Pretentii. Decizia nr. 8151/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8151/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-11-2014 în dosarul nr. 45949/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr.8151
Ședința publică din 06.11.2014
Curtea constituită din:
Președinte: S. D. G.
Judecător: R. I.
Judecător: V. D. C.
Grefier: T. M.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 2 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.1210/19.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a (fostă a IX-a) C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și intimatul reclamant I. Ș., având ca obiect „pretenții – taxă de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a solicitat judecarea în lipsă, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și reținând că s-a solicitat judecarea în lipsă, rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, SCAF la data de 28.11.2012 sub nr._ reclamantul I. Ș. le-a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 și Administrația F. pentru Mediu, solicitând restituirea taxei pe poluare în cuantum de 6.844 lei achitate prin chitanța TS8 nr._/08.05.2012, cu dobânda legală prevăzută de OG nr. 9/2000, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. Reclamantul a solicitat și sesizarea Curții Europene de Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare în scopul de a se pronunța dacă Legea nr. 9/2012 coroborată cu OUG nr. 1/2012 încalcă sau nu dreptul Uniunii Europene.
Prin sentința civilă nr.1210/19.02.2014, Tribunalul București SCAF a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, a admis în parte cererea formulată de reclamantul I. Ș. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, a obligat pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 să restituie reclamantului suma de 6.844 lei reprezentând taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și să îi plătească suma de 289,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata dobânzii și a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul I. Ș. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul:
În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, tribunalul a respins-o apreciind că sesizarea CJUE nu este necesară față de faptul că aceasta s-a pronunțat deja cu privire la interpretarea art. 110 TFUE în raport cu dispozițiilor OUG nr. 50/2008, iar reglementarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule din Legea nr. 9/2012 se bazează pe aceleași principii, fiind similară cu reglementarea taxei pe poluare din OUG nr. 50/2008.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autovehicul marca Ford având nr. de identificare WF0SXXGBWS8B11573, înmatriculat pentru prima dată în Belgia la data de 22.01.2008 (filele 41-42). Pentru înmatricularea în România a acestui autovehicul reclamantul a fost obligat la plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în cuantum de 6.844 lei, conform deciziei nr._/25.05.2012 emise de AFP Sector 2 (filele 20-21).
După plata taxei reclamantul a depus la AFP Sector 2 o cerere înregistrată sub nr._/09.10.2012 prin care a solicitat restituirea taxei actualizate cu dobânda legală conform OG nr. 9/2000, cererea sa fiind respinsă de AFP Sector 2 prin adresa nr._/12.10.2012 (filele 22-23).
Tribunalul a apreciat că obligația stabilită în sarcina reclamantului de plată a taxei pentru emisiile poluante încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
Problema care se ridică în cauză este aceea de a stabili dacă Legea nr. 9/2012 este compatibilă cu dispozițiile legislației comunitare.
Conform cu art. 110 din TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Aceste dispoziții comunitare au prioritate față de dreptul național, atât în baza art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție („ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”), cât și în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
În aceste condiții, este evident că dispozițiile interne ce reglementează obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule contravin dispozițiilor Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Astfel, analizând dispozițiile Legii nr. 9/2012 (după suspendarea art. 4 alin. 2 prin OUG nr. 1/2012), a rezultat că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România.
Având acest efect specific, taxa pentru emisiile poluante diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că în mod nelegal a fost stabilită în sarcina reclamantului obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicul, astfel că în cauză sunt îndeplinite cerințele art.1 și 8 din Legea nr. 554/2004 pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru aceste considerente, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 2 la restituirea către reclamant a sumei de 6.844 lei reprezentând contravaloarea taxei pentru emisii poluante.
În ceea ce privește cererea reclamantului de acordare a dobânzii legale, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată, reținând că în materie fiscală, potrivit art. 124 C.pr.fisc, pentru sumele de restituit de la bugetul se stat se acordă dobânda fiscală.
Constatând culpa procesuală a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 2, având în vedere soluția de admitere în parte a cererii, tribunalul a obligat această pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 289,30 lei (39 lei taxă judiciară de timbru, 0,3 lei timbru judiciar și 250 lei onorariu avocat din onorariul total de 300 lei – fila 10).
Cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Administrația F. pentru Mediu a fost respinsă ca neîntemeiată, reținând că raporturi juridice de drept fiscal există doar între reclamant și pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 2 care a emis decizia de calcul și a încasat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, iar reclamantul nu a adresat pârâtei AFM vreo cerere de restituire a taxei pentru emisiile poluante, astfel că în cauză nu există un refuz al acestei autorități de soluționare a cererii de restituire sau o nesoluționare în termen a unei asemenea cereri.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 2 A FINANȚELOR PUBLICE, solicitând în temeiul art. 304 pct.9 C., admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Recurenta apreciază că sentința de fond este în parte netemeinică și nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită legii.
În ceea c privește fondul cauzei, instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea în condițiile în care intimatul reclamant nu contestă modalitatea de calcul a taxei pentru emisiile poluante prevăzut în Legea nr.9/2012 ci faptul că legislația națională contravine prevederilor legislației Uniunii Europene. Or atâta vreme cât legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu ocazia înmatriculării autovehiculului pentru prima dată în România, rezultă că această taxă este legal datorată.
Totodată, solicită să se aibă în vedere faptul că ceea ce se restituie este numai diferența dintre taxa pe poluare autoturisme și autovehicule plătită în temeiul UOG 50/2008 și taxa pentru emisiile poluante.
Referitor la capătul privind cheltuielile de judecată solicită respingerea ca neîntemeiat având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 al.1 C., precum și pentru faptul că instanța de fond nu a aplicat corect prevederile art.23 din lege anr.146/1997.
Intimatul reclamant I. Ș., legal citat nu a formulat întâmpinare.
Analizând probele administrate în cauză Curtea constată că recursul este nefondat.
Prima instanță a reținut în mod corect caracterul discriminatoriu al taxei pe emisiile poluante și faptul că normele care au instituit această taxă contravin art. 110 din TFUE, fostul art. 90 din TCE. Acest fapt este confirmat de hotărârile pronunțate de CJUE în cauzele T. c. României, N. c. României și C. c. României. Așa cum s-a statuat prin aceste hotărârinormele prin care s-au instituit aceste taxe sunt de natură să descurajeze importul intracomunitar, și să protejeze piața internă, fapt care contravine articolului menționat.
Situația este identică și în cazul taxei pentru emisiile poluante, în condițiile în care, prin OUG 1/2013 a fost suspendată aplicabilitatea legii 9/2012 în ceea ce privește autovehiculele de pe piața internă, taxa fiind aplicată exclusiv pentru autovehiculele importate.
De asemenea, prima instanță a procedat în mod corect, dând eficiență normelor de drept european și înlăturând normele din dreptul intern care sunt contrare Tratatului, fapt conform cu hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele C. /Enel și Simmenthal.
Jurisprudența Curții de Justiție Europene-cauza C./Enel (1964) a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare în fața dreptului național.
De asemenea, în cazul Simmenthal, CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau unei alte proceduri constituționale.
Ca și calitate procesuală pasivă Curtea constată că restituirea taxei trebuie să se facă de organul care a încasat-o, fiind nerelevant pentru ce instituție a fost încasată respectiva taxă. Actul nelegal emană de la această instituție și vătămarea a fost produsă, în mod direct de către aceasta, repararea prejudiciului, în sensul restituirii taxei, urmând să se realizeze tot de către instituția fiscală care a impus și a încasat taxa de poluare.
În ceea ce privește procedura prealabilă, se constată că această procedură era una ineficientă, normele interne impunând plata taxei iar practica autorităților fiscale fiind în sensul impuneri taxei. Astfel, în cauza Metallgesellschaft și Hoechst CJUE statuat faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor (par. 105 – 106 din hotărârea Curții). Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Încasarea unei taxe ce contravine dreptului european constituie un fapt generator de prejudiciu, impunându-se repararea integrală a acestui prejudiciu, inclusiv a celui produs prin lipsirea pentru o perioadă de timp, de suma de bani plătită, așa cum s-a reținut și în cauza CJUE I. c. României
În aceste condiții, soluția de obligare a autorității care a încasat taxa nelegală la repararea integrală a prejudiciului, apare ca temeinică și legală. Totodată se impunea și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată întrucât aceasta este căzută în pretenții în sensul art. 274 din Codul de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 2 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.1210/19.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a (fostă a IX-a) C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și intimatul reclamant I. Ș., ca nefondat
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. D. G. R. I. V. D. C.
GREFIER,
T. M.
Red. Jud. SDG/2ex./2014
Tribunalul București, Secția a II a (fostă a IX-a) C.
Jud. fond, C. S. S.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4230/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 9547/2014.... → |
|---|
