Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG nr.24/2008. Sentința nr. 666/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 666/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 6812/2/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Sentința civilă nr.666
Ședința publică de la 10.03.2015
Completul compus din:
Președinte: S. D. G.
Grefier: T. M.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul C. NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII în contradictoriu cu pârâtul S. V., având ca obiect „constatarea calității de lucrător/colaborator al securității (OUG nr.24/2008)”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamantul, prin consilier juridic V. R. E. cu delegație la fila 10 dosar, lipsind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea acordă cuvântul pe probe.
Reprezentantul reclamantului solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente pentru concluzii orale.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și să se constate calitatea de colaborator a pârâtului apreciind că sunt îndeplinite cele două condiții legale. Solicită să se aibă în vedere și faptul că pârâtul însuși recunoaște prin întâmpinarea formulată faptul că a colaborat în perioada indicată însă se apără în sensul că informațiile furnizate nu au avut consecințe asupra persoanelor care au făcut obiectul delațiunii. Apărarea pârâtului este nefondată și solicită să fie respinsă față de condițiile impuse de legiuitor și care sunt îndeplinite în mod cumulativ în cauză.
Curtea, în temeiul art.394 C., rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.11.2014, reclamantul C. Național Pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. V. să se constate calitatea de colaborator al Securității.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâtul este consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei F. Moldovei, jud. Suceava. Conform prevederilor art. 3 lit. g), coroborat cu art. 5 alin. 1 teza II din Ordonanța Guvernului nr.24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, C. Național pentru Studierea Arhivelor Securității verifică din oficiu, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, persoanele care au candidat, au fost alese sau numite în demnitățile sau funcțiile prevăzute la art. 3 lit. b) - h).
Verificarea pârâtului a fost solicitată și de numiții Tonegari F. și U. G. prin cererea nr. P 802/13/04.03.2013.
Așa cum rezultă din cuprinsul Notei de Constatare nr. Dl/1/1704 din 02.07.2013, precum și din înscrisurile atașate, pârâtul a fost recrutat la data de 31.03.1977 sub numele conspirativ
pentru încadrarea informativă a persoanelor de naționalitate germană de pe raza comunei F. Moldovei.
Reclamantul a solicitat în cuprinsul acțiunii pe care a formulat-o să se aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârât, analizându-se, în lumina prevederilor art.2 lit. b) din OUG nr.24/2008 (aprobată cu modificări și completări prin legea nr.293/2008), materialele reținute în Nota de Constatare nr. DI/I/2482/28.11.2011 și pe care le-a depus la dosarul cauzei.
Așadar, pentru colaborarea prin furnizare de informații trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
1.Informațiile furnizate Securității, indiferent sub ce formă, să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.
În acest sens, reclamantul menționează materialele prin care pârâtul semnalează intenția unor persoane de a părăsi țara, precum și cele prin care semnalează despre adepții unor secte religioase. În nota informativă din 31.03.1977, pârâtul redă discuția dintre profesorul G.I. și fiul cel mic al lui P.G. semnalând că tânărul a afirmat că „după ce termină școala de corecție va fugi din țară în străinătate”. Efectul acestei informări a fost menționat în consemnările ofițerilor. Astfel, tânărul a fost identificat în persoana lui P.I. și a fost semnalat atât la Centrul de Informatică și Documentare pentru a fi luat în evidența securității ca suspect de evaziune, cât și la biroul de pașapoarte.
Față de conținutul notei redate anterior, intenția unei persoane de a părăsi țara era o atitudine extrem de gravă din perspectiva regimului, iar cei care luau o astfel de hotărâre erau priviți ca niște trădători de patrie.
În ce privește notele în care erau semnalate opțiunile religioase ale unor cunoscuți, în materialul din 19.11.1982, pârâtul informează despre C.I. că face parte dintr-o sectă religioasă care are întrunire la Câmpulung Moldovenesc, fiind un ascultător al posturilor străine „de limbă română”, în special emisiunile cu conținut religios. Și în acest caz, efectul delațiunii a constat în demararea unor investigații despre acesta, precum și verificări în evidență. Nu în ultimul rând, s-a dispus încadrarea prin alte surse. De asemenea, pârâtul a fost instruit să „urmărească dacă R.P. și L.D. /…/ mai fac afirmații dușmănoase, comentarii necorespunzătoare la adresa politicii partidului și statului sub acoperirea activității religioase”.
În accepțiunea reclamantului, sesizările cu acest obiect au semnificația unor veritabile „denunțuri ale unor activități/atitudini anticomuniste” deoarece din perspectiva Securității, a conducătorilor comuniști și a potentaților regimului ateu comunist, urmărirea persoanelor care frecventau serviciile divine publice ale unui cult era motivată de faptul că aceste persoane, prin dovedirea acestei fidelități, erau apriori potențiali oponenți ai regimului comunist. În plus, situația cultelor religioase era filozofia materialist-dialectică.
Este evident că denunțarea de către pârât a persoanelor care participau la manifestări religioase se înscrie în sfera delațiunilor ce se referă la atitudini potrivnice regimului și care erau de natură a produce consecințe negative asupra celor vizați. Pe cât de esențial a fost pentru Securitate ajutorul dat de pârât, pe atât de nociv pentru persoanele afectate de respectivul denunț.
Având în vedere aceste informații, reclamantul apreciază că se circumscriu primei condiții impuse de legiuitor în art. 2 lit. b) din OUG nr.24/2008.
2.Informațiile prevăzute la pct.1 să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului
Și această condiție este asigurată, deoarece nu se poate reține că furnizarea unor informații de asemenea natură nu a fost făcută conștient, având reprezentarea clară a faptului că relatări ca cele prezentate anterior nu rămâneau fără urmări. Altfel spus, prin furnizarea acestor informații, pârâtul a conștientizat că asupra persoanei la care s-a referit în delațiunile sale se pot lua măsuri de investigare, prin căutarea și obținerea de noi informații despre urmăriți, fără acordul acestuia (încălcarea dreptului la viată privată) și prin urmare, a vizat această consecință.
În concluzie, informațiile furnizate de pârât au vizat îngrădirea dreptului la viață privată prevăzut de art.17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe art. 3 lit. g, art. 2 lit. b), art. 5 alin. 1, art. 8 lit. a), art. 11 alin. 1, ale OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, coroborate cu art. 31 și art. 35 alin. 5, lit. a din Regulamentul de organizare și funcționare al C.N.S.A.S adoptat prin Hotărârea nr. 2/2008, precum și pe dispozițiile art. 194 al Codului de Procedură Civilă.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar Nota de Constatare nr. Dl/1/1704/02.07.2013, aprobată de Colegiul C.N.S.A.S.; Dosar nr. R_ (cota C.N.S..), integral; Cererea de verificare nr. P 802/13/04.03.2013, adresată C.N.S.A.S. de domnii F. Tonegari și G. U.; Delegația de reprezentare în instanță a C.N.S.A.S.
Pârâtul a depus întâmpinare la data de 22.12.2014 prin care a solicitat respingerea acțiunii cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtul nu a negat faptul că a colaborat cu Securitatea între anii 1977-1989 însă consideră nu poate fi numit colaborator al Securității deoarece a fost constrâns de membrii Securității și de împrejurări să procedeze astfel, cel mult putând fi numit informator ocazional însă nu colaborator.
Analizând probele administrate în cauză, Curtea constată că acțiunea este întemeiată urmând a fi admisă.
Potrivit art. 2 lit. b din OUG 24/2008 colaborator al securității este „persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”.
În speță reclamantul a furnizat informații referitoare la atitudinea anticomunistă a unor persoane care făceau comentarii negative referitoare la orânduirea comunistă, care și-au exprimat intenția de a părăsi țara, precum și denunțarea de către pârât a persoanelor care participau la manifestări religioase. Prin furnizarea acestor informații s-a adus atingere dreptului la viață privată a persoanelor vizate.
În consecință Curtea va admite acțiunea așa cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată dereclamantul C. NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII cu sediul în București, sector 3, ..55-57 în contradictoriu cu pârâtulS. V. domiciliat în comuna F. Moldovei, . Suceava.
Constată calitatea pârâtului de colaborator al securității.
Cu recurs în 15 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 10.03.2015.
Președinte, Grefier,
S. D. GheorgheTrotea M.
Red.Jud. SDG/4 ex./2015
.
← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 1922/2015.... | Obligaţia de a face. Încheierea nr. 26/2015. Curtea de Apel... → |
---|