Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 7780/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 7780/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 1176/93/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 7780
Ședința publică de la 23.10.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – G. M. E.
JUDECĂTOR - P. S.
JUDECĂTOR - V. R. M.
GREFIER - M. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant F. V. împotriva încheierii din data de 22.04.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. C. DOMNEȘTI prin PRIMAR.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-pârâtă P. C. Domnești prin Primar reprezentat de avocat Nevoe N. cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei, lipsind recurentul-reclamant F. V..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită; recurentul-reclamant și-a îndeplinit obligația timbrării recursului, depunând la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, precum și o cerere prin care solicită suspendarea judecării cauzei în baza art. 242 alin. 1 C.proc.civ., iar în subsidiar acordarea unui nou termen de judecată pentru a-și angaja un apărător, după care,
Curtea ia act de achitarea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente cererii de recurs, punând în discuție cererea de amânare a cauzei formulată de recurentul-reclamant F. V..
Intimata-pârâtă P. C. Domnești prin Primar, prin avocat, solicită respingerea cererii de amânare a cauzei formulată de recurentul-reclamant F. V. întrucât această cerere nu este justificată.
Curtea după deliberare respinge cererea, formulată de recurentul-reclamant F. V., în vederea angajării unui apărător întrucât acesta a avut posibilitatea angajării unui avocat de la momentul formulării cererii de recurs și până la acest termen.
Intimata-pârâtă P. C. Domnești prin Primar, prin avocat, solicită acordarea cuvântului pe cererea de recurs.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată, acordând asupra recursului.
Recurentul-reclamant solicită admiterea recursului și repunerea cauzei pe rol, întrucât pârâta nu a răspuns cererilor sale privitoare la informații de interes public.
Intimata-pârâtă P. C. Domnești prin Primar, prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală; fără cheltuieli de judecată. Depune la dosarul cauzei concluzii scrise.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Prin încheierea din data de 22.04.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr._ s-a dispus, în baza art. 242 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ. suspendarea judecării cauzei la cererea părților pentru soluționarea amiabilă a litigiului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul F. V., în susținere arătând că pârâta nu dorește soluționarea pe cale amiabilă a litigiului, astfel cum s-a angajat, motiv pentru care dorește repunerea pe rol a cauzei prin admiterea recursului.
Analizând încheierea criticată, Curtea constată că nu există nici un motiv de recurs care să conducă la casarea sau modificarea respectivei hotărâri.
Astfel, potrivit art. 242 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ. instanța va dispune suspendarea judecării cauzei ”când amândouă părțile o cer”.
Or, în fața Tribunalului Ilfov, în prezentul dosar, la termenul de judecată din 22.04.2013, atât reclamantul, personal, cât și reprezentantul pârâtei au solicitat aplicarea dispozițiilor legale amintite, intenționând să soluționeze conflictul pe cale amiabilă.
Împrejurarea că părțile nu au ajuns la un rezultat comun, astfel cum învederează recurentul, nu reprezintă motiv de recurs, ci, în interiorul termenului de perimare, reclamantul are posibilitatea de a solicita repunerea pe rol a cauzei în fața instanței de fond.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 teza a II-a C. proc. civ. va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant F. V. împotriva încheierii din data de 22.04.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. C. DOMNEȘTI prin PRIMAR, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. M. E. P. S. V. R. M.
GREFIER
M. I.
Red. RV/ 2 ex./17.11.2014
Jud. fond D. A. – Tribunalul Ilfov
← Pretentii. Decizia nr. 4834/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2853/2014.... → |
---|