Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 1922/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1922/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 10757/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1922
Ședința publică de la 2.04.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – F. G. A.
JUDECĂTOR - P. O. D.
JUDECĂTOR - C. C. M.
GREFIER - M. I.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de recurenții reclamanți A. R. A., A. D., B. (F.) M. R., B. (A.) M. M., B. (C.) AURIȚA, B. I. B., B. (I.) G., B. (Ș.) L. G., B. (P.) M., B. I., B. (N.) F., B. (P.) M., B. C., B. (M.) C., B. (R.) GENA, B. (B.) E. L., B. D., B. D. G., C. (L.) D., CHIȚULEANU (C.) G., C. A. R., C. (N.) E. A., C. S., C. (P.) E., C. (OPRIȘU) M. L., C. V. M., C. (B.) M., C. (A.) C. C., C. (B.) S., C. (O.) C., D. V. C., D. A. I. G., D. R. V., D. C. C., F. P., F. I. M., F. (D.) E., G. (C.) R., G. (I.) G., G. C. E., G. A., G. A. M., H. (I.) M., H. S. A., H. M. M., I. I. D., I. (P.) V., J. S. T., L. M., M. (N.) O. M., L. V., M. (P.) M., M. R. F., M. (URLĂȚEANU) F. C., M. (C.) E. D., M. (C.) C. GLORIA, M. (M.) M., M. (J.) I. R., M. C. L., M. I. O., N. I. L., N. (M.) I., N. C., N. L., N. C., P. (O.) A., P. (O.) A., P. I. L., P. M. C., P. M. V., POLAC (D.) V. M., P. F. I., P. G. V., P. (N.) A. S., P. G., R. (D.) L., S. A., S. (O.) KRISTINA E., S. A., Ș. (M.) N., Ș. (M.) N., S. (V.) M., S. M. C., S. (S.) A., S. R., S. C. M., S. (J.) C., T. (B.) C. M., T. D., T. (D.) M., V. (C.) M. și V. A. împotriva sentinței civile nr. 5115/2.09.2014 pronunțată de Tribunalul București – SCAF în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE și U. S. HARET BUCUREȘTI și cu intimatul chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, având ca obiect „obligare emitere act administrativ”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 19.03.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 26.03.2015 și la data de 2.04.2015, pronunțând următoarea decizie:
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 5115/2.09.2014, Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal a luat act de renunțarea la judecată formulată de reclamanții P. (N.) A. S. și D. V. M..
A respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei calității procesuale pasive.
A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție a MINISTERULUI EDUCAȚIEI NAȚIONALE.
A respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții A. R. A., A. D., B. (F.) M. R., B. (A.) M. M., B. (C.) AURIȚA, B. I. B., B. (I.) G., B. (Ș.) L. G., B. (P.) M., B. I., B. (N.) F., B. (P.) M., B. C., B. (M.) C., B. (R.) GENA, B. (B.) E. L., B. D., B. D. G., C. (L.) D., CHIȚULEANU (C.) G., C. A. R., C. (N.) E. A., C. S., C. (P.) E., C. (OPRIȘU) M. L., C. V. M., C. (B.) M., C. (A.) C. C., C. (B.) S., C. (O.) C., D. A. I. G., D. R. V., D. C. C., F. P., F. I. M., F. (D.) E., G. (C.) R., G. (I.) G., G. C. E., G. A., G. A. M., H. (I.) M., H. S. A., H. M. M., I. I. D., I. (P.) V., J. S. T., L. M., M. (N.) O. M., L. V., M. (P.) M., M. R. F., M. (URLĂȚEANU) F. C., M. (C.) E. D., M. (C.) C. GLORIA, M. (M.) M., M. (J.) I. R., M. C. L., M. I. O., N. I. L., N. (M.) I., N. C., N. L., N. C., P. (O.) A., P. (O.) A., P. I. L., P. M. C., P. M. V., P. F. I., P. G. V., P. G., R. (D.) L., S. A., S. (O.) KRISTINA E., S. A., Ș. (M.) N., Ș. (M.) N., S. (V.) M., S. M. C., S. (S.) A., S. R., S. C. M., S. (J.) C., T. (B.) C. M., T. D., T. (D.) M., V. (C.) M. și V. A. în contradictoriu cu pârâții M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE și U. S. HARET BUCUREȘTI.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanții invocând în drept dispozițiile art. 488 pct. 8 din noul Cod de procedură civilă.
În motivarea cererii de recurs au arătat că absolvenții acestei universități nu pot fi victimele lipsei de acreditare. Teoria aparenței în drept este o instituție general admisă în practica și doctrina juridică din țara noastră și nu numai.
MECTS trebuie să ia măsurile necesare astfel încât toate instituțiile de învățământ superior, de stat sau particulare, să desfășoare procesul de învățământ cu îndeplinirea cerințelor legale, astfel încât admiterea și, respectiv, parcurgerea studiilor universitare, în forma și coordonatele legale raportate la data înscrierii, dar și pe parcursul anilor de studiu, să asigure legalitatea și recunoașterea publică a studiilor universitare și fără ca acestea, prin acte normative și decizii ulterioare, să fie invalidate retroactiv.
Ideea de aparență producătoare de efecte juridice – teoria aparenței – poate fi definită ca teoria ce constă în a recunoaște eficacitatea juridică unor acte care nu sunt pe deplin conforme condițiilor strict juridice și care, din acest motiv, ar trebui să fie nule, dar sunt încheiate cu bună-credință și cu prudență sporită.
Textele legale nu precizează elementele constitutive ale teoriei aparenței, astfel încât aceasta rămâne o creație jurisprudențială. Este importantă claritatea condițiilor de aplicare a teoriei aparenței, dat fiind rolul său în reducerea insecurității juridice ce se insinuează uneori în dreptul civil în general și în materia contractelor în special.
În încercarea de fundamentare teoretică, se folosesc expresii ca „eroare comună”, „eroare legitimă”, „credință legitimă”, acestea conducând spre ideea de bună-credință. Existența bunei-credințe din partea terților este necesară și suficientă în jocul aparenței. Credința legitimă a terților înșelați de situația aparentă pare a fi, conform doctrinei franceze, criteriul unic de angajare a mecanismului aparenței.
Absolvenții, la data înscrierii la facultăți, au fost de bună-credință astfel încât au contractat cu credința scuzabilă și legitimă că mandatarul U.S.H. are dreptul să organizeze învățământ la distanță și cu frecvență redusă. Mai mult decât atât, ei s-au aflat într-o eroare comună și invincibilă, cu toate că în cazul mandatului aparent, practica judiciară și doctrina juridică admit că nu este nevoie de o asemenea eroare.
Recurenții au mai susținut că scuza mandantului M.E.C.T.S. că nu s-au promulgat de către executiv niște hotărâri de guvern care erau atât de ambigue și fără să facă niciuna referire la formele de învățământ ID și FR, ci doar la specializări, nu este suficientă pentru a se aprecia că absolvenții, dacă ar fi fost mai vigilenți, ar fi observat că U.S.H. nu era în legalitate.
La data înscrierii reclamanților la facultate, erau în vigoare în anul 2006, Ordinul M.E.C.T.S. nr. 3404/2006, H.G. 1175/2006 și H.G. 1418/2006, care nu fac referire la programe sau forme de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă care să nu fie acreditate sau autorizate, ci doar la specializări sau domenii de studiu.
Recurenții au mai invocat dispozițiile H.G. 1011/2001 (art. 3 alin. 1), H.G. 536/2011 (art. 5) care reglementează principalele atribuții ale MECTS în domeniul învățământului, susținând că acest minister are toate pârghiile necesare conferite de lege pentru a organiza întregul sistem național de învățământ în cele mai bune condiții, astfel încât diplomele de licență să poată fi recunoscute nu numai de MECTS, ci și de celelalte instituții publice sau private.
M.E.C.T.S. avea responsabilitatea, conform art. 34 din Legea 87/2006, pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, de a lua anumite măsuri până la încetarea școlarizării începând cu anul I de studii.
Pe baza unui raport de evaluare externă întocmit de ARACIS se dispune o nouă evaluare externă. Dacă și noul raport de evaluare externă este nefavorabil, MECTS poate dispune: încetarea școlarizării în cadrul programului respectiv de studii, începând cu anul I; obligarea furnizorului de educație să elibereze în continuare rapoarte anuale de evaluare internă a calității educației pentru anii de studii pentru care continuă activitatea.
Furnizorul de educație este obligat să se supună după un termen de maximum 2 ani de la ultimul raport de evaluare nefavorabil unei noi evaluări externe. Dacă și acest al treilea raport de evaluare extern este nefavorabil se promovează după caz, prin ordin, hotărârea guvernului sau legea, decizia prin care încetează definitiv școlarizarea în cadrul respectivului program și se reglementează situația bazei materiale a studenților sau elevilor.
Conform Regulamentului actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007, M.E.C.T.S. are responsabilitatea de a aproba titulatura și conținutul actelor de studii prin ordin al ministrului educației.
În motivarea cererii de recurs, întemeiată în drept pe disp. art. 488 pct. 8 din noul Cod de proc. civ, reclamantul G. A. a susținut, în esență, că instanța de fond a efectuat nejustificat cercetări și aprecieri ce nu se circumscriu obiectului acțiunii și a încălcat vădit prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate de care se bucură adeverința de studii care este în ființă, nefiind anulată de nicio instanță de judecată.
Apreciază că i s-a adus atingere dreptului legal dobândit în urma promovării examenului de licență, nemaiputând fi sigur că raportul juridic încheiat legal cu USH rămâne intangibil, așa cum impun principiile contenciosului administrativ, sens în care invocă și disp. art. 6 din CEDO.
Mai arată că, fără coparticiparea directă a pârâtei MEN alături de USH la eliberarea diplomei, în sensul avizării fabricării în concret a elementului material necesar eliberării actului de studiu în litigiu, este imposibil a se atinge în cauză obiectivul principal al acțiunii.
Intimata pârâtă U.S.H. a formulat întâmpinare prin care a solicitat ca în cazul admiterii recursului să fie admisă și cererea de chemare în garanție pe care a formulat-o.
Intimatul chemat în garanție M.E.N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, întrucât nu este stabilită obligația ministerului de a da aviz pentru tipărirea formularelor tipizate în condițiile absolvirii unor forme de învățământ neacreditate/neautorizate.
Obligația U.S.H. de a elibera diploma de licență nu este subsecventă, corelativă și interdependentă obligației ministerului de a aviza tipărirea ei, iar dacă tipizatele nu au fost gestionate corespunzător, în conformitate cu prevederile legale, nu este culpa M.E.N.
Recurenții reclamanți B. L. G., G. A. M. și N. L. au depus cereri de renunțare la judecata recursului, Curtea urmând să ia act de renunțarea de către aceștia la judecata recursului.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază că sunt nefondate recursurile declarate de recurenții reclamanți S. A., M. M., C. M., T. M., T. C. M., C. E. A., Frangulea E., C. C., S. M., B. I. B., F. P., B. M. R., C. C. C., A. R. A., C. E. D. și B. D. G., față de următoarele considerente:
Cu privire la recurentul reclamant S. A. se reține că acesta nu a depus la dosar înscrisuri care să ateste faptul că a urmat cursurile U.S.H., că a susținut și promovat examenul de licență și că a obținut titlul de licențiat, astfel că susținerile acestuia din cererea de chemare în judecată sunt lipsite de suport probator.
Referitor la recurenții reclamanți B. I., B. D. și F. P., Curtea reține din adeverințele depuse la dosar că au absolvit cursurile U.S.H. – Facultatea de Jurnalism, Comunicare și Relații Publice, specializarea Jurnalism, au susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, respectiv februarie 2010 și au obținut titlul de licențiat în științe ale comunicării.
H.G. 916/2005 privind structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licență prevede în Anexa 1 lit. B instituțiile de învățământ superior particular, iar la pct. 8 este menționată U.S.H. având printre facultăți Facultatea de Filozofie și Jurnalism, Facultatea de Sociologie – Psihologie și Facultatea de Psihologie și Pedagogie B..
Se constată că Facultatea de Jurnalism, Comunicare și Relații Publice ale cărei cursuri au fost absolvite de cei trei recurenți reclamanți sus menționați nu a fost acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu, astfel că în privința acestora este legală soluția de respingere a acțiunii ca neîntemeiată.
Potrivit art.5 din Regulamentul privind regimul actelor de studii din sistemul de învățământ superior aprobat prin OMECT nr.2284/2007, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii. Ținând cont că forma de învățământ urmată de către reclamanți nu era legal organizată, nici nu se puteau elibera absolvenților acte de studii care să fie recunoscute în plan național și internațional, cum în mod corect a reținut instanța de fond.
În consecință, nu poate fi reținut în privința acestora un refuz nejustificat al U.S.H., în sensul art. 2 alin. 1 lit. i din Legea 554/2004, din moment ce facultatea în discuție nu a fost acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu.
Curtea reține din adeverințele depuse la dosar că următorii recurenți reclamanți au urmat cursurile U.S.H., la următoarele facultăți: A. R. A. – Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, B. M. R., C. E. A., C. M., C. C., Frangulea E., M. M., S. M., T. M., C. E. D., T. C. M. - Facultatea de Psihologie, C. C. C. – Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, susținând și promovând examenul de licență.
Aceste două facultăți nu se regăsesc în Anexa 1 lit. B pct. 8 a H.G. 916/2005 ca fiind acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, neputând fi reținut un refuz nejustificat al U.S.H. de a elibera acestor recurenți reclamanți diplomele de licență, suplimentele la diplomă și celelalte înscrisuri menționate în acțiune.
Curtea apreciază că sunt fondate recursurile formulate de ceilalți recurenți reclamanți având în vedere următoarele aspecte:
Acești reclamanți au urmat cursurile Universității S. Haret la facultățile, specializările și formele de învățământ menționate în considerentele sentinței recurate.
Au solicitat acestei intimate pârâte eliberarea diplomelor de licență după expirarea perioadei de valabilitate a adeverințelor de licență, dar aceasta nu a răspuns cererii și nu a eliberat diplomele de licență.
Prin HG 693/2003 și HG 676/2007, U. S. Haret a fost acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ la zi, pentru mai multe domenii de licență, printre care și cele urmate de reclamanți.
Conform art. 60 alin. 1 din Legea nr. 84/1995, activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi.
În consecință, U. S. Haret a organizat formele de învățământ la distanță, respectiv, cu frecvență redusă, iar ulterior absolvirii studiilor de către studenți are obligația de a elibera diplomele de licență și suplimentele la diplomele de licență.
Conform art. 7 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ, aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007, formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate, în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de către MECT (…).
Rezultă, așadar, că eliberarea actelor de studii absolvenților instituțiilor de învățământ superior este condiționată de desemnarea de către ministerul pârât a unității de specialitate care să tipărească formularele acestor acte.
Refuzul intimatului MEN de a aproba tipărirea acestor formulare în cazul reclamanților este unul nejustificat, în accepțiunea art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care reclamanții au promovat examenul de licență, au obținut titlul de licențiat, actele eliberate de instituția de învățământ, care atestă acest titlu, nefiind anulate până în prezent, ele continuând să producă efecte juridice.
Susține intimatul M.E.N. că pentru formele de organizare ID - învățământ la distanță și FR – frecvență redusă, U. S. Haret nu era nici acreditată, nici autorizată să funcționeze provizoriu, reclamanții nefiind îndreptățiți să obțină actele de studii.
Sub acest aspect, Curtea reține că nu este învestită cu analizarea legalității actelor care atestă calitatea reclamanților de licențiați, ca urmare a finalizării studiilor universitare și a promovării examenului de licență, analiză care ar fi impus examinarea respectării prevederilor legale ce reglementează regimul studiilor urmate de reclamanți.
Ceea ce are de stabilit instanța în prezenta cauză, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, este dacă refuzul Universității S. Haret de a elibera reclamanților diploma de licență și suplimentul la diplomă, respectiv refuzul MEN de a aproba tipărirea formularelor tipizate de diplomă de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamanți, au un caracter nejustificat prin prisma faptului că actele emise de universitate, conform cărora reclamanții sunt licențiați, sunt acte în vigoare, care se bucură de prezumția de legalitate și produc efecte juridice.
În speță nu s-a solicitat analizarea îndeplinirii de către U. S. Haret a criteriilor și standardelor de autorizare provizorie sau acreditare pentru studiile urmate de reclamanți, printr-o cerere care să aibă acest obiect, astfel că instanța nu are de examinat susținerile intimatului M.E.N. referitoare la lipsa acreditării, respectiv a autorizării de a funcționa provizoriu pârâta pentru formele de învățământ I.D și FR.
Examinarea prevederilor actelor normative la care intimatul face trimitere se impunea a fi făcută de instanță, în cazul în care avea să se pronunțe asupra unei cereri având ca obiect legalitatea formelor de învățământ sus menționate.
Cum, în speță, o asemenea cerere nu a fost formulată, aceste susțineri ale intimatului sunt nefondate.
Nici susținerea că nu există niciun temei legal pentru demersul reclamanților de a solicita eliberarea diplomei de licență în urma parcurgerii unor cursuri neacreditate/neautorizate provizoriu nu poate fi reținută, în condițiile în care nu s-a constatat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă faptul că formele de învățământ la specializările urmate de reclamanți trebuiau acreditate/autorizate provizoriu și că studiile reclamanților s-au desfășurat în afara cadrului legal.
Conform jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal - decizia nr. 2874 /2010, finalizarea cursurilor universitare organizate de către U. S. Haret, în cadrul formei de învățământ la distanță, prin susținerea examenului de licență și obținerea, în urma acestuia, a unei diplome presupune în fapt recunoașterea formei de învățământ urmată, de către M. Educației, Cercetării și Inovării. Potrivit deciziilor nr. 5656 din 24.11.2011, nr. 2533 din 22.05.2012, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal - în dosarele_, respectiv_, U. S. Haret are obligația ca ulterior eliberării adeverinței de studii ce atestă absolvirea Facultății, susținerea și promovarea examenului de licență precum și dobândirea titlului de licențiat în drept, să elibereze și diploma de licență. „Actul prin care s-a recunoscut calitatea de licențiați în drept este în ființă, nu a fost revocat, anulat, se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ”.
În cauza B. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut următoarele: 34. În cazul în speță, Curtea constată că, în temeiul Legii nr. 309/2002, nu puteau beneficia de măsurile reparatorii decât recruții care au prestat muncă forțată în unități aparținând D.G.M. Bazându-se pe principiul nediscriminării, pornind de la decizia pronunțată la 2 decembrie 2003, Înalta Curte de Casație, într-o . decizii, a extins însemnătatea acestei legi la toți recruții care au prestat o muncă forțată în timpul serviciului lor militar, fără a ține cont de subordonarea ierarhică a unităților militare din care au făcut parte.
Cu toate acestea, într-o altă . decizii pronunțate în cursul aceleași perioade, Înalta Curte de Casație a desfășurat o jurisprudență contrară, din moment ce a respins, ca în cazul reclamantului, acțiunile recruților care au prestat muncă forțată în afara D.G.M.
În lipsa unui mecanism capabil să asigure coerența practicii chiar în cadrul celei mai înalte instanțe interne, aceasta din urmă a ajuns să pronunțe, uneori în aceeași zi, decizii diametral opuse în privința domeniului de aplicare a Legii nr. 309/2002 (a se vedea, de exemplu, deciziile din 11 ianuarie, 1 și 28 martie 2005).
Desigur, divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței (Zielinski și Pradal și Gonzales și alții împotriva Franței [GC], nr._/94 și_/96 la_/96, paragraful 59, CEDO 1999-VII).
În cazul în speță, trebuie constatat că Înalta Curte de Casație se afla la originea acestor divergențe profunde și persistente în timp.
Această practică, ce s-a dezvoltat în cadrul celei mai înalte autorități judiciare din țară, este în sine contrară principiului siguranței publice, care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (a se vedea, mutatis mutandis, Baranowski împotriva Poloniei, nr._/95, paragraful 56, CEDO 2000-III). În loc să-și îndeplinească rolul său stabilind o interpretare de urmat, Înalta Curte de Casație a devenit ea însăși sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar (a se vedea, mutatis munandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr._/99, paragraful 97, CEDO 2002-VII și P. citat anterior, paragraful 98, și, a contrario, Pérez Arias împotriva Spaniei, nr._/03, paragraful 70, 28 iunie 2007).
Curtea concluzionează deci, că această incertitudine jurisprudențială a avut drept efect privarea reclamantului de orice posibilitate de a obține beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, în condițiile în care altor persoane care au prestat o muncă forțată în afara D.G.M. li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de dispozițiile acestei legi.
În consecință, a fost încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție”.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată incidente aceleași rațiuni pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea disp. art. 6 alin. 1 din CEDO în sensul obligației instanțelor de recurs de a adopta o jurisprudență unitară astfel încât să fie respectat principiul siguranței publice „care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept, în absența căreia instanțele interne de recurs ar deveni sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar”.
Pentru reținerea caracterului întemeiat al recursului, Curtea va avea în vedere și soluția de principiu pentru unificarea practicii, adoptată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal în ședința din 7.11.2013, conform căreia pârâta U. S. Haret are obligația să elibereze diploma de licență și/sau suplimentul de diplomă, iar M.E.C.T.S., în calitate de chemat în garanție, are obligația să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă, la adoptarea acestei soluții de principiu avându-se în vedere jurisprudența reprezentată de deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 690/2012, 953/2012, 1638/2012 și 3302/2012.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că nu se mai impune analizarea susținerilor recurenților care vizează teoria aparenței în drept, câtă vreme aspectele deja menționate determină incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din noul Cod de procedură civilă, sentința fiind dacă cu aplicarea greșită a normelor de drept material.
În temeiul art. 498 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, Curtea va admite recursurile declarat de ceilalți recurenți reclamanți, va casa în parte sentința civilă recurată și rejudecând în fond va admite în parte acțiunea acestora, va obliga pârâta U.S.H. să elibereze reclamanților diplomele de licență și suplimentele de diplomă, în termen de 10 zile de la îndeplinirea obligației stabilite în sarcina M.E.N. și va obliga pârâtul M.E.N. să avizeze tipărirea formularelor necesare diplomelor de licență.
Curtea va respinge în rest acțiunea, ca neîntemeiată, reținând cu privire la cererea de obligare a pârâtei U. S. Haret la eliberarea foilor matricole, a certificatelor DPPD, a certificatelor de competențe lingvistice și la înapoierea originalelor diplomelor de bacalaureat, că reclamanții nu au făcut dovada că anterior sesizării instanței cu prezenta acțiune au solicitat pârâtei eliberarea acestor înscrisuri, iar pârâta a refuzat, pentru a se reține incidența dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. i din Legea 554/2004.
Neîntemeiată este și cererea de obligare a Ministerului Educației Naționale (fost MECTS) să recunoască reclamanților titlul de licențiat obținut în urma susținerii examenului de licență, din moment ce actele normative care reglementează atribuțiile acestui minister nu stabilesc printre aceste atribuții și pe aceea de a recunoaște absolvenților studiilor superioare, care au obținut diploma de licență, titlul de licențiat, diplomele de licență urmând să-și producă efectele juridice până la anularea lor irevocabilă de către instanța de judecată, fără a fi necesară emiterea de către acest minister a unui act de recunoaștere a titlului de licențiat și, implicit, a diplomei de licență.
Referitor la cererea de aplicare a unor penalități de 500 lei/zi de întârziere pârâților în scopul executării obligațiilor, Curtea reține că este neîntemeiată, prin raportare la dispozițiile sentinței privind renunțarea la judecata acțiunii de către unii reclamanți și respingerea cererii de chemare în garanție formulată de pârâta U. S. Haret, față de împrejurarea că aceasta nu a formulat recurs împotriva soluției de respingere a cererii de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunțarea la judecarea recursurilor de către recurenții B. L. G.; G. A. M. și N. L..
Respinge recursurile declarate de recurenții reclamanți S. A., M. M., C. M., T. M., T. C. M., C. E. A., Frangulea E., C. C., S. M., B. I. B., F. P., B. M. R., C. C. C., A. R. A., C. E. D. și B. D. G., ca nefondate.
Admite recursurile declarate de recurenții reclamanți A. D., B. (A.) M. M., B. (C.) Aurița, B. (I.) G., B. (P.) M., B. I., B. (N.) F., B. (P.) M., B. C., B. (M.) C., B. (R.) Gena, B. (B.) E. L., B. D., C. (L.) D., Chițuleanu (C.) G., C. A. R., C. S., C. (P.) E., C. (Oprișu) M. L., C. V. M., C. (B.) S., D. V. C., D. A. I. G., D. R. V., D. C. C., F. I. M., G. (C.) R., G. (I.) G., G. C. E., G. A., H. (I.) M., H. S. A., H. M. M., I. I. D., I. (P.) V., J. S. T., L. M., M. (N.) O. M., L. V., M. R. F., M. (Urlățeanu) F. C., M. (C.) C. Gloria, M. (M.) M., M. (J.) I. R., M. C. L., M. I. O., N. I. L., N. (M.) I., N. C., N. C., P. (O.) A., P. (O.) A., P. I. L., P. M. C., P. M. V., Polac (D.) V. M., P. F. I., P. G. V., P. (N.) A. S., P. G., R. (D.) L., S. A., S. (O.) Kristina E., Ș. (M.) N., Ș. (M.) N., S. M. C., S. (S.) A., S. R., S. C. M., S. (J.) C., T. D., V. (C.) M. și V. A..
Casează în parte sentința civilă recurată și rejudecând în fond:
Admite în parte acțiunea acestor recurenți reclamanți și obligă pârâta U. S. Haret să elibereze reclamanților diplomele de licență și suplimentele de diplomă, în termen de 10 zile de la îndeplinirea obligației stabilite în sarcina M. Educației Naționale.
Obligă pârâtul M. Educației Naționale să avizeze tipărirea formularelor necesare diplomelor de licență.
Respinge, în rest, acțiunea ca neîntemeiată.
Menține în rest sentința.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. G. A. P. O. D. C. C. M.
GREFIER
M. I.
Red. CCM/tehnored. R.O./22.05.2015/6 ex.
Jud. fond I. C. – Tribunalul București
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2053/2015.... | Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG... → |
|---|
