Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 737/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 737/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 1216/87/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Decizia nr. 737
Ședința publică din data de 9 februarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. M. D.
JUDECĂTOR: I. F.
JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: M. G.
Pe rol fiind recursurile formulate de recurenta-reclamantă S.C. D. N. S.R.L. și recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN împotriva sentinței nr. 402/30.05.2014 pronunțate de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, în cauza având ca obiect anulare act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurenta-pârâtă a solicitat judecata în lipsă.
Nefiind cereri prealabile formulate, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cererile de recurs în stare de judecată și le reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra cererilor de recurs, constată următoarele:
Prin sentința nr. 402/30.05.2014, Tribunalul Teleorman a anulat în parte decizia nr. 5/09.01.2013 de soluționare a contestației fiscale, decizia de impunere nr. F-TR 442/31.10.2012 și raportul de inspecție fiscală nr. F-TR 393/31.10.2012, emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman, respectiv pentru suma de 338 lei reprezentând TVA suplimentar de plată și 1130 lei accesorii aferente TVA, respingând ca nefondată acțiunea în ceea ce privește suma de 30.604 lei (reprezentând 11.181 lei impozit pe profit suplimentar de plată, 9058 lei accesorii aferente, 8775 lei TVA suplimentar de plată, 1590 lei accesorii) și ca prematur formulată acțiunea în ceea ce privește suma de 394.476 lei.
Împotriva acestei sentințe, la data de 23.07.2014, a formulat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN, prin care a solicitat casarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată în totalitate ca neîntemeiată.
Recurenta a arătat că sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, pentru următoarele argumente:
Pentru suma de 338 lei și accesoriile aferente, instanța de fond a apreciat greșit că se impune anularea actelor administrativ fiscale, întrucât există erori de declarare în sumă de 8.775 lei. În realitate, legea fiscală prevede remedierea acestor erori prin depunerea declarației rectificative, însă reclamanta nu a procedat astfel.
Practic, instanța de fond nu a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 1562 alin. 1 și 2 din Codul fiscal coroborate cu prevederile art. 82 alin. 3 din Codul de procedură fiscală și a lăsat nesancționată majorarea nejustificată a bazei de impozitare, majorare contrazisă chiar de declarațiile reclamantei din registrele contabile.
În drept, recurenta a invocat art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Împotriva aceleiași sentințe, la data de 25.07.2014, a formulat recurs și reclamanta S.C. D. N. S.R.L., prin care a solicitat casarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii în integralitate a cererii de chemare în judecată.
În motivare, recurenta a arătat că, deși concluziile expertului contabil nu au fost contestate, instanța de fond nu a ținut cont de ele, cu toate că raportul de expertiză efectuat în cauză este legal și complet, iar expertul lămurește clar situația de fapt fiscală. A mai arătat că instanța de fond nu a ținut cont de opinia expertului, în sensul sumele au fost încadrate și înregistrate corect în contabilitate. De asemenea, instanța de fond nu a ținut cont de părerea expertului, în sensul că reclamanta a fost sancționată pentru nedepunerea declarației de impozit pe profit, dar o poate depune ulterior termenului legal, această declarație putând fi și redepusă, în cazul în care se constată erori în completarea ei, dacă se bifează cu X în căsuța declarație rectificativă.
În drept, recurenta a invocat art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă.
Cererea de recurs a fost timbrată cu 2 lei taxă de timbru și 0,50 lei timbru judiciar.
Examinând recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN, Curtea constată că este fondat, instanța de fond pronunțând soluția de admitere în parte a acțiunii cu aplicarea greșită a normelor de drept material, devenind incident motivul de casare prevăzut de 488 alin. 1 pct. 8.
Astfel, pentru suma de 338 lei reprezentând TVA suplimentar de plată și accesoriile aferente de 1130 lei, instanța de fond a apreciat greșit că se impune anularea actelor administrativ fiscale, întrucât există erori de declarare din partea intimatei-reclamante.
În realitate, legea fiscală prevede remedierea acestor erori prin depunerea unei declarații rectificative, însă intimata-reclamantă nu a procedat astfel. Practic, după cum în mod corect a observat și recurenta-pârâtă, instanța de fond nu a făcut aplicarea corectă în cauză a dispozițiilor art. 1562 alin. 2 din Codul fiscal coroborate cu prevederile art. 82 alin. 3 din Codul de procedură fiscală și a lăsat nesancționată majorarea nejustificată a bazei de impozitare, majorare contrazisă chiar de declarațiile intimatei din registrele contabile.
Examinând recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. D. N. S.R.L., Curtea constată că este nefondat, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, întrucât instanța de fond a aplicat în mod corect normele de drept material în cauză.
Astfel, pornind de la dispozițiile art. 26 alin. 1 din Codul fiscal, potrivit cărora „pierderea anuală, stabilită prin declarația de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obținute în următorii 5 ani consecutivi”, instanța de fond a observat corect că recurenta-reclamantă nu a declarat pierderea fiscală prin declarația nr. 101, fapt constatat atât prin raportul de inspecție fiscală, cât și prin raportul de expertiză contabilă.
Ca atare, nu poate fi primită susținerea recurentei-reclamante, în sensul că organul fiscal i-ar fi încălcat dreptul de a beneficia de măsura recuperării pierderii fiscale, atâta timp cât aceasta nu a respectat obligația legală de a stabili pierderea anuală prin declarația nr. 101.
Nu poate fi primită critica recurentei-reclamante, în sensul că instanța de fond nu ar fi ținut cont de concluziile expertului contabil desemnat în cauză, întrucât acest aspect privește temeinicia sentinței recurate, iar nu legalitatea acesteia. Or, în lumina noului Cod de procedură civilă, nu mai pot fi deduse judecății instanței de recurs aspecte de netemeinicie a sentinței recurate, ci numai cele de nelegalitate (art. 488 alin. 1 pct. 1-8).
În subsidiar, Curtea constată că oricum această critică este nefondată, întrucât concluziile expertului contabil sunt pur ipotetice, pentru fiecare dintre sumele analizate acesta referindu-se la „situația în care reclamanta ar depune declarația de impozit pe profit (declarația nr. 101)”. Or, din actele dosarului de fond rezultă în mod evident că recurenta-reclamantă nu a depus o astfel de declarație, astfel că nu pot fi primite calculele și concluziile expertului contabil, întrucât nu au ca punct de plecare situația de fapt real, ci doar una ipotetică (depunerea ulterioară a declarației nr. 101).
Față de aceste considerente, în baza art. 496 și 498 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. D. N. S.R.L. ca nefondat, va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN, va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va respinge în tot cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN împotriva sentinței nr. 402/30.05.2014 pronunțate de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. D. N. S.R.L.
Casează în parte sentința recurată și, rejudecând, respinge în tot cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. D. N. S.R.L. împotriva sentinței nr. 402/30.05.2014 pronunțate de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 februarie 2015.
Președinte Judecător Judecător
D. M. D. I. F. C. P.
Grefier
M. G.
Red/thred. DDM/ 4 ex./ 26.02.2015
Judecător fond: D. R., Tribunalul Teleorman.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 190/2015. Curtea... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 1021/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
