOR – C. P.
GREFIER - I. P.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta - reclamantă .> împotriva sentinței civile nr.5096/22.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul – pârât C. JUDEȚEAN G..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.06.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23.06.2014 când, în aceeași compunere, a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Deliberând, constată:
Prin sentința civila nr.5096/22.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ s-au retinut și dispus următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului sub nr._, reclamanta . contradictoriu cu pârâtul C. J. G., a solicitat anularea parțială a hotărîrii pîrîtului nr.343/20.12.2011, în ceea ce privește dispozițiile prev. de art.11, de anexa 3, lit.C, pct.1, subpunctele 1.1, 1.2, 1.3, 1.4, 1.5 și de punctele nr.1 și 6 din nota anexei 3.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că dispozițiile contestate sunt nelegale, netemeinice, nemotivate, incomplete și adoptate cu exces de putere, încalcă normele privind transparența decizională, proiectul nefiind adus corespunzător la cunoștința publicului, iar hotărîrea nu a fost publicată în Monitorul Oficial al județului, se încalcă și normele care reprezintă cadrul general de reglementare în materia comunicațiilor, au la bază o cauză falsă și nepublică, contravin normelor fiscale de rang superior, nu există un aviz al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, anexa nr.3 reglementează în plus față de art.3 al hotărîrii și permite autorității să se manifeste în mod arbitrar, nu se puteau stabili taxele și tarifele speciale pentru obiective amplasate în afara zonei de protecție a drumurilor județene, ceea ce reprezintă o îmbogățire fără just temei a pîrîtului, nu se asigură un just echilibru între interesul public și cel privat și au fost încălcate limitele mandatului consilierilor și principiile Cartei Europene a Autonomiei Locale, respectiv obligativitatea respectării legii și egalității în fața legii.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile legii nr.554/2004, legii nr.215/2001, OUG nr.nr.79/2002.
S-au depus la dosar, în copie, hotărîrea contestată și actele care au stat la baza emiterii acesteia, plîngere prealabilă.
Pîrîtul a formulat întîmpinare prin care a invocat excepția rămînerii fără obiect a acțiunii întrucît a fost aplicabilă doar pentru anul 2012, iar pe fond a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată, considerînd că hotărîrea a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale aplicabile.
Analizînd actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la excepția rămînerii fără obiect, tribunalul constată că este neîntemeiată și a respins-o, fiind irelevant că hotărîrea contestată a fost aplicabilă numai pentru anul 2012. Aspectele privind producerea efectivă a unei vătămări a drepturilor reclamantei în perioada în care acest act a fost aplicabil reprezintă o problemă de temeinicie a acțiunii în anulare și vor fi analizate de către tribunalul cu ocazia cercetării fondului acțiunii.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că prin HCJ G. nr.343/20.12.2011 – filele 73-74, s-au aprobat taxele percepute de CJ G. în anul 2012.
Reclamanta a considerat că mai multe dispoziții sunt nelegale, respectiv art.11 conform căruia Serviciul buget-finanțe și contabilitate, Arhitectul șef, Muzeul T. A. G., Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale G., Teatrul T. V. G., Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor G. și Direcția Județeană de Transport, Administrarea Drumurilor Județene și Control Trafic, Camera Agricolă Județeană, vor aduce la îndeplinire prevederile acestei hotărîri, dar și anexa nr.3 rap. la art.3 din hotărîre, în ceea ce privește lit.C – amplasarea cabluri și conducte, pct.1 – amplasare de cabluri electrice, de telecomunicații, TV etc, subpunctele 1.1, 1.2, 1.3, 1.4 și 1.5, precum și nota acestei anexe, pct.1 și 6, prin care se prevede că administratorul drumului poate accepta amplasarea unor construcții sau instalații în zona drumului, cu condiția ca acestea să nu aducă prejudicii drumului și siguranței traficului rutier, respectiv că taxele speciale și tarifele se aplică și în cazul în care obiectivele se vor amplasa în afara zonei de protecție a drumurilor județene, însă numai dacă se realizează și drum de acces la drumurile județene sau alte lucrări în ampriza și în zona de siguranță a drumului județean.
Potrivit art.1 din legea nr.554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Tribunalul a considerat că argumentele de nelegalitate invocate de reclamantă raportate la probele administrate în cauză nu sunt de natură să determine anularea actului contestat.
Cu privire la procedura de adoptare a HCJ nr.343/2011, nu au fost încălcate disp. art.6 din legea nr.52/2003, art.5 din OG nr.75/2003 ori art.49 din legea nr.215/2001, în condițiile în care proiectul a fost adus la cunoștința publicului, conform procesului-verbal din 20.10.2011, aflat în copie la fila 78 din dosar, anunțului de la fila 79, extrasului de pe www.giurgiuveanul.ro, filele 99-100, fiind postat ulterior adoptării la adresa http://www.cjgiurgiu.ro/portal/giurgiu/cj/portal.nsf/AllByUNID/49FD684BEB4969EFC225792F003878D9?OpenDocument, deci a fost asigurată și aducerea hotărîrii la cunoștința publicului.
Nu este susținută nici afirmația reclamantei conform căreia cauza juridică a hotărîrii este nepublică pentru nepublicarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Consiliului Județean G.. Acest regulament, adoptat prin HCJ G. nr.17/2008 – filele 102-122, este publicat pe site-ul autorității publice, www.cjgiurgiu.ro/portal/giurgiu/cj/portal.nsf/AllByUNID/_?OpenDocument.
Chiar și în ipoteza în care regulamentul nu ar fi fost publicat, această împrejurare nu poate îndreptăți reclamanta să considere că hotărîrea atacată are o cauză nepublică, regulamentul respectiv neputînd determina cauza juridică a stabilirii taxelor județene.
Faptul că reclamanta consideră că în cauză nu sînt aplicabile cele patru temeiuri juridice invocate în preambulul hotărîrii și în anexa contestată nu lipsește actul atacat de un just temei, o hotărîre prin care se stabiliesc taxe județene putînd fi întemeiată pe toate cele patru temeiuri de drept indicate în preambul și în anexa nr.3 - C.fisc. - Titlul IX – Impozite și taxe locale, HG nr.956/2009, art.91 alin.3 lit.c din legea nr.215/2001 și art.47 alin.8 din OG nr.43/1997.
Astfel, potrivit art.282 alin.1 C.fisc., pentru funcționarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice și juridice, consiliile locale, județene și C. General al Municipiului București, după caz, pot adopta taxe speciale, așadar subzistă temeiul de drept indicat în preambulul hotărîrii privind C.fisc. - Titlul IX – Impozite și taxe locale, dar și HG nr.956/2009 privind nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale și alte taxe asimilate acestora, precum și amenzile aplicabile începând cu anul fiscal 2010, în vigoare pînă la 1.01.2013.
Chiar și art.91 alin.3 lit.c din legea nr.215/2001, prevede printre principalele atribuții ale consiliului județean că stabilește impozite și taxe județene, în condițiile legii.
Totodată, potrivit art.47 alin.8 din OG nr.43/1997 indicat în anexa nr.3, administratorul drumului aplică tarife pentru instalarea, pe stâlpii de distribuire a energiei electrice din zona drumului, a cablurilor, dispozitivelor sau a altor instalații asemănătoare, având alte destinații decât distribuirea de energie electrică, instalare care necesită în mod obligatoriu acordul administratorului drumului, deci și aceste norme sînt incidente în speță.
Nu prezintă relevanță pentru valabilitatea instituirii nivelului taxelor locale nici faptul că nu este prevăzută o procedură pentru colectarea acestora, nefiind necesar ca în art.11 din hotărîre să se indice concret modul de colectare și organul responsabil în condițiile în care sînt pe deplin aplicabile normele fiscale generale privind colectarea creanțelor la bugetul local.
De asemenea, tribunalul apreciază că dispozițiile contestate nu încalcă justul echilibru dintre ocrotirea interesului public și respectarea drepturilor și intereselor legale ale persoanelor private. Din adresa aflată în copie la fila 85 din dosar, rezultă că taxele speciale și tarifele prevăzute la lit.C, care includ cele contestate de către reclamantă, vor rămîne la nivelul anului 2011, nefiind și acestea majorate cu 20% precum au fost cele de la lit.A.
Așadar în anul fiscal anterior – 2011, au fost aplicate taxe speciale și tarife într-un cuantum preluat și pentru anul 2012, deci norma contestată era previzibilă și nu poate aduce atingere intereselor particularilor.
Tarifele prevăzute de OMTI nr.568/2010 nu prezintă relevanță, ținînd cont că acest act se referă la aprobarea unor tarife aplicate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., pentru drumuri aflate în administrarea acestora.
Nu s-au încălcat nici disp. art.47 alin.7 lit.b din OG nr.43/1997 privind necesitatea existenței unui aviz al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, avînd în vedere că acest aviz este obligatoriu în cazul stabilirii de tarife pentru drumurile de interes județean, iar art.7 din același act normativ definește noțiunea de drum de interes județean, rezultînd că nu orice drum județean este și drum de interes județean.
Anexa 3 a hotărîrii contestate se referă numai la drumurile județene, deci nu trebuie îndeplinită condiția avizului prevăzut pentru drumurile de interes județean.
Este evident că nu se poate afirma că prin stabilirea unor taxe speciale și tarife consiliul județean se îmbogățește fără just temei, normele invocate în preambul conferind dreptul unității administrativ-teritoriale de a institui astfel de sarcini pe teritoriul lor, în vederea unei exploatări eficiente a bunurilor din patrimoniul acestora.
Anexa nr.3 nu adaugă la art.3 din HCJ G. nr.343/2011, ținînd cont că acesta prevede că se aprobă taxele speciale pentru eliberarea negației, acordului prealabile și autorizației privind amplasarea unor obiective de investiții în zona drumurilor județene, conform anexei nr.3 care face parte integrantă din prezenta hotărîre.
Nu se poate susține că anexa adaugă în mod nelegal la articolul hotărîrii, în condițiile în care se menționează că face parte integrantă din această hotărîre, în anexa respectivă fiind detaliate cuantumul taxelor și tarifelor, precum și dispoziții privind modul de aplicare.
Nu este nelegală nici reglementarea posibilității, iar nu a obligativității administratorului drumului de a accepta amplasarea unor construcții sau instalații în zona drumului, dacă acestea nu aduc prejudicii drumului și siguranței traficului rutier. Acesta reprezintă un aspect de oportunitate care poate fi lăsat la latitudinea autorității publice, iar instanța de contencios administrativ nu poate interveni decît în cazul în care dreptul de apreciere se exercită cu exces de putere, ceea ce nu s-a dovedit în cauza de față.
Nici cu referire la data la care a fost adoptată hotărîrea, 20.12.2011, nu s-a dovedit producerea unei vătămări a drepturilor reclamantei care să necesite pentru înlăturare anularea actului, mai ales că nivelul acestor taxe a existat și în anul fiscal anterior.
Cum tribunalul nu a reținut încălcarea vreunei dispoziții legale de către pîrît la adoptarea hotărîrii, nu se poate afirma nici că s-au încălcat limitele mandatului consilierilor județeni, contrar art.91 alin.3 lit.c din legea nr.215/2001, ori că actul contestat contravine dispozițiilor unor acte normative de rang superior, contrar art.80 și 81 din legea nr.24/2000, așa cum a susținut reclamanta.
HCJ G. nr.343/2011 nu contravine OUG nr.79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicațiilor. Reclamanta a susținut că are ca obiect de activitate prestarea serviciilor de comunicații/telecomunicații, iar pîrîtul nu putea să instituie taxe care sunt prevăzute de actul normativ special și cu rang superior hotărîrii de consiliul județean.
Tribunalul constată însă că anexa nr.3 prevede la pct.12 al notei excepțiile de la plata tarifului de utilizare a zonei drumului județean, la ultimul alineat fiind menționat că tariful de utilizare a zonei drumului județean nu se aplică utilizatorilor prevăzuți de legislația în vigoare. Din aceste dispoziții rezultă că în cazul în care sunt incidente norme speciale, în cazul reclamantei OUG nr.79/2002, nu se pot pretinde utilizatorului respectiv tarifele prevăzute de HCJ G. nr.343/2011.
De altfel, reclamanta nici nu a afirmat și cu atît mai puțin a dovedit că i s-ar fi pretins să achite acest tarif pentru obligații fiscale născute în anul 2012, cît a fost aplicabilă hotărîrea nr.343/2011, deci implicit nu a dovedit că a suferit vreo vătămare efectivă prin adoptarea acestui act normativ.
În ipoteza în care s-ar fi emis sau s-ar mai putea emite un act de impunere cu privire la sume datorate în temeiul anexei nr.3 a HCJ G. nr.343/2011, reclamanta putea să invoce inaplicabilitatea acesteia față de dispozițiile speciale prev. de OUG nr.79/2002, solicitînd instanțelor anularea actului de impunere, singurul susceptibil să producă o vătămare reclamantei.
Astfel, nu este justificată solicitarea de anulare parțială a HCJ G. nr.343/2011, cît timp aceasta poate avea alți destinatari, nefiind impusă o conduită în mod special în sarcina reclamantei, pentru cazurile se situează în ipoteza de exceptare de la plata tarifului conform pct.12 al notei.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că reclamanta nu a dovedit nelegalitatea hotărîrii contestate, nefiind vătămată de actul administrativ în vreun drept recunoscut de lege, potrivit art.1 din legea nr.554/2004, acțiunea fiind respinsă.
Împotriva sentinței civile mai sus indicate a formulat recurs partea reclamanta, cu motivarea, în esență, că prima instanta a interpretat in mod eronat dispozițiile OUG nr.79/2002.
De asemenea, tribunalul a reținut in mod greșit aplicabilitatea în speță a art. 282 alin. 1 din Codul fiscal, întrucât noțiunea de „taxe speciale” se referă la prestarea de servicii publice, însă în speță astfel de servicii publice nu există. De asemenea, se arata ca tribunalul a reținut în mod eronat aplicabilitatea în speță a art. 47 alin. 8 din OG nr. 43/1997, întrucât în aplicarea principiului specialia generalibus derogant atunci când este vorba despre relația dintre un furnizor de comunicații electronice și o autoritate locală, se aplica legea specială – OUG nr. 79/2002.
De asemenea, se arata că tribunalul interpretează greșit dispozițiile art. 91 alin. 3 lit. c) din Legea nr. 215/2001 conform cărora autoritatea locală are prerogativa de a stabili impozite și taxe județene, în condițiile legii. Sintagma finala „in condițiile legii” presupune ca autoritatea locală să aibă în vedere orice alte dispoziții legale incidente.
Nu s-a depus întâmpinare la cererea de recurs.
Analizând recursul formulat, Curtea reține că acesta este întemeiat și îl va admite.
Curtea va analiza cu prioritate legalitatea Hotărârea Consiliului Județean (HCJ) G. nr.343/2011 prin prisma OUG nr.79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicațiilor.
Fără a mai relua situația de fapt, reținută de prima instanță și expusă anterior, Curtea reține că HCJ G. nr.343/2011 derogă de la dispoziții imperative ale legii care reglementează domeniul activităților privind rețelele și serviciile de comunicații electronice.
Astfel, potrivit art.22 din OUG nr.79/2002 (în vigoare la data emiterii hotărârii atacate) furnizorii de rețele de comunicații electronice autorizați potrivit art. 4 pot, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, să instaleze, să întrețină, să înlocuiască sau să mute orice elemente ale rețelelor de comunicații electronice, inclusiv suporturile și celelalte facilități necesare pentru susținerea acestora, precum și punctele terminale utilizate pentru furnizarea de servicii de comunicații electronice, pe deasupra, în sau sub imobile aflate în proprietate publică sau privată, după caz.
Potrivit art.23 din OUG nr.79/2002 (în vigoare la data emiterii hotărârii atacate), „(1) Furnizorii de rețele de comunicații electronice autorizați potrivit art. 4 beneficiază de dreptul de a instala, de a întreține, de a înlocui și de a muta orice elemente ale rețelelor de comunicații electronice pe, deasupra, în sau sub imobilele proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, numai în măsura în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) exercițiul acestui drept este compatibil cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate imobilele în cauză;
b) efectuarea lucrărilor în cauză nu este de natură să contravină cerințelor specifice de urbanism sau de amenajare a teritoriului ori celor privind protecția mediului, a sănătății sau a ordinii publice, pe care trebuie să le respecte activitățile ce se desfășoară pe, deasupra, în sau sub imobilele în cauză;
c) condițiile de exercitare a acestui drept s-au stabilit prin acordul părților sau, în lipsa acestuia, prin hotărâre judecătorească.
(2) Furnizorii de rețele publice de comunicații electronice autorizați potrivit art. 4 beneficiază de dreptul de a efectua lucrările prevăzute la art. 22 pe deasupra, în sau sub imobilele proprietate privată, numai în măsura în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) imobilele în cauză nu ar fi afectate sau ar fi afectate într-o măsură nesemnificativă prin efectuarea acestor lucrări sau, dacă un alt furnizor de rețele de comunicații electronice autorizat potrivit art. 4 a efectuat deja lucrări de natura celor prevăzute la art. 22 pe, deasupra, în sau sub imobilele în cauză, exercițiul dreptului de folosință asupra imobilelor nu ar fi afectat în mod permanent de o restrângere suplimentară prin efectuarea unor noi asemenea lucrări;
b) efectuarea lucrărilor prevăzute la art. 22 nu este de natură să contravină cerințelor specifice de urbanism sau de amenajare a teritoriului ori celor privind protecția mediului, a sănătății sau a ordinii publice, pe care trebuie să le respecte activitățile ce se desfășoară pe, deasupra, în sau sub imobilele în cauză;
c) condițiile de exercitare a acestui drept s-au stabilit prin acordul părților sau, în lipsa acestuia, prin hotărâre judecătorească.”
Totodată, potrivit art.26 din norma cadru, rezultă că titularii dreptului instituit în condițiile art. 23 își pot exercita dreptul numai după încheierea unui contract în formă autentică cu titularul dreptului de proprietate asupra imobilului respectiv, prin care se stabilesc condițiile de exercitare a acestui drept, iar în cazul imobilelor proprietate publică aflate în administrare, contractul se încheie cu titularul dreptului de administrare.
A mai impus legiuitorul principiul nediscriminării furnizorilor de rețele publice de comunicații sub aspectul condițiilor stabilite prin contractul încheiat cu titularul dreptului de proprietate sau de administrare asupra imobilelor proprietate publică, precum și setul minim de clauze pe care trebuie să le cuprindă contractul încheiat în condițiile art. 26 din OUG nr.79/2002, respectiv zonele în care este permis accesul, metodele de lucru ce urmează să fie folosite și condițiile efective, inclusiv termenul, în care titularul dreptului instituit în condițiile art. 23 are acces la imobil, în vederea instalării sau întreținerii facilităților respective și condițiile în care proprietarul sau deținătorul imobilului poate efectua lucrări ce ar afecta accesul la elementele rețelelor de comunicații electronice ori buna lor întreținere sau care ar necesita mutarea acestora.
De asemenea, în conformitate cu art.26 alin.(4), „Contractul încheiat în condițiile prezentului articol trebuie să prevadă obligația titularului dreptului instituit în condițiile art. 23 de a plăti titularului dreptului de proprietate sau de administrare asupra imobilului respectiv un preț reprezentând contravaloarea folosinței și despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin efectuarea lucrărilor. În cazul imobilelor proprietate publică, prețul se stabilește cu respectarea următoarelor principii:
a) să fie nediscriminatoriu între furnizorii de rețele publice de comunicații, să fie justificat și proporțional cu afectarea imobilului respectiv;
b) să acopere doar prejudiciile directe și certe cauzate prin efectuarea lucrărilor prevăzute la art. 22, precum și prin existența și funcționarea elementelor rețelelor de comunicații electronice care fac obiectul acestor lucrări.
(5) În cazul în care Guvernul stabilește obligația de plată a unor sume, cu titlu de tarife sau de taxe de utilizare ori cu orice alt titlu, pentru ocuparea și folosința anumitor imobile aflate în proprietate publică, precum drumurile, podurile, pasajele, viaductele, tunelurile, suporturile și celelalte facilități destinate susținerii elementelor rețelelor și altele asemenea, titularul dreptului instituit în condițiile art. 23 datorează numai aceste sume ca preț al contractului.
(6) Orice clauză contrară prevederilor alin. (5) este nulă de drept.
(7) Contractul încheiat în condițiile prezentului articol este opozabil oricărui titular al unui drept real asupra imobilului respectiv, precum și titularului dreptului de concesiune, de închiriere și deținătorului cu orice alt titlu.”
Reține Curtea, din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale incidente, faptul că în viziunea legii, atât condițiile de exercitare de către furnizorii de rețele de telecomunicații a dreptului de a instala, întreține, înlocui sau muta elemente ale rețelelor de comunicații electronice în legătură cu imobilele proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, cât și condițiile de exercitare a acestui drept în legătură cu imobilele proprietate privată trebuie să fie fundamentate fie pe acordul părților contractante, fie, în lipsa acestuia, prin hotărâre judecătorească, legiuitorul excluzând, așadar, prerogativa autorității publice deliberative a unității administrativ-teritoriale de a institui în mod unilateral condițiile supuse reglementării de art. 26 raportat la art. 23 din OUG nr.79/2002.
Prin „condiții” în sensul OUG nr. 79/2002 se înțeleg inclusiv prețul pe care furnizorul trebuie să îl plătească pentru dreptul de acces, acesta neputând fi stabilit în mod unilateral, ci el trebuie să reprezinte rezultatul negocierilor purtate între părți.
Prin urmare, în mod nelegal și-a exercitat pârâtul atribuțiile privind organizarea și dezvoltarea urbanistică a localităților și privind amenajarea teritoriului, apreciind, cu depășirea propriilor competențe delimitate de OUG nr.79/2002, că poate impune în mod unilateral și în absența oricărei negocieri cu titularii rețelelor de comunicații electronice, tarifele pentru accesul la imobilele proprietatea publică ori privată a municipiului, deși întreaga reglementare cadru a domeniului telecomunicațiilor, pe deplin aplicabilă cauzei, consacră premisa acordului de voință al părților contractante, suplinit – în caz de dezacord – doar de actul jurisdicțional.
Or, atunci când legiuitorul a intenționat să deroge în cuprinsul OUG nr.79/2002, de la acest principiu al libertății contractuale, a prevăzut expres că, „în situația în care Guvernul stabilește obligația de plată a unor sume, cu titlu de tarife sau de taxe de utilizare ori cu orice alt titlu, pentru ocuparea și folosința anumitor imobile aflate în proprietate publică, precum drumurile, podurile, pasajele, viaductele, tunelurile, suporturile și celelalte facilități destinate susținerii elementelor rețelelor și altele asemenea, titularul dreptului instituit în condițiile art. 23 datorează numai aceste sume ca preț al contractului” (art. 26 alin.(5) din O.U.G. nr.79/2002), sens în care, per a contrario, atunci când nu există tarife stabilite de autoritatea executivă centrală pentru utilizarea, ocuparea și folosința anumitor imobile aflate în proprietate publică, este aplicabilă regula acordului de voință în stabilirea prețurilor contractuale, așadar cu atât mai mult în cazul tuturor imobilelor aflate în domeniul privat/public al unității administrativ-teritoriale.
Ca atare, este fundamental nelegală opțiunea pârâtului de determina unilateral obiectul obligației contractuale a titularilor dreptului prevăzut de art.23 din OUG nr.79/2002, ignorând totodată criteriile impuse de legiuitor la art. 26 alin.(4) cu valoare de principii în determinarea întinderii acestei obligații, respectiv nediscriminarea între furnizorii de rețele publice de comunicații, caracterul rezonabil și proporțional cu afectarea imobilului, precum și repararea prejudiciilor directe și certe cauzate prin efectuarea lucrărilor prevăzute la art. 22, precum și prin existența și funcționarea elementelor rețelelor de comunicații electronice care fac obiectul acestor lucrări.
Astfel, se constată că practic regulile instituite de pârât restrâng acțiunea dispozițiilor art.23 și 26 din OUG nr.79/2002, sens în care se impune cu necesitate concluzia că actul administrativ normativ supus analizei de legalitate nu îndeplineste condițiile expres prevăzute de art. 4 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cu care acestea „se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte”, iar „Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.”
În mod analog, potrivit art. 81 alin.(2) din Legea nr.24/2000, „Reglementările cuprinse în hotărârile consiliilor locale și ale consiliilor județene, precum și cele cuprinse în ordinele prefecților sau în dispozițiile primarilor nu pot contraveni Constituției României și reglementărilor din actele normative de nivel superior.”
Or, în absența unui cadru legal instituit pentru ca autoritatea publică locală să poată adopta, la nivelul ierarhiei actelor normative, reglementări de natura și cu obiectul prezentei hotărâri, aceasta nu prezintă legitimitate.
In fine, tribunalul a apreciat în mod eronat faptul că HCJ G. nr. 343/2011 nu aduce o vătămare drepturilor părții reclamante în condițiile în care aceasta încalcă dreptul acesteia la negocierea prețului care ar trebui plătit și aduce atingere principiului libertății contractuale.
Prima instanță reține și faptul că hotararea contestată nu îi este aplicabilă părții reclamante, întrucât potrivit pct. 12 din anexa nr. 3 la hotararea contestată „tariful de utilizare a zonei drumului județean nu se aplică utilizatorilor prevăzuți de legislația în vigoare”.
Cu privire la acest pct. 12 din anexa 3 la hotărârea contestată, Curtea remarcă faptul că textul are caracter imprecis și confuz, întrucât nu indică ce se înțelege prin utilizator. Raportându-ne la OUG nr. 79/2002, partea reclamantă are calitatea de furnizor de comunicații electronice.
În plus, teza tribunalului nu se susține în speță întrucât chiar autoritatea publică locală emitentă a actului contestat apreciază că îi este aplicabilă părții reclamante hotărârea respectivă. Astfel, prin adresa nr. 2084/13.02.2012 se comunică părții reclamante obligația de a achita sumele stabilite prin HCJ nr. 295/2010 și HCJ nr. 343/2011.
In fine, nici susținerea tribunalului conform căreia în ipoteza în care reclamantei i s-ar pretinde achitarea sumelor stabilite prin HCJ G. contestata ar avea posibilitatea să invoce inaplicabilitatea acestui act față de dispozițiile OUG nr. 79/2002 nu poate fi reținută de instanța de control judiciar ca fiind temeinică, întrucât însuși actul administrativ prin care s-au instituit taxele ce vor fi percepute de C. Județean G. în anul 2012 este vătămător pentru partea reclamată și poate fi contestat în contencios administrativ separat de orice alte acte administrative ce s-ar emite ulterior în baza acestuia.
Pentru toate considerentele ce preced și apreciind că nu se mai impune analizarea criticilor invocate de reclamantă ce vizează celelalte condiții de legalitate și/sau temeinicie a hotararii contestate, Curtea, în baza art. 312 C., va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată, în sensul că:
Va admite acțiunea în parte.
Va anula H.C.J. G. nr. 343/20.12.2011 în ceea ce privește:
- art. 11 (potrivit căruia « Serviciul buget-finanțe și contabilitate, arhitectul șef, muzeul T. A. G., Centrul Județean pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale G., teatrul T. V. G., Direcția Județeana de Evidență a Persoanelor G. și Directia Judeteana de transport, Administrarea Drumurilor Județene și Control Trafic, camera Agricola Judeteana vor duce la indeplinire prevederile prezentei hotărâri »), precum și în ceea ce privește
- anexa nr.3 la hotărârea C.J. G. nr. 343/20.12.2011, lit. C (« amplasari de cabluri si conducte ») pct. 1 (« amplasare de cabluri electrice, de telecomunicatii, TV etc ») subpunctele :
- 1.1 (« subtraversare » cu taxa/tariful unitar aferent pentru anul 2012 de 1,86 lei),
- 1.2 (« cablu subteran in lungul drumului » cu taxa/tariful unitar aferent pentru anul 2012 de 1,86 lei, 2,40 lei, respectiv 0,96 lei),
- 1.3 (« stalpi de care sunt prinse cabluri in lungul drumului » cu taxa/tariful unitar aferent pentru anul 2012 de 5,52 lei, respectiv 4,32 lei),
- 1.4 (« cabluri aeriene in lungul drumului », cu taxa/tariful unitar aferent pentru anul 2012 de 1,62 lei, respectiv 0,81 lei),
- 1.5, (« cabluri pozate pe poduri, pasaje si podete » cu taxa/tariful unitar aferent pentru anul 2012 de 7,92 lei, respectiv 13,98 lei) precum și în ceea ce privește
-pct. 6 din nota la Anexa 3 la hotărârea C.J. G. nr. 343/20.12.2011, (« taxele speciale si tarifele se aplica si in cazul in care obiectivele se vor amplasa in afara zonei de protectie a drumurilor judetene, insa numai daca se realizeaza si drum de acces la drumurile judetene sau alte lucrari in ampriza si in zona de siguranta a drumului judetean »).
Curtea constată nulitatea tuturor acestor prevederi anterior enunțate din hotărârea C.J. G. nr. 343/20.12.2011, însă circumstanțiat, numai în măsura în care se interpretează că sunt aplicabile și furnizorilor de rețele de comunicații electronice, neputand fi constatata asadar, nulitatea in raport cu toti destinatarii actului administrativ contestat.
In fine, Curtea va menține în rest, celelalte dispoziții ale sentinței recurate. Astfel, este legala si temeinica solutia primei instante derespingere a capatului privind anularea pct. 1 din nota la Anexa 3 la hotărârea C.J. G. nr. 343/20.12.2011, conform caruia « administratorul drumului poate accepta amplasarea unor constructii sau instalatii in zona drumului cu conditia ca acestea sa nu aduca prejudicii drumului si sigurantei traficului rutier », dispozitia in cauza nefiind prejudiciabila pentru partea reclamanta, ci instituind o obligatie fireasca pentru evitarea prejudicierii drumului si sigurantei traficului rutier.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI
DECIDE:
Admite recursul formulat de de recurenta - reclamantă .> împotriva sentinței civile nr.5096/22.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul – pârât C. JUDEȚEAN G..
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Admite acțiunea în parte.
Anulează H.C.J. G. nr. 343/20.12.2011 în ceea ce privește art. 11, precum și în ceea ce privește anexa nr.3 la hotărâre, lit.C pct. 1 subpunctele 1.1.,1.2, 1.3, 1.4,1.5, și pct. 6 din nota la Anexa 3, constatând nelegalitatea acestor prevederi, însă numai în măsura în care se interpretează că sunt aplicabile și furnizorilor de rețele de comunicații electronice.
Menține în rest, celelalte dispoziții ale sentinței recurate
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. C. G. C. M. F. C. P.
GREFIER
I. P.
Red. C.M.F
2ex/
| ← Despăgubire. Decizia nr. 614/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 6938/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
