Pretentii. Decizia nr. 3660/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3660/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 4730/98/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3660
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 12.05.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. M. P.
JUDECĂTOR - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
GREFIER - A. M. C.
Pe rol soluționarea recursului promovat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA, împotriva Sentinței civile nr. 704F/11.02.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă A. M. și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții - TAXĂ POLUARE.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 05.05.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de astăzi, 12.05.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 704/11.03.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția civilă în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de reclamanta A. M. împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA în sensul că a fost obligată pârâta AFP Slobozia către reclamantă să-i restituie suma de 2.165 lei, reprezentând taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, sumă actualizată cu dobânda fiscală începând cu data de 31.12.2012 și până la plata efectivă a debitului.
Prin aceeași sentință a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta AFP SLOBOZIA a ADMINISTRATIEI F. PENTRU MEDIU în sensul că a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei suma la care aceasta din urmă a fost obligată către reclamantă prin prezenta hotărâre.
În sfârșit, a fost obligată pârâta către reclamantă la plata sumei de 140 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit înscrisurilor aflate la dosar rezultă că reclamanta a achiziționat un autovehicul second hand marca VOLVO tip M/MS76/S40, nr. identificare (.) YV1MS_, data primei înmatriculări într-un stat membru UE: 10.07.2008 provenind dintr-un alt stat comunitar, Belgia, pentru care a fost condiționată să achite suma de 72.165 lei, potrivit chitanței nr._/05.07.2012, cu titlul de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, suma respectivă fiind calculată și percepută potrivit deciziei de calcul al taxei pentru emisii poluante pentru autovehicule emise de pârâtă.
Instanța a constatat că prin Legea nr.9/2012, O.U.G. nr.50/2008 a fost abrogată, reglementările cuprinse la art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 urmând a elimina taxa discriminatorie cuprinsă în O.U.G. nr.50/2008 și a pune reglementările naționale în concordanță cu art.110 din T.F.U.E. în sensul că obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule există și cu ocazia primei transmiteri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu s-a plătit taxa specială pentru autovehicule și autoturisme, conform Legii nr.571/2003.
Numai că prin O.U.G. nr.1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 până la 1 ianuarie 2012, situație în raport de care instanța a considerat că discriminarea constatată de Curtea de Justiție a U.E. în cauza T. contra României și neconcordanțele reglementărilor naționale cu normele europene persistă.
Astfel, potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Coroborând textele de lege cuprinse în dreptul intern și cele din dreptul comunitar în raport de Constituția României și Jurisprudența Curții Europene de Justiție, instanța constată că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, care are prioritate față de dreptul național.
Astfel, Constituția României, în art. 148, prevede urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin. 2) iar Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinirea obligațiilor, din actul de aderare asumate prin Legea 157/2005 de ratificare a tratatului.
Prin decizia în cauza C./ENEL (1964), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior .
De asemenea, în cauza SIMMENTHAL (1976) Curtea de Justiție Europeană a statuat că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte procedură constituționale.
Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de emisii poluante, tribunalul ajunge la concluzia că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate.
Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pentru emisii poluante diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România.
Scopul general al art.110 din T.F.U.E. este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Prin reglementările sale, Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012 este contrară art.110 din T.F.U.E, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia).
Asupra încălcării art.110 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV ș.a. x. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen (discriminare între vinurile din Luxembourg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia C. Italia (bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia).
În mod concret, cu privire la faptul dacă prevederile Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012 încalcă sau nu normele comunitare a avut a se pronunța Curtea de la Luxembourg în cauza C-402/09, cauza T. contra Statului R., când pronunțând o hotărâre preliminară a statuat prin hotărârea din 7 aprilie 2011, pct.61, că instituirea taxei de poluare cu ocazia înmatriculării numai asupra autovehiculelor second – hand achiziționate dintr-un stat membru U.E. nu și a autovehiculelor similare achiziționate de pe piața națională se opune prevederilor art.110 TFUE, întrucât regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Așa fiind, cum din cele arătate pană aici rezultă că perceperea taxei de emisii poluante, potrivit Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, este contrară dispozițiilor cuprinse în T.F.U.E. și cum aceste ultime dispoziții au prioritate de aplicare față de dispozițiile interne, refuzul paratei de a restitui suma încasată cu titlul de taxă polare este un refuz nejustificat, exercitat cu exces de putere.
Trebuie arătat în același timp că însăși Î.C.C.J., prin plenul ei, a pronunțat decizia nr.24/17 noiembrie 2011, prin care a stabilit că astfel de acțiuni sunt admisibile, decizie obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 Cod procedură civilă.
Totodată, fiind vorba de restituirea unor sume de la buget, sancțiunea încasării necuvenite a acestor sume și repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamantă o reprezintă acordarea dobânzii legale calculată potrivit art.124 și următoarele Cod procedură fiscală, motiv pentru care suma totală va fi actualizată cu această dobândă legală calculată de la 45 zile de la depunerea cererii de restituire, respectiv de la data de 31.12.2012 la data plății efective.
Potrivit art. 60 Cod procedură civilă, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire. Așa cum rezultă din aceste prevederi legale, soluția care se va da asupra cererii de chemare în garanție depinde de soluția care se va pronunța cu privire la cererea principală.
Întrucât în cauza de față cererea de chemare în judecată a fost admisă ca fondată, aceeași va fi soluția și cu privire la cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Față de toate aceste considerente, tribunalul a admis cererea formulată de reclamanta A. M. împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA.
A obligat pârâta AFP Slobozia să restituie reclamantei suma de 2.165 lei, reprezentând contravaloarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, sumă actualizată cu dobânda fiscală începând cu data de 31.12.2012 și până la plata efectivă a debitului.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta AFP SLOBOZIA a ADMINISTRATIEI F. PENTRU MEDIU.
A obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma la care aceasta din urmă a fost obligată către reclamant prin prezenta hotărâre.
În baza art.274 Cod procedură civilă, a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 140 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și taxa timbru.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI SLOBOZIA prin care a solicitat admiterea recursului și respingerea cererii reclamantei A. M. pentru următoarele motive:
Prin acțiunea formulata, reclamanta A. M. solicita restituirea sumei în cuantum de 2.165 lei achitata cu titlul de taxa de poluare pe motiv ca dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, privind taxa pe poluare, sunt nelegale și neconforme cu prevederile Tratatele Uniunii Europene.
În cuprinsul acțiunii, reclamanta face în tot cuprinsul acțiunii referire la obligativitatea respectării tratatelor europene, insa taxa achitata de reclamant s-a efectuat în baza dispozițiilor Legii nr.9/2012, care abroga prevederile OUG nr.50/2008.
În aceste condiții, toate precizările referitoare la practica Uniunii Europene, potrivit căreia prevederile OUG nr.50 2008 sunt neconforme cu legislația europeana, nu are suport, deoarece, acest act normativ a fost abrogat anterior emiterii Deciziei de calcul al taxei de poluare, iar întemeierea unei acțiuni pe acte normative abrogate apare ca neîntemeiata.
Referitor la fondul cauzei s-au făcut următoarele precizări: Din jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat ca tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intra în regimul intern de impozitare, domeniul exercitat prerogativelor suverane ale statelor membre.
În relație cu art. 90 din Tratatul CE, se observa ca un stat membru are voie sa perceapă o taxa de prima înmatriculare a unui autovehicul în statul respectiv -, cu condiția ca taxa sa fie conforma cu art.90 din tratat, ceea ce înseamnă ca prin taxa respectiva sa nu fie defavorizate produse din alte state membre.
De asemenea, din H.G. Nr.686/2008 rezulta ca nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediul anual și starea generala standard și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului poluatorul plătește principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Mai mult decât atât, instituirea taxei de poluare reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate sa respecte prevederile art.13 din O.G. Nr.92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala conform căruia: "interpretarea reglementarilor fiscale trebuie sa respecte voința legiuitorului așa cum este exprimata în lege".
În drept, au fost invocate dispozițiile art.299 și 304 pct.9 Cod Procedura Civila și dispozițiile Legii nr.9/2012.
La data de 04.12.2013 intimata reclamantă A. M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate ca legală și temeinică, invocând în drept disp. art. 115-118 și art. 308 alin. 2 rap. la art. 312 alin. 1 teza I C.pr.civ.
Aspecte procesuale în faza recursului
La data de 09.12.2013 în temeiul disp. art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. a fost suspendată judecarea cauzei până la pronunțarea hotărârii de către CJUE în cauza C-214/13 C. împotriva României și repusă pe rol pentru continuarea judecății, ca urmare a încetării motivului pentru care s-a dispus suspendarea, la data de 17.03.2013.
La acest din urmă termen de judecată, 17.03.2013, Curtea a solicitat Administrației Finanțelor Publice Slobozia comunicarea valorii reziduale a taxei pe poluare pentru un autoturism similar celui din speță, respectiv valoarea care s-ar restitui efectiv în cazul în care autoturismul ar fi scos din parcul auto național, calculată la data la care a fost emisă decizia de calcul al taxei, dacă autoturismul ar fi fost înmatriculat ca autovehicul nou în România la data la care a fost înmatriculat prima dată și autoturismul din prezenta speță.
Relațiile solicitate au fost comunicate la dosar la data de 24.04.2014 (f. 39-40).
Deliberând asupra prezentului recurs, prin prisma motivelor invocate, a susținerilor părților, a probelor administrate, a sentinței recurate, precum și a dispozițiilor legale relevante, Curtea, cu opinie majoritară, constată că este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Taxa pentru emisiile poluante a fost stabilită la data de 05.07.2012 în baza prevederilor Legii nr. 9/2012 (f. 20 dos. fond).
În raport de această dată, Curtea constată prevederile OUG nr. 1/2012, prin care aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a fost suspendată până la 1 ianuarie 2013.
În acest context, prezenta instanță apreciază ca fiind pe deplin incidentă speței Ordonanța pronunțată de Curtea de la Luxemburg în cauzele conexate C‑97/13 și C‑214/13, C. și C., din data de 03.02.2014.
Astfel, în raport de situația de fapt și de drept reținută, Curtea a stabilit ca fiind incidente cele statuate la punctul 55 din Hotărârea din 7 aprilie 2011, T. (C‑402/09, Rep., p. I‑2711), respectiv că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
În această privință, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
În temeiul acestor principii, Curtea a statuat, la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, că o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, întrucât supune taxei pe poluare vehiculele de ocazie importate, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
La punctul 27 din Hotărârea din 7 iulie 2011, N. (C‑263/10), Curtea a ajuns la aceeași concluzie în ceea ce privește versiunile modificate ale OUG nr. 50/2008. Astfel, fiecare dintre aceste versiuni modificate menținea un regim de impozitare care descuraja înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În cauzele conexate C. și C., Curtea a trebuit să stabilească dacă articolul 110 TFUE se opune și unui regim de impozitare precum cel instituit prin Legea nr. 9/2012.
Curtea a statuat ca fiind cert, pe de o parte, că, asemenea OUG nr. 50/2008, Legea nr. 9/2012 supunea vehiculele de ocazie importate taxei pe poluare.
Pe de altă parte, Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă.
S-a constatat însă că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Această concluzie nu este în niciun fel infirmată de faptul că OUG nr. 1/2012 nu a suspendat aplicarea articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 decât începând de la 31 ianuarie 2012, dată ulterioară celei la care doamna C. a achitat taxa pe poluare aplicată autovehiculului de ocazie pe care l‑a importat în România. Astfel, OUG nr. 1/2012 prevedea nu numai suspendarea aplicării articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 începând de la 31 ianuarie 2012, ci și restituirea taxei pe poluare percepute în temeiul articolului 4 alineatul (2) menționat în perioada cuprinsă între 13 ianuarie 2012 și 30 ianuarie 2012. În consecință, situația creată retroactiv prin OUG nr. 1/2012 pentru această perioadă era, la rândul său, caracterizată prin aplicarea unui regim care avea un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În raport de acestea, Curtea a stabilit că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi restrâns de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În raport de acestea, prezenta instanță apreciază ca fiind legală și temeinică sentința recurată și respectiv neîntemeiat motivul de recurs referitor la pretinsa conformitate a legislației interne cu normele comunitare, în special disp. art. 110 TFUE.
Pentru aceste considerente, în esență în raport de neconformitatea legislației interne dreptului comunitar, astfel cum în mod repetat acest aspect a fost subliniat de Curtea de la Luxemburg, prezenta instanță, în opinie majoritară, nu apreciază legală și temeinică soluția de restituire doar a sumei ce depășește valoarea reziduală de 1165 lei către reclamantă.
În consecință, reținând și motivele expuse în sentința recurată, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prev. de art. 304 C.pr.civ., în temeiul disp. art. 312 C.pr.civ., Curtea constată că recursul pârâtei este nefondat, astfel că acesta va fi respins ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu opinie majoritară:
Respinge recursul promovat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA(anterior Administrația Finanțelor Publice Slobozia) cu sediul în Slobozia, . Peco nr. 14, județul Ialomița, împotriva Sentinței civile nr. 704F/11.02.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă A. M. cu domiciliul ales în Slobozia, ., .. A, . și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, Corp A, sector 6,ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. M. P. M. D.
GREFIER
A. M. C.
Red./Tehnored. M.M.P./2 ex./18.06.2014
Tribunalul Ialomița – jud. fond M. A. G.
Cu opinia separată a jud. A. V. în sensul că:
Admite recursul promovat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA cu sediul în Slobozia, . Peco nr. 14, județul Ialomița, împotriva Sentinței civile nr. 704F/11.02.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă A. M. cu domiciliul ales în Slobozia, ., .. A, ., și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIUcu sediul în București, .. 294, Corp A, sector 6.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că pârâta va fi obligată la plata către reclamantă a sumei ce depășește valoarea reziduală de 1165 lei și la dobânda fiscală aferentă sumei de restituit.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.05.2014.
Apreciem, în opinie separată, că se impunea soluția de mai sus, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Cu privire la motivul de recurs legat de greșita aplicare a legii, Curtea constată că reclamantul a dobândit în 2012 dreptul de proprietate asupra autoturismului second-hand marca VOLVO nr. identificare YV1MS_ care a fost înmatriculat pentru prima dată într-un stat european la data de 10.07.2008.
Cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare, reclamantul a achitat în baza art. 4 din Legea nr. 9/ 2012 o taxă pe emisii poluante în cuantum de 2165 lei.
Curtea va constata că la data plății taxei de către reclamant era aplicabil regimul juridic al taxei instituit de Legea nr. 9/2012, fiind obligatorie plata taxei pe emisii poluante în cazul înmatriculării autoturismelor noi și cu ocazia primei înmatriculări în România a autoturismelor second – hand înmatriculate anterior într-un stat din Uniunea Europeană.
La data plății taxei de către reclamant erau suspendate dispozițiile art. 4 alin 2 din Legea nr. 9/2012, care instituiau obligația de plată a taxei pentru emisii poluante și proprietarilor de autovehicule cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat pentru care nu fusese achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, sau taxa pe poluare.
Așadar, regimul juridic al taxei în urma suspendării art. 4 alin 2 din legea nr. 9/2012 a devenit asemănător celui instituit de OUG nr. 50/2008, fiind obligatorie plata taxei pentru emisii poluante în cazul înmatriculării autoturismelor noi și cu ocazia primei înmatriculări în România a autoturismelor second – hand înmatriculate anterior într-un stat din Uniunea Europeană.
În ceea ce privește conformitatea dispozițiilor legale ce instituie obligația de plată a taxei cu dreptul comunitar, aplicabil este același raționament expus de CJUE în cauzele T. și N..
Cu toate acestea, Curtea va reține că instanța fondului nu a avut în vedere întreg raționamentul expus de CJUE în cauzele amintite, care diferă în funcție de existența sau inexistența unei obligații de plată a taxei cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism similar celui achiziționat de intimatul - reclamant.
Astfel, Curtea va constata că prezintă o relevanță deosebită data la care a avut loc prima înmatriculare a autoturismului în spațiul comunitar, dată în raport de care trebuie analizat dacă în România, în cazul în care autoturismul s-ar fi aflat la prima înmatriculare, ar fi fost supus unei taxe de primă înmatriculare.
În cauzele menționate anterior instanța europeană a făcut distincție intre situatia autovehiculelor rulate inmatriculate pentru prima data in Uniunea Europeana anterior anului datei de 01.07.2008 si cele inmatriculate ulterior (cum este situația reclamantului).
În acest sens se va avea în vedere paragraful 38 al hotărârii T., în care CJUE a menționat că pentru a se analiza dacă există discriminare indirectă între autovehiculele second – hand importate și cele second - hand existente deja pe teritoriul statului trebuie verificat dacă taxa impusă este neutra fata de concurenta dintre vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național si au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008.
Separat, CJUE a arătat că trebuie examinată și neutralitatea taxei între vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similare care au fost inmatriculate pe teritoriul national anterior intrarii in vigoare a OUG nr.50/2008, deci care cu ocazia primei înmatriculări nu au fost suspuse niciunei taxe prin raportare la vechime, grad de uzură, normă de poluare, etc.
Analizând separat cele doua situatii, CJUE a concluzionat că OUG nr. 50/2008 este susceptibila sa încalce art.110 TFUE numai in una din cele doua ipoteze, respectiv numai in cazul comparației dintre vehicule de ocazie importate si vehicule de ocazie similare care au fost inmatriculate pe teritoriul national anterior intrarii in vigoare a OUG nr.50/2008, deci numai atunci când comparația se realizează cu vehicule aflate la prima înmatriculare înainte de 01.07.2008.
În privința autovehiculelor care au fost inmatriculate pentru prima data in UE după data de 01.07.2008, Curtea a retinut ca legislatia nationala nu afecteaza libera concurenta a produselor, urmând raționamentul expus în paragrafele 40, 41, 44 și 47 ale Hotărârii I. T., după cum urmează:
„40. In aceasta privinta, Curtea a precizat ca, din momentul achitarii unei taxe de inmatriculare ., valoarea acestei taxe se incorporeaza in valoarea vehiculului. Astfel, atunci cand un vehicul înmatriculat în statul membru in cauza este, ulterior, vandut ca vehicul de ocazie in acelasi stat membru, valoarea sa de piata, care include valoarea reziduala a taxei de inmatriculare, va fi egala cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa initiala (Hotararea Nádasdi si Németh, citata anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat retinută ca baza de impozitare trebuie sa reflecte valoarea unui vehicul similar deja inmatriculat pe teritoriul national (Hotararea Weigel, citata anterior, punctul 71, si Hotararea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C-74/06, Rep., p.I-7585, punctul 28).
41. Pentru a obtine acest rezultat, deprecierea reala a vehiculelor de ocazie importate trebuie luata in considerare la calcularea valorii taxei. Aceasta luare in considerare nu trebuie in mod necesar sa dea nastere la o evaluare sau la o expertiza a fiecarui vehicul. Astfel, evitand dificultatile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ si calculate pe baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generala, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regula generala, ar fi foarte apropiata de valoarea lor reala (Hotararile citate anterior Gomes Valente, punctul 24, Weigel, punctul 73, si Comisia/G., punctul 29).
44.Prin introducerea, in calculul taxei, a vechimii vehiculului si a rulajului mediu anual real al acestuia si prin adaugarea, la aplicarea acestor criterii, a luarii in considerare facultative, cu costuri neexcesive, a starii acestui vehicul si a dotarilor sale prin intermediul unei expertize obtinute din partea autoritatilor competente in materie de inregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea in cauza in actiunea principala garanteaza ca valoarea taxei este redusa in functie de o aproximare rezonabila a valorii reale a vehiculului.
47.Din consideratiile de mai sus rezulta ca un sistem precum cel instituit prin OUG nr.50/2008, care ia in considerare, la calcularea taxei de inmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate si fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea si la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adauga, la cererea contribuabilului si pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generala a vehiculului mentionat si a dotarilor sale, asigura ca aceasta taxa, atunci cand este aplicata vehiculelor de ocazie importate, nu depaseste valoarea reziduala a taxei mentionate incorporata in valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național si au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008”.
În concluzie, CJUE a reținut că sistemul de plată a unei taxe pe poluare, având la baza anumite criterii precum cel din OUG nr. 50/2008 nu este în esență, de natură a încălca normele comunitare, în condițiile în care taxa percepută nu depășește valoarea reziduală a taxei încorporate într-un vehicul de ocazie similar, care a fost înmatriculat anterior pe teritoriul României și a fost supus (cu ocazia primei înmatriculări) la plata taxei prevăzută de OUG nr. 50/2008, deci care a fost înmatriculat pentru prima dată în România după data de 01.07.2008.
Autoturismul din speță a fost înmatriculat pentru prima oară la data de 10.07.2008.
În concret, reclamant putea opta, la momentul cumpărării, între un autoturism second hand înmatriculat anterior în Uniunea Europeană, care la valoarea de piață adăuga valoarea taxei pe emisii poluante prevăzută de Legea nr. 9 /2012 și un autoturism second hand din România, care în valoarea de piață nu avea adăugată nicio taxă de înmatriculare.
Conform relațiilor comunicate de organul fiscal, valoarea reziduală a unui autoturism similar ce ar fi fost înmatriculat pentru prima oară în România la data de mai sus, calculată la data emiterii deciziei de calcul din prezenta cauză, ar fi fost de 1165 lei, astfel că reclamantul are dreptul la restituirea sumei care depășește această valoarea reziduală, precum și la plata dobânzii aferente acestei diferențe de restituit.
JUDECĂTOR
A. V.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 5877/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 4834/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
